SorinSenior Postat Februarie 22, 2012 Share Postat Februarie 22, 2012 Misto poze. Fain. Dar tot ce inseamna carne acolo e "pe baza de capra" ? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Pierrooradea Postat Februarie 22, 2012 Share Postat Februarie 22, 2012 pot sa spun doar felicitarile mele pentru tura si multumim pentru ca impartasiti cu noi aceasta calatorie! va doresc drum bun! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mihalceai Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 Salutam. Stau si ma gindesc ce psihic tare trebuie sa ai ca sa faci o asemenea expeditie; oricum m-ati (ne-ati) cucerit si nu m-am putut dezlipi din fata monitorului pina la 3 dimineata. Inainte sa ma apuc sa citesc tot stateam si faceam citeva planuri spre Franta, Elvetia etc dar dupa ce am terminat topicul ideile mele sint un fel de joaca de copii ..... Succes si sleauri cit mai uscate !!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
bavareze Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 care este planul mai departe? si noi planuisem o tura similara, din maroc pana in africa de sud si intoarcere prin est, pentru 2012. dar vazand numeroasele conflicte care au izbucnit in Africa in 2011 am hotarat sa amanam si sa plecam in Asia in loc. bafta in continuare! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 Bafta mare! Calatoria este extraordinara, citesc fiecare noutate si privesc cu atentie fiecare poza... Bravo, Ana si Ionut! Si bafta mare pe mai departe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
costinell Postat Februarie 25, 2012 Share Postat Februarie 25, 2012 Foarte faine poze Ce aparat ai folosit? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
SorinSenior Postat Februarie 26, 2012 Share Postat Februarie 26, 2012 Asteptam si ale poze Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Martie 4, 2012 Autor Share Postat Martie 4, 2012 Multumim pentru aprecieri! care este planul mai departe? si noi planuisem o tura similara, din maroc pana in africa de sud si intoarcere prin est, pentru 2012. dar vazand numeroasele conflicte care au izbucnit in Africa in 2011 am hotarat sa amanam si sa plecam in Asia in loc. bafta in continuare! Planul se schimba in functie de ce gasim la fata locului . In principiu continuam pe coasta de Est. Bafta prin Asia, urmarim blogul si ne uitam cu nostalgie (SE Asia are un loc special in inima noastra). Capul ce se pleaca... [still] Namibia 14-24/02 Damaraland Pista de pietris serpuia prin una dintre cele mai aride si pustii regiuni rurale din Namibia. Triburile bastinase de pastori Khoisan (Hotentoti) si de vanatori-culegatori San (Bushmen) fusesera alungate de aici de diversii aventurieri si colonisti albi cu mult timp inainte ca macar sa auzim despre acest loc. Fragmente de sate risipite in [cascat prefigurand un adjectiv previzibil] vastul teritoriu. Din cand in cand un barbat Himba insotit de o turma de vite aparea in orizontul incins, un accident in necuprinsul de ocru, alb si albastru. Pe masura ce orele se scurgeau, potecile au incetat sa mai coteasca in vegetatia salbatica, inspre vreun catun pierdut in grohotis: eram in sfarsit singuri, sute de kilometri intre noi si prima asezare locuita. Acesta era tinutul Damara, una dintre cele mai neospitalier de aride regiuni din lume. Un cameleon ne-a taiat calea, asa ca ne-am oprit sa-l observam mai de aproape pentru o clipa (scuze pentru manipularea-surpriza) Deasupra intinderii sterpe se desfasura plat un gradient de albastru. Tufe inspinate, manunchiuri de iarba si acacia uscativi impestritau pamantul rosietic ca tuleie de par pe un chip nebarbierit. Am condus prin aceasta cacofonie minerala ore in sir, noi si Tenerele, o creatura straina, singurul obiect in miscare care intrerupea vidul. Nici o coliba tipica din chirpici, nimeni pe drum purtandu-si bagajul pe cap, nici o femeie ghemuita langa pista in asteptarea unei masini de ocazie. Nimeni. Apoi, dintr-o data, bronzul pietrisului s-a estompat intr-un alb stralucitor si pamantul s-a incovoiat de la zero la 1600 de metri: treceam prin Cheile Khowarib. In anii '20 Namibia a iesit de sub tutela Germaniei si a fost anexata - pana la independenta din 1990 - uniunii sud-africane. Populatia alba a crescut peste noapte, numerosi sud-africani instalandu-se in vastele ferme, circa 6000, concesionate sau alocate de catre guvern in perioada apertheidului. Triburile bastinase - ceea ce mai ramasese din ele in urma genocidului de la inceputul secolului - au fost nevoite sa supravietuiasca in una dintre cele 10 "rezervatii" pentru "nativi". La nord Kaokoland, actualmente Kunene, unde traiesc Herero si Himba; in sud est la periferia desertului Kalahari etnicii San; in Namib subgrupul Topnaar. Iar pe platoul central, in aridul Damaraland, etnicii Damara, unul dintre cele trei grupuri cu dialecte articulate de clickuri. Damaraland nu este declarat oficial zona protejata, dar aici supravietuiesc cu adevarat in libertate zebre, antilope Springbok, Oryx, Kudu, girafe, suricate, numeroase specii de pasari si reptile. Ba chiar elefanti si lei de desert, spun zvonurile… undeva in teritoriile izolate dinspre ocean. Extenuati de arsita, am schimbat priviri uimite cu animalele care ne taiau calea, si de data asta, spre deosebire de Etosha, aparitiile durau o clipa. Aici un vehicul motorizat nu e o prezenta obisnuita si pe orizontul din spatele zebrelor nu am vazut profilandu-se silueta betoanelor si a gardurilor electrice. Curand drumul s-a frant spre est prin pasul Grootberg, unde mileniile sunt lizibile in lava impestritata de tufe fragile, cactusi inalti si copaci ciudati, cu ramuri schiloade si tulpini umflate de apa. Mormane de bolovani enormi zaceau din loc in loc - stranii jucarii uitate de niste uriasi misteriosi. Odata Lego-ul de granit lasat in urma, am intrat in Kamanjab, unde calatorii de "teapa" noastra sunt primiti sa campeze pe gratis. In albumul de overlanderi am gasit fete cunoscute: oameni pe care i-am urmarit ani la rand in calatorie, dar si prietenii germani si francezi cu care impartisem o bucata de drum prin cele doua Congo, si care erau deja inaintea noastra. Nu mai facusem un dus de o saptamana, aveam rufe de spalat si planuiam sa profitam de fermele de vanat din zona. Dar Oppi-Koppi avea sa fie ceva mai mult decat un pit-stop rapid pentru cei doi vagabonzi romani pe moto. Pentru inceput am hotarat in gluma sa sarbatorim primul nostru Sf. Valentin cu o cina irezistibila, pretul mai mult decat rezonabil parandu-ni-se si mai "chilipir" din pricina economiei la cazare. Cum ne pregateam pentru periplul sud-african, era momentul sa exersam la braai, aruncand pe gratarul traditional carnati boerwors, mushiulet de vanat, vita si savuroasele ciuperci care cres in varful termitierelor. Campingul era un fel de gradina ciufulita: ciulini, acacia, cactusi, arbusti cu pastai care au inspirat-o pe Ana sa le poarte ca bijuterii ad-hoc. O poza ne-editata a locului nostru de camping, in lumina ireala a unui apus obisnuit din Kamanjab. Intalnire de gradul 2 cu Malaria In doua zile eram gata: spalati, tunsi, un picut odihniti. Dus cu apa calda, hartie igienica la baie, electricitate si priza la nas, langa cort - tot acest lux incepuse sa ni se para banal. Uitate incepeau sa fie saptamanile mizere in glodul din Congo, cand ne stergeam cu frunze si ne spalam pe maini o data pe zi cu cateva picaturi de apa si rareori cu sapun. In acele vremuri cel mai sigur mod de a ne face toaleta de dimineata era sa strangem in palme manunchiurile de iarba mustind de roua. Dintre amintirile albe si negre insa, una, poate cea mai urata, avea sa iasa la suprafata in ajunul plecarii din Kamanjab, schimband totul. O senzatie ciudata de "nu stiu ce" mi cuibarise in stomac de dimineata, spre amiaza a debutat o durere surda in oase si incheieturi. Noaptea aveam febra, nu cine stie ce, asa ca ne-am zis sa manam plecarea, sa mai asteptam o zi, sa vedem ce si cum. A doua zi ciclul s-a reluat: mai multa febra, migrene … si toata ziua am zacut in cort lipsit de puteri. Am urmarit paranoici graficul de simptome: Ana retraind momentul Matadi, eu din ce in ce mai convins ca am malarie. Cu doua saptamani mai devreme Esther se internase in Windhoek cu malarie si, pentru ca urmase tratamentul relativ tarziu (circa 3 zile de la instalarea simptomelor), suferise o complicatie: insuficienta renala. Au urmat dialize, anularea calatoriei si repatrierea in Germania. La ora tarzie din noapte nu aveam unde sa fac un test de sange, asa ca ne-am sfatuit si am decis sa incep tratamentul de urgenta cu Lonart, un echivalent al Qartem, pe care il cumparasem preventiv in Zambia. Bomboane pentru malarie Dimineata urmatoare am rascolit satul in cautarea cuiva care sa descuie portile noii clinici: moderne, curate, dar dotate doar cu teste de unica folosinta pentru malarie, care se dovedisera neconcludente nu doar in cazul Anei. In plus, luasem deja prima doza de medicamente, deci nu ne-am mirat cand testul a iesit negativ. Un test de sange adecvat nu ar fi soft disponibil decat in Windhoek. Asistentul, care cu siguranta nu a intalnit o persoana bolnava de malarie in viata lui, m-a asigurat ca sunt sanatos, m-a taxat cu 10 euro si mi-a inmanat niste pungute simpatice cu indometacin si multivitamine. Si pain-killers + multivitamine de la "doctor" Malaria e o sperietoare ciudata in Namibia, ca si in Romania, ca si in Europa. Pentru ca tara e in afara zonei de transmisie, maladia nu e suficient cunoscuta, si ne aflam intr-un sat cu cateva mii de locuitori, la 500km de capitala. Optiunea cea mai de bun simt era sa continui tratamentul anti-malarial, ceea ce am si facut. In Windhoek am ajuns abia cateva zile mai tarziu, tardiv pentru a depista urme de plasmodium in sange… probabil ca nu vom sti niciodata daca a fost sau n-a fost… Ideea e ca dupa 3 zile eram restabilit si dornic sa aud Tenerele torcand. Ne-am luat adio de la Melissa, fiica lui Vital, proprietarul de la Oppi-Koppi La drum Pe bordul motorului un kilometraj incredibil si pentru noi Harta Namibiei e plina de marcaje turistice, totul, desigur, pe bani. Nefiind genul care bifeaza "obiectivele" cu Lonely Planet in mana, am zis "pas", si am luat-o inspre Skeleton Coast pe cea mai off-road varianta posibila. Ideea era sa ajungem in Walvis Bay pana in apus. Soarele scalda totul intr-o lumina ireala, estompand culorile, erodand geometria peisajului, aproape anuland orice constrast. La fiecare oprire nu auzeam decat vocile noastre si galgaitul gurilor de apa pe care le sorbeam cu nesat. Intinderea parea lipsita de viata, stearpa, mirosind a caldura si uscaciune, doar ceasurile de Camembert topit lipsind de pe cadavrele contorsionate de acacia. Cerul era mai inalt si mai pretutindeni ca niciodata, impistruiat cu nori, care nu conteneau sa se risipeasca, doar pentru a se coagula din nou. Necuprins A fost una dintre cele mai faine zile pe drum. Campia namibiana taiata piezis de drumul care pompa adrenalina si manca in gume la fiecare cotitura, in fiecare ac de par. Kilometru dupa kilometru de placere, gaz la fiecare pieptis, apoi o gura de aer in cate un loc de belvedere, apoi o curba in panta in genul celebrului Corkscrew de la Laguna Secca. Imi spuneam ca bucata asta de drum ar fi fost excelenta pentru o etapa speciala de raliu. In cele din urma insa, drumul s-a potolit, netezindu-se, din ce in ce mai plat, din ce in ce mai desertic, pana inspre apele inghetate ale oceanului. Ne aflam in plin sezon ploios, dar ploaia nu mai cazuse de ceva timp in acele locuri. Albie dupa albie de rau uscata pana la nisipul adanc, parca niciodata acoperit de ape. Intr-un moment de inspiratie, am cotit pe o poteca ingusta, si mai bine de 90 de minute ne-am ratacit intr-un labirint de nisip si pustiu. Albie uscata de rau: enorma, adanca, imposibil de trecut cu pasager. Masivul Brandberge, "Muntele Ars", cel mai inalt din Namibia, sfida de la 2573m orizontala infinita a campiei. Apoi nu a mai ramas decat orizontala: la vest, la est, la nord si la sud, totul la fel de plat, la fel de nealtul. Doar stalpii de electricitate isi continuau drumul. Inspre coasta norii intunecau deja cerul, cu vant rece si miros de furtuna. In stanga drumului, prin ploile indepartate care atarnau din nori ca niste perdele aruncate neglijent pe sarma, se intrezarea varful Spitzkoppe (1584m). La intrarea pe Skeleton Coast nisipul fusese cotropit de licheni infloriti. Straniul camp de plante, adapat la seva sarata condensata din curentul Benguela, este parc national si zona protejata. Pe coasta vantul rece ne-a manat fara oprire pana la intrarea in Namib-Naukluft. Am trecut rapid pe langa suburbiile bogate ale albilor din Swakopmund, cu casutele lor colorate ca niste piese de Lego. Oraselul este capitala sporturilor extreme (la preturi de asemenea extreme!) pe subcontinent. Nu aveam ce cauta acolo, ne-am vazut de drum. Iar in spatele gardurilor vii frumos tunse de la periferia periferiilor, am zarit bordeiele improvizate din orice ale Topnaar-ilor, unde muntii de gunoaie sunt singura forma de relief. Nu mai vazusem desertul de mai bine de 8 luni, din Mauritania, iar Alanticul abia cu 2 luni in urma, in Gabon. Dintr-o data desert si mare, unul langa altul, au aparut ca miraje in apus. Dunele aramii, crusta ridata a pamantului, oceanul incruntat in valuri negre. Walvis Bay to Windhoek Doar niste calatori gurmanzi obsedati ca noi sunt in stare sa conduca sute de kilometri prin desert, sa doarma in tufe si sa faca economie la orice, pana si la dus, ca sa isi permita o jumatate de duzina de stridii. Dar stridiile din Walvis Bay, la care visam din 2008, au meritat efortul. Grase, delicate, zeama perfect de sarata. Mmmmmmmmmmmm…… Cand am pornit inspre capitala, se facuse deja noapte. Dar luasem hotararea sa bagam cox cat urmau sa ne tina puterile, pentru ca dis de dimineata sa parcurgem restul de kilometri pana in Windhoek, unde obiectivul era sa aplicam la viza pentru Africa de Sud. Habar nu aveam ca am campat din nou intr-un loc nemaipomenit. Dar rasaritul a elucidat misterul. Capitala ne-a istovit din prima. Pana si gratareala in ghettoul de negri, pe cale de a fi betonata si transformata in mall de carne. Nu venisem insa decat pentru o viza care, credeam noi, urma sa mearga usor. Pentru ca Romania nu este in spatiul Schengen (si nu va fi pentru mult timp), nu ne puteam prezenta pur si simplu la frontiera Africii de Sud. Insa la ambasada am intampinat probleme: atitudine condescendenta, program spartan, taxe exorbitante. Pentru inceput ni s-a refuzat aplicatia. Am inceput sa ne indoim de oportunitatea acestui demers: poate ar fi mai bine sa renuntam, sis a mergem direct in Botswana? A treia zi de insistente dosarul doldora de acte a fost luat in scarba si abia dupa ce am marcat 85 de euro pe vize si 70 de euro pentru faxurile pe care urma sa le dea functionara de la ambasada, ni s-a comunicat ca aveam de asteptat raspunsul minim 10 zile lucratoare. Riscam acum sa ne expire viza de Namibia, poate chiar in timp ce pasapoartele noastre zaceau in sertarul ambasadei Africii de Sud. Dar nu se sinchisea nimeni de cei 28000 de kilometri pe care ii strabatusem in mai bine de 8 luni, de toate garantiile materiale depuse, de rugamintile noastre. Poate ca asa a fost sa fie: sa nu atingem punctul cel mai sudic la continentului, capat terminus si reper esential in itinerariul tuturor celor care calatoresc pe uscat de-a lungul si de-a latul Africii. Poate ca a sosit timpul ca aventura noastra sa ia sfarsit. Trist, dezamagitor, descurajant. Update: A trecut o saptamana si in ciuda telefoanelor date, aplicatia noastra zace la ambasada, nimeni nu a miscat un deget, gluma se ingroasa. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Jean_Taxi Postat Martie 4, 2012 Share Postat Martie 4, 2012 Nu va suparati prea tare.., acest sistem scarbos numit Birocratie, a pus capac multora.., probabil ca e mai tare si mai adaptat decat insasi specia umana, care la creat! Va multumesc si eu pt povestea voastra si va doresc succes. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Martie 5, 2012 Share Postat Martie 5, 2012 "Poate ca asa a fost sa fie: sa nu atingem punctul cel mai sudic la continentului, capat terminus si reper esential in itinerariul tuturor celor care calatoresc pe uscat de-a lungul si de-a latul Africii. Poate ca a sosit timpul ca aventura noastra sa ia sfarsit." Ar fi mare pacat sa renuntati la Africa de Sud. Eu trag speranta ca va confruntati doar cu o lalaiala birocratica si atat... In cel mai rau caz, continuati prin Botswana, nu? Eu zic sa nu va pierdeti cumpatul si pressing pe ei. "Pe ei, pe mama lor de harzogari !" Hai cu vestile bune! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
robert_01 Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 Jos palaria pentru ce faceti si mult succes mai departe. Cat despre viza... nu va pierdeti increderea si capu' sus, speram sa se rezolve. Vorba aia: "it's all part of the adventure", inclusiv birocratia si hartogaraiele. Sunt sigur ca ati depasit voi momente si mai grele, deci o sa treceti si peste asta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 Eu spun iarasi. Ma repet, pentru ca in opinia mea nimic altceva nu mai am de spus: Aceasta e cea mai tare calatorie moto a unor romani. Sus inima dragi prieteni si astept vesti bune de la voi. Hai cu o vedere, carte postala sau un semn din Africa de Sud! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CipriAT Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Martie 6, 2012 Share Postat Martie 6, 2012 (editat) SUS INIMA! Hai cu vesti bune, prieteni! (are RSA) ambasada in RO? parca nu... la Belgrad are...nu? dar daca are in Buc....spuneti. as merge sa povestesc despre voi acolo. sa va dea dracului viza, ai naibii ! Editat Martie 6, 2012 de Festina Lente Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
lydieekoto Postat Martie 7, 2012 Share Postat Martie 7, 2012 Ambasada Africii de Sud in Romania Embassy of South Africa Cancelaria: Str. Stirbei Voda 26-28, etaj II, Cladirea Union International Business Center, Sector 1, Bucuresti Telefon: (0040-21) 313 37 25; 313 37 35; 313 37 85; (40) 0723 547 111 Fax: 313 37 95 E-mail: oosthuizen.gertruida@gmail.com Program de lucru Sectia Consulara: luni-vineri 9.00-12.00 Program de lucru Ambasada: luni-joi 8.30-17.00; vineri 8.30-14.00 Care sunteti din Bucuresti,cunoasteti/puteti merge pe acolo/intreba si puteti sa-i ajutati ,ar conta probabil foarte mult pentru acesti 2 romani sa nu piarda timpul aiurea prin strainatate. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Martie 8, 2012 Autor Share Postat Martie 8, 2012 Ne dai afara pe usa, iti intram in casa pe fereastra Uneori rabdarea si insistentele sunt rasplatite: O drama ieftina: 3 zile de rugaminti pentru a ne fi acceptata aplicatia pentru "referral visa" (viza care poate fi emisa numai cu aprobarea ambasadei din tara de origine), 14 zile de telefoane internationale si minciuni, 3 zile de asediu in fata ambasadei din Windhoek, 85 de euro pentru timbrele propriu-zise, 70 de euro pentru niste faxuri care nu au fost niciodata trimise ambasadei din Romania, un ocol de 1000 de kilometri (sa asteptam in capitala ar fi fost peste bugetul nostru). Rezultatul nesperat: cu 7 zile inainte sa ne expire viza namibiana, am primit viza pentru Africa de Sud. Ura, vom merge in Cape Town! Sa speram ca viza, niciodata avizata de ambasada RAS din Romania, e valida. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
lydieekoto Postat Martie 8, 2012 Share Postat Martie 8, 2012 Mă bucur să citesc că s-a rezolvat cu viza si puteti continua aceasta călătorie.Se pare că birocratia si sistemul mental comunist s-a instalat in toată lumea a doua sau a treia precum SIDA si nu vom scăpa niciodată de acest sistem bolnav, e ca un blestem pe care suntem nevoiti sa-l ducem in spate ca un bagaj inutil.Analogic,nu merita sa fiti dezamagiti din cauza unor sisteme pasive la realitate pentru a va continua călătoria. Drum bun in continuare si aveti grijă de voi.Asteptam noi povesti si poze de la fata locului. Lets Ride!!!!!!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mitzaboldan Postat Martie 9, 2012 Share Postat Martie 9, 2012 uau....M-ati lasat fara cuvinte! Citind povestea voastra am inceput sa visez cu ochii deschisi! Sa aveti grija de voi si drum bun in continuare! Felicitari pentru ce faceti si multumim ca ne impartasiti si noua aventura voastra! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Martie 17, 2012 Autor Share Postat Martie 17, 2012 In vestul salbatic Asa a inceput ziua: cu sute de antilope Sprinbok, zeci de girafe si Oryx. Plecasem, noi doi si nebunul de Vital, in ceea ce avea sa devina un trip gen Fear And Loathing In Las Vegas, in cazul nostru insa numai pe baza de alcool. Intai a trebuit sa ne conformam traditiei si sa bem o sticla de lichior de ginger pentru a evita o pana pe drum. Asa ca am tras la bodega din Sesfontein, pentru tarie si bere. Aici, o zi normala de luni: lumea o ardea la o barfa, biliard cu minge de golf, o fisa la automatul de poker, muzica la maxim din jukebox, liquid-dancing… Apoi harta a devenit inutila. La capatul drumului incepea adevarata calatorie. Inaintea noastra se intindea cel mai vechi desert din lume, pro-Namib, iar in aparenta pustietate, in implauzibila naluca, nimeni. Iarba uscata lasa din cand in cand sa se vada pamantul, in zone circulare cu diametrul de 5-8 metri, ca niste enigmatice urme ale unor farfurii zburatoare demult disparute. Acestea sunt "inelele de zane" din Namibia, unul dintre cele mai misterioase fenomene observate in regiunile desertice ale sudului Africii. Pana in ziua de zi, studiile pe specimene de sol prelevate din sit nu au elucidat originea acestei texturi (s-au avansat diferite ipoteze: radioactivitate localizata, actiunea termitelor, compusi chimici eliminati in mediu de Euphorbia damarana etc). Dar permanenta relativa a inelelor de zane sugereaza o legatura critica intre acestea si sanatatea ecosistemului, specialistii considerand ca inelele ar putea fi un fel de mecanism adaptiv prin care este regulata captarea, stocarea si reciclarea resurselor limitate din desertul pro-Namib. Dar ciudateniile peisajului nu se opreau aici. Copacii aveau burtile pline cu apa, bolovanii se sfaramau in placi subtiri, vantul slefuia culmile de lava. Si in mijlocul acestui Oz, un telefon pentru a suna in delir zeii. Locul nu este parc national, sau macar recunoscut in vreun fel ca zona protejata, dar localnicii stiu ca aici traiesc in libertate numerosi elefanti si lei de desert, alaturi de alte animale salbatice. Pentru a patrunde mai adanc in acest vest salbatic, am coborat in albia secata a raului. Fundul nisipos era plin de excremente si urme de elefant. Linistea era deplina si am incercat sa rulam cat mai silentios printre copacii de acacia de circa 15 metri inaltime. Albia era atat de lata, incat demult nu mai zaream malurile raului. Ne simteam liliputani, pierduti intr-un univers enorm, absurd, de neinteles. Aparitia elefantului insa a restabilit scara si logica peisajului. Elefantul ne-a ingaduit aproape; era atat de liniste incat il puteam auzi rontaind la scoarta. Elefantii de desert nu au nevoie sa bea in fiecare zi si au fildesii mai mici, tociti, datorita dietei mai sarace in nutrienti. Dar masculul acesta era imens. Speram sa-l revedem spre seara, caci urma sa ne instalam tabara in aval, chiar in albia raului. Cat am mai bantuit in cautarea locului potrivit, alte animale ale desertului ne-au aparut, ca niste fantasme, in cale: girafe suple, antilope Oryx, struti, pasari de Guineea… Urma de girafa: ghiciti sensul de mers! Braai-ul a fost insotit de vin rosu, apoi veni vremea sa ne bagam in pat, adica sub plasele de tantari, unde trageam "in piept', neintrerupte, imaginea cerului instelat, mirosul uscat de nisip fierbinte si chemarile sacalilor si ale pasarilor de noapte. Am dormit neintorsi. Ne-am trezit cand inca era intuneric: un elefant isi lua o gustare, cativa metri mai incolo si am ascultat fericiti cum natura isi recapata, domol, energia. Bausem ceva alcool in ajun, dar nu halucinam: animalele au mai mult respect pentru noi decat noi pentru ele. In acel moment, in acel loc, oameni si animale eram din nou un intreg, dormisem, ne hranisem, traiam, in armonie, impreuna. Rasaritul a umplut cu o lumina alba, psihedelica, valea. Ramuri moarte zaceau in dune iar florile de desert isi deschideau delicate aromele. S-a fiert ceaiul, s-au mancat sandwichurile, s-au facut bagajele, s-au sters urmele efemerei noastre tabere. Aerul era deja incins, ochii orbiti de lumina, mirosul sufocat de arsita. Sacalii, antilopele, strutii si babuinii isi vedea deja de treburile zilnice. Am ales un drum diferit pentru intoarcere, amanand iesirea din albia uscata, in care radacini imense zaceau marturie a nor moment in care raul readuce la viata valea. Am urmarit o vreme, inca increduli, urme si excremente proaspete de elefanti, in aparenta pui insotiti de adulti. Si cateva curbe mai departe chiar i-am intalnit, la umbra, luandu-si o racoroasa baie de nisip. In acest taram al ierbivorelor, pradatorii nu ar fi trebuit sa fie prea departe. Si in curand am avut dovada: urme proaspete de lei, pui si adulti, insa animalele au ramas ascunse, camuflate in culorile dulci ale ierbii. Urma unor pui de leu Laba de leu adult si palma Anei Pe masura ce ne apropiam de iesirea din albie, nisipul a devenit mlastina, iarba uscata si scaietii au lasat locul unei vegetatii inalte in care un elefant isi facea dusul de noroi. Prin cheile de piatra am iesit inapoi in campie: eram la fel de magnetizati ca si cu o zi in urma, insa mai tacuti, nostalgici. Escapada noastra se apropia de sfarsit. La intoarcere ne-am oprit, desigur, pentru o alta sticla de lichior de ginger: doar nu era sa riscam o pana de cauciuc, nu-i asa? La 80 de km de Kamanjab ne-am amintit insa ca nu e ok sa conduci baut. Lodge-ul din Pasul Grootberg era in drumul nostru, proprietarul e tovaras cu Vital, asa ca era normal sa ne abatem pentru a ne reveni dupa vin si bere. Era momentul pentru cateva randuri de gin tonic. Cabana este construita chiar pe buza canionului, intr-o rezervatie naturala. Acum 132 de miloane de ani Gondwana s-a fragmentat pe aceasta muchie de lava, pe care ploile o transforma inca intr-un peisaj ametitor. Gazdele noastre au fost prea ospitaliere: casa (bungalow eco pe marginea prapastiei), masa (cina de fite). Romani si belgian, ne-am zis, in unanimitate, sa sarbatorim evenimentul cu doua sticle de vin. In tarile noastre asa-zis occidentale, traim departe de natura, de salbaticie. Muncim din greu pentru a mentine distanta. Unele voci insa spun ca am devenit o specie decuplata de la mecanismele vietii. dar intr-un astfel de loc, singura intrebare este: "cum ne-am putea dori mai mult, altceva?" Deschideti ochii, si veti vedea. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Martie 17, 2012 Share Postat Martie 17, 2012 Incredibil. Ce imagini si cat de frumos ai scris... Incredibil! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Martie 22, 2012 Autor Share Postat Martie 22, 2012 Incredibil. Ce imagini si cat de frumos ai scris... Incredibil! Ce bucurie ca tripul asta, care pentru noi a fost greu de povestit in cuvinte, a trecut dincolo de ecran, dincolo de niste...poze pana la urma si a adus un pic din emotia locului, in voi. Multumim ca ne urmariti! Happy now. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Grip Postat Martie 22, 2012 Share Postat Martie 22, 2012 Mai oameni buni, sunteti fantastici! Pe bune ca mi-era frica sa nu raman eu impotmolit cand citeam povestea voastra Felicitari pentru vointa si pentru curajul de a duce o astfel de calatorie pana la capat. Fruntea sus! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Martie 23, 2012 Autor Share Postat Martie 23, 2012 Undeva sub curcubeu Namibia 01-11 martie Windhoek. Singurul loc din lume in care numele lui Nelson Mandela si Mugabe sunt amestecate in aceeasi salata politica trebuia parasit in cel mai scurt timp. In fond venisem doar pentru a obtine o viza (bifat!) si pentru a cauta un service prietenos, plus piese de schimb pentru Tenere (amanate). Singura cumparatura pe care ne-am putut-o permite in capitala cat Galatiul a Namibiei, a fost prea necesara inlocuire a gumelor cu un set Heidenau K60 Scout. Solide in aparenta, speram ca sunt ultimul set pe care il montam in Africa! Am curatat si gresat glisierele de la etrieri, problema este ca la un etrier fata cauciucul de protectie este crapat: asta ma obliga sa fac intretinerea mai des. Despre uleiul anapoda (Bel Ray 20W50) pe care ni l-a vandut, la un pret nesimtit, reprezentanta Yamaha, alta data. Spun doar ca l-am schimbat, era musai, dar de atunci ambreiajul patineaza. Windhoek, where Mugabe + Mandela = L.O.V.E. Am platit doua locuri in dormitorul mixt din hostel, chiar daca ne-am inghesuit intr-un singur pat. Singura noastra consolare: wifi decent. La treaba, in curtea hostelului. Noroc ca sezonul ploios tocmai se incheia. TKC80 terminate Lasam in urma o saptamana plina: sarbatorisem, nu in Cape Town, dar intre prieteni, ziua Anei. Ne intalnisem, pe drumul catre Windhoek, cu trei baieti pe biciclete hotarati sa faca, impreuna cu un catel, drumul dintre Cape Town si Berlin. Iar norii, dintr-o data tacuti, se adunau in aceleasi culori tipatoare seara de seara, insa curcubeele lor se risipeau, prea scurte acum, pe final de sezon ploios, pentru a lega cer si pamant. Numai semne bune. Bere, vin, braai si fete vesele (Melissa si Ana) Merlot indulcit sub soarele sud-african Intalnire cu Daniel 1, Daniel 2 si Pirco. Nomazi ca si noi, dar pe biciclete si insotiti de un patruped fidel Am schimbat informatii despre vize si malarie… Norii au agatat un curcubeu la uscat… Am campat sub stele, si luna a rasarit imensa, plina Soarele nu s-a lasat mai prejos Auzisem, dar nu ne asteptam, ca drumul, putin umblat, dintre Windhoek si Namib Naukluft sa fie atat de frumos. Gatuit intr-o fabuloasa succesiune de trecatori, pietrisul s-a asternut serpuit, de-a curmezisul campurilor aurii cu pompe eoliene de apa si turme de babuini in cojoc cafeniu, apoi mai sus, peste culmi cu grohotis de cuart in care citeam propunerile pentru kuler ale florilor de munte. Dintr-o data, in labiritul ametitor de ace de par, in orizontala indiferenta a gardurilor de sarma, o sansa, o oportunitate. Fructificata la maxim, pentru un bivuac de milioane. Bolovani translucizi… cum sa ramanem 'de piatra'? Fler de nomad, pe bune! De multe luni 'mirosim' de departe locul potrivit pentru a pune cortul. Un soare apune… O luna rasare! Un foc de tabara pentru a face fata vantoasei, un somn odihnitor in aer de munte si o dimineata aspra, rece, spartana. Dar cateva ore mai jos, in miezul desertului celui mai batran din lume, nisipul si lumina sunt incinse la zeci de grade bune mai sus. Treceam, pentru prima oara, Tropicul Capricornului, si, pana sa imortalizam evenimentul, a trecut pe langa noi, apoi a facut cale intoarsa si s-a oprit la taclale un sud-african pe un BMW F 650 Dakar. Reiner este biolog si urma sa ne tina (partial) companie prin desert intr-un maraton de 3 zile si jumatate, care avea sa se incheie in orasul sau natal, Cape Town. Pentru inceput, am impartit felii de rasfat in brutaria din Solitaire, apoi bere in barul chic din Sesriem, de ciuda ca nu ne permiteam un safari pe dune. Dar drumul ne-a consolat cu ace de par intre plete de piatra si cu fabuloase turme de animale libere, sute de antilope, zebre, girafe si struti, raspandite de-a lungul unei variante putin umblate, dar pe care Reiner o stia dintr-un trip trecut. Departe de Ecuator, amintindu-ne cu nostalgie si de Sahara Riderii se inteleg din priviri: pietrisul era palid, cerul adanc, ploaia ameninta tacuta. Dar am intrat in ochiul negru al furtunii, increzatori ca vom gasi dincolo de orizont o oaza de liniste, un bivuac confortabil, si poate un curcubeu. Aerul era sarat, peste intinderea stearpa de nisip si acacia o lumina purpurie, stranie. Dar adevarata drama se arcuia deasupra. Curcubeul, dublu, rotund, sub care ne-am intins tabara, un ultim popas inaintea ultimilor 590 de kilometri de drum pana la canion. Dupa show-ul fabulous al apusului, dimineata a fost proaspata, clara: am rulat bine de-a lungul dunelor care iau nastere la mii de kilometri distanta, la izvoarele fluviului Orange, in masivul Drakensberg, apoi sunt maturate pe costa Namibiei de inghetatul curent Benguela. Dunele cu inaltimi record din desertul Namib alcatuiesc unul dintre cele mai aride si mai extreme ecosisteme din lume. Pe umerii lor aramii, fragilul detritus, un strat de resturi organice si vegetale care constituie sursa de baza pentru hrana si apa in desert. Dupa o noapte cu ceata, detritus poate contine apa in proportie de pana la 60% din masa totala, pentru ca in timpul zilei procentul sa scada la 2-4%! Reiner Cateva ore de condus prin arsita si ajungeam, in sfarsit, aproape de ultima tinta pe itinerariul namibian. Unde aveam sa ne regasim, la o bere, cu Reiner. Windhoek Lager rece, un plin de benzina si inca o opintire: in cateva zeci de kilometri intram, 'triumfal', in cel ce-al doilea canion ca marime din lume. Fish River Canyon se casca brusc, 160 km de lung, 27 km de lat, 550 metri de adanc. Pentru ca vara era deja pe sfarsite, raul, care de 650 de milioane de ani macina necontenit dolomitul, abia umplea cateva balti pe fundul haului. Am pornit spre locul de re-intalnire cu Reiner cand se facea deja noapte. In Africa soarele sprinteaza sub orizont, am invatat demult ca trebuie sa ne cautam din timp un loc de campat. De data asta insa, nu am avut de ales. Am mers cat mai incet, cat mai atent, lasand loc de trecere pentru zebrele si antilopele kudu trezite din somn de zgomotul tobelor. Obositi, am decis sa ne punem cortul afara din rezervatie, astfel Reiner avea sa ne zareasca, pentru a-si lua ramas bun, pe drumul catre granita. Un bivuac singuratic, doar chemarile sacalilor condimentand linistea desertului Ultimul rasarit in Namibia. Urmatorul soare avea sa ne dea trezirea in Africa de Sud, unde urma sa parcam, cu mandrie, primul motor care a batut drumul tocmai din Bucuresti pana in Cape Town. Treptat, ascutisurile de piatra s-au potolit, drumul a devenit nisipos, selenar. Inaintea noastra se asternea infinitul, capatul lumii. Orizontala ne ardea retina: albastru plat si maro, cer si desert, atat. Intre ele, noi doi, increduli ca nu am gresit directia, ca dincolo de pustiu nimicul va redeveni ceva. Asfaltul, stranie creatie! Dintr-o data l-am regasit, taind cu cruzime desertul, ducand, drept, sec, catre o granita importanta. Granita dintre Africa neagra, profunda, muma, si America Africii. Aveam fluturi in stomac: ajungeam, dupa noua luni cat noua vieti, in Africa de Sud! Intram din nou, dupa frontierele fundamentale dintre Mauritania si Mali, dintre Benin si Nigeria si dintre RDC si Zambia, pe taram necunoscut. Am strans sub pleoape soarele fierbinte, si i-am dat gaz. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Black_wolf Postat Martie 23, 2012 Share Postat Martie 23, 2012 DRUM BUN! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cnairda Postat Martie 23, 2012 Share Postat Martie 23, 2012 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.