Muntele Olimp si Lefkada intre izolari 2020

[Pandy]

Destinatia noastra era cu totul intr-o alta, dar din cauza pandemiei, izolarii, banilor mai putini, am ajuns sa reconfiguram traseul si sa ne bucuram de ce putem. 

 

Pandemie, bifat. Restrictii ridicate, bifat. Concediu deja pe lista, bifat. Doar ca vremea ne face sa nu mergem unde ne doream cu adevarat si sa optam pentru o alternativa.
Ca sa ne impacam dorintele fiecaruia a trebuit sa facem o mica oprire la munte, iar restul timpului la mare pentru prajeala. Putin incompatibil, dar supravietuiesc. Dorinta fusese sa ajungem la cel de-al doilea varf din Balcani, Mytikas care are 2919, dar echipamentul, timpul si vremea nu ne-au ajuta pentru asa ceva.

 

 

Am dormit la o casuta dintr-unul din campingurile din Litochoro. Initial ne doream cu cortul, dar am ajuns sa abandonam ideea pentru ca in alte tari platesti cam 2/3 din pretul pe casuta. Iar ca sa cari cu motorul tot echipamentul si sa platesc destul de mult pentru a sta in cort nu mai renteaza.

 

 

Multa lume merge pe un traseu clasic, Prionia, mult mai lung, dar scanand harta am descoperit un drum care ocoleste muntele si pleaca de la 2.400m astfel putand sa scurtam destul de mult si castigam timp.

 

 

Drumurile sunt minunate, serpentine, libere (evident, lumea nu a venit in vacante de teama).

 

 

Drumul are undeva la 70 km de unde stam noi din care ultima parte de 25 o reprezinta un offroad.

 

 

In mod normal nu este o dificultate, dar cu pasager se schimba lucrurile.

 

 

Este un fel de Transalpina doar ca neasfaltat, adevarul e ca la capatul drumului este doar un refugiu, retras, dar prea putin vizitat pentru a reprezenta o prioritate in asfaltare.

 

 

 

Putin cam chinuit motorul din cauza amestecului, dar nu ne-a lasat la greu.

 

 

Ca sa nu tot opresc, pornesc, asistenta o tinea putin turata ca sa nu moara.

 

 

In 2 sectoare, ambele pe coborari, am coborat singur pentru a fi sigur ca daca cad, macar sa nu alterez curajul pasagerei.

 

 

In multele ore pana in Grecia am realizat ca nu am luat antifurtul cu noi. Chestie usor problematica, dar nici nu am vrut sa cumpar. Aveam deja idei. Una din ele era sa legam castile cu cablurile de la airbag. Si asta am facut.

 

 

Putine momente in care puteam vedea ceva, zapada inca exista, cu putin noroc sunt ani cand nu se topeste deloc. Este o zona unde, in majoritatea cazurilor, doar dimineata poti vedea ceva, in rest este sub o patura de nori.

 

 

Refugiul Christaki a fost o uimire pentru mine. Aflat la 2460 metri nu prezinta nici o gazda, dar in interior ai peste 30 paturi cu saltele si paturi, o zona de luat masa, semineu, butelii si arzator, table si alte jocuri, o statie perfect functionala pentru situatii de urgenta, panouri solare racordate la prize pentru utilizare si un mic bufet. Chestii care se pot utiliza la urgenta, dar si un borcan de Nutella.

 

 

Am ramas impresionat de starea in care se afla lucrurile. Nu tu distrugeri, nu tu gunoaie sau mirosuri.

 

 

 

Plecam cu ganduri ca poate reusim 2 varfuri, nu 3, dar tot e ceva. Intre timp ma tot uitam in spate, undeva se vede si morotul, un mic punct negru si amarat, dar cerul devine din ce in ce mai aproape de culoarea motorului si ne ingrijoram. 10 minute pe traseu si deja o luam inapoi. Pana la refugiu ne prinde grindina, grindina care tine undeva spre 10 minute combinata cu putina ploaie.

 

 

Ceata si ganduri de intoarcere, dar dupa 5 minute totul se limpezeste.

 

 

 

Luam decizia sa mai incercam o data, poate avem noroc.

 

 

O mica turma de capre negre pasteau linistite.

 

 

 

Am avut doar cateva momente in care am putut vedea ceva, nu chiar cum zice lumea ca se vede marea, dar macar ne-am luminat putin.

 

 

Vf. Skolio, 2911m, mai departe nu ne-am permis. Era o ceata care nu iti permitea sa vezi la 5 metri si cum ne-a recomandat si un ghid cu care ne intalnisem pe traseu, daca se strica vremea sa ne intoarcem pentru ca e periculos.

 

 

Ne-am trecut si noi in istoria muntelui, daca cumva se pastreaza aceste agende.

 

 

La intoarcere am avut parte de un mic dus, dar dusul principal ne-a permis sa coboram si nu ne-a ingreunat suprafata de rulare.

 

 

Luni o luam din loc pentru merge catre destinatie, Lefkada. Am optat pentru ea pentru ca e mult mai accesibila avand pod si nu trebuie sa ne sincronizam cu ferry. Am optat si ma bucur pentru alegerea facuta, pentru un drum mai putin circulat, prin munti. Destule obiective pe drum, precum acest pod de piatra care sta de 500 ani aici.

 

 

 

 

Vremea este destul de nazdravana, ba soare, ba norisori pufosi, ba norisori nervosi.

 

 

Dar pentru priveliste merita. Este un drum ce merita facut chiar de mai multe ori, linistit, fara graba.

 

 

 

Prima testoasa de care ne lovim, ea dorind sa traverseze in stilul lento. Ne oprim, o luam si o ajutam. Ce m-a uimit e ca era o altitudine de aproape 1000m si ea se plimba in voie.

 

 

Drumul ne poarta printre munti, dar vremea decide altceva. Momentul in care decid sa ma echipez si eu.

 

 

Mergem 10 minute prin ploaie, dar situatia se inrautateste, fulgere, torentiala, grindina.

Deja nu mai era vizibil in fata, apa scursa prin toate spatiile disponibile, dar un mic refugiu la marginea drumului ne iese in cale. Franez, intorc, ne adapostim.

 

 

 

Stam si admiram cum se prabusesc pietre pe sosea, cum curg siroaiele de pe noi, pe marginea drumului si putinele masini care trec se uita la noi ca la extraterestrii. Stam o ora si ploaia isi reduce din intensitate cand votam sa mergem mai departe, ca oricum mai avem ceva pana pe insula.

 

 

Consider ca a fost o decizie buna sa plecam si sa nu asteptam, acolo tot ploua si ploua cand cu fiecare km incepea sa se reduca ploaia, chiar sa se opreasca.

 

 

Mai pozam cate ceva printre picaturi, dar pauzele rare ca frigul se instaleaza in Carmen.

 

 

 

Cand in sfarsit incepe sa se lumineze si sa ne gandim ca am pacalit ploaia si ca va fi usor, vedem ca norii si-au schimbat directia si ca incep sa vina spre noi.

 

 

 

 

 

Supriza, podul la care ma asteptam nu mai exista de ceva ani, acum a fost inlocuit cu un ferry care a intrat perfect intre cele 2 maluri.

 

 

Garminul isi bate joc de noi pentru a nu stiu cata oara, tot felul de drumuri pe care ne baga, unele care nu au finalizare, dar el vede ca se poate. Am decis sa nu ne mai uitam la el cand ne dusese pe o alee care in capat avea scari.

 

 

[robert23mg]

Bines Pandy  frumos tare

[Pandy]

Cazarea am avut-o la recomandarea unui coleg de TA, nici nu m-am obosit sa caut altceva. Pret rezonabil, suntem in extrasezon si in post liberare.

 

 

Primul contact real cu apa de culoare turcoaz, culorile te lasa cu gura cascata. Chestia e ca nu te saturi.

 

 

Ceea ce ne-a impresionat a fost cat de pustii sunt locurile, la terase putina lume, daca aveau 2-3 mese ocupate se considerau fericiti, in principiu eram singuri, mai putin in orasul mare. Iar plajele sunt la fel, felia asta de peste 200 metri am avut-o la discretie cateva ore dupa care, undeva departe mai aparuse o familie.

 

 

Pe partea de vest sunt vanturi favorabile sporturilor de genul parapanta, kite surfing.

 

 

Ziua fusese o zi de plaja, explorat, mancat, explorat, plaja.

 

 

 

Ajungem pe sau prin apropierea unor plaje celebre de pe insula, dar una este inaccesibila. Vom forta nota zilele urmatoare.

 

 

Plaja Porto Katsiki, cea mai celebra si vizitata plaja din Lefkada. In mod normal aici abia daca gaseai loc sa iti plantezi un prosop. Acum ai distantare linistita pentru ca nu sunt turisti.

 

 

 

Puntea catre o priveliste de care nu vom avea parte. In Noiembrie 2015 un cutremur cu magnitudinea de 6.5 a zdruncinat insula si o parte a ei a fost mai afectata prabusindu-se versanti.

 

 

In departare farul sudic.

 

 

 

 

 

Ce vant puternic era in zona asta. O mica sa intre cele doar mari, est si vest

 

 

Fasia de pamant cred ca avea 50 metri, dar curentii erau puternici.

 

 

 

Un moment prins la intamplare cand observasem un pescarus luptandu-se cu curentii.

 

 

 

Farul a fost construit pe un fost templu si inca se mai gasesc piese din fundatia acestuia.

 

 

 

Prima plaja, recomandata pentru snorkeling unde poti observa ceva pestisiori. Este plaja Amousa, dar ajungem spre seara si deja e cam rece apa. Stau totusi vreo 45 minute cand deja dardaiam in apa, iar pe urcat am continuat 15 minute.

 

 

 

Alta zi, alte drumuri, de preferat pe alte sosele.

 

 

Prin capitala insulei, aceeasi libertate de plimbare, nimeni pe langa tine.

 

 

 

 

Candva terasele acestea erau pline si nu gaseai locuri, cam cum era in toata Grecia.

 

 

Nimerim la o cetate abandonata, poarta deschisa, dar in interior nici o informatie.

 

 

Pacat ca nu sunt promovate si astfel de lucruri, mai sunt unii care vin sa si vada ceva, nu doar apa.

 

 

 

De la cetate se vede felia de asfalt care duce spre insula.

 

 

Tot la cetate observa Carmen si multi paiajeni, unii din ei precum acesta, maricel.

 

 

Incercam si putina culturalizare la cetatea principala a orasului, dar programul vizitarii nu ne ajuta. Doar dimineata pana in 14.30. Asa ca optam sa mergem in alte locuri.

 

 

Plaja Agios Ioannis, celebra pentru sporturile cu ajutorul vantului si pentru morile, abandonate...

 

 

 

 

Faneromeni este o manastire cunoscuta a lor, cum nu prea au obiective de vizitat ajung sa promoveze putinele chestii la superlativ.

 

 

 

Aici pe langa o curatenie demna de manastire si o mica gradina zoologica, nu ai ce vedea.

 

 

 

 

O noua zi, o noua plaja. Aici ne lovim de adevaratul turism, doar romani. Parca suntem acasa, 90% masini romanesti, noi, si 2 grupuri de greci. In rest poti intelege orice. Desimi este o alta plaja unde poti vedea ceva pestisori, dar nimic mai mult.

 

 

Dupa pranz plecam sa vizitam singura lor cascada, Lefakada este o insula care nu are rauri, nu are multe lucruri naturale exceptand plajele, un munte de +1100m si atat.

 

 

Drumul de 15 minute, cred, este usurel, doar ca avem de carat niste echipament, casti, geci, tankbag.

 

 

Ajungem la cascada, nimeni acolo. Lasam hainele, ne imbaiem putin in apa rece si intre timp se aud voci, Ajung in dreptul nostru, hello, hello, si dupa cateva zeci de secunde o dam pe romana. Clasic.

 

 

 

 

 

Pot spune ca pe langa zilele cand veneam am avut mare noroc si vremea ne-a ajutat incalzindu-ne, uneori prea tare. Pe insula optam sa folosim doar gecile si castile si erau multi care nici pe astea nu le foloseau.

 

 

 

Drumuri si drumuri, dar, de data asta Garmin ne-a pus capac.

 

La o rampa de vreo 15%, cat de cat asfalt, ne baga pe o straduta. Ok, mergem ce mergem catre luminis, dar pe la mijlocul pantei se subtureaza, am crezut ca sunt in viteza a 2-a, dar surpiza, era prima. Am pierdut tot elanul, nu mai aveam nimic. Am franat si am inceput sa ma scurg cu frana cam 1.5 metri dupa care am cazut. Daune, scarita pasagerei, oglinda.
Chestia e ca bine ca am cazut acolo, mai sus, cum se vede in poza, asta era iesirea din strada aia. Practic ei reasfaltasera dar nu pastrasera legatura. Aveai peste 20 cm diferenta de nivel sau potecuta din dreapta. Bine ca am cazut acolo ca daca veneam cu elan, tot cadeam.

 

 

 

 

Am incercat sa improvizez cu cheia de bujii, soricei si banda izolatoare. 

 

 

 

 

 

Ziua de dinaintea plecarii am folosit-o pentru a face o croaziera, era si ziua Carmensitei si trebuia sa beneficize de ceva memorabil. Ei bine, a avut parte de o croaziera de neuitat, putin negativ vorbind. Capitanul care intr-o viata anterioara incercase sa fie DJ putea muzica si incerca sa sustina petrecerea desi multi erau veniti doar pentru peisaj.

 

 

 

 

Aveai obiective importante de pe insula, aveai alte insule, dar prea putine informatii despre. In schimb aveam muzica tare.

 

 

 

 

 

Plaja Porto Katsiki din vaporas. Vom reveni la ea timp de o ora.

 

 

 

Pe partea asta se vad adevaratele efecte ale cutremurului. Am incercam sa ajungem la o plaja celebra Egremni, dar drumul nu este inca finalizat. Trebuia sa se deschida la finalul lui Iulie, dar pandamia a impiedicat evolutia. Am sarit gardul si mers destul de mult, dar am fost intorsi din drum pentru ca era zi lucratoare si am fi deranjat muncitorii. Oricum aveam o portiune de coborare (unde erau scari inainte de cutremur) asistata de o franghie.

 

 

 

Ajungem la acea plaja prin intermediul vaporasului. Avem la dispozitie o ora pentru balaceala.

 

 

Alta ora in Porto Katsiki unde oamenii au fost foarte deranjati de muzica de pe vas. Capitanul se lauda cu cei 11000w disponibili, dar toti erau scarbiti.

 

 

Putin inotat si una din putinele poze cu mine.

 

 

 

Fiskardo, capitala insulei Kefalonia a fost un soc. Ma asteptam la ceva multe casute, dar erau doar 2 randuri de case si atat.

 

 

 

Pestera Papanikolis, un alt obiectiv de pe lista lor. O pestera simpla, nimic special, recomand inchirierea unei barcute individuale, costa cu doar 10/20 euro mai mult decat am platit amandoi, dar merita. Nu ai muzica, poti sta cat vrei intr-un loc.

 

 

 

Insula Skorpios, aici a fost primul loc in care am primit explicatii. Care e povestea ei, ea a fost cumparata de un miliardar grec, celebru (dupa ce incepi sa cauti detalii) Aristotel Onassis. Dar mostenitorii acestuia au vandut-o unui miliardar rus pentru 100+ milioane de euro care vrea sa faca un spatiu de retragere pentru alti bogatasi.

 

 

Ultima dimineata la cazare, cazare pe care am avut-o doar noi, nimeni altcineva.

 

 

Drumul spre Salonic, ca am optat pentru spargerea in 2 a intregii distantei, a fost pe alta ruta, dar nu am nimerit chiar ce imi doream. Voiam mai multi munti, mai multe curbe.

 

 

 

 

 

La Salonic ne-am lovit de societate. Aici chiar era aglomerat, terasele, unele, pline. Am vizitat turnul, celebrul obiectiv al orasului, si aici a fost primul loc unde ni s-a solicitat masca.

 

 

 

 

 

Promenada orasului, faleza, nu stiu cum sa-i zic, dar era atractia principala. Astea au fost zilele, cu bune si cu rele, dar a fost o noua vacanta reusita si plina de amintiri.

 

 

Dar, acesta nu este finalul, desi asa ar fi parut. 

 

Va amintiti de improvizatia de la scarita, da? Ei bine, a tinut pana la Salonic, adica mai tinea ceva kilometri, dar incepuse sa stea foarte inclinata.

 

Intre timp cerusem ajutorul de pe grupul de TA grec. Cerusem ajutorul in a ma ghida de unde pot gasi, cumpara, scarita. Scarita era problema mare, in oglinda vedeam. Au sarit colegii sa ma ajute si pana la urma a ramas ca ma vad in dimineata plecarii din Salonic cu un tip. A venit tipul cu 10 minute mai devreme la mine, sa ma ia, am mers la el, pe drum ne-am mai intalnit cu cineva. Tot TA si el.

 

Ideea era sa gasim o metoda prin care sa legam cheia pana la Bucuresti, dar, si aici vine partea marcanta, baietii vorbeau intre ei si au ajuns la concluzia ca vor lua scarita de la motorul unuia si oglinda de la celalalt. Impresionant. Ramai fara cuvinte, nu doar ca te ajuta, dar sa iti dea lucrurile lor, de pe motoarele lor, etc, este impresionant. Astfel de oameni te fac sa speri ca mai exista bunatate in lume. Nici nu s-a pus problema de bani, nu exista asa ceva.

 

 

Unui necunoscut, unui oarecare sa ii oferi un astfel de gest doar ca el sa isi continue drumul fara efort. 

 

 

Zilele trecute am vazut pe grupul acestora ca au avut o intalnire si baietii au fost premiati de catre club pentru generozitatea si rapiditatea cu care au sarit sa ajute un strain. 

 

 

[Adrian M.]

Nice nice nice!

[Pandy]

Traseul urmat a fost:

 

 

 

Partea de la Trikala la Arta este minunata. Chiar si prin ploaie a fost spectaculos. O recomand fara ezitare. Returul prin Ioannina este frumos, dar mai putin spectaculos comparat cu celalalt drum.

 

La dus am luat-o pe la sud de Arta, nu prin Preveza si tunel, dar nu am mai editat.

Editat Iulie 15, 2020 de Pandy

[Nooxy]

Foarte frumos, Iulian !

Frumoasa rau Lefkada, mai ales acum, ca era aproape goala. Cu parapanta se zbura pe Katisma beach . eu acolo am zburat si a fost belea. Sepr sa ajung in Kefalonia la toamna sau macar sa revad Albania.

Multe plimbari frumoase!

[Mariusik85]

Foarte frumos ! Felicitari pentru excursie. O singura corectie la ce ai spus tu : Argostolion este capitala Kefaloniei, nu Fiskardo. Daca te uiti pe google maps o sa vezi care e diferenta, Fiskardo este doar un mic port cochet, pe cand Argostolion este imens. Eu am fost acum 2 ani in Kefalonia, am sarit direct peste Lefkada  ...  Pe viitor vreau sa ajung si in Lefkada dar si in Zakynthos

[Pandy]

Se poate sa ai dreptate. Inseamna ca am inteles gresit din putinele explicatii primite pe vas.

[alexgrp]

Salut! Poti arata, te rog, pe Maps, cum se ajunge la refugiul acela?

Merci!

[Pandy]

Salut.

 

Postez screenuri cu detalii la fiecare intersectie majora, din maps.me.

Ideea e ca m-a indreptat catre Karya, iar apoi catre Olympiada, dar la un momentdat se face dreapta (pe stanga ai o mica terasa cu magazin intr-o padurice). 

 

Refugiul se numeste Christakis

 

 

 

 

 

 

 

A doua varianta, cu Maps oferta 2 rute, prima, prin sud, cea pe care am utilizat-o si eu in proportie de 95%, eu am mai avut un micc offroad neprogramat cand am evitat drumul principal, a doua, interesanta si merita incercata si aceea.

 

 

 

[alexgrp]

Merci mult! Am cautat refugiul pe Maps si nu mi l-a gasit...

 

 

[trasan]

Foarte frumos!

Si ar mai trebui spus ca v-ati intors exact inainte de a schimba grecii politica la vama