Sari la conținut

recomandare soft enduro pentru incepator


Vlad2005
 Share

Postări Recomandate

Salutare!

De ceva timp mi-a rasarit foarte puternic in minte ideea de a explora acest domeniu. Pentru permis am planificat sa dau la anul deoarece trebuie ceva timp liber sa merg la cursuri pentru ca nu sunt disponibile in orasul meu.

Dar mai intai, iata care sunt datele problemei:

1. am 1,82m, aprox. 82cm inseam,  45 de ani si aprox. 88 Kg. Permis categ B de 20 de ani dar conduc zilnic de aprox. 12-13 ani. Ceva experienta (necompetitionala) pe MTB de aprox. 3 ani, ture de 10-50Km pe dealurile din jurul orajului. De aici mi-a tacanit ideea. MTB-ul este frumos, nu renunt la el, dar simt nevoie si de o alta modalitate de a iesi in natura si de a explora spatii mai largi cu un efort rezonabil. La MTB daca o iau pe un drum necunoscut după vreo 20-30Km ma pot trezi usor epuizat pe niste dealuri. Deci, .... motor. :)

2. am abilități tehnice, fără să fiu vreun talent nedescoperit. Am meșterit la mașina personală tot ce ține de roți, suspensie sau operațiuni în compartimentul motor, mai puțin desfăcutul motorului, că nu a fost cazul, dar nici nu m-aș fi băgat. Mă mai dau și cu electronica ca amator (ceva microcontrolere). Nu mă deranjează să meșteresc ocazional sau să întrețin ceva, eventual să repar, dar nici nu aș vrea să stau toată ziua cu cheia în mână dintr-o problemă în alta.

 3. cum ma vad pe motocicleta: deplasari in natura pe offroad, mers în general linistit (dar mi-ar plăcea și ceva accelerație câteodată), drumuri pietruite sau drumuri agricole (de pamant), ceva drumuri prin padure. În general double track, mai rar single track. Asfalt ocazional (evit pe cât posibil), nu mai mult de 20-30 de Km, luat in considerarea in ideea de a ajunge sau reveni din zone mai indepartate. Ca ideea generala imi propun o raza de maxim 50Km in jurul orasului unde stau.

4. context: relieful in zona unde stau este unul deluros cu ceva paduri. Sunt zone unde poti sa faci și enduro (rîpi, văioage, urcări abrupte) dar nu mă atrage domeniul având în vedere vârsta și riscurile. În plus, locuiesc într-o zonă fără un motociclism dezvoltat, deci cel mai probabil voi merge în majoritatea timpului singur. Nu mă deranjează în mod special aspectul acesta, deși ar fi plăcut să mai ai cu cine să ieși. Ținând cont de faptul că pe MTB merg singur, probabil că așa va fi și pe motocicletă.

5. timp disponibil: nu cine știe ce, cel puțin momentan. Mai mult duminica, câteva ore, în rest poate câte o după-amiaza vreo oră și ceva. Mai mult timp vara. 

--------------------

In acest context am început să citesc forumul, să urmăresc youtube-ul și să încerc să îmi fac o părere despre cum ar putea să evolueze acest hobby. Și evident ca orice nob, prima dată ma uit la motociclete :). Dar știu și de partea cu echipamentul. Una peste alta, mi-am propus (să vedem dacă este realist), un buget de 2-3000 euro pe moto și aprox. 500 euro pe echipament (cel puțin piesele de bază).Ținand cont de timpul estimat disponibil, nu voi evolua prea rapid, deci motocicleta o voi tine ceva vreme.

------------------------------------

Având în vedere aspectele enumerate mai sus, caut o motocicletă cât mai ușoară, motor 125-250cc, 4T, injecție (nu mă sperie în mod special carburatorul), electric starter, înmatriculabilă. Achiziția intenționez să o fac din Germania (să sperăm că Marcel va fi activ până la anul) deoarece nu mă pricep la o astfel de achiziție și nici nu am timp să bat țara în lung și lat cu costurile aferente și mecanic după mine. Nu voi călători cu bagaje, dar ocazional, pe câțiva kilometri poate voi avea pasager, după ce voi stăpâni bine lucrurile.

Ce opțiuni am găsit eu până acum: Yamaha WR, Kawasaki KLX, Honda CRF. Desigur, lista e deschisă. Să le iau pe rând:

1. Yamaha WR 125R, îmi place ca aspect, 15HP și 12nm la 6000rpm, o grămadă de oferte pe mobile.de. Contra: grea, aprox. la fel ca una de 450cm din aceeeași categorie, ceea ce e complet aiurea. Șa prea înaltă pentru mine. Simulare pe site arata că stau pe vârfuri,  idee cam prostă pentru un începător pe offroad cu o motocicletă grea.

2. Honda CRF 250L: place tot. Contra: carburator, cam depășesc bugetul.

3. Kawsaki KLX. Aici sunt două opțiuni (125 si 250cc) și oferte destule pe mobile.de. Nu îmi place în mod special dar nici nu îmi displace. Versiunile mai nouțe arată mai bine. Cea de 125cc pare totuși cam slabă la doar 10HP ai 10nm, dar aici mai aștept opinii. Varianta de 250cc pare ok, mă apropii de pragul de 3000 de euro, probabil îl voi depăși puțin.

Având în vedere cele expuse, cam sunt setat pe KLX250? Este o idee bună? Ar putea fi suficient un klx125? Sa merg pe Honda CRF desi e pe carburatorr? Ce alte opțiuni ar mai fi? Sincer as vrea sa merg macar pe inca o optiune ca sa nu fiu limitat si eventual sa cumpar la impuls. 

 

În speranța că nu v-am plicitisit, vă mulțumesc anticipat pentru răspunsuri! 

P.S. Nu stiu daca am postat la topicul corect, ca ce vreau eu nu prea e enduro, probabil un soft enduro. Daca am gresit imi cer scuze.

Editat de Vlad2005
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ia o mobra din zilele noastre, alea vechi, desi par mai lesne cand le achizitionezi, o sa fie foarte greu sa gasesti diverse pentru ele.

Daca nu faci hard enduro, nu vad de ce te-ai limita la 250cmc. Tie mai degraba o mobra dual sport ti-ar trebui, 500-650 cmc. Daca e mai puternica nu te speria, are treapta 1, 2, pana pe la 5-6 :)

Cu un motor mai puternic poti mere si domol, cu unu motor domol, numa domol meri. Zici de pasager... pai pe 250 cmc, pui si pasager... o sa ai o senzatie ca esti transportat de un propulsor mutat de pe mixerul din bucatarie, ala din raftu de jos  cu care bati spuma :D

Motorul cu cat e mai nou, cu atat e mai usor si mai puternic. Usor e important ca  daca il ridici des, si o sa il ridici, obosesti repede.

Plus ca astea noi (ma refer la dual sport nu la mobrele de hard enduro) au suspensie USD din fabrica. Aia e iar foarte importanta, da de asta o sa iti dai seama cu timpul, nu ma crede pe cuvant.

 

In aceeasi dilema eram si eu ca si tine acu cativa ani. Am ales atunci 450exc, hard enduro, da eu nu faceam asa ceva cu el. Era un chin sa merg cu el la drumuri mai lungi... Apoi l-am dat si am luat o husqvarna te610ie; asta ii de vis, motorul are o gramada de putere, suspensiile is vis si nebunie, usurica... 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mulțumesc!

Interesantă opțiunea Husqvarna. Sincer nici nu m-am uitat până acum deoarece mă gândeam că sunt prea scumpe. În principiu văd că sunt opțiuni rezonabile în bugetul meu cu motoarele de 300cc. Nu am o problemă cu ideea de a da mai mult pentru ceva mai bun dar trebuie reținut că încă nu știu cât de mult și cum va evolua acest hobby. Nu aș vrea să dau mult pe ceva care apoi va fi folosit foarte puțin. De aceea prefer să plec inițial de la un buget mai mic. Dar Husqvarna este o opțiune interesantă îmi place cum arată am să studiez această variantă.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Chiar acum, Vlad2005 a spus:

Nu am o problemă cu ideea de a da mai mult pentru ceva mai bun dar trebuie reținut că încă nu știu cât de mult și cum va evolua acest hobby.

 

Pai te-ai dat pana acum sa vezi daca iti place "sportul" asta ? Iti recomand sa tragi o fuga la un curs (cel de la Covasna e aproape de tine - si e si de 2 zile) sa vezi daca e de tine. Bine, acolo o sa mergi cu mobre de enduro adevarate (adica de competitie, care nu-s street legal), dar e suficient sa-ti faci o idee daca vrei enduro sau dual-sport (adica sa zicem un 50/50 on-off).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Asta e faza, ca de fapt eu nu am sa fac enduro. Mai degraba plimbare relaxata in natura, putem eventual sa ii zicem soft enduro. Enduro e alta mancare de peste in raport cu ce gandesc eu, am spus asta clar in mesajul initial. Stiu de cursurile de la Covasna, am citit de ele, cu mare placere dar mai intai sa am niste deprinderi si apoi vad daca ma incanta genul. Enduro se cam face in grup si am spus ca eu am sa cam merg singur si nu ma prea vad chinuindu-ma si opintindu-ma prin tot felul de vaioage. Nu zic ca nu are enduro farmecul sau, dar momentan nu ma vad in zona aceasta.

Dual sport nu as zice ca este, pentru ca voi merge pe asfalt cat mai rar cu putinta. Ca si idee vorbim intr-adevar de dual sport, dar acessta categorie are un spectru foarte larg, de la modele mai de sosea cu iesiri ocazionale pe offroad la cele mai mult de offroad. Pe mine ma intereseaza mai mult offroad, daca ar fi procentual cam 20% on, 80% off

 

L.E.
 

Quote

drz 400  s sau e , ar implini exact cam toate punctele.

Va rog sa ma credeti ca am citit si viozionat maxim in ultimele 2 saptamani. Am citit mult si despre acest model laudat. La aspect am sentimente amestecate, dar nu asta ar principalul motiv pentru care nu l-am luat in considerare ci pretul. Eu analizez preturile pe mobile.de deoarece am mentionat, achizitia am sa o fac cel mai probabil prin Marcel, daca va fi sanatos si se va ocupa de adus si la anul. Uitandu-ma la preturi, mi se pare cam exagerat, avand in vedere vechimea si starea in care arata multe din ele. Asta e parerea mea. In rest ok, are putere, cuplu, cilindreea de 400cc ajuta la mers relaxat, greutatea absolut ok si este pentru ce vreau eu. Dar nu imi place pretul, prea mare.Adica 3000 euro pe model de 15-16 ani, eu zic ca e mult. In plus multe sunt SM.

Editat de Vlad2005
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pretul intradevar se mentine destul de sus pentru DRZ, insa asta are si o motivatie, sunt moto foarte bune pentru scopul pentru care au fost gandite. Intretinerea este foarte simpla, piesele ieftine si usor de gasit. Daca gasiti un model in mintile lui din 2006-2007 pana in 3000 eur, merita. Se simte clar diferenta fata de crf 250 L de exemplu, nu exista comparatie, mobrele avand aceeasi greutate. Am mers cu ambele.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Tin cont, momentan ce vad mi se par prea scumpe.

In legatura cu Husqvarna, m-am uitat un pic la specificatii, sunt super ok, dar inaltimea seii este peste 960mm. La inaltimea mea este mult prea inalta. Am verificat diverse modele si toate sunt foarte inalte (TE449, TE310, TE450, TE510).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu te lua dupa asta. Pe modelele de enduro cand te sui se lasa substantial. In plus saua este mult mai ingusta, iar asta te ajuta mult cand faci transfer de greutate. La 1.82 nu vei avea probleme cu aproape nici o mobra de enduro, doar cu cele de cross. United Motors are un KLX230 in showroom, iar din specs rezulta o inaltime de 885 mm. La cei 1.70 ai mei suit pe ea ating destul de decent cu varfurile. Poti de asemenea sa o mai lasi un pic, mai ales daca pe tine te intereseaza partea de soft enduro, unde nu ai nevoie de intreaga cursa a suspensiei. Nu uita ca enduro nu faci cu tenisi in picioare, mai poti adauga minim 7-8 mm de la cizme.

 

Cel mai bine e sa te duci la un curs, iar acolo vei avea ocazia sa te cateri pe minim 3-4 mobre diferite si o sa-ti dai seama mult mai usor care corespunde cerintelor tale.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

S-ar putea ca pana la urma cam asta sa fie solutia. Am sa dau de permis apoi sa ajung pe undeva unde se pot testa cateva modele ca sa imi fac o idee despre ce este vorba, in special in legatura cu pozitia pe motor si caracteristici.

Stiu ca se mai pot lasa fie din amortizor, fie cu kit acolo unde este posibil. Oricum ideea de a sta pe varfuri in conditii de offroad ma cam nelinisteste deoarece de cele mai multe ori ai teren denivelat locul unde pui piciorul ajungi frecvent sa fie mai jos decat pe teren plat. Stiu experienta din MTB. Doar ca daca mai trebuie sa sustii si 110-120Kg, lucrurile se mai complica. In sfarsit, ma inarmez cu rabdare si imi asum ca o sa si cad la greu.

Asa ca idee generala, ce parere aveti de Kawasaki KLX? Eventual de ce ar fi de evitat un model sau altul. 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

N.ai unde testa modele , si pe alese , lesinaturi de 250 cc un 4t sau chiar 400 in 4t ex drz ( o lesinata si scumpa cu spume )  te vei satura repede ... Daca vrei ceva fainut si mic cauta un xr400 e distractiva doar ca nu le gasesti ieftin ba mai mult ,  greu vei gasii ingrijite .  cel mai bine ia un 600 sau 660 xtx , transalp , xtz , nu is asa puternice nu iti vor rupe mainile din incheieturi  , numa bune de inceput . Motoarele cu intervale mici de schimb ulei evita.le ptr inceput .

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Îți respect opinia, dar știu de această alternativă. Dacă ai să citești ce am scris când am deschis topicul ai fi văzut că am niște restricționări, unele referindu-se la timp, bani și greutatea motorului. Îmi plac toate că aspect, dar că nu sunt pentru ieșiri scurte de duminică sau in timpul săptămânii. Sunt mai spre adventure, trasee mai lungi, bagaje. Sunt mai grele. Momentan nu mă interesează această zonă.

Vreau ceva ușor capabil de explorare pe distanțe nu foarte lungi (sub 100km), capabilă de mers relaxat dar și de urcat o pantă mai dificilă. 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

1 hour ago, mihai c said:

Totusi drz se incadreaza bine in ce spui,pacat ca nu iti place designul

Daca treci prin Bucuresti vino si fa o proba cu a mea,stau linga oras unde se termina asfaltul :) asa ca nu ai nevoie nici de permis

Merci! :)
Are un design un pic invechit, ceea ce pana la urma nu este rau, gasesti usor piese si nu plangi langa veun far led spart. Oricum la ce sume ma invart eu nu am mari pretentii, dar mai sunt optiuni un pic mai nice la aspect si cred nu departe de fiabilitatea si comportamentul DRZ-ului.

Am zis ca DRZ-ul este studiat pentru ca nu am gasit nicaieri sa fie hulit, ceea ce este impresionant si mi-a starnit curiozitatea. Ma dezamageste ca nu gasesc ceva de vechime rezonabila la un pret rezonabil. Eu inteleg vechime rezonabila ceva cam pe la aprox. 10 ani, kilometri nu stiu cum e la motociclism, dar probabil prin jur de 20.000Km si pret rezonabil (in raport cu pretul de nou). Desigur totul este relativ in lumea asta, poti gasit moto din 1996 intretinut impecabil care sa functioneze fara emotii multi ani si invers. Comparatiile cu piata auto merg perfect.
Am zis, nu scot DRZ-ul din ecuatie complet.
Dar totusi nici o parere despre KLX? Sunt destul de raspandite. Dar Yamaha WR125R? E inalta si grea, dar arata bine, mai ales modelele dupa 2010. Macar asa de curiozitate, vreau sa aud niste opinii in romaneste de la cei care au avut asa ceva si pot povesti un picut care e treaba. Nu ca as avea vreo fixatie, dar asa de curiozitate.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La scoala Ami au un KLX250 cu care mai fac ceva ore de enduro;pareau incintati de el;seamana mult cu drz-ul,saua e identica,e un pic mai slim.

E cu vreo 10kg mai usor,orice kg conteaza cind o ridici sau o scoti din namol,in nici un caz sa nu iei ceva peste 145 kg daca vrei sa mergi singur pe trasee

Motocicletele bune si fiabile si intretinute nu sunt ieftine,asta e.

sau daca gasesti o Husqvarna T310 sau o Honda crf 250X (dar in stare perfecta ,nu obosite...) ar fi ideal,ca si greutate

sunt putine oferte la noi,poate doar sa vb cu fam Biris sau Motomus,pe comanda

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mulțumesc Mihai!

2 hours ago, mihai c said:

Motocicletele bune si fiabile si intretinute nu sunt ieftine,asta e.

Știu acest lucru, de aceea ma învârt în niște parametri, pe care i-am enumerat la început și care mă conduc spre klx. Dacă aleg să ignor înălțimea șeii, mai apar niște opțiuni.

Adică mai simplu spus, în condițiile mele, klx-ul de 250 mi se pare cel mai aproape. De aceea am și decis să scriu pe forum, voiam să verific dacă îmi scapă ceva. Și din ce văd cam zic bine. Nu zic că odată voi intra pe acest domeniu cu acte în regulă, voi rămâne la klx pe viață. Habar nu am cum voi evolua, dar mi se pare un punct de pornire care să îmi permită să privesc către enduro sau adventure sau să rămân la ce oferă klx-ul. Cam așa văd eu lucrurile. Toată povestea pleacă din personalitatea mea, un amestec de rațional și impuls. Nu știu care va câștiga.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 23 ore, Vlad2005 a spus:

Mulțumesc Mihai!

Știu acest lucru, de aceea ma învârt în niște parametri, pe care i-am enumerat la început și care mă conduc spre klx. Dacă aleg să ignor înălțimea șeii, mai apar niște opțiuni.

Adică mai simplu spus, în condițiile mele, klx-ul de 250 mi se pare cel mai aproape. De aceea am și decis să scriu pe forum, voiam să verific dacă îmi scapă ceva. Și din ce văd cam zic bine. Nu zic că odată voi intra pe acest domeniu cu acte în regulă, voi rămâne la klx pe viață. Habar nu am cum voi evolua, dar mi se pare un punct de pornire care să îmi permită să privesc către enduro sau adventure sau să rămân la ce oferă klx-ul. Cam așa văd eu lucrurile. Toată povestea pleacă din personalitatea mea, un amestec de rațional și impuls. Nu știu care va câștiga.

Vezi un Beta alp 400, motorul este de drz 350, s-ar putea sa iti placa.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mulțumesc!

Îmi place, dar prețul este de 5000 euro sh. Mult peste ce mi-am propus.

Să o luăm altfel. 125cc este o idee proastă?

Dacă da, atunci e clar că am să merg pe ceva de 250cc pentru că sunt opțiuni bune din ce văd eu. Avem klx250, crf250l (nu mă sperie in mod special carburatorul, am învățat să conduc pe străvechea Dacie 1300 și mai curățăm jigloarele).

Dacă mă duc la cilindree mai mare, ori trebuie să cresc vechimea, ori să cresc bugetul. Înțeleg pe deplin rostul unui motor cu cilindree mai mare, dar având în vedere că voi fi un începător cu timp limitat cred că un 250 cc este suficient pentru start.

Oricum, va fi greu de găsit ceva în specificațiile mele din ce filtrez pe mobile.de.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Enduro nu se face neaparat in grup. 

Eu personal, daca as fi acum in Ro, intr-o zona cum spui tu... unde poti s-o iei pe aratura… mi-as lua o motocicleta de trial (sh). Strict pentru a invata tehnica, balans etc. E, cred eu, cea mai usoara varianta pentru un incepator.. .plus ca toate lucrurile invatate acolo pot fi aplicate fara probleme ulterior la motoarele mai mari si te obisnuiesti mai repede asa. 

Chestia aia e usoara si te invata lucruri care, cu un motor mai mare si mai nervos, ti-ar lua mai mult timp. 

Conditia ar fi s-o poti deplasa pana la tarla.. apoi daca iti place, te poti orienta spre ceva mai mare . 

Daca nu cauti enduro si vrei doar ceva drum neasfaltat … aia se poate face si cu o vaca de 200kg (care e ok si pe sosea in caz ca te hotarasti sa o iei pe asfalt)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

M-am gândit și la varianta unui 2T neînmatriculat, mai ieftin și ponosit cu care să încep. Dar studiind un pic mai atent, nu mă văd zgâlțâit pe un 2T nervos. Am cum să ies de acasă pe tarla fara platformă, dar parcă nu mă atrage stilul in mod special. 2T este mai dificil de întreținut și în plus le iei zdruncinate destul de tare. Iar limitarea unei motorete neînmatriculate este evidentă. 

In plus trebuie să spun că am o problemă cu estetica lor, nu îmi place aspectul acelui cimpoi și nu îmi place nici zgomotul făcut. 

Vreau să rămân la ideea inițială de plimbare relaxanta pe drumurile de pământ. Nu mai sunt la vârsta la care să o iau pe arătură, prea multă zgâlțâială.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Eu m-am referit la trial.. nu 2T

Oricum, pentru ce cauti tu, daca nu vrei neaparat enduro … probabil cu orice dual sport inmatriculabil poate face fata.

Am avut un F650 Funduro si am mers cu ea pe transalpina inainte sa existe strop de asfalt.. plus padure si noroaie … Comoda si pe sosea si ok atunci cand se termina asfaltul. 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cu cit creste cilindreea si greutatea,scade distractia ,mai ales ca incepator nu iti vine sa risti si atunci inveti mai greu sau deloc

Foarte usoara e si KTM300 exc

uite aici parc de moto de incercat/cumparat https://www.olx.ro/oferta/ktm-300-exc-an-2015-yamaha-suzuki-honda-kawasaki-beta-husqvarna-IDcPQ4l.html#5cbd0bd980;promoted

Scuze,acum vad ca 300exc e 2T...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Daca cititi cu atentie ce am scris deschidere o sa stiti clar ce urmaresc. Am studiat in 3 saptamani mai ceva ca atunci cand eram in sesiune. Am urmarit cred ore intregi pe youtube despre diverse modele si modul cum le folosesc oamenii. Am o idee destul de clara despre ce vreau, doar ca ma intereseaza optiunile in conditiile mele.

Clar scoatem 2T din discutie, are rostul ei o astfel de motocicleta, cu inima as alege asa ceva ca o a doua motocicleta. Nu este cazul, a se vedea motivele expuse la inceput, in special timp, buget, varsta.

BMW F650 este grea si destul de mare (in raport cu ce urmaresc eu). Relieful unde merg eu este deluros, cu drumuri de pamant deci voi aborda si ceva pante. Nimic de speriat (le urc cu bicicleta in raport mare) dar nici sa te chinui cu moto de 170Kg+. O vad cam de 70% onroad/ 30% offroad. Ganditi-va ca o sa fiu incepator, nu prea vrei sa te tavalesti pe jos cu moto de 180Kg pe o panta pe care gafai și daca mergi pe jos.

Si da, vorbim de dualsport dar ceva mai spre offroad nu spre onroad. Pentru ca desi, asa vazut la TV, mi-ar placea si sa merg adventure (Transalp, F550, Tenere, 690 ), sau ceva zbantuiala pe dealuri (exc-uri, husqvarne), realistic vorbind este foarte posibil sa raman la ceva domol, relaxant, iesire de cateva ore duminica sa te bucuri de mirosul campului și linistea padurii, cat mai departe de sosele si de nebunii care ies de pe drumuri laterale fara sa se asigure. Nu are rost motor de 500cc+ pentru o iesire de cativa zeci de km.
KLX-ul il pot gasi in jurul lui 3000 de euro, la fel si CRF250L. Ma gandesc si la vechime, nici nu vreau ceva ruginit si oxidat pe la toate colturile, mai ales ca este posibil sa cam raman la aceasta achizitie. Imi place sa imi ingrijesc lucrurile si sa aiba un aspect ingrijit.
Altfel toate recomandarile facute sunt excelente, daca ar fi sa imi iau 2-3 motociclete :).

 

Quote

uite aici parc de moto de incercat/cumparat https://www.olx.ro/oferta/ktm-300-exc-an-2015-yamaha-suzuki-honda-kawasaki-beta-husqvarna-IDcPQ4l.html#5cbd0bd980;promoted

Interesant link-ul, am fost vara asta prin Brasov, dar nu eram ambalat prea tare pe ideea de moto. Faza e ca din ce vad in poze, mai mult neinmatriculabile. Ma intereseaza sa fie inmatriculabila ca deh, nici nu vreau sa stau la taclale cu vreun militian mai zelos daca drumul este public sau nu.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...