vreo 18.000 km prin America de Nord

[blonduzx7r]

sa inteleg ca ti-a lipsit cricul central

e asa de util si comod cricul central la o motocicleta si niciodata nu l-am pus ca si accesoriu, in sensul sa dau bani pe el cred ca imi place sa ma chinui sa ung lantul si sa caut pietre sau alte chestii sa pun sub motor in caz de avarie la roata spate:)

» Post actualizat in 25 Jan 2016 09:37

Petrica, esti de milioane! Ai putea sa te apuci linistit SI de scris carti, ai un stil care "prinde", ceva de speriat! Asta ti-o spune Pasquinel, care de obicei nu are rabdare sa-si citeasca nici macar mailurile, dar care a citit, fascinat si invidios, toata povestea si zice ca mai vrea sa citeasca.

Cat despre "nebunia" ta, nu pot decat sa ma inclin. Sper sa ajung si eu la vara in BC. Anul asta am sanse mai mari. Se zice ca a treia oara e cu noroc.

Multumesc Pasquinel, dar ai reusit sa ma inhibi...acuma ca stiu ca citeste si poetul nostru din Dornesti incerc sa mai scriu ceva deseara...dar stii tu ca tare mult timp dureaza ordonatul ideilor in cap si nu scrisul

[Titishor]

Ne lasi in suspans

[TETEA.]

Felicitari! Asteptam continuarea.

[blonduzx7r]

uite Titishor ca eram intr-un gand...tu ma certai ca nu scriu si eu scriam de zor

 

Dimineata era frigut, soare cu dinti, peisajele nu erau prea diferite de cele de ieri iar eu din nou singur pe drumurile pustii si nesfarsite ale Canadei. Nu dupa multi km, mainile mi-au inghetat si am fost nevoit sa opresc sa ma incalzesc. Am bagat manusile intre toba si cilindru sa se incalzeasca, am facut un ceai sa umplu primusul, am luat o gustare si jar mai departe spre Watson Lake,Yukon vreo 600 de km. Nu dupa multi km am urcat un pas de munte in Stone Mountain si in varf am vazut de ce ma temeam mai tare.....in zare, nu foarte departe toti muntii erau acoperiti cu zapada proaspata. Am oprit sa admir peisajul si sa ma mai gandesc inca odata daca continui spre Alaska sau ma intorc acuma cat inca se mai poate, asa ca mi-am facut cateva calcule in cap: daca dupa ce ajung in Anchorage si nu ma mai pot intoarce pentru ca e zapada pe drum - las motorul acolo si ma intorc cu avionul in Calgary, fie incerc sa prind un ferryboat sau pescador din Valdez sau Homer spre Prince Rupert sau Vancouver ( cu tot cu motocicleta ) sau ma pornesc inapoi pe asfalt si daca ma prinde zapada stau la ocazie la mila camioanelor( asta era cea mai proasta varianta pentru ca nu circula mai nimeni pe acolo ). Cum cugetam eu asupra situatiei, vad in zare un camion care urca pasul. Cand a ajuns langa mine a oprit si m-a intrebat daca sunt bine si incotro ma duc, eu ii zic catre Alaska si il intreb cati km sunt pana la prima benzinarie, iar el imi zice ca vine din White Horse ( deci de la vreo 1000 km de unde eram acuma ) si nu vazuse inca zapada pe drum iar prima benzinarie este al cativa km pe stanga.

Pornesc mai departe, imbarbatat de vorbele camionagiului iar dupa cativa km ajung la benzinaria de care zicea. Sa nu va inchipuiti ca benzinariile de pe Alaska Highway arata ca ale noastre, sunt niste pompe vechi si ruginite, curent nu au acolo si totul functioneaza pe generator. Intru inauntru, nu era nimeni, stau ce stau, fac putina galagie si apare un mosuc cu barba, ma imbie cu o cafea ( un pahar de 250 grame ) cat el se duce sa porneasca generatorul pentru pompa. Eu ii zic la mosuc ca mi-a pus cam multa cafea si as vrea una mica, la care el imi zice ca e o cafea mica iar daca as vrea o cafea mare sa iau din celalalte pahare...niste pahare de jumatate de kg. Cand gust cafeaua...gresit...avea gustul unei spalaturi de zat, dar macar era calda. Ulterior am aflat ca asa e cafeaua americana si mai ai si avantajul ca poti sa reumpli paharul fara sa platesti, iar in marea majoritate a benzinariilor cafeaua era moca (cel putin in nord). Beau cafeaua destul de repede si fug afara sa pun benzina, trag putin in spate tankbag-ul, deschid rezervorul si las cheia in buson si nu stiu cum naiba reusesc sa ma imping in tankbag-ul care cade peste buson, il inchide si se rupe cheia in buson....buna treaba Petrica, sa te vad acuma cum pui benzina Ma invart eu pe langa motor, mai aveam o cheie de rezerva dar nu stiam cum sa deschid busonul si cum sa scot bucata de cheie de acolo. Incerc cu un cutit sa invart busonul cu cheia inauntru si am vazut ca merge, pus benzina si la drum.

Peisajele prin care treceam erau de neimaginat, parca natura isi batea joc de mintea mea. Cat vezi cu ochii in stanga si in dreapta numai paduri de conifere amestecate foarte des cu foioasele care acuma erau de un galben aprins, nici un sunet nu se auzea atunci cand opream motorul, daca ridicai ochii mai sus vedeai crestele muntilor, drumul cand trecea pe langa un lac sau urmarea cursul unei rau, caprioare si elani care pasteau pe marginea drumului si cand ma auzeau venind sareau in padure, castori care fac baraje de crengi pe marginea drumului si apa curge pe asfalt...parca nimic nu te pregateste de acasa pentru ce vezi si ce simti cand esti acolo.

 

 

Dupa alti 200 km am intrat in Muncho Lake Provincial Park unde am gasit o benzinarie cu hostel. Am intrat inauntru si am vazut ca vanzatorul de acolo avea si un calculator in fata, ii cer o cafea de aia buna americana si il rog daca poate sa vada vremea pentru White Horse si Fairbanks pentru urmatoarele zile, la care el imi zice ca trebuie sa am rabdare ( conexiune prin satelit ) deoarece aici in nord nimic nu merge repede. Afara era parcat un avion de mici dimensiuni si il intreb pe vanzator al cui este avionul si unde aerodromul....la care el rade si imi zice ca este al lui si ca decoleaza de pe asfaltul pe care merg masinile. Am stat vreo 20 minute cat am baut cafeaua, pagina de interenet cu vremea nu se incarcase, atat a tinut si rabdarea mea , i-am multumit si la drum spre Watson Lake. Trebuie sa zic ca in ciuda faptului ca desi nu mi-a placut deloc motocicleta in prima zi...usor, usor intra la inima mea: mergea fara nici o problema, nu era zgomotoasa la 110 km /h, nu avea vibratii mai deloc si daac ignoram suspensia proasta , se comporta exemplar. Consuma multa benzina iar in fiecare dimineata trebuia sa ii completez cu cate 200 - 300 grame ulei...dar mergea bine si nu imi dadea emotii.

 

Cu cat ma apropiam mai mult de granita cu Yukonul, parca tot mai singur eram iar zona devenea tot mai salbateca: renii, caprele de munte si bizonii nici macar nu se mai fereau de motocicleta si stateau pe mijlocul drumului...si te gandesti ca traficul este tot mai mic, oamenii sunt civilizati si nu ii pusca de cum ii vad...chiar daca toti poarta arma la ei. Spre seara am intrat in Yukon, iar primul oras este Watson Lake: Gateway to the Yukon. Oraselul foarte mic si cochet, Alaska Highway trece prin centru, am oprit la un Liquor Store si am cumparat o sticla de wiskey, ca doar suntem in America, la iesire am alimentat la o benzinarie ...dar nu fara probleme. Plecasem de acasa cu bani cash, dar pentru ca in Radauti si Iasi nu gasisem dolari Canadieni...luasem mai multi americani iar aproape peste tot in Canada sunt acceptati cei americani la aceeasi paritate ( chiar daca americanul acuma 2 ani era doar putin mai mare ca si canadianul ). Pana atunci platisem cash americani...dar babuta nationalista de la casa numai nu vroia sa imi accepte americanii, ca suntem in Canada si trebuie sa platim cu canadieni. Pana la urma a acceptam americanii contra unui mic comision. Dupa opririle de la Liquor Store si benzinarie incepea sa se intunece...asa ca am inceput sa ma uit dupa un camping pentru ca aveam nevoie de curent la acumulatori si ar fi mers si un dus. L-am gasit la 50 km mai in nord, deschis, cu internet si cu 25 dolari pe noapte de cort.... mult dar altul nu era. Eram singur in camping, am montat cortul, m-am bagat in spalatoria de haine unde era cald, acces la curent si internet, am deschis sticla de wiskey si hai sa vedem ce mai face lumea de acasa.

 

[Titishor]

Awesome. In continuare nu am cuvinte

[Adixgl]

Foarte frumoasa plimbarea, frumoasa si povestea......da' cu ursu' cum te-ai descurcat ?!

Editat Februarie 9, 2016 de Adixgl

[blonduzx7r]

Adixgl: ursii toti bine sanatosi. M-am intersectat cu ei doar de 2 ori, ziua , din mers de pe motocicleta. O data in British Columbia, la intoarcere mi-a iesit in drum o ursoaica cu 2 pui si mai odata un urs in Sequoia National Park , in California

 

Lumea de acasa era bine toata, numai ca putin suparata pe mine, mai ales sora si Laura, pentru ca de cand plecasem nu mai dadusem nici un semn de viata, nu puteam fi contactat deoarece roaming-ul nu functiona, asa ca mi-am luat portia de cearta. Mai aveam eu un telefon prin satelit dar numai la sunat acasa nu ma gandeam eu cand de abia fugisem de acolo in nebunia asta de peisaje. Cel mai bine a fost ca lumea care ma tot necajea inainte de plecare , ca nu voi ajunge...acuma erau si ei toti bucurosi de fotografiile pe care le postam pe facebook si ma incurajau sa ii dau tare....ca doar de cate ori ajunge un radautean in Alaska. Seara mi-am dat seama ca oricum sunt singur in camping si nu deranjez pe nimeni daca dorm in saplatorie asa ca mi-am adus slateluta si sacul de dormit , m-am intins pe jos rezemat de o masina de spalat si era ca acasa in pat: caldut si bine, nu ma manca nici un urs in seara aia, eram pe facebook cu prietenii, pe skype cu Laura si familia, motocicleta mergem impecabil si eram la 2 zile de granita cu Alaska.

Singurul lucru care m aingrijora era vremea- se anunta destul de frig - lapovita si ninsori pentru urmatoarele 2 zile...hmmm nu suna bine deloc. Noaptea am dormit ca un copil si a trecut foarte repede deoarece oricum ma culcasem pe la 4 iar dimineata surpriza: afara era foarte frig, ceata, cativa fulgi razleti. Am iesit in drum sa vad cum arata asfaltul...ghinion, era polei. Mi-am facut cateva calcule in minte: poleiul apare noaptea si dimineata atunci cand traficul este minim, acuma era ora 11.00 iar el inca se depunea pentru ca traficul era zero, pe de alta parte vremea se mai ameliora de maine asa ca am hotarat sa mai stau o zi in camping, era caldut si bine in spalatoria mea,mancare mai era, niste wiskey mai aveam sia veam atatea de vorbit cu prietenii

Ziua a trecut repede, am iesit de cateva ori la receptie...doar,doar va mai veni cineva pe acolo sa mai povestesc si eu dar nu am avut noroc. A doua zi dimineata ma trezesc devreme hotarat sa fac azi km buni sa mai recuperez si din ziua pierduta de ieri. Afara nu era foarte prietenos, nu mai era polei, dar era o zloata pe drum si inca curgea o lapovita din cer....dar pe net imi arata ca dupa ce ies din zona Watson Lake se face mai frumos.

Am pornit la drum, imbracata cu aproape toate hainele pe mine si speram astazi sa fac vreo 800 km sa ajung la Beaver Creek oraselul care e la granita cu Alaska. Dupa vreo 50 km de mers incetucu prin zloata aia, mi-au cam inghetat urechile asa ca am oprit la o cafenea de pe marginea drumului sa beau o zoaie de cafea americana. Acolo mai erau cativa omuleti care locuiau prin zona, am stat putin la povesti, unul din ei comandase oua prajite- preferatele mele asa ca mi sa facut pofta si am comandat si eu . Satul si incalzit am pornit mai departe. Dupa inca vreo cativa km ceata a disparut, vremea a inceput sa se deschida iar the Mighty Yukon a inceput sa mi se arate: foarte multa padure, amestecata cu munti inalti cu varfurile acoperite de zapada proaspata si foarte multe lacuri. Am mai oprit in Teslin la o benzinarie sa alimentez si sa mai beau o zoaie de cafea sa ma incalzesc....si cat imi sorbeam cafeluta imi vine in minte ca eu nu am platit la camping pentru a doua noapte...hmmm nu e bine, dar ma gandeam ca voi plati la intoarcere deoarece tronsonul de drum era unul pe care trebuia sa il fac si la intoarcere. Desi era frig drumul era frumos, am mai oprit la un moment dat sa iau o gustare pe marginea drumului, imediat dupa am ajuns si in White Horse, capitala Yukonului, un orasel de 24.000 locuitori, nimic de remarcat, am oprit doar sa alimentez si sa mai cumpar cate ceva.

De la Haines Junction vremea a inceput sa fie din nou mizerabila : ceata, vant si lapovita. Nu prea imi convenea situatia deoarece intram in Parcul National Kluane Lake, un sanctuar al biodiversitatii nordice si in conditiile astea as fi mers prin el fara sa vad nimic. Oricum imi era frig si vroiam sa opresc...doar ca parca nu as fi vrut sa stau la cort in acea seara, hainele imi erau ude, cel mai probabil ca ajunsese si la sacul de dormit umezeala....si imi vine in minte ce mi-a zis Loly la un moment dat: bai Petrica, daca prinzi vreme nasoala nu te mai chinui sa pui cortul si sa te manace ursii, vezi ca sunt campinguri abandonate sau inchise pe perioada extrasezonului, mergi acolo, spargi o usa si dormi ca boss-ul. Bun sfat, am cautat un camping parasit, dar aveam si pretentii sa fie pe malul lacului, l-am gasit, m-am uita in jur sa nu treaca vreo masina sau sa fie oameni (oricum nu erau...dar frica cand faci o infractiune se transforma in paranoia), trag un picior intr-o usa de aia de carton american si dintr-o data perspectiva era frumoasa: 4 pereti, o mocheta pe jos, fara pat sau alte accesorii...dar eram ferit de vant, ursi si intemperii.

In 20 de minute eram schimbat cu haine uscate, restul imprastiate peste tot sa se mai usuce, facut patutul - salteluta , sacul si accesoriile bearspray si bears bangers, am deschis o conserva de fasole si am pus-o la incalzit pe primus, am mai aruncat o rosie taiata acolo si cateva felii de salam uscat, o ceapa rosie pe langa si cam asa arata e seara reusita a unui romans in Yukon pe malul lacului Kluane.

 

[amatoru]

Esti MARE omule !

[edu.]

Hahaaaa , umplu desktopul de walpepere

Respect Domnule !

[chif]

Nu stiam de excursia ta, ma bucur f tare pt tine ca ai facut-o. Nu-ti stiu traseul, dar banuiesc ca ai trecut si prin Vancouver, in drumul tau spre sud. Pacat ca nu ne-am intalnit...

[blonduzx7r]

Nu stiam de excursia ta, ma bucur f tare pt tine ca ai facut-o. Nu-ti stiu traseul, dar banuiesc ca ai trecut si prin Vancouver, in drumul tau spre sud. Pacat ca nu ne-am intalnit...

Salut Chif, aveam in plan sa trec si prin Vacouver dar nu s-au aliniat astrele si aveam in plan sa te contactez in caz ca ajung sigur, dar nu a fost sa fie. Anul trecut in iarna. am fost din nou in Canada si iar am vrut sa merg in Vacouver cateva zile si i-am ma gandeam sa te contactez...dar am mers in nord in Parcul Mount Robson. Anul asta aveam in plan sa vin iar in Canada dar banii i-am cheltuit in tura din Mongolia. Anul asta sigur voi veni in Canada prin octombrie si poate ne vedem

» Post actualizat in 17 Feb 2016 09:11

Noaptea a fost una linistita, fara ursi sau alte zgomote. Ma uit pe geam...vremea tot urata, ceata, vant si ningea domol, cu siguranta nu i-ar fi venit la nimeni sa porneasca al drum , dar eram in Alaska si vremea putea sa devina doar mai rea, in nici un caz mai buna. Mai tare decat frigul si umezeala ma necajea faptul ca era si ceata si nu vedeam peisajele....dar nu le putem avea pe toate.

Am luat toate hainele pe mine, mi-am facut un ceai fierbinte si am umplut termosul si am pornit la drum fara nici un chef. Trebuie sa recunosc ca tare urata mi-a fost ziua aia caci si acuma cand scriu imi provoaca o stare de neplacere. Drumul era ud, imediat dupa ce am plecat a inceput sa ninga mai tare, pe drum se facuse o zloata de zapada uda, pe poduri era gheata, vremea foarte inchisa cu plafonul de nori coborat peste varfurile padurii, nu circula nimeni nimeni. Am oprit la un moment dat sa beau o gura de ceai fierbinte sa ma incalzesc iar cat steam eu si vizionam harta sa vad ce drumuri sa mai apuc si care voi avea noroc sa fie deschise, apare un tir langa mine, opreste si ma intreaba daca sunt bine si imi zice ca mai in nord este zapada mai multa pe drum...exact ce imi trebuia mie.

Am mai facut cativa km am oprit din nou sa alimentez, loc unde am baut si o cafea. Erau vreo cativa clienti in acea cafenea si mai toti se uitau cu mila la mine ..nu aratam prea bine cu toate hainele pe mine, ud si murdar de la mazga de pe drum.

Dupa alti 150 de km ajungeam in Beaver Creek, localitatea de granita intre Yukon si Alaska. Am mai baut o cafea ( eu nu sunt bautor de cafea dar cafeaua e asa de slaba in america de zici ca bei ceai de cafea ) si acolo si cu inima stransa mai departe ...intram in Alaska. Frontiera Canadei este nesemnificativa, de fapt nici nu m-au intrebat nimic : de unde vin si unde ma duc, dupa care urmeaza 30 de km de macadam -no mans land-dupa care ajungi la granita cu SUA. Tot o granita mica...2 vagoane puse unul langa altul cu geamuri, vamesul imi ia pasapotul si actele de la motor, se uita cu atentie la pasaport si ma intreaba foarte serios daca stiu unde sunt...in mintea mea au aparut tot felul de ganduri : probleme cu viza, nu ma lasa sa intru cu motorul pentru ca e Alaska ( in Alaska de la 1 octombrie este declarat sezonul de iarna si foarte multe drumuri se inchid oficial, Dawson Highway care pleaca din White Horse si pe care vroiam sa vin eu era deja inchisa de 3 zile ), dar desi stresat de intrebarea lui ii raspund pe acelasi ton pe care m-a intrebat: credeti ca am calatorit 15.000 de km din Romania, cu ochii in harta si nu stiu unde sunt ?, iar el incepe sa rada si ma intreaba daca nu cumva am gresit statul si nu cumva cautam California unde e cald si frumos, am inceput si eu sa rad, mi-a luat amprentele, mi-a pus stampila de intrare, mi-a zis si el sa am grija sa nu stau mult prin Alaska ca de acuma poate sa ninga metri de zapada in orice moment si voi ramane blocat. Am plecat mai departe pana in primul satuc, Northway Junction, am oprit sa ma incalzesc putin si sa imi revizuiesc ruta. Cand imi faceam planurile din Romania intentionam sa urc pana la extremitatea nordica din Alaska : Prudhoe Bay si extremitatea nordica Canadiana la Inuvik, din ce am mai vorbit cu Loly si ce mai citisem pe forumuri am inteles ca nu ai ce sa vezi pe drumurile alea-teren drept si dezolant si mergi doar ca sa ai de unde veni. Eu am mai avut o experienta de genul cu Nordkapp-ul : am intrat in Norvegia prin Kristiansand si am urcat spre nord numai pe extremitatile fiordurilor, am schimbat o caruta de feriboturi, am facut drumuri de alea mici mici, virajate printre fiorduri...o nebunie de peisaje. E drept ca am cheltuit si foarte multi bani pe feriboturi iar dupa vreo 3 zile de Norvegia eram cam in acelasi loc, desi condusesem vreo 1200 km. De prin Trodheim am iesit de pe fiorduri pentru ca erau prea costisitoare feriboturile iar spre Nordkapp nu imi convenea deloc faptul ca am condus pana acolo...mai bine stateam in fiorduri si mergeam pe loc. NU mai zic ca exact la Nordkapp mi s-a rupt lantul la motor , era in extrasezon, nimeni pe acolo, cu lantul rupt in mana , plin de ulei pe maini, vreo cativa reni pasteau pe langa mine iar eu stateam la ocazie ...doar doar va veni o masina de la Polul Nord sa ma duca pana in prima localitate sa repar lantul....dar aia e alta poveste.

Sa revin la povestea de aici, m-am incalzit bine si am plecat mai departe pana in Tok, primul orasel din Alaska si unde trebuia sa iau decizii cu privire la ruta pe care o voi urma. La intrarea in oras, vad parcate 2 KTM-uri in fata unui local, opresc si eu sa ma salut cu baietii. Era un cuplu de englezi, plecati de vreo un an prin lume, cu ceva sponsorizari de la KTM , testau ceva piese pentru 690 care se strica incontinuu. Am povestit putin, imi ziceai si ei sa nu ma duc spre Prudhoe Bay, pentru ca e pierdere de timp. Ulterior am aflat de ai ca au ajuns in Canada in Calgary, unul dintre KTM-uri iar a crapat, au lasat motoarele , iar cat le sunt reparate mobrele s-au dus pana acasa in UK ...trebuie sa recunosc ca eu nu inteleg ce aventura e aia cand pleci de acasa cu buzunarele pline de bani, fara cort la tine, dormi numai la hotel, mananci numai la restaurant, iti faci traseul pe cele mai circulate rute tocmai ca sa ai acces la hoteluri ...iar in caz ca iti crapa motorul, plangi acasa ca s-a stricat jucaria si te sui in primul avion spre casa care costa doar 1000 de euro.... sa dormi mai bine.

Cat ma invarteam eu prin Tok infrigurat si ma gandeam ce sa fac si pe unde sa o apuc, am vazut un Liquor Store ( pentru cei care nu stiu: Liquor Store sunt singurele magazine de unde poti sa cumperi bauturi alcoolice in Canada, SUA, Norvegia, Suedia si alte state ) si mi-am adus aminte ca ieri fusese ziua mea, si o petrecusem singur intr-un caping parasit , asa ca m-am hotarat sa imi fac un cadou - o noapte la hotel cu internet si o sticle de tarie...si mai vedem maine pe unde mai mergem. Zis si facut, luat camera la un hotel de 80 dolari, de ala american facut din carton, o sticla de liquor canadian de 60 grade care se numea The black sheep of the Canadian liquoer si am incins o petrecere pe facebook cu prietenii de acasa.

[CuCun]

suspans maxim si faine KTM-urile dar daca cu probleme...hmmm

PS: eu as umbla si pe banii altora fara probleme ))) ca aventura ti-o faci singur

[Titishor]

Din ce in ce mai incitant

[chif]

Astept continuarea, oricum .... esti cu capul. Bine ai venit in grup Bine ca ai experimentat Alaska; dar daca alegeai un alt sezon era mult mai bine.

 

PS Dempster Hwy pana in Inuvik este bestiala. Dalton pana in Prudhoe Bay n-am facut-o inca. // In ce priveste octombrie, de obicei primele 2 sapt sunt la vanatoare. Oricum, contacteaza-ma pe PM si vorbim.

 

Hai cu continuarea

» Post actualizat in 18 Feb 2016 07:22

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/SHZVy259CMA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

[omgs]

multa bafta

[TETEA.]

Da, mai vrem!

[blonduzx7r]

Multumesc baieti

 

Dimineata m-am trezit tarziu si cu dureri de cap de la liqueorul de 60 grade super dulce, acumulatorii la camera ii incarcasem, hainele se uscasera si afara era placut, rece dar senin. De cu seara dupa indelungi negocieri cu mine am stabilit ca nu voi merge la Prudhoe Bay, ci mai degraba ma invart pe langa Anchorage. Aseara pe harta vazusem un drum mic care trecea de la est la vest prin Denali,Denali Highway vreo 260 km si ma gandeam sa apuc pe el....numai ca pana la intrarea pe el mai aveam alte 300 km. Peisajele erau de vis, creste cu zapada, mai vedeai cu coada ochiului cate un elan in liziera padurii, lacuri si rauri. Dupa cativa zeci de km imi inghetasera mainile bocna, afara erau temperaturi cu minus cu siguranta si am vazut undeva in stanga o cabanuta care parea ca ar fi si magazin, asa ca am intrat sa m aincalzesc. Inauntru era o batranica inalta si slabuta, nu foarte vorvareata dar primitoare. M-a serivit cu o cafea, cat imi beam cafeau ma tot invarteam prin magazin observ rezenmate de tocul de la usa 2 pusti. O intreb ce face cu ele, la care ea imi raspunde destul de nervoasa ca o enerveaza veveritele...cica vin cu sutele la ea pe veranda si le impusca. imi mai povesteste dumneaei si de faptul ca trec multi ursi pe la ea, dar acuma mai rar ca au inceput sa hiberneze, mi-a mai zis ca populatia de elani se miscoreaza dramatic din cauza branconierilor si mi-a mai zis ca stie de Romania ca doar Nadia Comaneci era romanca. Incalzit si pus la punct cu toate problemele doamnei , am vrut sa platesc cafeaua dar nu a vrut sa ia bani si am plecat mai departe spre Denali. Asfaltul era bun, cateva masini cred ca am vazut tot drumul si am putut sa merg bine iar spre dupa amiaza ajungeam in Paxon, un foarte mic orasel, intrarea in Denali. La intrare era un fel de cabana turistica, cu mancare dar acre acuma nu functiona, dar erau inauntru pe 2 sezlonguri 2 batranei. Ii intreb daca drumul e deschis, iar ei imi zic ca ieri a venit o masina din vest...deci e deschis, dar oficial guvernul il declara inchis. Ii mai intreb daca am voie sa intru pe acel drum iar ei imi raspund ca nu e ilegal sa intru dar o fac pe cont propriu pentru ca guvernul nu ma va scoate de acolo in caz ca am probleme si sus in munti s-ar putea sa fie deja zapada de la ultima nisoare. Erau simpatici omuletii...ca de altfel toti omuletii pe care ii intalnisem pe tot drumul. Am plecat de la ei si putin mai incolo am intalnit si un indicator de avertizare:Travel beyond this point not recomended, If you must use this road : expect extreme cold/heavy snow, carry cold weather survival gear, tell someone where you are going! Mi-am zis ca incerc, daca nu se poate, asta e, ma intorc inapoi si iau in alta directie. Chiar imediat cum am intrat pe drumul cu pricina, ma intersectez cu un pickup de Trooper, cu o doamna politista la volan, dau binete, zic ca ma indrept spre vest, ea zice ca drumul e ok numai sa am grija la wild life.

 

Vreo 5 km au fost de asfalt iar restul de 255 km de pamant, primii km de pamant si singurii din Alaska pentru mine. Eram bucuros din cale afara, de Denali am auzit numai la facultate si pe Discovery iar acuma eu eram acolo, inhalam Denali si batuceam drumul din Denali. Nu ma mai grabeam nicaieri, drumul desi de pamant permitea sa mergi cu 90-100 km /ora fara probleme...dar de ce si unde sa te grabesti? daca ma prinde noaptea trag imediat in lateral si pun cortul. Am facut destul de multe opriri pentru ca oricum era destul de frig, astazi oricum nu mai ieseam pe asfalt asa ca am inceput sa mai iau si cate un incalzitor. De fiecare data cand opream, mai aparea si cate un ren pe langa mine, vedeam urma proaspete de urs si de lup pe praful drumului si o liniste mormatala in jurul meu. Spre seara ma apropiam destul de bine de finishul drumului de pamant si urma sa intru in strada principala dintre Fairbanks si Anchorage, nu prea imi venea sa ies, asa ca am inceput sa caut unde sa pun cortul acolo in Denali. Am gasit vreo 2 cabane de vanatoare inchise, dar nu m-a lasat inima sa le sparg si nu dupa mult timp am gasit si una mai darapanata, cu usa intredeschisa...perfect pentru mine - nu te manaca ursul si lupul. Am incropit ceva caldut de mancare la primus, mai iei un incalzitor si uite asa se face noaptea si te ia somnul.

A doua zi dimineata mi-am intrat din nou in ritm: trezit gospodareste inaintea soarelui, impachetat tot pe motor si spre Denali

National Park , partea vestica..a.dica aia care e foarte turistica si intri doar cu autobuzele lor pana destul de aproape de McKinley, cel mai inalt varf din America de Nord.

Dimineata din nou destul de frig, sub zero grade, dar frumos pentru ca cerul era senin. Am alimentat in Cantwell si imediat eram la intrarea in parc in Denali de Vest. Parcul era inchis complet, cu bariera, dar erau niste lucratori la drumuri care dirijau circulatia pe un sens celor care lucrau la drum. Ma pun si eu acolo si vine domnita care dirija si imi zice ca parcul e inchis si nu am voie...la acer eu o intreb daca ea are autoritatea sa ma opreasca in acest punct sau ea doar dirijeaza circulatia, la care ea imi raspunde ca nu are dreptul sa ma orpeasca dar este obligata sa anunte Trooperii ca cineva a intrat in parc fara autorizatie......la care eu rad si ii zic asta nu ma va opri sa intru si imi asum riscurile, deoarece ala e un drum care se inchide in munti si trebuie sa te intorci inapoi...daca anunta trooperii, ar fi ajuns la mine oricum dupa ce vedeam tot ce puteam sa vad. Razand imi zice ca va anunta Trooperii si sa am grija ca mai sus e zapada iar eu razand ii multumesc de grija si ne vedem imediat cand ma intorc.

Imediat dupa vreo 15 km deja incepuse sa apara gheata si zapada pe jos si nu prea imi convenea pentru ca trecusem deja de ultima bariera unde in timpul sezonului trebuie sa lasi masina si sa te urci in autobuzele parcului...si de aici ar fi trebuit sa fie cel mai fain. Am mai facut vreo 15 km mai pe zapada, gheata, mai pe asfalt si drumul se transformausor in drum de zapada inghetata. Am trantit motorul de cateva ori, i-am dat bagajele jos si le-am ascuns in lateral dupa o stanca si am incercat mai departe. Nu am reusit sa ajung prea departe dar suficient cat sa vad McKinley aproape de mine si m-am hotarat sa fac cale intoarsa. Am legat din nou bagajele pe motor, am ajuns inapoi la doamna cu dirijatul...trecusera vreo 3-4 ore, ea razand m-a intrebat cati km am reusit sa merg, ii zic ca vreo 30, eu o intreb daca a anuntat Trooperii iar ea imi zice ca am pus problema prea simpatic si era convinsa ca nu ma duc la distrus natura sau sa creez probleme si nu a anuntat pe nimeni. Ii multumesc si la drum spre Anchorage.

 

» Post actualizat in 01 Mar 2016 09:53

[Titishor]

E bine ca ai tot gasit cabanute unde sa dormi ferit de animale. Altfel ar fi fost un risc destul de mare cu dormitul.

 

Si foarte tare cum ai apucat sa vezi si McKinley )))

[BikerXX]

Parca vad aievea locurile descrise in "Vulcanul de aur" de Jules Verne!

Multumesc!

[Filosofull]

Felicitari, asta e motociclism adevarat

[Bart Bz]

Super-tare aventura ta! Iti trebuie un mae grad de curaj, poate chiar un pic de nebunie, pt a face asa ceva. Bravo tie!

Partea amuzanta este ca, desi ai fost nemultumit de nenumarate ori de Kawa, sa pare ca, trantita, innoroiata sau exploatata la greu, te-a dus unde ai vrut si te-a carat ea in carca pe tine, si nu tu pe ea, deci, o alegere mai inteleapta nu puteai face!

 

[blonduzx7r]

Super-tare aventura ta! Iti trebuie un mae grad de curaj, poate chiar un pic de nebunie, pt a face asa ceva. Bravo tie!

Partea amuzanta este ca, desi ai fost nemultumit de nenumarate ori de Kawa, sa pare ca, trantita, innoroiata sau exploatata la greu, te-a dus unde ai vrut si te-a carat ea in carca pe tine, si nu tu pe ea, deci, o alegere mai inteleapta nu puteai face!

probabil ar fi fost cea mai ciudata tura motociclistica in care omul cara motorul in spate si as fi castigat multe premii neinventate inca )

[Bart Bz]

ha ha, esti un simpatic! Sunt convins ca ai inteles ce am vrut sa zic. Ai fost inspirat/norocos ca ai ales un model f fiabil, nu ca englezii de care povesteai, pt ca tot ce ti-ar fi lipsit in pustietatile alea era sa ti se strice motoru'. Ma gandeam sa-mi iau si eu, pe langa cruiserul detinut in momentul de fata, si ceva de genul off-road, iar povestirile tale m-au convins asupra viitorului model, in ciuda minusurilor de care pomeneai.

[blonduzx7r]

Deja era destul de tarziu si mai aveam vreo 250 km pana in Anchorage...dar pe autostrada i-am facut destul de repede. Autostrada dintre Fairbanks si Anchorage este foarte circulata asa ca nimic de remarcat, mers frumos ca si ceilalti participanti la trafic. Cred ca pe la ora 15.00 ajungeam si eu in celebrul Anchorage...dar am fost destul de dezamagit deoarece ma asteptam la un oras mai altfel decat ce vazusem pana acuma, nu a fost sa fie: este un oras pe stilul american, un centru (downtown) cu cateva cladiri de sticla iar in rest cartiere de case. Ce mi-a placut a fost ca la intrarea in oras pe stanga si pe dreapta erau 2 parcari imense cu sute de avione mici...probabil ca acolo le tin baietii si tot de acolo decoleaza cand vor sa cumpere o painita Dupa ce am facut cateva ture de oras si am vazut ca nu e de mine am decis sa cobor tot in acea zi mai spre sud ..spre Peninsula Kenay si orasul Homer. De cand ma apropiasem de Anchorage temperaturile incepusera sa fie chiar prietenoase....deoarece e oras de coasta si este sub influenta oceanului, la fel ca toata coasta. numai ce am iesit din oras ca dupa vreo 50 km a inceput sa ploua....dar ploaie de aia barbateasca de intra apa peste tot cu tot cu costum de ploaie. Cred ca m-a plouat vreo 2 ore pana cand a inceput sa se insereze si eu am inceput sa caut loc de dormit. As fi stat la ceva hotel pentru ca eram ud bine si imi era si frig, am oprit la vreo 2 campinguri sa intreb daca ofera cazare si au zis ca nu...dupa ce se uitau indelung la cat de murdar sunt. In Portage am intrebat ultima oara de cazare si tot nu m-au primit asa ca am iesit de pe autostrada si am deviat spre Withier...poate poate or fi oameni mai prietenosi daca nu sunt la strada principala. Nu am mai gasit nimic si deja incepeam sa caut alte variante de dormit: camping parasit sau cort...dar numai cort nu as fi vrut. Am gasit vreo 2 proprietati parasite care aveau bariera...dar era asa bine pusa ca nu puteam sa trec cu motorul pe langa bariera. Am mai dat o ultima incercare intr-o curte si surpriza: era o curte de la ceva firma de salvatori montai si navali- am batut la usa si nu a raspuns nimeni, am mai vazut cateva camere video montate prin curte...dar nimeni sa ma intrebe de sanatate. cat ma foiam eu prin curte ...doar doar va aparea cineva am inceput sa deschid usile la containarele si halele de prin curte...erau pline toate cu snowmobile, atv, barci cu motor de interventie si pline de echipamente de interventie. Vazand ca oricum nu vine nimeni sa intrebe nimic desi eram evident in fata camereleor video, m-am hotarat sa aleg un container unde voi dormi, zis si facut am tras in fata unuia, descarcat partial motorul , intins pe jos salteluta si sacul de dormit, m-am schimbat in haine uscate si cu ochii in harta sa vedem cum ne intoarcem inapoi in Calgary: cu vaporul pana in Prince Rupert sau pe roti ?

Noaptea nu a fost prea buna, toata noaptea a plouat si se auzea in tabla containerului, in container era plin de soareci care faceau zgomot si ma gandeam ca imi rod echipamentul moto pus la uscat peste tot, iar dimineata nu era una mai buna...ploua in continuare si era ceata. Am pus repede pe motor bagajele. nimeni inca nu venise acolo, le-am multumit in gand de cazare si cu gandul sa ajung in Whittier in port sa aflu cum e mersul vapoarelor in Alaska. Ajuns acolo am gasit pe cineva sa imi explice mersul vapoarelor si mi-am dat seama ca totul e foarte complicat si scump cu vaporul. Trebuia sa schimb vreo 3 vapoare, costa peste 1000 dolari si peste o saptamana sa ajung in Prince Rupert pe apa....asa ca am renuntat la idee. Ma interesez cum e vremea in urmatoarele zile pe traseul de intoarcere si se prezenta exact asa cum am venit, rece dar fara zapada, in schimb in peninsula Kenai spre Homer ceata si ploaie...influenta oceanului...deci cu siguranta un NU mare pentru mine. Odata ce aceste informatii au fost adunate nu a mai fost deloc greu sa iau o decizie: eu am venit sa vad si sa simt Alaska pe motocicleta, nu cu vaporul si in nici un caz sa platesc asa multi bani de frica zapezii ce ar cadea pe drumul de intoarcere, peninsula Kenai vazuta pe ploaie si ceata e ca si cum nici macar nu ai fost acolo, asa ca am intors motorul si cu toate panzele sus spre Calgary pe roti. Cu cat ma apropiam de Anchorage vremea a inceput sa se deschida, ceata disparea, ploaia se oprise si incepea sa fie din nou frumos. Am oprit la intrare in oras unde am vazut scrisul mare cu orasul, plin de gauri facute de gloante, probabil tineri care se intorceau noaptea de la discoteca, am incercat sa fac o fotografie dar nu prea imi iesea dar am fost norocos ca o o doamna dintr-o asina a vazut ca ma cam chinui si a oprit sa ma ajute.

 

[the_mav]

frumos dom'ne.... dar mai scrii?

hai cu continuarea