Putin Din Macedonia, Grecia, Turcia, Bulgaria

[nordic]

Frumoasa povestea. Pacat ca ati prins atata ploaie. Faine poze, se vede ca sunt gandite si lucrate; culori interesante.

[Semaca]

Felicitari chitzulane atat tie cat si copilotului . Tare as fi venit si eu pana la Istambul sa-mi iau o carpeta cu rapirea din serai... E 8 dimineata si as mai scrie ceva asa ca m-am gandit sa o fac cu folos. Cat despre ploaie, eu unu\' recunosc cinstit: e posibil sa fac o criza de isterie daca o sa ma mai prinda vreuna pe motor in urmatorul interval de timp. Sa nu zici ca n-ai stiut .

Editat Octombrie 17, 2008 de Semaca

[gaxel]

hai domnule cu restul ... plus ca vreau niste consiliere fotografica dar pentru asta folosesc PM ul sau altceva...

 

 

numai bine.. si sa vina restul ..

[bizoo_n]

@Semaca: ba tie felicitari chitzulane! Si Blanoasei, of cors. Carpeta e acolo si ne asteapta s-o rapim. Ceea ce, intr-o buna zi... nu stim, vedem.

 

Apropo, ia fi atent:

 

 

Ziua 8 si 9 - track

 

Dimineata in Alexandroupoli, excitatie mare, si ca niciodata – soare, in toata splendoarea lui. Azi ajungem la Istanbul, ah. Nu o lungim mult, pentru ca pentru mine cel putin, asta era climax-ul acestei plimbarici. Cuvantul de ordine a drumului a fost vant si, ma rog, la destinatie ploaie.

 

 

In vama greco-turca cred ca am stat in jur de doua ore, c-am avut bafta sa avem in fatza un autocar cu neo-zeelandezi. La primul ghiseu tinem coada pe loc ceva vreme, ocupati cu un dialog s.f. cu vamesul care mi-a spus ceva din care eu am inteles un cuvant care parea a fi “pay”.

 

- I have to pay?

- Pay?

- Yes, do I have to pay?

- Why pay?

- I don’t know. Did you say that I have to pay?

- Why do you wanna pay?

- I don’t know. Do I have to?

- Pay?

- Yes, pay. You said I have to pay?

- Why do you tell me that I told you to pay?

- Ok, maybe I got it wrong. Do I have to pay anything here?

- Pay?

- Yes.

- PAY?!?

- Yes, do I have to pay?

- What do you want to pay?

- Ok, it’s not funny. Did you say that I have to pay?

- Don’t say I told you that you have to pay!

- I never said that. I’m asking if you said that.

- To pay?

- Yes, did you say I have to pay, or I got it wrong?

- I don’t say you have to pay. Why do you want to pay?

- I don’t want to pay.

- You want to pay me? You say I told you to pay? Why?

 

Am luat pasapoartele fara sa inteleg absolut nimic si am plecat mai departe, la stat la coada o ora, pentru viza. A, si-am fost servit cu bomboane de nenea de la ghiseu. Si gata, wellcome to Turkey! N-apucam sa mergem doi kilometri cand doi pustani pe marginea cealalta a drumului langa un moped facut puzzle ne fac semne disperate sa oprim. Trag pe dreapta, vin baietii la mine si inteleg cu greu ca au nevoie de o surubelnita. Caut surubelnita si trec drumul cu ei, ii ajut si eu sa stranga nu-stiu-ce surub pe nu-stiu-ce piesa, timp in care m-au bombardat cu intrebari in turca la greu. N-am priceput nimic, i-am intrebat daca-i mai pot ajuta cu ceva, au zis ca nu, si-am plecat. Pe drum are loc reintalnirea cu ploaia, pe care n-o mai vazusem de-o zi. Inlacrimati ne impreunam, 'rar-a-naibii de revedere. Si-ajungem in Istanbul. Fara GPS as fi fost putin mort, sau cel putin lesinat. Autostrada cu patru benzi pe sens, din care se ramifica miliarde de artere, se merge total haotic, semnalizarea nu exista, viteza de manevra este 100km/h, bara la bara, iar prioritatea este de gabarit. Scapam intr-un final de motogp-ul asta de oras si avem in fata frumosul cartier Sultanahmet. GPS-ul spune ca inainte, indicatorul zice ca accesul interzis. Aleg sa cred GPS-ul, si in sfarsit, 50km/h, 40, 30, usor, pentru ca ce se intampla in jurul nostru e un adevarat spectacol. Aglomeratie, culoare si mai ales miros. Deschidem viziere, aerisiri, si tragem direct in piept parfumul Orientului, prima data in viata. Ajungem in final la hostelul la care tineam sa stam, o sa spun mai tarziu de ce. Omul binevoitor ne da vestea proasta, ca nu are camera dubla libera, doar dormitoare de 6 si 8. N-am in general probleme cu dormitul oriunde si cu oricine (oricine asta e cu dus-intors, ma rog), dar in deplasarile cu motocicleta am prostul obicei de a-mi imputi bocancii cu arome care fac pana si Orientul sa paleasca. De-asta tineam la o camera dubla. Omul ma trimite la vreo trei alte hosteluri, imi explica ca aia o sa-mi ceara un pret, dar eu sa le zic ca el m-a trimis, si-atunci sa mi se aplice pretul celalalt. Zis si facut, camere duble ioc. Ma intorc, fara sa-mi fac probleme, pentru ca partea asta de Istanbul colcaie de locuri de dormit. Prietenul de mai devreme imi spune: “I could help you with a place to sleep, but I don’t know if you’ll like it”. “Where?” “In my office”. Uraaa… o canapea de doua personae, la fix, cu seif, casa de marcat si imprimanta. Am bagat cizmele in pungi sa nu se usuce banii in seif si iesim la plimbare.

 

Istanbul-ul nu se poate povesti in cuvinte. Trebuie sa mergi acolo, ca sa vezi, auzi, mirosi si... vai de capu’ nostru – sa mananci. Si sa cumperi, uitasem, sa te targuiesti, ah. Nici n-ajungem bine la Blue Mosque ca un domn parca desprins din filmele cu colonisti, cu palarie, mustata si baston ne explica unde e intratrea, dupa care foarte, foarte elegant ne explica cum ca daca avem la noi ceva marunt, ne poate povesti toata istoria moscheii. Am refuzat sper eu la fel de elegant si-am continuat alergarea. Dupa vizitarea moscheii, iesim afara si (am vazut citatul asta odata la OTV) – soc si groaza! Un parc, pe ale carui laturi zeci de chioscuri: kebabarii, chiftelarii, dulciularii, gogoserii, sugiukarii, etc-rii. Daca Isanbulul nu se poate povesti in cuvinte, ei bine, pentru partea aia de oras si pentru ce senzatii ii trec unui bizoo_n prin inima si cap, nu s-au inventat cuvintele. Nasul pe care-l am de ceva ani n-a fost supus la asemenea intensitati niciodata. Daca ajungeti pe-acolo si vedeti o dara de bale de-alungul locurilor unde oamenii aia vand mancare, sa stiti ca-i a mea. Eu nu ma omor dupa mancare, in general. Treaba e ca nu mancasem nimic in ziua aia, si asta dadea o greutate aparte privelistii olfactive, care oricum era naucitoare. Dupa doua ture de slalom printre arome cadem in plasa unui vanzator din cei multi care trag de tine in toate partile si intram inauntru. “Inauntru” asta era un sir de masute si scaunele cat vedeai cu ochii. Luam loc, omul ne intreaba ce vrem, tot el ne da raspunsul, pentru ca nu intelegeam nimic, dar era clar ca orice ne aduce va fi sarbatoare. Si asteptam. Si asteptam. Si asteptam. Doua minute, trei, cinci, zece, cinspe – nimic. Cam neasteptat pentru cat au tras de noi sa alegem locatia lor. Nu ne baga nimeni in seama. Ma uit in jur, desi era un loc de mancat, nimeni nu mananca, dar nici nu pare sa aiba vreo problema. Douazeci de minute – nimic. Langa noi e asezat un cuplu, si stam cumva umar la umar la masutele alea. Dupa inca vreo cinci minute, ceva ciudat se petrece. Toti oamenii de la gheretele cu mancare incep sa aduca ciorbe, multe ciorbe, pentru toata lumea. Mi se aseaza o ciorba in fata, ma uit in jur, nimeni nu mananca. Deja incepeam sa inghit in sec cu o frecventa de forja. Zic “daca gust si eu un varf de lingura, nu s-o face gaura-n cer” si gust. Nasol. Era gustul de care-mi era frica. Supapele s-au deschis instant si am simtit ca daca nu mananc in momentul ala, ma imbolnavesc de pofta. Si incep, Daisy si ea, ca-i si ea om. Ciudat, nimeni nu se uita urat la noi. Ajung la jumatea castronului, cand de la megafoanele moscheii Aya Sofia, ca “din cer” se aude... o rugaciune. Ce bou sunt... Ma opresc din mancat, las castronul jos. E Maghrib... suntem in mijlocul Ramadanului. Nu se mananca pana la apus. Cat de bou pot sa fiu... Sunt fix ALA, sunt un turist, turistul. Ala din manuale, cu aparat foto & stuff. Nimic din ce era in jur nu m-a facut sa ma simt asa, nicio privire pe sub sprancene, nimic. Da’ asa ma simt. Start! Se mananca aici ca-ntr-o imensa masina de mancat. Sa va mai zic de gust? Toata lumea baga-n ea si totul e pe fast-forward si noi cot la cot, la propriu, cu ei. Terminam ciorba, si pe nerasuflate castronul dispare facand loc unui kebab. Il devoram si pe-asta, vine omul cu nota, sta langa noi sa platim, si eject, ca tre’ sa facem loc la masa pentru fomistii urmatori, care asteapta afara. Iesim si-o luam la pas, mai ocolit, catre hostel. Maine trebuie sa tocim talpile pe-aici, ca poimaine plecam. Primim cu bucurie vestea ca hostelul are la mansarda un bar unde putem abuza de bere. Am abuzat vartos de una, ca eram rupti.

 

 

 

 

 

 

Somn si buna dimineata! Cafea turceasca la o terasa, un mic dejun, si da-i la pas. Ia sa mergem noi dupa sagetile astea de scrie pe ele ”Grand Bazaar”. Bai tata, vai de curu nostru, maaaaama ce-i aici! Cat de ta-re!!! Mii de oameni, zeci de stradute, toate marfurile din lume. Fierbe! Ne calcam in picioare, mergem cu multimea, nici macar nu stim unde, ca oriunde ai apuca, tot aia e. Inaintam cu un zambet mega-tamp pe fata. Auzim stanga-dreapta “pardon”, deci e ca acasa, la Obor. Ca idee, insa nimic nu se compara. E alta planeta aici. Nu am senzatia ca tre’ sa tin mainile pe buzunare si nici n-o fac, nu ca asta ar fi diferenta. Intr-o pauza de publicitate dam intr-o strada cam goala unde un domn isi canta singur dintr-un fel de bouzouki. Opreste alt domn, ii spune s-o “bage pe aia” si canta impreuna. Opresc niste pustani, fac cheta si-i baga niste bani in buzunar. Le urmez exemplul. Nu pentru ca omul cersea, pentru ca nu asta facea, ci pentru ca am platit biletul pentru un spectacol minunat. Hrana pentru suflet costa si ea. Intram inapoi la baia de popor, mai inotam un pic si iesim, ca oricum nu stim unde suntem si se lasa seara. Si ne prinde ora sapte pe strazi. Suntem martori la ceva ce n-am vazut niciodata. Auzim vocea in megafoane si... start! De fapt stop. Vedem atunci ce nu apucasem sa vedem cu o zi inainte, pentru ca eram inauntru. Din momentul ala, inafara de turisti, nimeni nu prea mai merge pe strada. Toata suflarea... mananca. Oamenii stau pe jos, pe banca, pe bordura, pe iarba si mananca. De la sofer de taxi si vanzator de covoare, politist moto si chelner de restaurant. E o priveliste de absolut neinchipuit! Iara zambetul tamp ne insoteste pe strazi, printre “mese”. Se lasa noaptea. Mergem si noi la odihna, cu un pit-stop de bere si, surpriza de la hostel, belly-dancing. Of, maine suntem in Bulgaria. Noapte buna, ce pofta de visat mi-ai facut. Ce frumos esti tu, bai Istanbulule! Multumesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[gaxel]

am un gol in stomac.. si nu de foame, tocmai am mancat..

ma gandesc la multe ... dai de gandit...

 

poate bag si o tigara ... de fapt, in seara asta imi rup niste bani si iau tutun bun.. cumpar o bere buna si o beau ca alcoolicul pe balcon..

si ma gandesc....

 

ps: bai frumoasa mobra ai .. frumoasa..

salivez la una in viitorul poate nu indepartat dar mereu am un nod in gat cand ajung in garaj ..

ma simt ca atunci cand cea mai buna gagica pe care am vazut-o imi face avansuri, eu vreau, si stiu ca acasa ma astepta nevasta..

[bizoo_n]

E bine, ganditul pe balcon cu bere pot spune ca e primul pas. Gandeste-te, dar nu mult. Cu timpul stam cam prost.

[Purghy]

Afurisenie! Nu zisesi nimic de excursie, bre?! Cat de faina treaba ati facut voi iar, ma!! Foarte frumoasa excursie, minunat povestita si poze la superlativ. O idee excelenta cu Grecia si Turcia. Poate trebuia zabovit putin mai mult in Grecia dar asta e alta poveste, pentru cine are timp si bani din belsug. Insulele ei merita cu siguranta si atmosfera incarcata de motociclete mie, cel putin, mi-a lasat un gust dulce cand am fost pe-acolo... Oricum, mi-ai facut tare pofta de Istanbul, de acea lume atat de apropiata noua si totusi atat de indepartata. La anul iti iau uma pe acolo. A balelor, normal.

[Aleko]

Intotdeauna ai facut poze frumoase. Pacat ca ai ratat ce era mai interesant in zona Thessalonikkiului (Sarunei), Kavalei (Cavalei) si a lacului Oharda.

 

Nu esti singurul vrajit de spoiala Greciei, dar e pacat sa treci pe acolo fara sa zici "Buna Ziua". Si aveai ocazia si in Kalambaka si in Ohrid (Oharda) si in Struga (Strunga).

/index.php?showtopic=257659

Editat Octombrie 17, 2008 de Aleko

[Semaca]

Intotdeauna ai facut poze frumoase. Pacat ca ai ratat ce era mai interesant in zona Thessalonikkiului (Sarunei), Kavalei (Cavalei) si a lacului Oharda.

 

Nu esti singurul vrajit de spoiala Greciei, dar e pacat sa treci pe acolo fara sa zici "Buna Ziua". Si aveai ocazia si in Kalambaka si in Ohrid (Oharda) si in Struga (Strunga).

/index.php?showtopic=257659

 

Asta cu ratatul e ceva relativ, n-ai cum sa le vezi pe toate insa mai mereu ce ai vazut depaseste ce n-ai vazut

[bizoo_n]

Ziua 10 - track

 

Si parasim frumosul Istanbul, uitandu-ne mai mult inapoi decat inainte. Pe ploaie. Mai subtireanu, dar tot apa era. La vreo 30 de km trebuie sa tragem pe dreapta ca aveam intalnire. Intalnire amoroasa cu domnul Samolapraga si a(l)colitii lui. Baietii veneau din sens invers, iar daca vreti sa vedeti incotro (inca) se indreapta, dati un click aici. Ne pozam, le zic cam ce-i asteapta pe bucata comuna de 30km a excursiilor noastre, si la revedere, ca doar n-o sa-si petreaca timpul cu mine, in loc sa bea un kebab in Istanbul.

 

 

Plecam deci spre Bulgaria. Dam tare pe autostrada, trecem peste singurele emotii din tot drumul, cauzate de un caine tembel care mi-a trimis o adrenalina-n corp de-mi iesea deja pe orificii. Ajungem in vama. Alt episod. Vad scris frumos in engleza pe un zid: “first go to passport control, then to vehicle registration, and last get the third stamp”, sau ceva de genul asta. Mai simplu de-atat n-a fost niciunde. Intru intr-o cladire, pustiu, ma duc la singurul ghiseu la care statea un om, si dupa o asteptare de cinci minute, cand ajung in fata, vamesul zice “no, first go to passport control”. Imi arata unde, ma duc, ma intorc la asta, si inapoi la passport control. Ala-mi spune sa get the third stamp. Where from? Vamesul se uita in jur ca si cum i s-a pus cea mai incuioare intrebare din cariera lui, si-mi explica cumva in limba lui sa ocolesc cladirea si acolo. Ma duc, ma nimeresc pe sensul de intrare in Turcia. Nu e bine, inapoi. Dau nas in nas cu un cuplu de olandezi care ma lumineaza: “are you looking for third stamp?”. Si ma indruma in spatele cladirii, dar ocolind pe alta parte. Acolo… un alt vames se plimba cu o puternica durere in posterior, printr-o parcare goala, cu o stampila in mana. O imagine cam beton, sincer sa fiu. Parea ca e tatal stampilelor. Parea ca orice stampila din lume ai fi intrebat a auzit de el, sau i-a trecut prin mana cel putin o data. Ma cheama la el, imi arde o stampila, si gata, ce-a fost greu a trecut. Bulgaria vecina si prietena!

 

Prima bariera. Vamesul imi spune sa desfac TOT si pleaca cu pasapoartele. Eu desfac tot, asta se intoarce, si-mi zice sa merg inauntru dupa pasapoarte. Intru si… pustiu. Cinci ghiseuri, la ultimul, ca-ntr-un tablou cu natura moarta, pasapoartele noastre zac pe tejghea, si peste ele, nonsalant, un memory stick. Le iau, iau si bonus-ul si ies. Vamesul ma pune sa strang tot, fara sa se fi uitat, si ma indruma spre urmatoarea cladire. A urmat un sir de vreo patru schimburi la diverse ghiseuri, da sticku, ia sticku inapoi. Inclusiv la ghiseul de rovigneta. La final, ultima bariera, ridicata. Deci teoretic trebuia sa-mi vad de drum, numai ca ma deranja stick-ul ala nenorocit in buzunar. Cum bunele maniere ma dadusera deja afara din Turcia, opresc. Si stau si privesc un vames care vorbeste la mobil, tot vreo cinci minute. Termina, vine spre mine si-mi zice s-o tai, eu ii arat stick-ul, iar el foarte surprins, il ia. Total vreo ora. Greu fu.

 

Continuam pana la Nesebar. Acolo reusim sa ne cazam la un hotel pustiu, la doua doamne care nu numai ca ne-au dat un apartament in locul unei camere, la acelasi pret, doar pentru ca vroiam vedere spre mare, dar au si mutat toata gradina botanica de la intrarea in hotel, ca sa aiba motoretul unde dormi. Si nu la cererea mea. Ele au insistat. Ce diferenta, cand te gandesti ca in cateva sute de kilometri spre nord de aici ospitalitatea asta dispare ca si cand cuvantul asta n-ar exista in DEX. Iesim in oras, mancam si suntem serviti iarasi ca regii, si asta fara niciun efort, nici macar financiar. Felicitam bucatarul si mergem la somn. Excursia-i cam pe gata, de maine vorbim romaneasca. O sa auzim iara in jurul nostrum cuvintele alea mishto, ce pe forumuri le zice “cuvant urat”.

 

 

 

 

 

Edit: Bai tovarasi, scuze, stiu, nu se face si mi-e rusine. Am incurcat oalele pe-aici, dar beau si-o bere, care desi n-ai zice, lucreaza. E a doua. Nu incercati sa veniti de la Istanbul spre Nesebar trecand pe la Nisipurile de Aur, ca nu prea se justifica. Nisipurile sunt in ziua 11, care vine si ea acu'. Am sters penibilul. Si oricum, intr-a doishpea am luat si un 3 la geografie, pe cuvant, desi aveam un frate mai mare.

 

Ziua 11 – track

 

Ne trezim si gasim o cafea la o terasa pe racoare. Dam o tura pe la suveniruri, ca mai avem ceva bani de spart. Nu-i frumos sa vii acasa de pe drumuri cu bani in buzunar, asa cred eu. Spargem ce spargem, si-i luam lui semaca o bricheta cu o motoreta pe care scrie caligrafic “futaì lighter”. Impachetam, multumim calduros minunatelor doamne de la hotel si plecam fara nici cea mai mica urma de chef spre patria mama ma-sii.

 

Oprim la nisipurile de taur, unde se facea plaja la greu. Mancam bine, suntem serviti excelent, aflam de la chelner ca Valentino Rossi este cel mai tare care-a existat vreodata si-l dezamagim putin ca nu avem un Suzuki sport de 1000.

 

 

Urmeaza un mic ocol spre capul Kaliakra, unde deja nu mai puteam sa vorbim prostii in romana ca eram inconjurati de-ai nostri.

 

 

 

 

Si intram in tara. Vama Veche ne intampina cu un sentiment ca de dupa bombardament. Nimeni. Ba, da’ nimeni. Nimeni biped adica. Plin de catzei plini de bune intentii. Ne cazam la Madi, unde aranjasem in prealabil, si la instalare primesc o veste de-mi vine sa-mi dau palme. Cand sa-l bag pe Doyle in curte mi se spune, “hai ca incape pe poarta, ca acum doua zile, tot cu o motocicleta, a fost si un Australian”. “Cum?!? Era cu prietena?!? Si avea asa, asa si asa?”. “Da.”. Fir-ar, era austalianul nostru de la Sofia. De cand am vazut Vama Veche parsita, goala, sedusa si abandonata ma gandeam doar la cele trei beri pe care o sa le iau de la alimentra si-o sa mi le injectez pe plaja, sub stele. Si-acum, cand aud ca cele trei ar fi putut fi treizeci, tot sub stele, dar cu niste povesti de cu siguranta nu ti-e dat sa auzi in fiecare zi…doua zile ne-au lipsit. Bun, deci iau patru beri, de-al ‘reacu. Asa facem, plus mancaricaaaaaa. Alegem o terasa, oricare, ca toate erau ale noastre acolo, si impreuna cu cateii mancam si bem. Noaptea coboara peste noi, apare Bogdan, prietenul meu care la nevoie sa mor io daca nu se cunoaste. Putza goala (numa baietii) si am parte de prima baie-n mare dupa un concediu in care cateva zile am fost in, vezi-Doamne, Grecia, mare smecherie. Nu numai noi eram la pielea goala acolo. Mai era si Vama asta, fix ca noi, cum a facut-o mama ei, cum e ea de fapt. Cum imi placea mie s-o stiu, desi n-am vazut-o niciodata asa. Nimeni, niciun om. Liniste, bere, baie, stele. Seara asta miroase foarte tare a libertate. E finalul de drum la care nici n-am visat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ziua 12 – acasa, niciun track, nicio poza.

 

 

 

 

 

 

Ma uit in monitor, stiu ce-am in cap, dar nu stiu cum s-o desenez in cuvinte. Nu pot sa nu ma gandesc din nou ca sunt un tip norocos. Ziua cand eu mi-am luat motocicleta e ziua cand am devenit alt om. Ca n-am facut mare branza, crede-ti-ma, stiu si eu. As fi facut. Visele mele nu stau aici doar din cauza atmosferei si a atractiei gravitationale. Lipsa unui al treilea element pe langa cele doua din scrot ma impiedica sa fac din ele ce-as vrea. Probabil ca si asta e o chestie care creste in timp, evolutie, ma rog, ceva de genul asta. Socot ca lucru mai bun de facut pe planeta asta, daca ti-a fost dat s-o locuiesti, decat s-o vezi - sa stii care-i treaba cu ograda ta, unde-i sufrageria, frigiderul si telecomanda – nu exista. Si mai e ceva. Ceva la care m-am gandit tot drumul. Poate ca daca eram in masina, domnul din Macedonia care mergea cu cei doi copii ai lui n-ar fi accelerat dupa ce l-am depasit, ca sa ma depaseasca numai pentru ca copiii sa-mi poata face cu mana, lasandu-se apoi depasit din nou. Domnul de la ghiseul pentru plata autostrazii, tot din Macedonia, nu mi-ar fi ridicat bariera facandu-mi semn sa trec mai departe, fara sa-i dau niciun ban. Vamesii greci nu mi-ar fi ridicat probabil nici ei barierele sa trec in timp ce erau in greva si nu pareau sa lase pe altcineva. Domnul din benzinarie nu mi-ar fi platit cafeaua, omul de la pompa nu mi-ar fi dat napolitane si nu mi-ar fi acoperit niciodata saua motocicletei cu un carton, sa n-o ploua. Ma indoiesc c-as fi simtit mirosul de narghilea si mirodenii la intrarea in Sultanahmet din Istanbul. Grecul ce conducea un jeep n-ar fi oprit sa dea inapoi in intersectia aia din middle of nowhere, pe ploaie, ca sa ma ajute, ratacit fiind. Si doamna care crosteta la capul Kaliakra care, dupa ce-am venit in fuga, amintindu-mi c-am lasat cheile in contact, poate nu mi-ar fi zis ca trebuia sa stau linistit, ca avea ea grija de motocicleta mea. Pe ploaia aia pentru care adjectivul “torentiala” e alint, oamenii din masini de pe autostrada spre Thessaloniki nu mi-ar fi zambit niciodata. As fi trecut fara sa opresc prin frumusetea aia de trecatoare, tot in Grecia, sa beau ceva cald, orice, pentru ca sunt ud si ma cäc pe mine de frig. N-as fi urlat niciodata de fericire in casca atunci cand am iesit din norul ala rece, la soare.... Cu siguranta n-as fi ajuns unde-am ajuns.

 

 

Multumesc c-ati venit cu mine.

 

 

Ride safe, stay true.

 

Editat Octombrie 19, 2008 de bizoo_n

[uzunu]

Da, ma PJ, ce-ai vrea sa-ti mai spun?! Ca am distrus un laptop din cauza de salivare excesiva? Astept urmatoarea mare tura

[gaxel]

si acu ce fac? stau duminica sa termin proiectul sau ma duc la mobra.. vezi cum esti .. pui lumea sa nu munceasca..

apropo, desi nu am luat salar, si desi sunt cam in pom cu banii, azi mi-am investit "mancarea pe o saptamana" in tutun.. m-am saturat de tutun si bere ieftine, asa ca in seara asta ma tratez .. gatesc, bere buna, tutun super... sa stii ca fierbe sangele nitel cand ma gandes la ce ar putea sa fie..

[Geo G]

Parca am citit o carte,sa mor io!Da' o carte buna!!!

Bravo fratilor!Respect!

[Semaca]

Haha chitzulane, faza cu cafeaua imi suna cunsocut. Inainte de Barcelona m-am oprit sa bag petrol si o cafea si am achitat cu cash iar casiera mi-a dat inapoi mai mult decat trebuia zicandu-mi zambitoare pe limba materna: Pai daca nici la ai mei nu le dau o cafea, cui sa-i dau ?

 

Si ca veni vorba, dai si tu o cafea ? Ca am schimbat uleiu.

[guy_ana]

Vroiam sa postez ceva...deschid sectiunea poze si dau de povestea voastra....ma pierd in poze si cuvinte...incredibil! Ma faci sa reconsider ideea de a-mi lua un aparat de pozat adevarat, desi, vorba lui Abilpsihic: ce folos, ca ochiul tau nu-l voi avea niciodata.... Si citesc si citesc......Si iar nu am scris ce imi propusesem....Dar nu-i nimic, era neinteresant pe linga pozele tale.....

Sa va fie de bine si la mai mare la anu`!

[deviltry]

daca nu ma insel: Canon 10D cu un prime de 20 (asta la pozele care erau atasate).

 

Dev

[abil-psihic]

Cine stie EXIF... stie

[dhamzea]

Pozele iti taie respiratia, valuri de culori, unghiuri imposibile, albastru infinit ...

Cuvintele nu lasa loc altor cuvinte, deja s-a spus suficient. Nu si-ar mai avea rostul.

 

Dar fac o "sfortare" :

 

F A N T A S T I C ! ! !

[Angi]

"Bogdane", "blana" mosule...

[Qaz]

Povestea e superba. Fotografiile la fel. Ceea ce ai spus despre Istanbul m-a facut sa infig un ac in harta, zicandu-mi "trebuie sa...".

Iar ce ai spus in ziua a 12-a... nu cred ca are nevoie de vreun comentariu.

 

Bravo, dom'le!

[calinmoto]

DA DE FIECARE DATA RAMAN CAM ULTIMUL DAR MAI AM SI EU CATEVA CUVINTE DE LAUDA DE BUCURIE SI DE RESPECT CA EXISTATI PRINTRE NOI SI SUNTETI MOTOCICLISTI !!!!!! CUM AM SPUS SI LA CEALALTA CALATORIE A VOASTRA SUNTETI O RAZA DE SOARE PRINTRE MOTOCICLISTI !!!

[textoru]

Ziua 10 - track

 

 

 

Ma uit in monitor, stiu ce-am in cap, dar nu stiu cum s-o desenez in cuvinte. Nu pot sa nu ma gandesc din nou ca sunt un tip norocos. Ziua cand eu mi-am luat motocicleta e ziua cand am devenit alt om. Ca n-am facut mare branza, crede-ti-ma, stiu si eu. As fi facut. Visele mele nu stau aici doar din cauza atmosferei si a atractiei gravitationale. Lipsa unui al treilea element pe langa cele doua din scrot ma impiedica sa fac din ele ce-as vrea. Probabil ca si asta e o chestie care creste in timp, evolutie, ma rog, ceva de genul asta. Socot ca lucru mai bun de facut pe planeta asta, daca ti-a fost dat s-o locuiesti, decat s-o vezi - sa stii care-i treaba cu ograda ta, unde-i sufrageria, frigiderul si telecomanda – nu exista. Si mai e ceva. Ceva la care m-am gandit tot drumul. Poate ca daca eram in masina, domnul din Macedonia care mergea cu cei doi copii ai lui n-ar fi accelerat dupa ce l-am depasit, ca sa ma depaseasca numai pentru ca copiii sa-mi poata face cu mana, lasandu-se apoi depasit din nou. Domnul de la ghiseul pentru plata autostrazii, tot din Macedonia, nu mi-ar fi ridicat bariera facandu-mi semn sa trec mai departe, fara sa-i dau niciun ban. Vamesii greci nu mi-ar fi ridicat probabil nici ei barierele sa trec in timp ce erau in greva si nu pareau sa lase pe altcineva. Domnul din benzinarie nu mi-ar fi platit cafeaua, omul de la pompa nu mi-ar fi dat napolitane si nu mi-ar fi acoperit niciodata saua motocicletei cu un carton, sa n-o ploua. Ma indoiesc c-as fi simtit mirosul de narghilea si mirodenii la intrarea in Sultanahmet din Istanbul. Grecul ce conducea un jeep n-ar fi oprit sa dea inapoi in intersectia aia din middle of nowhere, pe ploaie, ca sa ma ajute, ratacit fiind. Si doamna care crosteta la capul Kaliakra care, dupa ce-am venit in fuga, amintindu-mi c-am lasat cheile in contact, poate nu mi-ar fi zis ca trebuia sa stau linistit, ca avea ea grija de motocicleta mea. Pe ploaia aia pentru care adjectivul “torentiala” e alint, oamenii din masini de pe autostrada spre Thessaloniki nu mi-ar fi zambit niciodata. As fi trecut fara sa opresc prin frumusetea aia de trecatoare, tot in Grecia, sa beau ceva cald, orice, pentru ca sunt ud si ma cäc pe mine de frig. N-as fi urlat niciodata de fericire in casca atunci cand am iesit din norul ala rece, la soare.... Cu siguranta n-as fi ajuns unde-am ajuns.

 

 

Multumesc c-ati venit cu mine.

 

 

Ride safe, stay true.

 

 

Dupa fiecare tura care o fac sau de fiecare data cind ma opresc prin cite un sat pierdut in vreun fund de lume am acelasi sentiment. De fapt cred ca ai pus in cuvinte ceea ce simtim multi. Eu nu stiam cum sa o zic dar ai facut-o tu in locul meu si poate al multora. Iti multumesc.

[bandit red]

Dupa fiecare tura care o fac sau de fiecare data cind ma opresc prin cite un sat pierdut in vreun fund de lume am acelasi sentiment. De fapt cred ca ai pus in cuvinte ceea ce simtim multi. Eu nu stiam cum sa o zic dar ai facut-o tu in locul meu si poate al multora. Iti multumesc.

 

Salutare.

Sunt si eu dispus la o iesire de genul acesta. cand mai organizati ma luati si pe mine

[Jean_Taxi]

Ce-ar mai fi de spus.., am ajuns sa-mi traiesc propriile vise prin ochii altora! Dupa calatoria voastra, am ramas cu un mare semn de intrebare, Orient au Occident, mai intai?!

[bandit red]

Ce-ar mai fi de spus.., am ajuns sa-mi traiesc propriile vise prin ochii altora! Dupa calatoria voastra, am ramas cu un mare semn de intrebare, Orient au Occident, mai intai?!

 

Ce sa alegem numai sa plecam in grup . cred ca este mult mai frumos asa.

gabriel