Enduro Turism In Gorj Si Judetele Invecinate

[Vizitator _Raul_]

Totul a inceput cu o sarcina de lucru care s-a lungit imens pe o perioada de 7 luni.

Mi-am jurat ca atunci cand se va termina cu bine sa imi iau "prietena" si sa plecam singuri o saptamana la munte, unde va fi pustiul mai mare.

Imi doream de mult sa vad Cheile Oltetului si Sohodolului. Prin extindere am hotarat sa imi aleg ca zona de operatiuni judetul Gorj. Am luat atlasul turistic al Romaniei in fata si am bifat tot ce am considerat ca merita vazut in Gorj si imprejurimi.

 

In prima zi traseul a fost urmatorul :

Timisoara - Herculane - Cerna Sat - Barajul de pe raul Cerna - Cernisoara (Izvoarele Cernei) - Barajul Motru Sec - Baia de Arama

 

Bagajul a constat in :

- rollbag textil de la Louis introdus intr-unul de plastic (protectie ploaie) in care aveam hainele

- un tankbag pus pe sa plin cu tot ce aveam nevoie pentru eventuale reparatii - chei, petece, leviere, adezive, spray-uri, coliere, compresor electric, etc

- 2 camere pentru cele doua roti

- costumul pentru ploaie si

- un rucsac de spate in care imi caram apa, sucul si mancarea.

 

Prima oprire a fost pe podul de la Caransebes. Este locul de unde incep sa se vada bine muntii inzapeziti

Drumul de la Caransebes la Orsova este ceva ingrozitor pentru 95 % din participantii la trafic (Numai eu si cu 2 cross-isti ce ne mai bucuram de starea lui). Pe undeva pe langa Piatra Scrisa am crezut ca m-am ratacit in asa fel era decopertat (mergeam prin namol).

La un moment dat, profitand de inaintare m-am oprit de mi-am cumparat mere si am mai stat la taclale cu babuta ce le vindea.

 

Am ajuns la Herculane, am alimentat

 

si am luat-o in sus pe traseul spre Baia de Arama, pe drumul ce ocoleste statiunea

 

A inceput un pic si ploaia dar costumul pentru ea era pregatit asa ca nu a fost capat de lume

 

Dupa ceva timp m-am rupt din drumul spre Baia de Arama si am luat-o spre Cerna Sat. Prin zona asta, un om de bine ca sa zic asa, nivela drumul cu un excavator cu lama. Fericire pentru cei cu mai mult de 2 roti cosmar pentru mine care derapam fest prin namolul si pietrisul moale lasat in urma de lama utilajului. Bine macar ca peisajul devenea din ce in ce mai interesant

 

Dupa un drum de cosmar pentru orice masina am ajuns in Cerna sat. Pauza de tigara si dezechipat de costumul de ploaie

 

Nu am iesit bine din sat

 

si am observat in fata mea o pancarta mare pe care scria ceva de genul "Camping - Rezervatia naturala Cheile Corcoaia". Uitasem sa le bifez ca parte a periplului meu dar ceva imi aducea aminte de acea denumire si imi spunea ca as face bine sa ma opresc. Asta am si facut si nu am regretat deloc

 

Dupa ce am terminat de vizitat Cheile Corcoaia mi-am continuat drumul spre barajul de pe raul Cerna. Drumul era din ce in ce mai pustiu si mult mai greu decat ce am avut eu timp sa surprind in poze. Desi din dale de beton armat, era crapat atat de-a lungul cat si de-a latul acestora (arata ca o tabla de sah), crestea iarba printre toate crapaturile alea iar la curbele pe urcare era plin de pietris si bucati de crengi putrede aduse de ape.

 

 

In fiecare loc in care intalneam oameni (fenomen destul de rar de altfel) opream si stateam de vorba cu ei. Cu toate hartile pe care le aveam eu, nu as fi ajuns nicaieri daca nu as fi luat aminte la ce imi spuneau padurarii si ciobanii de pe traseu.

 

Ei toti mi-au spus ca odata ce ajung in partea superioara a barajului sa optez intotdeauna, atunci cand ajung la bifurcari, pentu drumurile ce merg la dreapta, de-a lungul luciului apei.

Ma asteptam sa merg mult dar m-am plictisit rau de tot de cat am putut inconjura barajul de pe Cerna. Cel putin 20 de km de forestier am mers numai aici. La un moment deja m-am trezit in fata cu varfurile inzapezite.

Urmand numai drumurile la dreapta am mai avut parte si de surprize ca cea de mai jos

Editat Mai 13, 2008 de Popescu_ MihailRaul

[aditorpan]

Super tura! Felicitari! Daca nu ma inseala memoria ne-am cunoscut la ,, Bike on Ice 2008"...???? ... Oricum... Bafta si la mai multe !

[Vizitator _Raul_]

Super tura! Felicitari! Daca nu ma inseala memoria ne-am cunoscut la ,, Bike on Ice 2008"...???? ... Oricum... Bafta si la mai multe !

 

Asa e, ai dreptate !

A fost o mare bucurie pentru mine sa fim colegi de camera !

Nu am nici o sansa sa termin acest topic in seara asta, asa ca mai uita-te din cand in cand. Au urmat chestii si mai faine decat ce am apucat si voi apuca sa scriu astazi.

 

 

Sa continui, fiindca editarea imi da mari batai de cap atunci cand jonglez cu zeci de poze.

 

Am mai imprastiat eu apa din balti si frunzele de pe crengi (P.s. - Uitati-va la cum arata cizmele in a 2a poza...puteam stoarce apa din ele dupa cate balti cunoscusera in ziua aceea)

 

pana cand am ajuns sa vad asa ceva in fata mea si entuziasmul sa imi scada mult sub limita :

 

Muntele se surpase acoperind drumul si doborand toti copacii in calea lui. In jos era un hau de vreo 20 de m si prea bine nu mi-a fost cand mi-a trecut prin cap gandul ca s-ar putea sa fiu nevoit sa ma intorc. Am lasat motorul pe loc si am luat-o usurel la pas. Noroc cu niste baieti cu ATV-uri care trecusera anterior pe acolo si facusera ei deja un drumusor de trecere.

 

Ceva mai sus de patania mea cu muntele surpat am ajuns intr-un loc unde mai multe ape curgatoare se intalneau. Nu stiu sa fi avut vreo denumire insa imaginile ce mi-au aparut deodata in fata la iesirea dintr-o curba au fost destul de impunatoare si spectaculoase chiar daca din poze stiu si eu ca nu par

 

Cand deja se insera bine

am ajuns la podul

si la intersectia de la Cernisoara.

Desi am un atlas rutier al Romaniei foarte laudat de multi (inclusiv de mine) si destul de scump pe deasupra (50 Ron - e vorba de cel comercializat de Cartographia si care are, credeam eu, toate drumurile forestiere din tara) am avut surpriza ca doua drumuri care pornesc din aceasta bifurcatie sa nu existe in el. Din acest punct daca faci la dreapta iesi la Baia de Arama (cum am facut eu) iar daca o iei la stanga ajungi la Campul lui Neag si pe ruta Uricani - Lupeni - Vulcan iesi la Petrosani. Am aflat de optiunile astea de la ciobani, btw.

Pe aici vor trece excavatoarele reformei din transporturi care vor sa creeze un drum de legatura intre Valea Jiului si Herculane. Imi povestea taica-meu despre un anume politician care se bate cu caramida in piept cand vine vorba de cate a facut el pentru acest tronson. Mai bine ca nu l-a facut decat pe hartie.

Vedere inspre Herculane de unde venisem

 

si vedere inspre Campul lui Neag - Petrosani

 

De aici a inceput nebunia pentru mine. Se intunecase bine si drumul era din ce in ce mai plin de namol si sleauri de la camioanele care carau lemne. Problema cea mai mare era namolul clisos, total lipsit de aderenta pentru pneurile mele dual.

Am derapat destul de tare de 3 ori pe aceasta portiune de la Cernisoara la barajul de la Motru iar intr-una din aceste dati destul de tare incat am fost la limita caderii (am redresat in ultimul moment punand ambele picioare pe jos mult in laterala motocicletei).

M-am trezit la un moment dat in fata mea cu un camion plin cu lemne, pus cu totul in drum. Langa el intr-un adapost incropit din barne de lemn si celofane, la lumina unei lampi pe gaz, gateau si mancau 4 padurari. Mana cereasca pentru mine (care mi-am confirmat si am intrebat despre rute) si moment de scuipat in san pentru ei.

Mai in fata un camion abandonat si numai peisaje din astea placute in plina noapte.

 

Cand am vazut luminile barajului parca m-am nascut a doua oara. Era deja trecut de 10 noaptea. Pe malul barajului am avut placerea sa trec prin doua balti lungi de mai bine de 10 m fiecare si adanci una de 20 de cm si alta de cel putin 30, dupa aproximatiile mele, avand in vedere ca motorul tot intra in apa, pierdea putere si mie imi plutea apa peste nivelul talpii piciorului. Stiu ca nu e mare lucru pentru un endurist batran, dar pentru mine si eperienta mea a fost interesant rau.

Cel mai interesant a fost cand am gasit barajul cu bariera pusa si inchisa cu lacat. Initial am crezut ca am luat-o gresit iar dupa aceea mi-am luat inima in dinti si m-am dus de am batutu la usa barajistului. Cand m-a intrebat omul cine e, era sa ma bufneasca rasul si sa ii zic "- Un nebun, cin` naiba sa fie...!?"

Nu vreti sa stiti cum trageam de cagula ca sa imi fac fata cat mai vizibila (este din aceea lunga si dureaza ceva sa o scot de sub geaca) ca sa nu se sperie saracul om de mine.

 

Am stat noi la palavre vreo 10 minute (vroia omul sa ma adaposteasca si sa imi dea de mancare iar eu aveam in rucsac mancare de cred ca hraneam toti angajatii de pe acolo) dar dupa asta m-am tirat.

Am facut 2 poze mai pe dibuite barajului (mi-era si jena sa mai cer voie sa fac poze la ora aia acolo)

 

dar ca sa va faceti o idee despre cum arata pe lumina uploadez aici 3 poze gasite dupa ceva cautari pe internet :

 

Cladirea alba, micuta, din fundalul celei de a doua poze de pe internet este casa barajistului la usa caruia am batut eu noaptea.

 

Cam atat pentru astazi.

Merg la somn si eu fiindca deja dorm pe scaun.

Maine am sa va povestesc ce si cum a fost a doua zi a concediului meu :

cazarea in cea mai tare (si singura bineinteles) pensiune din Baia de Arama, ce am mai facut pe la Podul de la Ponoare, padurea de liliac din aceeasi localitate, monumentul Proclamatiei de la Pades, manastirea Tismana, casa memoriala C. Brancusi de la Hobita, cheile Sohodolului si cea mai frumoasa parte a acestei excursii (desi un loc uitat de lume si necunoscut de mai nimeni) Cheile Vaidei si localitatea Curpen (aici as face eu o intrunire a posesorilor de Yamaha Tenere).

 

Pana maine, noapte buna si voua !

Editat Mai 13, 2008 de Popescu_ MihailRaul

[ade.]

Super tare.

Foarte misto sa citesti un articol relatat asa. Abia astept continuarea

[smar2]

Haha... chiar ieri dupa-amiaza propuneam aici pe forum un traseu asemanator (cheile oltetului - petrosani - campul lui neag - cerna sat - baia de arama - 2 forestiere peste muntii vilcan - tg. jiu - bucuresti), si spuneam ca nu cred ca a mai fost multa lume pe acolo, ca n-am gasit nimic aici pe forum despre sectorul campul lui neag - cerna sat. Uite aici traseul propus de mine: LINK

 

Si n-a trecut nici o zi si ne povestesti tu ceva asemanator. O sa ne fie de ajutor povestirea ta in planificarea traseului. Eventual poate iti dam un PM sa ne spui cam cat dureaza drumul intre diverse puncte de pe traseu.

 

Sa continui povestirea cu poze, ca e foarte interesant...

[dhamzea]

Keep walking ! ioni uakar

super tare !!!

la mai multe si mai mari !!!

[andrei belcic]

Haha... chiar ieri dupa-amiaza propuneam aici pe forum un traseu asemanator (cheile oltetului - petrosani - campul lui neag - cerna sat - baia de arama - 2 forestiere peste muntii vilcan - tg. jiu - bucuresti), si spuneam ca nu cred ca a mai fost multa lume pe acolo, ca n-am gasit nimic aici pe forum despre sectorul campul lui neag - cerna sat. Uite aici traseul propus de mine: LINK

 

Si n-a trecut nici o zi si ne povestesti tu ceva asemanator. O sa ne fie de ajutor povestirea ta in planificarea traseului. Eventual poate iti dam un PM sa ne spui cam cat dureaza drumul intre diverse puncte de pe traseu.

 

Sa continui povestirea cu poze, ca e foarte interesant...

 

Eu am facut drumul Cerna Sat - Campu lui Neag in 2000. Era la un an sau doi de la niste furtuni cu ploi torentiale imense care au avut loc in M-tii Godeanu si Valcan. In vreo 4-5 locuri drumul a fost rupt si imposibil de traversat. Trbuia mers pe curba de nivel pe o panta de peste 45 grade pe un pietris si pamant foarte instabil. Te ameninta o cadere de peste 50 metri in parauri bolovanoase! Popescu MihailRaul a intalnit niste mostre din ce avea sa urmeze daca o lua spre Campu lui Neag. Plus ca, necirculat fiind, intre portiunile surpate, drumul era napadit de vegetatie.

Norocul meu a fost ca, pe vremea aceea, eram cu bicicleta. Asa ca am ocolit portiunile rupte, cu bicicleta la spinare, pe deasupra, prin padure. E adevarat ca, in fata mea, se auzeau niste motoare. Si oamenii pe care i-am intalnit imi spuneau ca au trecut doi motociclisti ianainte. Eu nu i-am vazut, asa ca nu stiu ce tip de moto aveau. Si nu stiu nici daca au reusit sa treaca sau au cotit-o pe undeva pe alt traseu.

In cocluzie, daca drumul nu a mai fost reparat si se afla in starea in care era in 2000, singura sansa sa fie facut este cu dirt-bike-uri gen WR sau EXC.

[aditorpan]

Haha... chiar ieri dupa-amiaza propuneam aici pe forum un traseu asemanator (cheile oltetului - petrosani - campul lui neag - cerna sat - baia de arama - 2 forestiere peste muntii vilcan - tg. jiu - bucuresti), si spuneam ca nu cred ca a mai fost multa lume pe acolo, ca n-am gasit nimic aici pe forum despre sectorul campul lui neag - cerna sat. Uite aici traseul propus de mine: LINK

 

Si n-a trecut nici o zi si ne povestesti tu ceva asemanator. O sa ne fie de ajutor povestirea ta in planificarea traseului. Eventual poate iti dam un PM sa ne spui cam cat dureaza drumul intre diverse puncte de pe traseu.

 

Sa continui povestirea cu poze, ca e foarte interesant...

 

 

L-am facut traseul anul trecut in august. Drumul e in stare buna peste munte, intradevar e un traseu super fain! Merita facut! Bafta!

[fuchsia]

Bravo mane, frumoasa tura !

 

"avand in vedere ca motorul tot intra in apa, pierdea putere si mie imi plutea apa peste nivelul talpii piciorului" - ia vezi matale daca ai saltat furtunasul ala din carb de care scrie aici

 

http://www.horizonsunlimited.com/hubb/yama...highlight=water

 

"The real problem:

Ever noticed all those pesky vent hoses coming off your Carb? Most run down through the rear linkage or swing arm. Well, one of those sucks instead of blows.

In normal rain, even pouring rain, you won't have a problem, but as soon as the cases are under, say, to the brake pedal, then that vent hose will suck up water into the Carb and stall the motor. Happens every time"

 

Misto lumina Partea proasta la o tura din asta e ca n-ai cum sa fotografiezi tot ce vezi daca vrei sa mai si ajungi undeva. creca o camera din aia de casca e misto la o tura din asta pitoreasca.

 

 

 

Bafta multa, poate te mai prind la un messenjer

[fast_arrow]

Nu-i usor sa pleci singur la asemenea drum, cred ca ne dorim cu totii asemenea aventura.Trebuie o doza de curaj si inconstienta. Felicitari, bune pozele pentru a promova turismul, parca emana aer de munte. Astept partea a doua. Sanatate.

[mihai_prd]

bravo gabore, misto tura. Te-ai cam ingrasat, sa treci la slabit. In vara te invit la barajul Pecineagu in muntii Iezer-Papusa, am o casuta pe acolo.

[Vizitator _Raul_]

"avand in vedere ca motorul tot intra in apa, pierdea putere si mie imi plutea apa peste nivelul talpii piciorului" - ia vezi matale daca ai saltat furtunasul ala din carb de care scrie aici

http://www.horizonsunlimited.com/hubb/yama...highlight=water

"The real problem:

Ever noticed all those pesky vent hoses coming off your Carb? Most run down through the rear linkage or swing arm. Well, one of those sucks instead of blows.

In normal rain, even pouring rain, you won't have a problem, but as soon as the cases are under, say, to the brake pedal, then that vent hose will suck up water into the Carb and stall the motor. Happens every time"

 

Salut Florine ! Uite, asta nu stiam...

Nu am avut neplaceri de genul asta. Poate ma pripesc cu raspunsul fiindca nu am citit tot ce e in link, dar eu cred ca individul de mai sus ori a incurcat un pic furtunele.

Cand am reparat pompa de benzina cu mecanicul (eu ma miram de ce nu mai functiona si cand colo am scos din ea o lingurita rasa de rugina precum sarea grunjoasa) era acolo un furtun care si lui i s-a parut foarte straniu (cica la masini nu a vazut asa ceva). Circula aer prin el (daca imi aduc bine aminte absorbea aer) si era destul de scurt - aprox. 10 cm. Poate asta i-a creat omului probleme, insa imi dau si eu cu parerea la nivel de radio sant.

E vorba totusi de o motocicleta enduro nu de un prototip construit pentru saloane moto.

Eu vroiam sa zic mai sus ca pierdeam din vlaga motorului fiindca am intrat cu o anumita acceleratie in baltile alea si pe masura ce inaintam ele se dovedeau din ce in mai adanci. Cand apa a intalnit scutul si blocul motor in calea ei m-a incetinit simtitor pentru cateva secunde pana cand am apucat sa accelerez mai tare.

 

Sa continui de unde am ramas ieri :

 

Au urmat aprox. 30 de km pana in Baia de Arama. La intrarea dinspre Targu Jiu (cum veneam eu) numai case si un intuneric total. Incepusem sa intru la idei si nu stiam ce sa mai cred despre pensiunea cea mult mentionata de toti padurarii si ciobanii. Ma gandeam ca cine stie ce ciudatenie o fi si pe unde o fi bagata. Ca sa fie treaba treaba la un moment s-au terminat casele si m-am trezit in camp. Eu si cainii ce latrau din departare la mine. M-am stresat bine de tot atunci. M-am linistit si mi-am adus aminte ca nu vazusem indicatorul de iesire din localitate.

Dupa aprox. 1 km prin camp a aparut "orasul" propriu-zis. La 11 noaptea era deschis, bineinteles, doar la o crasma din aia de machitori nocturni. Am intrat repede, am socat putina lume de pe acolo (cagulat, ud tot, plin de namol), care socata prea tare de trolul din fata lor m-a indrumat politicos.

N-am inteles mare lucru dar ma simteam prea ciudat in ipostaza aia asa ca tot ziceam "Da, aha, da, da....!". Intelesesem eu ca e pe langa un pod pensiunea asta pe numele ei "Izvorul Rece".

La primul pod ce mi-a iesit in cale (nu cel bun, bineinteles) am speriat-o pe o domnita la vreo 30 de ani intr-un Logan cand am oprit langa ea sa cer indicatii (cu geamul deschis doar de-o palma m-a ascultat si indrumat ).

Eram un fel de mica atractie cand am ajuns si am descalecat dar se vedea ca oamenii din barul motelului (vreo 7-8 brigadieri si padurari care jucau remi pe bani , 2 angajati si o pasare de noapte) mai vazusera motoristii namoliti si cazuti in cap pe acolo.

Am salutat politicos, m-au salutat si ei, mi-am luat o bere pe care am golit-o din maxim 3 inghitituri, mi-am cumparat tigari si de-abia dupa ce am sudat 3 am inceput sa dezleg bagajele murdare.

Am avut parte de una din cele 3 camere identice de la etaj, cu 2 paturi duble, calorifer electric, televizor si baie cu apa fierbinte non-stop. A fost mai mult decat decent avand in vedere ora tarzie, starea mea fizica, locurile rupte de lume in care ma aflam si pretul de 60 de ron.

Intre 12 si 3 noaptea mi-am spalat echipamentele si bagajele innamolite, am mancat si mi-am pazit hainele si cizmele la uscat (ardea prea tare caloriferul si nu aveam de gand sa il dau mai incet fiindca era racoare in camera).

Asa arata motelul

si asa arata camera

Pe care v-o prinde noaptea pe acolo apelati cu incredere 0252/381.509. Nu e Hilton dar e mai bine decat in namol, frig si padure.

 

A doua zi traseul a fost

Baia de Arama - Podul de la Ponoare - Padurea de liliac de la Ponoare - Monumentul Proclamatiei de la Pades - Manastirea Tismana - Manastirea Cioclovina - Casa Memoriala Constantin Brancusi de la Hobita - Cheile Sohodolului - Cheile Vaidei - Cula de la Curtisoara - Novaci

 

Eram curios cat am parcurs in prima zi

si dupa ce m-am lamurit am mai sudat vreo 2-3 tigari si pe la 11 ziua am setat ghidonul pe azimutul intitulat Podul de la Ponoare.

Sunt 5 km pana acolo dar drumul este ceva de groaza. Omniprezentele placi de beton armat crapate in zeci de bucati care m-au scuturat pana si pe mine mai ceva ca la vibromasaj. Masinile aflate si ele in circulatie nu prea pareau sa sara de treapta a doua. Nu mai zic de masinile bune/noi care se vedea de la kilometri ca sunt cu turisti ce aveau aceeasi destinatie ca si mine.

Desi nu erau in planurile mele de concediu obiectivele de langa Baia de Arama m-au incantat si nu regret deloc abaterea de aproximativ 2 ore.

Podul de la Ponoare arata exact ca in pozele din cartea de Geografia Romaniei de pe care am studiat in generala acum f f f multi ani

si imediat langa el se afla pestera podului (atat de mare ca puteai intra cu un tir in ea), pestera ce comunica cu lacul Zaton.

Din comuna am luat-o pe ulite si pe forestiere pana am ajuns la Padurea de liliac de la Ponoare, situata pe dealurile din vecinatate.

Este o rezervatie mica si cocheta, o padure in padure de fapt, deoarece liliacul a crescut salbatic pe langa drum, la marginea unei zavoi de langa sat. Am avut norocul sa il prind inca in floare iar mirosul era cu adevarat placut.

La iesire am avut placuta surpriza sa-mi vad la orizont prietenii

La iesirea din comuna am tras cu ochiul si cu obiectivul la ceea ce era o parte din Campia de Lapiezuri de la Ponoare

 

Fiindca fusese atat de ascultatoare am hotarat sa ma opresc la o spalatorie in drum spre Monumentul Proclamatiei de la Pades si sa imi rasfat prietena oferindu-i un binemeritat dus. Baiatul din imagine a avut grija de ea

readucand-o la stralucirea zilelor ei bune si f. bune (era atat namol pe ea incat in partea frontala a motorului aproape ce nu se mai vedeau aripioarele de racire de pe cilindru)

 

De la spalatorie am plecat intins spre Monumentul Proclamatiei de la Pades.

Priveam basoreliefurile de pe monument, infatisandu-l pe Tudor in diferite ipostaze

si parca deja puteam sa vad cu ochii mintii campia la 1821 plina de oamenii razvratiti impotriva fanariotilor, in timp ce ascultau in liniste textul Proclamatiei.

 

In Pades am vazut prima data stilul acesta de case tipic pentru zona Gorjului. La primul nivel sunt depozitate lemne, fan sau se afla diverse magazii iar partea locuita este cea de sus. Nu toate erau ruine ca cea de mai jos dar langa ea m-am oprit ca sa cer indicatii si am profitat de ocazie.

 

De la Pades am plecat usurel catre manastirea Tismana. Nu am mai intrat (implicit pozat) in interior deoarece mi-am petrecut sarbatorile de Paste anul trecut acolo si stiam ce si cum.

Cei care ajungeti prima data intrati neaparat fiindca aveti ce vedea si afla. Ba chiar, incercati sa va faceti timp pentru a urca pe dealurile din apropierea manastirii de unde vederea de ansamblu va fi superba.

Scopul meu era sa ajung la Schitul Cioclovina sau Schitul Calugarilor, situat ceva mai sus.

Am ratacit vreo 15 km in sus pe drumurile forestiere

pana cand cheful de o tigara sa ma opreasca din rataceala, sa ma readuca jos in vale, unde observam dezamagit ca schitul Cioclovina este accesibil numai mergand timp de o ora prin padure. Ar fi fost insa o nebunie sa imi las bagajele nesupravegheate pe motocicleta atata timp.

Pentru cei interesati, plecarea din strada este la aproximativ 1 km din locul unde se termina soseaua ce urca de la Tismana in sus.

 

De la Tismana forja pana la Hobita, locul nasterii lui Constantin Brancusi.

Un banal si normal sat de munte ? Partial. Sau poate nu.

O fosta hala a unei fabrici de caramida pe care sunt sigur ca multi forumisti pasionati si preocupati de fotografie ar fi exploatat-o de zeci de mii de ori mai bine decat mine (Fuchsia, ring a bell?? )

Am vazut prima dintr-un lung sir de fantani cu (,) cumpana din Gorj (ignorati, va rog, afisele de filme horror care si mie ca si voua mi-au zambit non-stop de pe orice tip de fundal in aceasta excursie).

Pe de o parte poti sa fii serios si sa intelegi simbolistica, pe de alta poti sa bufnesti ca mine in ras cand vezi un tun un curtea bisericii (ironici oameni, nu-i asa ?)

Casa memoriala a lui Constantin Brancusi a fost insa un moment de mare relaxare in acea zi. Asa o liniste era acolo ca nu imi mai venea sa plec. Am vizitat cam fiecare coltisor si m-am bucurat foarte tare de explicatiile ghidului, fiindca recunosc ca venisem, asa, snobeste acolo, insa cu speranta ca ma voi lamuri la fata locului ce si cum. M-am lamurit, fiindca nu stiam mai nimic despre viata acestui om.

 

Bye-bye Hobita, dar ramai cu bine !

 

De la Hobita cum o iei spre Cheile Sohodolului pe drumul european peisajul devine din ce in ce mai interesant iar drumurile virajate, pline de curbe largi, urcusuri si coborasuri, taietoare de paduri sunt, garantat, generatoare de largi zambete pe fete de motociclisti.

Poate cam multe poze pentru cheile Sohodolului dar sper sa va creeze interesul de a ajunge motorizati pe acolo (este cazare in zona).

Aveti insa grija la niste vasnici pastratori ai ordinii usor plictisiti de viata la iesirea din comuna Runcu (statiune cica, ha-ha, conform unor site-uri sau ghiduri turistice optzeciste reeditate de le am eu).

"LA CUPTOARE"

"NARILE"

"INELUL DOAMNEI" (vedeti sus acea scobitura rotunda)

 

De la Cheile Sohodolului au urmat locurile ce raman (pentru mine, ca poate voua o sa vi se para ceva banal 110%) cele mai inedite locatii vazute in acest miniconcediu. Am spus-o si in postul de aseara si ma repet acum:

Eu aici as face o intrunire de Teneristi sau de enduro-turisti. E ideal plasat pentru ture in zona iar in imediata vecinatate (max 5 km) sunt niste trasee ideale pentru dat, asa, de placere.

Este vorba de aceasta zona

Prin aceasta zona trebuia sa treaca drumul intre Targu-Jiu si Petrosani, fiindca nu trebuiau construite atat de multe tuneluri. Partea proasta este ca izvoarele de apa ce tasneau din subteran au fost mult prea puternice si au impiedicat constructia si acestor putine tunele.

Se simte ca ceva maret s-a pregatit candva in aceasta zona.

Cum ii dadeam eu "catinel" cu a-3-a, turat bine pe drumul asta

si admiram izlazul asta imens din stanga, plus cariera de piatra de pe fundal si constructiile marete aferente ei

sau muntii si ceea ce intuiam eu ca ar fi un drum in fata mea

am avut placerea sa ma trezesc aici (asta era drumul anterior mentionat)

In spate cred ca se intindea cel putin 5-6 km. In timp ce eu radeam de bucurie si chiuiam in casca si ii dadeam bice de parca as fi scapat de la azilul de nebuni un domn cu o Dacie veche nu era prea incantat de singura lui optiune rutiera.

 

 

De aici parca a inceput zona crepusculara. Radeam ca un copil tampit, chiuiam si ii dadeam in ture cat cuprinde, fiindca deodata m-am trezit pe "Transfagarasanul" asta local, din macadam si de latimea unei singure benzi. Daca va uitati in poza a doua veti vedea cat de mult continuau.

 

Si mai tare a fost ca, deodata, asa, fara avertisment, la iesirea dintr-o curba m-am trezit pe asfalt. Si mai fain era ca drumul devenea din ce in ce mai abrupt - urcam cam in unghi de 30 de grade si nu puteam schimba a-2-a. Era ceva de vis tinutul motorului in ture (de cele mai multe ori in treapta 1 si 2) si urcatul acela numai in ace de par (cel putin 10)

 

De sus se vedea drumul acela de piatra lung cat vedeai cu ochii (nu si cu aparatul meu) si departe, pe fundal, orasul Targu-Jiu (iarasi in poze nu se vede). Tot pe acolo pe sus se afla si un sanatoriu pentru bolnavii de TBC construit de italieni (zic oameni ca cica in al II-lea razboi mondial). Stiam de la oameni doar ca e un sanatoriu sus (si ca nu trebuiau sa o iau pe drumul acela) insa pana la "urmatorul punct satesc de informare" am crezut ca este unul pentru cei cu probleme mintale. Am dat pe dealurile alea de un individ distrat rau, pe care ma oprisem sa il intreb de directii.

 

In drum spre Cheile Vaidei am luat-o asa catinel prin niste sate de ziceai ca m-am intors la 1600.

Casele erau multe de lemn dar ei aveau gaz tras acolo (la marginea unui sat am dat peste niste amenajari ce protejau puncte de distributie a gazului si mirosea asa de tare de am zis ca voi sari in aer daca nu o intind repede de acolo).

 

 

Omul asta statea la ceas de seara la o cafa si o vorba cu vecinul sau de vis-a-vis. Vecinul cu pricina avea o casa ingrijita, tencuita, ce sa mai - de om gospodar. Nu ii venea sa creada cand i-am zis celui cu casa de lemn ca imi place mult si ca il rog sa ma lase sa le fac o poza.

Cel cu casa de lemn era proaspat mutat acolo (vedeti pomul din gard) si a ramas un pic socat la cererea mea. L-am linistit cand i-am spus ca eu sunt satul de blocuri si asfalt si apreciez de 10.000 de ori mai tare casa lui simpla.

 

Putin mai sus de casele lor, inca un exemplu de arhitectura gorjana :

 

Cel mai neplacut a fost insa pietrisul aruncat pe drumuri.

Era sa ma imprastii bine in curba din prima poza cand mi s-a infundat fata in el. Suna el de parca eram prin curti de conace moderne, dar nu ma incanta deloc treaba asta. A fost pentru prima data cand am oprit motorul si am coborat asa cu el. Mana si piciorul drepte pe frane si stangul pe jos, pentru sprijin. La fel si la coborarile alea prin sat. In treapta 1 urla prea tare din cauza inertiei care o tura iar in treapta 2a lua o viteza la vale care nu ma facea sa ma simt in largul meu.

 

Cand am ajuns in satul Vaidei, inainte de intrarea in Cheile cu acelasi nume, am avut prima mea experienta neplacuta cu cativa cai. Treceam destul de incet pe langa ei (3 la numar). Doi au sarit instantaneu in lateral si au disparut din vedere iar cel de-al treilea aflat in stanga mea a inceput sa alerge ca dementul in paralel cu mine. Totul a fost cat se poate de brusc si pe nepusa masa. Eu ii dadeam gaz sa il depasesc, el speriat mai tare, eu gaz. el mai tare. Si tot asa pana cand am realizat ca vine usor spre mine si ca eu am treapta prea mare si, deci, ioc vlaga in motor. Nu am apucat bine sa tai gazul ca mi-a si taiat fata la 3 metri inaintea mea.

Cainii, fiindca tot imi aduc aminte de un topic cu enduristi si caini ciobanesti, erau cat se poate de umani fata de cai care mi s-au parut niste animale demente si violente in reactiile lor (in fapt doar foarte speriate)

 

Cheile Vaidei propriu-zis nu au fost ceva iesit din comun.

Mi-a placut faptul ca si aici am dat de bariere insa de data asta au fost mult mai stricte.

Am putut trece doar dupa ce i-am spus barajistului (si paznic saracul printre altele) identitatea mea.

Omul a fost de treaba si nu m-a mai pus sa scot buletinul cum ar fi trebuit. Am mai stat la povesti cu el la intoarcere si m-a omenit cu vreo 3 cani de apa, fiindca eram mort de sete.

Mi-am permis sa fac poze cu barajul si portile de acces numai de la departare, fiindca se simtea asa un pic de strictete in aer ( cei care o sa ajungeti pe acolo o sa aflati de ce).

 

Fiindca eu nu sunt un mare fotograf si timpul de multe ori nu mi-a permis sa caut unghiuri si sa fac cu adevarat fotografii imi permit sa postez aici cateva fotografii cu Cheile Vaidei de pe un site care mie imi place foarte mult (este vorba de http://www.karpatenwilli.com), fotografii care surprind mai bine decat am putut eu farmecul locurilor :

 

 

Poate nu e cel mai fair-play sa pun poze de pe site-urile altora, dar m-am gandit ca important e sa vedeti aceste locuri in adevarata lor lumina si sa va conving sa o luati si voi intr-acolo.

 

In satul Vaidei am avut parte de un moment destul de emotionant.

M-am oprit, ca in multe alte dati, langa un om - un batran de vreo 70 de ani - sa intreb de directii. Batranul asta era cat se poate de in mintile lui, voinic si bine facut pentru varsta aceea si se vedea pe el ca a umblat asa de haiduc in tineretile (si poate si batranetile) lui.

Ma luase pe dupa gat cand imi explica traseul ce trebuia sa il urmez si cand a terminat mi-a zis ceva de genul :

" - Daca nu ai avea bagajele astea pe motocicleta, m-as urca cu dumneata si as veni sa iti arat, ca tare mult mi-a placut si mie sa colind...!"

 

M-a lasat masca si sincer imi parea rau ca nu am loc si o casca in plus.

A fost destul de straniu. Ala era un sat plin de batrani amarati si obositi rau de tot de greutati, total rupt de lume, de ziceai ca nici nu exista secolul 21 (poate in utopii) si ca ei nu au iesit niciodata din universul acela al lor si deodata omul asta caruia ii luceau ochii de bucurie cand a vazut motocicleta si bagajele de pe ea si il apucase iar dorul de duca.

 

De pe Cheile Vaidei am iesit o scurta portiune in drumul ce leaga Targu-Jiul de Petrosani

si am luat-o catinel catre cula de la Curtisoara.

Spre nenorocul meu era cat se poate de inchis asa ca m-am multumit cu poze de pe dupa garduri dupa care am tras la casa unor prieteni de familie din Novaci.

 

In curtea culei se afla si Muzeul Arhitecturii Gorjene asa ca, daca aveti drum pe acolo, mergeti de vedeti, fiindca merita timpul petrecut.

 

Cam atat pentru astazi. Mai continui si maine, cu traseul din a 3-a zi.

Pana atunci, din nou, noapte buna !

Editat Mai 14, 2008 de Popescu_ MihailRaul

[jenifer]

Salut Florine ! Uite, asta nu stiam...

Nu am avut neplaceri de genul asta. Poate ma pripesc cu raspunsul fiindca nu am citit tot ce e in link, dar eu cred ca individul de mai sus ori a incurcat un pic furtunele.

Cand am reparat pompa de benzina cu mecanicul (eu ma miram de ce nu mai functiona si cand colo am scos din ea o lingurita rasa de rugina precum sarea grunjoasa) era acolo un furtun care si lui i s-a parut foarte straniu (cica la masini nu a vazut asa ceva). Circula aer prin el (daca imi aduc bine aminte absorbea aer) si era destul de scurt - aprox. 10 cm. Poate asta i-a creat omului probleme, insa imi dau si eu cu parerea la nivel de radio sant.

E vorba totusi de o motocicleta enduro nu de un prototip construit pentru saloane moto.

Eu vroiam sa zic mai sus ca pierdeam din vlaga motorului fiindca am intrat cu o anumita acceleratie in baltile alea si pe masura ce inaintam ele se dovedeau din ce in mai adanci. Cand apa a intalnit scutul si blocul motor in calea ei m-a incetinit simtitor pentru cateva secunde pana cand am apucat sa accelerez mai tare.

 

Sa continui de unde am ramas ieri :

 

Au urmat aprox. 30 de km pana in Baia de Arama. La intrarea dinspre Targu Jiu (cum veneam eu) numai case si un intuneric total. Incepusem sa intru la idei si nu stiam ce sa mai cred despre pensiunea cea mult mentionata de toti padurarii si ciobanii. Ma gandeam ca cine stie ce ciudatenie o fi si pe unde o fi bagata. Ca sa fie treaba treaba la un moment s-au terminat casele si m-am trezit in camp. Eu si cainii ce latrau din departare la mine. M-am stresat bine de tot atunci. M-am linistit si mi-am adus aminte ca nu vazusem indicatorul de iesire din localitate.

Dupa aprox. 1 km prin camp a aparut "orasul" propriu-zis. La 11 noaptea era deschis, bineinteles, doar la o crasma din aia de machitori nocturni. Am intrat repede, am socat putina lume de pe acolo (cagulat, ud tot, plin de namol), care socata prea tare de trolul din fata lor m-a indrumat politicos.

N-am inteles mare lucru dar ma simteam prea ciudat in ipostaza aia asa ca tot ziceam "Da, aha, da, da....!". Intelesesem eu ca e pe langa un pod pensiunea asta pe numele ei "Izvorul Rece".

La primul pod ce mi-a iesit in cale (nu cel bun, bineinteles) am speriat-o pe o domnita la vreo 30 de ani intr-un Logan cand am oprit langa ea sa cer indicatii (cu geamul deschis doar de-o palma m-a ascultat si indrumat ).

Eram un fel de mica atractie cand am ajuns si am descalecat dar se vedea ca oamenii din barul motelului (vreo 7-8 brigadieri si padurari care jucau remi pe bani , 2 angajati si o pasare de noapte) mai vazusera motoristii namoliti si cazuti in cap pe acolo.

Am salutat politicos, m-au salutat si ei, mi-am luat o bere pe care am golit-o din maxim 3 inghitituri, mi-am cumparat tigari si de-abia dupa ce am sudat 3 am inceput sa dezleg bagajele murdare.

Am avut parte de una din cele 3 camere identice de la etaj, cu 2 paturi duble, calorifer electric, televizor si baie cu apa fierbinte non-stop. A fost mai mult decat decent avand in vedere ora tarzie, starea mea fizica, locurile rupte de lume in care ma aflam si pretul de 60 de ron.

Intre 12 si 3 noaptea mi-am spalat echipamentele si bagajele innamolite, am mancat si mi-am pazit hainele si cizmele la uscat (ardea prea tare caloriferul si nu aveam de gand sa il dau mai incet fiindca era racoare in camera).

Asa arata motelul

si asa arata camera

Pe care v-o prinde noaptea pe acolo apelati cu incredere 0252/381.509. Nu e Hilton dar e mai bine decat in namol, frig si padure.

 

A doua zi traseul a fost

Baia de Arama - Podul de la Ponoare - Padurea de liliac de la Ponoare - Monumentul Proclamatiei de la Pades - Manastirea Tismana - Manastirea Cioclovina - Casa Memoriala Constantin Brancusi de la Hobita - Cheile Sohodolului - Cheile Vaidei - Cula de la Curtisoara - Novaci

 

Eram curios cat am parcurs in prima zi

si dupa ce m-am lamurit am mai sudat vreo 2-3 tigari si pe la 11 ziua am setat ghidonul pe azimutul intitulat Podul de la Ponoare.

Sunt 5 km pana acolo dar drumul este ceva de groaza. Omniprezentele placi de beton armat crapate in zeci de bucati care m-au scuturat pana si pe mine mai ceva ca la vibromasaj. Masinile aflate si ele in circulatie nu prea pareau sa sara de treapta a doua. Nu mai zic de masinile bune/noi care se vedea de la kilometri ca sunt cu turisti ce aveau aceeasi destinatie ca si mine.

Desi nu erau in planurile mele de concediu obiectivele de langa Baia de Arama m-au incantat si nu regret deloc abaterea de aproximativ 2 ore.

Podul de la Ponoare arata exact ca in pozele din cartea de Geografia Romaniei de pe care am studiat in generala acum f f f multi ani

si imediat langa el se afla pestera podului (atat de mare ca puteai intra cu un tir in ea), pestera ce comunica cu lacul Zaton.

Din comuna am luat-o pe ulite si pe forestiere pana am ajuns la Padurea de liliac de la Ponoare, situata pe dealurile din vecinatate.

Este o rezervatie mica si cocheta, o padure in padure de fapt, deoarece liliacul a crescut salbatic pe langa drum, la marginea unei zavoi de langa sat. Am avut norocul sa il prind inca in floare iar mirosul era cu adevarat placut.

La iesire am avut placuta surpriza sa-mi vad la orizont prietenii

La iesirea din comuna am tras cu ochiul si cu obiectivul la ceea ce era o parte din Campia de Lapiezuri de la Ponoare

 

Fiindca fusese atat de ascultatoare am hotarat sa ma opresc la o spalatorie in drum spre Monumentul Proclamatiei de la Pades si sa imi rasfat prietena oferindu-i un binemeritat dus. Baiatul din imagine a avut grija de ea

readucand-o la stralucirea zilelor ei bune si f. bune (era atat namol pe ea incat in partea frontala a motorului aproape ce nu se mai vedeau aripioarele de racire de pe cilindru)

 

De la spalatorie am plecat intins spre Monumentul Proclamatiei de la Pades.

Priveam basoreliefurile de pe monument, infatisandu-l pe Tudor in diferite ipostaze

si parca deja puteam sa vad cu ochii mintii campia la 1821 plina de oamenii razvratiti impotriva fanariotilor, in timp ce ascultau in liniste textul Proclamatiei.

 

In Pades am vazut prima data stilul acesta de case tipic pentru zona Gorjului. La primul nivel sunt depozitate lemne, fan sau se afla diverse magazii iar partea locuita este cea de sus. Nu toate erau ruine ca cea de mai jos dar langa ea m-am oprit ca sa cer indicatii si am profitat de ocazie.

 

De la Pades am plecat usurel catre manastirea Tismana. Nu am mai intrat (implicit pozat) in interior deoarece mi-am petrecut sarbatorile de Paste anul trecut acolo si stiam ce si cum.

Cei care ajungeti prima data intrati neaparat fiindca aveti ce vedea si afla. Ba chiar, incercati sa va faceti timp pentru a urca pe dealurile din apropierea manastirii de unde vederea de ansamblu va fi superba.

Scopul meu era sa ajung la Schitul Cioclovina sau Schitul Calugarilor, situat ceva mai sus.

Am ratacit vreo 15 km in sus pe drumurile forestiere

pana cand cheful de o tigara sa ma opreasca din rataceala, sa ma readuca jos in vale, unde observam dezamagit ca schitul Cioclovina este accesibil numai mergand timp de o ora prin padure. Ar fi fost insa o nebunie sa imi las bagajele nesupravegheate pe motocicleta atata timp.

Pentru cei interesati, plecarea din strada este la aproximativ 1 km din locul unde se termina soseaua ce urca de la Tismana in sus.

 

De la Tismana forja pana la Hobita, locul nasterii lui Constantin Brancusi.

Un banal si normal sat de munte ? Partial. Sau poate nu.

O fosta hala a unei fabrici de caramida pe care sunt sigur ca multi forumisti pasionati si preocupati de fotografie ar fi exploatat-o de zeci de mii de ori mai bine decat mine (Fuchsia, ring a bell?? )

Am vazut prima dintr-un lung sir de fantani cu (,) cumpana din Gorj (ignorati, va rog, afisele de filme horror care si mie ca si voua mi-au zambit non-stop de pe orice tip de fundal in aceasta excursie).

Pe de o parte poti sa fii serios si sa intelegi simbolistica, pe de alta poti sa bufnesti ca mine in ras cand vezi un tun un curtea bisericii (ironici oameni, nu-i asa ?)

Casa memoriala a lui Constantin Brancusi a fost insa un moment de mare relaxare in acea zi. Asa o liniste era acolo ca nu imi mai venea sa plec. Am vizitat cam fiecare coltisor si m-am bucurat foarte tare de explicatiile ghidului, fiindca recunosc ca venisem, asa, snobeste acolo, insa cu speranta ca ma voi lamuri la fata locului ce si cum. M-am lamurit, fiindca nu stiam mai nimic despre viata acestui om.

 

Bye-bye Hobita, dar ramai cu bine !

 

De la Hobita cum o iei spre Cheile Sohodolului pe drumul european peisajul devine din ce in ce mai interesant iar drumurile virajate, pline de curbe largi, urcusuri si coborasuri, taietoare de paduri sunt, garantat, generatoare de largi zambete pe fete de motociclisti.

Poate cam multe poze pentru cheile Sohodolului dar sper sa va creeze interesul de a ajunge motorizati pe acolo (este cazare in zona).

Aveti insa grija la niste vasnici pastratori ai ordinii usor plictisiti de viata la iesirea din comuna Runcu (statiune cica, ha-ha, conform unor site-uri sau ghiduri turistice optzeciste reeditate de le am eu).

"LA CUPTOARE"

"NARILE"

"INELUL DOAMNEI" (vedeti sus acea scobitura rotunda)

 

De la Cheile Sohodolului au urmat locurile ce raman (pentru mine, ca poate voua o sa vi se para ceva banal 110%) cele mai inedite locatii vazute in acest miniconcediu. Am spus-o si in postul de aseara si ma repet acum:

Eu aici as face o intrunire de Teneristi sau de enduro-turisti. E ideal plasat pentru ture in zona iar in imediata vecinatate (max 5 km) sunt niste trasee ideale pentru dat, asa, de placere.

Este vorba de aceasta zona

Prin aceasta zona trebuia sa treaca drumul intre Targu-Jiu si Petrosani, fiindca nu trebuiau construite atat de multe tuneluri. Partea proasta este ca izvoarele de apa ce tasneau din subteran au fost mult prea puternice si au impiedicat constructia si acestor putine tunele.

Se simte ca ceva maret s-a pregatit candva in aceasta zona.

Cum ii dadeam eu "catinel" cu a-3-a, turat bine pe drumul asta

si admiram izlazul asta imens din stanga, plus cariera de piatra de pe fundal si constructiile marete aferente ei

sau muntii si ceea ce intuiam eu ca ar fi un drum in fata mea

am avut placerea sa ma trezesc aici (asta era drumul anterior mentionat)

In spate cred ca se intindea cel putin 5-6 km. In timp ce eu radeam de bucurie si chiuiam in casca si ii dadeam bice de parca as fi scapat de la azilul de nebuni un domn cu o Dacie veche nu era prea incantat de singura lui optiune rutiera.

 

 

De aici parca a inceput zona crepusculara. Radeam ca un copil tampit, chiuiam si ii dadeam in ture cat cuprinde, fiindca deodata m-am trezit pe "Transfagarasanul" asta local, din macadam si de latimea unei singure benzi. Daca va uitati in poza a doua veti vedea cat de mult continuau.

 

Si mai tare a fost ca, deodata, asa, fara avertisment, la iesirea dintr-o curba m-am trezit pe asfalt. Si mai fain era ca drumul devenea din ce in ce mai abrupt - urcam cam in unghi de 30 de grade si nu puteam schimba a-2-a. Era ceva de vis tinutul motorului in ture (de cele mai multe ori in treapta 1 si 2) si urcatul acela numai in ace de par (cel putin 10)

 

De sus se vedea drumul acela de piatra lung cat vedeai cu ochii (nu si cu aparatul meu) si departe, pe fundal, orasul Targu-Jiu (iarasi in poze nu se vede). Tot pe acolo pe sus se afla si un sanatoriu pentru bolnavii de TBC construit de italieni (zic oameni ca cica in al II-lea razboi mondial). Stiam de la oameni doar ca e un sanatoriu sus (si ca nu trebuiau sa o iau pe drumul acela) insa pana la "urmatorul punct satesc de informare" am crezut ca este unul pentru cei cu probleme mintale. Am dat pe dealurile alea de un individ distrat rau, pe care ma oprisem sa il intreb de directii.

 

In drum spre Cheile Vaidei am luat-o asa catinel prin niste sate de ziceai ca m-am intors la 1600.

Casele erau multe de lemn dar ei aveau gaz tras acolo (la marginea unui sat am dat peste niste amenajari ce protejau puncte de distributie a gazului si mirosea asa de tare de am zis ca voi sari in aer daca nu o intind repede de acolo).

 

 

Omul asta statea la ceas de seara la o cafa si o vorba cu vecinul sau de vis-a-vis. Vecinul cu pricina avea o casa ingrijita, tencuita, ce sa mai - de om gospodar. Nu ii venea sa creada cand i-am zis celui cu casa de lemn ca imi place mult si ca il rog sa ma lase sa le fac o poza.

Cel cu casa de lemn era proaspat mutat acolo (vedeti pomul din gard) si a ramas un pic socat la cererea mea. L-am linistit cand i-am spus ca eu sunt satul de blocuri si asfalt si apreciez de 10.000 de ori mai tare casa lui simpla.

 

Putin mai sus de casele lor, inca un exemplu de arhitectura gorjana :

 

Cel mai neplacut a fost insa pietrisul aruncat pe drumuri.

Era sa ma imprastii bine in curba din prima poza cand mi s-a infundat fata in el. Suna el de parca eram prin curti de conace moderne, dar nu ma incanta deloc treaba asta. A fost pentru prima data cand am oprit motorul si am coborat asa cu el. Mana si piciorul drepte pe frane si stangul pe jos, pentru sprijin. La fel si la coborarile alea prin sat. In treapta 1 urla prea tare din cauza inertiei care o tura iar in treapta 2a lua o viteza la vale care nu ma facea sa ma simt in largul meu.

 

Cand am ajuns in satul Vaidei, inainte de intrarea in Cheile cu acelasi nume, am avut prima mea experienta neplacuta cu cativa cai. Treceam destul de incet pe langa ei (3 la numar). Doi au sarit instantaneu in lateral si au disparut din vedere iar cel de-al treilea aflat in stanga mea a inceput sa alerge ca dementul in paralel cu mine. Totul a fost cat se poate de brusc si pe nepusa masa. Eu ii dadeam gaz sa il depasesc, el speriat mai tare, eu gaz. el mai tare. Si tot asa pana cand am realizat ca vine usor spre mine si ca eu am treapta prea mare si, deci, ioc vlaga in motor. Nu am apucat bine sa tai gazul ca mi-a si taiat fata la 3 metri inaintea mea.

Cainii, fiindca tot imi aduc aminte de un topic cu enduristi si caini ciobanesti, erau cat se poate de umani fata de cai care mi s-au parut niste animale demente si violente in reactiile lor (in fapt doar foarte speriate)

 

Cheile Vaidei propriu-zis nu au fost ceva iesit din comun.

Mi-a placut faptul ca si aici am dat de bariere insa de data asta au fost mult mai stricte.

Am putut trece doar dupa ce i-am spus barajistului (si paznic saracul printre altele) identitatea mea.

Omul a fost de treaba si nu m-a mai pus sa scot buletinul cum ar fi trebuit. Am mai stat la povesti cu el la intoarcere si m-a omenit cu vreo 3 cani de apa, fiindca eram mort de sete.

Mi-am permis sa fac poze cu barajul si portile de acces numai de la departare, fiindca se simtea asa un pic de strictete in aer ( cei care o sa ajungeti pe acolo o sa aflati de ce).

 

Fiindca eu nu sunt un mare fotograf si timpul de multe ori nu mi-a permis sa caut unghiuri si sa fac cu adevarat fotografii imi permit sa postez aici cateva fotografii cu Cheile Vaidei de pe un site care mie imi place foarte mult (este vorba de http://www.karpatenwilli.com), fotografii care surprind mai bine decat am putut eu farmecul locurilor :

 

 

Poate nu e cel mai fair-play sa pun poze de pe site-urile altora, dar m-am gandit ca important e sa vedeti aceste locuri in adevarata lor lumina si sa va conving sa o luati si voi intr-acolo.

 

In satul Vaidei am avut parte de un moment destul de emotionant.

M-am oprit, ca in multe alte dati, langa un om - un batran de vreo 70 de ani - sa intreb de directii. Batranul asta era cat se poate de in mintile lui, voinic si bine facut pentru varsta aceea si se vedea pe el ca a umblat asa de haiduc in tineretile (si poate si batranetile) lui.

Ma luase pe dupa gat cand imi explica traseul ce trebuia sa il urmez si cand a terminat mi-a zis ceva de genul :

" - Daca nu ai avea bagajele astea pe motocicleta, m-as urca cu dumneata si as veni sa iti arat, ca tare mult mi-a placut si mie sa colind...!"

 

M-a lasat masca si sincer imi parea rau ca nu am loc si o casca in plus.

A fost destul de straniu. Ala era un sat plin de batrani amarati si obositi rau de tot de greutati, total rupt de lume, de ziceai ca nici nu exista secolul 21 (poate in utopii) si ca ei nu au iesit niciodata din universul acela al lor si deodata omul asta caruia ii luceau ochii de bucurie cand a vazut motocicleta si bagajele de pe ea si il apucase iar dorul de duca.

 

De pe Cheile Vaidei am iesit o scurta portiune in drumul ce leaga Targu-Jiul de Petrosani

si am luat-o catinel catre cula de la Curtisoara.

Spre nenorocul meu era cat se poate de inchis asa ca m-am multumit cu poze de pe dupa garduri dupa care am tras la casa unor prieteni de familie din Novaci.

 

In curtea culei se afla si Muzeul Arhitecturii Gorjene asa ca, daca aveti drum pe acolo, mergeti de vedeti, fiindca merita timpul petrecut.

 

Cam atat pentru astazi. Mai continui si maine, cu traseul din a 3-a zi.

Pana atunci, din nou, noapte buna !

frumoasa tarisoara avem......bre raule, matale chiar estem militian?

[calinbac]

super

am mai adaugat un obiectiv la lista si asa destul de lunga

[aditorpan]

Foarte faina tura! Felicitari!

[eti_radu]

Superb, Felicitari...cred ca ai mai inspirat ceva ture

[guy_ana]

si am observat in fata mea o pancarta mare pe care scria ceva de genul "Camping - Rezervatia naturala Cheile Corcoaia". Uitasem sa le bifez ca parte a periplului meu dar ceva imi aducea aminte de acea denumire si imi spunea ca as face bine sa ma opresc. Asta am si facut si nu am regretat deloc

 

Dupa ce am terminat de vizitat Cheile Corcoaia mi-am continuat drumul spre barajul de pe raul Cerna. Drumul era din ce in ce mai pustiu si mult mai greu decat ce am avut eu timp sa surprind in poze. Desi din dale de beton armat, era crapat atat de-a lungul cat si de-a latul acestora (arata ca o tabla de sah), crestea iarba printre toate crapaturile alea iar la curbele pe urcare era plin de pietris si bucati de crengi putrede aduse de ape.

 

 

Daca zice cineva vreodata ca postarea de poze nu ajuta alti doritori de tinte de calatorie sa si le gaseasac, il maninc!

 

Nu ca a fost bestiala povestea ta si relatarea intr-un fel anume, nici ca ai facut nishte poze superbe, dar in schimb mi-a crescut adrenalina in singe de numai pot astepta pina in weekend cind plec ....in zona aia .

 

Acum serios, chiar planificam o tura spre parte aia de tara si nu era inca clar ce sa facem in a doua zi, avind in vedere ca toti ne sfatuiesc sa nu mergem Petrosani- Obirsia Lotrului inca. In concluzie, traseul tau abia mi-a dat idei! Rezervatia aia Corcoaia nu scapa de mine si poate ii conving si pe ceilalti sa-si ia si bocancii, ca am impresia ca pe jos mai sunt inca citeva bunatati de vazut, nu?

 

Ma duc sa le spun si celorlalti si abia astept si ziua a doua sa ne-o povestesti, ca am impresia ca vine ceva si mai tare.

 

PS nu mai astept nimic, ca pina sa postez eu, postasei deja...

Editat Mai 15, 2008 de guy_ana

[Vizitator _Raul_]

Buun.

Sa continuam. Cu ziua treia de data aceasta.

In noaptea dintre zilele 2 si 3 am dormit la Novaci la niste buni prieteni de familie. Gasiti cazare insa oriunde doriti voi in zona. Daca in Novaci nu aveti noroc (desi, din cate imi amintesc, era ceva hotel si pe acolo) atunci la Ranca nu e nici o problema.

Traseul acestei a treia zile a fost urmatorul :

 

Cheile Gilortului - (sus pana la...) Ranca - Pestera Polovragi - Cheile Oltetului - Pestera Muierii - Cheile Galbenului - (si acasa la ...) - Craiova

 

Am vrut sa plec initial sa vad doar Cheile Gilortului iar Ranca (pe care o vazusem in urma cu vreo 6-7 ani sa o las pentru urmatoarea tura care va include Transalpina & judetul Valcea.

La plimbareala prin padurile si drumurile ce pazesc Gilortul

am socializat cu niste padurari si am aflat (fiindca nu stiam asta, spre rusinea mea de nedocumentat) ca acest drum de pe chei urca pana la Ranca.

M-am trezit bombardat de idei dubioase, fata s-a configurat intr-un ranjet larg a la Bernard the Bear iar motorului a inceput sa-i creasca pulsul in turometru.

Ideea nu a fost ea rea, dar am avut ceva emotii in ziua aceea.

De la podul din imagine, daca faci la dreapta,

intelegi ca s-au terminat cheile si a inceput urcusul spre Ranca (and man, it wasn`t easy...)

Desi ar fi trebuit sa ma bucur ca au aparut crestele inzapezite, numai de asta nu imi ardea. In materie de drumuri montane umblate de mine (care nu sunt vreun mare expert in ale motociclismului off-road) aici mi-a fost cel mai greu.

Aveam impresia ca umblu printr-o albie de rau de munte care a secat. Dantuiam ca un clovn in toate directiile din cauza pietrelor cat mingea de fotbal si ma chinuiam sa stabilesc un minim de contact intre pietrele de pe drum si pneul spate. In cea de a doua poza nu se vede prea bine, dar drumul spre Ranca se lasa in dreapta.

Pe destul de multe portiuni am mers prin pietre cam cum vedeti ingramadeala aceea din drepta motocicletei, in prima din pozele de mai sus. Nu sunt vulpea cu struguri si n-as putea sa mint spunandu-va ca nu visez la un Africa Twin, dar aici mi-am dat seama ca as fi trait, in direct (la OTV, numai la Dan Diaconescu TV doamnelor si domnilor) adevarate cosmaruri cu ea.

Am avut parte ce-i drept si de momente de respiro (bine ca incepuse sa se vada statiunea, fiindca lucrul asta mi-a mai dat putere)

dar ce a urmat dupa ele a fost atat de stresant si obositor ca nu am mai avut timp si nici urma de chef pentru vreo poza. Dupa ce ca incepusem sa merg iar prin albii de rau, de data asta eram in urcus serios iar pe lateralele drumului erau niste santuri cat se poate de serioase facute de apa. Bucuria mea ? Mirosea a brad si era mai rece datorita altitudinii, fiindca ma topeam deja in pantaloni.

Ranca in schimb era cam pustie si/dar, mai ales, dezvoltata maaasiv.

Acum 6-7 ani cand am fost ultima data erau cateva vile. Acum sunt cateva zeci bune (ca sa nu zic sute).

Incerc sa inteleg ce mari atractii (in afara de peisajul superb si o pista de schi obosita) poti sa oferi la miile de turisti pe care statiunea asta chiar posibilitatea sa ii absoarba in prezent.

Si nu, nu este vorba de vile particulare. Marea majoritate sunt vile cu cel putin 2 etaje sau hoteluri cu 3-4. Cam deborda a foame de bani si un pic de inutilitate peisajul artificial rasarit pe acolo. Whatever. Parerea mea. Ce stiu eu...?

Eu m-am bucurat de constructiile aflate in lucru (multe, nu va speriati) pentru a ma juca cu self-timer - ul aparatului si a ma intoarce cu amintiri in care sa aparem impreuna.

Suficient cu vorba. Sa apara pozele :

 

Am vazut totusi ceva familiar acolo - Releul

 

Am mai surprins muntii in cateva cadre

si, in leganat de pneuri si crosetat de cutii de viteze,

am purces catre Novaci, fiind deja ora mesei.

 

Dupa masa si odihna, cum mie si prietenei ne statea bine cu drumul ne-am consultat cu hartile si am plecat spre Polovragi.

La intrarea in comuna (sa fi fost in jur de ora 18) am avut placerea sa vad cel putin 40-50 de elevi iesind de la scoala (probabil ceva fusese ceva serbare) toti imbracati in costume populare specifice zonei. I-am intrebat pe doi dintre ei daca imi dau voie sa le fac o poza si priviti ce zambet mi-au tras

Usurel -usurel ma apropiam de pestera

insa zeii nu prea au tinut cu mine in materie de vizitari de pesteri in acea zi: era inchis

Noroc ca m-am conversat iar cu un localnic si mi-a zis el sa ma uit peste drum de pestera la un canion unic in Europa. Ca un ignorant eu nu citisem nici despre acest canion.

Am tras o sperietura acolo... Inchipuiti-va un hau lat de 5 m si adanc cam cat un bloc de 4 etaje. Eu - cu cizme de motor ce aveau talpa aproape plata. Ma luasem in brate cu un copac si tineam de el ca orbul de baston in timp ce faceam poze la haul de sub mine

Pozele mele nu surprind prea bine distanta imensa care era pana jos. Va recomand insa ca, daca mergeti intr-acolo, sa va rezervati cel putin 2 ore si, folosindu-va de echipamentul potrivit, sa faceti o tura pe jos prin chei.

Uitati un link, ca sa va conving :

http://www.mielu.ro/munte/2002/polovragi/index3.html

Eu sigur voi reveni, fiindca vreau sa ma plimb prin chei. Plus ca am o pestera de vazut acolo (la intoarcere am aflat ca pestera comunica cu Oltetul care curge prin fata ei si ca se poate ajunge acolo jos de prin pestera).

Suparat ca era inchis am luat-o in sus, pe Cheile Oltetului.

S-au terminat ele si cheile si m-am trezit altauri de leit-motivul calatoriei mele - BARIERELE

Unii se pare ca se suparasera mai tare decat mine prin locurile acelea

 

Fiindca citisem cu ceva timp un topic al unor baieti care au dat de zapada mai sus pe cheile Oltetului am profitat de o intalnire de gradul III si am intrebat niste padurari despre aceasta "ciudesnaie situatiune". Ei mi-or zis ca drumul ce duce in sus spre varful Curmatura si apoi spre lacurile Galbenu si Petrimanu, ulterior spre Cheile Latoritei sau Voineasa (la alegerea domniilor voastre, mareti confrati in placute fapte ale motociclismului) nu mai este inzapezit. Hmmm...mi-au aratat masina lor (o camioneta Aro) si ziceau ca de acolo vin. Le-am dat de inteles ca o fi ca ei ca eu si asa coboram la Craiova.

Femeia care pastea oile astea

a zis ca "s-ar putea sa mai fie" dar sa ma inarmez cu ceva timp cand voi dori sa fac acest traseu fiindca este destul de lung.

 

Eu am purces spre cele craiovenesti ale mele si m-am zbughit de acolo

 

Din europeanul ce leaga Targu-Jiul de Ramnicu-Valcea imediat ce optezi pentru drumul spre Pestera Muierii ai parte de niste viraje superbe pe un drum nou-nout turnat prin mijlocul padurii

Furat de peisaje si de ce poate face o Teneroana majora urcata in ture mi-am revenit usor cand s-a terminat padurea si deodata am vazut asta in fata mea

Cheile din stanga stalpului de telegraf

erau Cheile Oltetului de unde tocmai plecasem.

Mai la stanga ma bucuram de reintalnirea cu vechea mea prietena - antena de pe Ranca si in stanga ei imi vedeam deja destinatia - Cheile Galbenului si a lor Pestera a Muierilor.

Inainte de a intra in Cheile Galbenului

mi s-a atras atentia ca ma aflu la iesirea din aceasta cetate a filmelor cu olteni - Baia de Fier.

Pestera bineinteles ca era inchisa (adica, de ce nu?)

asa ca am luat cu mine decat pozele de pe vederile expuse spre vanzare la iesire (Hai noroc si la mai mare! Alt motiv ca sa ma intorc neaparat in zona)

Care bagati drumetii pe munte poate va ajuta indicatorul acesta amplasat in curtea complexului de cabane de langa pestera (desi cred ca stiati deja asta)

Mi-am mai spalat eu ochii cu Cheile Galbenului situate peste drum si apa

 

si cu cabanele din curtea pesterii (aflate toate in renovare si in imposibilitate de gazduire ieftina)

 

dupa care, contrar tuturor sfaturilor de bine ale unei barmanite de pe acolo (care zambea asa de mult si cu subinteles de mai ca ma pusese pe ganduri legat de traseul meu) am zis in gandul meu, rezumand, ceva de genul "- Lasa ma, ca ce stii tu! " (atitudine tipica de misogin meltean), mi-am luat mandra si m-am tirat de acolo (pana nu mai zambea prea mult barmanita in cauza).

 

100 de metri mai in sus am dat de o fosta fabrica de prelucrare a grafitului

locuita in prezent de un individ mai ironic decat mine, a lui nevasta si a lor avere

 

Omul asta a inceput sa rada, asa usor a mistocareala, spre mine cand i-am zis ca vreau sa merg mai sus. Mi-a zis ceva de genul :

"- Na, pai du-te daca vrei tu neaparat. Si-asa nu mai e nimic de vazut si te intorci imediat, o sa vezi tu, fiindca nu mai e pic de drum! "

 

Io, iarasi "- Lasa ma, ca ce stii tu! Eu am Tenere, mah ! "

In 10 minute eram inapoi. Pe aici cica a fost candva drum

Pe aici nu fusese drum, doar o poteca, insa numai pe aici nu era namol

M-a scuturat bine pietrisul asta

iar aici am inteles ca persistam in prostie si ca Tenere chiar are si ea niste limite

Niste tigani de vreo 10-12 ani ma rugau asa de "dulce" sa le fac si lor o poza ca nu m-am putut abtine.

Era plin de case din alea cat se poate de dubioase si netencuite locuite de o ditamai comunitatea de tigani pe acolo pe langa pestera (pe malul celalalt al Galbenului)

Am mai admirat peisajul la intoarcere, am mai facut o poza

si m-am tirat in pisici de acolo, ca era tarziu rau deja si eu mai aveam vreo 150 de km de calcat in cauciucuri.

Barmanita cea prudenta si grijulie disparuse ca, na, stiti vorba aia "Baietii buni n-are noroc, da` nici femeile nu e oameni !"

Dezamagit in simtamintele mele sexuale i-am dat gaz.

M-am mai chinuit eu cu un pustan sa imi faca si mie o poza aici

 

si pe la 11 noaptea ajungeam acasa in patria-muma - Oltenia.

 

Gata, natiune !

Ne mai intalnim si maine!

Bahtalo si toate cele bune ! De data asta fara noapte buna!

[aditorpan]

Inca o data felicitari! Fain omule! Imi doresc sa vad astfel de topicuri demult! Toata stima!

[easybiker]

Un topic extraordinar. L-am savurat de la inceput la sfarsit. Multumim pentru poze si povestire. Bravo Raule!

(Ma gandesc sa-mi iau si eu o capra )

[Vizitator _Raul_]

Sper sa nu deranjez daca ridic acest topic la fileu.

Au mai ramas 2 zile de povestiri si vroiam sa le impartasesc numai aici.

 

So...

 

 

La Craiova (mersesem acasa la parinti), cum m-am trezit a doua zi singurul gand a fost sa plec. Nu imi pria deloc atmosfera de oras. Ma trezeam spunandu-mi "Sunt in concediu! Ce caut aici, in agitatia asta? Sunt in concediul pe care mi l-am dorit de atat de mult timp...!"

De rusinea alor mei (le promisesem ca voi sta si cu ei) nu am plecat. Mi-am sunat un prieten din Craiova, membru in Blue Knights MC, ca sa iesim la bere si taclale si de aici inainte au venit vestile bune. A doua zi membrii clubului urmau sa se intalneasca la Castelul Huniazilor pentru a primi in randurile lor inca doi prieteni.

Am plecat la 7:30 punct din Craiova,

am tremurat ca niste ... pana la intrarea pe defileul Jiului (maxim 15 grade si ceata de o taiam cu rotile ).

Nici eu nu am stiut prea multe despre ceremonie. Dupa ce am flendurat-o vreo ora pe langa castel cu non-clubberii ca si mine am vazut ca a inceput deodata sa se agite lumea. Eu credeam ca fac o sedinta langa castel, etc...

Cand colo ce sa vezi? Pana si eu am ramas masca:

 

 

 

pregatise o adevarata festivitate

 

Primire cu securi, strigate de lupta si sabii lovite :

- "Voi cine sunteti? Cu ce gand veniti aici strainilor?

- Suntem Cavalerii Albastri si, cu gand bun, pe doua roti, de departe venim la domniile voastre, in acest maret castel pentru a primi doi cavaleri alaturi de noi!

- Atunci poftiti dara inauntru !"

 

Cei doi noi membri au fost adusi in fata de cei care i-au propus

au citit juramantul

au fost acceptati solemn

si, cel mai important, au primit "culorile" clubului.

 

A urmat festivitatea sustinuta de "Cavalerii de Hunedoara" care a constat in prezentarea a diferite stiluri de lupta

,

 

si spectacole de dans medieval

 

 

In tot timpul asta, "Cavalerii de Hunedoara" mai aveau si alti spectatori cu exceptia asistentei formata din prietene/sotii, tovarasi de drumuri pe 2 roti sau colegii de serviciu (non-clubberii ):

 

Dupa incheierea festivitatii propriu-zise a urmat after-hours - ul, ca sa zic asa :

- Discutii libere, chill-ing out, etc...

 

- Discutii despre arme (deh, )

 

- S-a mai jucat lumea cu armele

 

- S-a facut poza de grup

 

- S-au despartit cavalerii :

 

m-am pozat si eu cu 2 dintre ei pe podul castelului

 

inainte sa coboare impreuna cu inca cativa sa admire sau sa se pozeze cu motocicletele celor din Blue Knights

 

Inainte sa tai aerul si sa dau benzina prietenei mele, am mai surprins un cadru

 

Am plecat in grup la Sarmizegetusa. Dupa ce am mancat la ceva local langa cetate, o parte au plecat (timisoarenii) iar restul am intrat sa vizitam ruinele vechii cetati romane. In departare tot felul de fenomene meteorologice - nori, ploi, curcubeu - la noi totul in regula.

 

Ne-am mai plimbat un pic prin zona cautand cazare (mi-a placut casuta din planul secund)

 

si ne-am oprit aici (pensiune un pic cam de fite, dar aveam nevoie de un minim de lux dupa nebunia din acea zi - numai drumuri incolo si incoace) (180 Ron - camera 4 paturi/un fel de apartament)

http://www.pensiuneasarmis.ro/

 

CONCLUZIONAND :

Dupa 3 zile de solitarism moto-montan eram putin sceptic in legatura cu tura asta Craiova - Hunedoara, alaturi de mai multe motociclete.

A iesit mai mult decat bine. Lume pe toate drumurile, insa eu am cunoscut oameni. Si m-am bucurat sa petrec o zi prea faina alaturi de prieteni vechi de ani de zile...

 

Acum iar m-a prins noaptea.

Maine o sa va povestesc despre clatitele de la Clopotiva, barajul de la Raul Mare - Retezat, centrala electrica subterana de la Raul Mare, cetatea Colti (unde am fost umilit de un scuterist ), cum am fost injurat de "campanistii" politici ai PSD-ului, m-am intalnit cu tovarasi enduristi exact in mijlocul campaniei asteia (campanie politica rutiera) si cum, dintr-o intamplare, in cautarea unui loc de savurat o cafea, am nimerit la poarta pensiunii lui Sasa de la Poiana Marului (mare endurist si coleg de forum cu cel care a scris aceste randuri si voi care acum le cititi) unde tatal sau si-a facut pomana cu noi, fiindca si-asa aratam de parca noi eram cei dati de pomana sau aveam nevoie de una .

 

Pana maine (sau na, deseara, nu maine ), noapte buna si somn usor si voua !

Editat Mai 21, 2008 de Popescu_ MihailRaul

[guy_ana]

Si uite asa nu mai doarme omul noaptea si nu isi mai face treburile ziua, citind topice! Noroc ca mi s-a taiat netul aseara....

 

Well, ce vroiam sa povestesc este ca i-am tras cu adevarat pe baietii aia dupa mine pina la Corcoaia....fantastic loc! Si de acolo, asa de mult le-a placut, ca s-au luat dupa gura mea si au fost de acord sa mergem mai departe, caci intrebasem eu un endurist pe drum si imi zisese ca facusera ei (erau mai multi din Petrosani) drumul cu atvurile si se putea ajunge la Cimpul lui Neag. Zis si facut, Aici e linkul cu pozele din toata excursia (topicul se gaseste la

/index.php?...103707314452530.

 

Chestia e ca, asa cum mi s-a spus si mie, am tinut dupa baraj tot dreapta, dar la un moment dat trebuia sa o luam la stinga. Ceea ce am si facut aici: , pe unde am mers pina cind..... Ne-am intors si am luat-o tot pe drumul din dreapta , dar mai departe de nu aveam unde merge....

 

Ce mai pot spune e ca nu ne-am plictisit deloc mergind pe linga lac asa cum povestesti tu, iar in total, cu tot cu dusul si intorsul, am facut de la satul Cernisoara pina inapoi, doar 44 de km......

 

Nu inteleg unde era drumul cel bun si ma calca pe nervi! Ai cumva o idee unde am gresit?

 

Oricum, ca sa fim siguri ca nu se mai intimpla, am hotarit sa o luam in sens invers..... din Cimpul lui Neag si atunci sigur nu ne mai pierdem.

 

Cit despre excursia ta.... ma omori! Cinci zile! Si numai bestialitati traite si vazute! Mi-am notat tot pe harta mea, ca sa stiu unde sa merg alta data, ca nu e o harta pentru cei care cauta noroaie tari (sau moi, dupa caz...).

Iar ceremonia Blue Knights....Jos palaria clubenilor, ca a fost o adevarata surpriza! Esti sigur ca acum ca ai dat totul in vileag nu o sa te urmareasca din umbra politia secreta a ordinului cavalerilor sa se razbune ca le-ai tradat secretul ceremoniei? Asta da organizare! Din asa club sa tot faci parte!

 

PS Un indiciu unde gasesc si eu atlasul de la Cartographia?

[calinbac]

asteptam continuarea...

[Vizitator _Raul_]

Well, ce vroiam sa povestesc este ca i-am tras cu adevarat pe baietii aia dupa mine pina la Corcoaia....fantastic loc! Si de acolo, asa de mult le-a placut, ca s-au luat dupa gura mea si au fost de acord sa mergem mai departe, caci intrebasem eu un endurist pe drum si imi zisese ca facusera ei (erau mai multi din Petrosani) drumul cu atvurile si se putea ajunge la Cimpul lui Neag. Zis si facut.

 

Sincer, ma bucur mult de tot ca ai facut traseul spre Campul lui Neag. Felicitarile mele, barbate, tie si prietenilor cu care ai fost !!

 

Iar ceremonia Blue Knights....Jos palaria clubenilor, ca a fost o adevarata surpriza! Esti sigur ca acum ca ai dat totul in vileag nu o sa te urmareasca din umbra politia secreta a ordinului cavalerilor sa se razbune ca le-ai tradat secretul ceremoniei? Asta da organizare! Din asa club sa tot faci parte!

 

Hehe , mare parte dintre cavalerii albastrii sunt prieteni buni de-ai mei de ani de zile.

Am vorbit insa cu "nasu`mare" - Marius (presedintele) si l-am intrebat daca e de acord sa scriu despre ceremonia lor. A zis ok.

 

PS Un indiciu unde gasesc si eu atlasul de la Cartographia?

 

Atlasul Cartographia il gasesti la librariile mai mari. O sa cauti ceva dar nu e de negasit. Merita toti banii - aprox. 50 ron.

Atat de mult tin la el incat niciodata nu plec cu el la drum ci numai cu xerocopii.

 

Continuarea mai pe seara, fiindca acum sunt la lucru si nu e loc de povestit.

Bafta si numai bine !

 

2

Editat Mai 22, 2008 de Popescu_ MihailRaul

[CosX]

Si in benzinariile mari cred ca gasesti Cartographia. Eu mi l-am luat pe al meu anul trecut de la Petromul de la intrare in Ploiesti (ala vis-a-vis de Carrefour / Metro...ce o fi acolo pe dn1).

Superba iesirea asta de 5 zile !

Sa tot pleci de la munca pentru asa ceva. Concediu cat mai des.