uzunu

Romanii sau nu, am incercat sa fac o comparatie intre ele si tara noastra. Din punctul meu de vedere, Serbia e cu 10 ani inainte, BIH e aproape cu noi, Croatia, fara discutie e mai avansata cu cel putin 20 de ani, Muntenegru e un fel de Bulgaria cu peisaje si pe steroizi, doar Macedonia mi s-a parut ceva mai jos. Albania, care n-a facut parte din fosta YU, este mult in urma noastra.

Ziua a treia a inceput tarziu. Nu aveam decat vreo 140km de mers si aveam ceva pofta de explorare. Dupa mic dejun, pe la 10, imi pun toate cele pe motor si ma indrept spre Croatia. Coada pe drum national. Am zis c-or fi ceva lucrari sau accident. De fapt era vama. Prin care am trecut vajaind, nu m-a intrebat nimeni de sanatate, desi aveam toate actele in gura. La 2km de vama, iar ambuteiaj. De data asta am zis sa stau in ambuteiaj, poate e altceva. Mnu... Am stat vreo ora blocat in trafic din cauza unor politisti idioti care numai sa dirijeze traficul nu erau in stare. Pe ultimii 200m, cand deja vedeam intersectia, m-am enervat si am luat-o pe contra-sens. Nu mai conta, eram fleasca. Spre norocul croatilor carora deja incepusem sa le spun cuvinte dulci, am ajuns repejor pe drumul de coasta si peisajul s-a schimbat. Da, e destul de mult trafic, dar macar sunt curbe si chestii de vazut si pozat. Iar motociclistii la tot pasul, fara stres. Si dau de semn. "Duba" scria pe el, fix ce cautam. Un drumeag asfaltat cat pentru o singura masina. Vazusem niste poze pe ADVRider cu ceva mega-interesant care ar fi in zona asta. Ies in explorare. Prima la stanga catre un golfulet. Off-road. Piatra. Cam ca Transalpina, dar cu bolovani mai mari si o coborare foarte nasoala pentru o mobra ca a mea de 300kg cu bagaje. Nu ma imprastii, dar nici mult nu mai am de vreo 2 ori. Dar cand ajung am impresia ca am descoperit Paradisul. Un golfulet cu apa azurie, inconjurat de munte, unde nu pare sa fie nimeni. Sun fata. E primul moment in care incep sa ma gandesc cat de singur si mizerabil sunt si ca as putea sa ma intorc acasa. Moralul e la pamant. Sunt in cel mai misto loc pe care l-am vazut vreodata si nu ma pot bucura de el. Mai stau putin si ma pun iar pe cautat, de data asta dupa "tunel". Inapoi in drumul asfaltat. Vad o urcare pe pietris pe dreapta care mi-ar putea da o panorama asupra locatiei. Ajung in varf si... AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nimic altceva nu mai puteam racni. Si tipam din adancurile plamanilor. Am gasit. Adapostul de submarine e fix in fata mea, la capatul unui golf! Cred ca nu-i necesar sa mai mentionez ca am facut rally-raid pe coborare si apoi pe drum pana la el. Sunt in fata atractiei majore a turului astuia. Wow! Pierd vreo doua ore numai invartindu-ma in locul ala genial. Nu pot descrie, imi pare rau. Duceti-va singuri sa vedeti si veti intelege si de ce. Asa cum a inteles si motoristul roman pe care am reusit sa-l opresc din drumul lui spre Split. Pentru a ajunge la Dubrovnik multi dintre voi stiti ca trebuie sa treceti prin BIH pe la Neum. Da, si eu, nu-i nicio problema. Si, de asemenea, probabil vreti sa alimentati acolo datorita pretului mai mic al benzinei. Da, si eu. Bun, deci avem benzinarie, alimentam. Cand ajung la casa intind cardul si... "No card!". Of, Doamne... Bineinteles, nu aveam nici Kune, nici KM la mine, nici Euro. Iar ala nu intelegea o boaba de engleza. Grozav. Sa vezi ca ma si aresteaza astia acum. Din trei cuvinte reusesc insa sa ma inteleg cu omul (care, sincer, nu parea de incredere, dar era cea mai buna solutie la momentul ala), ii las pasaportul si cobor cu mobra sa caut bancomat. Scot vreo 50KM (sa fie...), ma intorc si-i platesc. Imi da pasaportul, dar am ramas cu foarte multe marci bosniece in portofel (echivalentul a vreo 10E), ma gandesc ca ar fi cazul sa-i cheltui ca nu stiu daca reusesc sa-i schimb in orice alta parte. Si na, iau un suc si vreo 3 pachete de turta dulce. Sa fie. Ah, si un burek cu carne inainte de granita. Pana la Dubrovnik insa tot ce pot face e sa injur. Fucking caravans! Drumul e dementa, insa Doamne-fereste sa ramai in spatele vreunei caravane care se taraste cu 40 la ora ca-ti blestemi zilele. Mesaj completat [am despartit in doua postul din cauza unei erori de forum] In Dubrovnik campez. Si-mi iau ditamai teapa. La Solitudo costa 170 Kuna (~20E). Cu banii astia imi luam lejer camera in vreo pensiune. Draci. Si ma duc sa explorez orasul. Cred ca eram singura fata plouata in tot orasul vechi. Nu ma gandeam decat la "acasa". Pun playerul si nu ma mai intereseaza. Inclusiv pozele facute acolo nu-mi ies, desi exista un potential imens pentru fotografie. Si n-am chef nici de stat noaptea si baut. Decid ca, daca si maine voi avea acelasi sentiment, sa ma tirez catre casa si sa nu mai continui tura. Despre ziua de maine presimt ca voi avea mari probleme cu politia intr-una din tarile pe care le voi traversa. Brrrr...

Referitor la Albania, a fost singurul loc in care eram de-a dreptul terifiat. Sosele proaste si aglomerate, soferi idioti, trafic infernal, fetze nu tocmai prietenoase de fiecare data cand opream (de fapt, doar de 3 ori am avut tupeu sa opresc in 230km si 6 ore, cat am traversat tara de la Skadar trecand prin Tirana si Elbasan ca sa ajung in MK).

http://www.adevarul.ro/articole/pitesti-te...n-accident.html Acum am vazut stirea pe Antena 1, insa n-am gasit-o pusa pe net. As vrea sa ma asigur ca nu spun vreo tampenie, insa mi se pare ca accidentul s-a petrecut in localitate dupa cum arata fotografiile...

Planul pentru ziua de azi... practic nu era. In principiu ar fi trebuit sa ajung la vreo 10km de Mostar la un camping in satul Blagaj. Mai departe, gen pe unde o iau, n-aveam nicio idee. Dormitul pe barja a fost ok. Ma asteptam sa se legene mai mult, dar nu s-a intamplat. Am dormit dus, fara vise, fara intoarceri. Dimineata insa cred ca am trezit toata populatia cand a fost sa-mi duc toate cele la mobra. Si n-au fost decat vreo 4 drumuri. Lipesc primul sticker, ma invart un pic pana gasesc autostrada, bag repejor benzina si o intind catre Bosnia. Autostrada, butonul de la statia de "luat-bilet-si-pastrat-pentru-a-ma-rupe-la-bani-mai-tarziu" nu prea mergea, plictiseala groaznica, iar sunt depasit de tot felul de gioarse in timp ce merg cu 120 la ora. Pana la urma ies si ajung pe un drum national si incep sa caut infrigurat de mancare. Primul restaurant nu accepta carduri. Fuck. Tin minte ca scosesem in Belgrad vreo 1000 de dinari (~10E), sunt convins ca n-as avea destui. Deci imi iau talpasita si intru in primul oras mai maricel. Unde nu gasesc nimic de mancare in centru, fireste, doar e 9 dimineata, idiot. Dintr-una intr-alta reusesc totusi sa dau de piata si, fiind pe sens unic, trebuie sa fac cateva "la dreapta" pentru un "la stanga". Si, din pura nimereala, dau de un restaurantel micut, ceva gen fast-food, cu terasa. Al meu esti. Cobor, intreb ospatarita daca stie engleza (stie cat de cat si mai e si draguta-foc) si-i cer meniul. O pufneste putin rasul si ma trage inauntru sa-mi arate ce are. De mancare, bineinteles. Un fel de Burek. - This one cheese. You like? - Yeah, but what does this other one has inside? - ... - Is it meat? - ... Don't understand... - Aaaaaa... pork? Chicken? - ... - Aaaa... carne? - Yes, yes, carne! You like? - Yes, perfect. Give me one big slice of each - Oooook... Cam cand il terminam pe ala cu carne mi-am dat seama de ce a facut ochii mari. In primul rand placinta asta era foarte satioasa, in al doilea, aia cu branza era nasoala. Am mancat jumate ca stiam ca pana la Mostar nu mai pup si m-am tirat. Vezi tu, tirat e un fel a spune. Pentru ca din orasul ala (al carui nume l-am uitat, dar stiu ca-l asemanam cu Buzaul) pana la granita cu Bosnia drumul este perfect asfaltat, destul de liber si are cateva viraje, insa sufera de un defect major: tot ce vezi in stanga si-n dreapta sunt case! Da, copii, am mers 50km dintr-un sat in altul. Innebunisem la propriu. Bine, daca era sa merg si cu 50 la ora cat zicea legea sarbeasca, jur ca ma spanzuram cu fisa de la bujie, insa pare ca exista un acord tacit pe drumul ala, toata lumea merge cu 80 si politia n-are nimic impotriva. Partea mai nasoala e ca atunci cand ies din ultimul sat se termina si asfaltul bun. Partea buna e ca incep si o serie de curbe dragute si incep sa i-o dau. Deh, frustare, can't teach that. Ajung nevatamat la vama cu Bosnia, bag benzina de vreo 800 dinari (vroiam sa scap de ei) si trec in BIH fara cel mai mic stres. Drumul e mai bun si peisajele mai misto. Daca Serbia e o tara destul de plata, Bosnia e un munte brazdat de cateva vai. Ah, da, si limita de viteza e 80. Nu ca ar conta, ma rog Un caption pe poza asta ar spune ca acele case de pe malul drept sunt in Serbia, iar muntele e in Bosnia si Hertegovina. PEACHED!!! Si da-i, si lupta, si ajung in Sarajevo. Care m-a lasat cu gura cascata. Prima data am luat ocolitoarea din greseal, insa s-a dovedit a fi o greseala inspirata. Gasesc intr-un final un loc in care sa opresc si sa fac poze. Din pacate nu cel mai bun, dar, sincer, nu cred ca exista vreun loc din care orasul asta sa nu fie fotogenic. Trag ceva poze si apoi caut un semn de "centrum". Wow, wow, wow. Dupa o coborare in cap, dau nas in nas cu un oras cu parfum, cu farmec si personalitate, cu un centru vechi frumos si refacut cu stil, cu stradute inguste si alei pietonale, cu tramvaie zgomotoase si trafic putin. Cea mai mare dezamagire a turei este ca n-am oprit deloc un oras, sa-i simt gustul, sa-i ating cladirile. Voi reveni. Apoi o tai catre Mostar. Drumul pana la Jablanovita nu-i mai nimic special, insa dupa... Nu ma intrebati de poze, eram mult prea miscat de peisaj incat sa ma mai si opresc. Imaginati-va Cheile Sohodolului intinse pe 100km. Cred ca am spus tot Cadrele sunt trase cu 3km inainte de intrare fara sa-mi dau seama ca voi avea parte de unul dintre cele mai misto drumuri din tura. Misto si nu prea. Cand ajung in Mostar (dupa ceva peripetii cu indicatoarele) imi dau seama si de ce. M-a apucat dorul de casa. Si e naspa. Iar orasul podului nu ma ajuta prea mult. Cladirile daramate de razboi sunt la tot pasul. Urmele gloantelor inca se mai vad. Si totusi, oamenii zambesc. Au puterea asta. Turismul aici se invarte in jurul podului "Stari Most/Podul vechi" sau, dupa numele vechi, "Semiluna pietrificata". O scurta istorie a podului de peste Neretva in jurul caruia se invarte tot orasul ar spune ca in secolul 16 nu-stiu-ce sultan si-a dorit un pod care sa-l inlocuiasca pe unui adiacent, facut din lemn si subred. Arhitectului i s-a cerut un lucru extrem de greu in realizarea lui deoarece, la vremea aceea, era cel mai lung arc din lume, la 30m lungime. Se spune ca si-a programat inmormantarea la o zi dupa ce ar fi trebuit sa fie gata podul. Nu a murit atunci, iar podul lui a rezistat pana in toamna lui 1993 cand un tir de artilerie croata l-a doborat (pentru a inlatura orice dubiu, era vorba de un tir foarte precis, nu de un obuz ratacit). Prin eforturi europene, in 2004 a fost redeschis noul "Stari Most", construit ca o replica exacta a celui din secolul 16, inclusiv cu pietre din podul original recuperate din rau. Iar eu am avut cea mai misto posibil priveliste a podului timp de vreo 2 ore, contra a doua beri, fiecare costand 5KM (am impresia ca ospatarul m-a tras in piept, dar ce mai conteaza? ) Cu cazarea a fost destul de simplu. Dus la centrul de turism, intrebat, venit tipa pe scuter, urmat, culcat. Totul contra a 40KM. Adica 20E pentru o camera foarte curata de pensiune si garaj. Stiu ca am visat ca maine voi ajunge pe malul Adriaticii la "highlight"-ul calatoriei si voi mai trimite un grup de romanache sa-l vada. Dar asta in episodul urmator

Pai fix d'asta am fost. Sa nu mai simt nevoia de a incerca sa ating limitele pe strada, dar sa le si stiu in caz de neprevazut. Si pana acum se pare ca a functionat

In principiu deoarece vroiam sa-i aflu limitele, sa stiu ce atinge prima data, sa stiu cand incep sa fortez fara sens pe strada, dar intr-un cadru organizat si relativ safe. Pe de alta parte, ma voi reintoarce acolo, a fost un antrenament foarte bun pentru franarea tarzie, franarea in curba, dar si ca exercitiu pentru corp. Ma gandesc din ce in ce mai mult sa-mi cumpar o Aprilia RS 250 strict pentru circuit. Mai am o groaza de invatat (am scos 1:25 cu autobuzul), dar imi place sa cred ca asta ma pregateste pentru strada. In plus stiu ca, daca ma apuca mancarimea, pot sa ma scarpin pe circuit si nu pe strada, intre masini, pete de ulei si animale.

Continuarea maine, dragilor. Si scuzati cele cateva greseli de ortografie care mi-au scapat, e seara si-s dupa o zi de munca.

"Fuse-fuse si se duse" spune vorba 'ceea. E vorba de o tura pe care o planuisem de ceva vreme, dar pe care din start am intins-o destul de mult. S-a dovedit a fi o greseala pana la urma, iar povestea va lua o turnura destul de interesanta catre sfarsit. Dar acum ne aflam pe 8 august. Trezirea dis-de-dimineata dupa o repriza foarte scurta de somn. Cu ochii cat pumnii imi iau la revedere de la ai mei, pun tankbagul pe mobra, ma inchin o data si-i dau bice... Pana la coltul blocului, that is, ca trebuie sa umplu rezervorul. E ora 7, Bucurestiul e gol, iar eu il traversez la pas. Cap-compas Turnu-Magurele si Portile de Fier. In Romania nu mai gasesc nimic special, merg cat mai repede in incercarea de a scapa de peisajul plat si drumul drept. Evident ca ma ratacesc putin, prima data in Caracal, apoi in Craiova, si asta deoarece primarii respectivelor comune n-au gasit ca-i de bun simt sa semnalizeze traseul ce trebuie urmat pentru a iesi de pe ulitele lor. Opresc inainte de vama romaneasca. Telefoane de la revedere prietenei si mamei, dar si o confirmare de la Bogdan ca ne vom intalni in Grecia, la vreo 50km de Salonic. Bun, actele-n gura si ma pun la coada. Vamesa imi cere si permisul, sa se asigure ea ca nu fac vreo prostioara. Totul e-n regula, trec la pas barajul cu privirea fermecata de "lacul" Dunarii si ma asez frumusel la coada la vama sarba. Nu-i bai, am timp sa mai beau o cola, sa mai fumez o tigara, sa pun telefonul la incarcat... D'astea. Da' parca nu ne miscam de loc. Si nu vreau sa fiu taran sa ma bag in fata, una e o vama, alta un semafor. Dupa vreo ora de asteptare, imi vine si mie randul. - Hello! - zdmgmgggmhgm - Erm... Sorry? I didn't understood what you where saying... - Zdravie! Means hello in Serbian. - Oh... (moment in care imi vine sa ma fac mic, pitic si sa ma intorc cu coada intre picioare si sa incerc alta vama deoarece aici chiar m-am facut de... maro) - So you tour on motorcycle? - Yeah, I'm making a tour of the Balkan mountains in the next 9 days. All alone. - You brave. Keep away from the mines. Here the papers. - Will do. Goodbye. Bineinteles, uit sa intreb daca si de unde iau vigneta pentru Serbia. Intreb alt vames, imi spune intr-o engleza aproximativa ca imi trebuie doar taxa de autostrada. Ocheeeeiiiiii... Bun, si da-i bice pe partea sarbeasca a Portilor de Fier. N-am mers decat pana la Orsova pe malul romanesc, dar ce-mi vad ochii... Sunt un mare fan al tunelelor, iar pe drumul asta treceam dintr-unul in altul. Aproape de extaz ma aflam PEACHED! La una dintre opririle pentru poze apuc sa vorbesc limba romana. O gasca de ai nostri, opriti cu masinile. Concluzia desprinsa din discutie? Romania e tare misto, da' numai privita dinspre sarbi Altfel soferul uneia dintre masini care afirma ca acasa are si un Fazer spune ca mai devreme a trecut un tip cu motocicleta la cativa cm de oglinda lui. Probabil vorbea despre un Ducatist din grupul de vitezane pe care-l salutasem mai inainte. Ducatist care, totusi, parea sa se dea destul de safe, chiar daca tare. In fine, de la iesirea din defileu, drumul si-a mai pierdut din farmec. Pur si simplu stiam ca trebuie sa ajung la Belgrad pana la ora 18 pentru a nu pierde rezervarea la hostel. Soseaua ma duce pana la autostrada. Nu as fi vrut sa ma sui pe ea, dar na, trebuie sa recuperez ceva timp. Iar la intrare un chiosc si nicio fereastra pe partea mea. Stau putin si ma scarpin in casca. Ma mai scarpin si cu cealalta mana. Nicio masina in spate. Ba da-o dracu', care-i smecheria aici, frate? Cum ma scarpinam eu mai vartos, un batranel de pe margine imi arata un buton. Ah, cat de prost pot fi, frate? Prin magie iese si un bilet, se ridica bariera, iar eu sunt pe autostrada la vreo 70km de Belgrad, mergand cu 120km/h, limita de viteza postata. Trebuie sa spun ca, in afara de vreo 3-4 tiruri, nu am apucat sa depasesc absolut nimic. Toti, dar absolut toti mergeau cu cel putin 140. Inclusiv un Golf II care m-a depasit parca zburand. Ma apropii de capitala, semn de statie de taxare. Eh, acum sa vezi asteptare si ambuteiaj, tata. Aaaa, sa nu. Pentru ca sunt doua linii de taxare, fiecare cu cate vreo 10 benzi, puse in cascada (ultima bariera pe dreapta la prima linie de taxare este deschisa si te duce la a doua linie). Ma si gandeam ce fac daca n-au plata cu cardul. N-a fost nevoie. Semn mare de MasterCard, dau cardul si tichetul luat de la intrare, bag PINul, la revedere. Berceanule, watch and learn So, intru in oras pe autostrada de 4 benzi care-l strabate pe Est-Vest. Stiu doar ca trebuie sa ajung in Novi-Beograd si ca ala e intre Sava si Dunare, deci undeva in Vest. Ma impacientez si iau prima iesire pe care scrie Centrum. Si o iau aiurea pe stradute mici in panta. Mai am doar vreo 45 de minute sa ajung la hostel, deci ar trebui sa ma concentrez putin. Cand ajung la stadionul lui Partizan imi dau seama ca nu-s pe drumul cel bun. So, incep sa bajbai. Ajung cumva la gara si intreb de Novi-Beograd. Mi se arata catre dreapta. Tin drumul principal pana ajung... la dracu-n praznic. Nu-i bine. Inapoi si hai pe autostrada. Nimeresc de data asta, trec Sava si prima iesire e Novi-Beograd-Usce. Aha, fix ce caut. Dar ce vad aici ma da pe spate. Bulevarde de 4 benzi, blocuri inalte, dar foarte departate, foarte mult verde. Parca n-as fi intr-un oras. O mica capodopera de planning comunist. Am ramas impresionat. Pana la urma gasesc barja de pe Dunare pe care aveam rezervarea, asta desi femeile care tineau hostelul se uitau la foaia mea ca la felul 14, despachetez mobra si o iau la pas prin Belgrad, nu inainte de a-mi anunta fetele ca nu m-a amenintat inca nimeni cu arma si ca-s teafar si nevatamat. Prima impresie: nu imi imaginam ca sunt distante asa mari prin orasul asta. Pana sa ajung in centru mi-a luat o buna bucata de ora. Ah, descopar ca am ceasul cu o ora inainte. Damn, am schimbat fusul orar. Si ca nu pot trimite SMS-uri. Asta e, o sa vina ditamai factura. Si cat descopeream asta, reusesc sa trec Sava din nou, cu gandul de a ajunge in centru. In zona lor pietonala, ma asez la o terasa si cer o bere locala. Mi se aduce "Berea Cerbului" pentru 150 de dinari (scumpeanu, de altfel). Si apoi incep sa ma invart prin orasul asta care ajunge sa ma uimeasca. Desi a trecut printr-o serie de bombardamente, e infloritor si curat. Desi este aflat in Balcani, are un miros foarte frantuzesc. Desi pitzipongeala si cocalareala sunt duse la rangul de haute-couture, aud doar chitari si voci melodioase. Pun doar cateva cadre cu un oras in care mi-ar placea sa traiesc daca mi s-ar oferi ocazia. M-am culcat cu o durere groaznica de picioare, cu un inceput de dor de casa si fata. Maine voi descoperi Bosnia. Singur.

Le-am pierdut pe alea originale si am pus altele in loc. Asta sta in frictiune, e-n regula

Cum spuneam, rezultatele a 10 minute de dat pe circuit

Ca sa-l completez pe Angi, pentru ca tocmai am venit dintr-o tura prin tarile astea: - in ciuda vechilor tensiuni din zona, toata aria este foarte safe. Singurul lucru pe care l-as recomanda ar fi sa nu ramaneti in Kosovo, dar ca si tranzit ar trebui sa fie in regula. Oricum, mult mai in regula decat Albania - Belgradul este un oras genial (putin cam scump, in special in zona centrala) - Sarajevo este fix ce ar trebui ce ar trebui Bucurestiul sa fie, cu stradute inguste, aroma si feeling (din pacate doar am trecut prin el) - Mostar, un oras care te face sa te gandesti la ce inseamna razboiul (relativ ieftinut in afara centrului vechi, dar mi s-au cerut 10KM pentru doua beri la o terasa; e drept, aveam cea mai buna priveliste pentru pod) - coasta Dalmata dementiala, dar foarte aglomerata. Daca iesiti din drumul principal dati de niste golfuri si niste plaje virgine si ca-n povesti/vise/paradis - Dubrovnik este un oras groaznic de scump (am dat 170 Kuna la camping, adica vreo 20E, iar o pizza si-o bere m-au dus 100 Kuna) - golful Kotor este de poveste, in special dimineata, la rasarit. Nu luati ferry-ul decat daca va grabiti foarte-foarte tare, altfel e mai misto si doar cu vreo 15 minute mai lung daca o luati prin tunel si va invartati in jurul fiordului. - drumul dintre Virpazar si Sukobin, lat cat pentru o masina, dar asfaltat, e o adevarata lectie de luat curbe printr-un peisaj mirific. Pana la Virpazar trebuie sa treceti un tunel lung de 4.2km care costa 2.5E, dar merita toti banii. - din memorie, benzina (95) e 110 dinari in SRB, 1.8KM in BIH, 7 Kuna in HR si 1.1E in MNE - wild camping-ul este acceptat in SRB si BIH, probabil si-n MNE, dar in HR poti lua amenda - in general se gasesc camere bune pana in 20E/persoana/noapte. In Mostar, cel putin, am ramas surprins de ce conditii am prins. In Belgrad as recomanda un hostel pe o barja pe Dunare daca nu va deranjeaza baia comuna. - in BIH este acceptata plata in Euro aproape peste tot, inclusiv la magazinele satesti deoarece KM-ul este legat strict de Euro, paritatea fiind de 2KM=1E - vamile nu reprezinta absolut nicio problema nicaieri in Balcani, ba chiar intre BIH si HR nici macar n-am fost oprit sa mi se verifice pasaportul - m-am simtit in foarte mare siguranta absolut peste tot ca si motociclist pe drum. Ba chiar am simtit un foarte mare respect in HR. Nu intrati in Albania decat daca sunteti sinucigasi

Eu fac blipping pe schimbarea vitezelor in jos tot timpul. N-am observat nimic suspect de 10.000km de cand am invatat tehnica.

M-am dat pe AmcKart. Tourance-uri cu aproape 20.000km au ajuns pana la capat. Atat doar ca am dat de atatea ori cu crash-bar-ul de asfalt incat incepuse sa mi se faca mila. Senzatia insa era aproape orgasmica. Poze cu "damage-ul" mai tarziu sau maine

Eh, recunosc ca tot ce am facut a fost sa ma invart cativa km prin Bucuresti cu VFR-ica si ca astea erau doar impresii absolut superficiale. Mi-am mai adus aminte o chestie care m-a deranjat: manerele foarte subtiri. E chestie de obisnuinta, dar am observat ca, cel putin pt mine, cu cat sunt mai groase, cu atat stau mai confortabil. Is foarte curios cum o fi cu pasager pe mobra asta. La mine prietena poate sa si danseze in mers la 150 la ora pentru ca are loc si nici nu se simte (nu ma intreba cum stiu )

TF-ul, la fel ca si TA-ul la origine, a fost construit ca drum strategic militar. In caz de era nevoie fiecare din ele putea transporta o armata peste munti pentru a crea un cap de pod si a relansa o ofensiva. LE: Si Transfagaraseanul a fost in primii ani doar pietruit. Daca nu ma inseala memoria, asfaltarea s-a facut abia prin anii 81-82.

Pentru ultima oara, nu e vorba ca se asfalteaza Transalpina, e vorba de cheltuirea banilor publici degeaba pentru ca altii cu foarte multi bani sa faca si mai multi.

Baiazide, cred ca-i mai mult problema de obisnuinta. M-am dat cu VFR-ul unui prieten si, lasand la o parte lipsa confortului, imi era foarte greu s-o las pe curbe, in consecinta le luam foarte incet si cu mare bagare de seama. Aceleasi curbe cu GSu' mi s-ar fi parut banale in schimb. O data ce inveti cum e distribuita greutatea, cum trebuie sa mergi ca sa nu ai parte de efect de cardan si cu lipsa aparenta a feelingului pe furca iti dai seama ca e, de fapt, foarte usor de controlat si ca poti depasi o gramada de vitezane pe un traseu virajat.

La cam toate celelalte motociclete pentru a schimba ambreiajul dai jos un capac, schimbi o serie de placi si arcuri si pui capacul la loc. La noi o faci bucatele ca sa ajungi la ambreiaj. Sunt absolut convins ca manopera e mult mai scumpa la BMW pentru operatiunea asta, la fel si pretul pieselor. Al meu are 80.500km. O singura data, dupa foarte mult mers prin trafic am simtit ceva ciudat, maneta moale si fara "prag". Probabil doar il supraincalzisem. Dar cand am dat electromotorul jos si m-am holbat la ambreiaj, cel putin ochiometric, avea grosime suficienta pentru inca pe atat. Gandeste-te ca-i fix acelasi principiu si aceeasi tehnologie ca la toate masinile. Cand ai auzit ultima oara de un ambreiaj schimbat prematur (in mai putin de 150k km) la o masina cu care s-a mers normal? In plus, tipul ala care ajunsese cu R 1100 GS la 450.000 mile spunea ca nu l-a schimbat decat de 2 ori. Si apropos, o fi ceva marketing hype cu discul ala ceramic de la Touratech, dar daca ar fi sa am nevoie de un astfel de schimb, pe ala l-as lua.

1. E cam acelasi lucru. Daca-l iei din Germania si te intorci cu el pe roti e si mai in regula chiar. 2. 1200GS la 11.000km din 2004 (practic prima serie) nu-i chiar scump. Ideea la BMW-uri e ca-si pastreaza foarte bine valoarea in timp. Il mai tii 2-3 ani, mai pui 50.000km pe el si-l vinzi cu 7500. Incearca asta cu o japoneza 3. Personal as merge pe varianta 1150GS Adventure deoarece e o mobra fara multe probleme. Are Paralever II, care, desi mai greu, este mult mai fiabil decat III-ul si are cutie de 1200, cu 6 trepte, nu 5+overdrive ca la 1150 GS simplu, la fel, mai fiabila. 4. Citeste ADVRider.com, sectiunea GSpot. Acolo vei gasi absolut orice fel de informatie despre vacile astea, vei afla toate problemele pe care le au si iti vei da seama daca vrei cu adevarat troliebuz de genul asta.

La mine erau 6 sau 7 rotatii complete, dar abia pe ultimele 3 se simtea ceva. Si ale mele sunt Showa. Presupun ca sunt aceleasi cu ale tale, nu cred ca BMW a dezvoltat altele intre cele doua modele. Si da, e posibil sa ti se duca amortizoarele. Vezi ca Fournales face pentru mobrele noastre amortizoare pe aer la 750E amandoua. Cand oi avea bani...

Fata o tin la pozitia din mijloc pentru mers normal, indiferent de cata greutate car pe mobra. Spatele e undeva intre hard si standard, mai aproape de hard, iar reboundul (surubul) la 4 rotatii 360* de la soft. Pentru mine (75kg) + bagaj e ideal, sportiv si confortabil. Daca mai pun si prietena (45kg) pe spate incepe sa faca putin pogo la revenirea de pe denivelari mai mari, chiar daca mai adaug putin preload. Am incercat tot felul de setari, de la toate pe soft la toate pe hard si orice intre. Pe soft era mult prea barca, nu-mi inspira incredere pe curbe, pe hard topaia si-mi rupea rinichii. Ce spui tu, Toro, ca-ti rupe aderenta pe denivelari cred ca-i o setare gresita a reboundului. La o tura de la soft e foarte putin, asta e setare de autostrada.

Mi-am adus aminte de ce merg de cele mai multe ori doar cu fata, fara alti parteneri de drum. Multumesc.

Bun, asta imi demonstreaza faptul ca ai ramas fara argumente pentru a sustine asfaltarea acestui drum. Melciule, 2011 era. In septembrie '11 o sa fac o tura pe gratis. Yey! LE: As for the record, de fiecare data cand trec pasul Urdele simt putina rusine. Sunt altii care urca pe biciclete sau pe jos. Astept creasta Fagarasilor sa fie asfaltata ca sa pun genunchiul jos pe Moldoveanu...

Perfect