uzunu

Teoretic te poate ajuta un voltmetru la vedere. Iti crapa incarcarea, iti dai seama imediat si poti reduce din consumatori in asa fel incat sa poti ajunge pana intr-un oras mai mare doar pe baterie, eventual cu un service serios. Scoti tot ce n-ai nevoie: lumini, abs, claxon, diverse chestii puse la incarcat, manerele incalzite etc. De asemenea iti mai poti da seama repejor daca tot ce ai conectat la instalatia electrica a mobrei nu supra-solicita alternatorul. Partea naspa e ca e destul de putin probabil sa vezi asta la timp. Mie, cel putin, mi-ar trebui un bec imens de avertizare care sa-mi stea in ochi

La asta ma bag eu. Nu conteaza starea

K75, dupa toate probabilitatile, e la fel de fiabil ca si K100, diferenta o face lipsa aproape completa a vibratiilor din motorul cu 3 cilindri. Se spune ca, daca faci o mentenanta ok la oricare din ele + ungerea arborilor de intrare si iesire din cutie la intervale regulate, motorul poate duce foarte mult timp, cel putin 300.000km fara a-l desface. Altfel, faza cu culoarea tobei depinde destul de mult de obiceiurile proprietarilor. Cilindri fiind dispusi orizontal si cu bujia pe partea stanga, daca motoretistul tinde sa o lase mai mult pe cricul lateral decat pe cel central, uleiul se prelinge catre capul pistoanelor si in camera de ardere, rezultand o pornire cu fum si un consum mai mare de ulei. Asta se poate observa si la boxere. Totusi, un K este mai pretentios la mentenanta decat un R, ai mai multe chestii care se pot strica, valvele se regleaza dificil, ai racire cu apa etc. Stiu de povestea documentata unui neamt care a facut cu un K75/100 600.000km in 12 ani, timp in care a schimbat vreo 3 ambreiaje, doua seturi de discuri de frana si alte consumabile de gen, iar BMW s-a oferit sa-i reconditioneze motorul pe gratis si sa-i faca reviziile urmatoare gratuit. Uite ca idee cate BMW-uri vs. alte marci se afla listate aici la x00.000 klubs: http://www.transeurope.de/motorraeder/1000...0_km_-_klub.htm

Budule, stai chill. E doar simeringul mare de la FD, ala din spate, pe partea rotii. L-am spart pe ala cu care am cumparat-o si, de nevoie, am pus unul romanesc care tine de 10.000km. Il verific constant, am tot citit de d'astia care au prajit grupuri si stau cu ochii pe el ca pe butelie. Din fericire, era vorba doar de niste apa care nu se uscase. Partea mai nasoala e ca aveam impresia ca pusesem simeringul original prin bagaje, langa scule. Am ajuns acasa si l-am descoperit langa calculator

Pai daca rosul incepe la 12.000, undeva pana in turatia maxima de pe cadran ar trebui sa intre in limitator. In consecinta tind sa cred ca la 13.000 intrevine fix limitatorul asta care-ti taie scanteia de pe bujii/inchide pompa de benzina pentru a nu-ti rupe motorul. La mine rosul incepe la 7.500 si pe cadran am pana la 10.000, iar limitatorul intra la 8.000. Oricum, la turatia aia pe valve normale, nu desmo sau pneumatice, ar trebui sa inceapa fenomenul de "valve float", in special daca arcurile n-au fost schimbate. Totusi, daca poti sa-mi explici mai exact ce cauti in zona de rosu...

Ma bucur ca mai sunt oameni care au auzit de darth peach

Pai mancat rezonabil, dormit aproape in fiecare seara intr-o camera (la suma pe care am dat-o in Dubrovnik pe camping s-ar putea spune ca am dormit intr-o pensiune) si cumparat cateva suveniruri, pe 5 zile si 3000km am cheltuit ~ 1.100 de lei. Cazarea a fost intre 14 si 40E/noapte, mancarea o rezolvam si cu 3E/zi, dar si cu 15, iar mobra a consumat putin sub 5% in conditiile in care benzina costa intre 0.9E (BIH) si 1.15E/litru (SRB).

Povestea cu Tirana se termina relativ repede cand gasesc un jandarm care stia bine engleza si ma directioneaza catre Elbasan. Just in time, nu mi-am mai vazut niciodata temperatura uleiului ajungand la 8 bare din 10. Imi zic "Am scapat de capitala, acum drumul e liber si o sa fie in regula". Aha. Pana la Elbasan a trebuit sa trec muntii pe o trecatoare extrem de naspa care mergea multi km de-a lungul unei creste. Asfaltul departe de a fi perfect, insa nu asta era cea mai mare problema. Nici lipsa parapetilor nu prea o simteam. Ci un Audi in spatele meu care ma presa si imi era imposibil sa-l las sa ma depaseasca. Iar peisajele nu erau ceva dupa care as fi putut muri. La propriu. De la Elbasan pana la granita, alta distractie. Ploaie torentiala. Dar, din nou, nu asta era o problema. Asfaltul, in schimb... Poate singurul drum modernizat din toata Albania (mare parte din timp de 3 benzi si asfalt proaspat turnat), insa fara strop de aderenta. Si vorbesc foarte serios. Sunt foarte obisnuit cu gumele mele, le stiu limitele de tractiune pe orice suprafata, iar pe ud, in Romania, n-am nici cel mai mic stres. Pe drumul asta, in schimb, patinam daca trageam foarte putin de gaz peste 3000rpm intr-a doua sau daca luam o mana serioasa de acceleratie INTR-A 4-A!!! Si asta in conditiile in care eram incarcat serios pe spate! Si mai si vazusem un accident stupid in care unul intrase in sant fara niciun motiv. Vorbesc cat se poate de serios, simteam cum imbatranesc psihic. Cand am ajuns intr-un oras mai mare m-am oprit intr-o benzinarie. Aveam nevoie de un Redbull si multa cafeina. Ah, da, si o tigara, nu mai fumasem de vreo 3 ore, din Tirana. Ma apuc sa il intreb pe unul daca stie cati km mai sunt pana la granita. Ne intelegem mai mult prin semne si cu bruma mea de italiana. Imi spune sa astept si da un telefon. Eu eram la modul "WTF?!". Pentru ce sa dai telefon?! Se intoarce prietenos si-mi arata 20km. Ii multumesc. Ma, poate ca voi nu sunteti oameni rai, da' sunteti niste soferi groaznici. In sfarsit, se termina si ploaia si ajung la granita cu Macedonia, probabil cea mai inalta de pe intregul meu circuit, la 1000m altitudine. Reusesc sa ma relaxez imediat ce trec granita. Inclusiv asfaltul e bun. Opresc in apropiere de Ohrid sa verific harta si dintr-o curte iese un domn foarte jovial. Probabil din cauza siglei alb-albastre se chinuie sa-mi explice pe germana. Nu vreau sa-l dezamagesc si-i joc jocul. Pana la urma inteleg cum ajung la Bitola si o tai in directia aia nu inainte de a observa un inceput de supurare de la simeringul mare al diferentialului. Oh well... Trec vajaind prin Ohrid. Din pacate. Deja sunt foarte obosit si nu mai am chef de nimic, desi ar fi fost multe de facut si pozat acolo. Ajung insa in Bitola unde alimentez. Se vroia a fi un splash&go, dar unul din angajatii benzinariei imi observa stickerele de pe mobra si ma intreaba de ce nu il am si pe cel al Macedoniei. Dupa cautari asidue descopera ca, din pacate, nici el nu are. Stau putin la povesti cu el si cu un catelus machedon foarte dragut Opresc in urmatoarea benzinarie, iau sticker si-l pun la locul sau. Am aproape toata fosta Yugoslavie, mai putin Slovenia. Imi mai ridica putin moralul, dar stiu ca mai am o groaza pana la finalul zilei. Gasesc o tipa dragutica pe strada si o intreb de directii catre Grecia. Fata stie engleza foarte bine si facem o discutie scurta relativ interesanta in care imi furnizeaza si datele de care am nevoie. Doar ca, intr-un fel sau altul, reusesc sa ma pierd prin Bitola si opresc in fata unui magazin. Langa mine si un motociclist pe o vacuta. Il intreb pe el totusi daca stie incotro e Grecia. "I'll take you to the border!" "Wow, thanks mate!" Bineinteles, stau si cu el la povesti cu cativa metri inaintea granitei. Imi spunje de dificultatile macedonenilor de a intra in Grecia, de endureala pe care el cu prietenii lui o fac in fiecare weekend, de Mitasuri si piroanele pe care le-a luat de-a lungul timpului si despre modificarile la Aprilia lui. Foarte tare tipul. I-am zis ca, daca vreodata trece prin Romanica, sa dea un bip si totul e rezolvat. Vama nu-i o problema, doar ca, pe harta, distanta pana la Salonic pare a fi mica. Si vad semn "Thessaloniki, 156km". Oh fuck... Mai si scap mobra pe jos la o oprire, ma mai si ameninta o ploaie (care va veni pana la urma), sunt cam mort de oboseala, merg cam din automatism. Pana la Salonic fac vreo 3 ore cu mici peripetii. Gen o torentiala grava, un filtru de politie prin care am trecut cu 120 la ora in zona de 90 (ma gandesc ca li s-a facut mila de mine), o greseala majora de navigatie. In fine, ajung in oras. Sunt rupt complet si e ora 12 noaptea. Odometrul imi spune ca am facut 970km azi. In centrul Salonicului, in schimb, am parte de o ora pe care nu mi-o pot rememora. Stiu ca nu am adormit, dar chiar nu am nici cea mai vaga idee asupra modului in care am pierdut-o. Urmatoarea amintire o am in momentul in care ma schimb de hainele ude si tremur de frig. Decid ca mi-e imposibil sa mai ajung pana la Bogdan. El e la vreo 70km distanta pe drumuri nationale si mi-e teama ca as putea avea un accident urat daca mai incerc sa presez. In plus, sunt ud, infrigurat, nemancat si extenuat. Partea nasoala e ca la toate cele 3 hoteluri la care am intrebat in Salonic ori sunt scoruri imense, ori n-au camere. Cea mai buna idee ar fi Serres, 70km pe autostrada. E ultima sansa. Doar ca e periculos. Stiu asta. Si simt cum incep sa adorm. Ma simt plutind si ametit. Multumesc grecului care s-a gandit sa faca benzinarie fix acolo. Intru si incerc sa ma odihnesc. Nu pot adormi din cauza frigului si a umezelii. For the record, am trecut prin vreo 3 zone de ceata pana acolo. Ceata. In Grecia. In august. Cine zicea de "caldura incredibila greceasca?!" In fine, reusesc sa imi revin putin dupa vreo ora si ceva, alimentez si o iau spre Serres. In momentul asta eram pregatit sa accept orice fel de camera, la orice pret. Primul hotel, 40E. O iau, nici nu mai stau pe ganduri. Cand sa intru in dus, ma uit putin in oglinda. Ma sperii. Nu ma recunosc. Ultima zi e fara istorie. Vroiam sa ajung cat mai repede la Bucuresti. Si am folosit o tactica de urgenta. M-am aliat cu un tip cu masina care mergea in aceeasi directie cu mine. Roman, desigur. Am facut echipa pana la Giurgiu, preluand fiecare la un anumit interval stafeta. Asa am reusit sa nu ma pierd pe centura Sofiei, dar si sa fac 280km in 2 ore jumate fara pauza. Cert e ca am sarit in bratele prietenei la propriu atunci cand am revazut-o. A fost cea mai misto parte a turei. Mesaj completat Ca un scurt rezumat turistic pentru toata tura: - Romanica a devenit brusc cam neinteresanta - Serbia prin care am trecut eu arata ca o tara europeana, civilizata, dezvoltata - Belgradul este un oras foarte misto. La prima vedere as putea spune ca se aseamana destul de mult cu Parisul in privinta vietii de noapte, a arhitecturii, a locurilor de promenada. Un oras in care m-as intoarce oricand. O chestie care m-a marcat este gradul de "cocalarism si pitzipongeala", insa nimic ofensator privirii, auzului sau mirosului. Pentru mine e o capitala europeana, poate chiar mai mult decat Bucurestiul. - Bosnia si Hertegovina m-a impresionat prin peisajele incredibile si oamenii saritori. Urmele razboiului mai exista, in special in zona Mostar, si nu-i o idee prea buna sa te aventurezi in afara drumurilor circulate din cauza minelor antipersonal, insa este o tara foarte safe per-total. Majoritatea tranzactiilor se petrec in cash si moneda locala (Marca Konvertibila, KM), dar se poate plati in Euro absolut peste tot, chiar si la cel mai neinsemnat magazin satesc, atat ca restul se primeste in KM - Sarajevo are un parfum de oras balcanic, cam asa cum se vede in pozele cu Bucurestii anilor 60-70, dar asta e o chestie de bine. Un oras micut intre munti, cu mirosuri de Burek la tot pasul, cu un centru istoric demential. - Mostarul este cunoscut in primul rand pentru pod. Se intelege si de ce. Nu credeam ca un pod ma va impresiona atat de mult, dar iata ca a facut-o. La fel, este impresionant efortul de reconstructie de dupa razboi, dar si urmele lasate. Te face sa intelegi dramele petrecute atunci, desi au trecut mai bine de 10 ani. - Coasta Dalmata e un loc mirific, insa foarte aglomerat si putin over-rated. In afara cailor batute se pot gasi golfulete virgine unde poti simti cu adevarat ceea ce inseamna Adriatica. - Dubrovnikul, desi excesiv de scump, merita vizitat. Dar daca vreti cazare, e mai bine sa mai mergeti 10-15km in orice directie din cauza scorurilor fabuloase pentru o camera. - Golful Kotor, cel mai sudic fjord european, arata incredibil in lumina diminetii. Nu va pacaliti cu ferry-ul, nici cu tunelul, ci luati drumul care inconjoara golful. 50 de kilometri pe care nu-i voi uita prea curand. - Ca drum de motociclit, Virpazar - Sukobin intrece cam orice am vazut pana acum. Daca ati auzit de Secaria sau chiar ati mers pe acolo, drumul asta pe malul lacului Skadar va poate aduce in pragul orgasmului - Exceptand cazul in care sunteti masochisti sau va doriti sa muriti la 1500km de casa, nu intrati in Albania. Trafic mizerabil, soferi idioti, drumuri proaste, nu foarte multe chestii de vazut... Pe de alta parte oamenii sunt misto, iar daca stiti italiana, va puteti intelege cu aproape oricine pe strada. - Macedonia, desi n-am vazut-o decat pe inserat, mi-a lasat o impresie foarte placuta. Cel putin lacul Ohrid da niste peisaje uluitoare. - Grecia n-as putea spune ca am vazut-o, dar soselele sunt faine, chiar daca prea putin "challenging" - Bulgaria e cum o stiam de dinainte: o tara de tranzit cu Veliko Tarnovo. Bosnia si Belgrad au fost revelatiile turei. Eram destul de indoit in privinta tarilor ex-YU, dar ce am gasit acolo mi-a depasit asteptarile. Ma astept sa-mi mai petrec o serie de vacante in zzonele astea.

Eu ma refeream la fiabilitate. Daca ar fi vorba de un top al dezirabilitatii, al meu ar fi: 1. K 1300 GT 2. R 69 S 3. HP2 Sport

Dezamagitorul a spus-o bine. Un fel de "Amazing Race" cu mobrele. Eu unul m-as baga sa organizez o asemenea treaba atat timp cat se face benevol. De asemenea, ar merge facut ceva si doar in Romania, macar de test. Ma gandesc la ceva de genul: - plecare Bucuresti in grup, loc unde se da un indiciu-locatie - se ajunge la locatie, se pozeaza locatia si timpul, iar martorul de acolo iti da urmatorul indiciu - ca departajare intre participanti, pot exista probe pe traseu, inspirate din jocurile de la intrunirile moto (mers incet cu penalizari, aruncatul motorului, schimbatul cauciucului etc) - pauze obligatorii in anumite locatii - eventual realizat ca si raliu de regularitate, cu timpi specifici de parcurgere a distantelor (si penalizari in caz de sosit prea devreme/prea tarziu) pentru a limita vitezele maxime si probabilitatea de accident LE: pentru ultima idee, sau GPS tracker obligatoriu si penalizari pentru depasirea cu mai mult de 10-20km/h a vitezelor maxime legale pe tronsonul specific de drum. In felul asta s-ar crea o oarecare egalitate intre o Hayabusa si un Virago 250, deci mai multi participanti.

Afirmatia asta as vrea s-o combat, dar nu prea am cum Topul meu ar fi: 1. R 1150 GSA 2. R 1100 GS 3. K 75 RT

Bun... Deci ziua a 4-a. De cu seara ma uitasem pe harta sa vad cum pot ajunge cat mai repede in Romanica. Ma apasa fantastic dorul de casa, de prietena, de vorbit limba romana si pur si simplu nu ma puteam concentra la drum si la chestiile pe care le vedeam. Iar frangleza pe care o vorbeam cam la fiecare oprire nu ma ajuta absolut deloc in a-mi ridica moralul. Stiam ca mi-e imposibil sa ma intorc intr-o zi acasa, chiar si pe drumul cel mai scurt. Ma desparteau aproape 1500km de Bucuresti. Am hotarat, in consecinta, sa merg catre golful Kotor si de acolo sa vad ce fac: ori cobor pana la Salonic unde ma asteapta Bogdan, ori o iau incetisor prin Kosovo catre Romanica. Si iata-ma pe mine la 4 dimineata strangand cortul si punand toate bagajele pe motocicleta. Si cum motoretul era pe pamant si oarecum in panta, cricul central n-a mai rezistat. Si 300+kg nu sunt tocmai usor de ridicat, nici folosind mama tehnicilor de ridicare. Cap-compas Muntenegru. Se vedea clar ca o sa fie o zi interesanta. Vama cu MNE e destul de ciudata, iar semnalizarea aberanta. Din greseala intru pe unde nu trebuie, intru din nou, iar pe unde nu trebuie. O mica altercatie cu vamesul, asta ma ameninta ca-mi da amenda 75E, ne tiganim noi putin, dar pana la urma ma lasa sa plec, dupa ce ma vede luptandu-ma cu monstrul sa dau cu spatele. Ceasul era cam 5 jumate, eu buimac, noroc ca era vama goala. Nu trece mult si ajung in golful Kotor. Unde soarele tocmai rasarea. Ca-n povesti. Ca-n vise. Ca-n fiordurile norvegiene. Fara cuvinte. Imi e cam foame. As baga un Burek, da'... shit, iar n-am bani schimbati. Sunt in Kotor, la portile cetatii vechi, da' mi-e lene. Unde mai pun ca la 7 dimineata e putin probabil sa gasesc o patiserie deschisa. Hai s-o iau din loc, opresc la o benzinarie mai incolo si iau ceva prostioare si merge. Aaaaa... da' pe harta asta parca e un tunel. Mda, hai lasa ca nu-l mai caut, continui pe malul golfului. Si drumul e foarte misto, o singura banda printre casute si mare si numai curbe. Vad ferry-ul. Hai, baga-mi-as, s-a trezit si nenorocirea asta de Yugo sa mi se bage in fata tocmai acum. Pentru cei care nu stiu ce-i ala un Yugo, aflati ca e un fel de Lastun care nu cred ca in viata lui a prins 100km/h. Iar asta mi se taraia cu 50. Si tot n-am cum sa trec de el nici cand scap de pe soseaua cu o singura banda din cauza unor curbe fara vizibilitate, desi strada are 3 benzi pe sens. Gata, un strop de linie dreapta, ma uit in fata, nici urma de politie si-l trec, mi se rupe de linia continua. Curba la dreapta luata lejer si frumusel si da... Il vad. Ii vad bastonasul. Si ochii sticlind. Intra pe banda mea si-mi face semn sa opresc. Am stiut. This will not end up well. Iau mainile de pe ghidon si mi le pun in cap. I'm screwed. Opresc. Balmajeste ceva pe limba lui. "Hai sa-mi bag piciorul, astia n-or sti nici engleza..." Vine colegul care ma vede cu numere de RO si isi incearca engleza cerandu-mi actele. E suficienta cat sa ne intelegem. Da, stiu ca-s intr-un "maro" destul de mare, stiu ce-i aia linie continua, stiu ca nu e voie, dar eu trebuie sa ajung la Salonic in seara asta. Dupa care mi-o da pe aia tare. "Va trebui sa-ti luam permisul. Amenda e intre 150 si 300E si va trebui sa mai stai o zi in Kotor pentru ca maine dimineata esti asteptat la tribunal sa ti-l recuperezi". ... ... ... ... ... ... ... ... Am ramas blocat in timp ce el imi scria datele pe un caiet. Nu mai simteam nimic. Tin minte doar ca m-am dus la mobra sa-mi iau o tigara. Si ca-l intrebam din cand in cand "can we, please, settle this some other way???". Deja in faceam calcule. Stiam cam cat cheltuisem pana acolo, cam cat ar insemna benzina pe drumul cel mai scurt + o noapte de cazare in Kotor + amenda si-mi cam dadeam seama ca nu prea as avea cum sa ma mai intorc in Romanica. Eram intr-o situatie foarte naspa. Dar foarte-foarte naspa. Il aud ca prin vis cum discuta cu colegul lui intr-o limba pe care doar ei o cunosteau. Si se intoarce la mine care ma tineam cat puteam de tare pe pozitie, desi imi tremurau rau de tot genunchii si aproape incepusem sa plang de frustrare. "Hey, you're a tourist, right? We want tourists in our country, we don't want to scare them. If you'd like, we could write a smaller fine for you, at 50 Euros...". Huh? Aaaa... AAAAAAAAAHH, DA, IDIOTILOR, EU CE PISICI ZICEAM PANA ACUM?! SHIIIIIIIIT! "But I don't have ANY cash... Only some Romanian money and about 150 Kunas and my credit card..." Se uita la mine cu o fata de "tu glumesti?!" si se intoarce la coleg. "But I can go to the nearest Bankomat (ca idee, nimeni in fosta YU nu stie de cuvantul ATM) and come back with the cash". Stiam despre ce-i vorba. Mita. Si chiar sunt impotriva ei, dar asta e singura mea scapare din situatie. Imi da toate actele si-mi spune sa ma duc la ferry, stie el sigur ca-i bancomat acolo. Si fug, cu casca desfacuta si inca cu tigara-n gura. Il caut putin. La dracu'. Singurul bancomat pe o raza de 20km nu merge. Inapoi sa ma intorc sa le zic n-o s-o fac. Mai bine fug repede in Kotor, scot bani, caut tunelul si ies pe partea cealalta catre ei. Zis si facut. Hailwood era mic copil la TT. Sa ma fi vazut pe mine zburand cu 120 pe una dintre cele mai periculoase sosele pe care am mers vreodata. In Kotor gasesc bancomat, gasesc si sticker pentru mobra, gasesc si tunelul (baga-mi-as!) si o iau catre ferry. Dar nu merg mult si ii vad venind din sensul opus. Frana, intoarcere. Nu ma intelegeti gresit. Eu aveam toate actele la mine si puteam sa ma duc direct in vama fara sa ma mai uit inapoi. Dar daca imi fac astia vreo surpriza? Sincer nu prea as vrea sa vad cum arata arestul politiei, cu atat mai putin al celei din Muntenegru. Bun, ma pun in spatele lor si-i urmaresc. Nu dupa mult timp, masina face stanga catre un cartier pe versantul muntelui. Cand opreste si coboara tipul din spate, incep sa dau flash-uri. "Hey, it's me. I've got your money!" Se uita la mine cu neincredere. Ceva de gen "Are you for real?!". Se uita si la coleg. Nici el nu mai stie ce sa faca. Pana la un moment dat... "Oh fuck, it's OK, you can go!" "Wait, what?!" "Yeah, get out of here" S-au tirat ei. Trag o poza, trag o tigara si-l sun pe Bogdan. Asta era la plaja, n-avea niciun stres. Am pierdut o ora jumate cu povestea asta din jurul Kotorului. Acum n-ar mai fi decat un singur drum pe care as vrea sa fac, intre Virpazar si Sukobin, pe malul lacului Skadarska. Dar inainte trebuie sa opresc pentru ceva de mancare si ceva cu cofeina. Benzinarie. Fac eu repede treaba si o iau spre Virpazar. In drum, un tunel de 4.2km care nu era pe harta. WOW! Daca pana acum cel mai lung a fost de vreo 600m, asta e aproape orgasmic. Si ajung pe drumul pe care-l vreau. Lat cat pentru o masina si asfaltat. Cu peisaje dementiale si curbe la fiecare 20 de metri. O adevarata lectie de luat viraje. That is, cu atentie, ca nu o data era sa ma pup cu o masina care venea din sens invers. Drumul ajunge greu pana la 961 de metri, insa coboara foarte brusc. Atat de brusc chiar incat reusesc sa prajesc lichidul pe spate fara sa ma dau sportiv. Dar nu-i bai, ma bag in Sukobin sa alimentez, se mai raceste si frana, totul e-n regula. Doar ca intru in Albania. Ma pregatesc sufleteste, iar ghidul LP nu ma ajuta la moral. Cu majuscule scrie "DO NOT DRIVE IN ALBANIA". Urma sa aflu si de ce. Vama intre MNE si AL insa e una dintre cele mai moderne de pana acum. Au inclusiv banda speciala pentru motociclete. Boierie. Si, daca as putea face abstractie de pustiul care tot trage de ghidonul meu, as putea sa spun ca ma simt chiar bine. O tai repede cu directia Tirana - Macedonia. Nu vreau sa stau in Albania mai mult decat necesar. Doar ca vine ploaia aproape imediat. Inca n-am apucat sa gust din traficul albanez. Ma bag la o benzinarie sa-mi var chestiile din buzunare in cutii si o iau din loc. Ma rog, un fel a spune. Incep sa inteleg. Toata tara e un ambuteiaj complet. Daca as fi cu masina m-as impusca. Cu motoreta si tot am facut 40km in 2 ore in conditiile in care am luat-o destul de mult pe off-road. Ah, da, pentru ca e vorba de un drum care ar vrea sa fie transformat in autostrada cu trafic cu tot. Pana ajung in Tirana. Cred ca sunt sinucigas. Inca din suburbii am impresia ca traiesc intr-un film din India. Pietoni care sar in fata mea, masini care nu dau prioritate, scutere la tot pasul si cocioabe din tabla. N-as vrea sa ma opresc aici... Intru si pe autostrada care pare sa se termine in mijlocul orasului. Sunt stresat la culme. Se circula aiurea. Sunt presat din laterale si impins de la spate. La semafoare, atunci cand se face rosu, mai trec cel putin 4 masini. Nu pe galben, PE ROSU! La un moment dat chiar eu vad un galben care tinde spre rosu, dar imi e frica sa opresc. Bine gandit. Peste o secunda ala din spatele meu tasneste prin dreapta si-mi taie fata. Ca sa nu mai vorbim de giratorii, unde toata lumea are prioritate. Doar ca n-am inteles de ce e. Cred ca-i prioritate pentru ala care o are mai mare. Si nu masina. Si se pare ca a mea e mica rau de tot daca am fost depasit pe interior ca apoi acelasi sofer sa taie 3 benzi de trafic si sa iasa pe prima strada. Priviti video-ul asta. E doar un fel de degustare deoarece mi se pare ca e filmat intr-o zi de concediu pentru toti albanezii. In mod normal piata aia ar fi trebuit sa fie full de masini. Voi continua maine sau poimaine povestea, sunt prea obosit acum.

You got me hooked. Mistoc, mistoc! Astept continuarea

E must, ti-o poate cere la vama. In plus, in caz de ceva, e bine s-o ai. Exista un thread pe la "motociclisti in fiecare zi" despre asta.

Poate a fost faptul ca am aterizat eu intr-o sambata, dar mi s-a parut destul de lejer traficul in Belgrad si mult mai respectuos. In plus, foarte multa lume era la plimbare, insa parcurile erau curate, iar gunoaie ioc pe strazi. Ma mai refeream si la terenurile de sport din interiorul cetatii, un lucru care a depasit puterea mea de intelegere, dar la modul pozitiv, la autostrada din mijlocul orasului, la cartierele ingrijite si la atitudinea europeana pe care am intalnit-o in orase mult mai vestice. Insa eu am trecut pentru prima data prin Serbia, doar ce am zgariat suprafata. Pentru toti ceilalti, un mare multumesc! A fost o tura revelatorie pentru mine din mai multe puncte de vedere. Un ultim update pentru zilele 4 si 5 poate pe maine, dar am pastrat ce-i mai bun pentru final. E vorba de o poveste cu politisti, urmariri, tuneluri, Tirana, tovarasi de drum si dor de casa Cat despre motoreta, sunt bucuros sa raportez ca "it didn't missed a beat", atat doar ca a necesitat o mica transfuzie de 300ml de ulei pe tot parcursul celor 3000km.

Romanii sau nu, am incercat sa fac o comparatie intre ele si tara noastra. Din punctul meu de vedere, Serbia e cu 10 ani inainte, BIH e aproape cu noi, Croatia, fara discutie e mai avansata cu cel putin 20 de ani, Muntenegru e un fel de Bulgaria cu peisaje si pe steroizi, doar Macedonia mi s-a parut ceva mai jos. Albania, care n-a facut parte din fosta YU, este mult in urma noastra.

Ziua a treia a inceput tarziu. Nu aveam decat vreo 140km de mers si aveam ceva pofta de explorare. Dupa mic dejun, pe la 10, imi pun toate cele pe motor si ma indrept spre Croatia. Coada pe drum national. Am zis c-or fi ceva lucrari sau accident. De fapt era vama. Prin care am trecut vajaind, nu m-a intrebat nimeni de sanatate, desi aveam toate actele in gura. La 2km de vama, iar ambuteiaj. De data asta am zis sa stau in ambuteiaj, poate e altceva. Mnu... Am stat vreo ora blocat in trafic din cauza unor politisti idioti care numai sa dirijeze traficul nu erau in stare. Pe ultimii 200m, cand deja vedeam intersectia, m-am enervat si am luat-o pe contra-sens. Nu mai conta, eram fleasca. Spre norocul croatilor carora deja incepusem sa le spun cuvinte dulci, am ajuns repejor pe drumul de coasta si peisajul s-a schimbat. Da, e destul de mult trafic, dar macar sunt curbe si chestii de vazut si pozat. Iar motociclistii la tot pasul, fara stres. Si dau de semn. "Duba" scria pe el, fix ce cautam. Un drumeag asfaltat cat pentru o singura masina. Vazusem niste poze pe ADVRider cu ceva mega-interesant care ar fi in zona asta. Ies in explorare. Prima la stanga catre un golfulet. Off-road. Piatra. Cam ca Transalpina, dar cu bolovani mai mari si o coborare foarte nasoala pentru o mobra ca a mea de 300kg cu bagaje. Nu ma imprastii, dar nici mult nu mai am de vreo 2 ori. Dar cand ajung am impresia ca am descoperit Paradisul. Un golfulet cu apa azurie, inconjurat de munte, unde nu pare sa fie nimeni. Sun fata. E primul moment in care incep sa ma gandesc cat de singur si mizerabil sunt si ca as putea sa ma intorc acasa. Moralul e la pamant. Sunt in cel mai misto loc pe care l-am vazut vreodata si nu ma pot bucura de el. Mai stau putin si ma pun iar pe cautat, de data asta dupa "tunel". Inapoi in drumul asfaltat. Vad o urcare pe pietris pe dreapta care mi-ar putea da o panorama asupra locatiei. Ajung in varf si... AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nimic altceva nu mai puteam racni. Si tipam din adancurile plamanilor. Am gasit. Adapostul de submarine e fix in fata mea, la capatul unui golf! Cred ca nu-i necesar sa mai mentionez ca am facut rally-raid pe coborare si apoi pe drum pana la el. Sunt in fata atractiei majore a turului astuia. Wow! Pierd vreo doua ore numai invartindu-ma in locul ala genial. Nu pot descrie, imi pare rau. Duceti-va singuri sa vedeti si veti intelege si de ce. Asa cum a inteles si motoristul roman pe care am reusit sa-l opresc din drumul lui spre Split. Pentru a ajunge la Dubrovnik multi dintre voi stiti ca trebuie sa treceti prin BIH pe la Neum. Da, si eu, nu-i nicio problema. Si, de asemenea, probabil vreti sa alimentati acolo datorita pretului mai mic al benzinei. Da, si eu. Bun, deci avem benzinarie, alimentam. Cand ajung la casa intind cardul si... "No card!". Of, Doamne... Bineinteles, nu aveam nici Kune, nici KM la mine, nici Euro. Iar ala nu intelegea o boaba de engleza. Grozav. Sa vezi ca ma si aresteaza astia acum. Din trei cuvinte reusesc insa sa ma inteleg cu omul (care, sincer, nu parea de incredere, dar era cea mai buna solutie la momentul ala), ii las pasaportul si cobor cu mobra sa caut bancomat. Scot vreo 50KM (sa fie...), ma intorc si-i platesc. Imi da pasaportul, dar am ramas cu foarte multe marci bosniece in portofel (echivalentul a vreo 10E), ma gandesc ca ar fi cazul sa-i cheltui ca nu stiu daca reusesc sa-i schimb in orice alta parte. Si na, iau un suc si vreo 3 pachete de turta dulce. Sa fie. Ah, si un burek cu carne inainte de granita. Pana la Dubrovnik insa tot ce pot face e sa injur. Fucking caravans! Drumul e dementa, insa Doamne-fereste sa ramai in spatele vreunei caravane care se taraste cu 40 la ora ca-ti blestemi zilele. Mesaj completat [am despartit in doua postul din cauza unei erori de forum] In Dubrovnik campez. Si-mi iau ditamai teapa. La Solitudo costa 170 Kuna (~20E). Cu banii astia imi luam lejer camera in vreo pensiune. Draci. Si ma duc sa explorez orasul. Cred ca eram singura fata plouata in tot orasul vechi. Nu ma gandeam decat la "acasa". Pun playerul si nu ma mai intereseaza. Inclusiv pozele facute acolo nu-mi ies, desi exista un potential imens pentru fotografie. Si n-am chef nici de stat noaptea si baut. Decid ca, daca si maine voi avea acelasi sentiment, sa ma tirez catre casa si sa nu mai continui tura. Despre ziua de maine presimt ca voi avea mari probleme cu politia intr-una din tarile pe care le voi traversa. Brrrr...

Referitor la Albania, a fost singurul loc in care eram de-a dreptul terifiat. Sosele proaste si aglomerate, soferi idioti, trafic infernal, fetze nu tocmai prietenoase de fiecare data cand opream (de fapt, doar de 3 ori am avut tupeu sa opresc in 230km si 6 ore, cat am traversat tara de la Skadar trecand prin Tirana si Elbasan ca sa ajung in MK).

http://www.adevarul.ro/articole/pitesti-te...n-accident.html Acum am vazut stirea pe Antena 1, insa n-am gasit-o pusa pe net. As vrea sa ma asigur ca nu spun vreo tampenie, insa mi se pare ca accidentul s-a petrecut in localitate dupa cum arata fotografiile...

Planul pentru ziua de azi... practic nu era. In principiu ar fi trebuit sa ajung la vreo 10km de Mostar la un camping in satul Blagaj. Mai departe, gen pe unde o iau, n-aveam nicio idee. Dormitul pe barja a fost ok. Ma asteptam sa se legene mai mult, dar nu s-a intamplat. Am dormit dus, fara vise, fara intoarceri. Dimineata insa cred ca am trezit toata populatia cand a fost sa-mi duc toate cele la mobra. Si n-au fost decat vreo 4 drumuri. Lipesc primul sticker, ma invart un pic pana gasesc autostrada, bag repejor benzina si o intind catre Bosnia. Autostrada, butonul de la statia de "luat-bilet-si-pastrat-pentru-a-ma-rupe-la-bani-mai-tarziu" nu prea mergea, plictiseala groaznica, iar sunt depasit de tot felul de gioarse in timp ce merg cu 120 la ora. Pana la urma ies si ajung pe un drum national si incep sa caut infrigurat de mancare. Primul restaurant nu accepta carduri. Fuck. Tin minte ca scosesem in Belgrad vreo 1000 de dinari (~10E), sunt convins ca n-as avea destui. Deci imi iau talpasita si intru in primul oras mai maricel. Unde nu gasesc nimic de mancare in centru, fireste, doar e 9 dimineata, idiot. Dintr-una intr-alta reusesc totusi sa dau de piata si, fiind pe sens unic, trebuie sa fac cateva "la dreapta" pentru un "la stanga". Si, din pura nimereala, dau de un restaurantel micut, ceva gen fast-food, cu terasa. Al meu esti. Cobor, intreb ospatarita daca stie engleza (stie cat de cat si mai e si draguta-foc) si-i cer meniul. O pufneste putin rasul si ma trage inauntru sa-mi arate ce are. De mancare, bineinteles. Un fel de Burek. - This one cheese. You like? - Yeah, but what does this other one has inside? - ... - Is it meat? - ... Don't understand... - Aaaaaa... pork? Chicken? - ... - Aaaa... carne? - Yes, yes, carne! You like? - Yes, perfect. Give me one big slice of each - Oooook... Cam cand il terminam pe ala cu carne mi-am dat seama de ce a facut ochii mari. In primul rand placinta asta era foarte satioasa, in al doilea, aia cu branza era nasoala. Am mancat jumate ca stiam ca pana la Mostar nu mai pup si m-am tirat. Vezi tu, tirat e un fel a spune. Pentru ca din orasul ala (al carui nume l-am uitat, dar stiu ca-l asemanam cu Buzaul) pana la granita cu Bosnia drumul este perfect asfaltat, destul de liber si are cateva viraje, insa sufera de un defect major: tot ce vezi in stanga si-n dreapta sunt case! Da, copii, am mers 50km dintr-un sat in altul. Innebunisem la propriu. Bine, daca era sa merg si cu 50 la ora cat zicea legea sarbeasca, jur ca ma spanzuram cu fisa de la bujie, insa pare ca exista un acord tacit pe drumul ala, toata lumea merge cu 80 si politia n-are nimic impotriva. Partea mai nasoala e ca atunci cand ies din ultimul sat se termina si asfaltul bun. Partea buna e ca incep si o serie de curbe dragute si incep sa i-o dau. Deh, frustare, can't teach that. Ajung nevatamat la vama cu Bosnia, bag benzina de vreo 800 dinari (vroiam sa scap de ei) si trec in BIH fara cel mai mic stres. Drumul e mai bun si peisajele mai misto. Daca Serbia e o tara destul de plata, Bosnia e un munte brazdat de cateva vai. Ah, da, si limita de viteza e 80. Nu ca ar conta, ma rog Un caption pe poza asta ar spune ca acele case de pe malul drept sunt in Serbia, iar muntele e in Bosnia si Hertegovina. PEACHED!!! Si da-i, si lupta, si ajung in Sarajevo. Care m-a lasat cu gura cascata. Prima data am luat ocolitoarea din greseal, insa s-a dovedit a fi o greseala inspirata. Gasesc intr-un final un loc in care sa opresc si sa fac poze. Din pacate nu cel mai bun, dar, sincer, nu cred ca exista vreun loc din care orasul asta sa nu fie fotogenic. Trag ceva poze si apoi caut un semn de "centrum". Wow, wow, wow. Dupa o coborare in cap, dau nas in nas cu un oras cu parfum, cu farmec si personalitate, cu un centru vechi frumos si refacut cu stil, cu stradute inguste si alei pietonale, cu tramvaie zgomotoase si trafic putin. Cea mai mare dezamagire a turei este ca n-am oprit deloc un oras, sa-i simt gustul, sa-i ating cladirile. Voi reveni. Apoi o tai catre Mostar. Drumul pana la Jablanovita nu-i mai nimic special, insa dupa... Nu ma intrebati de poze, eram mult prea miscat de peisaj incat sa ma mai si opresc. Imaginati-va Cheile Sohodolului intinse pe 100km. Cred ca am spus tot Cadrele sunt trase cu 3km inainte de intrare fara sa-mi dau seama ca voi avea parte de unul dintre cele mai misto drumuri din tura. Misto si nu prea. Cand ajung in Mostar (dupa ceva peripetii cu indicatoarele) imi dau seama si de ce. M-a apucat dorul de casa. Si e naspa. Iar orasul podului nu ma ajuta prea mult. Cladirile daramate de razboi sunt la tot pasul. Urmele gloantelor inca se mai vad. Si totusi, oamenii zambesc. Au puterea asta. Turismul aici se invarte in jurul podului "Stari Most/Podul vechi" sau, dupa numele vechi, "Semiluna pietrificata". O scurta istorie a podului de peste Neretva in jurul caruia se invarte tot orasul ar spune ca in secolul 16 nu-stiu-ce sultan si-a dorit un pod care sa-l inlocuiasca pe unui adiacent, facut din lemn si subred. Arhitectului i s-a cerut un lucru extrem de greu in realizarea lui deoarece, la vremea aceea, era cel mai lung arc din lume, la 30m lungime. Se spune ca si-a programat inmormantarea la o zi dupa ce ar fi trebuit sa fie gata podul. Nu a murit atunci, iar podul lui a rezistat pana in toamna lui 1993 cand un tir de artilerie croata l-a doborat (pentru a inlatura orice dubiu, era vorba de un tir foarte precis, nu de un obuz ratacit). Prin eforturi europene, in 2004 a fost redeschis noul "Stari Most", construit ca o replica exacta a celui din secolul 16, inclusiv cu pietre din podul original recuperate din rau. Iar eu am avut cea mai misto posibil priveliste a podului timp de vreo 2 ore, contra a doua beri, fiecare costand 5KM (am impresia ca ospatarul m-a tras in piept, dar ce mai conteaza? ) Cu cazarea a fost destul de simplu. Dus la centrul de turism, intrebat, venit tipa pe scuter, urmat, culcat. Totul contra a 40KM. Adica 20E pentru o camera foarte curata de pensiune si garaj. Stiu ca am visat ca maine voi ajunge pe malul Adriaticii la "highlight"-ul calatoriei si voi mai trimite un grup de romanache sa-l vada. Dar asta in episodul urmator

Pai fix d'asta am fost. Sa nu mai simt nevoia de a incerca sa ating limitele pe strada, dar sa le si stiu in caz de neprevazut. Si pana acum se pare ca a functionat

In principiu deoarece vroiam sa-i aflu limitele, sa stiu ce atinge prima data, sa stiu cand incep sa fortez fara sens pe strada, dar intr-un cadru organizat si relativ safe. Pe de alta parte, ma voi reintoarce acolo, a fost un antrenament foarte bun pentru franarea tarzie, franarea in curba, dar si ca exercitiu pentru corp. Ma gandesc din ce in ce mai mult sa-mi cumpar o Aprilia RS 250 strict pentru circuit. Mai am o groaza de invatat (am scos 1:25 cu autobuzul), dar imi place sa cred ca asta ma pregateste pentru strada. In plus stiu ca, daca ma apuca mancarimea, pot sa ma scarpin pe circuit si nu pe strada, intre masini, pete de ulei si animale.

Continuarea maine, dragilor. Si scuzati cele cateva greseli de ortografie care mi-au scapat, e seara si-s dupa o zi de munca.

"Fuse-fuse si se duse" spune vorba 'ceea. E vorba de o tura pe care o planuisem de ceva vreme, dar pe care din start am intins-o destul de mult. S-a dovedit a fi o greseala pana la urma, iar povestea va lua o turnura destul de interesanta catre sfarsit. Dar acum ne aflam pe 8 august. Trezirea dis-de-dimineata dupa o repriza foarte scurta de somn. Cu ochii cat pumnii imi iau la revedere de la ai mei, pun tankbagul pe mobra, ma inchin o data si-i dau bice... Pana la coltul blocului, that is, ca trebuie sa umplu rezervorul. E ora 7, Bucurestiul e gol, iar eu il traversez la pas. Cap-compas Turnu-Magurele si Portile de Fier. In Romania nu mai gasesc nimic special, merg cat mai repede in incercarea de a scapa de peisajul plat si drumul drept. Evident ca ma ratacesc putin, prima data in Caracal, apoi in Craiova, si asta deoarece primarii respectivelor comune n-au gasit ca-i de bun simt sa semnalizeze traseul ce trebuie urmat pentru a iesi de pe ulitele lor. Opresc inainte de vama romaneasca. Telefoane de la revedere prietenei si mamei, dar si o confirmare de la Bogdan ca ne vom intalni in Grecia, la vreo 50km de Salonic. Bun, actele-n gura si ma pun la coada. Vamesa imi cere si permisul, sa se asigure ea ca nu fac vreo prostioara. Totul e-n regula, trec la pas barajul cu privirea fermecata de "lacul" Dunarii si ma asez frumusel la coada la vama sarba. Nu-i bai, am timp sa mai beau o cola, sa mai fumez o tigara, sa pun telefonul la incarcat... D'astea. Da' parca nu ne miscam de loc. Si nu vreau sa fiu taran sa ma bag in fata, una e o vama, alta un semafor. Dupa vreo ora de asteptare, imi vine si mie randul. - Hello! - zdmgmgggmhgm - Erm... Sorry? I didn't understood what you where saying... - Zdravie! Means hello in Serbian. - Oh... (moment in care imi vine sa ma fac mic, pitic si sa ma intorc cu coada intre picioare si sa incerc alta vama deoarece aici chiar m-am facut de... maro) - So you tour on motorcycle? - Yeah, I'm making a tour of the Balkan mountains in the next 9 days. All alone. - You brave. Keep away from the mines. Here the papers. - Will do. Goodbye. Bineinteles, uit sa intreb daca si de unde iau vigneta pentru Serbia. Intreb alt vames, imi spune intr-o engleza aproximativa ca imi trebuie doar taxa de autostrada. Ocheeeeiiiiii... Bun, si da-i bice pe partea sarbeasca a Portilor de Fier. N-am mers decat pana la Orsova pe malul romanesc, dar ce-mi vad ochii... Sunt un mare fan al tunelelor, iar pe drumul asta treceam dintr-unul in altul. Aproape de extaz ma aflam PEACHED! La una dintre opririle pentru poze apuc sa vorbesc limba romana. O gasca de ai nostri, opriti cu masinile. Concluzia desprinsa din discutie? Romania e tare misto, da' numai privita dinspre sarbi Altfel soferul uneia dintre masini care afirma ca acasa are si un Fazer spune ca mai devreme a trecut un tip cu motocicleta la cativa cm de oglinda lui. Probabil vorbea despre un Ducatist din grupul de vitezane pe care-l salutasem mai inainte. Ducatist care, totusi, parea sa se dea destul de safe, chiar daca tare. In fine, de la iesirea din defileu, drumul si-a mai pierdut din farmec. Pur si simplu stiam ca trebuie sa ajung la Belgrad pana la ora 18 pentru a nu pierde rezervarea la hostel. Soseaua ma duce pana la autostrada. Nu as fi vrut sa ma sui pe ea, dar na, trebuie sa recuperez ceva timp. Iar la intrare un chiosc si nicio fereastra pe partea mea. Stau putin si ma scarpin in casca. Ma mai scarpin si cu cealalta mana. Nicio masina in spate. Ba da-o dracu', care-i smecheria aici, frate? Cum ma scarpinam eu mai vartos, un batranel de pe margine imi arata un buton. Ah, cat de prost pot fi, frate? Prin magie iese si un bilet, se ridica bariera, iar eu sunt pe autostrada la vreo 70km de Belgrad, mergand cu 120km/h, limita de viteza postata. Trebuie sa spun ca, in afara de vreo 3-4 tiruri, nu am apucat sa depasesc absolut nimic. Toti, dar absolut toti mergeau cu cel putin 140. Inclusiv un Golf II care m-a depasit parca zburand. Ma apropii de capitala, semn de statie de taxare. Eh, acum sa vezi asteptare si ambuteiaj, tata. Aaaa, sa nu. Pentru ca sunt doua linii de taxare, fiecare cu cate vreo 10 benzi, puse in cascada (ultima bariera pe dreapta la prima linie de taxare este deschisa si te duce la a doua linie). Ma si gandeam ce fac daca n-au plata cu cardul. N-a fost nevoie. Semn mare de MasterCard, dau cardul si tichetul luat de la intrare, bag PINul, la revedere. Berceanule, watch and learn So, intru in oras pe autostrada de 4 benzi care-l strabate pe Est-Vest. Stiu doar ca trebuie sa ajung in Novi-Beograd si ca ala e intre Sava si Dunare, deci undeva in Vest. Ma impacientez si iau prima iesire pe care scrie Centrum. Si o iau aiurea pe stradute mici in panta. Mai am doar vreo 45 de minute sa ajung la hostel, deci ar trebui sa ma concentrez putin. Cand ajung la stadionul lui Partizan imi dau seama ca nu-s pe drumul cel bun. So, incep sa bajbai. Ajung cumva la gara si intreb de Novi-Beograd. Mi se arata catre dreapta. Tin drumul principal pana ajung... la dracu-n praznic. Nu-i bine. Inapoi si hai pe autostrada. Nimeresc de data asta, trec Sava si prima iesire e Novi-Beograd-Usce. Aha, fix ce caut. Dar ce vad aici ma da pe spate. Bulevarde de 4 benzi, blocuri inalte, dar foarte departate, foarte mult verde. Parca n-as fi intr-un oras. O mica capodopera de planning comunist. Am ramas impresionat. Pana la urma gasesc barja de pe Dunare pe care aveam rezervarea, asta desi femeile care tineau hostelul se uitau la foaia mea ca la felul 14, despachetez mobra si o iau la pas prin Belgrad, nu inainte de a-mi anunta fetele ca nu m-a amenintat inca nimeni cu arma si ca-s teafar si nevatamat. Prima impresie: nu imi imaginam ca sunt distante asa mari prin orasul asta. Pana sa ajung in centru mi-a luat o buna bucata de ora. Ah, descopar ca am ceasul cu o ora inainte. Damn, am schimbat fusul orar. Si ca nu pot trimite SMS-uri. Asta e, o sa vina ditamai factura. Si cat descopeream asta, reusesc sa trec Sava din nou, cu gandul de a ajunge in centru. In zona lor pietonala, ma asez la o terasa si cer o bere locala. Mi se aduce "Berea Cerbului" pentru 150 de dinari (scumpeanu, de altfel). Si apoi incep sa ma invart prin orasul asta care ajunge sa ma uimeasca. Desi a trecut printr-o serie de bombardamente, e infloritor si curat. Desi este aflat in Balcani, are un miros foarte frantuzesc. Desi pitzipongeala si cocalareala sunt duse la rangul de haute-couture, aud doar chitari si voci melodioase. Pun doar cateva cadre cu un oras in care mi-ar placea sa traiesc daca mi s-ar oferi ocazia. M-am culcat cu o durere groaznica de picioare, cu un inceput de dor de casa si fata. Maine voi descoperi Bosnia. Singur.

Le-am pierdut pe alea originale si am pus altele in loc. Asta sta in frictiune, e-n regula