America, California, San Francisco - Los Angeles

[edi]

Postez azi si cealalta parte a zilei

Felicitari pt frumoasa ta calatorie si pt felul deosebit de captivant in care o scri. Sper ca o sa iei legaura cu o revista moto; merita si motociclistii ce nu intra pe forum s-o citeasca. Dar sa publice tot, nu condensa, ar fi pacat.

Astept urmarea

[letgo]

Dupa ce am pus benzina am cumparat cateva vederi si m-am asezat la cald sa mananc. Mi-au servit ceva ciudat care seamana cu o shaworma dupa cele 2 felii de pizza care nu mi-au fost de ajuns. Ceaiul fierbinte de dupa m-a mai pus putin pe picioare.

 

Iesit din nou afara, ma uitam la soarele zgarcit care statea lenes pe cer. Nu-mi pasa ce urma sa se intample in urmatoarele cateva ore. Bani aveam, frigul trecuse de stadiul inuman, eram in Sierra - Nevada, a place to die for. Din loc in loc, la umbra, aerul inca statea inghetat chiar daca adia un vant care mai curata din raceala. Limuzina isi astepta cuminte stapanul in parcare, la fel ca si honda mea. Am intrat in vorba cu un turist cu barba care musca pofticios din sandwich-uri stand la volan. M-am simtit norocos ca dupa pranz am stomacul cald si mi-am adus aminte de sfaturile colegilor din facultate care ziceau ca mancarea calda e ca o binecuvantare intr-o zi geroasa. Stiam ca e sanatoasa si ca e placuta, dar ca in ultimele zile nu o mai pretuisem niciodata. Din ce am discutat cu barbosul, ar fi fost multe locuri de vazut, insa m-am hotarat sa merg doar in 2 dintre ele:

 

1. Mono Lake

si

2. Yosemite - unul dintre cele mai frumoase locuri din lume (desi trecerea era oprita prin pasul Tioga din cauza celor 5 cm de zapada asezati cu o seara inainte )

 

Am mangaiat murgul cateva minute si i-am impartasit dragostea care sporea pentru el din ce in ce si am plecat ca vantul spre Mono Lake. Peisajul arata superb. Norii grei de ninsoare erau mult ramasi in urma si nu dadeau semne sa vina. Ma simteam atat de norocos... Zapada care cu ore in urma ma intepa in inima parca sa ma tina inapoi de la vreo nenorocire era acum doar o amintire placuta, un zid pe care l-am invins, si asta imi dadea aripi si un entuziasm greu de exprimat in cuvinte. Eram zeu

 

Am traversat atent autostrada si am luat drumul pustiului. Era ciudat cum coboara muntele, urma un deal si apoi o zona de semidesert, cu ceva iarba uscata, de o culoare galbena-usor roscata, din loc in loc avand celebrii ciulini din filmele cu cowboy, care, desprinsi din nisip se dau de-a dura kilometri intregi. Drumul 120, cu asfalt de poveste, se curba frumos pe după niste pante line, iar motorul torcea cu o placere deosebita; il simteam ca facand parte din mine intr-un mod ciudat de autentic. Desi doar pentru cativa km, eram din nou in desert si asta ma facea sa ma simt ca pestele in apa. De cand ma stiu mi-a placut desertul, iar acum ii sfasiam linistea gonind cu ochii mari si buzele departate, urmarind parca nemurirea. Pieptul plin imi tremura ca motorul de sub mine intrand parca in rezonanta si nodul din gat, gata sa dea pe afara, abia mai rezista unui racnet in pustiu pentru care simteam o dorinta nebuna.

 

Parcarea de la Mono Lake Tufa Reservation (partea de sud a lacului) era plina. Am luat camera foto si am fugit pe "aleea" construita din lemn spre marginea lacului. In drum spre acolo am intalnit o formatiune calcaroasa inalta de 3 metri, care, dupa cum am aflat mai taziu, fusese formata sub apa in urma unui proces foarte interesant. Izvoarele de apa minerala erau cauza dupa cum se vede si in placa informativa din attach. Dupa ce nivelul apei a scazut, au ramas rocile ca niste paznici ai plajei in bataia vantului. Din nou, peisaj superb. Pozele nu stiu decat sa imi aminteasca ce am simtit privind locul cu ochii mei.

 

Mi-am luat repede talpasita de acolo ca nu aveam permis de parcare in zona respectiva, dupa cum am aflat cu minute in urma dintr-un anunt ca ar fi fost necesar. Oricum nu puteam sa-l procur decat dintr-un loc de care trecusem deja fara sa observ. Era din ce in ce mai cald afara, si locul avea un farmec aparte sub razele soarelui cu dinti. Drumul inapoi spre benzinarie a trecut mai repede pentru ca stiam ca nu e mult de mers.

Ajuns acolo am stat 1 minut cu motorul pornit pe marginea soselei in fata afisajului electronic: Pass is CLOSED. Voiam sa ajung in parc si de acolo sa merg spre San Francisco. Practic, asta era calea cea mai scurta spre destinatie pe care o aveam in minte inainte sa ma gaseasca zapada. Deja imi rula in minte scenariul: intru in vorba cu portarul (daca o fi unul, desi in conditiile de fata ar cam trebui) si ii spun ca vin din Massachusetts si ca vreau sa traversez America. Poate m-o vedea in stare de fapte mari si m-o lasa sa trec. Ca nici zapada nu e mare, si-apoi deja au curatat-o aici, de ce sa n-o fi curatat si in parc? Zi si facut: urmatorul lucru pe care l-am facut - m-am uitat in oglinda, am strans de mansoane si dus am fost.

 

Intram intr-o zona cu taluzuri imense. Peisajul imi dadea senzatia ca sunt intr-un film, actor principal, doar ca foaia cu ce urma sa se intample era goala. Si asa a si fost, urma sa scriu totul chiar atunci. Valea deschisa intre versantii gemeni se intindea rotund, tinandu-te pe loc minute in sir ca sa o privesti. Drumul urca in continuu si asfaltul era de vis. Ma simteam din nou inconjurat de grandoare si nu ma puteam abtine de la opriri dese pentru poze. Am urcat cat de sus m-a putut duce drumul - Tioga Pass, 9945 feet (3031 metri). Nu pot descrie in cuvinte cat a fost de frumos tot ce am vazut acolo ca le-as strica mult din farmec. Atasez poze ca sa intelegeti cu ochii vostri.

 

La poarta, o domnisoara foarte amabila, care a deschis geamul de la cabina situata in mijlocul soselei, a inghetat cateva minute discutand cu mine despre drumul care era inchis, si pe care eu, cu tupeu si minte de roman voiam sa ma aventurez cu motocicleta. Am inteles fara prea multe insistente ca pe timpul iernii drumul se inchide si am rugat-o sa imi dea voie in parcarea care se afla la cativa metri mai in fata, deci in incinta parcului practic. Dupa ce am parcat si am insfacat camera foto am calcat zapada scartaind pana la masina de teren alba pe care erau inscrise insemnele rangerilor. Un tip de varsta mea a iesit de la caldura si muzica din masina, si foarte civilizat mi-a spus ca nu am voie sa trec de acel punct cu sau fara vehicul. Dupa o simpla rugaminte mi-a permis totusi sa fac niste poze intrucat am batut drumul pana acolo. Ce am putut surprinde va atasez. That was Heaven. La plecare, am mai oprit odata la poarta sa o scot la aer pe domnisoara care imi era de altfel simpatica. In cele vreo 5 minute de stat au mai aparut 2 masini (normal ca de teren) care aveau ca directie tot drumul inchis despre care existau informatii inca de la autostrada. Am aflat ca mai este mai la vale un "han" relativ ieftin si am plecat.

 

Fusese construit din busteni in urma cu mai bine de 100 de ani si nu avea facute reparatii majore cu exceptia vopselei care era improspatata periodic. O soba asezata in mijlocul camerei ii aseza pe toti in jur, intinsi pe scaune, foarte comozi, in stilul lor american. Tot felul de chestii de vanzare: de la suveniruri din piele naturala pana la pachete cu soia prajita si pusa in pungi inchise manual, pe a caror eticheta scria "Stop eating junk!". Am comandat un ceai si am stat de vorba cu tipul mai in varsta, cu barba, din spatele barului din lemn, care se pare ca era si patron. Mi-a povestit ca bunicul lui a venit acolo cu multi ani in urma si a construit cladirea in care ne aflam si pe care voia sa o pastreze la fel pentru urmatoarele generatii, desi adaugase hanului cateva casute rasfirate pe micile coline din spate. Apa fierbinte mi-a fost servita alaturi de un cosulet cu ceaiuri din care sa aleg si 2 pachete cu miere. Din nou aveam parte de cateva minute de relaxare calda pe care acum stiam sa le savurez din plin. Era atat de frumos acolo incat mi-a trecut prin gand sa raman o perioada in California sa lucrez, sa stau, sa calatoresc. "Asa incepe fiecare emigrare, mi-am zis. Dar ce-mi pasa?" Insa, nu peste mult timp, mi-a fost ingenuncheata ideea de patron cu vestea inchiderii hanului odata cu sezonul rece care deja batea flamand in poarta.

 

Bunica baiatului care lucra acolo ca receptioner era venita din Romania in urma cu mai bine de 50 de ani si nu uitase niciodata locul de unde a plecat. Si-a invatat nepotii cuvinte in limba pe care a tinut-o vie zeci de ani. Din nou m-am simtit mandru ca sunt roman. Cei care au calcat pamant strain nu uitasera de cel pe care l-au lasat in urma si din respect pentru ce au facut ei, m-am simtit - pentru a nu stiu cata oara in ultimele 20 de zile - dator fata de generatiile viitoare.

 

Se auzea ca e posibil sa deschida pasul peste cateva ore ca se anunta vreme buna, insa nu era ceva sigur. Mi-am spus: Daca tot am ajuns pana aici, sa merg si mai departe sa vad si Lake Tahoe - un loc superb de care mi-a vorbit o colega de la al doilea job (dish washer). Asa ca am salutat lumea, m-am urcat cu tupeu pe motocicleta si am plecat mai departe.

 

Panta a fost mai usor de trecut din cauza soarelui care era aproape la sfarsitul perioadei de maxim. Am coborat fara sa imi pot lua ochii de la superba vale care se intindea in partea dreapta pana la benzinaria in care tot oprisem de cateva ori. Nu facusem multi km cu ultimul plin, asa ca am intrat pe autostrada si am luat directia Lake Tahoe. Lumina era inca destula si peisajul inca nu dadea semne sa se termine in urmatoarele mile. A fost una din cele mai frumoase zile petrecute pe tot parcursul calatoriei. Am coborat la nivelul lacului, apoi drumul incepea sa urce din nou oferind panorame divine. Zapada, din cauza careia am pornit spre nord, asezata petice dadea o aroma deosebita locului. Nu mi-a parut rau deloc pentru ca nu am putut sa intru in Yosemite. Mi-ar fi placut sa pot sa ajung si acolo, insa puteam sa vad imi stergea orice urma de regret.

 

Intram intr-o zona cu vegetatie de stepa si - cand am oprit sa fac poze pe banda de urgenta - au incetinit 2 baieti care veneau intr-o masina pe sensul opus. La fețele curioase nu am facut decat sa le arat degetul mare indreptat in sus si au zambit bucurosi ca totul e ok. Peisaje de vis, oameni mai mult decat civilizati si o excursie dementiala. Am simtit atunci bucuria a ceea ce faceam. Eram pe val

Au trecut multe mile pana sa ma hotarasc sa opresc. Eram inca in munti si nu aveam de gand sa trag pe dreapta prea curand. Desi ma bucuram de tot ce vedeam in jur fara nicio grija, undeva pe fundal inca imi palpaia in minte ideea de a face cat mai multe mile. Am mers pana s-a intunecat si a fost o placere calarleala chiar daca ma torturam in sa ca pot merge inca 10 mile.. inca 10 mile.. Pana in Walker a mancat jar murgul meu, ca de acolo deja era intuneric si am lasat-o mai moale. Aparitia lunii care inca era aproape plina si gerul crunt al noptilor de munte nu mi-au rapit din entuziasmul calatoriei si a placerii raidului de noapte. Erau curbe cum nu mai intalnisem. Incepeam sa ma pricep sa merg pe motocicleta si - desi imi era frica - mergeam cu viteza constanta prin curbe (a se intelege ca nu mai incetineam la fiecare curba mai stransa, cum facusem pana atunci). Nu peste multi km am luat stanga pe 89 spre Lake Tahoe.

 

Un intuneric deplin ma cuprindea pe la spate de coaste, iar farul vedea doar o mica parte din drum din cauza curbelor de serpentina. Atunci, acea bucata de drum am facut-o cu un regret aspru. Desi imi bucurasem ochii toata ziua cu peisaje din locuri superbe, nu puteam sa vad acea bucata de Sierra-Nevada plina de serpentinele lui 89. Mergeam aproape orb prin curbe si cu gandul sa merg pana la Lake Tahoe bine intepenit in minte. Harta stia prea putine detalii, iar gps-ul nu-l scosesem de ceva vreme din rucsac. Stiam doar ca trebuie sa merg pe 89 pana dau de Lake Tahoe. Se vedea padurea de rasinoase foarte frumos conturata de umbrele care mergeau odata cu farul. Pe unde puteam mergeam si mai tare ca sa evit cat mai mult frigul caruia parca ii fusese dor de mine. Zone parca rezidentiale, cu case superbe asezate in zona montana traversam indurand din nou raceala intunericului. Dar eram hotarat sa merg mai departe. In timp ce am inceput sa cobor pe panta de pe 89 imi imaginam cum se vede imensul spatiu dintre versanti si ma simteam atat de mic incat, chiar daca mergeam cu 80 - 90 km/h, parca abia ma miscam.

 

Am intrat intr-o localitate in care am gasit un motel la sosea. Era intuneric la toate ferestrele, asa ca am lasat motocicleta parcata si am mers mai departe vreo 100 de metri pana la urmatorul. Arata foarte bine - adica scump la termenii care imi rulau in minte la momentul respectiv, asa ca am intrat in barul de langa sa intreb lumea de un pat cald si ieftin in timp ce beau un ceai sa ma incalzesc. O usa mare din lemn cum aveau casele de la noi acum ceva vreme (cele cu camere inalte de 3 metri) m-a intampinat cu un scartait simpatic, si scaunele torunde si inalte de la bar ma invitau dulce sa ma asez. Din cele 4 sau 5 l-am ales pe cel de langa o domnisoara cu ochelari, foarte simpatica, cu par lung, castaniu. Statea de vorba cu barmanita, in timp ce de la o masa priveau meciul de fotbal american vreo 4 baieti de-ai locului cred. Nu am zis nimic pana nu mi-a dat atentie: "Where are you coming from?" (Tu de unde vii?). Probabil nefiind un lucru obisnuit ca tipi de 1,93m imbracati integral in piele sa le calce podeaua barului in care isi petreceau linistiti dupa-amiezile cu vecinii, ma sorbea din priviri, bucurandu-se de misterul care venea odata cu mine. Nici azi nu stiu de unde am avut atata inspiratie dupa atatea palme incasate de la frig: parca mirat ca inca nu si-a dat seama, i-am spus pe un ton dulce "From the night" (Din noapte). Si am ramas la vorbe in mijlocul lui nicaieri (ca habar n-aveam unde ajunsesem, si nici cat mai am de mers. Era aproape miezul noptii si ma gandeam ca e de ajuns..

Mesaj completat

Edi, mersi!

 

Am scris pe forum (fara sa exagerez) 29 de pagini A4 pe care le-am salvat si pe calculator cu gandul sa le retusez nitel pe alocuri si sa pastrez povestea. Oricum in cativa ani uit multe din detalii

 

Nu stiu ce revista ar publica o poveste atat de lunga, oricat de moto ar fi ea

Mesaj completat

Pentru cine nu stie cum arata Yosemite National Park - un loc sacru

 

In stanga - El Capitan

In dreapta - Bridal Veil Fall

 

[hysaf]

Scrie fratele meu, scrie,ca sa mergem si noi calare alaturi de tine in calatoria ta,chiar daca numai in imginatia noastra.

 

Plus ca pe frigul asta ,povestea ta e singurul lucru care ma face sa nu o iau razna cu gandul la plimbari...

[letgo]

Sesiune, bro.. imi pare rau

[Enduristul]

Foarte frumos povestesti.Ai talent.Astept finalul.Sunt curios cum ai reusit sa te desparti de Honditza.M-am atasat eu de ea citind.Cred ca tu ai suferit mult cand ai dat-o.

[ozzy]

Cu toate ca Romania nu se poate compara cu America, stim cu totii ca si noi avem niste peisaje minunate, strabatute de drumuri asa cum sunt mai bune sau mai rele, pe care imi doresc sa le strabat, cei drept de data asta cu motocicleta.

 

Problema Romaniei nu este lipsa de frumusete. Avem o tara extrem de frumoasa. In fapt pana la urma toata tarile au farmecul lor.

Romania are doar problema suprapopulariii. Nu exista locuri cu adevarat pustii. Pana si in creierul muntilor se gaseste cate un cioban sa iti strice contemplarea si sa se uite cidat la fata de langa tine care nu se simte prea bine sa fie studiata in felul ala.

Comunismul a avut grija sa ne inmuteasca ca pe vite si sa ne imprastie pe fiecare metru din tara asta.

Asta este motivul pentru care in Romania nu poti sa vezi partile frumoase. Intodeauna sta sineva intre tine si priveliste.

 

sunteti idealisti baieti, o sa va treaca, romania e o cocina din toate punctele de vedere. chiar daca avem un oarece potential de la natura oamenii imputiti il degradeaza in loc sa-l valorifice. nu va mai amagiti. treceti numai in ungaria cativa km, aia au iarba tunsa si flori la poarta, la noi sunt numai maidane si jeg. de colesterol va umpleti mai repede in america decat aici daca asta doriti.

 

Tot fostul regim din care a derivat actualul regim este de vina si pentru mizerie. E greu sa faci educatie de turma. Fa o comparatie si o sa vezi ce populatie are Ungaria si ce populatie avem noi. Nu avem destul pamant ca sa hranim toata populatia. O sa fie bine si pe la noi cam peste 100 de ani cand populatia o sa fie la jumatate si de 3 ori mai putin educata.

Dar acolo unde ajung putini oameni tara este inca frumoasa.

Eu nu am fost prin multe tari straine dar am inteles ca si acolo in zonele populate excesiv mizeria este la ea acasa.

Cand ai spatiu suficient trebuie sa ai grija de locul de langa tine altfel il revendica natura si face curatenie. Problema la noi este ca nu prea mai exista natura salbateca. Piciorul omului a calcat in Romania peste tot iar natura nu mai este suficient de puternica sa stearga urmele.

 

Am vazut si eu in poze cum arata gredinile in alte tari. Acum eu nu stiu daca acolo gazonul este ieftin ori sunt oamenii suficent de bogati sa il cumpere.

la noi gazonul este ingrozitor de scump. Si florile la fel. Nu sunt sigur care este motivul principal. Ori negustorii profita de dorinta oemnilor bogati si pun preturi mari la gazon. Fiindca orice om cu stare vrea o curte la vila ca in reviste. Ori avem noi un nivel de trai scazut si omul in loc sa cumpere gazon cumpara si el de mancare la copii.

 

sigur ca sunt zone frumoase de la natura, sigur ca sunt si oameni cumsecade dar romanii ca popor nu sunt gospodari si asta se vede in majoritatea zonelor din tara. traiesc cum apuca, nu ii preocupa ce e in jur, sunt puturosi, imputiti, asteapta sa li se dea degeaba, au impresia ca au dreptul asta numai pentru ca exista. unde mai pui ca majoritatea au si un caracter infect. in ultimii ani cel putin toti sunt inebuniti dupa bani, ii doresc ca scop in sine fara sa fie in stare sa faca ceva ca lumea si sa-i castige. numai poti discuta nimic cu nimeni mai mult de 3 min ca tot la bani se ajunge.

 

Pai la o populatie pe care statul pune biciul ca pe sclavi la ce te astepti? Sa vorbeasca despre arta? ) Oamenii cu care vorbesc eu in ultimul timp nici macar despre lipsa banilor nu mai vorbesc. Acum au un subiect si mai naspa. Acum se vorbeste despre impozite care s-au schimbat de trei ori in trei luni la IMM-uri.

Cum sa ne comparam noi cu americanii despre care vorbea Letgo? Aia care aveau atitudine gen :Avem di tati. Aia fara riduri si fara griji.

Cum sa nu traiasca aia fara griji cand la ei nu s-au schimbat unle legi de pe vremea lui Lincoln. La aia deschizi o afacere si o lasi urmasilor peste trei generatii. Si peste trei generatii urmasii au aceiasi clienti si aceiasi furnizori de pe vreme lui strabunicu dar cel mai important au aceleasi impozite.

Unii au noroc si pun mana pe o afacere si le merge bine dar aia sunt putini. Majoritatea insa vaneaza leul prin buzunare si traiesc cu grija zilei de maine cad se schimba iar modul de impozitare.

Stii bine ca pestele de la cap se impute. Cu conducatori ca Ai nostrii nu ai sanse sa auzi discutii despre altceva.

Am observat ca in majoritatea topicurilor cu calatorii lumea intreaba cat a costat drumul si hotelul. Oamenii nu au curaj sa se gandeasca la lucruri placute fiindca nu si le permit. Si asa discutia tot la bani ajunge. Se gansesc oamenii ca daca strange cureaua poate pune deoparte cateva mii de euro sa faca si el un tur al Europei macar ca de america nu te atingi fara zece mii. Iesi mai ieftin poate daca o faci calatorie initiatica si pleci pe vapor unde muncesti pentru un pat. Noi inca suntem la stadiul la care erau altii acum 80 de ani in materie de calatorii. Cam asa plecau stramosii nostrii in america.

E normal ca intr-o tara cu oameni saraci sa se discute cu precadere problema financiara.

Povestea lui Letgo este magnifica dar daca ar fi sa o fac mi-as dori sa nu fiu contra timp asa cum a fost el.

Mi-as dori sa am destui bani sa pot sa vad lumea dar nu oricum. La ora asta imi permit sa iau o excursie de genul 10 tari in 7 zile dar nu vreau asta. Vreau sa vad lumea calare pe motocicleta si din pacate asta inca nu imi permit.

Apreciez enorm ce a facut Letgo si ii sunt recunoscator pentru efortul de a pune pe hartie aventurile lui. Acum 10 ani as fi facut cu ochii inchisi ce a facut el fara sa regret ca totl a fost pe fuga. Acum parca imi doresc mai mult. Poate ca asa sunt eu poate ca e varsta de vina. Nu stiu.

 

Postez azi si cealalta parte a zilei

 

Inca o data iti multumesc pentru ca ne-ai impartasit si noua totul. Cel mai mult am fost incantat de viziunea ta asupra vietii. De modul in care ai vazut tu lucrurile si locurile. Mi-a placut sinceritatea de a recunoaste ca in unele momente ti-a cazut falca la propriu fara sa tratezi cu bravura si banalitate lucruri si locuri care merita exclamatii cu toata gura. M-am imaginat si eu in acele locuri privind cu ochii la fel de mari maretia naturii ori geniul inginerilor.

Bravo mai omule si indiferent ce ar spune carcotasii sa nu banalizezi niciodata nimic. Ramai asa cum esti tu ca esti mare de tot.

 

Asteptam continuarea.

 

Si inca ceva. Am fost foarte mirat ca tu nu ai cazut cu motocicleta. La noi la Romania am observat ca se obisnuieste sa se cada la greu. Sunt multi care pleaca sa traverseze un judet si pac povesteste cum au ratat o curba. Nu sunt eu mai jmecher ca am cazut si eu la vremea mea dar nicicodata in calatorii.

Ma refer la aia de se merge pe sosele ca la enduro e anormla daca nu cazi.

Tu totusi ai traversat un continent intreg si nici un incident. Nu ti-a taiat nimeni fata, nu te-a depasit nimeni in curba. un caine comunitar ceva. Chiar nimic?

Poate or fi de vina soselele de la noi si asta sa fie motivul accidentelor. Poate la americani e gravitatia mai mica si atunci si daca vrei sa cazi nu reusesti.

Care e secretul ca dupa ce ca o sa murim neplimbati mai murim si prosti.

[letgo]

Inca o data iti multumesc pentru ca ne-ai impartasit si noua totul. Cel mai mult am fost incantat de viziunea ta asupra vietii. De modul in care ai vazut tu lucrurile si locurile. Mi-a placut sinceritatea de a recunoaste ca in unele momente ti-a cazut falca la propriu fara sa tratezi cu bravura si banalitate lucruri si locuri care merita exclamatii cu toata gura. M-am imaginat si eu in acele locuri privind cu ochii la fel de mari maretia naturii ori geniul inginerilor.

Bravo mai omule si indiferent ce ar spune carcotasii sa nu banalizezi niciodata nimic. Ramai asa cum esti tu ca esti mare de tot.

 

Asteptam continuarea.

 

Si inca ceva. Am fost foarte mirat ca tu nu ai cazut cu motocicleta. La noi la Romania am observat ca se obisnuieste sa se cada la greu. Sunt multi care pleaca sa traverseze un judet si pac povesteste cum au ratat o curba. Nu sunt eu mai jmecher ca am cazut si eu la vremea mea dar nicicodata in calatorii.

Ma refer la aia de se merge pe sosele ca la enduro e anormla daca nu cazi.

Tu totusi ai traversat un continent intreg si nici un incident. Nu ti-a taiat nimeni fata, nu te-a depasit nimeni in curba. un caine comunitar ceva. Chiar nimic?

Poate or fi de vina soselele de la noi si asta sa fie motivul accidentelor. Poate la americani e gravitatia mai mica si atunci si daca vrei sa cazi nu reusesti.

Care e secretul ca dupa ce ca o sa murim neplimbati mai murim si prosti.

 

 

Ozzy, la cat de frumos a fost, ar fi fost pacat sa o tin doar pentru mine. Si nu doar pozele, intreaga aventura Cred ca o imagine fara poveste, e ca un om fara spirit si plecand de aici am inceput sa scriu.

In privinta faptelor de bravura.. Ce povesteam defapt daca era sa spun ca am facut si am dres? Cititorul ma privea cum povestesc si atat. Am incercat pe cat posibil sa pun aventura pe primul plan, ca sa ii descoperiti valoarea. Pentru mine a avut valoare mai mare decat as putea exprima. Dar asta nu intereseaza pe nimeni. Pe cand povestea.. well, e alta poveste cu povestea

Cu motorul nu am cazut niciodata, insa l-am scapat stand pe loc de 2 ori. Odata inainte sa plec si odata in timpul excursiei. Cum ziceai si tu, cred ca la noi, "Gigi" (cum le zicea Oldschool) de care spui ca merg 200 km pe motor si apoi cer autografe pe gips, se lupta sa se dea cu motorul mai mult pentru imaginea pe care le-o ofera statura de motociclist si nu pentru placerea calariei. Cu alte cuvinte vad succesul, nu si valoarea unei motociclete. Nu sunt prosti, cum multi ar spune. Cred ca nu a avut cine sa ii invete.

Am avut pe cineva deasupra, ca prostii am mai facut. Am omis unele detalii minore din povestire cum ar fi de ex: cateva masini (numai in zona de est) care ma depaseau, spalau parbrizul chiar atunci. Nici acum nu stiu daca intentionat sau nu, insa m-am enervat la un moment dat atat de tare incat am accelerat de pe la 60 mph cat mergeam constant pana la 80, l-am depasit si am stat in fata lui. Nu i-am aratat nimic obscen, insa mult nu mai era Sau in San Francisco - am vrut eu sa vad cat merge de tare Honda: pana nu a atins acul tremurand si cu motorul vuind liniuta de la 100 mph nu am avut liniste. Am simtit totusi roata spate cum statea sa sara de pe traiectorie si cum mai mult de atat nici nu aveam in gand, am redus multumit.

Ca sa nu inchei off quote, americanii chiar asa i-am vazut: civilizati. Trafic superb, nu iti are nimeni grija, iar daca stai in banca ta esti tratat cu aceeasi moneda. Caini comunitari nici vorba.

A! si un politist din New York de care cred ca am uitat sa va spun: traversam, intr-o zona in constructie, de pe un sens pe celalalt (design de autostrada, cu sensuri despartite), terminat de obosit si neatent. Eram pe a doua banda de la ax, urma stanga si nu am dat prioritate masinii care in mintea mea ma vazuse si era amabil sa ma lase. A urmat o frana brusca a masinii, desigur. Soferul? pai a stat cuminte pana am eliberat banda si apoi a plecat in treaba lui. Politistul a vazut gps-ul si mihnirea de pe fata mea ca ma pierdusem, mi-a zambit si m-a intrebat daca sunt ok. Dupa ce mi-a zis sa fiu mai atent pe un ton cald mi-a zis incotro sa merg. Mentionez ca in tot acest timp lasase pe colegul sa dirijeze circulatia.

Cateodata ma intreb de ce nu am ramas

 

Tocmai am terminat examenele, dar trebuie sa imi strang puterile sa pot povesti frumos. Ar fi pacat sa stric bucata care urmeaza

[leone18]

mi-am facut cont special pentru a-ti multumi ....povestea pe care ne-o oferi este foarte frumaosa si ma tine foarte mult in suspans ai un talent desavarsit la povestit asta se vede clar....prin vorbele tale traiesc clipele pe care tu leai petrecut.Chiar daca nu posed motocicleta urmaresc de mult timp forumul nu am mai postat pe nicaieri dar meriti ai avut curajul de a te aventura intr-un necunoscut , foarte frumoasa povestea multumesc.

 

 

PS:poti scrie o carte vei fi suprins dar este foarte buna povestea si cred ca va avea succes!

Editat Februarie 7, 2010 de leone18

[vrajitorul din oz]

Cateodata ma intreb de ce nu am ramas smile.gif

 

Ai facut foarte bine ca nu ai ramas. Ca ilegal, drumurile iti sint inchise. Ai acces la citeva joburi prost platite si atit. N-ai nici macar o asigurare de sanatate, sau un permis auto sau asigurare. Trecerea de la ilegal la legal e grea si foarte costisitoare, ia ani multi. Sint multi care sint ilegali de zeci de ani, mai grav e ca sint oamenii care au venit cu parintii lor la 2 ani si acum au terminat facultatea si n-au sanse la un loc de munca (sau la un imprumut sa-si faca facultatea).

Singura varianta pentru un trai decent (pe termen lung) e cea legala.

[KawaManiac]

Frumoasa aventura. Felicitari pentru spirit !

Am locuit sapte ani in America, in Denver Colorado, deci multe lucruri despre care ai vorbit le cunosc si le apreciez. M-am intors in 2008 in Romania, nasol de tot aici. Din pacate am fost ilegal acolo si asa cum a spus mai sus vrajitorul e naspa daca nu ai acte.

Acum incercam sa emigram legal in Canada.

Romania e frumoasa, as fi ramas daca ar fi fost vreo speranta de bine aici. Am fost negativ surprins cand m-am reintors si am vazut cum manelistii conduc tara, drumuri nu s-au facut, taxele cele mai mari din europa, o tara gri si posomarata, serviciile publice la pamant, venituri mici si coruptie cat duce carul.

Inca odata felicitari si numai bine.

[raduprint01]

Felicitari pentru calatorie

tre sa recunosc ca am reusit si eu sa ma plimb acum prin america, odata cu tine, ca nu cred ca voi avea ocazia sa o fac asa si in realitate.

Am fost si eu prin New-York si Boston, dar cu masina.

Iti spun sincer ca imi dadeau lacrimile dupa 2 saptamani, cand a venit momentul intoarcerii....

Abia astept sa ajung si pe coasta de vest...

hai cu continuarea

[letgo]

Nici azi nu stiu de unde am avut atata inspiratie dupa atatea palme incasate de la frig: parca mirat ca inca nu si-a dat seama, i-am spus pe un ton dulce "From the night" (Din noapte). Si am ramas la vorbe in mijlocul lui nicaieri (ca habar n-aveam unde ajunsesem, si nici cat mai am de mers. Era aproape miezul noptii si ma gandeam ca e de ajuns..

 

 

O jumatate de ora cat m-am bucurat de caldura camerei primitoare, am stat cu cele 2 domnisoare si am mai vorbit. Ceaiul prea mult m-a implinit ca sa il pot descrie. Le-am spus fetelor ca am plecat de la Atlantic si ca ma indrept spre San Francisco. Nu era departe, doar cateva ore mai aveam de mers. Pantalonii inca ii simteam reci desi in camera stateam de ceva vreme. Am aflat ca sunt cateva izvoare termale in zona si m-am gandit sa merg a doua zi sa stau cateva zeci de minute intr-un bazin cu apa fierbinte, incalzita in inima pamantului. Asa gustos era gandul.. Mintea imi saliva numai ce vedeam apa clocotind cu abur ridicandu-se imbietor spre cer in timp ce albul lui dansa pe ritmul caldurii.

 

M-am ridicat, nevrand parca sa plec, si am scos banii sa platesc. Blonda de dupa bar a zis bland ca e din partea casei. M-am uitat in ochii ei o secunda si am zis: "Bine, dar accepta macar 1 $ bacsis" si i-am lasat banii pe bar. Motocicleta o parcasem deja chiar la intrare in timp ce imi servea ceaiul. Parca aveam o obsesie. Tot timpul trebuia sa stiu motocicleta in siguranta. De multe ori puneam lacate pe discul de frana cand intram intr-un restaurant sa mananc un sandwich. Era tot ce aveam. Am salutat fetele si baietii de la masa, mi-am luat casca si am plecat. Frigul devenea mai crunt cu fiecare minut. Mi-am pus casca, am desfacut lacatul si am pus contactul. S-a auzit un click pe care il stiam atat de bine.. Am pornit iar motorul, gata de drum aproape de miezul noptii, fara sa imi treaca macar prin gand sa platesc 100$ pentru o camera. Duduia frumos in linistea noptii. Frigul nu mai conta. Eram doar eu, soseaua intunecata din Sierra Nevada si murgul care parca imi soptea vorbe de camaraderie, imi inspira siguranta si imi spunea "acasa". Aia era casa mea: Saua!

 

Am mers catva si am ajuns la intersectia lui 88 cu 89. Vazusem pe harta in bar pe unde urma sa merg. In gand mi se tot invartea ideea sa ma intorc si sa mai stau de vorba cu fetele. Chiar imi era simpatica satena cu ochelari. Parul lung, ochii isteti si jucausi si o puritate aparte care izvora din chipul ei imi vin si acum in minte cand ma gandesc. Si erau si alte idei care ma indreptau inapoi spre bar: Era aproape Lake Tahoe si urma sa imi petrec noaptea in zona; poate prindeam companie si pe a doua zi la o relaxare in apa aia fierbinte din inima pamantului; extenuarea imi dadea palme grele si oricum nu mai puteam sa indur mult frig, asa ca mi-am pus in minte sa ma cazez si sa o sterg inapoi. Nu am mai mers mult si am vazut simboluri spre un camping. M-am invartit in cerc vr`un sfert de ora pana l-am gasit si am intrat. Intuneric, nimeni.. Am claxonat o data si am asteptat sa se trezeasca barbosul care a iesit mirat parca de clienti. In miez de noapte urma sa ma cazeze si s-a oferit sa imi inchirieze o rulota ca era frig, insa cu aceeasi bani dormeam la motel, unde aveam si apa calda. M-am hotarat sa dorm la cort, pretul fiind de doar 25$. Cred ca era defapt mai ieftin, insa nu eram in dispozitia necesara sa negociez pentru vreo 10$. Am cumparat si un manunchi de lemne sa fac un foc pe care am mai dat 6$.

 

Coborand panta de vreo 200 de metri spre valea impadurita, am gasit un loc liber intre arborii inalti si cu putine crengi. Luna inca era aproape plina. Nu a durat mult si a ajuns si barbosul cu masina. Mi-a adus pachetul de lemne si un ziar, chibrituri.. Am intins cortul la lumina farului si pana am desfacut bagajul a mai trecut o jumatate de ora. Era un frig de-mi tremura limba in gura. Dupa termometrul care indica 24 Fahrenheit, erau cam -5 grade Celsius. Mi s-a taiat pofta de plimbari, de gagici, de ceaiuri si vorbe noaptea tarziu. Dupa ce am asezat lemnele in vatra special construita din bolovani si o janta de camion am aprins ziarul. Deodata a aparut o lumina galbena, calda si primitoare in jurul meu, amintindu-mi de noptile friguroase de iarna in care dormeam la bunici intr-o camera pe a carei pereti se jucau luminile focului din vatra. Nu m-am putut abtine sa fac niste poze cu setarile pe timp de noapte si long exposure, pe care abia le-am inteles cu ore in urma. Am mai stat putin la foc. Era atat de bine! Dupa ce am pus bagajul in cort, am desfacut geanta si am scos aproape toate hainele. Primul strat: am pus geaca din piele, pantalonii din piele, tricouri, bluze si restul de haine, peste care am pus izoprenul si am intins sacul de dormit. Imi mancam unghiile de ciuda ca nu am cumparat un cort dintr-ala mai scump care avea doua straturi. Cel din fata mea in care urma sa dorm era foarte subtire. M-am imbracat cu 2 perechi de pantaloni, tricou, bluza si hanorac, sosete, fes.. si am mai gustat din caldura focului. Si poate cea mai buna idee pe care am avut-o in acea seara a fost bolovanul pe care l-am ars in foc vreme de cateva minute si pe care l-am apucat apoi cu sarma (din cutia de scule) si l-am asezat in cort peste un alt bolovan. Imediat dupa m-am bagat in sacul de dormit, am pus si patura pe mine si mi s-a taiat filmul. Adia un vand domol care se auzea linistitor printre frunzele uscate, ajutand caldura sa ma cuprinda si somnul sa ma doboare. Se dezmortise atmosfera in cort si cred ca a tinut o perioada, insa nu pot fi sigur cat ca am adormit bustean. Eram intr-o vale stranie, intre stanci imense cu pereti abrupti, care imi dadeau impresia ca se vor prabusi la prima adiere de vant. Lumina lunii trada siluete superbe de arbori risipiti pe versanti, iar focul care inca mocnea afara ma facea sa ma simt in siguranta.

 

M-am trezit de la un curent rece care imi ucidea spatele. Era dimineata. Totul era in siguranta in cort: lanterna agatata de sus, borseta cu bani si acte la locul ei sub cap, bagajele la fel. Bolovanul era rece ca atunci cand l-am pus pe foc. M-am ridicat de parca nu dormisem decat 10 minute si am iesit. Cenusa zacea cuminte si gri in locul in care cu ore in urma facusem focul. In jur nu era nimeni, iar frigul care innoptase in camping se risipea incetul cu incetul, alungat de soarele care se ridica tot mai sus. M-am pornit spre toaleta unde becul de afara era inca aprins de peste noapte. Curgea apa calda! Prima veste buna o aveam de dimineata. Dupa un dus fierbinte cum visam de multa vreme m-am sters si m-am imbracat repede pentru ca frigul era sef in baie si apoi am mers la chiuveta. Am observat in oglinda cum statea pe usa, foarte frumos intins, un anunt. Va las sa il cititi, nu mai povestesc. E mai sugestiva imaginea

 

Se facea din ce in ce mai frumos afara. Norii rari si albi dadeau culoare cerului albastru, si soarele cald imi descanta ziua. Am facut strans cortul, m-am imbracat, am strunit bagajul pe motor si am pornit. La iesire mi-am luat chitanta si am intrebat de un restaurant. Daca tot am inceput ziua cu un dus fierbinte si cu o veste buna era pacat sa nu ma infrupt dintr-un dejun american autentic in California. Restaurantul era aproape, asa ca imediat ce am ajuns am parcat si am tras aer in piept bucurandu-ma de stancile care ma vegheasera toata noaptea. Valea in care am adormit in cort la -5 grade celsius se numea "Hope Valley".

 

Am comandat o omleta doamnelor care vorbeau de-ale casei in timp ce serveau placinte clientilor care tot intrau in restaurant. Foarte "casual" incaperea. Foarte practica, fara chestii prin ferestre sau reclame, lustre fancy ori alte chestii de lux. M-am mai uitat prin meniu si am vorbit cu un domn pe la 50 de ani despre parasutism si aventura pe care o traiam, pana in momentul in care mi-a servit omleta. Calda, aromata, cu multe chestii gustoase in compozitie, servita pe stomacul gol cu paine prajita. A fost cel mai bun dejun de care am avut parte in 2009. Mi s-a parut iesit din comun de bun totul: painea cu liniile maro prajite, omleta bogata in chestii californiene si placinta de dupa. Eram alt om. Am plecat iar la drum, de data asta cu forte proaspete. Faptul ca intrasem in California deja si eram deci aproape de Pacific, mancasem o mancare adevarata si nu covrigi sau napolitane de dimineata, ma incalzisem bine in restaurant si afara se facea frumos ma faceau sa simt pur si simplu ca urma o zi superba din toate punctele de vedere.

 

 

Revin curand. Acum e tarziu si am un somnoros in camera, iar tastatura e zgomotoasa

[MotoRocker]

MAI VREM!

[hysaf]

MAI VREM!

 

SUBSCRIU!

[letgo]

Mi s-a parut iesit din comun de bun totul: painea cu liniile maro prajite, omleta bogata in chestii californiene si placinta de dupa. Eram alt om. Am plecat iar la drum, de data asta cu forte proaspete. Faptul ca intrasem in California deja si eram deci aproape de Pacific, mancasem o mancare adevarata si nu covrigi sau napolitane de dimineata, ma incalzisem bine in restaurant si afara se facea frumos ma faceau sa simt pur si simplu ca urma o zi superba din toate punctele de vedere.

 

Ma.. aia 20 si ceva de dolari pentru dejun i-am dat fara sa ma uit (Clar, si fara sa imi para rau). Nu sunt un tip care sa arunce cu bani, sau unul care (nu sunt mandru de asta) sa lase bacsis, insa atunci.. acolo .. E un sentiment inexplicabil pe care nu stau sa il descriu acum in detaliu. Simplu ar fi: m-am simtit prea bine.

 

Aerul tot la fel de racoritor era ca si dimineata cand m-am trezit. Parca era atat de proaspat si de curat incat nu ma puteam abtine sa imi umplu pieptul si sa il gust cu toata fiinta. In timp ce suspinam parca, bucurandu-ma de aerul de munte, am vazut placuta cu litere albe care spunea "Hope Valley" si mi-am dat seama de ce o numisera asa. Sa fi fost poate o poveste ca cea din Death Valley in care cautatorii de aur si-au ars carutele scriind istorie intr-o singura noapte, ori poate era pur si simplu un loc desi nu foarte special, totusi divin prin el insusi.. Nici acum nu realizez. Ce stiu insa cu siguranta e ca acea dimineata a fost perfecta.

Murgul ma astepta zambind de atata soare si parca imi facea cu ochiul spunandu-mi: "Azi vedem Pacificul, BA!" Nici asfaltul nu era posomorat deloc: cum am dat bice m-am simtit ca acasa. A fost o placere sa calaresc pana la South Lake Tahoe - localitatea de la sudul intinsului luciu de apa. Padurea deasa prin care trecea soseaua isi punea puternic amprenta asupra peisajului. Nu luam prea mult in seama frigul care tinea zapada rece si-mi albea suflul, insa el ma lua pe mine. Mai tremurat, mai incurajat.. am tinut-o asa pana mai aproape de lacul care se arata putin cate putin din departare. Am vazut un pietroi alb, frumos, la marginea drumului, pe care scria numele localitatii si-am luat o pauza - Molid si Pin peste tot.

 

Nu am mai mers mult de acolo si am gasit o intrare spre una din plajele lacului. Intrarea se platea, insa nici azi nu stiu cat costa pentru ca am intrat in vorba cu pletosul de vreo 40 de la ghiseu (motociclist si el) si l-am intrebat de o plaja la care nu se plateste. Cred ca era 5 sau 7 $ intrarea ca daca era vreo 3 plateam sigur I-am povestit pe scurt de unde vin si mi-a spus ca am nimerit bine in zona Lake Tahoe, fiindca era cam cea mai frumoasa dintre variantele spre San Francisco. M-a mai sfatuit sa merg pe Highway 1, pe coasta oceanului, spre nord din San Francisco. Era a doua sau a treia persoana care imi vorbea frumos despre zona aia, asa ca am inceput sa ma gandesc serios la un drum pe acolo. Pana la urma m-am gandit sa intru totusi sa vad plaja acolo si sa fac niste poze, pentru ca eram intr-o zona cu una din cele mai frumoase perspective. Pletosul m-a refuzat cand am vrut sa scot banii (probabil ca m-a vazut mai falit dupa intrebarile initiale), asa ca i-am strans mana recunoscator si am intrat.

 

Un luciu ondulat mi se arata in fata ochilor, albastru ca intr-o poza din cartile cu basme pe care le aveam cand eram pusti, iar norii de deasupra pareau ca se scaldau copilarosi in apa rece. O plaja de vis, cu nisip curat si apa limpede. Mai multe decat pozele nu pot spune. Atasez ca sa va spuna ele. Eu spun doar: Era Dumnezeu acolo.

 

Si ce altceva poti face intr-o zi in care mai ai doar cateva ore pana la destinatie, e superb afara si esti intr-o zona ravnita de multi, decat sa inconjori lacul cu o tura pe motocicleta? Cu prea multe opriri ca sa le tin minte numarul, gura cascata la fiecare pas si "Oooo!"-uri sincere si necontrolate, am reusit sa inconjur lacul in sensul acelor de ceas. La inceput am urcat pe drumul care m-a dus intr-un loc superb in care din acel moment imi doresc o casa (chiar daca stiu ca nu o sa traiesc niciodata acolo). Parcari frumos amenajate pe versant, peisaj foarte natural cu arbori uscati si rupti, altii verzi si puternici.. Din nou, prea frumos ca sa pot descrie.

 

Din nou foamea nu-mi dadea pace. Am gasit un shop traditional style cu parcare in fata si usa ingusta, in care cum am intrat, am si intrat in vorba cu doamnele cu bujori in obraji, vesele si deschise la vorba si la glume. M-au invatat cum e cu auto-servirea ceaiului si pana a fost gata sandwich-ul comandat (o jumatate mare de franzela taiata in doua, cu salata, american cheese si carne de curcan), am mai vorbit de zona in care ma aflam si de lumea care locuieste acolo si cea care viziteaza. Am cumparat si de acolo cateva vederi (acum am acasa un teanc strans din toata America) si am plecat in parcare, unde am stat cuminte pe motocicleta cam 20 de minute si am mancat linistit si fara nicio graba. Toaleta ecologica din spatele shop-ului era neasteptat de curata. Aveau servetele, oglinda, hand sanitizer (dezinfectant) si unde, fara gluma, mirosea chiar bine.

 

Am mai mers o bucata de drum pana la o parcare din care se vedea foarte frumos lacul. Am lasat murgul pe locul special amenajat pentru motociclete si am facut cateva poze, mi-au facut si mie altii.. La plecare am observat ceva mai putin obisnuit: oamenii care erau acolo plateau parcarea in felul urmator: In fata unui panou cu anunturi sau preturi sau cine mai stie ce, era o cutie pe care erau plicuri in care oamenii puneau banii pentru plata parcarii. E foarte posibil ca respectiva cutie sa fi fost pentru donatii, insa ceva ma face sa cred ca totusi era pentru plata parcarii. Fiindca eram deja in miscare cand am observat lumea cu plicuri in mana uitandu-se nitel ciudat la mine, desi am ezitat pentru o secunda, am dat bice sa o sterg cat mai repede de acolo (nici de asta nu sunt mandru).

 

Nestiind ca granita dintre 2 state (Nevada si California) era chiar pe lac, mare mi-a fost mirarea cand am vazut panoul pe care scria "Welcome to NEVADA". Eu stiam ca iesisem din acel stat cu multi kilometri in urma si ca eram deja in California. Abia la benzinaria din nordul lacului m-am prins, cand am aruncat un ochi pe harta. Drumul serpuit imi tinea de urat prin zonele impadurite din care nu se vedea peisajul. Incepea sa imi placa din ce in ce mai mult sa merg prin curbe, sa ma aplec mult si sa depasesc, sa revin pe banda.. Cred ca stiti bine despre ce vorbesc. Prindeam incredere in controlul pe care pot sa il am pe motocicleta si imi placea teribil cum ma conectez cu inertia motorului de sub mine la aplecari si la accelerari. Soarele dadea semne ca vrea sa apuna, asa ca am strans ceva mai tare de mansoane, am tras fularul pe figura si i-am dat jar..

 

Cu soarele arzandu-mi obrajii am mers multa vreme. Asfaltul de vis si vremea numai buna de calarit motocicleta pe curbele dintre munti au facut deliciul unei dupa-amiezi superbe. Traficul a fost ok cu cateva mici exceptii. Am mai oprit la un supermarket inainte sa se lase intunericul si am mai mancat ceva, mi-am luat un suc pe drum.. In rest, am stat in sa cu fularul tras pe gura. Sacramento a trecut repede. Am auzit ca ar fi fost un oras frumos, insa in momentul in care ma aflam in zona chiar nu simteam nevoia sa ma opresc.

 

Autostrada 80 m-a dus lin pana in Oakland (la est de San Francisco Bay), de unde am luat calea de peste apa - am trecut imensul pod (Bay Bridge) pana la Treasure Island si cealalta bucata a aceluiasi pod pana in San Francisco. Era atat de lung incat mi se parea ca nu se mai termina, iar faptul ca parea acoperit din cauza unor benzi suprapuse - sau poate erau sine de tren cele care treceau pe deasupra - ma facea sa ma simt protejat. Ajuns in sfarsit pe cealalta parte, strazile cu rampe extreme m-au scos din sarite de fiecare data cand era nevoie sa le trec. Cel mai mult ma calca pe nervi rosul semafoarelor, cand trebuia sa opresc in rampa. La culoarea verde, de fiecare data imi mirosea a ambreiaj si a extenuare. "Urasc San Francisco!" mi-am spus atunci. Desigur, cateva zile mai tarziu urma sa regret faptul ca trebuia sa plec.

 

Cateva strazi amestecate si o pauza cu search pe gps m-au ajutat sa ajung in locul in care totul se sfarsea: Golden Gate bridge... FINISH LINE! Cand l-am vazut, am simtit un fior in piept. Era plin de lumini, si formele lui imi pareau cunoscute, probabil din vreun film care era pe la TV cand eram pici. Un sentiment ciudat de multumire si de incredere in acelasi timp ma tinea cu spatele drept si pieptul in fata in timp ce traversam glorios imensul pod. Mergeam incet, vrand parca sa storc fiecare picatura din victorie si sa o fac atat de lunga pe cat posibil. Am luat prima dreapta, spre view point. Se vedea nemaipomenit orasul plin de lumini si de viata, iar podul din dreapta peisajului peste care tocmai trecusem era acum un simbol al unei aventuri traite din plin. Traversasem totusi un continent.. si nu oricare.

[TETEA.]

Calatoria s-a incheiat, dar eu unul sunt curios daca exista un epilog. Ce s-a intamplat cu Hondita, cum ai ajuns inapoi in Ro si hm... daca ai mai face inca odata drumul asta.

[stefanbh]

Nu am cuvinte sa iti multumesc pentru .... ,,povestea'' Americana .

Cum au spus si altii : ai talent , povestea ta m facut sa traiesc si eu macar o farama din aventura ta. E tarziu, maine merg la munca dar nu am putut sa las necitita toata aventura ta : Respect.

 

Daca treci candva pe plaiuri Bihorene si ai nevoie de ceva(o informatie,o mancare calda,un pat sau o bere) nu ezita, sa ma contactezi.

[bavareze]

daca mai exista doritori (insa la un pret mai mic), va rog contactati-ma prin email/pm. de mai bine de 2 ani ma ocup cu servicii de rent-a-car in los angeles si tocmai acum m-am gandit sa ma extind si pe domeniul moto.

 

numai bine!

[Poison]

Bai frate... esti genial mai omule...

 

Putini sunt motociclistii care mi-au castigat respectul in felul in care l-ai castigat tu... si nici macar nu te cunosc, vorba cuiva de mai sus. Nu neaparat ca ai fost acolo, ca ai strabatut America.. ci prin cum povestesti, prin cultura ta, prin faptul ca exprimi corect ceea ce simiti sau ai simtit. Si mai ales prin faptul ca esti un optimist, un visator, si nu te-ai lasat pana nu ti-ai indeplinit visul.

 

Am stat ore intregi citind topicul asta si incercand sa traiesc, sa-mi imaginez, locurile prin care ai trecut. Vorbeam cu cineva acum cativa ani ca unul din traseele de facut prin lume, este route 66, sa strabati US pe 2 roti. Acum, mai mult ca niciodata, mi-as dori sa fac asta cat mai repede posibil.

 

Multa bafta iti doresc, iar daca mai faci calatorii d'astea , prin EU sau pe alt continent, sa nu omiti sa vii aici sa povestesti !

[Enduristul]

Bravo,felicitari.Sunt si eu curios ce s-a intamplat cu Murgul. Daca l-ai dat vreau sa stiu ce ai simtit cand te-ai despartit de el.Poate ti-a fost indiferent si nu esti genul care sa te atasezi de fiare.Eu insa m-am atasat de fiecare motor pe care l-am avut si am suferit cand le-am dat.Chiar citind povestea ta ,m-am atasat de Murgu'

Editat Martie 12, 2010 de Enduristul

[letgo]

Mersi mult pentru aprecieri!

 

Tocmai m-am intors acasa. Am avut de sustinut proiectul de disertatie si am mai zabovit putin prin oras. Acum ma pun pe treaba - un mic business. Daca reusesc pana la toamna, imi iau motor si abia astept sa ne vedem pe asfalt! Daca nu, primavara urmatoare. Promit sa trec si pe la Bihor ca sigur e ceva de vazut. Daca n-or fi multe, macar oameni de valoare tot s-or gasi sa bem bere si sa cantam noaptea la foc

 

Nu am timp acum, dar o sa continui povestirea cand o sa pot. Promit!

 

 

 

 

 

 

Cam asa a fost in celelalte zile:

[zvanelu]

Multumesc!

 

 

Nu ne uita !

Mesaj completat

Ne-ai uitat !

[letgo]

Nu v-am uitat, insa am inaintat actele pentru deschiderea firmei si umblu toata ziua dupa clienti. Miercuri am examen pentru CE.. varu` cu licenta.. Chiar acum am intrat pe net ca am de trimis niste schite la proiectant.

 

Totul este bine cand se termina cu o bere Spor!

[xvs650]

Nu v-am uitat, insa am inaintat actele pentru deschiderea firmei si umblu toata ziua dupa clienti. Miercuri am examen pentru CE.. varu` cu licenta.. Chiar acum am intrat pe net ca am de trimis niste schite la proiectant.

 

Totul este bine cand se termina cu o bere Spor!

 

 

Offf...o luna de asteptari...please....verific in fiecare zi si nimic...

[aka`]

foarte tari pozele !