Into the World - Pe moto prin Africa si mai departe

[kws600]

Sunt cu inima alaturi de voi! Bravo! Parca citesc din Jules Verne. Minunat!

[mrwwwhite]

Niko, sistemul de cort se poate adapta la orice masina de gen (Defender, LandCruiser, Hilux etc); in tarile "civilizate" exista garaje specializate care fac aceste modificari. Jacques si Delphine dorm pe platforma relizata intre plafonul de tabla si habitaclu iar pentru fetite se rabat banchetele din spate. Pe langa cort, masina mai are un dulap pe toata laterala stanga pina in bancheta spate, frigider, rezervor de apa de 80l + rezervor de apa pentru dus de 40l ce trec prin 3 filtre (apa pentru dus se incalzeste de la motor la aprox 45C), 2 rezervoare auxiliare de motorina 20l + 80l (total aprox. 170l motorina!!!); Exista si masini (camioane) mai bine preparate decat atat, practic poti calatori in confort de 5*, pe roti.

 

 

Ziua/ Day 13 - 04/01

Km: 94

Starea drumului/ Road: nisip/ sand

Vremea/ Weather: 38°C, soare/ hot

 

40 USD pentru doua nopti de campat plus apa de ploaie folosita? Dupa ce am intrebat in repetate randuri inainte de a ne instala daca si cat am avea de platit? Excesiv si nu chiar "crestin" am spus noi, confruntati la plecarea din Tshikapa cu pretentiile preotului Sylvain-Desire Munzombo. Dupa ce am petrecut ore bune impreuna discutand chestiuni politice si sociale, dupa ce i-am oferit contacte in Europa pentru a incerca sa obtina o bursa de studii pe continent, parea ca suntem suficient de amici pentru a nu ne exploata unii pe altii in scop mercantil. Dar nu e prima oara cand intr-o misiune - de multe ori singurul loc in care am gasit un spatiu de liniste pentru o noapte-doua - suntem primiti nu chiar cum "se cuvine".

 

Ziua incepe prost, si se termina prost. Inca de dupa Tsikapa ne pierdem unii de altii, cele doua grupuri: familia de francezi si Ana in masina pe de o parte, eu pe moto pe de alta. Catre Kananga duc doua drumuri "principale": N1 si o deviatie mai lata, plus nenumarate poteci si drumeaguri. Dupa ploaia masiva de ieri soarele a iesit in forta, nisipul s-a zvantat si pe alocuri o crusta crocanta a format pelicule aurii peste noroiul mincinos de pe fundul gropilor. De multe ori deviatiile sunt ceva mai mult decat urmele a catorva camioane care au trecut prin dreapta sau stanga drumului, unde o iarba taioasa, care depasaseste pe alocuri statura Anei, isi ia seva dintr-un pamant mlastinos, supurand o apa verzuie, urat mirositoare. La o intersectie absolut banala, eu raman pe directia inainte, dar, aflata in spatele meu, masina vireaza stanga, la sfatul satenilor. Pentru ca terenul e favorabil, ambele grupuri, acum ratacite unul de altul, ruleaza pentru prima oara dupa multe zile cu o viteza constanta. Eu cu pana la 50km/ora, Jacques cu 30-35. Asa ca in scurt timp, fara sa stim, luam distanta considerabila intre noi, si iesim din aria de acoperire a radio-urilor. Pana aici insa deviatiile revin in drumul principal dupa nu foarte multi km, asa ca ne continuam fiecare traseul, convinsi ca ne vom regasi curand. Insa orele trec, ziua e din ce in ce mai fierbinte, satele pustii, nu am decat 3000 de franci (mai putin de 4 dolari), o sticla de apa si toate sansele sa raman in pana de benzina. Banii sunt in masina care e undeva in stanga mea, in urma sau poate in fata motocicletei. Nu regasesc trasa masinii si discutand cu satenii inteleg ca abia in circa 70 de km ne putem regasi. Intre timp grupul pe patru roti afla aceeasi informatie, investigand in stanga si in dreapta pana un taran care transporta benzina cu bicicleta confirma ca m-ar fi zarit undeva pe la pranz luand-o pe N1 catre Kananga. Si unii si altii sarim peste masa de pranz, in speranta ca vom ajunge mai curand la intersectia celor doua drumuri.

 

Nici unii nici altii nu simtim ca drumul e mai usor si ca rulam bine, pentru ca pe masura ce seara se apropie sporesc si indoielile ca informatiile primite de la sateni sunt veridice. Ne imaginam tot felul de scenarii, cum vom ajunge sa petrecem noaptea separat, cum poate va veni ploaia din nou si cum o sa fiu nevoit sa cer adapost si hrana cine stie pe unde si cine stie cui. Intrat pe rezerva, ajung primul la intersectia N1 cu deviatia principala. Oamenii confirma ca masina inca nu a trecut pe aici. Si astept. Si astept. Mi se ofera un scaun, oamenii intreaba una alta, si dintr-o data, bum! Tunete, aerul devine rece si limpede si vine ploaia, paraie de apa portocalie inunda nisipul care se topeste intr-o mazga lucioasa. Au trecut mai bine de doua ore, noaptea a aproape, singura solutie e sa ma intorc pe deviatie in speranta ca voi da de Ana si de francezi.

 

Si intr-adevar spre orele 6 vad proiectoarele Roverului in fata caruia para ca o naluca alba. Ne imbratisam, ne bucuram, ne povestim. Dupa o zi relativ calma si fierbinte, masina tocmai a iesit cu greu dintr-o mlastina, singurul plantaj, rezolvat destul de rapid cu troliul. Nu mai avem ragaz decat sa trecem de intersectia cu N1 si, dupa ce cumpar niste benzina dintr-un catun la 2600 franci/litru, sa ne bagam intr-un lan de iarba deasa si sa ne zgribulim in fata mesei neimbelsugate.

 

Abia atipim, ca auzim glasuri, zgomotul din ce in ce mai aproape, si in cateva minute suntem inconjurati de sateni care discuta pe obisnuitul ton ridicat vrute si nevrute. Speram sa isi satisfaca curiozitatea in scurt timp, si sa ne lasa sa dormim, dar nu e nici o sansa. Trebuie sa fac ceva, masina ramane inchisa, dar noi in cort auzim cu oamenii au inceput sa zgaltaie un pic de motor si sa se intinda la barfe la un metru de noi. Asa ca ies. In chiloti, dar politicos, le explic situatia noastra si, la insistentele mele, satenii pleaca, nu foarte convinsi. Suntem franti, si adormim imediat, convinsi ca iar va urma o dimineata stresanta, pe fuga. Dar nu e nevoie sa asteptam dimineata. Suntem treziti din somn de un al doilea grup de sateni, care au adus politia, de teama, cica, pentru a afla care sunt intentiile strainilor instalati in camp. O iau de la capat cu explicatiile, discutia devine agresiva, absurda. Oamenii spun ca se tem de noi, dar ei au venit singuri sa ne pipaie si sa ne trezeasca din somn. Oamenii spun ca ne-ar fi oferit ospitalitatea in sat, dar nu intarzie sa ne ceara suveniruri. Oamenii spun ca e interzis sa campa pe proprietatile lor, dar terenul pe care ne-am instalat nu e agricol si nu apartine nimanui. Nu ne intelegem. Politistul deja ne vazuse cu ore in urma trecand pe la bariera, ba chiar am schimbat atunci cateva cuvinte despre calatoria noastra. Argumentele logice nu ajuta discutia care frizeaza absurdul, asa ca pe un ton ferm le cer sa ne lase pur si simplu sa dormim, pentru ca suntem extenuati. Bombanind, grupul aiuritor face cale intoarsa, si minute bune galceava satenilor umple linistea noptii.

 

Ziua/ Day 14 - 05/01

Km: 161

Starea drumului/ Road: asfalt + nisip tasat/ tarmac + good sand

Vremea/ Weather: 33°C, soare cu ceva nori/ warm and cloudy

 

La 5.30 dimineata avem "musafiri". Randuri randuri sateni - femei, copii, barbati - sosesc si sunt alungati, in timp ce ne luam micul dejun in miscare, impachetand pe fuga bagajele. Ploaia a tasat putin drumul si gasim mai usor trasele bune. In Kananga vedem pentru prima oara strazi asfaltate, chiar daca gudronul a fost de mult timp erodat. Oprim la piata. Saracie: benzina scumpa (2600 franci pe litru), carbuni, paine, ananas, rosii cat ciresele, peste uscat si in rest termite si furnici, unele inca miscand in galeata de email. Ceapa cerde, subtire cat firul de iarba, e plina de noroi si se vinde la bucata!

 

Cand santurile lasate in urma de camioane se ingusteaza, scaritele mi se infig in malul intarit si roata bate in gol, sapand in nisipul moale de dedesubt. In astfel de situatii singura solutie e sa cult motorul, sa il trag din sant si sa il rotesc pe cric in pozitie. Manevrele, in soare si infundat in nisip pana la jumatatea gambei, sunt obositoare, si la pranz savurez fiecare molecula din orezul rece cu avocado si rosii.

 

 

Un ananas gigant, peste 3 kg de miez suculent, parfumat.

 

Mai avem doar 20% din banii pe care i-am schimbat in KIN pentru acest trip. In Congo cea mai mare bancnota este de 500 de franci, si cursul e de circa 900 de franci pentru un dolar, asa ca libanezul la care am facut tranzactia ne-a dat in schimbul dolarilor un rucsac de hartii.

 

E firesc sa atragem atentia tuturor pe unde trecem: majoritatea traficului chiar si pe distantele considerabile dintre localitati, este aproape exclusiv pietonal.

 

Dupa picnic mai rulam 80 de kilometri - din care 50 de asfalt accidentat si 30 de pista - doua ore in care mergem din sat in sat, fara pauza, fara a gasi o poteca sau o directie buna pentru bivuac. E plin de oameni, pe jos, pe biciclete, nici o sansa de singurate, de liniste. Insa la 8 seara e deja mult prea tarziu pentru a mai continua si o luam pe un drum care urca prin padure. Nimerim bine: 2-3 km mai sus calarim damburile acoperite de iarba deasa si buturugi si ne instalam, pregatiti sa infruntam norii negri in spatele carora ne imaginam cele mai frumoase stele.

 

Ziua/ Day 15 - 06/01

Km: 115

Starea drumului/ Road: nisip tasat/ good sand

Vremea/ Weather: 29°C, ploaie/ rain

 

Ploaie torentiala. Pana la 10.30 suntem blocati, apoi in mocaneasca de dupa aversele din zori strangem cortul de la interior acter exterior: mai intai plasa de tantari, apoi foaia impermeabila. Suntem insa deja murati pana la piele si e frig: 21 de grade. Sictir total in tabara noastra, dar francezii si-au dat seama ca au intrat pe neobservate in criza de timp: viza le expira in 5 zile si sansele sa ajungem la frontiera atat de repede sunt practic zero. Asa ca strang din dinti si plecam. Ana e tot in masina, la adapost de frig si ploaie, dar deprimata, ca intr-o cusca hurducaind prin hartoapele unui pesiaj din care abia zareste o geana de drum. In spatele masinii banchetele se pot intinde pentru a forma patul copiilor si spatiu de joaca. Cand bancheta e pliata, Ana ia oc intre bagaje, haine si cutii, iar geografia precara a micului ei univers e in permanenta deconstructie: obiectele cad si se rostogolesc, si, desi confortul masinii e de preferat in acest moment intemperiilor de afara, Ana ar prefera sa fie in sa decat intre 4 "pereti".

 

 

Ploaia se opreste dupa circa o ora de mers, insa deja drumul e spongios, patruns pana in profunzime de apa si suntem primele vehicule care se incumeta nebuneste sa scurme in masa instabila, alunecoasa, inselatoare. Pentru ca norii continua sa-si descarce furia in amonte de noi, adevarate paraie cresteaza terenul. Rulam prin apa, cizmele mustindu-mi si cu frigul in oase, dar rulam. Incet, incet GPS-ul promite un final fericit al zilei.

 

 

La pranz oprim pe malul lacului Mukamba sa mancam, si abia ne strangem pledul ca ne intalnim pentru prima oara cu overlanderi pe moto. Sunt belgieni si calatoresc cumva mai aparte: motoarele - un KTM si un BMW - raman pe continent, iar ei vin cu avionul pentru a face cate o etapa. Acum sunt pe trasa Lusaka - Kinshasa, cu ocol in Zambai pana la Vic Falls. Modul acesta de a calatori le permite sa ruleze fara bagaje multe, fara tone de piese de schimb, resou sau cauciucuri: mananca in sate sau restaurante si dorm cel mai adesea in hoteluri, asa ca drumul e fun si excitant. Schimbam impresii si sfaturi pentru pista care urmeaza, apoi dam gaz.

 

La circa 20 de km de Mbuji Mayi - tinta noastra pentru azi - ultima, spun satenii, proba de foc a drumului. In urma ploilor tasa de camioane s-a surpat atat de tare incat practic rulam intr-o caldare de laterita. Argila care se fala pe fundul canionului insa e moale ca mamaliga fierbinte si nu avem nici o sansa: masina se opinteste, geme, coboram resemnati sa o scoatem din mal.

 

 

 

 

Iesim din hopul de la gura canionului, ca sa ne blocam din nou la iesirea inapoi pe pista.

 

 

 

Asistenta e entuziasmata de spectacolul oferit, mai putin de refuzul nostru de a le rasplati "rabdarea" cu bani si cadouri. La buza drumului, un magazin satesc cu cele mai absurde chinezisme "de lux".

 

La miezul noptii ne atingem obiectivul: dupa doua saptamani de pista suntem in Mbuji Mayi, unde avem un contact local, intermediat de tatal lui Jacques, care a fost in Congo acum 6 ani pentru cateva luni de voluntariat. Primiti cu zambetul pe buze, bere rece si vin de ananas preparat in casa de maicute ne retragem, bulversati de neasteptatul confort de mult uitat si acum regasit, in camere adevarate, cu paturi adevarate, in care cadem, sfarsiti, prada somunului greu, fericit.

 

Ziua/ Day 16 - 07/01

Km: 0

Vremea/ Weather: 30°C, soar, ploaie spre seara/ sunny, evening rain

 

Branza, ce miracol, ce savuroasa inventie! La micul dejun ne reintalnim dupa luni de zile cu aceasta banalitate europeana, delicatesa imposibila africana. Suntem gazduiti cu generozitate de fratele Richard, chirurg oftalmolog si de fratele Jerome, medic generalist. Richard a venit acum 20 de ani direct de pe bancile scolii din Ungaria, pentru a-si dedica viata unui proiect imposibil atunci, functional si de succes acum: Centrul Oftalmogic Sf. Raphael Mbuji Mayi. Impreuna cu Jerome, de origine francez, au pus bazele primei clinici de oftalmologie din provincie, sprijiniti de donatii sosite din toate colturile lumii. Astazi echipa a crescut, clinica e dotata cu echipament de ultima ora si peste 1600 de operatii de cataracta sunt efectuate anual. Munca celor de la clinica se extinde in provinciile adiacente, iar oamenii calatoresc chiar si din KIN pentru a fi tratati aici. Pe langa tratamentul ambulatoriu si munca in teren, Richard a creat programe de consultatii gratuite pentru cei nevoiasi si scheme de educatie originale, sub forma unor piese de teatru interactive. Urmatorul proiect ambitios este construirea primului spital de oftalmologie. Suntem impresionati. Dupa Afi este primul proiect "alb" care functioneaza. Nu pomana pentru mana in permanenta intinsa a africanilor handicapati de secole de interdictii si prejudecati, cu un proiect vital, in care majoritatea angajatilor sunt congolezi, care formeaza curent specialisti autohtoni, care functioneaza pentru, dar mai ales impreuna cu aceasta comunitate.

 

Pinzgauerul clinicii, un tanc indestructibil. Puntea e denivelata astfel incat sa previna plantajele de tipul celor care pe noi ne-au facut sa muncim ore la rand.

 

E ziua de Sf. Ion si bafta mea face ca de dimineata sa inceapa pregatirile - cu arome imbatatoare si playlisturi de rumba cu tot - pentru petrecerea de revelion a personalului de la clinica. Si invitatia e de nerefuzat: dupa pranz se aduna lumea si se incinge atmosfera.

 

Un bufet extraordinar: stomac de capra cu rosii coapte, tocana de manioc in usturoi, capra la gratar, pui la ceaun, tocana de vita in sos tomat si ceapa, tilapia prajit, fufu de manioc si malai, orez, spaghete, sos de ceapa, chili, popcorn, alune prajite, bere, sucuri. Si muzica: ritmurile dulci de rumba congoleza, senzuala, irezistibila.

 

Si un mic toast la final de an in fata intregii admirabile echipe a clinicii, care isi prezinta raportul de activitate si isi fixeaza obiectivele pentru 2012. Suntem onorati si incantati sa fin prezenti si sa aflam detalii despre unul dintre micile marile miracole putin stiute care exista in Africa zilei de azi. Mai multe detalii despre clinica si comunitatea umanitara din spatele acestui poriect curajos aici: www.procongo.hu

[plescoi rulz]

"Noi facem drumul acesta cathartic o data in viata, dar pentru acesti oameni drumul acesta e insasi viata lor."

 

Adevarat!

[dans]

"Noi facem drumul acesta cathartic o data in viata, dar pentru acesti oameni drumul acesta e insasi viata lor."

 

Adevarat!

 

Unii dintre noi nu-l vor face niciodata! Totusi, eu cred ca eroii sunt cei veniti din civilizatie, pentru ca ei au ales sa faca acest drum, pe cand ceilalti, domesticii, s-au nascut acolo fara voia lor si saracii, n-au cu ce compara!

[mrwwwhite]

Ziua/ Day 17 - 08/01

Km: 150

Starea drumului/ Road: nisip tasat si pamant/ good sand and dirt track

Vremea/ Weather: 29°C, insorit/ sunny

 

Spalati, odihniti, bine hraniti, ne luam la revedere de la noii nostri prieteni, simtind ca intram in a doua etapa a raliului nostru catre Zambia. Pentru a doua oara urma sa ne abatem de la traseul "clasic". Nationala nr. 1, am fost asigurati, e impasabila in aceste zile, in urma ploilor care au format adevarate lacuri fara fund. N1 este blocata de camioane in pana sau care asteapta sa se schimbe vremea si sa se zvante drumul. Asa ca o luam cotit, prin Kabinda, pe traseul indicat de soferul clinicii care ne-a intocmit o lista cu satele orin care ar trebui sa trecem si pe care o vom folosi - asa cum am facut impreuna cu Alper in Congo, in lipsa unei harti - pentru a ne orienta si a ajunge, prin Misiunea Kalonda si Ferma Grelika, in Kamina.

 

La jumatatea dintre Mbuji Mayi si Misiunea Kalonda ne intalnim cu chiar gazdele noastre pentru la noapte, care au fost prevenite de sosirea noastra de fratele Richard.

 

Cu fiecare prilej, refac stocul de fructe, mancarea de baza acum.

 

Casutele de lut in care am fost cazati la misiunea Les Soeurs Beatitudes. Implicati in multe proiecte umanitare, cei care traiesc aici sunt un exemplu de conservare a traditiilor: aici se fabrica paine de casa, gemuri, vin de ananas, fursecuri si chiar iaurt. Am fost invitati sa impartim cu fratii si surorile o cina condimentata de o piesa de teatru bazata pe povestea celor trei magi biblici, improvizata cu ocazia Epifaniei. Spiritul ludic congolez e delicios, insa ceea ce ne-a miscat profund a fost muzicalitatea modului in care aceasta comunitate evlavioasa intelege sa isi adreseze rugaciunile, multumirile si sperantele. Cu adevarat un provilegiu de a arunca o privire indiscreta asupra intimitatii unice dintre africani si Dumnezeu.

 

Ziua/ Day 18 - 09/01

Km: 156

Starea drumului/ Road: laterita/ laterite

Vremea/ Weather: 30°C, insorit/ sunny

 

Pregateam impreuna cu francezii titlul" Pas de jours sans plantage (Nici o zi fara a ne bloca), dar ziua de azi ne-a intrerupt sirul de evenimente negative. Drumul pe care ne-am calit pana aici ne face sa rulam cu usurinta pana in Mission Kalonga, unde raman peste noapte. Navigatia prin satele cu cate o mana de case de lut ne-a devenit o a doua natura. Zona pe care o traversam e de un pitoresc fermecator. Peste tot marturii ale creativitatii native: casele sunt tesute pe schelet de nuiele si acoperite cu manunchiuri de iarba uscata, in ograzi zarim cosuri impletite in forme ingenioase, adaptate diferitelor scopuri, fie pescuit, fie pentru filtrat bicarbonatul extras din palmier pentru a da gust tocanelor de manioc.

 

Mancarea insa a devenit un lux: de multe ori nu gasim nimic de cumparat, nici chiar porumb. Rezervele noastre au ajuns iar la limita, ne bucuram ca niste copii de rosiile pe care cumparam la tarabele din Mission Kalonga. Si ne luam, atat cat putem, revansa dupa o zi de pofte. Farcous de tabara: o specialitate franceza din sud, improvizata aici din niste frunze gen spanac, carne de vita la conserva (in loc de carnatii traditionali), ceapa, usturoi, sare, piper, malai si lapte. Am rumenit chiftelele plate in lei si le-am servit langa o portie de cartofi fierti in coaja si bere neagra. Un adevarat festin!

 

Ziua/ Day 19 - 10/01

Km: 150

Starea drumului/ Road: nisip tasat/ good sand

Vremea/ Weather: 34°C, cald, apoi ploaie/ hot, then rain

 

Dimineata ne-am strans catrafusele insirate sub veranda cotetului de pasari, unde de obicei dorm caprele.

 

Azi rulam din nou doi pe Tenere: Jacques si Delphine ne-au rugat sa le lasam fetelor spatiul de joaca si siesta disponibil, iar Ana e incantata sa revina in sa. Si plecam in forta, pista solida, peisaj rural african plin de culoare, libertatea recastigata.

 

 

In 80 de kilometri de fun insa, Dakarul nostru se dovedeste mai tare decat al lor: uzat de nisip si drumul greu, fortat de masa suplimentara, lantul cedeaza. Cu zaua de legatura rupta in doua, incerc intr0un moment de disperare o solutie temporara pentru a putea inainta macar pana intr-un bivuac acceptabil. Dar nu e nici o sansa, si trebuie sa ma resemnez sa fiu - din nou, ca pe drumul de trista amintire din Camerun - tractat, si de data asta vine si ploaia, ca pentru a-mi pune la incercare si mai drastic vointa de a continua. Istoria din Congo se repeta, laterita uda e ca sapunul, si in plus, din cauza stresului, intai montam sufele invers, cea scurta atasata imediat de masina. Patinez, cu vizibilitate aproape zero in curbe, fara sa pot imi pot coordona momentul de franare cu manevrele lui Jacques, care, tensionat de situatie, conduce mai putin concentrat decat in Camerun. Si cad: intai smuncit peste un damb, apoi in alunecare, pe pamantul lucios, apoi sunt proiectat cu umarul intr-un arbore. Levierul de frana spate se indoaie la fiecare busa, si dupa a treia indreptare se rupe, asa ca nici frana spate nu am pentru a pune tensiune pe sufa. In nici 70 de km intelegem ca ceea ce facem e periculos, e nesabuit. Nu putem continua, decat riscand un accident serios, si de cand rulam asa nimeni nu a trecut pe acest drum singuratic.

 

Suntem la cel putin 200 de km de orice, banuim sate ascunse in campie, dar nu are nici un rost sa speram la suport tehnic si, epuizati, capitulam, instalnd bivuacul chiar pe drum. Nu are rost sa ne sinchisim de eventualii trecatori, aproape ca ne dorim ca cineva sa apara si sa dea si altceva de gandit.

 

Ca dracul sa para inca si mai negru, Roverul supureaza ulei din motor. Nivelul e la minim, nu avem ulei de rezerva, decat ceva 10W40 pentru motociclete, care poate avea efecte negative pentru turbo. Trebuie sa facem ceva, trebuie sa iesim de pe acest drum nemilos, si trebuie sa o facem cu ceea ce avem la dispozitie aici.

 

Ziua/ Day 20 - 11/01

Km: 206

Starea drumului/ Road: nisip tasat/ good sand

Vremea/ Weather: 19°C, frig si ploaie/ cold rain

 

Lant rupt

 

Fara frana

 

Si fara ulei pentru motorul care supureaza. Pentru ca nu mai avem compresor de mult, am improvizat aseara cu o coarda infasurata pe bormasina o metoda de a prefora metal. Si ne-am reparat, in stil african, vehiculele:

 

Sudura rece pentru conduct de la Defender

 

Za de table prinsa in buloane pentru lant. Cu frana nu am avut ce face.

 

Ganditoare, Ana si-a reluat locul, si am pornit, strangand din dinti la fiecare hop, la fiecare cotitura. Si zaua tine, alimentandu-mi speranta ca vom ajunge macar pana in Kamina, unde vom gasi poate o alta solutie.

 

Cum iesim inspre drumul circulat, suntem rasplatiti cu un pranz delicios: fufu cald si carne de vita super gustoasa, in sos de rosii si ulei de palmier, gatite e femeile care si-au aliniat oalele la intersectie.

 

Cu burtile pline si pofta de carne satisfacuta, admiram pesiajul, care incepe sa para ceva mai animat de viata: fluturi camuflati in iarba plina de gaze, pasari…cine stie, poate vom vedea totusi animalele salbatice la care am visat cand planuiam sa venim in Africa!

 

Pe o torentiala biciuitoare, ajungem in Kamina, unde intindem cortul, sacul si saltelele efectiv ude - pentru ca sacii nostri nu mai fac fata uzurii si intemperiilor si au nenumarate perforatii - sub o streasina cat de cat la adapost. Apoi le zgribulim in fata unor felii de fufu trase la tigaie si il sunam pe Alper. De aici drumul e bun, stim noi, dar Alper ne da din nou o veste proasta: ei doi au ajuns abia in Kolwesi, dupa 6 (sase!!!) zile de travaliu, timp in care au ramas blocati in mlastini si au rupt suspensia - pe lame - de la Toyo. Cosmarul reincepe.

[shooty13cris]

cate peripetii !!! ce aventura !!!!! ma-nclin !

[mrwwwhite]

Ziua/ Day 21 - 12/01

Km: 0

Vremea/ Weather: 26°C, ploaie alternand cu soare/ rainy with periods of sun

 

 

Instalati la misiunea catolica din Kamina, cortul devine refugiu de joaca pentru Lea si Elisa

 

Roverul e si el la adpost de ploaie, parcat langa fratele mai mare

 

Ne molipsim de aerul relaxat si buna dispozitie a gazdelor noastre, si ne jucam…

 

Observam…/ Cameleon

 

 

 

Gasesc un atelier auto unde mi se sudeaza levierul de frana si unde dau de urma unui localnic care are o Honda si un lant pe 520 mai vechi (cu doar 104 zale), pe care il cumpar pe 20 de dolari, ca o asigurare in cazul in care carpeala din camp va ceda. E imposibil sa gasesc aici un lant nou sau sa astept un colet din Africa de Sud sau Europa.

 

Descoperim ca exista tren in oras si ne vine ideea geniala de a incerca sa negociem un transport cu un tren de marfa pana in Lubumbashi. Se pare ca drumul prin Sokele este inundat de la ploile constante, zeci de camioane sunt blocate pe traseu si sunt doua treceri de rau, dintre care una - ne previne Alper - este impasabila pentru motociclete. Alper are multa experienta de offroad, si spune ca apa depaseste 1 m. Oare sa fie trenul o solutie?

 

Mergem la gara sa investigam. Aici, atmosfera de duminica. Pana si gardienii care pazesc peronul de intrusi au chef de pozat.

 

 

 

Petrecem toata ziua intre birourile sefilor si sefuletilor de la CFR-ul congolez, care ne amintesc de Romania, comunista si post-decembrista. Aceeasi birocratie, acelasi limbaj de lemn, aceeasi pretiozitate, dar si aceeasi infrastructura jalnica. Dupa ore de naucitoare intalniri si alambicate negocieri, ajungem intr-un final in posesia unor informatii clare: putem inchiria un vagon deschis, care se taxeaza la tariful minim de 7t, adica 1350 de dolari pana in Lubumbashi. Trenul face cam 4 zile pe drum, cu posibilitatea de a intarzia daca intervine o pana de curent, caz in care se asteapta sosirea unei alte locomotive, diesel, de la cel mai apropiat depou.

 

Ziua/ Day 22 - 13/01

Km: 0

Vremea/ Weather: 26°C, ploaie alternand cu soare/ rainy with periods of sun

 

Suntem tot in Kamina, tot la negocieri cu CFR-istii congolezi care au mirosit ocazia: incercam toata dimineata sa ne pledam cazul in fata sefilor, si cu greu concluzionam asupra variantelor: 1. femeile, copii si moto trimise cu un tren de persoane, iar noi doi pe sosea cu Defenderul; 2. vehicule, soferi si pasageri pe platforma trenului de marfa, impreuna cu o alta masina din Congo, insa doar 400 de km din cei 600 pana in Lubumbashi, suntem asigurati ca dupa aceasta portiune drumul e fara probleme, iar pretul la care am ajuns e 500 de dolari; 3. sa continuam drumul ca pana acum si sa speram ca lantul si sudura la rece la Rover vor tine. Suntem intre ciocan si nicovala: pe de o parte constientizam riscurile de a ne lansa din nou pe o pista imprevizibila, periculoasa, pe care riscam sa ramanem in pana, cu evident costuri exorbitante de ne scoate de impas. Pe de alta parte insa nu ne putem lasa exploatati de cei de la trenuri, mai ales ca pentru noi doi cel putin, perspectiva de a pune cortul pe o platforma murdara, intre doua masini, in ploaie, frig sau soare, timp de 4 zile sau cine stie, poate o saptamana, nu e chiar imaginea unui voiaj de placere. Pe bani multi.

Spre pranz decidem sa ne riscam in varianta pe sine, ne echipam si umplem masina de alimente pentru drum: manioc prajit, sangerete de capra - o specialitate locala de origine franceza (boudin), gratar de capra, conserve, bere, legume de salata, paine. Suntem resemnati si un pic ingrijorati, dar ajungem la gara cu voie buna: am scapat de cosmarul drumului accidentat, in cateva zile vom fi in Lubumbashi, o sa fie bine!

 

Dar nu a fost a fie: la gara aflam ca trenul a fost din nou amanat, poate pleaca maine, poate pleaca poimaine…Riscam sa asteptam asa un timp nedeterminat, in plus serviciul comercial a mai umflat un pic oferta: 550 de dolari. Si ni se pune pata: suntem overlanderi, vom face drumul "pe drum", pe roti. Dar ziua de azi e pierduta, si ce motiv mai bun sa sarbatorim o decizie curajoasa - sau nebuneasca? - decat o masa copioasa, cu boudin si carnati de capra, cu ananas caramelizat in unt, orez si o sticla de whisky, in compania celor de la misiunea catolica?

 

 

 

 

 

 

Ziua/ Day 23 - 14/01

Km: 55

Starea drumului/ Road: nisip tasat/ good sand

Vremea/ Weather: 29°C, soare/ sunny

 

Ne luam la revedere pentru a doua oara de la Gabriel…

 

Si ne vedem de drum. Serpuind printre gradini si copaci, pista e gatuita pe alocuri, aproape o poteca presarata cu buturugi, greu de parcurs de masina plina de bagaje. Ghinionul face ca intr-un moment de pripa, masina sa se infiga cu partea superioara intr-un arbore, iar in impact victima e chiar una dintre lazile noastre. Cutia de aluminiu se face acordeon, tabla subtire rupta, cadrul deformat, bidonul pentru benzina spart. Ne adunam obiectele in pungi de plastic si le caram in masina, indoindu-ne si mai mult ca vom izbuti sa ajungem cu bine la capatul acestui drum de cosmar. habar nu avem cum vom rezolva aceaasta situatie, evident nu putem rula fara o cutie, aluminiul e greu de reparat si un set nou nici nu se pune problema sa gasim pe parcurs. Vom vedea, acum trebuie sa mergem mai departe.

 

Dar la 50 de km de Kamina masina intra cu roata drepta spate intr-un hau. In uralele multimii cautam un ciot, un copac, orice, de care sa ne agatam. Dar stupoare: troliul nu merge, din nou. Pe drumul din Kamina Jacques remarcase un zgomot metalic suspect, era troliul, care pare de nereparat, fortandu-ne sa cautam o solutie alternativa.

 

 

Avea sa fie o cumpana in aceasta aventura: inceputa in groapa, ziua se va incheia doar un metru mai jos. Pentru ca odata remorcat de singurul 4x4 care ne-a depasit toata ziua, Roverul aluneca implacabil intr-un sant parca si mai adanc, iar congolezii, dupa ce in incercarea de a sapa in disperare sparg cu lopata o anvelopa, dau bir cu fugitii. Ploaia care umple santurile de apa clocotind in mini-cascade nu ne ajuta in nici un fel. Uzi, plini de noroi, piscati de tantari, suntem dezarmati. Francezii decid sa doarma inghesuiti in masina care e mult prea inclinata cu rotile in groapa pentru a permite isntalarea cortului de pe acoperis. Iar noi punem cortul in iarba murdara, si in linistea noptii ne adancim - toti 4 adulti - in cele mai negre ganduri.

 

Ziua/ Day 24 - 15/01

Km: 65

Starea drumului/ Road: nisip tasat/ good sand

Vremea/ Weather: 29°C, soare/ sunny

 

 

De dimineata, cu mintea ceva mai limpede, dar spatele incovoiat de la banchete si damburi, ne dam seama ca troliul poate fi totusi folosit cumva. Cu cricul si ajutandu-ne de un lant imprumutat de la camionul ssosit intre timp, si care astepta uscarea drumului pentru a rula, manevram manual troliul. Ca in basmul cu ridichea uriasa, monstrul de peste 3,5 tone se pune la loc pe drum.

 

Intre timp Tenerele asteapta cuminte sa ii dau cheie

 

Iar fetitele urmaresc desene animate la umbra

 

Urma lasata dupa ce am muncit 24 de ore…

 

Zaua mea de campanie se prezinta respectabil: sper sa ma tina pana in Kolwesi.

 

Ajungem la o trecere de apa, unde dupa pod muncitorii de pe camioane trudesc de 3 zile sa umple - cu saci de nisip si lemne - un hau cascat de la ploi. Trecem fara incidente, si ajungem in fata unei noi traversari, de data asta prin rau.

 

Simt ca sunt prea obosit pentru a ataca raul, si decidem sa ne instalam in unul dintre cele mai calme si pitoresti locuri de pana acum.

[bulgy_05]

stau de ceva ore citind fiecare cuvintel din expunerea voastra a aventurii pe care o traiti. sa va dea dumnezeu sanatate sa terminati cu bine aventura asta incredibila.

[Bandit]

Aveti nervi de otel si o anduranta demn de invidiat.

Cred ca lasam motoreta in sant si plecam pe jos pana la primul aeroport.

Nu stiu cum puteti rezista.

FELICITARI si DRUM BUN in continuare.

[mrwwwhite]

Ziua/ Day 25 - 16/01

Km: 30

Starea drumului/ Road: nisip tasat cu grope si balti/ good sand with potholes

Vremea/ Weather: 29°C, soare/ sunny

 

 

 

Trecem peste rau fara probleme, insa greul abia urma!

 

Drumul e presarat cu gropi pline cu apa si nisip malos, si suntem indrumati sa evitam trasa principala si sa profitam de fiecare deviatie intalnita.

 

Si dintr-o data iesim din padure si in fata noastra se desfasoara o scena incredibila...

 

Bune ati venit in Sokele! Temperatura agreabila, o usoara briza anunta o ploicica de vara. Asezati-va la umbra si, daca va e cald, va puteti baga picioarele in apa. Va e foame? Poftiti banane pe saturate, 3 la 100 de franci. Peisaj incantator, ambianta deosebita, pe fundal o rumba, lume buna… Doar ca raul umflat de la ploi contine 2 camioane blocate si peste 20 de oameni care sapa si taie copaci in stanga si in drepta, incercand sa construiasca o trecere prin apa si sa iasa la liman.

 

 

Malurile raului sunt pline de cioturi, urme ale copacilor care umbreau acum 3 zile apa. De 3 zile operatiunea de salvare e in toi, iar un camionagiu ne povesteste cum l-a tractat pe Alper acum o saptamana. Ne facem curaj: eu trec relativ usor, dar masina grea ramane blocata in malul gros.

 

Pana la genunchi in apele infestate, cu masina in pana, copiii isterici de foame si de plictiseala, e momentul sa ne mobilizam la maxim. Inspectand mai atent troliul, Jacques descopera ca a judecat pripit defectiunea. Ne apucam de treaba, pe pipaite, sub apa. Copiii se refugiaza in masina, la desene animate si un sandwich cu branza. De fapt e greu sa renunti la luxul de acasa, suntem departe de a intelege dimensiunea trudei de a trai zi cu zi in Congo, in Africa. Viata e dura aici, nu lasa loc de greseala. Ne autocompatimim, de simtim martiri pe aceasta ruta teribila, insa o ardem cu "parul in ochi" intr-un film alb negru.

 

Put pentru a filtra apa, a la Bear Grylls.

 

Cu troliul manevra de remorcare a masinii din mal e o gluma. Insa ceea ce urmeaza nu e deloc la fel. Temuta traversare, la 2 kilometri de Sokele, unde curentii sunt puternici si satenii au umplut cu pietre albia, pentru a permite vehiculelor sa treaca, prin apa de peste 1.20 m. Aflam ca de fapt exista si un pod, insa e mult prea degradat pentru a sustine o masina. Dar pentru scutere si pentru mine pe moto e in regula, si trec fara probleme si ajung pe malul celalalt la timp pentru a asista la unul dintre cele mai dramatice momente ne-imortalizate nicaieri ale calatoriei. Roverul-amfibie e sub apa pana peste capota, figurile celor dinauntru albe de emotie. Din seria viata bate filmul: masina trece, miraculos. Daca nu ar fi fost atat de inspaimantatoare chiar si perspectiva de a face o dubla, as fi propus sa incerce o noua traversare, de data asta pe film.

Sokele, pe care zvonurile legate de drum il anuntau ca pe un reper important, se dovedeste a fi ceva mai mult de un satuc prafuit unde nu gasim nimic de cumparat. Mai bine continuam - din nou prin padure - pana cand un luminis ne inspira sa ne punem tabara, alaturi de catedralele de peste 5-6 metri inaltime ale termitierelor.

 

Alper a facut o poza inainte sa treaca raul

 

 

Ziua/ Day 26 - 17/01

Km: 7.5 !!!!!!!!!!!

Starea drumului/ Road: noroi/ mud

Vremea/ Weather: 18°C, umed, ploaie/ humid, rainy

 

Aaaa…mirosul de paine proaspata dimineata! Bulangeria Vidal isi delecteaza inca o data "musterii" cu paine calda din faina de grau, soia si porumb.

 

Anticipam ploaia, asa ca strangem repede tabara si revenim pe pista.

 

Dar nu apucam sa facem decat circa 7 kilometri, si drumul ne da o noua lectie. Pentru a nu stim cata oara, Roverul se infunda in capcana de noroi. Ne-am zis ca nu e chiar atat de grav plantajul, si am decis sa nu mai dublam cablul, asa cum faceam de obicei. Si troliul a cedat.

 

 

Am interact sa salaam, macro sa nu stam degeaba.

 

 

Ca gluma sa fie si mai proasta, ramanem fara motorina in rezervorul principal. Nu era prima data: din cauza inclinatiei, pompa de injectie se dezamorseaza, datorita rezervorului auxiliar care e montat inaintea celui principal. Mai fabricasem - in ziua petrecuta in sant - o metoda de a pune carburant din auxiliar in principal. Dar azi si auxiliarul era pe uscat. Cu lantul in pioneze si in conditiile in care radioul dadea - de cand ne aflam in padure - rateu dupa rateu, nu-mi ramane totusi decat sa incerc sa gasesc motorina intr-un sat. Nu stiu daca si unde voi gasi, dar este singura noastra solutie, pentru ca ploua iar, si pe drumul muiat, pe care noroiul curge ca lava, nu se vor incumeta alte vehicle zile la rand.

 

 

Cat sun plecat, se prepara o masa frugal: galete de malai cu guacamole.

 

La circa 11km in directia Sokele dau de un sat si, victorie, de un stand cu motorina. Pretul e chiar rezonabil: 40 de dolari pentru 20 de litri. Revin triumfal - si cu lantul inca intr-o bucata - la locul dezastrului. In absenta mea Jacques a mutat malurile, mormane impresionante de pamant pe perimetrul masinii care nu s-a miscat un centimetru de pe loc. Insa reusim sa demaram motorul, si truda de o zi da roade. Nu mai avem putere sa ne bucuram, suntem franti si daca mai lipsea ceva din acest tablou jalnic, acel ceva era o furtuna. In cateva minute torentii matura drumul si temperatura coboara la 18 grade. Dardaind, strang din dinti in echipamentul leoarca. Inca o data apreciez confortul pe care il au tovarasii nostri de drum, care se refugiaza in masina incalzita si se schimba in haine uscate. Asteptam un timp, dar nu e prima ploaie, asa ca trecem de prima curba, in ideea - absurda dealtfel - de a avansa in cautarea unui popas pentru noapte. Si alegem locul, la stanga drumului, pe pajistea in aparenta stabila. Ce ceas negru, ce fatala alegere: pajistea e o mlastina deghizata, si, abia iesit din impas, Defenderul intra adanc cu rotile in noua nemiloasa capcana.

 

 

Capitulam, nu mai e nimic de facut. Ploua cu galeata, suntem nevoiti sa intindem folia de picnic pentru a instala cortul. Urmeaza o noua noapte in masina prizoniera drumului. Si pentru noi doi cea mai friguroasa si uda noapte la cort.

 

Ziua/ Day 27 - 18/01

Km: 120

Starea drumului/ Road: laterita/ clay

Vremea/ Weather: 29°C, soare/ sunny

 

Pe bune poza asta e din ziua urmatoare: ce soare placut, ce campie incantatoare! Ce mai conteaza cum am iesit din groapa… Dimineata Jacques a reparat troliul, care trebuia de fapt curatat de noroi si gresat, apoi am sapat putin si gata. Am lasat in urma mlastinile mincinoase din padurea cu termitiere gigantice, am dat uitarii raurile de nisip miscator. Simteam ca ne apropiem de final, inca 36 de km de gropi inundate si nisip si ieseam pe mult visatul N38, un drum de laterita solida, cu pietris marunt.

 

Gaze

 

 

Momentul istoric

 

Si parcarea de la misiunea catolica din Kolwesi unde am dormit.

 

 

Ziua/ Day 28 - 19/01

Km: 306

Starea drumului/ Road: laterita, apoi asfalt/ clay, then tarmac

Vremea/ Weather: 25°C, cer acoperit/ cloudy

 

Aceasta este singura fotografie care conteaza din aceasta zi: ne-am oprit intamplator in fata acestui supermarket din Kolwesi, pentru a cumpara niste legume din piata de vizavi. Tipul cu tricou alb din dreapta mea este personajul providential care ne va oferi cea mai generoasa rasplata posibila la capatul unui drum incredibil. Se numeste John, este pasionat de motociclete, mai ales de cross, este belgian nascut in Congo si deja un prieten drag. John a zarit Tenerele plin de noroi si masina incarcata de bagaje si a inteles ca se intampla ceva iesit din comun. John si amicii lui erau primii albi pe care ii vedeam dupa o luna de salbaticie, si erau dornici sa ne cunoasca povestea. Gratie lor am fost indreptati catre Lubumbashi nu catre misiunea catolica, cu catre Cercul Belgian, unde urma sa fim ajutati sa ne gasim un loc de campat si asistenta tehnica pentru vehiculele suferinde. Mai mult, patroana de origine indiana a magazinului, a venit personal sa ne cunoasca si sa ne ofere o punga cu snackuri pentru drum.

 

Si drumul a fost usor, in ciuda ploii reci si a celor 17 grade. Doar 150 de km de laterita, caci dupa Likasi am regasit - ce dramatica schimbare - asfaltul.

 

Seara a fost epica: am fost rasfatati cu shrimpi si frigarui de vita de comunitatea belgiana.

 

[

Cu moelleux aux chocolat si bordeaux… cu votca caramel, ultima trasnaie delicios de tare venita din Africa de Sud. O seara gourmet, o explozie de arome care ne-a trezit la viata simturile amortite. Bulversati, coplesiti de ospitalitatea gazdelor care isi disputau placerea de a ne caza, am ajuns in paturile impecabile oferite de Chams, sotia lui John. Tarziu dupa miezul noptii am facut un dus cald si ne-am bagat sub patura. Ajunsesem la capatul drumului. Aventura Congo lua sfarsit.

 

 

Lubumbashi 19-22/01 Casa departe de acasa

 

 

Aveam multe de facut pentru a repune vehiculele la punct. Din fericire ne aflam in mainile celui mai bun garaj din estul Congo: Amze (specializat in Toyota), unde, impreuna cu Patrick (patronul) si echipa urma sa declansam operatiunea de 24 de ore. Am schimbat lantul cu un Tsubaki nou (za de legatura rupta, o-ringuri uzate), am inlocuit levier schimbator de viteze (dinti uzati), am pus un set nou SKF in locul rulmentilor de pe spate, am indreptat scutul si suportul de ghidon, am curatat filtrul de aer si am reparat - atat cat s-a putut - cutia de aluminiu.

 

 

Inca sunt uimit ca o za de table a tinut 700 km de pista dificila!

 

 

 

 

Cutia ciocanita intr-o forma aproximativa. Acum o puteam inchide.

 

 

Si reparatia finala: mastic pentru a umple spatiile goale; insa cutia nu avea cum sa mai fie rezistenta la apa. La fel ca multe dintre lucrurile noastre.

 

 

Garajul lui Patrick era ocupat de echipa noastra: Jacques avea si el vidanja de facut, de pus roata de rezerva pe janta, plus multe alte maruntisuri.

 

 

 

Cu echipa de mesteri

 

Si impreuna cu Patrick si managerial de garaj. Multumim!

 

Prieteni

 

In Lubumbashi regasisem nu doar sprijin in a repara motocicleta si masina, ci si sentimentul de a apartine - fie si pentru scurt timp - unei comunitati, unei familii.

 

Madi, presedinta clubului belgian si a clubului moto, care ne-a primit cu bratele deschise. Clubul a devenit pentru cateva zile "locul" nostru de intalnire.

 

La o bere cu belgienii

 

…bere congoleza

 

Ana & John

 

Cina cu prieteni - acasa la John.

 

Si pregatiri pentru mini conferinta pe care am fost invitati sa o sustinem la clubul belgian.

 

In Lubumbashi exista mult interes pentru motociclism de cross, copiii lui John participa de fiecare data la competia anuala. Am discutat mult despre cat de intens si variat este traseul pe care l-am parcurs, si poate ca povestea noastra va alimenta o mai veche initiativa de a organiza un raliu in Congo.

 

24 de ore mai tarziu francezii erau deja in Zambia, dupa ce Champs ii ajutase sa isi prelungeasca viza expirata pentru RDC. Am trecut impreuna prin momente dificile, incredibile. Multumim si pe curand. Drum bun, prieteni!

 

In timp ce noi o ardeam cu gasca in cel mai cool restaurant din oras, Bush Camp. Festin total: ciuperci Chanterelle locale, carnati, frigarui, andive la gratar, ba chiar mult dorita salata verde.

 

Dar cotletul de vita in sange a fost regele zilei, pur si simplu demential.

 

..faimoasa carne de vita din sudul Congoului, se topea in gura.

 

 

Un regal completat de mousse de ciocolata - stiti, ciocolata belgiana! - si inghetata de vanilie cu kahlua, alaturi de un Bordeaux. Ne-am despartit cu greu de Patrick, Carine, Doc, Gilbert, John si Chams, sperand sa ne revedem candva…in Europa, poate chiar in Romania, sau, de ce nu, in Congo. Multumim prieteni!

 

Renascuti si gata de plecare.

 

La revedere, Congo! Zambia, venim!

 

Lusaka - Totul e perfect, dar nimic nu ne convine

Zambia 23/01- 04/02

Era straniu: intinsi ca de obicei in cort, incercam sa adormim in campingul din Lusaka, insa in loc de greieri, auzeam beepurile telefoanelor mobile, rasunand in linistea noptii din corturile celorlalti backpackeri cu care imparteam pajistea. SMS-uri primite sau apeluri de la cunostinte. Jungla era departe: ne instalasem in curtea unui camping simpatic, cu management irlandez, bucatarie comuna cu frigider, piscina, ba chiar dusuri calde. Un adevarat lux. In receptie gasisem si raftul de carti pentru schimb cu multe titluri care ne interesau. Si aveam - pentru un pret rezonabil - acces wifi in cort. Totul era perfect, dar nu ne simteam in largul nostru.

Nu eram dezamagiti. Poate dezorientati… Dupa saptamani in care ne calisem zi de zi, in care trebuisem sa facem eforturi pentru a ne procura hrana, apa, un loc unde sa punem capul seara, ne simteam puternici, rezistenti, capabili de mai mult, poate mai greu. Sa nu facem dus zile in sir, sa purtam la infinit aceleasi haine murdare, sa impartim un avocado, 3 rosii si 4 bucati de porumb fiert la sase persoane, sa sapam, noi si camionagii, sub soare infernal si in ploaie torentiala - asta fusese normalitatea cu care eram obisnuiti si pentru care eram pregatiti. Dar nu in Zambia. Inca de la frontiera in Chingola asfaltul bun din Lubumbashi a devenit mai neted si mai bine desenat. Formalitatile de intrare in tara au mers struna: fara taxe ascunse, negocieri si chiar fara viza, in birourile impecabile ale ofiterilor vamali care m-au servit cu naucitoare amabilitate. Iesiti din frontiera in primul oras de provincie, aveam sa dam de shopping malluri, restaurante si oameni imbracati sic, dupa ultima moda. Preturile la tot erau insa la fel de occidentale ca si ambianta: benzina, mancare… eram inca in Africa, sau visam?

 

Obligati sa luam pranzul intr-un Fornetti local. In acest orasel de dimensiunea Tecuciului am gasit fast-fooduri, dar nu si obisnuitele tarabe cu mancare locala ieftina.

 

 

 

 

La misunea fraciscana din Ndola unde am dormit prima noapte.

 

 

 

Si covorul customizat de la dus. Oare unde se comanda asa ceva?

 

 

A doua zi ajungeam in capitala Lusaka. Dolarii incepusera sa ne dispara din portofel cu o viteza alarmanta, totul era scump, totul ne era strain: branduri americane, branduri sud-africane, produse cu etichete tipatoare si liste enorme de ingrediente, sucuri pline de chimicale, margarina, biscuiti, prafuri… mancare ultra procesata si ambalaje care iti iau ochii. In schimb aveam dificultati sa gasim apa: nici o pompa, nici un put, apa de la robinet prea galbuie, chiar si in satele de pe drum doar sticlute de plastic de 500 ml. O risipa de ambalaj, punga in punga, mormane de deseuri. Taxa la toaleta din benzinarie. Curat, vegetaie toaletata, drumuri semnalizate, radar. Polististul care ne-a oprit insa, tot african: ne-a lasat sa plecam cu un zambet. Ne simteam insa un pic pierduti in fata rafturile din Shoprite: oare de ce erau atatea feluri diferite de pasta de dinti? Eram inapoi de unde plecasem, eram in lumea "civilizata".

 

Raliul prin jungla nu fusese usor. Saptamanile de truda lasasera urme de nesters in noi, pe vehicule, asupra relatiei noastre. Si totusi simteam vibrand in adancul sufletului o nostalgie amara pentru ce lasasem in urma, pentru Congo. Ca si cum supravietuisem unei incercari dificile, la finalul careia insa ne "perpeleam" intr-un pat mult prea "moale". Fortele castigate inutile, pentru ca totul devenise dintr-o data mult prea usor. Viata era prea usoara. Pana si painea era gata feliata si atat de moale incat o puteam inghiti pe nemestecate. Ne incordam, asteptand o noua provocare, un nou obstacol, dar totul era lipsit de efort, confortabil, prietenos.

 

Pranz tipic in Zambia: nshima + peste. Nshima e exact ca mamaliga noastra, doar culoarea difera.

 

Pe drum spre capitala

 

Zambienii sunt amatori sa se dea in stamba

 

Ruland o babaroasa.

 

Zambia parea o tara noua, o masinarie bine unsa care functioneaza cum trebuie. Surprinzator, in acest mediu modern si bine pus la punct, supravietuiesc speciile de animale salbatice pe care logica ar fi indicat ca le vom zari mai curand in jungla congoleza. Ajunsesem aici dupa 2000 de kilometri de pista fara sa vedem nimic. Abia de aici inainte, intre betoane si drumuri perfecte, urma sa ne implinim un vis - sa vedem megafauna africana.

 

 

Am stat 3 nopti in Lusaka: updatand blogul, pe Skype cu familiile, gatind pe marginea piscinei.

 

Secventa 1: iepurele si al sau Tenere

 

Secventa 2: in contact cu motorul, iepurele a devenit…Sam

 

Apoi am luat drumul catre sudul care promitea parcuri pline de zebre, antilope, elefanti…

In linie dreapta, asfalt perfect… ne plictiseam. Simteam ca ma ia somnul la ghidon. Sa tinem aprinsa in noi foamea de aventura, sa ne bucuram pentru moment de confortul regasit? Alaturi de noi rulau doua BMW F650 GS: pentru prima data intalnisem si hotarasem sa facem o bucata de drum impreuna cu doi overlanderi ca si noi. James si Bryce, originari din Cape Town, facusera 4 luni in calatoria lor din Londra - unde locuiesc si lucreaza de multi ani - catre casa, pe ruta Europa de vest si sud, orientul mijlociu si coasta de est a Africii. Aveam o gramada de vorbit, scule de impartit, piese de ciocanit. In Lusaka am mers in acelasi garaj pentru a reface placutele de frana uzate. Pierdusem deja de la intrarea in Zambia zaua de legatura de la noul meu lant si un surub de la scut, asa ca am rezolvat si aceste doua probleme. Apoi i-am dat bice, in ideea de a incepe sa ne grabim, deja 7 luni si jumatate trecute si inca nu eram in Africa de Sud!

 

 

Baietii urmau sa faca un pit stop langa lacul Kariba, la un var, dar ghinionul a facut ca dupa pranzul pe marginea soselei, si dupa ce am fost opriti pentru a doua oara de acelasi echipaj de politie, ca Bryce sa-si descopere lantul praf. Rigidizat, uzat, exact faza prin care trecusem si eu in Maroc, in Ouarzazate. Asa ca cei doi sud africani au facut cale intoarsa 50 de km pana in Lusaka, in cautarea unei piese de schimb, iar noi ne-am continuat drumul.

 

Pe vastele intinderi din inima Africii cele mai frumoase apusuri coloreaza serile in peisaje de carpeta chinezeasca. In primul nostru bivuac zambian eram din nou singuri, dupa mai multe luni, si aceasta frumusete suprarealista, aceasta liniste, aceasta vibratie erau cuibul nostru pentru o noapte.

 

Pui cu o tocana de frunze asemanatoare cu spanacul

 

Tocana de vita

 

Ambele feluri servite alaturi de nshima, fara de care nu exista masa in Zambia

 

 

A doua zi intram in faimosul Livingstone, un orasel turistic, fondat in 1905, dar dezvoltat exploziv in ultimii 5 ani: 2 malluri, supermarketuri peste tot, benzinarii, restaurante, lodge-uri si campinguri. Si o ofera naucitoare pentru iubitorii de aventura: rafting, bungee, zbor cu elicopterul, cu micro-deltaplanul, safari, pescuit in canion etc. In Livingstone trebuie doar sa iti imaginezi ceva, ca vei gasi macar o agentie cu o oferta pe masura. In fapt aglomeratia de agentii turistice si hoteluri este atat de mare, incat comisia internationala responsabila discuta posibilitatea de a retrage statutul de sit World Heritage cascadei Victoria. Dupa Cupa Mondiala de fotbal din 2010 taxele - deja exorbitante - de intrare in parcul national au fost dublate si s-a introdus o taxa suplimentara pentru parcare. Una peste alta am platit 45 de dolari pentru a vedea cascada. Si vizavi de casa de bilete, plin de chioscuri cu cele mai penibile copii de arta si artizanat african. Sentimentul era de parc tematic, mega turistic. Eram scarbiti. Dar in cativa metri am auzit-o. Apoi am vazut-o. Si am uitat totul.

 

 

 

Fumul care tuna

 

 

 

In amonte fluviul Zambezi e bland, apele calme mangaie campiiile in helestee parfumate, unde vitele si turmele de animale salbatice vin sa se adape si sa socializeze. Inghite calm raurile si paraurile, ploile il fac mai puternic. Apoi bazaltul se deschide inaintea-i, o falie de 1,7 km lungime, 108 m adancime, si fluviul devine explodeaza, dintr-o data salbatic. O bestie trezita din staza. Inainte sa o vezi, ii auzi vocea, vezi aburii care ii ies pe gura. Mosi-Oa-Thunya inseamna in limbajul indigen "tunetul care fumega". Ploaia inversa aruncata in sus e vizibila de la multi kilometri departare, ca un gheizer. Cascada pare imensa, vie. In sezonul ploios - care e chiar acum - cascada atinge un debit de peste 500 de tone de apa pe minut. In lumina perfecta de dinainte de apus, priveam cum o forta enorma e continuta intr-o structura delicata de apa. Ajunsa pe muchia ascutita, isi cauta pentru o clipa echilibrul, apoi se arunca in abis, dizolvandu-se intr-un dans senzual, un trup translucid care dispare in miliarde de picaturi microscopice. Aproape 360 de grade de curcubeu, Zambezi ploua pe pielea noastra, zgomotul cascadei ne transporta intr-o lume magica. Uitasem de pretul pe care spiritul mercantil al omului il pune pe natura, ne abandonam fericiti momentului, senzatiilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E atat de frumos acest loc. Cumpatul pierdut la granita dintre Zambia si Zimbabwe, pentru Zambezi nu mai e cale de intoarcere. Fluviul salbaticit se zvarcoleste in canioane inguste si vartejuri ametitoare. Si chiar pe buza unui canion, la Rapid 14, am gasit locul de care aveam nevoie pentru a ne odihni si aduna gandurile, pentru a planifica traseul in continuare. Cu wifi gratuit inclus.

 

[Black_wolf]

 

Ana & John

 

 

DRUM BUN CALATORILOR!

[shooty13cris]

merci pentru aceasta seara de aventura ! astept urmatorul episod . Bafta pe mai departe !!!

[Vizitator MosRahao]

este senzationala calatoria. spun iarasi: este cea mai tare calatorie cu motocicleta a unor romani, EVER !

 

Inainte, oameni buni si frumosi.

[dans]

este senzationala calatoria. spun iarasi: este cea mai tare calatorie cu motocicleta a unor romani, EVER !

 

Inainte, oameni buni si frumosi.

 

Si eu sunt convins ca este cea mai dificila calatorie expusa pe acest forum in cuvinte si imagini demne de un fotograf profesionist. Si totul cu modestie si bun simt.

Le doresc si eu termine cu bine calatoria, sa scrie o carte, sa faca expozitii foto si sa povesteasca drumul lor in conferinte live.

[etzmz]

Zilele astea cu greutati vor fi piesele cele mai valoroase in puzzle-ul numit VIATA.Drum bun incontinuare.

[mrwwwhite]

Multumim pentru aprecieri! Ne bucuram ca aceasta calatorie va face sa visati si va da o stare pozitiva. Ati zis bine ca nu suntem primii care fac turul lumii pe moto (caci acesta este visul nostru pe care doar bani si actele il pot impiedica) dar suntem primii care inconjuram Africa asa si care am ajuns in anumite locuri relativ izolate despre care am povestit pe blog si forumuri. Si pe noi ne-au inspirat alte calatorii poate ca a noastra va mobiliza pe unii dintre voi sa porneasca la drum.

 

 

Tine butonul apasat

Zambia 28/01- 07/02

Unde ramasesem…

 

Naufragiasem aici, adusi de hazard. Reintrasem, din Zambia, in anonimat: nimeni nu mai intorcea capul si privirea cu interes, rareori un brat intins la salut, rareori un zambet. Cautam doar un loc sa punem capul, inainte de a trece frontiera namibiana. Nu stiam ca ajunsesem unde trebuia sa fim, ca Dharma Initiative zambiana ne astepta pe malul canionului Nsogwe. Sa sosim, sa ramanem. Acum circa 6 ani un sud-african, fost consultant tehnic pentru Camel Trophy, a instalat aici, pe terenurile sefului Mukuni - un colt de rai pe malul lui Zambezi - sediul mondial al organizatiei de misionariat Overland Missions (www.overlandmissions.com).

 

Asa se vede cascada pe drumul catre camp.

 

Vic Falls Panoramas

 

 

 

 

Pentru ca era sezonul ploios, am fost singuri pe intreaga proprietate, insa in sezonul uscat locul e animat de cei peste 80 de cursanti si 30 de angajati. Majoritatea misionarilor vin din America de Nord. Proiectele se desfasoara in zone rurale izolate si sunt orientate pe doua directii: agricultura organica (SAM) si educatie (LIFE). Misionariatul este platforma de comunicare aleasa pentru a introduce diverse proiecte umanitare: cultivare sustenabila a pamantului, puturi de apa potabila, orfelinat, invatamant prescolar, educatie pentru femei, family planning, psiholog pentru probleme de cuplu si individuale. Totul e sub forma de "imprumut", nimic nu e gratis. Satenii sunt implicati activ in proiecte, dupa implementare primesc suport pe o perioada determinata, apoi trebuie sa continue singuri. Ana tocmai incepuse o carte scrisa de scriitoarea zambiana Dambisa Moyo ("Dead Aid") care avanseaza aceeasi teza: banii pompati in Africa de decenii au facut mai mult rau decat bine. Pomana dauneaza, anuleaza creativitatea, ucide motivatia pentru o economie viabila. Pe plan politic, dependenta statelor africane de ajutoare externe alimenteaza coruptia si conflictele civile.

 

 

 

Baza e vasta: casute ca din turta dulce acoperite cu iarba uscata, un centru de pregatire cu salon, bucatarie, living, sala de cursuri, garaj si atelier mecanic, corturi pentru cursanti si personal, dusuri, spalatorie si o gradina de zarzavaturi. Din cortul nostru auzim in fiecare noapte involburatul Zambezi, apusurile seara de seara mai frumoase. Nu ne-am mirat deloc cand omul care ne-a primit la baza ne-a spus ca il cheama Jacob (daca ati urmarit serialul Lost stiti despre ce e vorba). Jacob este liderul acestei comunitati, locuind de 6 ani in Zambia, impreuna cu sotia, Jessi, Kya (2 ani) si fiica lor de origine zambiana Sunda (6 ani). In prima seara la Rapid 14 am luat cina impreuna: noi, familia lui Jacob, prietena si colega lor, Laura si labradorul Jimbe. Nu a durat mult sa simtim ca urma sa ramanem mai mult de o noapte. Profund marcati de aceasta intalnire ne-intamplator de intamplatoare, de generozitatea cu care am fost primiti, am stat mai bine de o saptamana. Timp petrecut in compania noilor nostri prieteni, gatind impreuna, in drumetii la baza canionului, la ceai pe terasa superbului Royal Livingstone. Sunt multe locuri extrordinare in lume, dar putine sunt usor accesibile. Canionul Nsogwe este unul dintre acestea din urma. Ne-a dat putere si ragaz sa planificam, sa meditam la sensul aventurii noastre care dureaza de 8 luni.

 

 

 

 

Copaci indieni

 

Harjoheala

 

 

Drumetie in caldarea canionului

 

Laba de hipopotam. Aici ajung manate de ape trupuri de elefanti si hipopotami inecati in cascada. Satenii transeaza si mananca toata carnea, oasele lasate sa se albeasca pe stanci.

 

Jacob

 

Ana, Sunda, Jacob

 

 

 

Ceai si prajituri la Royal Livingstone

 

Vedere catre cascada de pe terasa hotelului

 

Apus pe Zambezi

 

Luna peste canion, Nsogwe

 

Sunda, Kya, Jessi, noi doi, Laura

 

Apoi a venit ora despartirii. Ne-a fost greu sa lasam in urma un loc in care ne-am simtit acasa, oameni pe care i-am simtit prieteni. Oare ii vom mai revedea vreodata? Auzeam chemarea savanei, a dunelor aramii din Namibia. Si stiam, raspunsul la toate intrebarile nu il vom gasi nici aici, si nici acolo, ci altcandva, altundeva. In noi.

 

______________________________________________________________________________________________________________________________________________

 

Bucatareala si wildlife in Nsogwe, Livingstone

 

Mic dejun: pooridge de ovaz cu lapte, scortisoara si miere

 

Pranz: rosii, guacamole, salata de varza cu iaurt si ierburi aromatice

 

 

Mini quiche-uri cu feta si ierburi salbatice. La gust seamana cu spanacul, dar aportul nutritiv e superior.

 

Sarmale pentru prietenii americani. Prima data cand gatim asa ceva, am murat chiar si varza.

 

Ciuperci locale

 

Am preparat un pate brisee si am intins ciupercile cu ou, peri peri, busuioc si maghiran intr-un mare quiche

 

In vasta gradina de la Royal Livingstone traiesc niste girafe, zebre si antilope springbok. In sfarsit vedeam animale in Africa, dupa experienta din Afi.

 

Velvet monkey

 

 

 

Hartmann's mountain zebra

 

 

Cat am stat la Rapid 14, am profetit ca Zambia va deveni pentru prima oara campioana Africii la fotbal. Cateva zile dupa ce plecarea noastra, asat s-a si intamplat. Asa ca s-a dat uitarii singurul incident neplacut din tabara, cand o cobra s-a ascuns sub frigider, agitand toata lumea, si sfarsind din pacate sub loviturile de matura aplicate de Wezee.

[namaste]

Orice incercare precedenta de a va lauda si a va multumi a fost sortita esecului, cel putin in cazul meu.

Asta pentru ca incercam sa gasesc cuvinte si expresii cat mai apropiate de natura experientei pe care voi o traiti si totodata ne-o impartasiti.

Unele calatorii de pe forum te lasa fara cuvinte. A voastra e una dintre ele, poate cea mai 'hoata' pe care am intalnit-o.

Sunt convins ca sunt multi care n-au reusit sa va multumeasca pentru ceea ce faceti pentru simplul fapt ca s-au pierdut in cautarea cuvintelor.

 

In numele meu si in numele lor va multumesc din suflet pentru ocazia pe care ne-o oferiti. .

E o experienta de care noi putem profita gratuit intr-un moment dificil, atat din punct de vedere cultural cat si din punct de vedere al oamenilor si experientelor ce merita statutul de model de urmat.

 

Va multumim!

 

Andrei..

[CipriAT]

Rar raman fara cuvinte

 

Multa bafta in continuare!!!!

 

Felicitari!

[chv]

cind te intorci, trebuie neaparat sa scrii 'cartea'! cu poze cu tot!

[mrwwwhite]

Caprivi Strip & Bushmanland

Namibia 07- 11/02

Intrati pe Fasia Caprivi, odinioara periculoasa datorita conflictului armat din Angola, am fost imediat avertizati ca nu suntem singuri.

 

In prima dimineata ne-am trezit in ceea ce am crezut ca ar fi elefanti (de fapt vaci), doar campasem langa parcul national Bwabwata. Dar nu am vazut decat urme si excremente de elefant. Animalele stiu sa stea departe de om. In Namibia mallurile si betonul arata clar care este specia dominanta intr-o tara cu peste 800000 de km patrati si mai putin de 5 milioane de locuitori.

 

 

Ajunsesem, cu doua luni intarziere, in Katima Mulilo, orasul de frontiera din Namibia (viza pe 3 luni 30 de Euro, taxa de drum inclusa in pretul carburantului; litru de benzina= 9,2 dolari namibieni; 1 Euro=10 dolari namibieni). Bucla prin RDC si Zambia ne adusese prin Caprivi, rar vizitata de overlanderi. Dar simteam ca acesta este inceputul sfarsitului calatoriei noastre in Africa. Supermarketurile inlocuisera micile buticuri stradale, tarabele cu orez, fasole si fufu nu erau de gasit pe nicaieri, iar benzinariile si birourile vamesilor erau moderne, curate, dotate cu aer conditionat. Orasul - plin de fast-food-uri si malluri. Pentru moment ne-am simtit asaltati de capcanele familiare ale lumii de acasa: bonuri de casa pentru fiecare cumparatura, branza Gouda, paine cu seminte, ciocolata, reduceri, climatizare, semnal pentru molecular. Dar ne-am dezmeticit repede. Drumul impecabil continua printre sate metise San (triburi faimoase pentru limbajul articulat de sunete ca un pocnit, dificil de reprodus), colibele de lut imprejmuite cu barne dosite in spatele unui rand de vegetatie de savana. Caprivi e cea mai verde regiune din Namibia, precipitatiile cad aici cam tot anul. Iar cand ploile sunt imbelsugate, raul care taie Caprivi se umfla si inunda campia din nordul Botswanei, dand nastere unui paradis in cautarea caruia turme imense de animale strabat desertul Kalahari luni de zile la rand: Delta Okavango.

 

 

Barcile traditionale mokoro, cu care pescarii navigheaza delta.

 

Mokoro in versiune rafinata, pentru turisti.

 

Okavango

 

Ne-am oprit o noapte pe malul raului Okavango, intr-un camp cu piscina "in cusca", pentru ca in rau traiesc hipopotami si crocodili. O prima privire inspre Botswana, unde speram sa ajungem mai tarziu.

 

La amiaza, am vazut peste rau un mic grup de elefanti care pasteau in drum spre delta. Asteptarile noastre insa fusesera inselate: 8 luni in Africa, mii de kilometri prin salbatica jungla, paduri si savane si abia zarisem cateva animale, de la mare distanta. In noaptea care a urmat insa, am fost atacat de un hipopotam.

 

 

Povestea a fost asa: am pus cortul pe mal. A venit ploaia, nu stiam ca restul turistilor si personalul se retrasesera la adapost, in casute. Si nimeni nu ne-a prevenit. Pe la miezul noptii am auzit un "baldabac" in apa si am dat sa ies din cort, sa vad de unde vine zgomotul. La nici 4 metri de noi, hipopotamul care pastea cu capul abia itit din apa, s-a simtit probabil provocat si a dat sa iasa spre mine, atacand. Am racnit sa o trezesc pe Ana, care a tipat cand m-am impiedicat si am cazut peste ea. Hipopotamul s-a speriat si el, a alunecat in ierburile de pe mal si s-a retras, iesind prin deschiderea alaturata, adica la circa 5 metri mai incolo. I-am vazut silueta, adica am crezut ca o vad, dar degeaba am alergat prin tot campul sa intrebam pe cineva daca e pe bune. Nu era nimeni, asa ca ne-am culcat la loc, siguri ca mi s-a parut. Dimineata insa urmele nu mai lasau loc de indoieli…

 

Am aflat ca sunt doi "contravenienti" obraznici care pasc uneori noaptea prin camp, ideea fiind ca daca ramai in cort, e totul ok. Nu am apucat sa ne convingem, pentru ca a inceput din nou sa toarne cu galeata. carpisem cortul in Zambia, dar nu facea fata potopului. Motiv sa plecam mai departe, spre locuri mai uscate.

 

 

Destinatia: Etosha, cu oprire pentru cumparaturi in Tsumeb, cel mai important oras minier din Namibia (argint, plumb, germaniu, cadmiu). Nici vorba de piete sau street food; atmosfera de vestul salbatic, in contrast bizar cu satele sarace pe care le traversasem. Albi in jeep-uri masive, Internet la 10 Euro/ora, in fata supermarketului Spar grupuri de etnici San (Bushman), bauti, la cersit, asteptand pomana bogatilor. Indelung persecutate de mai puternicii Khoi-Khoi, Herero si colonisti, triburile San aproape ca au disparut, absorbite sau subjugate de culturile dominante, impinse din pacate la limita existentei.

 

Tsumeb

 

Pranz namibian: vita in sos si mamaliga

 

In drum spre Etosha am profitat de oportunitatea de a pasi pe sol extraterestru: meteoritul Hoba, cel mai mare cazut pe planeta, circa 60 de tone in mare parte de fier, descoperit insa abia in 1920.

 

 

Pe bucata de fier din spatiu se pare ca nu se poate pasi normal, asa ca am experimentat cu gravitatia.

 

 

Amintire din spatiu.

 

[ZEROS]

salutare

 

subscriu si eu....e incredibil ceea ce faceti voi....intru in fiecare zi pe site doar ca sa vad ce ati mai facut....

va doresc multa bafta si sa va intoarceti sanatosi.

[mrwwwhite]

Frumusete captiva

 

Etosha 11-12/02

Parcul National Etosha, "pamantul alb si sec", una dintre cele mai mari rezervatii de animale salbatice din lume. Cifrele taie respiratia: 93240 km2 in 1907 cand a fost proclamat, parcul are azi 22912 km2, adaposting 114 specii de mamifere, peste 340 specii de pasari, 110 specii de reptile si 16 de amfibieni. Lungimea de la vest la est este de 350 km, in mijlocul parcului aflandu-se un vast "pan", 4731 km2 de albie secata de mare, evaporata cu intre 2 si 10 milioane de ani in urma. Visam, cand auzim de Africa, la astfel de paradisuri terestre, la astfel de locuri magice.

 

Drumul duce drept pana in Etosha, pamanturile bosimanilor demult transcrise in acte pe nume straine. Un cer vast peste necuprinsul inca verde, iar la stanga si la dreapta sute de kilometri de gard. O natura captiva, prizoniera fermelor de dimensiuni impresionante: zarim turme de vaci bine hranite, tractoare John Deer tipla aliniate sub soproane ordonate, conace imbracate in flori, placute indicatoare care anunta intrarea pe propritatile care ofera adesea cazare in lodge si safari in propria rezervatie de animale salbatice. Namibienii detin majoritatea acestor ferme. Doar ca sunt namibieni albi. Mosiile sunt inchise perimetral de gardul tipic namibian: transparent, deci neinvaziv pentru privirea lasata sa alunece in voie. Niste pari de lemn sunt legati cu sarma, uneori vedem garduri electrice. Ordine, curatenie, pista de pietris bine intretinuta, bine marcata. Dar nimic nu invita la popas, intre liniile paralele ale gardurilor nu poti decat sa te indrepti mereu inainte, ca intr-un joc predeterminat, unde libertatea consta in a alege viteza de inaintare, nu si directia.

 

Am campat la cateva zeci de kilometri de parc, pentru prima oara construind in tabara noastra o bariera formata de motocicleta, pietre si trunchiuri de arbori.

 

 

 

Cina rapida, resturile bine ambalate si ascunse in lazi

 

Si mic dejun in zori, grabiti sa intram in parc.

 

Pe ultimii kilometri pana la poarta parcului Etosha, pista de pietris redevine asfalt. Pustietate, portari plictisiti, porti inchise pentru motociclete. Sa fie acesta Locul? Au urmat numeroase drumuri pana in lodge-urile de la gura parcului, in cautare de solutii pentru a vizita rezervatia, fie si pentru cateva ore. Singura varianta pentru cine nu are propria masina - caz in care te poti plimba nestingherit pe o taxa modica - este un game drive, adica un safari de la 3 ore la cateva zile, in functie de cat te tine buzunarul. Sucuri, apa si bere la rece, ne-am suit, cu inima indoita, in Defenderul cu noua locuri preparat pentru game drive. Noi doi, simtindu-ne niste turisti in cautare de senzatii tari si soferul-ghid Ahue, etnic Damara. A fost o dupa-amiaza de neuitat. Am inteles de ce nu este permis accesul oe doua roti in parc. Am vazut multe: vultur, uliu Tawny, pasare de Guineea cu creasta, berze, porumbei, cinteze, hornbill, struti, sacali, antilope springbok, kudu si oryx, wildebeest, girafe, zebre Burchell. Si elefanti, o turma condusa de matriarh, trecand, dupa o racoritoare baie de noroi in pan, la un brat de noi. Iar in savana adapata de sezonul inca ploios, o haita de lei: leoaica dominanta Petrina, o a doua femela adulta, 8 pui de 8-9 luni si un leu, savurandu-si zebra proaspat vanata, prada zilei. Insa nu vrem sa ascundem faptul ca am vazut - desi suntem in cel mai slab sezon si lodge-urile sunt pustii - multe alte masini, inchiriate sau nu, fugarind, alaturi de noi, animalele in aparenta minunat de libere, aproape ireale. Cand am vazut 40 de aparate de fotografiat indreptate spre lei de cei 40 de turisti care umpleau la refuz un autobuz - un autobuz in Etosha!!!!!!! - culorile tari ale savanei au palit in gri, bucuria de a vedea si auzi savana salbatica s-a stins in rusine. Bucuria nu a fost intreaga, lectia a fost greu de digerat. Ne abtinem, pentru moment, de a face morala parcurilor nationale vedeta. Vom lasa sa vorbeasca imaginile, ingenue, fragile, mult modeste fata de realitate.

 

 

 

Blue wildebeest

 

Pui de lei

 

Petrina

 

Cape vultures

 

Gnu

 

Burchell's zebra

 

Springbok

 

 

Springbok

 

Kudu

 

Giraffe

 

 

 

The pan

 

Lilac-breasted roller, the national bird of Botswana

 

Tawny eagle

 

The matriarch

 

 

 

African grey hornbill & Cape glossy starlings

 

Oryx

 

Blacksmith lapwing

 

Southern pale chanting goshawk

 

Warthog

 

 

 

 

Kori bustard

 

 

 

Noaptea vine peste Etosha

[SorinSenior]

Superb ! Si pozele si povestirea.

[chv]

ia uite aro-ul din namibia. jep dom'le!

[mrwwwhite]

Ai ochit o la fix... nici nu stia "namibianu" (alb ca spuma laptelui) ce are in garaj... Credea ca ceva indian domle

 

ia uite aro-ul din namibia. jep dom'le!

O lume care piere

 

Ovamboland & Kaokoland 12-13/02

Am remarcat de la intrarea in Namibia locurile bine marcate pentru picnic. Nu banuiam atunci ca vom dormi intr-un astfel de loc, fortati de obsesia nationala pentru garduri. Nu a fost atat de rau: dupa ziua in Etosha, aveam in bushcamp masa si scaune, si pubela la indemana.

 

 

 

 

 

Regiunea Ovambo, impartita in 4 teritorii dupa independenta, este cea mai dens populata a tarii. Peste 800000 de locuitori, dar peste o treime sufera de HIV. Guvernul local incurajeaza activ proiectele de dezvoltare, colaborand in special cu China, care este implicata in achizitia de terenuri. In perioada apertheidului Ovamboland a ramas izolat de restul tarii si in continuare este puternic legat si influentat de Angola. Ceva mai multa agricultura si turme importante de vite, care arata statutul si preocuparea de baza a oamenilor. Colibele traditionale au fost "modernizate": in loc de lut pe schelet de barne, tabla zincata. Ne imaginam ca nu e o fericire sa dormi intr-o astfel de casa la 40 de grade namibiene.

 

 

 

 

Carnati boerewors, capra la grill si paine ovambo, cu o textura care ne-a amintit de clatitele din Fes.

 

400 de km pana in Ruacana.

 

 

Pozele urmatoare sunt dedicate misiunilor diplomatice angoleze, care au facut totul pentru ca sa nu le putem vizita tara, si francezilor cu care am traversat Congo Kinshasa. Am privit inspre granita care ne-a costat multi bani, efort, timp si poate prietenia tovarasilor nostri de aventura. Culmi impadurite, drum sinuos, de departe Angola parea frumoasa. Si in acest loc pustiu, cascada Ruacana, demiurgica falie intre doua tari, rostogolindu-se in trepte in valea verde, vocea-i rasunand departe, trupu-i strapuns de razele din apus.

 

 

 

 

Dumurile de pietris din Namibia, mai bune pentru knobbies.

 

Bushcamp cu vaci si muste de transpiratie

 

In Opuwo, hub-ul turistic pentru vizitarea regiunii Kaoko si a triburilor Himba, asfaltul, supermarketurile, berea si gunoaiele isi dau consursul pentru a apropia de sfarsit o lume veche, care isi traieste discret, dar alandala, ultimele clipe.

 

Jeepurile de acum jumatate de secol, femeile Herero in rochii de acum cateva secole...

 

Si etnici Himba, convientuind cu civilizatia ultra-moderna, in ritmuri de acum cateva milenii

 

Kathiriwe: bratarile de la picioare protejeaza de muscaturile animalelor veninoase, dar indica si numarul de copii sau doliul. Doua linii verticale inseamana ca femeia respectiva are mai mult de un copil. La doliu una dintre bratari este inlocuita cu o bratara mai scurta care are doar o linie verticala, iar colierul traditional din scoarta de palmier este inlocuit temporar de un sirag din coaja de ou de strut.

 

Khawarib

 

Am inghitit in sec: ajunsesem cam tarziu pentru a vedea Himba asa cum a fost odata. Nu aveam de ales: ne-am gasit un ghid, am cumparat ofranda in hrana pentru satul in care urma sa dormim si am imbucat ceva.

 

La dreapta ghidul nostru, asezat pe scaunul improvizat din ambalajul pentru cea mai noua pasiune Himba

 

Cartofi si tocana de capra

 

Gratar de vita intr-o carciuma de Opuwo

 

Kaokoland (Kunene), tinutul Himba, "oamenii rosii", unul dintre ultimele triburi nomade care traiesc in medii extreme, aride, ostile. Fara electricitate, fara apa, hrana bazata pe carnea de vaca sau oaie si lapte. Vitele sunt banii Himba: extrem de importantele bijuterii traditionale, hrana, masinile, telefoanele mobile (purtate mai mult ca accesoriu) se cumpara cu vite. Terenul nu este imprejmuit si se afla inca in mare parte in proprietatea sefilor de sat. Insa nu exista un recensamant precis al populatiei secerate de maladii tratabile si vindecabile si multi sefi se lasa tentati de ofertele imobiliare chineze. In anii '80 cultura Himba aproape disparuse, insa deceniile urmatoare au fost de mai bun augur. Am petrecut o zi si o noapte intr-un kral din saul Ohungumure (Muntele cel Inalt), unde familia capateniei jelea disparitia recenta a acestuia. Satele Himba sunt formate din mai multe kral-uri risipite in teritoriu. Un kral reprezinta familia extinsa a unei capetenii. In mijloc se afla casa in care locuieste seful cu sotiile, iar in axul format de casa si staulul de vite, focul sacru okuruwo.

 

 

Focul sacru este calea de comunicare cu spiritele stramosilor si Zeul unic Mukuru

 

Colibele Himba combina traditia cu modernul, iar uneori au fost inlocuite de corturi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Totem

 

Masa se gateste la comun

 

Sfatul barbatilor, prezidat de fratele mai mic al capateniei decedate, care a preluat sefia kral-ului. Structura tribala Himba se distinge prin genealogia bilaterala, adica membrii tribului apartin atat clanului matern, cat si celui patern. Aceasta asigura mai multe sanse de supravietuire in climatul extrem in care traiesc etnicii Himba; triburi cu pattern similar mai exista doar in regiuni izolate din Pacific si subcontinentul indian.

 

Vechi si nou

 

Ndiri Chiposa, seful de kral

 

Colanul barbatilor este impletit direct pe gat si nu se poate scooate. Sageata metalica serveste la… scarpinat.

 

Femeile jelesc impreuna…

 

Se gatesc impreuna… Pielea este protejata de soare cu otjize (un amestec de piatra de ocru, unt si seminte parfumate).

 

Desi nu se spala, femeile Himba au tenul perfect si miros placut. Parul este decorat cu mese fixate cu argila si ocru, in trecut parul pentru mese provenea de la barbati. Bijuteriile si coafura arata apartenenta la familie, statutul si personalitatea celui si celei care le poarta. Doar femeile, copii si barbatii casatoriti isi ung pielea cu ocru. Baietii poarta o coada la spate, adolescentii doua, fetitele poarta doua sau patru cozi pe frunte, femeile adulte cozi pana la umar si o "cununa" din piele de vaca pe crestet.

 

 

 

 

 

 

 

 

Frumusete Himba

 

Bratara care costa o vaca

 

 

 

 

 

Shopping de bijuterii Himba, irezistibil.

 

 

 

 

Teaca cu tutun de prizat

 

 

O Herero in vizita la prietenele Himba

 

La sfatul barbatilor