Galen Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 (editat) Doru BMW, mare adevar graiesti despre americani. Eu, deja obisnuit cu stilul lor imi e greu sa explic. Mi se par firesti multe lucruri, si ma astept ca lumea sa le stie. Multumesc de ajutor Oamenii sint ok "by default" peste tot, cu conditia ca sa nu fie dezumanizati de catre sistem. Problema e la fel ca aproape oriunde, ca nu-si conduc ei tara. Presupun ca le-ar sta si lor in git daca ar sti amanuntit carei politici isi datoreaza ei prosperitatea si linistea si "the american way of life". Si ma gindesc ca la momentul actual nu ti-ar strica nici tie sa muncesti in continuare acolo, pentru ca e un truism faptul ca aici ti-ar trebui 5 ani de munca salarizata sa pui de o parte banii pentru un asemenea tur Am inteles cum e cu verificarea cardului acum, totusi mi se pare abuziv sa tii la telefon o ora un om pentru o verificare de identitate. Si mai neplacut ca se poate plati fara codul PIN, ceea ce anuleaza marele avantaj al cardului, accesul la bani limitat la persoana posesorului. Neplacuta aventura cu orasul care nu mai aparea, si nefiresc de ridicat pretul la cazare, in Europa gasesti cazare decenta pe la 30 $ . De aceea te-am intrebat cum e cu spatiile publice in state, se poate campa cu cortul ca pe la noi? Sau macar exista si campinguri? Banuiesc ca preturile imense de cazare te-au stresat cel mai mult in traversarea asta a continentului. Un cort instant si un sac bun de dormit fac de multe ori mai mult decit o camera scumpa si uneori insalubra de hotel . Despre cum e cu adevarat viata de zi cu zi acolo, m-au informat fostii mei colegi de facultate care isi fac veacul unii dintre ei de doua decenii in state. Nu ma mir ca stiu si ei sa aprecieze un om liber, un calator, la viata de munca zi lumina cu doua saptamini de concediu pe an pe care o duc. In lumea asta totul e relativ si conteaza cred sa faci ce e potrivit la timpul potrivit si normal sa nu ratezi ocaziile. Letgo nu a ratat, asteptam cu interes continuarea , cind mai trec nostalgiile Editat Decembrie 2, 2009 de Galen Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 (editat) Galen, uitai sa-ti spun de campinguri. Preturi foarte ok comparativ cu motelul: 10 - 15 $ o noapte, all across. Si locuri se gasesc. Nu stiu insa cum e camparea in alte locuri decat cele special amenajate pentru asa ceva. O singura data am facut-o in San Francisco si m-au luat rangerii la bani marunti la 6:00AM. Dar sa lasam detaliile pentru poveste. As fi putut desigur sa campez la inceputul drumetiei, insa cand ai bani in buzunar.. ii dai pe o camera de motel cu un pat moale si un dush fierbinte. Mai ales dupa ce tragi frig (mai mult vant) pe motor cate o zi intreaga. Preturile de motel au fost mai piparate pentru ca: New York e scump. Foarte scump! Si in zona Niagara - marile lacuri e zona turistica. E de inteles cum stau preturile. Am gasit insa si cazare cu 25 $ la motel dupa plecarea de la Niagara, dupa cum urmeaza sa va povestesc. Editat Decembrie 2, 2009 de letgo Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ozzy Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 Mai vrem povesti. Esti mare omule. Nu cred ca exista oameni pe forumul asta care sa nu viseze sa faca ce ai facut tu. Mult succes in viata. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
otravel Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 Bravo tinere. Esta cea mai tare calatorie de pe forum. Te admir pentru curajul si determinarea ta. Daca nu faceai asta acum mai tarziu aveai pareri de rau. Nu rata nici o experienta chiar daca uneori no sa iasa bine. Eu la 50 de ani am regrete ca la un moment dat nu am facut anumite nebunii. Felicitari. Cu banii cheltuiti pe aceasta tura nu poti si nici nu vei putea cumpara niciodata senzatiile traite. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
asdfghjk Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 bai baieti sclavii sunt scalvi oriunde. daca e ceva de capul tau insa poti duce o viata fooooarte placuta in america, mult mai placuta decat in europa, romania nu o iau in calcul. ma refer strict la ce poti sa vezi/faci nu la ce poti cumpara cu bani desi si asta e X2 fata de ce e aici in eu. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
nicolette Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 felicitari, baieti, pentru calatoriile facute ! citesc cu mare placere povestile voastre, pentru ca, efectiv, cea mai mare dorinta a mea este sa fac si eu o astfel de excursie. am vazut california, intre san diego si san obispo (castelul hearst) si zona marilor lacuri (inclusiv niagara de 3 ori pana acum, vara si iarna) din State si din Canada, dar calatoriile au fost facute cu masina, din pacate. drumul pe coasta pacificului este ceva de vis, nu atat peisajul (care nu este foarte spectaculos, comparativ cu alte locuri din lume), insa atmosfera, senzatia pe care ti-o lasa, sunt unice. in special seara, la apus, mie imi venea sa opresc timpul in loc, e greu de exprimat in cuvinte. bravo, va doresc sa repetati experienta Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
asdfghjk Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 st louis obispo ii spune. aia e cea mai frumoasa zone, cea de sud. la santa barbara e misto rau, in special faleza aia cu palmieri si zona cu hotelul 3 seasons. problema e ca toate oraselele alea mici sunt ticsite de bogatasi la pensie, preturile sunt mari si nu e de munca. cateva poze din santa barbara. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 (editat) No comment, Doru. Superba zona, mai ales gradinile. Am fost si prin Europa, insa gradini cum au americanii nu am vazut. Mai atasez ceva dragut, american style Mesaj completat Am mai dat o tura prin poze.. Editat Decembrie 2, 2009 de letgo Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Hosszu Toll Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 Felicitari pt tura! E bine sa vezi si partea cealalta a lumii pe acest forum, foarte frumos si la mai multe ture de genu. Ride Safe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Dudus Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 Felicitari pentru curaj, sa-ti fie de bine si la multe inainte. Trebuie sa recunosc ca te invidiez pentru ce ai reusit sa faci, nu cu rautate, ma bucur pentru tine. Multumesc pentru povestea de pana acum. Acum multi ani visam cu cel mai bun prieten sa facem asa ceva, doar noi, pe motociclete. El a ajuns deja acolo, dar n-are motocicleta, nici permis, eu am, dar mai am de ajuns acolo ... in fine, e inca posibil. Nu stiu cand, dar n-o sa ma las pana nu ajung pe acolo. Ride safe! Astept restul povestii Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 2, 2009 Share Postat Decembrie 2, 2009 (editat) Tripul a fost cu mult mai savuros dupa prima jumatate. Pana ajung acolo cu povestirea va mai dau ceva poze. Azi, ca am timp .. Hosszu Toll & Dudus, mersi! Editat Decembrie 2, 2009 de letgo Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
asdfghjk Postat Decembrie 3, 2009 Share Postat Decembrie 3, 2009 aia e america care iti ramane in cap, aia mai saracuta asa, mai imperfecta si cu nitel praf. metropole de sticla sunt pe tot pamantul si peste tot sunt la fel. am mai zis, pe mine spatiile alea nesfarsite ma atrag, daca pleci in 2-3 state zici ca pleci la capatul lumii, de ex nevada, colorado, utah, zici ca deja ai ajuns pe marte. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 3, 2009 Share Postat Decembrie 3, 2009 Si povestea continua.. Dupa ce am dormit ca un bebelus, invelit cu tot ce am prins in camera, m-am trezit ceva mai odihnit decat in ultimele zile. Deja obisnuita, a urmat pregatirea de drum si inceperea unei noi zile cu gandul la ce ma asteapta pe unde ma va duce drumul. Si dupa cativa kilometri de placere si soare, am ajuns... Se auzea de departe, iar norul de apa pulverizata se ridica precum o oda a libertatii spre cerul senin. Cea mai spectaculoasa cascada pe care am vazut-o vreodata era chiar in fata mea si parca inca nu realizam asta. A fost superb! M-am invartit pe acolo cateva ore facand poze si apoi m-am cazat la nici 100km de locul in care mi-am petrecut noaptea precedenta. Voiam neaparat sa vad cascada noaptea, ca auzisem ca ar fi frumos. Zis si facut. M-am urcat pe motor si am cautat un motel. Am mers ce am mers pe un asfalt cu cratere de-mi injuram clipa in care mi-am zis sa o iau pe acolo, si intr-un final am ajuns la un motel. Am parcat, am dat casca jos si am intrat in bar. Tipic american.. Masa de biliard cu fum sub lampi, 2 mosnegi cu palarii la o masa band bere si o barmanita la taclale cu cineva. Lor le era firesc, insa pentru mine era ca-n filme . Scaunele cum le stiti rotunde, inalte.. Dau buna seara si astept. Barmanita mai spune ceva doamnei de la bar si imi da atentie: Hey, honey! (pentru cine nu stie, e un salut cat se poate de obisnuit la ei, insa pentru mine – la fel, ca`n filme..). Parea ca sunt putin iesit din comun pe oriunde ma duceam. E drept, nu prea am vazut motociclisti imbracati integral in piele desi locurile prin care am mers erau in mod sigur destinatii vizate. Am inchiriat o camera, si am plecat inapoi sa vad luminile. Dupa inca o noapte in zona mi-am pus casca si am dat bice. Vreo 2 zile prin New York.. inca 2 pe la Niagara.. petreceam prea mult timp in zona de est. Am muscat din autostrada si nu mai ieseam decat pentru benzina cam la 130 de mile. Am inconjurat pe jumatate lake Erie pe la sud pana la Toledo, si de acolo am luat directia Chicago. In zona asta kilometrii treceau fara sa ii simt la fel. Eram concentrat mai mult pe distanta. Am ajuns in apropiere de Chicago si am gasit un motel ieftin, prin Gary - malul lacului Michigan. Acolo am dormit cu 25$ A doua zi am ajuns in Chicago in zona industriala pe care am traversat-o fara sa o simt, am mancat intr-un restaurant fast food ordinar (locul in care americanii merg zi de zi - cel putin cei de acolo pareau de-ai casei).. Am oprit sa intreb un pusti pe unde e intrarea pe „Hystoric 66” si nu a stiut, insa privirea tinta spre motocicleta l-a dat de gol.. Am intrat mai in vorba cu el si mi-a spus ca ii place motocicleta. Stiam exact ce e in inima lui, pentru ca in urma cu numai cateva luni salivam si eu pierdut cu privirea spre cate un cruiser personalizat cu franjuri din piele, capse ... L-as fi dat o tura, dar aveam atata bagaj pe spate.. Nu am stat deloc in Chicago. Nici macar nu am mers spre centru. Nu era un loc in care sa-mi doresc foarte mult sa ajung si eram pornit sa fac distanta.. Am luat highway 57 si am mers cateva mile bune.. La un info center mi-au spus ca old 66 era noua 55, care se intindea la cativa km mai la vest, paralela cu 57 pe care ne aflam. Nasol! Am gresit drumul inca de la inceput.. M-as fi intors inapoi, dar facusem deja vreo 50 km asa ca am tot mers pana am prins 17 spre vest. Am ajuns la Dwight unde am prins o ploicica (prima mai sanatoasa) de vreo jumatate de ora, dupa care am plecat spre sud. Ajuns in Pontiac mi-am zis ca ar trebui sa intru la muzeul route 66. Era inchis deja, asa ca am dat o tura si m-am cazat la motel Palamar. Acolo.. oameni de treaba, zambitori. Doamna de la receptie mi-a facut o reducere ca nu aveam marunt si m-a rugat ca pe Dumnezeu sa am grija de cheie, nu cumva sa o incui in camera ca nu are dublura (in multe moteluri usile se incuie automat la inchidere). Am facut ceva cumparaturi linistit, ca era timp. Prin supermarket numai lume cu fetze fara riduri, calmi toti si relaxati.. (in varianta autohtona – Avem di tăti) Urmatoarea zi am plecat la muzeul Route66 inca de dimineata. Povesti superbe salasluiau in obiectele din vitrine asteptand parca in afara timpului. Istoria lor nu e la fel de veche precum a noastra, insa are un gust savuros datorat in primul rand oamenilor care au crezut in libertate. Am vazut multe chestii interesante, intre care sticle de pepsi cola, route66 root beer (root beer e o bautura de care nu am mai auzit decat in State. E un fel de bere neagra, usor dulce, cu o aroma particulara), un panou cu placute de inmatriculare din fiecare an (incepand cu 1911 si terminand cu 1984, cand s-au dat placute de inmatriculare permanente), insigne cu 66.. Alaturi, in aceeasi cladire era Pontiac War Museum. Aveau expuse nenumarate uniforme, caschete, arme de tot felul de la baionele pana la pistoale si shotgun-uri. Insa piesa de rezistenta era o bazuca lunga de vreo 2 metri, acelasi model pe care l-am vazut pentru prima oara in filme cu Schwarzenegger cand eram pusti. Impresionat de povestile lor, am petrecut acolo vreo 4 ore. Am invatat ca FREEDOM IS NOT FOR FREE de la cei de acolo – veterani toti 5. Intamplarea a facut sa fiu primul roman care viziteaza muzeul, si mi-au dat un tricou “Get your kicks on route 66” si steag american cadou. M-am simtit mandru sa reprezint o tara intreaga… Am facut o poza cu toti 5 si i-am rugat sa mi-o semneze. Acum o am acasa si e unul din cele mai valoroase obiecte pe care le am din State. Cu inima impacata ca am avut ocazia sa vad o bucatica de istorie Americana, m-am intors la motel si m-am pregatit de drum. Pe drum – 4 chevy’s old style absolut superbe. Sunt multi care, mai ales pe route 66, isi iau nevasta si pleaca la drum prin America. Asa da concediu! Am dus cheia cu mult dupa checkout time si am cerut scuze doamnei, insa zambetul ei cald m-a linistit din prima ca nu e nicio problema. Am pornit mai departe prin Pontiac pe old 66, insa am ajuns curand la autostrada, unde m-am asezat mai bine in sa, am tras fularul pana-n dinti si i-am dat jar. 66 era paralela cu autostrada. Mergea asa zeci de km pana se pierdea prin cate o localitate pe vechiul traseu, iar apoi iesea din nou sa atraga priviri de pe asfaltul de poveste intins pe highway. M-am pierdut de cateva ori si am mers kilometri in directii gresite. Cand am gasit iar autostrada am pupat-o si am ramas, ca voiam sa dau si randament la distanta. Au trecut asa zeci de mile.. Am ajuns in Springfield – Illinois, unde am mers la mormantul lui Abraham Lincoln. Soarele plecase nu demult de pe cer si nu era nimeni, insa monumentul stapanea linistea parcului din jur, lasandu-mi un gust de satisfactie ca am calcat si pe acolo. Nu am stat nici in Springfield, desi asa ma gandeam la inceput. Am plecat mai departe sa mai fac niste mile in aceeasi zi. Voiam sa vad mai mult din America, si deja ma vedeam ajuns pe coasta de vest. Gandurile ma propulsau la zeci de mile in plus in fiecare zi. Acum deja nu mai conta cate mile fac in fiecare zi. Ma straduiam sa tin pasul cu antecalculul, si in acelasi timp sa nu-mi rapesc nici din placerea calariei prin cat mai multe locuri si cu popasuri lungi si dese. Savuram fiecare ora pe motor. M-am dat cu drumul, deja usoarele dureri de spate erau obisnuite si nu le mai luam in seama.. distanta pana la urmatorul gas stop trecea mai repede.. eram infipt in calatorie intr-un hal de nedescris, si asta imi placea teribil! Am inceput sa simt ca e momentul pentru somn. Banii incepeau sa fie din ce in ce mai putini asa ca am zis ca dorm la cort in seara aia. Zis si facut: caut un camping prin zona si merg spre acolo. La check-in era inchis, insa langa usa trona plin de egoism afisul NO TENTS! Scarbit si suparat in acelasi timp (sincer, ma simteam ca in Romania) am luat-o la drum si am mai batut cativa km de 66 ca sa ma relaxez. Incepea sa imi placa atat de mult sa merg noaptea.. Intuneric deplin, pustiu in jur si o liniste de mormant peste care era rege doar sufletul Shadow-ului. Doar eu cu motorul meu, farul si 66 – un sentiment la care ravneam cu vreme in urma. Indescriptibila senzatia.. mai ales ca in minte mi se invartea o idee ca un girofar calm, pierdut in linistea noptii: I’m riding America! Mesaj completat Am ajuns la Arts Motel (pe 66), unde m-a cazat o domnisoara foarte draguta din toate punctele de vedere. Oricum era tarziu, iar daca mergeam si mai aproape de St. Louis riscam ca motelurile sa fie prea scumpe. Am omis sa va spun ca War Museum a fost amenajat intr-o fosta inchisoare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
nicolette Postat Decembrie 3, 2009 Share Postat Decembrie 3, 2009 st louis obispo ii spune. da, stiu, lapsus, scuze Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 3, 2009 Share Postat Decembrie 3, 2009 Si masinile.. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Skring Postat Decembrie 6, 2009 Share Postat Decembrie 6, 2009 Vrem continuaree !! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Inger`Albastru Postat Decembrie 7, 2009 Share Postat Decembrie 7, 2009 Super tare - eu nu eram mare fan al americanilor mai mult prin prisma celor cunoscuti prin lume. Povestile tale ma fac sa imi doresc si mai mult sa merg sa ii cunosc la ei acasa. Astept cu nerabdare in continuare povestea Felicitari pentru initiativa si multumiri ca o impartasesti cu noi ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 7, 2009 Share Postat Decembrie 7, 2009 .... am luat-o la drum si am mai batut cativa km de 66 ca sa ma relaxez. Incepea sa imi placa atat de mult sa merg noaptea.. Intuneric deplin, pustiu in jur si o liniste de mormant peste care era rege doar sufletul Shadow-ului. Doar eu cu motorul meu, farul si 66 – un sentiment la care ravneam cu vreme in urma. Indescriptibila senzatia.. mai ales ca in minte mi se invartea o idee ca un girofar calm, pierdut in linistea noptii: I’m riding America! Am ajuns la Arts Motel (pe 66), unde m-a cazat o domnisoara foarte draguta din toate punctele de vedere. Oricum era tarziu, iar daca mergeam si mai aproape de St. Louis riscam ca motelurile sa fie prea scumpe. Dimineata, deja obisnuit cu ritualul care mi s-a intiparit in modul de a incepe o noua zi, am facut un dush, am asezat bagajele, am verificat si curatat motocicleta, am lasat cheia si i-am dat bice. Urmatoarea oprire: Saint Louis Dupa ceva batai de cap cu benzi de autostrada, poduri si intersectii, am ajuns intr-un final la un oficiu western union, de unde am scos niste bani (Adi, multumesc inca o data!). Am vazut frumosul arc de otel si am zis ca ar fi pacat sa ajung acolo si sa nu merg sa il ating. Zis si facut: am ratacit pana am ajuns pe banda care trebuie dupa ce am trecut 2 poduri am intors si parcat ilegal. In fine, am incuiat si acoperit motocicleta cu husa si m-am dus. De departe se vedea frumos.. De aproape era incredibil. Era un simplu arc metalic, insa modul in care fusese construit era de neimaginat. Cum l-au ridicat, care e secretul echilibrului.. cum se face ca e asa rezistent? Multe intrebari care mi-au invadat mintea deodata. Daca sunteti in zona, mergeti neaparat sa il vedeti. E fabulos: are 192 m, e cel mai inalt monument din Statele Unite. Am vazut frumosul muzeu din subsol de la baza arcului si nu m-am putut abtine sa urc pana sus. Liftul a fost o experienta unica. Cel mai ciudat lift - carusel (ii spun asa pentru ca a fost construit sa urce usor oblic, pe o directie curba). Placuta impresie m-a tinut ceva vreme in zona. Am facut ceva poze si am plecat. Deja era trecut de pranz.. Arcul - Gateway to the West - era acolo si simteam ca deja am facut o buna parte din drum. Practic eram cam la jumatate, deja simteam ca de acum numar km descrescator pana la destinatie. Ma simteam rege peste distanta ce urma sa vina, insa nu era intocmai ce mi-as fi dorit fiindca simteam ca vine si sfarsitul aventurii. Am mai mers, am mai dormit la moteluri.. In Rolla am intalnit 2 baieti cu care am iesit la un biliard dupa ce m-am cazat si am lasat bagajul.. Am baut prima oara bere de cand plecasem de acasa.. 66 a fost lung si frumos, a mai picurat nitica ploaie din cand in cand.. insa mi-a placut ca nu era uda tare. Nu stiu despre voi, dar eu ma declar impatimit al raidului pe ploaie. Mai ales daca e noapte, liniste si asfaltul doar al meu. Sunt locuri prin care am trecut in aventura pe 66 si care inca nu stiu unde se afla pe harta. Am inchis gps-ul si mergeam spre vest. Nu-mi pasa ce urmeaza. Stiam doar ca merg spre Grand Cannyon, si drumul care imi putea satisface dorinta asta era cel de sub roti. Am trecut prin Arcadia, unde am vazut Round Barn.. O minune a route 66. Incredibil cum era sustinut tavanul de o asa suprafata fara stalpi de sustinere.. fara un schelet din barne.. nimic. Tot in Arcadia am intalnit un grup de motociclisti cu care am intrat in vorba si am aflat ca cei mai multi dintre ei au calcat pe coasta de vest prin weekend.. concedii.. Era ceva obisnuit sa aiba cateva zile libere, sa isi ia motorul si nevasta (sau numai motorul ) si sa plece in locuri indepartate. Nu au stat prea mult.. mi-ar fi placut sa aflu mai multe. Pe drum am gasit si cea mai mare sticla de Cola, inalta cat o cladire cu 4 etaje. Am trecut prin Oklahoma, unde m-a ajutat un motociclist sa gasesc un bancomat (aveam pe gps si bancomate, insa unde ajungeam era fie inchis, fie nu il gaseam ca era in interior prin magazine). Sa va spun cum a fost: Intrasem in oras, si aveam de gand sa dau o tura, sa vad cum e. Am mers acolo la National Memorial, un monument construit in cinstea celor care au cazut la atentatul cu bomba din acelasi loc. Un luciu de apa nu mai adanca de 4 cm, care sta pe o suprafata din piatra de culoare neagra. Impresionanta povestea. De acolo am plecat spre un bancomat ca aveam nevoie de cash. Pe drum am oprit sa studiez harta de pe gps, si in timp ce butonam tacticos cu manusile pe maini opreste un tip imbracat rock style, cu blugi.. ochelari de soare, batic pe cap, musteata lunga lateral si barba, si intreaba daca e totul in ordine. Calarea o HD Electra Glide din cate am realizat pe moment. I-am zis ca nu am nici un fel de problema cu exceptia faptului ca nu ajung la un bancomat (ma plimbasem deja vreo 30 de minute cu incercari esuate la vreo 3 locatii). A scos tipul mobilul hotarat sa obtina informatia ca si cum un bun prieten avea mare nevoie, a stat la telefon vreo 4 - 5 minute intreband unde gaseste cel mai apropiat bancomat disponibil, dupa care a inchis si a zis: Follow me! In timp ce ma stateam in urma lui, desi eram doar noi doi ma simteam mandru ca faceam parte dintr-un "grup de motociclisti", sentiment pe care nu mai avusem ocazia sa il traiesc. Dupa vreo 2 km fara trafic dar cu multe viraje si semafoare, am tras pe dreapta si mi-a aratat o benzinarie unde a zis ca este si bancomat. I-am strans mana si i-am multumit din partea Romaniei pentru ajutor si ne-am despartit. Am pus benzina, am scos cash si am plecat mai departe. Pana in Elk City am mai dormit intr-un motel tot pe 66. Oprisem tot noaptea tarziu.. dupa 23, cum imi placea mie. Cu mare parere de rau am plecat din Elk City fara sa vizitez National Route 66 Museum, unul din targeturile foarte importante. Eram in urma cu mult, si deja terminasem banii cu care plecasem la drum. Trebuia sa bag mile, frate... Am dormit in Amarillo la primul grup de moteluri gasite. La motel 6 am nimerit si a fost piparat, dar eram atat de obosit incat nu ma gandeam la patul care ma asteapta sus in camera. De la Amarillo, unde am cautat campul cu masini ingropate pe jumatate si nu l-am gasit, am plecat spre Albuquerque. Am ajuns relativ devreme si am gasit loc de cazare cu 40$ Eram cu cutitul la os.. Money were such an issue! Am dat o tura de seara dupa ce m-am cazat si am cumparat mancare. Batea un vant ca-mi era frica sa nu raman acolo si a doua zi. Aveam deja mii de mile, dar tot imi era frica in trafic cu vant puternic. Am si avut probleme zilele alea cu vant lateral puternic dinspre sud. Si aventura incepea sa isi arate coltii... Banii se terminau putin cate putin, distantele erau mici in fiecare zi (calculasem sa fa vreo 450 de mile pe zi si faceam cam 300 - 350), motorul incepea sa ceara nitel ulei..vremea se strica.. Se apropia sfarsitul drumului si trebuia sa vand motocicleta. Am inceput sa ma gandesc la asta, ca nu imi permiteam sa stau prea mult in San Francisco. A doua zi in Albuquerque am cautat acces la internet si am postat un anunt pe craigslist - pret de vanzare 1600 $ negociabil. Cautand sa cumpar ulei de motor, am intrat intr-un punct de recrutare for the army. Acolo l-am intalnit pe Kevin, un soldat care avea un Gixer, cum a spus el (probabil GSXR). A intrat pe google maps ca sa ma ajute nitel, mi-a dat ceva ponturi si cand a aflat ca am plecat din Massachusetts si merg in San Francisco mi-a zis ca sunt nebun Nimic mai placut sa auzi cand faci lucruri de asa anvergura.. I-am multumit pentru tot, am luat motorul si da-i frate bice pe autostrada ca sa bag mile serios. La vreo 3 km de mers blana aud un claxon. Ma uit in oglinzi si vad o masina. Ma dau pe prima banda si il las sa treaca pe nenorocit. Accelereaza baiatul si reduce in dreptul meu, iar tipul din dreapta ma fluiera. Cand ma uit, sa nu-mi vina sa cred: colegul lui Kevin pe scaunul din dreapta cu camera mea foto in mana. L-am urmat pana intr-o parcare langa autostrada, ne-am oprit si mi-a zis sa am grija pe unde imi mai las "stuff"-ul ca nu o sa gasesc intotdeauna baieti amabili. I-am strans mana si i-am multumit din inima, dupa care l-am intrebat cum il cheama, ca sa stiu cine m-a ajutat. Abia atunci am aflat ca il cheama Kevin. A urmat Midpoint route 66 unde am mai zabovit si am facut ceva poze cu un "truck" din vremuri.. Nu realizasem, insa era in fata unui restaurant. A iesit o doamna sa ma ajute, si dupa ce mi-a facut cateva am intrat sa beau un ceai. Era proprietara. Am mai vorbit despre vremurile vechi si sutele de motociclisti care trec pe acolo in fiecare an. Cand sa platesc .. nu a vrut sa ia bani. Vazand cum stau lucrurile i-am multumit si i-am lasat 1 $ bacsis. P-ala nu l-a refuzat Am mers la un alt restaurant recomandat de ea sa servesc pranzul (acolo serveau doar cina probabil), unde am fost surprins de modul in care stiu oamenii sa faca turism: Midpoint Caffe - Gallup. Acesta era punctul din care in orice directie ai fi mers pe route 66 (Los Angeles ori Chicago) era aceeasi distanta: 1139 mile. Am calarit si restul de mile din Texas pana am intrat in Arizona. Chiar la intrare am gasit un info center, unde am aflat ca parcul national Painted Desert se inchidea intr-o ora. Si am dat bice, frate.. mergeam cu 80 - 90 mile pe ora ca sa prind inca deschis. Voiam neaparat sa il vad, si nu imi mai permiteam inca o zi sa zabovesc in zona. Poate pentru multi din cei care citesc 130 - 150 km/h nu inseamna mult, insa pentru mine era mult peste limita. Pe drum vad ca motorul e suspect.. Nu mai tragea la fel de bine. Ceva se intamplase.. Sa fi fost de vina temperatura? Acul era stricat si nu imi dadeam seama, dar ma gandeam ca e suficient de racoare afara ca sa se raceasca motorul la asa viteza. Dar chiar si asa am lasat-o mai usor. Imi era frica. Daca mi se strica motorul eram blocat. Am ajuns la poarta parcului cu 10 minute inainte sa se inchida. Am rugat rangerul sa-mi dea voie ca vin de departe si nu stau mult. Cei 2 - 3 km pana la point view i-am facut relaxat, ca problema se simtea din ce in ce mai ampla. Am vazut un peisaj superb cu relief ondulat si colorat in rosu, bej, galben palid.. A fost frumos. La intoarcere deja simteam ca motorul nu e ok. Imediat ce am iesit din parc am tras in parcare si am stat acolo la niste verificari. Am lasat uleiul sa se aseze, am verificat nivelul.. ok. Apa nu am putut sa o verific pentru ca era fierbinte motorul, insa nu avea nicio scurgere.. Mai stau sa se raceasca si ce-mi vine in minte: Ma, da` eu am sters joja cand am verificat nivelul? Pun repede mana si scot joja, o sterg si o bag din nou. Cand o scot.. nimic. Uleiul era atat de jos incat nu atingea joja. Parul mi s-a urcat in varful capului si spatele paca voia sa imi iasa din geaca. Am cascat ochii si ma uitam cu asa spaima la joja aia de plastic... Parca nu-mi venea sa cred. O mai bag o data si o scot.. La fel. Consistenta arata ok, si totusi cand o scoteam prima data era plina de ulei. Deci nu ar trebui sa fie chiar grav, ceva ulei mai e. Dar mie nu uleiul imi statea in gand. Imi era frica nu cumva sa se fi fisurat vreun piston de la jarul de mai devreme, ca am auzit de un prieten care a patit la fel. Totusi am stat putin si am lasat-o sa se raceasca 1 ora. S-a intunecat, si intre timp mi se plimbau in gand o gramada de scenarii: Daca raman acolo si trebuie sa sun asistenta auto? De unde fac eu rost de bani, ca cine stie cat costa? Dar daca nu mai pleaca motorul si trebuie sa campez acolo in mijlocul pustiului? Imi era si frica, dar mai mult ma temeam ca nu mai ajung pe coasta Pacificului.. Intr-un tarziu ma uit la ceas.. trecuse o ora, am mai verificat o data uleiul ca trebuia sa se fi asezat bine.. Putin, abia atingea joja. Dau cheie, mai ascult putin.. aceeasi problema. Nu avea putere. Ce sa fie oare? Benzina? La admisie nu umblasem deloc de multe zile. Insa pentru ca uleiul era cel cu probleme inclinam sa cred ca ajung la San Francisco (asta daca ajung) cu probleme la motor, fiind nevoit sa o dau ieftin. Foarte ieftin! Hotarat sa ajung in Flagstaff, am calarit cu grija, nemaisimtind frigul care se lasa, nici vantul care batea mai sa ma dea jos de pe motor.. Mergeam usor inclinat spre stanga, asa de tare era. Iar cand trecea cate un tir, pentru eram pe banda 1, oprea din efectul vantului si imi era destul de greu sa schimb pozitia de echilibru. Parca ma tragea cineva intr-o parte. Poate daca aveam un motor mai greu.. Am mers incet si cu mare grija. Lung a fost drumul pana la Flagstaff, unde, dupa ce am ajuns am mancat un meniu la "Wendy's - Old fashion hamburgers", multumit ca m-a ajutat cerul sa bat drumul pana acolo. Am gasit un motel cu 35$ tax included, insa mirosea a tutun si era mizerie in office si nu mi-a placut. Am gasit alt motel la care am negociat cu doamna din Korea care se afla la desk. Initial era vorba sa coste 49$ + taxe. Am zis ca am o oferta mai buna si merg dincolo. Cand a vazut ca dau sa plec a zis: Ok, 45.. Am zis ca oferta tot e mai buna si i-am multumit de generozitate. Ok, how much do you want? 40$? La care eu, intorcandu-ma si privind-o pe sub spranceana, am dat replica decisiva: Tax included? 1 secunda a ramas fara reactie, dupa care a zis: Ok, what the hell? Tax included! Si uite-asa am ajuns sa castig bani prin negociere. Eram in foame mare de bani oricum, si fiecare dolar conta. Cum a trecut noaptea am luat-o la drum spre un service auto. Acolo am gasit pe cineva care era specializat pe motociclete japoneze, si dupa ce a facut o tura mi-a zis ca e ok.. Se misca asa si nu avea aceeasi putere din cauza altitudinii. Aerul avea alta presiune, ceea ce facea ca motorul sa nu traga la fel si sa scoata sunete ciudate (presiunea din tobe.. parca nu mai zguduia cu hotarare) in comparatie cu modul in care rulase pana atunci. Cu uleiul eram multumit. Il verificasem dimineata si inca era la nivel ok, chiar daca aproape de minim. Oricum, urma ca in zilele urmatoare sa cumpar si sa adaug. M-a cuprins o caldura ciudata. Parca incepeam sa fiu iar optimist pe deplin cu gandul la finish line. Soarele era bland, si asta ma facea sa ma simt si mai bine. Simteam ca am pe cineva sus care are grija de mine. Cu inima impacata ca am rezolvat problema, am plecat cu talpile sfaraind spre Grand Cannyon. Parca nu-mi venea sa cred ca deja traversasem mai bine de jumatate de continent. Am mers spre nord de la Flagstaff, si urma sa fac vreo 20 km pe marginea canionului, si apoi sa vin inapoi spre sud si sa ajung in Williams. Drumul a fost bun, cu asfalt de vis. Kilometrii zburau fara sa ii simt si peisajul incepea sa se arate. Apareau crapaturi in pamant, mari.. asemanatoare cu un canion mai mic. Peste inca niste km parcursi deja se vedea roca specifica zonei cum isi arata adancurile. Ajung la intrarea in Parcul National Grand Cannyon unde platesc taxa de intrare de vreo 12 $ (cred) si intru. Trag in parcare si fug spre view point. Il vad putin cate putin cum mi se arata. Soarele era inca pe cer si stancile care parca erau puse acolo de secole mi se aratau bucata cu bucata in timp ce ma apropiam. Splendid... Stanci goale cat vezi cu ochii! Prapastia era impletita cu piscuri inalte, iar roca era rosie, in straturi succesive cu galben pe alocuri. Erau si roci galbui de sus pana jos.. Un zid masiv spre est imi atrage privirea cu imensitatea lui si raul Colorado, nervos inca din vremuri vechi isi continua munca de secole. Eram pe marginea Marelui Canion si admiram ceea ce numai la televizor mai vazusem pana atunci Mesaj completat Inger Albastru, imi pare rau ca nu ati fost acolo cu mine si trebuie sa va multumiti cu o poveste citita pe forum. De povestit, cu mare placere Mesaj completat Inca 2 poze de la Midpoint - facute cu telefonul Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Jean_Taxi Postat Decembrie 7, 2009 Share Postat Decembrie 7, 2009 Frumoasa calatorie.., si ca o concluzie.., Honda is number on, indiferent de ceea ce cred unii sau altii!!! Multumim pt povestire, poate anul viitor ajung si eu pe la Cazanele Dunarii .., Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 7, 2009 Share Postat Decembrie 7, 2009 Cu multa placere Jean Taxi. Nu stiu altii cum sunt, insa eu am calarit o honda de 23 de ani 10 000 km fara cea mai mica problema, si cred ca sunt motociclete de exceptie. Altceva nu am probat ca sa ma pronunt. Inainte sa imi cumpar prima motocicleta pe care am plimbat-o tot continentul, am facut vreo 500 km pe o yamaha de 250 cc la noi in tara. Atat. Decideti voi ca stiti mai multe Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
vrajitorul din oz Postat Decembrie 9, 2009 Share Postat Decembrie 9, 2009 Pe mine ma fascineaza entusiasmul tau. Lipsa de blazare. Ochii mari si dorinta de a vedea si a invata ceva nou. Bravo domle. Ca-s satul pe forumurile astea de critic si blazati de 2 lei. Critici si blazati din nastere, nu ca ar sti ei ceva. Unii-s si pe topicul asta. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Skring Postat Decembrie 9, 2009 Share Postat Decembrie 9, 2009 Bravo, maestre! E o plăcere sa-ți citesc povestirile Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
letgo Postat Decembrie 9, 2009 Share Postat Decembrie 9, 2009 Vrajitorule din oz, respect si libertate @ala mic in poza - multumesc Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
desertfox1943 Postat Decembrie 9, 2009 Share Postat Decembrie 9, 2009 super aventura , parca vad ce fata ai facut cand ai vazut Grand Canyon ! numai bine ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
asdfghjk Postat Decembrie 10, 2009 Share Postat Decembrie 10, 2009 aceeasi impresie despre americani am avut-o si eu, de oameni relaxati. fie bine sau rau dispusi iti spun ce au de spus, uneori brutal dar asta simplifica enorm lucrurile. aici in europa in special in business oamenii sunt prizonierii unor cutume, nu sunt atat de directi. cei mai nenorociti sunt asiaticii cu care nu stii niciodata cum stai. in romania insa e mai rau decat oriunde, e plin de frustrati gata sa-ti sara in gat pentru orice, te cunosc- nu te cunosc, au treaba n-au treaba, numai pentru ca sunt ei nefericiti. fa ce faci daca poti si ramai acolo. cel mai simplu strange 10,000 si ia-ti o mexicana cu acte de nevasta. esti tanar, dupa ce-ti faci acte vezi tu. mai poti incerca o universitate, daca esti destept merge si asa, te opresc aia, cunosc cazuri. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.