Sari la conținut

Accident moto Pantera

servant.1980
 Share

Postări Recomandate

De pe marginea unui accident moto

El nu are nimic deosebit sau aparte față de alte accidente astfel că monotonia desfăÂşurării lui (pe forumuri) ma duce cu gândul la compunerile din clasa a IV-a cu introducere, desfăÂşurarea acțiunii Âşi deznodământ.

Deci orice accident moto care se respectă apare într-o primă fază în presa locală de mare fâs. De acolo discuțiile se mută pe forumurile de specilitate unde la început se caută confirmarea. După confirmare apar cunoscuții accidentatului care evident îi țin partea. Imediat după ei apar cei care nu îi țin partea Âşi care deseori sunt atotÂştiutori ai fizicii dinamice, mecanice, fluidelor, lichidelor, etc. După ce intriga a fost aruncată se naÂşte conflictul. Porcăieli, bike-eri de weekend, conservari urători de bine si aÂşa mai departe. Pintre ei reînvie personaje moralizatoare cu intervenții scurte care deseori autoexplică Âşi motivul dispariției/apariției inopinante.

Deznodământul: accidentatul trăieÂşte Âşi toată lumea e fericită uitându-se porcăielile sau accidentatul moare iar amenințările între forumiÂşti rămân.

Sincer nu prea înțeleg de ce nu ne limităm la esență Âşi ajungem la discursuri otv-listice. Putem rămâne la urările de bine Âşi la ceea ce învățăm din greÂşelile altora.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 932
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

hai ca are fata asta chintesenta intregului forum pe subiectul ei.

pantero, sa-l iei sa-l pui pe perete, scrii sub iel, "pretenarii mei, motociclistii"

hai, mai stai mult?

o facusi si p-asta, ai ajuns la granita si te-ai intors inapoi.

acu poti zice ca ai toate experientele. vinde busa si apuca-te de salbaticie cu o endurana.

e mai sigur prin paduri si munti decat prin jungla urbana. si gustul incomparabil.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

M-am uitat putin pe facebook-ul ei.O fata frumoasa pe hayabusa,,,m-am indragostit love13.gif

Ia-ti mobra si lasa indragosteala. Pentru aia exista amandoi.ro.

Stiu toate amanuntele despre starea Gildei, motivul real al accidentului dar nu le voi posta aici, in fata unor mucosi patetici, incapabili de o gandire matura.

Atunci de ce p.la mea ai mai intrat? Ca sa ne faci morala? Multumim, suntem satui, ni se face zi de zi. De mult n-o mai bagam in seama. Go! Fast!

retardule retardatule

Cocosel, vezi ca rade ciob de oala-sparta... Ce-mi plac mie astia care se dau 'oti, ce mama dracu'...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

hai ca are fata asta chintesenta intregului forum pe subiectul ei.

pantero, sa-l iei sa-l pui pe perete, scrii sub iel, "pretenarii mei, motociclistii"

hai, mai stai mult?

o facusi si p-asta, ai ajuns la granita si te-ai intors inapoi.

acu poti zice ca ai toate experientele. vinde busa si apuca-te de salbaticie cu o endurana.

e mai sigur prin paduri si munti decat prin jungla urbana. si gustul incomparabil.

LIKE!! :P

Sanatate "Zapacitoooo"

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Lasati ma fata in pace, nu mai tot sariti cu gura,i se poate intampla oricui.

A cazut,si a rupt oasele,a platit pentru greseala ei.

Atata timp cat n-a lovit/omorat pe nimeni altcineva ii ok,greseala si atat.

A gresit urat de tot,ca un incepator si chiar nu era cazul,dar macar a invatat ceva,cu siguranta a 2 a oara nu o mai face.

Recuperare rapida si fiti mai atenti toti ca si asa e sfarsit de sezon :cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Hai Pantera...poti sa te nasti a doua oara :) ......daca am facut-o eu , poti sa o faci si tu :hug:

ai cam intarziat ingerasule, asta trebuia sa fie primul post.

pantera are deja cateva zile...

ce sa fac eu cu 2 nou nascute-acuma?

sa ma gadesc sa va adopt?

lu aia mai mica ii cumpar un motor cu recuperator de taxiuri.

:laugh:

dai seama ce oki o fi facut taximetristu cand a vazut cum sare pantera la gatu lui..!

hai mah, care mai stiti ceva de ea?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

ba da m-am plictisit de voi, astia cu offtopic. vreau si eu sa aud dinamica accidentului. cum l-a agatat, ce vroia sa faca, cum a sarit, in ce parte. plm, astea care le bagi la cap si poate le aplici direct din subconstient cand franezi pe sleau/linie/groapa/nisip/plm si vezi masina galbena in fata.. hai cu trasu de invataminte ca parca asta era scopul sectiunii.

sau, daca tot va pwliti, macar sa fie mai cu stil ca altfel sunt prea multe pagini pline cu glume slabute facute de oameni mediocrii.

tine-ti internetu departe de gilda ca o sa se enerveze degeaba cand o sa citeasca pe aici.

Am incercat sa-mi dau singur, da tot nu merge Disappointed.gif

la mine a mers.

va recomand sa treceti pe chrome.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Maine vreau sa merg incolo, daca e, cu mai multi prieteni,printre care s-ar putea si @DjRaven, @Cristi!, @hayabusika, @Jhonnymoto, @DucatiMecanica, @Kilo, etc. Daca mai vrea careva sa se alature cu noi,ne vedem direct in parcarea din fata de la Casa Austria la orele 15:30-16:00 . Care vrea sa sune ii pot lasa un numar de telefon in privat. Numai bine si insanatosire grabnica Gilda !!!

Care-i faza cu @? Va-ti (tu si ailalti care le aruncati aiurea in text) tampit de tot? Eu stiu una si buna: cand nu cunosti sensul/intelesul unui cuvant nu il folosesti. Regula asta se poate aplica cu succes atat in exprimarea verbala cat si in cea scrisa.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Care-i faza cu @? Va-ti (tu si ailalti care le aruncati aiurea in text) tampit de tot? Eu stiu una si buna: cand nu cunosti sensul/intelesul unui cuvant nu il folosesti. Regula asta se poate aplica cu succes atat in exprimarea verbala cat si in cea scrisa.

Sau cand nu stii sa scrii ...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator EduardS

Daca nu intelegi,intreaba si poate iti va raspunde careva,daca nu are altceva mai bun de facut.. "@" este folosit in contextu facut de mine,pentru a separa nickname-urile ,unele de altele,pe langa celebrul "Space" si virgula. Topicu acesta este facut pentru accidentarea unei fete,care pentru mine mi se pare mult mai interesant,decat "desteptaciunea" ta,de a ma corecta,pentru ca am folosit abuziv "@". Este dreptu meu sa scriu asa cum imi doresc,daca nu iti convine ,dute si latra in alta parte ca pe mine ma lasa rece vrajelile tale ieftine. Numai bine :cheers:

Sau cand nu stii sa scrii ...

Iarta-ma te rog.pentru ca nu am facut asa de multa scoala,precum dumneata si nu stiu sa scriu. Daca doresti poti sa imi predai niste gramatica tu,daca poti,pentru ca,chiar as nevoie ca sa scriu aici pe forum..... Aaa,si am uitat ,asta este un forum de corectat ortografie,nu pentru motociclisti... Inca odata,scuzele de rigoare.....

Editat de EduardS

Nu la tine ma refeream, dar acum pot sa iti spun: sau nu stii sa citesti.

P.S.: 30 pagini despre nimic ... asta e motociclism?

.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu la tine ma refeream, dar acum pot sa iti spun: sau nu stii sa citesti.

P.S.: 30 pagini despre nimic ... asta e motociclism?

.

asta e FORUM.MOTOCICLISM.RO!!!

ce e usor in sangele motociclistilor? agresivitate? check. rebeliune? check. ignoranta? check.

toate astea trei, ca mi-e lene sa mai listez iti rezulta clar ca majoritatea o sa si fie primii care sar sa vorbeasca desi nu stiu nimic despre subiect. asa sunt ei, mai extrovertiti si cu gura mare :))

si nu va suparati ca v-am facut pe toti ignoranti, si eu sunt ignorant. si nu ma refer maxim de ignorant ci la modu, chiar ALEGEM sa ignoram niste chestii destul de evidente legate de motociclism, cum ar fi fatalitatea sau handicapurile la care se poate ajunge. nu vorbesc de reumatism si astea light.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator EduardS

Nu la tine ma refeream, dar acum pot sa iti spun: sau nu stii sa citesti.

P.S.: 30 pagini despre nimic ... asta e motociclism?

.

Am inteles,dar asa parea ca te luai de mine indirect,oricum imi cer scuze eu.... Pai aici nu mai este forum de motociclism ,aici toti sunt "destepti" si ei nu ar fi patit chestia asta..... Majoritatea de fapt,aveau pe motoare niste aripi si cand vedeau taximetristu zburau peste el si nu dadea in el. Vrajeli ieftine de adormit copii. In afara de critici si "profesionisti" pe motociclete,nu mai vezi pe aici. Rar,foarte rar ,mai vezi motociclisti care merita tot respectu si nu isi da cu parerea sau cu teoriile si doar ajuta. Respect pentru toti acei motociclisti.... Oricum imi doresc sa se refaca Gilda complet si sa putem iesi la o tura/cafa/vorba....

Editat de EduardS
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Gilda este inca la ATI.Nu se pot face vizite pana luni probabil,cand va fi mutata in salon.Respira fara aparate dar are dureri mari.Are nevoie de odihna.

Mai multi bikeri au vrut sa initieze o actiune de strans fonduri.Am vorbit cu mama ei si ne-a spus ca nu este nevoie dar multumeste tuturor bikerilor pentru ajutorul dat si pentru incurajari.Ca sa o citez:"Sunteti niste oameni minunati".

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma dar cine e Cosanzeana asta, de a trezit atata discordie in asa zisa comunitate moto? discutia asta trebuie analizata la facultatea de psihologie ca o forma extrema a patetismului masculin. Pesronal ii urez accidentatei multa sanatate la fel cum urez asta tuturor motociclistilor si soferilor in situatii similare (exceptie tiganii, unii bozgori, intrelopii si meltenii). Ii inteleg pe cei care o cunosc si ii iau apararea...ce nu pricep e ce plm e cu mesajele alea libidinoase ale foarte multora care parca spera ca in urma unei urari sa le cada fata in brate dupa ce iese din spitale. De unde interesul si dorinta unora de a afla detalii personale din viata unei persoane pe care nu o conosc sau pe care o stiu ca au vazut-o de doua ori la semafor. Parca e preselectie Burlaca :))...cand se face bine poate il alege castigator pe cel care a dat cel mai lamantabila si libidinoasa urare de sanatate :)). Oricum dintre toti petitorii l-am remarcat pe Hornet 600 (care personal imi lasa impresia ca ala e motorul pe care l-ar vrea nu si cel pe care il detine), care nefiind priceput la compus poezii, isi ameninta rivalii cu injuraturi si centura neagra la gramatica :))). Inca o data refacere usoara accidentatei si mult succes la agatat pretendentilor (unii chiar aveti nevoie de tot succesul din lume).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Domnule Luke...Gilda nu e decat o motociclista...repet o motociclista nu posesoare de mobra...are permis si se da cu mobra de atunci cand matale iti bagai furnici in C U R ...faza e ca in lumea moto atunci cand unul ajunge sa dea de necaz inepe sa se uneasca ,sa se ajute...daca ai cunoaste o pe ,,cosanzeana,,asa cum ii spui matale iti garantez ca ai pleca de langa ea cu oarecare jena dupa cate ti ar spune sau explica cum e cu motociclismul asta...lasa infoiatul in pene si jignirile...du te si da te cu mobra si o sa vezi ca,cu cat te dai mai mult e posibil sa realizezi ce inseamna fierul de sub koor cu doua roti...e posibil oricand sa te spoiesti daca nu tu, te pandeste altul!Numa bine iti doresc!!!

Editat de obeapaul
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dupa 5 posturi ajungi in al 6-lea sa intrebi cine este x sau y cu state vechi in viata motociclistica?Este o fata care are permis de ceva timp,o stiu mergand cu un Zx6,apoi 954 si de vreo 3 ani pe busa.Am avut placerea sa o intalnesc pe Cheia intr-o seara acum vreo 4 ani cand pazeam moto accidentat al unui prieten.As vrea sa cred ca si motorul meu a fost o motivatie cand si-a ales busa.Din cate stiu este singura fata din tara detinatoare de busa,adica are oo cat nu au destui satui de taste.Viata ei ca si a mea se leaga de tot ce inseamna fenomen moto.Si lista este lunga... .Foarte multe urari au venit de la hayabusa owners pt ca ne cunoastem intre noi pt ca am petrecut si povestit impreuna si de la foarte multi prieteni si cunoscuti.

Editat de emylyo
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma dar cine e Cosanzeana asta, de a trezit atata discordie in asa zisa comunitate moto? discutia asta trebuie analizata la facultatea de psihologie ca o forma extrema a patetismului masculin. Pesronal ii urez accidentatei multa sanatate la fel cum urez asta tuturor motociclistilor si soferilor in situatii similare (exceptie tiganii, unii bozgori, intrelopii si meltenii). Ii inteleg pe cei care o cunosc si ii iau apararea...ce nu pricep e ce plm e cu mesajele alea libidinoase ale foarte multora care parca spera ca in urma unei urari sa le cada fata in brate dupa ce iese din spitale. De unde interesul si dorinta unora de a afla detalii personale din viata unei persoane pe care nu o conosc sau pe care o stiu ca au vazut-o de doua ori la semafor. Parca e preselectie Burlaca :))...cand se face bine poate il alege castigator pe cel care a dat cel mai lamantabila si libidinoasa urare de sanatate :)). Oricum dintre toti petitorii l-am remarcat pe Hornet 600 (care personal imi lasa impresia ca ala e motorul pe care l-ar vrea nu si cel pe care il detine), care nefiind priceput la compus poezii, isi ameninta rivalii cu injuraturi si centura neagra la gramatica :))). Inca o data refacere usoara accidentatei si mult succes la agatat pretendentilor (unii chiar aveti nevoie de tot succesul din lume).

nice try,

treci la coada, nu vezi cati suntem?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Domnule Luke...Gilda nu e decat o motociclista...repet o motociclista nu posesoare de mobra...are permis si se da cu mobra de atunci cand matale iti bagai furnici in C U R ...faza e ca in lumea moto atunci cand unul ajunge sa dea de necaz inepe sa se uneasca ,sa se ajute...daca ai cunoaste o pe ,,cosanzeana,,asa cum ii spui matale iti garantez ca ai pleca de langa ea cu oarecare jena dupa cate ti ar spune sau explica cum e cu motociclismul asta...lasa infoiatul in pene si jignirile...du te si da te cu mobra si o sa vezi ca,cu cat te dai mai mult e posibil sa realizezi ce inseamna fierul de sub koor cu doua roti...e posibil oricand sa te spoiesti daca nu tu, te pandeste altul!Numa bine iti doresc!!!

Citeste mai cu atentie ce am scris. Singura refrerire la motociclista e urarea de insanatosire rapida...mesajul meu se referea la modul multor masculi de a pune problema. Am zis ca mi se pare penibil sa trimiti unei peroane aflate la terapie intensiva, in stare destul de grava, pe care o cunosti mai mult, mai putin sau chiar deloc urari de sanatate amestecate cu seminte libidinoase de flirt.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.

×
×
  • Creează nouă...