mrwwwhite Postat Noiembrie 22, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 22, 2012 Expozitia de fotografie din Africa - Ultima zi la Bucuresti Azi (22.11) este ultima zi in care mai puteti vedea expozitia de fotografie Into The World - Africa 420. Va asteptam pe Aviatorilor la nr.9, pana la ora 20.00. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Bobozauru Postat Noiembrie 27, 2012 Share Postat Noiembrie 27, 2012 Am vazut si eu Africa, prin ochii vostri!!.. Respect! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
redippy Postat Noiembrie 28, 2012 Share Postat Noiembrie 28, 2012 Ati luat in calcul Clujul pt o viitoare expozitie? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Noiembrie 28, 2012 Autor Share Postat Noiembrie 28, 2012 Ati luat in calcul Clujul pt o viitoare expozitie? Na, ca mi-ai luat vorba din gura. La ideea unui confrate motorist si clujean pe deasupra, am trimis niste emailuri, am intrebat doi prieteni si am pus pe roate o expozitie chiar in Cluj. Suntem coplesiti de generozitatea si deschiderea cu care s-a raspuns la ideea asta dinspre Cluj, mai ales pentru ca nu suntem decat fotografi amatori, dar ne bucuram sa dam microbul mai departe. Asadar, miercuri 5 decembrie de la 19.00 vom fi la L'Atelier Cafe pentru un vernisaj si povesti, voi veniti cu intrebarile, noi incercam sa dam raspunsurile. Intre 5 si 14 pozele vor ramane acolo, iar din 15 decembrie, pana pe 17 ianuarie o selectie de portrete africane vor fi gazduite de Libraria Carturesti. Evenimentul e pe FB. See u there Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
redippy Postat Decembrie 4, 2012 Share Postat Decembrie 4, 2012 See u there In mod cert Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ftraian Postat Decembrie 5, 2012 Share Postat Decembrie 5, 2012 Multumim de vizita si de poveste. Abia asteptam sa inceapa noul an si noua calatorie Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
redippy Postat Decembrie 6, 2012 Share Postat Decembrie 6, 2012 Un eveniment ce s-a dovedit a fi prea mare pt micuta sala de la atelier. Doi oameni absolut deosebiti ce merita toata admiratia noastra. Va multumesc dragilor pt vernisaj si abia astept sa va urmeresc in viitoarele voastre aventuri. P.S. - Cum naiba ati reusit sa urcati motorul la etaj pe scarile alea inguste? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Decembrie 7, 2012 Autor Share Postat Decembrie 7, 2012 Multumim de vizita si de poveste. Abia asteptam sa inceapa noul an si noua calatorie Si noi pentru primire. A compensat fulgii de nea si gerul de afara. Un eveniment ce s-a dovedit a fi prea mare pt micuta sala de la atelier. Doi oameni absolut deosebiti ce merita toata admiratia noastra. Va multumesc dragilor pt vernisaj si abia astept sa va urmeresc in viitoarele voastre aventuri. P.S. - Cum naiba ati reusit sa urcati motorul la etaj pe scarile alea inguste? Move over Bucharest, Cluj rulz! Am fost 5 oameni, asa ca am urcat motorul destul de repede Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Hakkinda Postat Decembrie 7, 2012 Share Postat Decembrie 7, 2012 Ptiu.. ca v-am ratat.. am urmarit excursia cu sufletul la gura.. Las ca va mai prind eu! Bravo!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 3, 2013 Autor Share Postat Februarie 3, 2013 @TEDxBucharest 2012, pentru cine e interesat sa ne auda si vada povestind, ultra-emotionati, 3 istorioare cu pilde din Africa. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
b374 Postat Mai 10, 2013 Share Postat Mai 10, 2013 Drum bun, 2013 urmeaza tot aici? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CuCun Postat Mai 16, 2013 Share Postat Mai 16, 2013 Da' stiu ca va mai place sa va plimbariti Asteptam vesti Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Mai 19, 2013 Autor Share Postat Mai 19, 2013 Multumim, multumim! Va uram si voua sa aveti o vara frumoasa, si sa o terminati cu gumele pe sarme de atatea ture faine! Nu avem de ce ne plange: a fost pentru noi o iarna grea, cu multa munca, o lupta cu birocratia si amintiri cat cuprinde. Nu stim altii cum sunt, dar desi nu am plecat la drum fara ceva experiente prin locuri mai neumblate (citeste aici mai mult), tura asta e departe de a fi fost o vacacanta... prelungita. Speram sa ne faca bine continuarea. Cat lasam sa se decanteze experienta, vom recapitula lunile trecute, pentru a nu ramane threadul acesta cu veriga lipsa Multi ne-ati intrebat - poate din cauza ca exista un precedent, minunata carte Vand kilometri a si mai grozavului Mihai Barbu cu al sau Doyle - daca ne asternem la scris. Noi, fara falsa modestie, ne-am propus sa o facem in scop terapeutic: ca si pentru Sega, scrisul e meditatia noastra. Din multe randuri taiate incep sa se limpezeasca multe: de ce-uri, pentru ce-uri, incotro-uri... Nu stim, sigur ca ar fi frumos, daca povestea asta din Africa va vedea si lumina tiparului. Deocamdata va poftim la lectura electronica: pe tablete, telefoane si computere. Va oferim un teaser, primele 120 si ceva de pagini din (titlu provizoriu) Oyibo, pe care le puteti downloada for free de pe site-ul nostru Am conceput versiunea multimedia ca un hibrid intre un jurnal de calatorie ilustrat cu poze, filme si inregistrari sonore si un ghid practic pentru cei care viseaza sau vor purcede intr-o calatorie (cu harti, informatii despre vize, detalii despre traditiile si arhitectura locurilor, mancare si multe amanunte despre echipare tehnica si prepararea vehiculului). Pentru ca am cautat sa construim conceptul pe o platforma free, rezultatul e viabil doar in ecosistemul Apple. Nu e o fandoseala. Piata de carte multimedia e la inceput, si softurile si agregatorii care fac asa ceva pot fi numarati pe degete. Speram sa va placa. Pentru cine nu are iPad, aveti versiunea ptr Kindle si alte tablete (EPUB) si PDF desigur pentru orice alt gizmo. Ca si pe blog, parerile voastre ne ajuta sa spunem povestea mai bine, asa ca pofta buna la citit si la opinii. Iar acum sa ne intoarcem la Into The World: --------------------------------------------------------- In Limbo I Romania 08/2012 - 04/2013 Am ajuns inapoi in Romania aproape pe negandite: stii cum e, aventura trece repede, adrenalina fierbe in sange si dintr-o data te trezesti din vis, ud de sudoare, cu capul plin de zarva, dar… la tine in pat. Departe de jungle in care leii continua sa motaie, departe de delta in care crocodilii se intind lenes, departe de colibele de paie, de drumurile desfundate. Departe de Africa.Aici ne aflam noi dupa 14 luni, basca alte 15 inainte de plecare in care o rupsesem cu societatea. Imi amintesc ca am trecut de panoul pe care scrie „BUCURESTI” cu un nod in gat: si de emotie, si de...teama. Ochiul nostru a inregistrat ritmul cumva diferit la traficului pe drumul national, profilatura cumva altfel a Baraganului, mirosul familiar de praf si vara temperat-continentala, precum cel al unui turist sosit in vacanta. Sentimentul de efemer s-a prelungit cand am intrat pe Giurgiului si am luat-o spre apartamentul gol al bunicilor, locul din care plecasem spre Africa. Iuresul de masini si oameni prinsi in nebunia zilei de joi mi-a facut mana sa tremure o clipa in ambreiaj. Strada pe care o cunosc atat de bine mi s-a parut o relicva dintr-un trecut indepartat. De doua zile ne-am tot codit daca sa anuntam pe blog sau pe forum ca sosim, dar pana sa decidem daca suntem sau nu pregatiti sa fim intampinati de un alai sau dezamagiti ca nu a venit nimeni, ne-am trezit in fata portii. „Deschide poarta,” ii zic Anei, care coboara din sa. Poarta geme din toate balamalele, si ecoul bate pana in fundul curtii. Locul pare parasit. Abia dupa ce deschid garajul, apare maica-mea la balcon. Uite ca cineva a venit! Garajul e ca un put cascat spre un alt univers, un Rabbit Hole. Sunt pe pilot automat: parchez, pun cricul, scot cheia din contact, sting lumina si incui lacatul. Hrrrum! Usa s-a inchis peste un capitol din viata noastra.Urmeaza imbratisari, si cateva lacrimi. Aproape deloc cuvinte. Urcam scarile, scara miroase a vechi si usa apartamentului se deschide catre un spatiu de alb si lumina. In living e doar o canapea alba si un birou transparent, goale. Dormitorul are un perete langa care sunt stivuite cutiile de carton cu tot ce am adunat noi doi de cand suntem impreuna: haine, chestii, nu stiu si nici nu vreau sa stiu acum. Pentru ca imi amintesc apartamentul plin, animat, agitat, mi se pare acum gol si apasator, iar pasii si vocile noastre starnesc ecou. Dar privirea decupeaza sectiuni: straturi de var si tencuiala peste ziduri de caramida si armaturi ascunse in beton, contracte si facturi indosariate in spatele cotoarelor de biblioraft care se itesc din biblioteca, teancuri de haine pliate in spatele usii inchise de la sifonier. O alomeratie de obiecte, i mica istorie personala, o avere. Cum am putut sa spunem vreodata in Africa ca noi nu suntem asa bogati ca turistii din tarile vestice? Ce au ei? Un tricou cu o eticheta mai faloasa? Un frigider cu afisaj electronic si masina de facut cuburi de gheata? Pe bune? Mama Anei spune ca ai ei sunt si ei pe drum, vin cu trenul de la Galati. Nu am indraznit sa ii chemam noi, si in curand ne simtim niste caraghiosi pentru ca aflam ca si altii au fost la fel de politically correct: amicii nu au vrut sa ne deranjeze, dar e de ajuns un telefon ca livingul sa ni se umple de lume. Galatenii – emotionati si la patru ace, aproape ca nu se vad din spatele unui buchet urias de flori; apoi Andrei si Cristina, care ne inmaneaza o „cupa”: INTO THE WORLD FIRST ROUND COMPLETED! scrie pe ea. ... bere si discutii pana dupa miezul noptii, dar in scurt timp Africa iese din topul subiectelor. Se discuta asa-zisa „lovitura de stat”, se incretesc frunti, se incordeaza nervi. Dupa ce zarva se mai stinge, ramanem singuri si incercam sa ne culcam. Dar cu greu putem pune geana pe geana; patul e moale si inconfortabil si desi e trecut de 2 strada zumzaie de mici zgomote: scrasnet de roti, un hohot de ras, o manea, o usa trantita de la curent, un televizor uitat deschis. Nici nu stiu cum, dar intr-un tarziu adormim. Lunile care urmeaza sunt pline: la terasa cu lumea, aflam cine s-a casatorit, cine a mai facut un copil, cine s-a despartit si de ce. Ana incepe scoala de moto, impreuna cu prietena noastra care dupa o tura in Vietnam urma sa bata in iarna America de Sud. Prima zi e controversata: motocicletele pe care se poate sui la cei 1.55 m sunt grele, scuipa noxe si ulei si Ana se agata cu disperare de ghidon. De abia dupa a treia ora descopera jaloanele, virajele, schimbatorul de viteze si incepe sa se intrebe - oare de ce nu a facut asta pana acum? La sfarsitul toamnei, intr-o zi mohorata, pe o motocicleta careia ii curgeau tablele si pe care o vedea pentru prima oara, trece si proba practica. Intr-o dupa-amiaza Stefan trece pe la poligon sa-si recupereze un rucsac: se afla in drum spre Vama, si nu stiu cum se face, dar in 48 de ore suntem toti trei in Thassos. Cateva zile ne ocupam cu placere: mancare buna, mare si ture offroad pe munte cu niste XT-uri de 600. Cariera de marmura, o scenografie neasteptata in mijlocul padurii de pin. In varful muntelui, de unde se vede roata marea, si degetele de piatra ale insulei cufundate in apa de turcoaz. Apoi dam o fuga la Atra, o pensiune din Valea Doftanei si un concept la care am lucrat pe vremea cand ne mai ocupam cu asa ceva. Nu ca am fi pus si noi osul aici, dar chiar e un loc fain. Motivul escapadei? Un chef francez vine sa ne faca ne rusine cu mamaliga cu trufe, foie gras de casa facut in curte la Contesti, gem de gutui de gradina si alte nebunii… romanesti. Pana vine cotinuarea, salivati peste aceste poze: Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cornholio Postat Mai 21, 2013 Share Postat Mai 21, 2013 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Mai 21, 2013 Autor Share Postat Mai 21, 2013 Spre finele lui octombrie deschidem primul nostru vernisaj de fotografie. Chiar daca a fost un eveniment efemer, de o seara, la care noi doi am muncit timp de doua luni, ne-a facut o mare bucurie sa starnim zambete cu imagini din locuri care de obicei ridica parul pe spinare. De la 10 dimineata pana la 6 seara montam impreuna cu Stefan, fara pauze de buda, poze, etichete, perdele. Pe la 6 cineva ne solicita un interviu. „Iarta-ma,” spun pe fuga, „daca iti dau interviul asta acum va fi despre o expozitia care nu exista. Dupa ce termin ce am de facut suntem ai tai.” A fost o miscare gresita de PR, dupa cum am realizat abia niste luni mai tarziu, dar ce sa-i faci, din greseli invata omul. In Garajul McCann – care este chiar ce ii spune numele, un garaj, insa unul care gazduieste uneori evenimente urbane mai... altfel – se perinda in seara de 25 octombrie sute de oameni. Trebuie sa multumim unor oameni grozavi fara ajutorul carora ideea noastra ar fi ramas doar un proiect: Leykom – care au sponsorizat productia printurilor, Trusteam – care au oferit in completare printuri Haptic de senzatie, gastii McCann pentru organizare si suportul de milioane si prietenului nostru Iulian care a legat A cu B si a comis cine stie ce crime ca sa avem generator, lumini, sunet, intr-un cuvant un eveniment asa cum trebuie. Apoi multam fain voua, ca ati venit si ati umplut garajul cu energie si vise proaspete. Poate cine stie, intr-o zi unii dintre voi, poate chiar pustiul de doua luni din carutul de colo, poate constanteanul inimos care si-a lasat nevasta gravida acasa si a dat fuga ca Ana sa-i scrie cu markerul coordonatele GPS ale Capului Agulhas pe capacul de la rezervorul mobrei, sau poate chiar tu - o sa va intoarceti din drumetie si o sa ne faceti inimile sa freamate. Una peste alta, expozitia Into The World Africa 420 e o seara de vis, desi noi doi, exact ca mirii la nunta, nu ne vedem nici capul de treburi, nici musafirii. In pantofi de imprumut, cu obrajii rosii si balbaindu-ne de emotie, sa zicem ca ne descurcam. Dupa un timp, fotografiile se muta ba la galeria no9 in Bucuresti ba la Cluj la l’Atelier Cafe - unde intalnim o comunitate electrizanta de oameni cu pasiuni si inimi cat casa, ba la Carturesti Cluj si Brasov. La intoarcerea din Cluj trecem pe la Salina Turda, un model elegant pentru cum se pot cheltui fondurile structurale. Cat mai e soare afara incerc sa fac un test-ride cu un BMW Xchallenge, dar pentru ca nu gasesc nici unul in raza mea de actiune, ma multumesc cu Çertao. Testul ramane neconcludent. Pana sa dea zapada inghesuim o tura de placere pe Transfagarasan si avem doi oaspeti mult dragi noua: Alper si Esther, nemtii cu care am trecut parleazul intr-unul dintre momentele cele mai fierbinti din expeditie: Congo spre RD Congo. Mai tineti minte: granite blocate, sateni inarmati, ploi torentiale si poduri rupte. Dar detaliile care nu au apucat sa ajunga pe blog le pastram pentru mai incolo... Alper e in tura cu clientii lui – el lucreaza ca ghid moto in Europa si Turcia. Am povestit despre intalnirea noastra aici. Esther vine sa petrecem cateva zile impreuna. Avem multe sa ne spunem: in general am descoperit ca oamenii care se astern la drum lung cauta ceva, si dupa ceea ce am trait mai ales in inima Africii, in Congo, cu greu ne mai gasim, si ei, si noi, locul. Suntem cumva alienati de valorile de la care ne-am decuplat. Inapoi in Bucuresti, ne luptam cu anxietatea. Ne mutam din dormitor inapoi in living, unde astern salteaua pe jos, pentru ca in patul moale pe mine m-a luat spatele si nu ne putem odihni ca lumea. Ne-am mai obisnuit cu sunetele orasului, incet-incet, nici masinile care bantuie strazile noaptea, nici tarsaitul papucilor vecinei de deasupra nu ne mai tulbura somnul. Ne simtim pe dos fata de animalele din filmul Madagascar, care adormeau la zgmotul de ambulante, sirene si ferestre date de perete. Urechea incepe sa uite zumzetul de insecte si sipotitul de parauri. Dar nici nu ne mai trezim odata cu primii zori. Am redevenit oraseni. Trebuie sa mentionez ceva ciudat din prima saptamana inapoi in tara. Noapte, ne uitam la un film in pat, auzim o rapaiala suspecta. Ana se duce sa deschida geamul la bucatarie: ploua! O ploaie marunta, deasa, de vara, din aceea care face pana si nenorocitul asta de asfalt sa miroasa bine, care scoate ramele la plimbare si indeamna oamenii sa faca dragoste. Dar pe noi ne inteapa nostalgia, ascutit, si abia dupa ce stam un pic de vorba despre asta, intelegem de ce. Ploaia asta datatoare de viata e „afara” si noi suntem „inauntru”. In cort stiam ca o sa vina inainte sa cada prima picatura, o miroseam in felul in care se curba pamantul sub noi, in lumina un pic schimbata a orizontului, in fosnetul ierburilor. Acum, daca era sonorul la laptop dat ceva mai tare, nici nu am fi stiut de ea. In noiembrie povestea noastra aduce lacrimi in 2000 de ochi la TEDxBucharest. Suntem profund onorati si vizibil emotionati sa o impartasim unei audiente tinere, atat de generoase cu aplauzele si incurajarile. Devine limpede ca experienta noastra, ca atatea alte povesti similare, poate ajuta, poate mobiliza, poate inspira. Asa ca mai acceptam cateva invitatii sa povestim despre noi si Into The World. Asteptam cuminti sa treaca sarbatorile de iarna. O alinare temporara vine prin Radu, care acum un an ne gazduia in Gabon pe plaja vietii. Radu ne oblojeste auzul cu noutati din Africa si papilele cu o pasta de ardei iute si niste role de cassava framantate si impachetate ca la carte in foi de bananier de soacra gaboneza. Pe nesimtite se instaleaza zapada, frigul, intunericul. Noroc cu Mihai Barbu cu care ne incalzim la o bauta. Acum suntem, asa cum bine a zis chiar el, colegi pe inca o planeta, pentru ca Fundatia Ted Simon ne face onoarea de a ne primi in gasca asa-zisilor Jupiter's Travellers. Toate astea ne fac sa parem ori niste laudarosi, ori niste smecherasi de suces, dar nimic nu poate fi mai departe de adevar. Schimbarile din viata noastra raman marunte la nivel social, si profunde doar la interior. Am ramas niste oameni obisnuiti, despre care au aparut cateva randuri intr-un ziar. Atat. Pe Mihai il descoperim asa cum il stiam din carte, un om dintr-o bucata. Il indragim imediat. Intre timp urzim si muncim la planul nostru de continuare a peregrinarilor pe doua roti. Dupa Revelion, pe 1 Ana face febra. Nu ne impacientam, dar spre noapte febra revine in cicluri acute, cu frisoane si nici un semn ca s-ar datora unei banale raceli. De altfel nici unul din noi nu a mai racit de multi ani, ce poate sa fie? Pe 3 se deschide sectia de boli infectioase si Ana face un test de malarie: daca in Congo a fost infectata cu un anume tip de Falciparum, boala poate reveni chiar si dupa douazeci de ani. Paranoia creste mai ales ca rezultatul dureaza 24 de ore, asa ca seara Ana incepe sa ia pilulele. Dar a doua zi rezultatul e negativ, iar febra continua, pana cand Ana nici nu doarme, nici nu mananca si o vad cum se stinge de oboseala. Abia pe 5 mergem la spital, Ana are tensiune 8 si e palida ca hartia. Dupa alte teste aflam ca are pielonefrita, o infectie in rinichiul drept. Ironic, nu-i asa? In oras, in conditii de curatenie si confort se presupune ca suntem safe, dar uite ca treaba sta altfel. In Africa – sau la iarba verde – am mancat de atatea ori cu mainile „murdare” fara consecinte asupra sanatatii. Momentul are insa si partea sa buna: ne face sa ne amintim ceea ce omul uita cel mai usor – ca suntem norocosi in fiecare zi in care suntem sanatosi. Ziua de Sf. Valentin, pe care am ignorat-o dintotdeauna, vine in 2013 cu o despartire emotionala. Dupa atatea aventuri, dupa ce ne-a fost casa, masa si tovaras de nadejde, trebuie sa-i spunem adio Tenerelui nostru cel albastru. A dus tot greul din Romania pana in fundul Africii si inapoi, fara compromisuri, nici pe drumul usor nici pe calea mai scurta. E un motor care iti pune zambetul pe fata, care nu trage demential dar care nu te lasa balta cand ti-e lumea mai draga. L-as pastra in garaj, pentru mici ture de placere, pentru suflet. Cu mana pe inima recunosc ca a fost greu sa fac pasul asta. Dar etapa urmatoare din tura Into The World bate la usa, si avem nevoie de forte proaspete: Ana, care odata cu primul fir al ierbii primeste drept cadou de ziua ei un laser in ochi, isi face curaj cu un DRZ 400. Eu ma sui in saua unui KTM 690 Enduro R. O bestie cu chip de inger. Garajul copilariei se umple iar de piese si sudoare, mainile de vaselina si capul de ganduri. Am o gramada de facut, sper numai sa termin pana ne va veni sorocul sa ii dam gaz. Deloc asa de repede cum ne-am fi dorit, ispravim primele pagini din Oyibo – jurnalul extins al aventurii in Africa. Acesta este un proiect de suflet. Nu suntem nici scriitori, nici jurnalisti, nici fotografi. Am decis sa impartasim cu tine experienta noastra nu pentru a comercializa, cu pentru a starni vise. Pentru ca spre deosebire de calatoriile noastre din trecut aceasta a fost si mai publica si cu un inceput alambicat, prima parte este dedicata acelor inceputuri. Nu uita, o poti descarca in format digital aici. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
petrisor Postat Mai 29, 2013 Share Postat Mai 29, 2013 Abia acum o inteleg pe fiica-mea cand astepta urmatorul Harry Potter !... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Mai 31, 2013 Autor Share Postat Mai 31, 2013 Abia acum o inteleg pe fiica-mea cand astepta urmatorul Harry Potter !... … si mai departe. Cand in 2011 ne-a traznit ideea sa publicam blogul pe motociclism.ro aveam nevoie de un titlu. Era noapte, eram obositi, si i-am zis "Into The World - pe moto prin Africa si mai departe" La ora aia habar nu aveam ce avea sa urmeze. Aveam o idee de traseu, stiam ca nu o sa ne ajunga niciodata banii sa trecem, asa cum desenasem in Google maps, din Djibouti in Yemen si dupa aia in Oman si tot asa, dar am apasat ENTER si aia a fost. La multe luni distanta, prin Kenya, ne rodeam unghiile de ciuda ca nu am stat mai mult prin unele locuri, ca nu ne-am dramuit mai bine bugetul - desi sincer nu stiu daca ar fi fost omeneste posibil. Era deja limpede ca tura prin Africa se va incheia, dar nu ne indoiam ca va exista un "mai departe". Am avut nevoie de ceva timp, si zicem noi ca nu l-am irosit in van. Am inchis, rezonabil ptr Romanica, capitolul accident 2010, daune, chin judiciar etc. Am muncit, am scris, ne-am stresat si am cugetat. Am hotarat sa ne impingem limitele mai departe. Sa mergem pe doua moto. Anei i-a tatait poponeata cand si-a vazut armasarul. I-am dat jos potcoavele, i-am facut linkuri noi intr-o fabrica, i-am butcherit saua pana la os. Rezultatul este ca Ana e o balerina pe DRZ. In doua saptamani face tranzitia de la poligon, adica parcararile de pe platforma Semanatoarea... ...la autostrada. Iata lista modificarilor la Suzuki: - Linx fairing Britannia Composites - rezervor 4Gal IMS - linkuri homemade - sa custom Seat Concepts Low, decupata extra fara mila pentru inaltimea Anei (1.55m) - genti Enduristan (1x Tornado L, 1xSandstorm) - anvelope Dunlop Trailmax & 908 Rallyraid - roti DRZ 400 S (21" + 18") - am facut schimb cu un rider din UK, caruia i-am trimis rotile de SM - ghidon Renthal KTM bend, handguards KTM + rally ride foam grips + heater KTM-ul e alta poveste. Pentru ca Barbu & comp. ma someaza la o tura prin Dobrogea, legam manevra cu un test trip pana la Galati, Contanta si inapoi in Bucuresti. Ocazie sa redescoperim cat de faina ne e tara si cat de putin o stim. La MamaYa trophy, o tura indie prea misto ca sa dezvalui mai multe si sa o scot din underground, am hotarat ca imi cam place motoreta asta fasneata. Pozele sunt de pe drumul catre Galati si apoi de la Galati la Constanta, si de la MamaYa trophy 2nd edition. Nu lipsesc poze cu oamenii cu capul mare care au venit cu ideea acestei ture si care ne-au hranit si gazduit mai ceva ca la mama acasa. Nu ca are legatura cu postul tau Petrisor da asta e limitarea la poze asa ca daca nu mai suporti asteptarea continuarea e aici: http://intotheworld.eu/2013/05/si-mai-departe/ Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Mai 31, 2013 Share Postat Mai 31, 2013 wow! deci lucrurile merg inainte, spre bine! super! cum s-a acomodat Ana cu motocicleta, cu noua senzatie, aceea de pilot? (ca un bun pasager este, precum am vazut in toata calatoria africana)... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Mai 31, 2013 Autor Share Postat Mai 31, 2013 wow! deci lucrurile merg inainte, spre bine! super! cum s-a acomodat Ana cu motocicleta, cu noua senzatie, aceea de pilot? (ca un bun pasager este, precum am vazut in toata calatoria africana)... merg! merg! La inceput cu teama dar pe zi ce trece din ce in ce mai bine... Iata lista modificarilor la KTM: - sprocket Dirt Tricks Ironman - rezervor 14l Aqualine Safari - sa custom Seat Concepts + perna AirHawk2 - Linx fairing Britannia Composites - MK3 pivot pegs adaptate de la Tenere - filtru aer Unifilter din spuma - Renthal Dakar fatbar + KTM plastic hand guards + rally ride foam grips + heater - amortizor de ghidon RalleMoto RM2 - Scottoiler - 150W invertor - genti Enduristan (1x Monsoon 2 + isolation bags, 1x Tornado L, 1xSandstorm) - anvelope Dunlop Trailmax & 908 Rallyraid - GPS GARMIN Montana 650 + OSM Maps - Cablu OBD2 + TuneECU Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator Su Shi Postat Iunie 9, 2013 Share Postat Iunie 9, 2013 Prima modificare la 690 a fost tapetarea scutului de aluminiu cu varianta saracului a Dynamat, care se gaseste la orice hardwarestore in forma de benzi cu diferite latimi. Rezultatul incredibil. Sunteul motorului nu mai rezoneaza asa tare in scutul de aluminiu si motocicleta si-a schimbat complet sound-ul. Apoi dupa un service complet in care am folosit fluide Motul si in care am desfacut si am uns toate piesele in miscare ale motocicletei (rulmenti roti, bascula, jug etc) am inceput transormarea bestiei enduro intr-una mai adventure. Am montat fairingul Linx de la Britannia Composites pentru o protectie minimala la vant si un iluminat mult inbunatatit (modelul Linx foloseste doua proiectoare Hella de 55W), am pus ghidonul Renthal Dakar Fatbar cu care m-am inteles atat de bine in Africa cu doua noi gripuri Rally de la Progrip si incalzitoare de manere direct din China, am instalat proaspat sositul amortizor de ghidon RM2 de la RalleMoto (se spune ca un amortizor de ghidon valoreaza cat greutatea lui in aur si sincer dupa cateva ture de test nici ca nu pot sa fiu mai de acord). Pe panoul fairingului si-au facut locul simplistul bord de Enduro R si complexul sistem de navigatie Garmin Montana 650. Pentru ca imediat dupa achizitie am observat probleme cu opriri involuntare ale motorului am decis sa investesc intr un cablu de date OBD2 cu adaptor pentru mufa de KTM pentru o diagnoza prin softul free TuneEcu. Dupa o modificare a mapelor de injectie de la cele Akra cu care a fost incarcata motocicleta dupa montarea evacuarii full Akrapovic de catre fostul proprietar la cea CodeOrange conceputa de regretatul Beanie impreuna cu gasca de pasionati de pe ADVRider am reusit sa rezolv problemele si 690ul mergea acum mai bine ca niciodata. Desi am realizat doua machete pentru un scut rally, care sa contina un loc pentru trusa de scule, timpul nu m-a ajutat sa duc acest mic proiect la final. Odata cu gentile textile de la Enduristan a trebuit sa consider echiparea 690ului aproape finalizata. Bun, nu o mai lungesc. A iesit deja urzicile si leurda, a trecut si pastele, e cazul sa o taiem, destul v-am plictisit cu promisiuni. Ne punem pe facut bagaje. Ca sa ne scoatem - zicem noi - ne-am comandat prin iarna chestiile de camping din America. Un cort - ca ala vechi era praf, saltele - ca cele din Africa plesnisera din prima luna, niste baterii Shorai - sa mai salvam din greutate si, cel mai important, pompa de benzina ptr. KTM (calcaiul lui Achile la modelul asta) si un rezervor auxiliar tot pentru mine. Transportatorul incercat de atatea ori se gaseste taman acu' sa dea chix. Intr-un mare fel: Coletul nostru ajunge cu mai mult de 2 (da, peste doua) luni intarziere, si incomplet. Nu lipsesc pantofii de hiking - care ne sunt amandorura mici - ci chiar pompa de benzina si rezervorul Safari. Super, exact de ce aveam nevoie. Insa cum am luat deja vize si Ana nu are inca un ritm prea grozav, e musai, dar musai sa plecam. Planul pe care il ticluiesc este ca cineva sa ridice coletul in urma mea si sa il trimita la Istanbul unde ne vom opri pentru niste vize. Dorm cu dintii inclestati si sper ca planul asta sa se lege. In ajun prietenii ne prind iara cu nadragii in vine, impachetand si sucind la bagaje. Mihai mustaceste si ne arata niste trasee traznet prin Pamir. Spre dimineata suntem gata. Dimineata plecarii - e un 13 de mai, iar Mihai si Bobe ne fac sa ne indoim ca am ales cele mai potrivite mijloace de transport pentru tura asta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Iunie 9, 2013 Autor Share Postat Iunie 9, 2013 Dar plecam tot cu mobrele noastre. Impreuna cu Iulian care, in ceea ce promite sa devina o miscare de traditie, ne insoteste pe Hornet pana la bacul de la Calarasi. Bacul e prea fain: clar ne aminteste de epavele mancate de rugina care ne-au trecut de cateva ori garla numita Congo. Macar aici nu trebuie sa dam motorina si baterie pentru a demara bacul. Si putem sa stam linistiti: suntem echipati cu veste de salvare! Coboram de pe bac pe un alt mal al Dunarii pe care apele l-au inundat precum pe noi emotiile. Te iubesc, ii spun Anei in casca. Chinezaria fasie, dar izbuteste sa transmita vocea ei care imi raspunde asa cum trebuie. Si ne asternem la drum de-a curmezisul Bulgariei. Nu stiu cum se face, dar de data asta totul ni se pare cum nu se poate mai misto: cafeaua din OMV e delicioasa, oraselele cochete, parcurile curatel toaletate... parca si gagicile de pe strada sunt bune. Hmmm.... e excta pe invers fata de cum am inregistrat Bulgaria la intoarcerea din Africa in Romania. Ca sa ne tinem moralul sus, ocolim autostrazile si o luam pe cat se poate pe drumuri laturalnice, dar bune, pentru ca sa nu uitam, Ana are vreo 400 de km la bord. Si cum altfel sa botezam treaba asta daca nu cu ceva ploaie? E vremea aia cand innebunesc salcamii. Galateanca din Ana nu se poate abtine sa nu ia o gustare de flori, direct din pom. Gust si eu - o aroma delicata, un pic dulce. Cica la ei in oras de sarbatoarea salcamului se prepara si pane, in aluat de clatite. Nu suna rau. Luam de-ale gurii dintr-un supermarket. La intrare, bulgarii - ca noi - cu micul in nas, dupa cum arata si chioscul de mai sus, pozat in Varna. Dupa circa 350 de km meritam un loc linistit sa ne odihnim. Normal ca vrem la tarm de Mare Neagra. Normal ca la asa ceva nu se ajunge pe sosea. Asa ca Ana are ocazia sa faca primii 5 km de off-road, pe o pista care duce la premiu. De pe faleza se vede cam despre ce e vorba aici: Dupa ce cobor rapa la 45 de grade, locul se arata si mai frumos decat il banuiam de pe costisa. Un liman plin de maci si cimbrisor, un parau care desparte trestia si apoi se impreuneaza cu marea, nici macar prea multi tantari nu sunt. Bajbaisem dupa punctul asta pe GPS, si la un moment dat ideea incepuse sa sune ca primul bushcamp din Maroc, care a fost un esec spectaculos. Dar de data asta am tras lozul castigator Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator Su Shi Postat Iunie 9, 2013 Share Postat Iunie 9, 2013 S-o spun pe aia dreapta, desi locul e foarte frumos, nu petrecem cea mai odihnitoare noapte. Tragem nitel frigul, cortul - na, ca orice lucru nou - fasaie din toate fermoarele, iar valurile huruie si rod cu furie din tarm. Ne trebuie, zic, o zi-doua ca sa ne salbaticim la loc si sa ne reacomodam cu sunetele naturii, cu senzatia ca delimitarea dintre spatiul nostru intim si imprevizibilitatea naturii e frugala. Sa lasam garda jos, sa ne incredem ca totul va fi bine. Dar simtim deja - si eu, si Ana - cum incepe sa ni se ridice asa... nu stiu cum, o greutate de pe suflet. A doua zi dimineata parasim - cu parare de rau, dar cu moralul sus, primul bushcamp din tura spre Asia. Si lasam locul asa cum l-am gasit, sa se bucure si alti drumeti de el. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
MotĂśrizer Postat Iunie 9, 2013 Share Postat Iunie 9, 2013 drum bun si asteptam poze Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
robertkiran Postat Iunie 11, 2013 Share Postat Iunie 11, 2013 Frumos. Inca o calatorie superba. Dar de ce au sters moderatorii/admini contul Su Shi? Banuesc ca era contul Anei .... Care a fost motivul? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Iunie 16, 2013 Autor Share Postat Iunie 16, 2013 drum bun si asteptam poze Multumim! Frumos. Inca o calatorie superba. Dar de ce au sters moderatorii/admini contul Su Shi? Banuesc ca era contul Anei .... Care a fost motivul? Multumim! Inca nu intelegem nici noi si asteptam un raspuns. Sper ca sunt doar niste probleme tehnice, ca ne tot chinuim cu contul acela (cu logare prin FB) de ceva timp. Pina se rezolva, iata inca o bucatica cu doar 20 de poze . In sanul lui Özgür Primul bushcamp se soldeaza si cu primele victime. Mai intai vantul ne sufla unul dintre izoprenele cu care fixam gentile pe sei si il duce in mare, apoi ne crapa una dintre canile in care ne fierbem ceaiul. Dar nu-i bai, pentru ca avem de facut cei 5 km de drum de pamant inapoi la sosea care o tin pe Ana in priza. Acum ca stie drumul, ii da gaz peste hopuri si se inscrie in santurile lasate in urma de ploi. Pamantul e uscat, cu doar cateva petice de noroi, dar sunt cateva suisuri si coborasuri sufiecient de abrupte incat sa fie un botez off-road frugal, dar cinstit. In capul pantei Anei ii sclipesc ochii. E mai amuzant dect pe asfalt, spune ea, si nu pot decat sa ma bucur de ce aud. Bagam benzina in burtile cailor si ii dam bice. Iar o zi de cox: avem de recuperat cele doua saptamani in care am tot sperat sa primesc coletul cu rezervorul auxiliar pentru KTM care vine din America. Asa ca mancam kilometri pe paine si nici unul dintre noi nu speram sa mergem in ritm atat de legat. Trecem granita si prima surpriza e ca la benzinarie ceaiul e gratis Din fericire de data asta mergem in urma ploii - abia daca avem parte de cativa stropi. Insa padurea in care tragem pe dreapta pentru odihna binemeritata - la 100 de km de Istanbul - musteste de apa. Gumele de strada nu fac fata noroiului si Ana nu scapa fara o tranta. Noroc ca poienita noastra e prea frumoasa ca sa nu uitam amandoi si de jegul de pe haine si de incident, mai ales ca se intampla la viteza mica. Si dupa cum se va vedea mai departe, iesirile astea in ...decor vor fi niste exercitii utile pentru ce va urma. Deocamdata punem cortul si asteptam sa treaca ploaia. Istanbul - un oras de 17 milioane de suflete si parca toti sunt deja pe strada, in masina sau pe scuter sau la volanul cate unui camion. Traficul este dupa cum i s-a dus buhul: sufocant, naucitor. Inaintam centimetru cu centimetru. Bara la bara, roata la roata. Cu 2 la ora pe curbe, pante si culoare care o fac pe Ana sa transpire intens. Cu varfurile abia slefuind asfaltul, cu mainile inclestate pe ambreiajul care maraie, o simt la capatul puterilor, la capatul nervilor. Dar rezista si ca prin miracol ajungem in zona ambasadei Uzbekistanului, unde avem prima daravera... birocratica. Nu vreau sa plictisesc cu detaliile: costa de ustura, basca iti trebuie invitatie, dar merge uns. In doua ore am pasapoartele stampilate. Intre timp Ana se familiarizeaza cu cartierul. Iar se vede ca am intrat intr-o tara de harnici, remarca ea, de cand am intrat in Turcia e plin de mosnegi si tineri care imping sau cara cate ceva. In croitoria de peste drum un nene cu fata de mos craciun coase intr-una impreuna cu fiul sau ucenicul mai tanar, zarzavagiul nu sta nici el locului, aranjand standul cu fructe, improspatand salata, decorand cu frunze de feriga. Miroase a capsuni si flori, strada vibreaza cu o energie care insufleteste minunat Instanbulul.Asa ca ne oprim la un pranz sa mai tragem atmosfera asta in piept. Dupa masa crosetam orasul pana in cartierul Kurtulus, unde avem intalnire cu Ozgur, gazda noatra in Istanbul. Nu mai conteaza ca pana in fata blocului avem de negociat un labirint de alei la 45 de grade, important e ca am regasit Turcia pe care o stim, cu midiile ei umplute cu pilaf cu tot. Asa ca bagam repede o gustare la botul calului, sa ne gaseasca Ozgur binedispusi. Dar fara sa stim, Ozgur avea planuri mult mai serioase cu noi. Parca ne-ar fi mirosit ca suntem niste foodie inraiti. Dupa ce am facut Istanbulul in trecut in hosteluri, hoteluri si case de bunici, aveam chef sa stam cu oameni mai de varsta noastra, si mai de-ai locului. Couchsurfingul e un risc - nu stii peste cine dai, si noua ne place sa nu o facem organizat, cu mesaje si puncte de intalnire, ci sa gasim oamenii unde sa tragem la o vorba direct pe strada, spontan. De data asta a mers si cu organizare, si am gasit nu o gazda, ci un prieten. Las la o parte detalii gen dormit in patul omului si primit la dispozitie tot ce nu avem nici acasa, si trec direct la partea care ma face si acum sa salivez. Daca detine cineva lista adreselor celor mai savuroase din Constantinopol, Ozgur e acela. Iar adresele sunt verificate si mostenite de la bunici, cum ar fi bistroul care serveste meze si raki din '31, sau Adem Baba in Arnavutköy, specialisti in peste prajit din 1998. Cum sa-ti explic cat de aerat si crocant este pane-ul care invaluie intr-o crusta cat pergamentul cei mai proaspeti stavrizi si cele mai dulci sardine si hamsii, care ti se topesc in gura cu oase, cap si coada cu tot? Cum sa te fac sa-ti imaginezi cum pigmenteaza branza o salata pe care da-mi voie sa o declar opera de arta. Midiile umplute? Zece clase peste cele mai bune pe care le-am mancat in viata mea. Iar dupa frigarui de peste, creveti sotati in unt si alte nebunii servite cu paine de porumb, vine desertul, nimic mai fitos decat niste dovleac copt cu miere si nuci. Dar ce dovleac! Si ce nuci! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.