Doctor X

Nu-mi spune ca au asfaltat portiunile dintre Svinita si Berzasca unde era doar macadam cu gropi.

Iegzistă o esplicație: http://en.wikipedia.org/wiki/Midnight_sun

Va recomand sa faceti un ocol prin Krushuna.

Da' de ce "nu prea e posibil"? Nu-i dracul chiar asa de negru si are GS. Se descurca.

- Intre Voineasa si Petrosani, toata portiunea din DN7A care se afla in judetul Hunedoara. Totusi ar merita sa vezi cheile Jietului. Nu stiu care mai e situatia pe defileul Jiului. - Pe tronsonul Herculane-intersectia cu DN66A mare atentie la gropi. Sunt portiuni de carosabil de toate felurile (mai putin macadam): asfalt bombardat, beton, asfalt proaspat. O sa te distrezi, insa, dupa aceea, pana la Baia de Arama (cu putina grija la nisip). - Strazile din Vidin. Drumuri bune!

Cateva (ca am fost pe fuga) si de la mine aici: https://www.flickr.com/photos/44307879@N05/sets/72157652065971271/

Legislatia te contrazice:

Deci tu esti cel caruia i s-au potrivit pantalonii. Protectia de spate de unde ai luat-o, ca mie cei de la MotoEmotion mi-au spus ca n-au adus-o la SMAEB?

Mi-am gasit manusi de vara (cu greu) la niste baieti si fete din Targu Mures si m-am simtit balerin pe Triumph Tiger 800 XCx. Cam atat.

Care-i filtrul OEM la Tiger?

Bridgestone BT45 as zice eu.

Si eu la fel.

Dupa tot ce ai spus, parerea mea e sa iti vinzi Dakar-ul si sa-ti iei F800GS. Nu ai nici gaura in buzunar, nici credit pe cap si cand faci turele alea prin Europa nu vei avea griji cand iesi de pe asfalt. Ca se mai intampla sa mai gasesti locuri spectaculoase la care ajungi mai greu cu 1200. Zic si eu...

Totul depinde exclusiv de ceea ce intelege blorin prin "mers prin padure" si "ture in doi pe asfalt prin Europa". Daca "padure" inseamna pentru el forestiere usoare si "ture prin Europa" inseamna 10000 de km in doua-trei saptamani, atunci poate sa se gandeasca la 1200GS. Daca in schimb vrea forestiere mai noroioase/pietroase, eventual sa se catere pe la lacul Vulturilor sau pe Iezer, si ture pe asfalt de maxim 5000 km, nu vad de ce nu si-ar lua ceva de clasa medie. Dakar-ul sigur o sa gafaie cu doua persoane si bagaje.

Cred ca un 800 e indeajuns pentru ce vrei tu sa faci. Doua seturi de roti cu gume pentru asfalt si off, sa modificata pentru confortul tau si-al pasagerului si e gata. Eventual mai umbli la suspensii, daca nu e prea costisitor. ERU s-ar putea sa te sfatuiasca in privinta asta, pentru ca a spus de multe ori ca suspensia ar fi hiba majora la F800GS.

Posesorii de BMW de cele mai multe ori aleg Castrol, pentru ca e recomandat de producator.

Face bine, mai ales daca o tii la caldurica.

De ce? Trebuie sa ai si o explicatie.

Da-i un Google Translate la asta:

Topicul asta devine din ce in ce mai hilar. De la primul post pana la ultimul. ) Vedeti ca exista un topic dedicat la sectiunea "service" pentru cei care vor sa se informeze, nu neaparat sa rada.

Daca zici ca-i AGM nu mai face poze. E fara intretinere, iar electrolitul nu ai cum sa-l vezi pentru ca e absorbit in panouri din impletitura din fibra de sticla, asa cum spunea Penetru. Nu se scot capacele, nu se completeaza cu apa sau electrolit, ci doar se pune la incarcat. Daca nu se incarca, se schimba.

Pai ce te-a oprit sa sari peste garla macar o data? N-ai buletin?

BB code la dimensiune medie (640 pe latura lunga), din care stergi al doilea URL (cel in care iti apare si numele). Eu asa fac. PS: Vad ca te-ai prins. Neaparat baga un rand liber intre doua poze consecutive. Altfel se vad lipite una de alta.

Chiar am văzut o echipă de patru cățărându-se pe unul dintre turnurile de conglomerat. În dimineața celei de-a șasea zile, după un calcul sumar, am decis să luăm micul dejun la hotel. Costa 5 euro de căciulă, ceea ce însemna fix două espresso la orice cârciumă, după cum aminteam când v-am povestit ziua a patra. Ne-a acompaniat un cuplu de austrieci pe la cincizeci de anișori, veniți cu o zi în urmă pe un F800GS. Traseul l-am făcut la masă și destinația a fost stabilită: Lefkada, cu următoarea zi rezervată insulei. Am rezervat rapid și o cameră în Vasiliki, iar la 10 jumate aruncam o ultimă privire în urmă către Kalampaka: Drumul ne-a purtat printr-o zonă depresionară până la Pili, de unde am intrat pe o vale mărginită de creste calcaroase. După ce am părăsit valea, a urmat prima rătăcire, provocată de lipsa indicatoarelor scrise în alfabetul latin și de impresia că drumul principal spre Arta părea să meargă înainte, nu la stânga. Ne-am dat seama mai mult după soare că la un moment dat ne îndreptam spre nord în loc de vest și ne-am oprit să întrebăm câțiva pești închiși într-un acvariu dacă suntem pe drumul bun. N-am înțeles ce-au zis sărmanii pești, pentru că nu știm să citim pe buze, însă Google Maps ne-a lămurit: înapoi și la dreapta, pe drumul ce părea secundar. Au urmat o serie de urcușuri și coborâșuri, prin văi înguste sau sate agățate pe povârnișuri abrupte, pe serpentine și prin tuneluri luminate și aerisite: o plăcere! Pănă când, previzibil, ne-a pocnit foamea. De data asta n-am nimerit bine. O crâșmă rurală cu terasă, la care ne-a întâmpinat o tanti acră, cu care n-am putut să ne înțelegem nici măcar prin semne (cel familiar al frecării cvasicirculare a burții cu mâna dreaptă) că am vrea să băgăm ceva la ghiozdan. Singura reacție a femeii la auzul unor cuvinte de genul „souvlaki”, “horiatiki” sau “musaka” fost câte un „ha?” mai degrabă nervos, urmat de o bălmăjeală în grecește. Ne-am mulțumit până la urmă cu câte un frappe, pentru că s-a dovedit a fi singurul cuvânt pe care l-a înțeles. Logic! Am lăsat-o pe tanti să se întoarcă la bârfă cu mușterii greci dinăuntru, am mai tras o poză între două sorbituri și ne-am luat tălpășița, cu un pic de cofeină și zahăr în sânge, dar la fel de flămânzi. Ne-am potolit foamea o oră mai târziu, cu mini-croissante și înghețată cumpărate de la un magazin care din pricina terasei aducea de la depărtare a cârciumă. Am tras rapid câteva cadre pentru o panoramă și apoi valea, pentru că se făcuse răcoare și se și înnorase. Ușor-ușor am coborât la Arta și după un timp am oprit să bem un tutun la intrarea în Amfilochia, minunându-ne de cactușii uriași de pe marginea drumului. Norii nu promiteau nimic bun, iar la ieșirea din oraș a început să toarne. Motiv pentru mine să accelerez pentru a fugi de ploaie, spre disperarea lui Angi. Am avut totuși dreptat și în câțiva kilometri am lăsat ploaia în urmă și am ajuns pe un soare plăcut la podul mobil străjuit de tunuri, pod ce lasă ambarcațiunile să ajungă din Marea Ionică în portul Levkas. Ne-am odihnit câteva minute la umbra fortului Aghia Mavra, pe care l-am păstrat pe lista obiectivelor de vizitat la plecarea de pe insulă, și apoi ne-am avântat în trafic, destul de aglomerat până la ieșirea din Nidri. La Vasiliki am ajuns pe înserat, ne-am parcat mobrele în garajul de la subsolul pensiunii, printre cearșafuri la uscat, și, după debarcarea bagajelor și trecerea la ținută lejeră, la recomandarea gazdei am ieșit să luăm cina la una dintre cele trei taverne, lipite una de alta, aflate la o aruncătură de băț de poensiune, între drumul principal și plajă. Taverna recomandată era aproape plină, spre deosebire de celelalte două în care n-am văzut picior de client. Probabil or avea un aranjament cu patronii de pensiuni, ne-am zis, și am fost așezați la singura masă disponibilă. Fără să îmi verific portofelul, am comandat fetei pește, știind că nu-i tocmai ieftin, însă convins că ne permiteam „extravaganța” asta. Toate bune și frumoase până la notă, când am contatat că ne mai trebuiau vreo patru euro pentru a achita cina. La întrebarea dacă putem plăti cu cardul, răspunsul chelnerului a fost previzibil: „onli chesi”. Mai auzisem expresia asta și în Thassos cu un an în urmă și înțelesesem de atunci că patronii greci de taverne preferau să plătim cash și chiar dacă aveau POS să ne spună că nu funcționează; la fel și în cazul caselor de marcat: extrem de rar primeam un bon în loc de nota de plată clasică, scrisă de mână pe o bucată de hârtie. Un pic îmbujorați, am întrebat chelnerul dacă există vreun bancomat în Vasiliki: da, există, zice el, dar e la vreo 10 minute de mers pe jos, la parterul unui hotel, și nu garantează că e și funcțional. Apoi, văzând că dăm din colț în colț încercând să decidem cum procedăm, ne întreabă câți euroi avem în buzunar. Îi spunem, ne conduce în restaurant și prezintă situația patronului, acesta acceptând să-i plătim cât aveam, râzând pe sub mustață cînd a văzut cât de rușinați eram. Scăpați de mica umilință de la tavernă, am mers întins până la bancomatul indicat de chelner, am ușurat cardul și mi-am îngreunat portofelul, la un curs nesimțit pe care l-am acceptat fără să stau prea mult pe gânduri. Cu bani în buzunar, am lăsat fata să meargă la culcare, iar eu mi-am luat două beri reci de la magazinul de lângă pensiune. Pe care le-am băut. Traseul zilei: Kalampaka-Trikala-Pili-Vourgareli-Arta-Amfilochia-Vonitsa-Levkas-Vasiliki (310 km) Cazare: Anemolia Apartments (34 Euro) Mâncarea zilei: biban de mare la grătar Berea zilei: Amstel, pentru că „Heineken iz finizd!” Sfatul motociclistului: E bine să cunoașteți alfabetul țării în care vă aflați, în cazul în care nu există indicatoare scrise în alfabetul latin. Și, mai ales în Grecia, să aveți o rezervă de bani lichizi la voi, pentru orice eventualitate. Teaser-ul de ziua a șaptea: