Sari la conținut

Kagemusha

Super Membru
  • Număr conținut

    2.233
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    1

Orice postat de Kagemusha

  1. La drum lung e util să ațipești câteva minute. De preferat când ești în mers și ai o viteză mai mare, undeva peste 150km/h. Nici nu ai nevoie de "dispozitiv", o să vină cei de la SMURD să te acopere cu ceva. Posibil să ai dreptate, dar se întâmplă de mulți ani... Îmi amintesc câteva, targa pentru cărat accidentații pe munte, "costumul caroserie", elementele de bagajerie agățate de motociclete etc. Dacă e de vină mintea creață? Să lăsăm omul să se simtă bine!
  2. Exact! Eu o spun încă o dată, Martinator este în pole pentru obținerea titlului în acest an (deși m-aș bucura mai mult să-l ia Marc). Singurul scenariu pe care mi-l imaginez ca Marc să câștige campionatul este ca cei de la echipele Aprilia să se faulteze regulat (cum au mai făcut-o). Atunci, cel mai probabil Marc va câștiga titlul pentru că va dovedi constanță și va fi tot timpul pe podium sau în apropierea lui.
  3. Quartararo = 55 puncte Ceilalți trei piloți Yamaha (împreună) = 52 puncte Sper să fi calculat corect. Nu mai amintesc de un titlu câștigat și unul pierdut. O fi el poponar, dar pare că le știe...
  4. Au căzut toți trei, Fabio chiar de două ori, numai că Marc a avut grijă să cadă în FP1, iar italienii au comis-o cum i-e mai greu voinicului. N-am nimerit-o cu Martinel...
  5. Cred că Martin are toți așii de data asta. El poate pierde titlul... sau îl poate câștiga. Cu tot geniul său, Marc nu poate decât să stea la cotitură și să spere că Martinatoru' își dă cu stângu-n dreptu'. Mai există și posibilitatea ca cei de la Aprilia și Trackhouse să se faulteze între ei - au mai comis-o. Oricum, Yamaha are șanse mari ca anul viitor să aibă numărul 1 pe una din motociclete.
  6. Odihnește-te liniștit, Adi!
  7. Poți să o mai spui o dată. Are totuși și un pic de baftă, urmează o lună de pauză, nu va pierde prea multe puncte și are timp să se refacă până la cursa următoare. Rămâne să vedem dacă evenimentul de azi se va dovedi decisiv sau nu în stabilirea ierarhiei finale.
  8. Cad Marc, Bezzecchi și Fabio Diggia, iar Martinator câștigă și se distanțează!
  9. 1.6 spune tipul care-l citează, chipurile, pe Martin. Dacă ne luăm după rezultatele din teste, care au "scăpat" pe net, diferența este ceva mai mare. Dar, da, din ce au spus piloții care au mers și în WSBK, Pirelli e net superior. Desigur, o să vedem mai bine la anul, când vom putea compara pe toate circuitele. Cred că pe un circuit de mare viteză diferențele vor fi mai mari decât pe un circuit "flow".
  10. Ininformațiile despre timpi au fost publicate prima oară de Sky Italia acum mai bine de o săptămână, după teste. Sursa lui Method este vreun băiat pe feisbuci care a preluat știrile alea, le-a modificat oleacă și le-a pus în gura lui Martinator. Așa atragi subscriberi.
  11. Da, de mai multe ori, dar nu lucruri pentru KTM ci alte chestii. Sunt foarte ok, preturi bune și produsele au fost de excelentă calitate.
  12. Când motorul e pornit, bateria se încarcă? E mai bine să mergi la un atelier.
  13. Dacă a existat un astfel de episod, mie mi se pare prea mică pedeapsa primită acum. Asta îi accentuează caracterul mizerabil. Ce faci pe pistă rămâne acolo. Eu îi apreciez pe Franky Morbidelli și Martinator. Unul e ghiolban pe circuit, altul e slab de minte, dar sunt băieți cu suflet frumos. Bezzecchi... își dă arama pe față, a mai scris cineva mai devreme.
  14. Eu tot nu-mi dau seama care sunt precedentele alea despre care a amintit Rivola. Nu cred că a fost vreun caz în care un pilot să o fi luat pe arătură în felul ăsta. Bezzecchi și echipa ar trebui să fie mulțumiți că a luat numai suspendarea pentru cursa asta.
  15. Cam plictisitoare cursa în afară de start și scurtul duel între Pedro și Martinator.
  16. Cantitățile sunt apropiate și la SH 150i.
  17. Vor mai fi teste, la fel ca totdeauna. Imediat după ultima etapă și înainte de începerea sezonului încă două. Va exista timp suficient pentru toată lumea să se acomodeze cu motocicleta și pneurile. Cu două condiții însă: să fie apți din punct de vedere fizic și să aibă capacitatea de a învăța. Cu cât mai repede cu atât mai bine. https://www.motogp.com/en/news/2026/06/18/alex-marquez-given-green-light-to-take-part-in-fp1/1073941 Decizia finală dupaFP1.
  18. Ai perfectă dreptate, m-am gândit la "fluid" și am scris "vâscos". Exact. Nu m-a deranjat în mod special prețul, ci incompetența, și, mai ales, furăciunea cu zâmbetul pe buze.
  19. Mai e un motiv, cel puțin declarat oficial, cică "resurse limitate".
  20. He-he, B.B. e mic copil, să-i fi văzut pe unii fani galbeni! Noroc că au dispărut de aici în ultimii ani!
  21. Mulțumesc, asta intenționez. Conform manualului pot pune și un 10W30 MB la transmisie, dar mă gândeam la ceva mai vâscos pentru că folosesc scuterul foarte mult când e frig. Din butoiul ăla pun și la Suzi, la care ar trebui să folosească 10W40 (dacă îmi amintesc bine de la ultimul SV 650). Interesant este că pe factură vor trece ulei conform cărții, indiferent de motor. Am fost la ei ultima dată în 2024, aveam două cazane la prima revizie. Nu te lasă în atelier (cei de la Ducati, Motodynamics sau Dual Motors nu au nimic împotrivă), dar au lăsat ușa deschisă între atelier și recepție și am văzut ce și cum au făcut, pentru că mi-am pierdut timpul la motocicletele din showroom. Nu au făcut nimic în afară de schimbat uleiul, dar m-au ținut de fiecare dată câte o oră, ca ăia de la ITP, pe care-i verifică RAR-ul. Nici măcar nu au verificat luminile, frînele, o piuliță, un șurub, ceva. Dar au trecut astea în factură, inclusiv curățat și gresat lanț. Nu mai merg la ei în veci. Pe partea de vânzări nimic de reproșat, de la comunicare excelentă, livrare rapidă și chiar discount, de fiecare dată am plătit mai puțin decât la orice alt dealer, băiatul ăla chiar știe să vândă.
×
×
  • Creează nouă...