Sari la conținut

Munții Tatra în Slovacia și vizită scurtă în Auschwitz


Postări Recomandate

Salutare,

 

Anul trecut (2021) am făcut o plimbare scurtă de 1678 de kilometri prin Slovacia cu o scurtă oprire și la Auschwitz. În total am fost plecați 4 zile (3 nopți). 

Traseul arată așa: Harta.

 

Am plecat din Cluj prima zi, iar prin Ungaria în mare parte am mers doar pe autostradă. În Slovacia am traversat parcul național Tatra Mică și am dormit într-un camping lângă Turany. 

A doua zi am ales niște drumuri mai pitorești pentru a ajunge în Plonia de unde am mers în Oswiecim unde se află muzeul Auschwitz. După ce am făcut turul ghidat al muzeului ne-am întors în Slovacia dar unde ne-a fost destul de greu să găsim o cazare.

A treia zi am vizitat castelul Orava, după care am plecat spre munții Tatra. Din păcate nu ne-am bucurat pe deplin de acest traseu fiindcă aproape tot drumul a plouat și temperaturile au scăzut și până la 8 grade.

A patra zi a fost dedicată strict pentru a ne întoarce acasă, dar vremea nici în această zi nu a ținut cu noi și în mare parte ne-a plouat tot drumul spre casă. 

 

Atașez câteva fotografii din excursie și un clip video. Pentru cei care sunt curioși de mai multe detalii las un link câtre întreaga poveste: http://www.1ride1journey.com/2022/01/27/slovacia/

https://youtu.be/_YQuCSvtTh0

 

Slovacia-1.jpg

Slovacia-2.jpg

Slovacia-3.jpg

Slovacia-5.jpg

Slovacia-7.jpg

Slovacia-9.jpg

Slovacia-12.jpg

Slovacia-21-2.jpg

Slovacia-75.jpg

Slovacia-41.jpg

Editat de Albert23
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum câțiva ani a lansat un prieten invitația să mergem acolo, n-am vrut eu. Ulterior mi-a părut rău. După ceva vreme, am vrut eu, dar a refuzat soția (totuși am trecut prin zonă acum doi ani, dar nici atunci nu a vrut). Cam toată lumea spune că merită vizitat muzeul și chiar mi-aș dori ca o dată în viață să ajung și eu acolo. Doar să nu fie 8 grade cu ploaie, mi-am luat câteva porții de baie în mișcare și nu-i cel mai plăcut sentiment (scoate șoseta, stoarce șoseta, usucă piciorul, altă șoseta, pungă peste șosetă- până să-mi cumpăr șoșoni peste cizme).

Btw, două gps-uri?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 5 ore, Lucian_M a spus:

Btw, două gps-uri?

Și 2 prezervative, unul peste altul. Ca să fii sigur, să fii sigur! :crack:

Bănuiesc că unul e master și celălalt slave, că altfel ce plm faci dacă arată direcții diferite? 😳

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

1 oră în urmă, ENEOS a spus:

Și 2 prezervative, unul peste altul. Ca să fii sigur, să fii sigur! :crack:

Bănuiesc că unul e master și celălalt slave, că altfel ce plm faci dacă arată direcții diferite? 😳

 

Adica in sus si in jos?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

am un prieten ATVist care are 3!! GPSuri tot timpul (la mersul in padure, pe munti)

dracu stie, fiecare are alt tip de harta incarcata, nu am cerut detalii explicite, dar intotdeauna ne-a calauzit bine :)

 

Referitor la Auschwitz, pfff, dracu stie..., am fost si eu acolo, am facut turul cu un ghid, pe mine chestiile aste ma deprima rau de tot

dar cica se zice ca o data in viata trebuie mers si acolo

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 2 ore, ENEOS a spus:

Bănuiesc că unul e master și celălalt slave, că altfel ce plm faci dacă arată direcții diferite? 😳

pentru asta ai o moneda de 50 de bani. ;) 

Acum 15 minute, tzunoi a spus:

Sunteti carcotasi. Ce, voi nu aveti doua maini?

bahaha

Acum 6 minute, apriliacluj a spus:

am un prieten ATVist care are 3!! GPSuri tot timpul (la mersul in padure, pe munti)

dracu stie, fiecare are alt tip de harta incarcata, nu am cerut detalii explicite, dar intotdeauna ne-a calauzit bine :)

regula vad ca e simpla: cu cat mai multe cu atat mai bine.

Acum 16 minute, tzunoi a spus:

Sunteti carcotasi. Ce, voi nu aveti doua maini?

ne-ai trimis la culcare pe toti.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 3 minute, frigider a spus:

 

regula vad ca e simpla: cu cat mai multe cu atat mai bine.

 

sau bigger is better! :)

 

Acum 3 minute, frigider a spus:

 

ne-ai trimis la culcare pe toti.

hahahaha, bine punctat!!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Buei ce carcotasi. Se vede ca va plictisiti :)))

La drum mai lung si eu folosesc de multe ori ambele. Gps ul dedicat are ruta facuta in detaliu de acasa, doar o deschid. Telefonul, pe la noi, primeste sec destinatia finala, si merge pe waze, pentru alertele in timp real. 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 5 minute, Adrian M. a spus:

La drum mai lung si eu folosesc de multe ori ambele. 

 

+ 1 tabel tip roadbook și o hartă pe hârtie cu traseul marcat cu carioci diferit. colorate. 😜

Editat de ENEOS
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

În mod normal nu folosesc 2 GPS-uri, dar când am plecat spre Auschwitz am observat că mă duce pe traseul cel mai scurt, iar eu aveam în plan să fac un ocol pe un drum mai înteresant decât drumul european care ar fi fost cel mai scurt. Cel mai comod mi-a fost să deschid telefonul și să deschid traseul făcut de acasă. Drept îi aș fi putut stinge GPS-ul în cazul ăsta :)

Editat de Albert23
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

in afara de muntii Tatra, ce alte drumuri misto au acolo (asfalt)?

cate zile estimezi ca ar fi ok pentru Slovacia? Stiu ca Bratislava este un oras mic si nu merita timpul, doar asa sa il bifezi si sa te duci in Viena, dar in rest mai exista ceva de vazut in tara?

Editat de DiarM
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 4 ore, DiarM a spus:

in afara de muntii Tatra, ce alte drumuri misto au acolo (asfalt)?

cate zile estimezi ca ar fi ok pentru Slovacia? Stiu ca Bratislava este un oras mic si nu merita timpul, doar asa sa il bifezi si sa te duci in Viena, dar in rest mai exista ceva de vazut in tara?

 

Sunt foarte multe castele de vizitat dacă te interesează, pe lângă castelul Orava, merită vizitat și castelul Spis și castelul Bojnice unde încă nu am ajuns. Probabil o să merg acolo data viitoare și o să mai adaug și Bratislava. Eu m-am inspirat de aici https://www.planetware.com/slovakia/top-rated-things-to-do-in-slovakia-slo-1-2.htm.

 

Iar câte zile merită să petreci în Slovacia, asta depinde de tine. Fiecare are ritmul lui de vizitat, trebuie să găsești ritmul tău ca să nu fii nici mereu pe fugă dar nici să te plictisești prea mult într-un loc. Dar în general cu cât ai mai multe zile la dispoziție cu atât mai bine.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...