Sari la conținut

Accident Saftica

1n$4n3
 Share

Postări Recomandate

la cat A am facut 20din20 si fara sa ma laud din mai bine de 260 care am dat examen. am luat doar 37 fiind noile examene pe PC. nu cunosteam noile intrebari, dar am reusit. iar la poligon nu am avut nici o problema. politistul are si el baiat biker dar de un an nu a reusit sa obtina nici o categorie(are aproape anu de cand face scoala)

Nu contest ca stii legislatia, dar atunci cand circulai fara permis, chiar daca ti se intampla sa dai de un idiot ca si cel responsabil de acest accident, tu ai fi fost considerat primul vinovat.

Ca sa nu mai zic ca riscai un dosar penal, chiar daca n-ai fi fost implicat in vreun accident, dosar care s-ar fi trecut frumusel in cazier. Iar cazierul nu ti-l cer baietii degeaba atunci cand te inscrii la examenul de permis. :cheers:

Art. 33. – (1) Persoana care solicita examinarea în vederea obtinerii permisului de conducere trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

e) sa nu fi fost condamnata, prin hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, pentru o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, tâlharie sau de furt al unui autovehicul;

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 83
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Da , toti gresim, infractionam, dar pe pielea noastra... ( eu in afara de viteza 80 in localitate si 160( test pe 500 m) afara nu am gresit )... si in continuare incerc sa merg legal.

Nu poti baga in jocul asta nebun si un pasager.

aici e probema unii gandim inainte dar sincer eu recunosc ca la 20 de ani aveam ceata foarte deasa in cutia craniana si numai norocul ma ferit sa nufac mari nenorociri in care puteam sa nenorocesc 4-5 famili deodata.

eu am dat scaritele de spate jos si daca vreau sa merg cu pasager merg cu masina cu centura pusa si cu viteza melcului :cheers:

iar pasagerul dupa ce ii povestesc senzatiile din spital, adevaratele lupte pe care le dai cu tine sa iti faci nevoie fiziologice, ii mai arat poze cu operatii si fermoarele de pe mine nu mai vrea sa auda de motoreta :banana:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pacat de baiat..daca chiar avea experienta 10 ani,nu il condamn asa de tare..dar totusi,in acei 10 ani,tot avea 1 luna sa ia permisu ala...daca chiar e atat de neinfricat putea sa mearga cu motoru si in timpu in care astepta sa ia permisu...acum,el nevinovant moral,legal vinovat..si mai e si cu vatamare corporala.pacat,un viitor distrus.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cristos a inviat La multi ani! Hava naghila........... Hars moro cara cana ma pele, so chere ma pele :cheers:

P.S. Astept injuraturi...

P.S.2 Sunt un domm respectabil ( vezi posturi )

Editat de Lucianggg
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

am facut vreo 3000km fara permis si nu am cazut nici macar odata. ii multumes lui dumnezeu ca nu mi-a scos unu de asta in cale. politia stia ca mai ies fara permis dar nu mi-au zis nimic, stiau ca fac scoala si nu se temeau de mine. (tie iti trebuie permis doar legal, pt ca stii sa mergi pe motor) astea au fost vorbele unui politist!!!!

"Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul" :cheers:

OnTopic: fara permis - nu avea ce sa caute pe strada - accidentul nu se intampla. Acum s-o traga pe uscat.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

aici e probema unii gandim inainte dar sincer eu recunosc ca la 20 de ani aveam ceata foarte deasa in cutia craniana si numai norocul ma ferit sa nufac mari nenorociri in care puteam sa nenorocesc 4-5 famili deodata.

eu am dat scaritele de spate jos si daca vreau sa merg cu pasager merg cu masina cu centura pusa si cu viteza melcului :cheers:

iar pasagerul dupa ce ii povestesc senzatiile din spital, adevaratele lupte pe care le dai cu tine sa iti faci nevoie fiziologice, ii mai arat poze cu operatii si fermoarele de pe mine nu mai vrea sa auda de motoreta :banana:

TRUE! pacat ca ajungi la vorba unui incepator.... Pacat ca nu am postat inainte de nefericitul eveniment.... sa vada si "reisarul roman" ce inseamna BUBA

Editat de Lucianggg
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

"Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul" :lol:

OnTopic: fara permis - nu avea ce sa caute pe strada - accidentul nu se intampla. Acum s-o traga pe uscat.

Thomas, de ce ai impresia ca esti vreun guru al motociclismului ? iti simt ironia in 90 la suta din posturile de aici, asa esti tu un arogant zi de zi sau faci pe interesantu in spatele tastaturi si defapt esti in realitate un frustrat ? :banana: oricare ar fi raspunsul io zic s-o lasi mai subtire cu astea ca nu isi au rostul interesantule,,,,, :cheers:

Vrei sa te-ajut sa simti mai multe chestii si nu stii cum ? Ia fa un test si scotoceste ultimele mele sute de posturi (de ex.) si arata-mi unde e aroganta si frustrarea ? Nu stiu cine esti, nu stii cine sunt, asa ca nu ma face sa incep si eu sa arunc cu vorbe aiurea, ca nu mi-e greu. Faptul ca unul se lauda ca are mii de km fara permis si n-a cazut, este motiv de lauda, in topicul unuia care tocmai a mucit-o fara permis :lol:

Scuzati interventia OffTopic, promit ca este ultima.

Salut.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

nu vreau sa transform topicul in alceva decat este,, doar ca observ foarte multa superioritate si aroganta din vorbele unora de aici, si asta nu imi place, ptr ca nu inteleg de unde vine , din faptul ca unii inca nu au cazut, inca ? din cauza ca au casti shoei in loc loc de hjc, sau ca in loc de suzuki srad au k8 ? in fine, nu are rost,, am mai incercat io sa ma revolt dar nu ai cu cine, si nu vreau sa arunc cu vorbe in tine Thomas, dar am ramas cu sechele de cand ai comentat pe toticul meu cand am cazut, , ati comentat aiurea tu si cu aka_raptor, (acel batran obosit care stie sa puna genunchiu jos, pe amkart, circuit de scutere si karturi, dar oricum el e bun ,stie) in stiulu vostru flegmatic si superior,

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator moshnegutzu
Nu contest ca stii legislatia, dar atunci cand circulai fara permis, chiar daca ti se intampla sa dai de un idiot ca si cel responsabil de acest accident, tu ai fi fost considerat primul vinovat.

Ca sa nu mai zic ca riscai un dosar penal, chiar daca n-ai fi fost implicat in vreun accident, dosar care s-ar fi trecut frumusel in cazier. Iar cazierul nu ti-l cer baietii degeaba atunci cand te inscrii la examenul de permis. :lol:

aici ai dreptate. vorba aia : hotul neprins e negustor cinstit.stiam prea bine de riscurile la care ma expuneam. dar am fost atent, si dumnezeu ma pazit

"Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul" :lol:

OnTopic: fara permis - nu avea ce sa caute pe strada - accidentul nu se intampla. Acum s-o traga pe uscat.

frate no mai arde in legistul.. hai sa fim seriosi.practic cine era de vina ala ca avea permis si de sofer ce era trece peste dubla-continua sau ala ca totusi avea vreo 10ani de cand mergea p moto. daca se dadea de pamant pe vreo curba poate mai ziceai ca nu stia sa mearga.cei drept e si vina lui ca sia luat si prietena dar gandeste-te ca puteai fi tu ala, si care era diferenta dintre tine si el, era ca tu aveai doar o bucata de plastic in buzunar. nu mai fi asa rau

Thomas, de ce ai impresia ca esti vreun guru al motociclismului ? iti simt ironia in 90 la suta din posturile de aici, asa esti tu un arogant zi de zi sau faci pe interesantu in spatele tastaturi si defapt esti in realitate un frustrat ? :banana: oricare ar fi raspunsul io zic s-o lasi mai subtire cu astea ca nu isi au rostul interesantule,,,,, :cheers:

ai mare dreptate prietene. vede ca santem putini, ne omoara degeaba dar el se da unu care a stat virgin pana in ziua nuntii

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Thomas, de ce ai impresia ca esti vreun guru al motociclismului ? iti simt ironia in 90 la suta din posturile de aici, asa esti tu un arogant zi de zi sau faci pe interesantu in spatele tastaturi si defapt esti in realitate un frustrat ? :banana: oricare ar fi raspunsul io zic s-o lasi mai subtire cu astea ca nu isi au rostul interesantule,,,,, :cheers:

Din cate stiu eu Thomas e unul dintre cei mai vechi membri pe forumul asta si a fost moderator la accidente asta pana circa acum un an.

Si daca a avut rabdare sa posteze 5 ani de zile aici eu cred ca a apucat sa faca macar 35,000km pe doua roti in timpul asta... Dat fiind ca nu-l cunosc decat de pe forum va rog sa nu dati prea tare cu pietre, unii fac 20-30,000 pe an si altii 2-3,000 mii, eu am bagat aici un fel de medie mica....

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator moshnegutzu
"Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul" :cheers:

OnTopic: fara permis - nu avea ce sa caute pe strada - accidentul nu se intampla. Acum s-o traga pe uscat.

uita-te aici cine era de vina. e aproape similar. cazul se judeca si acum. nu mai da cu omu-n piatra. recunosc, ai mai multa exprienta ca mine da nu abuza de ea, nu sant cocalar manelar sau nush ce fitos cu gel pe par, ci doar un maniac dupa motoare care eram si sant in stare de orice pt motociclism

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu stiu cum se face ca toti experimentatii astia fara permis ajung in vreo duba sau sub ea, evident din vina dubistului. Eu cum dracu nu m-am infipt in vreo duba pana acum? Il vezi pe unul pe sensul celalalt ca o arde dubios pe ultima banda si tu te duci ninja pe dreptul tau cu pasager in spate? batman frate... Huooo! Moarte conservarilor!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Eu nu inteleg de ce o tot ardeti unii pe argumentul asta... "ca ce...si daca avea permis...tot in spital cu splina scoasa era"

DA, e adevarat, DAR daca avea permis nu pica de GĂSCAN pentru greseala altuia. Si ar fi trebuit sa stie asta. Eu de multe ori seara ma gasesc in situatia de bere. (tradus: prietenii ma imbie cu o bere, ca doar o iau pe straduta X si imediat sunt acasa). Adevarat...sanse mici sa ma opreasca politia. Hai sa zicem ca ma si stiu cu politaiu, deci nu ma opreste, nu imi pune fiola. Hai sa mai zicem ca beau o bere, nu mi se urca la cap, sunt acelasi om, plec spre casa cu 40 km/h pe straduta aia laturalnica. Copiii ce joaca fotbal langa bloc suteaza mingea aiurea, un borac vine dupa ea si imi sare in fata dintre masinile parcate. Il omor. Cine e vinovat legal ? EU

Iar vina morala pt vinovatia legala TOT mie imi apartine.

Spuneti ce vreti, dar de aia ne merge noua bine in Romania, pentru ca sunt mult prea multi indoitori de legi in tara asta. Tocmai de aia legile sunt flexibile, se aplica in mod "flexibil", iar pedepsele , flexibile, se acorda cu flexibilitate. Si cu toata flexibilitatea asta respectul fata de lege tinde spre 0, mai ales cand sunt $ sa o inmoi sa se indoaie mai bine.

Sa triti bine

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma mir cum puteti sa-l plangeti pe unul care nici macar nu e motociclist , basca sa nu mai vorbim ca avea si pasager , pe care putea sa il nenoroceasca pe viata....daca se intampla mai rau , si erau cunostinte de-ale voastre? tot asa plangeati ??....cine si-o cauta , si-o gaseste repede....

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu stiu cum se face ca toti experimentatii astia fara permis ajung in vreo duba sau sub ea, evident din vina dubistului. Eu cum dracu nu m-am infipt in vreo duba pana acum? Il vezi pe unul pe sensul celalalt ca o arde dubios pe ultima banda si tu te duci ninja pe dreptul tau cu pasager in spate? batman frate... Huooo! Moarte conservarilor!

prietene, nu mai fi asa sigur pe tine ca nu e timpu pierdut, sa te infigi intr-o duba, io exact in ziua cand am zis, ca io nu o sa cad niciodata ca am avitat o mie de prostalai si am iesit cu bine din situati de te luau capu, exact in ziua aia m-am facut praf, si tot in ziua aia pe amkart inainte sa plec si sa ma fac praf un preten ma sfatuit sa nu fiu asa sigur, ca se poate intampla indiferent ca am carnet sau nu, indiferent cat de bun esti sau nu,, trage tu morala, si sper sa mai treaca ceva timp pana cand te vad ca postezi la rubrica ACCIDENTE ...Pana atunci numai bine pretene

:lol:

Ma mir cum puteti sa-l plangeti pe unul care nici macar nu e motociclist , basca sa nu mai vorbim ca avea si pasager , pe care putea sa il nenoroceasca pe viata....daca se intampla mai rau , si erau cunostinte de-ale voastre? tot asa plangeati ??....cine si-o cauta , si-o gaseste repede....

Sa inteleg ca in momentul cand un baiat are un accident pe 2 roti,cauzat din vina unui bivol cu masina care intoarce pe linie continua, tre sa ne uitam daca are in permis categoria A, si in cazul in care are ii putem acorda primul ajutor, in momentul in care vedem ca nu are permis, si e intins pe jos cu capu spart, sa zicem "Al dreaq de inconstient, asa ii trebuie daca merge fara carnet" :lol: :lol:

In cazul tau Haurar daca Doanme fereste se intampla sa te intinzi si sa te gasesc io primu vreodata imi doresc sa nu iti gasesc permisu la ce conceptii ai pretene :cheers: te pupa fratele tau si nu uita , TINE PERMISU LA VEDERE :banana:

Editat de atenthondaru1203
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

. nu mai fiti asa rai, hai ca toti am mers fara permis(poate unii mai putin poate altii mai mult) nu cred ca te-ai dus ai dat de permis si gata te-ai facut Rossi.

Ba da eu unul asa am facut. Nu m-am suit decat pe motorul de scoala fara permis si e valabila treaba si la autoturism. Asa ca te rog sa ma excluzi ca sa pot fi rau in continuare. :cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

In cazul tau Haurar daca Doanme fereste se intampla sa te intinzi si sa te gasesc io primu vreodata imi doresc sa nu iti gasesc permisu la ce conceptii ai pretene :cheers: te pupa fratele tau si nu uita , TINE PERMISU LA VEDERE :banana:

Din pura curiozitate (si fara suparare), te intreb si eu ceva: ce se intampla daca te prinde politia din statul California fara permis de conducere? Multam anticipat pentru raspuns. :lol:

In alta ordine de idei, chiar cu experienta de 10 ani (?), sa testezi pe DN1 o motocicleta care nu e a ta (deci fara sa ii cunosti foarte bine comportamentul la drum si eventualele hibe, mai ales dupa ce a fost in service) si sa mai iei si pasager cand faci treaba asta e mai rau decat inconstienta.

Mie-mi suna a "hai, fa, sa te dau o tura cu Ninjalau' asta de belea, ca tocmai ce l-a adus un pretenar la reparat si nu s-o prinde ca are cativa kilometri in plus".

Recuperare usoara si fara urmari in primul rand pasagerei.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

In cazul tau Haurar daca Doanme fereste se intampla sa te intinzi si sa te gasesc io primu vreodata imi doresc sa nu iti gasesc permisu la ce conceptii ai pretene :cheers: te pupa fratele tau si nu uita , TINE PERMISU LA VEDERE :banana:

Eu fata de cei care merg fara permis , indiferent de categorie , mai ales pe moto , nu am intelegere deloc , sunt niste inconstienti care mai trag si pe altii dupa ei , si dupa aia se plang ce li s-a intamplat.....Vorba lui Thomas: CE UOAMENI , Doamne......

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Hai ma ce o dati in injuraturi. Ala era un l.abagiu caruia i-a dat omu motoru ca sa-l repare...si el si-a luat prietena si a plecat la munte. Si asta fara permis. Ce k.kat atata teorie. Nu stiu pe femeie ce a determinat-o sa se suie cu el. Poate nu stia saraca ca bou nu avea permis.

Iar tu soimule nemteam, ciocu mic..ca te incuraja pe tine politaiu. Ala era un politist inconstient si mai prost decat prevede legea. Sau poate a fost mai iuberetz taica-tu si nu stii tu ca politistul iti e neam de sange. Ca prea gandeste prost ca tine. Si e cam mare coincidenta,

LE: vad ca numeni nu zice ca ala a plecat cu motoru altuia. Va puneti si in pielea proprietarului motorului?

Editat de Preacuviosul_Mihail
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

am facut vreo 3000km fara permis si nu am cazut nici macar odata. ii multumes lui dumnezeu ca nu mi-a scos unu de asta in cale. politia stia ca mai ies fara permis dar nu mi-au zis nimic, stiau ca fac scoala si nu se temeau de mine. (tie iti trebuie permis doar legal, pt ca stii sa mergi pe motor) astea au fost vorbele unui politist!!!!

Vrei sa fi capitanul nostru ? :lol:

Nu stiu cum se face ca toti experimentatii astia fara permis ajung in vreo duba sau sub ea, evident din vina dubistului. Eu cum dracu nu m-am infipt in vreo duba pana acum? Il vezi pe unul pe sensul celalalt ca o arde dubios pe ultima banda si tu te duci ninja pe dreptul tau cu pasager in spate? batman frate... Huooo! Moarte conservarilor!

Da si eu ma intreb de unde atat ghinion de nesansa pe ei sa nimereasca mereu in cate un automobil dasta :cheers: desi merg mai bine ca toti de zeci de ani si fara permis ca doar e un plastic etc.

Ps: cert este ca prosti se nasc tot timpul ,pacat ca prostia nu doare de la inceput ci incepe sa doara pe parcurs :banana:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Din pura curiozitate (si fara suparare), te intreb si eu ceva: ce se intampla daca te prinde politia din statul California fara permis de conducere? Multam anticipat pentru raspuns. :cheers:

In alta ordine de idei, chiar cu experienta de 10 ani (?), sa testezi pe DN1 o motocicleta care nu e a ta (deci fara sa ii cunosti foarte bine comportamentul la drum si eventualele hibe, mai ales dupa ce a fost in service) si sa mai iei si pasager cand faci treaba asta e mai rau decat inconstienta.

Mie-mi suna a "hai, fa, sa te dau o tura cu Ninjalau' asta de belea, ca tocmai ce l-a adus un pretenar la reparat si nu s-o prinde ca are cativa kilometri in plus".

Recuperare usoara si fara urmari in primul rand pasagerei.

Hai ma ce o dati in injuraturi. Ala era un l.abagiu caruia i-a dat omu motoru ca sa-l repare...si el si-a luat prietena si a plecat la munte. Si asta fara permis. Ce k.kat atata teorie. Nu stiu pe femeie ce a determinat-o sa se suie cu el. Poate nu stia saraca ca bou nu avea permis.

Iar tu soimule nemteam, ciocu mic..ca te incuraja pe tine politaiu. Ala era un politist inconstient si mai prost decat prevede legea. Sau poate a fost mai iuberetz taica-tu si nu stii tu ca politistul iti e neam de sange. Ca prea gandeste prost ca tine. Si e cam mare coincidenta,

LE: vad ca numeni nu zice ca ala a plecat cu motoru altuia. Va puneti si in pielea proprietarului motorului?

Ei, nu spune nimeni... Nu citesti tu tot. :banana:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu prea există scuze pentru ce a făcut omul, oricum ai lua-o: a luat motocicleta ALTUIA la o tură pe DN (unde sunt sigur că nu a mers cu 90 km/h), cu pasageră, fără permis. E de-a dreptul stupid. Dacă e s-o luăm pe "câți dintre noi n-au condus măcar o dată fără permis?", hai s-o luăm și pe "câți dintre noi n-au tăiat măcar o dată linia dublă continuă?". Cred că cei din a doua categorie sunt semnificativ mai mulți.

Să fie sănătos și să învețe din asta.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

nu vreau sa transform topicul in alceva decat este,, doar ca observ foarte multa superioritate si aroganta din vorbele unora de aici, si asta nu imi place, ptr ca nu inteleg de unde vine , din faptul ca unii inca nu au cazut, inca ? din cauza ca au casti shoei in loc loc de hjc, sau ca in loc de suzuki srad au k8 ? in fine, nu are rost,, am mai incercat io sa ma revolt dar nu ai cu cine, si nu vreau sa arunc cu vorbe in tine Thomas, dar am ramas cu sechele de cand ai comentat pe toticul meu cand am cazut, , ati comentat aiurea tu si cu aka_raptor, (acel batran obosit care stie sa puna genunchiu jos, pe amkart, circuit de scutere si karturi, dar oricum el e bun ,stie) in stiulu vostru flegmatic si superior,

Care accident ma? tavaleala cand ti-a dat "iubi" bip, si ai scotz tilifonul din buzunar si ai facut buf? N-am vazut comentariile dar pot sa subscriu by default.

Din pura curiozitate (si fara suparare), te intreb si eu ceva: ce se intampla daca te prinde politia din statul California fara permis de conducere? Multam anticipat pentru raspuns. :cheers:

Deci cum ar venii deci vreau ca sa ziC Ca pulitia din California nu se ia de Intentii Violetabile care ei se da ei cu jenunchiu jos in maieu pa canione nu ca fleostomocii astia care se da reising pe DN1.

Si cam atat cu off-topicul.

Nu-l plang nici pe propietar, am o vaga banuiala ca stia cui ii da motorul, nici pe ninjalaul care ca de obicei este un rider exceptional doar ca nu are carnet, si nici tanti aia nu avea mai multe tarate in cap de s-a suit cu oricine pe motor.

In rest... feriti-va de prosti. Fie ei in dube misterioase care intorc cand vad ca vine unu fara carnet, fie de misterioase talente motociclistice mioritice care vor sa invinga sistemul si sa fie ei mai cu mot.

Pentru aia care intreaba la ce il ajuta carnetul... e simplu. Il ajuta sa nu plateasca tolomacul si motorul, si chirurgia si duba aluia. Tot il freca la piele, dar macar era moka.

Numai bine.

Editat de melciu
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.

×
×
  • Creează nouă...