Sari la conținut

Tura in Alpi cu Vlad 6 - 2013, RGA


Postări Recomandate

S-a terminat si Tura 6! In afara de cativa care inca sunt pe drumuri catre casa, toata lumea inteleg ca a ajuns cu bine; unii cu cate un ocol mai mare, fie ca a fost vorba de Creta, Paris sau Pirinei :police5:

 

Ca si in cazul Turei 3 din 2010, obiectivul a fost traversarea Alpilor francezi de la Nord pana la sud, pe Coasta de Azur unde am si petrecut ultimele trei nopti.

 

Am fost 20 participanti, dintre care sapte participante. Bia a venit singura pe motocicleta ei iar Marcel a avut-o pasagera pe Ale, fiica lor care, la numai 13 ani se pare ca, in ciuda presupunerilor mele anterioare, savura din plin si nu era plictisita dupa sutele de km pe zi.

Am fost in total 14 motociclete (dintre care 13 BMW-uri :wacko: )

 

Excursia, deja traditional, a inceput cu prima cina impreuna la Viena, vineri 21 iunie. Sambata ne-am pus in miscare destul de devreme, am reusit in ciuda traficului sa iesim din Viena tot grupul compact. La Krems am inceput traseul de-a lungul Dunarii pana la Grein unde am facut si pauza de cafea si inghetata.

A urmat apoi o regrupare la pauza de pranz pe autostrada la Landzeit Voralpenkreuz.

Singura mea poza de sambata, in parcare la Landzeit:

 

post-9546-0-58356300-1373494623_thumb.jpg

 

Apoi am trecut pe langa Salzburg, am intrat putin in Bavaria... si in final, dupa cca 575km parcursi am ajuns la destinatia noastra in Ötz unde ne asteptau deja Luci si Florin, veniti din Germania. La terme la Aqua Dome am fost din pacate doar trei, restul s-au cam lenevit si nu au venit. Dupa o zi destul de obositoare mie mi-a prins excelent relaxarea acolo. Cand am ajuns inapoi la hotel gasca era bine dispusa, fusesera la masa la un restaurant langa hotel si apoi au transformat un sidecase in bar.

 

Duminica urma poate cea mai grea zi, aveam de traversat Elvetia si de parcurs cca 500km pana la Chamonix, fara autostrada. La dorinta participantilor am renuntat la traseul propus initial si am luat-o de la Landeck catre sud, am intrat in Elvetia si am trecut pasul Flüela catre Davos.

 

post-9546-0-82436800-1373496983_thumb.jpg

 

Pe Flüela am prins o vreme incredibila, cca 26 grade si muulta zapada in jur. Evident, ocazie buna de a face pauza de cafea.

 

post-9546-0-60882400-1373495494_thumb.jpgpost-9546-0-71838400-1373495519_thumb.jpg

 

De la Davos, impreuna cu Radu si Marius am luat-o pe la Tiefencastel, apoi pe la canionul format de Rin in apropiere.

 

post-9546-0-00734200-1373495807_thumb.jpg

 

Am mers apoi pe drumul nr. 19 pana pe Oberalp Pass unde a inceput ploaia... si frigul. Am facut acolo pauza de pranz, am coborat in Andermatt pe super-ceata, tot pe ceata am urcat si Furka Pass... unde a iesit si soarele, din nou, pe strada noastra. Si asa am tinut-o pana la Martigny de unde, in plina viteza, am trecut Col de la Forclaz si in final am ajuns la Chamonix unde am reaintregit gasca ai am fost sa luam cina la un restaurant deosebit pe care il vizitasem si in 2010.

 

Luni a fost program de voie deoarece am avut cazarea doua nopti in Chamonix. Planificasem tura in jurul Mont-Blancului si pt. ca vremea nu era deloc incurajatoare, doar Radu, CalinB si Marcel au fost dornici. Ultimii doi cu atat mai dornici fiind una dintre cele doua zile in care au putut sa-si faca de cap fara pasagere. Si n-am regretat, practic ne-a plouat putin doar pana la urcarea pe Forclaz inapoi catre Martigny. Am trecut in Italia pe Col du Grand-st-Bernard unde pe langa ceata, sus era inca destula zapada si zero grade.

 

post-9546-0-52515200-1373497079_thumb.jpgpost-9546-0-57257300-1373497058_thumb.jpg

 

Insa coborand in Italia vremea a devenit iar frumoasa...

 

post-9546-0-21361900-1373496930_thumb.jpgpost-9546-0-01068700-1373496874_thumb.jpg

 

...iar cand am ajuns la Aosta, unde am si facut pauza de pranz si cafea, erau chiar cca 26-27 grade.

 

A urmat un pas mai greu de gasit pe harti, Colle san Carlo cu niste curbe de neuitat: post-9546-0-57297800-1373496957_thumb.jpg am trecut inapoi in Franta pe Petit-st-Bernard unde iar era ceva ceata si numai doua grade: post-9546-0-23642400-1373497010_thumb.jpg la Bourg-St-Maurice am intrat pe RGA, Cormet de Roselend, abia deschis pt sezonul 2013 post-9546-0-36565300-1373497036_thumb.jpg o bucla mica pe Col du Pre cu drumul foarte ingust post-9546-0-62481600-1373496902_thumb.jpg , Col des Saisies si apoi direct catre casa la Chamonix unde am reintregit grupul la cina.

 

 

(va urma)

 

 

 

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 58
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Salutare, duminica in 23 Iunie ati fost pe Furka Pass?....daca da pe la ce ora?( intreb ca Duminica am venit dinspre Lucerne am traversat Grimselpass-Furkapass- Klausenpass si m-am indreptat catre Liechtenstein).

 

Ride Safe!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salutare, duminica in 23 Iunie ati fost pe Furka Pass?....daca da pe la ce ora?

 

Da, duminica 23. Avand in vedere ca am luat pranzul pe Oberalp, probabil in jur de 14:00 am trecut. Oricum, nu eram tot grupul de-o data, eram splituiti pe grupuri de 3-4 moto.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

asa putine poze de la o asa tura frumoasa??????

 

poza de grup?????

Mai urmeaza poze, normal, dar fiecare postare imi ia ceva timp ca sa aleg pozele si sa pun si informatiile (corecte si in ordine cronologica) aferente. Inteleg ca in afara de cei care privesc sunt si destui care se inspira/informeaza din astfel de topicuri pt calatoriile lor ulterioare.

 

Si bineinteles ca avem si poza de grup ;)

 

Intre timp poti face si tu un topic cu plimbarea la NK.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Inteleg ca in afara de cei care privesc sunt si destui care se inspira/informeaza din astfel de topicuri pt calatoriile lor ulterioare.

 

Nu ma simt vizat, plănuiesc acest drum chiar înainte de tură ta din 2010.

 

Însă nu ţi se pare normal să fie aşa, ca între motociclisti? Ce-i drept, asta nu se poate taxa.

 

Oricum, mi se pare colegial să lăsăm informaţiile să circule, mai ales că nici unul din noi nu a inventat apă caldă, ci am preluat informaţii existente, din diverse surse.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu ma simt vizat, plănuiesc acest drum chiar înainte de tură ta din 2010.

 

Ar trebui sa dormi linistit, nici prin cap nu mi-a trecut sa te vizez pe tine (citind cateva randuri mai jos vei intelege poate si de ce)... chiar daca ai tinut sa ne spui cat de incredibil ti se pare tie ca in iulie, dupa 10 zile, s-au topit cateva dare de zapada ramase printre firele de iarba. :wink:

 

Însă nu ţi se pare normal să fie aşa, ca între motociclisti? ...

 

Oricum, mi se pare colegial să lăsăm informaţiile să circule, mai ales că nici unul din noi nu a inventat apă caldă, ci am preluat informaţii existente, din diverse surse.

 

Excat asta spuneam si eu, ca prefer sa fac ceva bine si ordonat, cu informatii cat mai exacte si pe cat posibil cu pozele aferente, asa cum am facut cu mai toate topicurile deschise de mine, stiind ca sunt destui care citesc si eventual folosesc aceste informatii. Mi s-a confirmat in mai multe randuri ca topicurile imi sunt citite si folosite apoi ca sursa de inspiratie "pe tava" pt. excursii ulterioare.

De asemenea, in mai multe randuri am fost solicitat de oameni pe care nu ii cunosc si fata de care nu am vreo obligatie sa-i ajut cu sfaturi/idei pt. excursii, sa le fac sau sa le sugerez trasee. Si mi-am pierdut timp facand asta cu placere si bucuros ca ii pot ajuta. M-am oferit chiar sa le aduc (gratuit, bineinteles) harti din colectia mea si sa le marchez cateva trasee. Culmea, chiar si astazi a fost un astfel de caz...

 

Ce-i drept, asta nu se poate taxa.

 

Asta nu suna decat a magarie gratuita!

(si asta dupa comentariul inteligent referitor la BMW de pe celalalt topic pe care, gandindu-ma ca "atata poate saracu' ", ti l-am ignorat)

--------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------

 

 

Dupa masa de seara am luat-o la pas prin Chamonix, sa incurajam putin digestia. N-am rezistat insa prea mult, ne luase somnul si era cam racoare, fiind destul de obositi, unii dupa inconjurat Mont-Blancul, altii dupa urcat spre el la Aiguille du Midi. Din fericire hotelul nostru se afla chiar in centru, pe malul raului, am ajuns imediat "acasa" si am mers la culcare.

 

Marti ne astepta o zi relativ usoara; era o zi superba, calda si insorita. Pe la Cluses am intrat pe RGA, am trecut pe Col de la Colombiere apoi ne-am abatut catre principalul obiectiv al zilei: frumosul orasel Annecy, supranumit si Venetia Alpior. Am reusit sa gasim cu totii locuri de parcare intr-o parcare moto in centru si am luat-o putin la picior. Unii, putin mai lenesi, s-au asezat direct la masa, altii am facut o plimbare pana sus la castel si in final am ajuns tot la masa, initial cu chef doar de o cafea dar in final luand prazul cu totii.

 

post-9546-0-66677400-1373671598_thumb.jpgpost-9546-0-44308000-1373671496_thumb.jpgpost-9546-0-42304200-1373671471_thumb.jpgpost-9546-0-43561900-1373671522_thumb.jpgpost-9546-0-47315200-1373671573_thumb.jpgpost-9546-0-98524300-1373671547_thumb.jpg

post-9546-0-29333500-1373671906_thumb.jpg

 

De la Annecy ne-am impartit pe grupulete, avand in cap rute mai mult sau mai putin diferite catre urmatoarea cazare la Val d'Isere.

Eu am mers cu Radu pe Col de Tamie unde am facut o scurta pauza la Fort de Tamie, din pacate inchis atunci pt. reabilitare.

 

post-9546-0-24746300-1373671983_thumb.jpg

 

Am coborat in Albertville si am mers catre Col de la Madeleine, acesta fiind alaturi de Col de l'Iseran ultimele pasuri deschise, cu mai putin de o saptamana inainte de a ajunge noi.

 

Dupa o urcare destul de lunga am ajuns in varful pasului unde am stat la o cafea si am admirat peisajul.

 

post-9546-0-56760500-1373671957_thumb.jpgpost-9546-0-84606300-1373672034_thumb.jpgpost-9546-0-10783100-1373672009_thumb.jpg

 

Am inceput apoi coborarea in partea cealalta cand am vazut pe stanga un drum neasfaltat care ne-a tentat si am inceput sa urcam pe el... si am tot urcat...

 

post-9546-0-05529300-1373672060_thumb.jpgpost-9546-0-03271200-1373672082_thumb.jpg

 

Nu ne-am mai intors pe drumul asfaltat, am continuat pe off sa vedem unde ne scoate si in final am dat cumva fix unde vroiam sa ajungem, in Col du Chaussy, reumit pt cele 17 ace de par in numai 3 km. (poza cu vederea de sus am luat-o de pe net, fiind greu de realizat una mai elocventa)

 

post-9546-0-56840500-1373673182_thumb.jpgpost-9546-0-01896900-1373673242_thumb.jpg

 

Am coborat, am mers la La Chambre de unde am inceput urcarea in sens invers pe Madeleine; soarele disparuse, incepuse sa se racoreasca si am dat bice catre Bourg-St-Maurice de unde apoi am inceput urcarea in directia Val d'Isere. Aici am avut parte de cel mai frumos hotel din aceasta tura... ne-am scuns motocicletele in garaj si, avand in vedere ca era destul de tarziu si eram tare infometati, receptionera a dat telefon sa ne rezerve o masa mare la unul din cele doua singure restaurante disponibile, restul fiind inchise la momentul respectiv.

 

post-9546-0-17936400-1373673867_thumb.jpg

 

Miercuri am inceput ziua cu urcarea pe cel mai inalt pas (asfaltat) din alpi, Col de l'Iseran (2770m). Din fericire, in plina viteza, am reusit sa ratez saraca marmota speriata care s-a oprit fix langa roata mea si a tasnit apoi printre mine si Bia.

Aici a fost programata si poza cu intregul grup. :mexicanwave:

 

post-9546-0-56471900-1373674384_thumb.jpg

 

 

(va urma)

Editat de KHK
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu e o magarie gratuită, însă din bun simţ, nu vreau să-ţi stric topicul cu nişte concluzii pe care le-am tras parcurgând acelaşi traseu. Şi, te rog, atenţie cu etichetarile la adresa mea.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu e o magarie gratuită, însă din bun simţ, nu vreau să-ţi stric topicul cu nişte concluzii pe care le-am tras parcurgând acelaşi traseu. Şi, te rog, atenţie cu etichetarile la adresa mea.

Prietene......daca te deranjeaza etichetarile la adresa ta ......vezi-ti de turele tale si nu te mai baga .nu te-a invitat nimeni sa-ti dai cu parerea .ai ceva de spus on topic esti bine venit,daca nu....DRUM BUN!!!!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dupa coborarea lunga si de multe ori fara parapete de pe Col de l'Iseran am mers apoi si am urcat din Lanslevillard pe Col du Mont-Cenis, spre masivul cu acelasi nume. Nu aveam de gand sa trecem in Italia cum ar fi urmat drumul ci ne-am intors pe RGA insa am savurat curbele din plin, atat la urcare cat si la coborare.

 

post-9546-0-19007900-1374015990_thumb.jpg

 

Inainte de Modane am oprit pentru poze cu fortul Maria-Christine pe care din pacate iarasi nu am apucat sa-l vizitez.

 

post-9546-0-93101100-1374016102_thumb.jpg

 

A urmat urcarea pe Col du Telecgraphe unde ne-am si oprit pentru pranz si cafea. Intre timp au aparut si Marius, Adi, Andrei si Adina. Si, din patriotism, n-am ratat ocazia sa facem o poza cu motocicletele in culorile drapelului national. :)

 

post-9546-0-07066800-1374016365_thumb.jpgpost-9546-0-70448700-1374016338_thumb.jpg

 

Mai jos in Valloire am oprit sa alimentam, eram spre rezerva si eu si Radu, urma Galibier si nu stiam cand mai gasim benzinarie. Valloire insorit, cu multa lume la terase, ce-as mai fi facut inca o pauza... dar nu mai aveam timp asa ca am inceput "alergatura" pe Galibier, oprirea fireasca pentru poze in varf, apoi am coborat pe Col du Lautaret. Simteam iar nevoia de cafea asa ca am oprit iar la o terasa sa luam desert si cappuccino.

 

post-9546-0-05324200-1374017028_thumb.jpgpost-9546-0-51356100-1374017002_thumb.jpgpost-9546-0-88155600-1374016975_thumb.jpg

 

Am traversat aglomeratul Briancon si mai departe curbele si peisajul spectaculos de pe Col d'Izoard; aveam de gand sa ocolim si sa ncrcam sa trecem pe Col du Parpaillon dar era deja cam tarziu, eram obositi si nu mai aveam chef de multi km de off-road asa ca ne-am dus direct la hotel la Le Sauze, in apropiere de Barcelonnette. Stiam ca avem piscina si am profitat de ea pana a ajuns si restul grupului. Am luat cina impreuna cei care ajunsesem si, intr-un final, tarziu, au aparut si amatorii de marceline.

 

Cu aceasta ocazie trebuie sa lamuresc si ceea ce inseamna o "marcelina" (evident, originea cuvantului are legatura cu Marcel): cand ai de mers de la A la B pe un traseu frumos, cca 300-350km, relaxat, de ce sa nu treci totusi si prin C, D, E, F si G si sa faci vreo 5-600km?? :D Eu unul nu stiu daca ma mai simteam in stare dar ei (Marcel, Bia, Calin si Alina) inca savurau. Si, culmea, si mezina grupului, Alexandra, parea inca incantata dupa mai mult de zece ore de stat pe sa in spatele lui Marcel. Nu ratau niciun pas sau drum secundar ce pare interesant pe harta.

 

(va urma)

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pai,da,cam aia e ideea.

De ce sa faci 300 cand poti face 500 prin frumusetile alea de drumuri?

Totusi,din nou,necesitatea unui GS si-a spus cuvantul.

 

P.S.Exista oare posibilitatea montarii pe RT de roti si suspensii de GS?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Totusi,din nou,necesitatea unui GS si-a spus cuvantul.

 

P.S.Exista oare posibilitatea montarii pe RT de roti si suspensii de GS?

 

Nu, nu cred, tocmai de aceea exista si derivatul GS numit Adventure, deja stii ca nu mai ai de ales ;)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

------------------------------------------------------------

------------------------------------------------------------

 

Miercuri a fost ultima noapte petrecuta "in munti"... joi avem sa ajungem pe Costa de Azur unde aveam cazarea pt. urmatoarele trei nopti.

Cand ne luam la revedere de la gazda noastra m-a intrebat unde mergem si i-am zis ca intentionez sa merg pe Col du Parpaillon, cand a auzit rugandu-ma sa astept putin sa sune la oficiul de turism la Barcelonnette ca ea stie ca este inchis. A sunat si din pacate ni s-a confirmat ca tunelul este inca inchis asa ca am luat-o spre Col de la Bonette ca si restul gastii. Acesta, spectaculos cum il stiam, era acum insa plin de biciclisti care se antrenau pt. marea competitie ce urma sa inceapa in numai cateva zile. Ne-am strecurat printre ei si am toooot urcat.

 

post-9546-0-85830900-1374610737_thumb.jpgpost-9546-0-37665900-1374610712_thumb.jpgpost-9546-0-17146900-1374610763_thumb.jpgpost-9546-0-22859200-1374610788_thumb.jpgpost-9546-0-07158200-1374610813_thumb.jpg

 

Am ajuns in varful pasului care la cei "numai" 2715m nu este nici pe departe cel mai inalt pas din Alpi asa cum se confunda, Iseran, Stelvio si Agnel fiind si mai sus. Cu ce se lauda ei acolo la cei 2802m este bucla Cime de la Bonette. Aici de asemenea nu-mi este foarte clar cu ce se lauda pt. ca cel mai inalt loc asfaltat pe unde poti trece in Alpi (cel putin unde am fost eu) este iesirea din tunel la ghetarul de la Sölden unde se ajunge la 2829m. Ma rog, nu este in final asa important... Important este cam acum am putut urca pt. ca in 2010 am prins Cime blocata inca de zapada.

 

post-9546-0-89268500-1374610686_thumb.jpg post-9546-0-45674600-1374611548_thumb.jpg

 

La coborare, pe Col des Granges, am trecut printre ruinele unui fost sat probabil, din pacate nu am apucat sa aflu ce a fost acolo:

 

post-9546-0-31194300-1374611653_thumb.jpgpost-9546-0-93100900-1374611678_thumb.jpg

 

Mai departe, vazusem pe harta un drum care se intorcea cumva inapoi in Col de la Bonette, si eu cu Radu am fi vrut evetual sa ne intaorcem catre Jausiers; mergand catre Isola am facut la un moment dreapta si am ajuns la St. Dalmas-le-Selvage. Acolo am fost atentionati ca acel drumeag este inca blocat de zapada dar noi avand experienta din mai din zona Garda unde mai reusisem sa trecem pe anumite carari, am zis sa incercam. Am tot urcat, peisajul extraordinar... pana am ajuns la o zona unde intr-adevar zapada nu ne-a pemis sa trecem mai departe.

 

post-9546-0-74740200-1374612397_thumb.jpg

post-9546-0-53460100-1374612371_thumb.jpgpost-9546-0-37543100-1374612423_thumb.jpg

 

Asadar am facut cale intoarsa si am luat-o spre Isola. Mai jos, la St. Etienne am vazut parcat Adventure-ul lui Scufu care statea si se relaxa la o terasa. Am luat pranzul impreuna dar eu cu Radu am plecat inainte pt. ca ne propusesem un traseu ceva mai lung. De la Isola am inceput sa urcam catre statiunea de ski Isola 2000 de unde am tot continuat sa urcam pe Col de la Lombarde si am trecut in Italia.

 

post-9546-0-55056900-1374615078_thumb.jpg

 

Am trecut prin Borgo san Dalmazzo si intentionam sa ne intoarcem in Franta pe Col de Tende. Aici se poate alege, fie pe drumul normal prin tunel, fie off-road pe pasul propriu-zis. Am ales, normal, varianta off, ca doar d-aia venisem pana acolo. Incepuse ceva ploaie si am avut niste retineri, avand in vedere ca eram amandoi cu cauciucuri "mixte" care pe ploaie, pe off, nu prea ajuta dar am zis ca e pacat sa ratam ocazia si am inceput urcarea.

La un moment dat, la iesirea dintr-o statiune montana era un mare semn de interzis insa n-am avut de ales si i-am dat ignore. Din fericire nu ploua rau insa, cu cat urcam, cu atat se indesa ceata. Abia daca reuseam sa-l mai vad pe Radu si el pe mine... am ajuns in varf la aproape 1900m si am dat de nsite ruine. Nu mai vedeam deloc drumul iar navigatia initial ma ghida cumva printre aceste ruine, si am inceput sa cobor pe un drumeag care a inceput brusc sa devina foarte ingust. Mi-am dat seama ca daca-l cobor exista sansa, daca este gresit, ca fiind ud sa nu mai pot urca inapoi. Sa pot intoarce era exclus asa ca impreuna cu Radu am reusit sa tragem motocicleta inapoi sus. Pana la urma cu greu am dibuit drumul corect si am inceput coborarea in Franta. Usor-usor ceata a inceput sa dispara si intr-o serpentina ne-am intalnit cu un neamt si un seuedez, si ei tot cu 12GS-uri, mergeau in aceeasi directie dar erau la pauza de admirat peisajul. Am stat putin de vorba, eu fiind inca pe motocicleta si am zis sa parchez... am dat drumul usor la motor la vale sa gasesc o pozitie buna de parcat insa nu mi-am dat seama cat de inclinat era terenul si... am simtit doar ca nu mai am nicio sansa sa-l tin asa ci-am dat drumul pe dreapta. Fiind destul de inclinat terenul, a picat mai mult de 90 grade, toata greutatea s-a sprijinit initial in coburul drept la impact si suportul coburului s-a rupt. Noroc ca apucasem sa-mi trag piciorul pt. ca odata cu motocicleta am picat si eu. Pana sa ma dumiresc eu ce si cum, neamtul si suedezul imi ridicasera deja motocicleta. Din fericire nu am avut alte pagube, protectia de cilindru putin zgariata, oglinda mi-a fixat-o neamtul la loc. GS-ul lui Radu avea suporturile de coburi (el neavand coburi) asa ca am montat coburul cu pricina pe motocicleta lui.

Coborarea a continuat foarte spectaculos, cu multe ace de par foarte stranse si drum foarte ingust. Ceata a trecut de tot, chiar iesea soarele, am dat iar de asfalt.

 

post-9546-0-65010900-1374614239_thumb.jpgpost-9546-0-06939600-1374614266_thumb.jpgpost-9546-0-76274100-1374614213_thumb.jpgpost-9546-0-03022700-1374614292_thumb.jpg

 

Jos, in oraselul Tende, am oprit la un service Renault si am rugat pe cineva sa-mi monteze repede suportul de la Radu ca sa-mi pot lua inapoi sidecase-ul si am dat bice catre Menton. Drumul pana la Menton superb, "tone" de curbe, inca ceva pasuri mici, ploaie... La intrarea in Menton ploaia s-a oprit, tocmai ajunsesem "la mare", se incalzise brusc. Trecerea de la munte la mare este pe cat de brusca, pe atat de spectaculoasa.

Am trecut apoi prin Monaco, am mers de-a lungul marii pana la Nisa unde am strabatut toata Promenade de Anglais (ce dor imi era!) si am ajuns in final la hotelul nostru in Cagnes sur Mer unde aproape toata gasca, exceptand bineinteles marii amatori de marceline, ajunsese si se cazase deja. Am facut repede un dus si am iesit la plimbare si cina pe malul marii...

 

(va urma)

 

 

 

 

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La un moment dat, la iesirea dintr-o statiune montana era un mare semn de interzis insa n-am avut de ales si i-am dat ignore. Din fericire nu ploua rau insa, cu cat urcam, cu atat se indesa ceata. Abia daca reuseam sa-l mai vad pe Radu si el pe mine... am ajuns in varf la aproape 1900m si am dat de nsite ruine. Nu mai vedeam deloc drumul iar navigatia initial ma ghida cumva printre aceste ruine, si am inceput sa cobor pe un drumeag care a inceput brusc sa devina foarte ingust. Mi-am dat seama ca daca-l cobor exista sansa, daca este gresit, ca fiind ud sa nu mai pot urca inapoi. Sa pot intoarce era exclus asa ca impreuna cu Radu am reusit sa tragem motocicleta inapoi sus. Pana la urma cu greu am dibuit drumul corect si am inceput coborarea in Franta. Usor-usor ceata a inceput sa dispara si intr-o serpentina ne-am intalnit cu un neamt si un seuedez, si ei tot cu 12GS-uri, mergeau in aceeasi directie dar erau la pauza de admirat peisajul. Am stat putin de vorba, eu fiind inca pe motocicleta si am zis sa parchez... am dat drumul usor la motor la vale sa gasesc o pozitie buna de parcat insa nu mi-am dat seama cat de inclinat era terenul si... am simtit doar ca nu mai am nicio sansa sa-l tin asa ci-am dat drumul pe dreapta. Fiind destul de inclinat terenul, a picat mai mult de 90 grade, toata greutatea s-a sprijinit initial in coburul drept la impact si suportul coburului s-a rupt. Noroc ca apucasem sa-mi trag piciorul pt. ca odata cu motocicleta am picat si eu. Pana sa ma dumiresc eu ce si cum, neamtul si suedezul imi ridicasera deja motocicleta. Din fericire nu am avut alte pagube, protectia de cilindru putin zgariata, oglinda mi-a fixat-o neamtul la loc. GS-ul lui Radu avea suporturile de coburi (el neavand coburi) asa ca am montat coburul cu pricina pe motocicleta lui.

Io ti-am zis....

La Gs asa-i sta bine... tre` sa ai si ceva urme de exploatare pe el... nu toata ziua la spalatorie.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Frumoase poze!

Pacat ca anul asta nu ajung in Austria cu motocicleta.

Vlad, drumul ala pietruit sau de pamant / macadam este mai bun cel putin din poza pare a fi mai bun decat Transfagarasanul cu gropi umplute de Dorel.

Poate la anul organizezi ceva in August.

 

Salut toata gasca!

Editat de Bigfoot
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...