blonduzx7r Postat Ianuarie 15, 2016 Autor Share Postat Ianuarie 15, 2016 Plecarea a fost unul dintre cele mai grele momente si m-am simtit ca si cum ai fugi de acasa sa mergi la furat: oameni care nu inteleg de m-as duce intr-o astfel de calatorie singur, de ce acuma...la numai 2 luni dupa ce m-am casatorit, de ce nu o iau si pe Laura cu mine si nu in ultimul rand Laura care cu lacrimi in ochi ma ruga sa am grija de mine.... Trebuie sa dau o corectie deoarece sit-ul nu ma lasa sa corectez: plecarea a fost pe 9 septembrie. Locuiesc in nordul romaniei, Radauti si pana la granita cu Ukraina am 20 km. Dupa primii 5 km a inceput sa se auda un zgomot ciudat la frana fata, verific si observ ca discul de frana dreapta, care fusese lovit in accident era putin deformat, atingea etrierul si era incalzit (dupa accident reparasem motocicleta dar nu mai iesisem la drumuri lungi) . Ca sa nu mai pierd inca o zi intorcandu-ma in Radauti, reparand discul am decis sa continui asa si sa il anulez cu totul daca se agraveaza. Asa cum am mers atata timp pe XT-uri si tenere-uri cu un disc...putea sa mearga si BMW-ul cu cu un singur disc. Granita dintre Romania si Ukraina am trecut-o fara probleme ..dar stiam ca nu va fi usor in Ukraina. Trebuie sa mentionez ca eu mai facusem vreo cateva excursii cu motocicleta in Ukraina, de est la vest si de nord la sud, Carpatii Ukraineni, Cernobil, Transnistria, Crimeea si de fiecare data am avut probleme cu politia corupta sau vamesii corupti iar in Transnistria si cu armata corupta. Mai mult de atat pot spune ca nu e nimic de vazut , drumuri proaste, nemarcate, fara semne de circulatie, indicatoare si tot timpul esti vanat de politie....asa ca daca va ganditi la o excursie , mai bine nu o faceti.Am obiceiul de a face top-uri cu zone in care merg iar Ungaria detinea locul 1 pentru cea mai urata tara si neprietenoasa tara. Dupa mai multe ture in Ukraina am decis ca Ukraina va intra pe locul 1 ....ca pana la finele acestei ture sa decid ca Uzbekistanul este cea mai neprietenoasa tara. Dupa 30 km facuti in Ukraina, depasesc pe linie continua un camion care mergea foarte incet si imediat aud sirenele politiei in spatele meu. Opresc, ma invita in masina lor, imi cer actele si imi explica ca trebuie sa imi opreasca permisul de conducere deoarece am depasit pe linie continua sau sa le platesc o amenda de 200 USD. Evident ca eu faceam pe prostul ca nu inteleg si vreau sa plec....dar se pare ca ei stiuau cum sa ma faca sa inteleg: au sunat un coleg de al lor care vorbea romaneste, mi-au dat telefonul sa vorbesc cu el in romaneste si sa imi explice ce am gresit si care sunt consecintele . Ma pregatisem pentru aceste situatii de acasa: schimbasem dolari in bancnote mici de 5 si 10...pentru a da cate 10 la fiecare oprire de politie, dar uitasem un amanunt- sa nu ii tin impreuna la vedere in portofel. M-am tiganit cu el vreo jumate de ora, de cate ori venea o masina de pe contrasens el imi lua mana in care aveam banii si o baga sub bord....sa nu vada careva spaga . In mintea mea rula cel mai nasol film: sa imi ia domnii permisul si astfel excursia mea de peste 20.000 km sa se transforme in una de 40 km. Pana la urma mi-a luat toti banii din portofel ...adica 80 de dolari. Frumos nu : 80 dolari la prima politie....dar am invatat o lectie : sa nu tin banii impreuna Am pornit din nou, 10 km am mers legal dupa care mi-am reluat stilul caracteristic: incalcatul tuturor regulilor de circulatie. Nu am mai avut alte probleme in acea zi si am reusit sa parcurg 900 km pana la lasarea serii. Am gasit un loc bun de pus cortul intr-o padure pe marginea drumului, dar fiind destul de cald am pus doar prelata legata de motocicleta, am deschis nelipsita bere de seara si am adormit cu ochii in harta. Urmatoarea zi m-am trezit la 8.00 dimineata, in 15 minute am impachetat tot si am pornit spre Rusia...inca 100 km. Granita dintre Ukraina si Rusia este putin militarizata dar nimic serios. La iesire din Ukraina erau cateva chiscuri cu asigurari si o doamna foarte draguta ma servit cu cafea si mi-a facut o asigurare de Rusia pentru 30 zile cu 27 dolari si evident ca am fost nevoit sa dau nelipsitul cadou baietilor de la vama...si le-am dat in batjocura 1 USD, mentionadu-le ca restul de 80 care ii avusem cash i-am dat pe traseu colegilor lor . In vama Rusa am stat 2 ore sa completez de 5 ori formularul de declaratie vamala pentru ca era scris in rusa. Avand in vedere ca tineam pe toata lumea in spatele meu....vamesul nervos s-a hotarat sa ma ajute, dar nu inainte sa imi zica ca sunt prost pentru ca nu stiu sa completez un simplu formular...in rusa. In timpul asta toata lumea se uita la motocicleta si imi adresau cele 3 intrebari pe care le-am auzit toata excursia: de unde esti, unde mergi si cat costa motocicleta- germanski balsoi mecanic. » Post actualizat in 15 Jan 2016 16:42 Subscriu, mai ales ca daca e sa ma iau dupa nickname omul nostru provine de pe o cu totul alta clasa de moto. Eu deja sunt abonat. Cand ai timp...promit sa nu balesc pe tastatura. Ma-nclin! later edit: stau si ma intreb daca nu ne-om fi cunoscut cumva pe la intrunirile de la Radauti... multumesc. Username-ul e de acuma mult timp cand incercam sa cumpar un far la ZX7. Dar am incheiat de mult timp socotelile cu speed-urile, numai ca minunatii de admini au zis ca nu pot sa imi schimbe userul decat dupa 500 de postari ...asa ca tre sa ma apuc sa povestesc pe motociclism Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Iulian_Aftene Postat Ianuarie 15, 2016 Share Postat Ianuarie 15, 2016 (editat) 900 de km intr-o singura zi pe drumuri ucrainene !! Zic ca ai putea incerca editia urmatoare de Dakar , ii ei fata lu Gyenes Felicitari, in rest poze si povesti .. Editat Ianuarie 15, 2016 de Iulian_Aftene Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
wladlewo Postat Ianuarie 15, 2016 Share Postat Ianuarie 15, 2016 Felicitari! FF.frumos inceputul.Apropo de politie....Nu te dai jos de pe motor(nu iesi din masina).Nu au voie sati ya permisul.Max.amenda.Pe proces verbal(protokol,in l.rusa).Cu dovezi atasate(foto radar).Ameninti ca suni la consulat. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
gabyshor Postat Ianuarie 15, 2016 Share Postat Ianuarie 15, 2016 bine ai venit petrica! ma bucur sa citesc si povestile, dupa ce m-am delectat doar cu pozele de pe fb. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
GAMO Postat Ianuarie 15, 2016 Share Postat Ianuarie 15, 2016 Felicitari pentru tura! Mi-o doresc. Nu stiu cum sa gasesc 2 luni, inca... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Titishor Postat Ianuarie 16, 2016 Share Postat Ianuarie 16, 2016 Excelenta prima zi. Mai putin partea cu politia, dar era de asteptat ca vor fi marlani. Abea astept continuarea Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cristache Postat Ianuarie 18, 2016 Share Postat Ianuarie 18, 2016 900 de km intr-o singura zi pe drumuri ucrainene !! Zic ca ai putea incerca editia urmatoare de Dakar , ii ei fata lu Gyenes Felicitari, in rest poze si povesti .. Si eu ma intreb, cum ai reusit sa faci 25.000 km in 59 de zile...423km/zi in fiecare zi...nu zic ca nu se poate, dar cam mult (si greu ) zic eu... Oricum supertare tura ta... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
northern_freyja Postat Ianuarie 18, 2016 Share Postat Ianuarie 18, 2016 Superb! Felicitari pentru tura, e fain sa asculti povestile celor care isi urmeaza visele Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
blonduzx7r Postat Ianuarie 19, 2016 Autor Share Postat Ianuarie 19, 2016 Multumesc baieti. Pentru ca mi se adreseaza de multe ori intrebarea cum de asa repede, voi incerca sa explic stilul meu de a conduce si cum imi pregatesc turele. Sunt genul de om care merge cu cortul. cu primusul si cu o desaga de conserve si supe instant dupa el tot timpul. La inceputurile plimbarilor mele era modul cel mai ieftin de a calatori si neavand prea multi bani era singurul mod...dupa care lucrurile s-au mai schimbat dar stilul de cortist si mancat din traista a ramas. Am terminat o facultate de geografie la Iasi, un master in meteorologie la Cluj si am lucrat ca si meteorolog timp de 11 ani la 2 statii de munte-Rarau si Calimani iar in urma cu 2 ani am renuntat la meteorologie si mi-am facut o firma de tursim de aventura (rafting, canoe, escalatada, calarie etc.)...din care reusesc sa imi finantez excursiile iar de aici va las pe voi sa trageti concluziile. Acuma cativa ani mi-am propus sa vad lumea pe motocicleta si pana acum m-am descurcat bine si am reusit sa vad emisfera nordica (atat cat am putut) si urmeaza frumoasele lumi din emisfera sudica. Nu am posibilitatea sa imi iau un an liber si sa plec de nebun sa vad lumea...dar am tot facut compromisuri si am reusit sa imi aloc in fiecare an 1-2 luni pentru vazut lumea. Cand zic compromisuri ma refer la acele parti nasoale: certuri cu sotia, certuri cu familia, renunti la contracte , iti dai demisia de la servici de draci pentru ca seful nu iti mai acorda 3 zile libere cand tu esti in Stockholm venind de la Nordkapp cu motocicleta si mai ai 24 de ore sa ajungi la tura pe munte....iar anul asta am facut-o de tot rahatul si dupa ce ne-am casatorit am plecat in 2 luni de miere singur in Mongolia (nu de egoist...dar nu a vrut sa vina nici in ruptul capului pentru ca ar fi prea periculos). Fac aceste calatorii pentru a vedea lumea si aici ma refer la locurile alea frumoase pe care le-a facut natura - chei, munti, vai, canioane,rauri, mari si lacuri, drumurile alea proaste de pamant care de obicei te duc in cele mai izolate si frumoase locuri si de obicei esti singur acolo iar daca dai si de un om pe acolo cu siuranta e nebun ca si tine. Nu imi place sa vizitez orase, nu inteleg nimic din ele si nu am nici o traire speciala ...iar daca in Europa mai avem catedrale, cetati, cladiri vechi la care se vede cat de mult au muncit oamenii si parca te duc cu mintea in acele vremuri in SUA si Canada un centru cu zarie nori facuti recent si restul cartiere de case care nu iti inspira decat bunastarea lor. De Rusia nu vreau sa zic nimic Obisnuiesc sa merg fara nici un plan concret de acasa...adica am un master plan cu tarile pe care vreau sa le vad dar dumurile efective si locurile le stabilesc odata intrat in acea tara din informatiile de la localnici . Pentru ca de obicei caut drumurile de pamant si zonele in care nu prea merge lumea si de cele mai multe ori nu sunt nici hoteluri, 90-95 % din noptile petrecute sunt la cort. De cele mai multe ori nu ajung unde imi propun, fie mai faci o pana, fie gasesti un loc pe drum unde vrei sa stai mai mult, fie mai trag cate o rataceala de cateva ore si multe alte motive si de aceea e esential sa am totul cu mine : cort, apa, mancare, primus, sac bun de dormit si un telefon prin satelit. De ce am facut asa multi km in asa scurt timp in tura din Mongolia? Pregatirea efectiva a excursiei in acea zona a lumii este conditionata de vize: timpii de asteptare a fiecarei vize, date de intrare si iesire, durata vizelor si numarul de intrari in fiecare tara .Intentionam sa ma intind mai mult in tura, undeva la vreo 3 luni dar viza de Rusia mi-a dat totul peste cap. Ordinea in care am inceput sa aplic pentru vize a fost Kazahstan si Kirghistan pentru ca acele erau erau cele mai importante, fara ele nu ai cum sa ajungi in Pamir pe ruta pe eu o stabilisem Rusia -Mongolia-Rusia-Kazahstan-Kirgistan-Tajikistan etc.Timp de astepare pentri aceste 2 vize este de 5 zile, iar viza de kirgastan o iei tot de la ambasada Kazahtanului Urmatoarea a fost viza de Azerbaijan: ai un timp de asteptare de 10 zile lucratoare si cel mai important este sa ai deja viza din tara din care intri in Azerbaijan...in cazul meu era Kazahstanul. Initial vroiam sa trec prin Uzbekistan si Turkmenistan dar timpul de asteptare pentru Turkmenistan era de 3 saptamani iar pentru Uzbekistan trebuia sa merg la Viena, Kiev sau Istambul unde exista consulat sau ambasada uzbeka. Deci am plecat cu un plan de acasa astfel :Rusia -Mongolia-Rusia-Kazahstan-Kirgistan-Takikistan-Kirgistan-Kazahstan (Aktau)-trec cu feribotul in Azerbaijan-Georgia-Turcia-Bulgaria - Romania. Avand deja cele 3 vize...urma sa mai aplic si de cea de Rusia. Pe sit scrie ca ar fi o viza de 2 luni cu 3 intrari si pe care eu ma bazam ca am 60 de zile in care sa fac Rusia - Mongolia- Rusia -Kazahstan in 60 de zile...vreo 13.000 km pe care ai timp suficient la dispozitie sa ii faci lejer. Cand am sunat la firma care intermediaza viza de Rusia (nu se merge la ambasada si doar prin aceasta firma se poate accesa viza) aflu ca acea viza nu exista si ca pot s aimi ofere decat o viza de 30 zile cu 3 intrari..si dintr-o data planurile mele au fost ruinate. Am sunat disperat la Stantour sa vad daca nu au ei vreo varianta mai buna si pe langa faptul ca cereau vreo 400 dolari mai avea si un timp de asteptare de 4 luni ...era ceva viza culturala sau mai era o varianta de viza de afaceri . M-am reasezat pe Google maps la calculat km si sa vad daca reusesc sa fac asa multi km in asa putin timp...mai ales ca e Mongolia la mijloc cu drumurile ei sparte. Nu aveam planuri sa vizitez nimic in Rusia, singurul loc unde as fi stat vreo 3 zile ar fi fost Baikalul....si poate sa intru putin pe drumurile alea frumoase sparte din Siberia....dar nu a fost sa fie. Nu sunt genul de motociclist care opresc din 50 in 50 de km pe marginea santului sa imi admir motocicleta sau sa fumez o tigara...daca nu e nici o zona frumoasa ii dau jar cate 100-150 km fara oprire. Pentru ca dorm la cort opresc doar cu 20 de minute inainte de a se face intuneric si adorm odata cu gainile pentru ca nu am cu cine sa povestesc sau alte distractii. Pentru ca ma culc odata cu gainile ma si trezesc odata cu ele...adica inaintea rasaritului soarelui, strang cortul, leg totul pe motor si astept sa se lumineze sa nu pierd nimic din peisajele care ar putea fi pe drum. Nu opresc nici la restaurante sa manac...pentru ca tot timpul am la mine legume, fructe, conserve de toate felurile si imi place mult sa manac pe cobul motocicletei sau in fund pe marginea drumului si nici nu pierd asa mult timp cu mancatul. Imi place sa conduc repede: nu respect niciodata regulile de circulatie -depasesc pe dunga continua, nu respect vitezele si imi iau si amenzi pentru asta...dar nu ma deranjeaza. Ca si idee in zone unde nu e nimic de vazut nu las motocicleta sub 100 la ora in localitate si cu 130-150 frecvent in afara ei. Rusia are exact drumurile de care am scris mai sus: drepte, lungi, asfalt relativ bun si fara nimic de vazut pana prin Krasnoyarsk..stepa-campuri unde fac agricultura si iar stepa . Mai mult de atat aveam si stresul cu viza scurta de Rusia si trebuia sa fac in jurul a 13.000 km in 28 de zile, pentru ca avand si complicatia din ultima zi cu viza de Mongolia am mai intarziat 2 zile cu plecarea. Si singurul meu gand era ca fiecare moment petrecut pe marginea drumului in pragmatica Rusie era un moment pierdut in salbateca si frumoasa Mongolie. Ma mai intreba lumea de ce plec asa tarziu in acele zone cand oricum te astepti sa pice zapada si sa fie foarte frig, asa ca voi incerca sa explic pe scurt: am o firma de aventura care functioneaza exclusiv vara pana in septembrie si nu ma pot rupe de acolo...pentru ca asa imi finantez excursiile. In fiecare an spre sfarsitul sezonului incerc sa imi fac un plan unde sa merg....iar in zonele astea frumoase de pe pamant din emisfera nordica incepe sa fie frig de prin octombrie si singurile mele optiuni de a vedea si lumea asta erau: sa merg sa le vad in toamna cu riscurile aferente sau sa nu le vad niciodata. Sper ca am reusit sa explic putin logica pe care merg si revin mai tarziu cu poveste Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Titishor Postat Ianuarie 19, 2016 Share Postat Ianuarie 19, 2016 Din nou, nu pot decat sa te felicit si sa astept continuarea povestii Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Figment Postat Ianuarie 19, 2016 Share Postat Ianuarie 19, 2016 Pfff... livin' the dream. Cum s-a comportat GS-ul? Vreo problema pe drum (nu ma refer la pene)? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
blonduzx7r Postat Ianuarie 19, 2016 Autor Share Postat Ianuarie 19, 2016 (editat) Pfff... livin' the dream. Cum s-a comportat GS-ul? Vreo problema pe drum (nu ma refer la pene)? eu sunt tare multumit de GS. L-am cumparat anul trecut in luna mai cu 5000 km in bord si acuma are 55.000 si nu a facut nici cea mai mica problema, o singura data i-am schmbat bujiile inainte sa plec in Mongolia si am schimbat uleiul la fiecare 5000 km. Numai in tura asta am schimbat la interval de 7000 km ...dar eu fac un exces de zel cu schimbul de ulei, cartea recomanda la 10.000 km. E comic ca eu sunt norocos si cam fac pene de cauciuc...dar in tura asta nu am avut nici macar o pana si am ros 2 seturi de cauciucuri, pe care le-am tot schimbat intre ele si am bagat pe off road mult tare de fapt nu i-am facut nimic pana la 30.000 km cand am schimbat la el kit lant, toti rulmentii de la roti si filtru de aer. Motorul nu bate, nu consuma ulei, nu supureaza, telescoapele nu au nici cea mai mica problema. Editat Ianuarie 19, 2016 de blonduzx7r Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
pestritu Postat Ianuarie 19, 2016 Share Postat Ianuarie 19, 2016 Felicitari pentru tura si sotia intelegatoare(cam rar sa gasesti asa ceva) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Figment Postat Ianuarie 19, 2016 Share Postat Ianuarie 19, 2016 eu sunt tare multumit de GS. L-am cumparat anul trecut in luna mai cu 5000 km in bord si acuma are 55.000 si nu a facut nici cea mai mica problema, o singura data i-am schmbat bujiile inainte sa plec in Mongolia si am schimbat uleiul la fiecare 5000 km. Numai in tura asta am schimbat la interval de 7000 km ...dar eu fac un exces de zel cu schimbul de ulei, cartea recomanda la 10.000 km. E comic ca eu sunt norocos si cam fac pene de cauciuc...dar in tura asta nu am avut nici macar o pana si am ros 2 seturi de cauciucuri, pe care le-am tot schimbat intre ele si am bagat pe off road mult tare de fapt nu i-am facut nimic pana la 30.000 km cand am schimbat la el kit lant, toti rulmentii de la roti si filtru de aer. Motorul nu bate, nu consuma ulei, nu supureaza, telescoapele nu au nici cea mai mica problema. Foarte tare, sper sa te tina inca de cel putin 5 ori pe atat fara probleme. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
AiRdr0p Postat Ianuarie 19, 2016 Share Postat Ianuarie 19, 2016 (editat) Wow...ce faceti voi e super...cred ca dupa trackdays-uri...calatoriile acestea sunt cele mai tari lucruri pe care le poti face cu un motor. Multa bafta! Editat Ianuarie 19, 2016 de AiRdr0p Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
blonduzx7r Postat Ianuarie 19, 2016 Autor Share Postat Ianuarie 19, 2016 (editat) Gata ..am ajuns in mama Rusie si de aici mai sunt 6500 km pana la granita Mongola. Imi planificasem sa ajung in Ulan Bator in 10 zile...dar daca s-ar fi putut as fi tras sa ajung si mai repede. Am rasuflat usurat ca am reusit sa intru in Rusia fara probleme si primele mele prioritati erau sa gasesc un magazin de telefonie mobila sa cumpar o cartela SIM si sa activez internetul , sa am o legatura cu Laura, sa mai belesc ochii pe facebook si a doua problema era sa gasesc un bancomat si sa scot ruble ...ca doar aveam de petrecut vreo 9 zile in Rusia. Vremea era asa cum e si Rusia: mai mohorata,ploioasa si cat am stat in vama plouase continuu...omuletii de acolo radeau de mine ca aveam pe mine costumul de ploaie si stiti cu totii ce frumos arati astfel imbracat. Pana in Kursk , primul oras major de pe ruta mea aveam 180 de km, benzina aveam in motocicleta, ploaia se oprise dupa vreo jumate de ora si i-am dat sustinut pana acolo. De obicei incerc sa evit orasele si sa nu pierd timp in trafic dar acuma am intrat pe zona centrala....si pentru ca aveam nevoie de bani si SIM dar si pentru ca eram curios cum arata un oras rusesc. Trebuie sa zic ca asfaltul a fost bun pana acolo, benzinarii peste tot pe marginea drumului, drumurile marcate cu vopsea, indicatoare cu directii si km pe ele si se circula ca la noi in romania....chiar mi s-a parut civilizat. Pana la plecare vorbisem cu Adrian - baiatul care a fost acuma 2 ani la Magadan, Mongolia vreo 6 luni si cu Ama care fusese anul trecut cu un ARO pana la Magadan si cu Mihai care era in tura lui prin Europa cu familia in atas si toate informatiile despre Rusia erau bune: mancare ieftina, benzina ieftina, asfalt bun,roaming-ul functiona pe cartela Orange, rusii oameni ca lumea si ma bucuram ca se adevereau. Am vazut din mers un bancomat la intrarea unui supermarket, am tras imediat acolo, am parcat langa un Ij (eu sunt unul dintre marii fani ai IJ-urilor...au fost primele mele motociclete si am avut 3 ), am scos cateva mii de ruble sa am pentru vreo 5-6 zile de benzina si neprevazut , am intrat si pana in supermarket..ca doara doara o sa gasesc si un ghiseu unde se vand cartele SIM. Am avut noroc ca am gasit si cartela SIM acolo, l-am facut cu greu pe vanzator sa inteleaga ce vreau , si sa imi activeze si internetul pe cartela. El imi tot explica ca nu poate sa imi dea cartela fara un buletin rusesc , eu ii ziceam sa faca fara si pana la urma a trecut cartela pe datele mamei lui: punct ochit si punct lovit - aveam tot ce vroiam . Am continuat prin centrul orasului dar nimic de remarcat: orasele arata frumusel si aranjate pe zona centrala dar pana acolo de obicei e un calvar, mai ai gauri in asfalt, te mai strange un rus cu masina de bordura, te mai claxoneaza, te mai si saluta si te intreaba din mers de unde esti si unde mergi...dar hey....asta inseamna Rusia si asta e experienta ruseasca. Pana sa ies din oras, vremea se facuse frumoasa, eu aveam internet si putea sa vorbesc cu Laura, aveam bani rusesti, GPS-ul mergea bine, motorul perfect (desi zgomotul de la discul pe fata era acolo si discul era fierbinte tot timpul dar nu ma ingrijora pentru ca era rezolvabil in jumate de ora cu sculele pe care le caram cu mine)...ma simteam in al noualea cer si gustam din plin Rusia. Urmatorul oras prin care am intrat in centru a fost Voronej si la fel ca si Kursk: frumusel si curat in zona centrala si destul de necajit la periferii. Nu prea am facut fotografii pentru ca nu aveam la ce: stepa si ogoare asa ca am condus inca vreo 600 km pana se facuse seara pana in apropierea orasului Saratov, am tras pe marginea drumului in spatele unor copaci, mai ferit de ochii lumii, am intins cortul, am deschis o bere Baltika, am luat o gustare si cu ochii in harta calculezi km si zile pana in Mongolia. » Post actualizat in 19 Jan 2016 16:49Noaptea nu a fost prea buna si dimineata ma trezesc de frig odata cu primele semne ale diminetii. Bag cheia in contact sa vad cate grade sunt afara:bordul arata 0 grade. Ma asteptam sa fie frig in tura asta si aveam echipament bun cu mine...dar parca ma asteptam sa intru mai tare spre Siberia si sa simt frigul. Eu tot timpul sunt optimist si mi-am zis - daca vroiam sa fie cald si simplu mergeam la all inclusive in Ibiza dar am ales Rusia si Mongolia toamna...asa ca asta e !!! si oricum e mai bine sa ma bucur de situatie decat sa imi fac griji Am luat o gustare, am strans lucrurile pe motocicleta numai bine incepuse si soarele sa apara, am pornit manerele incalzite, m-am imbracat mai bine si la drum. Imi propusesem sa fac in acea zi 1000 km si nimic nu parea sa ma opreasca mai ales ca si vremea era buna- doar putin racoare. Pe marginea drumului in Rusia sunt tot felul de babute care vand produse de pe acasa: muraturi, cartofi, varza, ciuperci la borcan , fructe etc....cam asa ca pe la noi. Eu sunt foarte pofticios de felul meu si mananc multe fructe si ma tot gandeam sa iau niste fructe locale . Am observat la un moment dat 3 babute care vindeau niste mere rosii asa de frumoase incat nu m-am mai abtinut, am intors motorul direct la ele. Toata aveau cate un mar in mana si un cutit cu care taiau sa gust marfa si toate erau asa de aromate si bune incat nu conta de la care din ele cumpar. Imi fac alegerea si am inceput sa pun mana pe cateva mere. Mare mi-a fost surprinderea cand babuta mi-a dat peste mana si ridic privirea la ea nedumerit si sa inteleg ce a declansat lovitura: avea 2 galeti de mere si imi zicea ca nu am voie sa aleg si daca vreau sa cumpar trebuie sa iau amandoua galeti pentru suma de 200 ruble (aproape 3 dolari). Incerc sa ii explic prin semne ca nu am unde sa pun 2 galeti de mere pe motocicleta si ca vreau doar 4 mere...dar ea nu si nu ori toate ori niciunul. Incepusem sa ma si enervez de cat de proasta era baba si am dat sa plec...si vad ca ma striga o alta babuta din cele 3 , care prinsese ideea ca nu am unde sa pun atatea mere si venea spre mine cu 4 mere. O intreb cat costa si ea imi spune ca nu vrea bani .... iar eu evident ca scot din portofel 200 de ruble si inssit sa ia banii....sub privirile ciudoase si nelamurite ale celeilate babe Drumul pana in Samara nu a fost foarte placut, deoarece e foarte aglomerat, asfaltul se schimba foarte des din bucatele de autostrada in drumuri in lucru, ba se ingusteaza in drumuri cu o singura banda pe sens, ba devine valurit foarte tare...dar BMW-utul se tinea bine si reuseam sa tin acul kilometrajului la peste 100 km/h constant. Iarasi nimic de fotografiat, vreme buna, opresti sa pui benzina si se mai aciueaza cate un pisic sau catelas de tine, mai iei 2 guri de mancare, mai faci niste depasiri riscante, mai depasesti pe dunga continua si te bucuri ca nu te-a vazut politia si uite asa Mongolia vine spre tine Trebuie sa mai fac cateva precizari - in Rusia benzina este foarte ieftina, undeva in jurul a 2-2,3 lei, marea majoritate a masinilor chiar si camioanele merg pe benzina ...si e plin de camioane : 50 % Kamazul lor si alte cateva chinezarii, 25 % europene si 25 % americane. Partea proasta nu e ca sunt multe, ci ca circula legal si nu depasesc pe dunga continua iar multe din Kamazuri sunt niste rable si merg foarte incet, mai mult de atat au desenat pe asfalt dunga continua parca in batjocura si in zonele cu km de vizibilitate . Am depasit in Rusia mai mult decat in orice tara si la un moment dat imi faceam griji ca voi arde releul de semnalizare pentru ca il tineam numai pe on. Pe langa toate vedeam tot timpul camioane, masini rasturnate pe marginea drumului si nu ma simteam prea in siguranta. Cu cat ma indreptam spre est cu atat parca si numarul de camioane mai scadea, ceea ce era numai de bine pentru mine. Dupa ce am trecut si de orasul Samara parca si peisajul devenea mai frumos, mai aparea cate o padurice, nu mai era asa de aglomerat si am intalnit si singurul motociciclist : Andreas. Baiatul era din Polonia, student in Sankt Peterburg venea din Mongolia si abia astepta sa ajunga in Samara sa bea o votca cu niste motociclisti si sa isi mai repare cate ceva pe la motor pentru ca arata jalnic. Conducea un dr 650, destul de farmat, tot ce avea pe el era legat cu sirma pentru ca luase multe trante in Mongolia, nu pornea decat impins, era murdar tot de praful mongolez dar radia de fericire si imi zicea ca Mongolia a fost foarte exotica. Am mai povestit vreo 10 minute, mi-a zis sa caut un anumit hostel in Ulan Bator pentru ca acolo vin motociclisti, dupa care l-am impins sa porneasca si fiecare in drumul lui - el spre Samara si eu putin mai stresat decat inainte sa il intalnesc ... spre Mongolia. 2 ganduri rulau in mintea mea: daca el cu motorul ala care e mult mai usor a cazut de asa multe ori incat arata ca dupa razboi, cum naiba voi trece eu cu al meu care e mult mai incarcat si cu siguranta mai greu. Nu mai zic ca el avea peste 2 m inaltime si peste 100 kg. Al doilea gand care ma imbarbata era ca omul era asa de fericit si inspira asa mult entuziasm incat ma facea sa cred ca o sa imi placa sa iau trantele alea prin Mongolia. ...ce bine ar fi sa ies si eu tot asa ciufulit si motorul tot spart dar pe roti si asa de bucuros ca Andreas. Pana pe seara am reusit sa imi fac 1000 de km si am tras iarasi intr-un camp mai ferit de pe langa drum, am pus cortul , manaci ceva, deschizi o bere Baltika si din nou cu ochii in harta, GPS, putin mai optimist pentru ca facusem deja vreo 2800 km si mai aveam vreo 4000 de km. Editat Ianuarie 19, 2016 de blonduzx7r Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
RobertAmbrozie Postat Ianuarie 20, 2016 Share Postat Ianuarie 20, 2016 Fain. Foarte fain. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CuCun Postat Ianuarie 20, 2016 Share Postat Ianuarie 20, 2016 da stiu ca-ti place 0° )) hai ca si noua ne place Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Titishor Postat Ianuarie 20, 2016 Share Postat Ianuarie 20, 2016 din ce in ce mai fain Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
JCDenton Postat Ianuarie 20, 2016 Share Postat Ianuarie 20, 2016 Abonat si aici Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Adixgl Postat Ianuarie 20, 2016 Share Postat Ianuarie 20, 2016 povestiri la gura sobei....like! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
blonduzx7r Postat Ianuarie 20, 2016 Autor Share Postat Ianuarie 20, 2016 Multumesc baieti de aprecieri si mai continui si aici putin:) dimineata din nou putina racoare dar nu chiar 0 grade si am dormit putin mai mult decat de obicei, soarele se trezise inaintea mea...cred ca era si efectul berii Baltika de 8 sau 9 grade..pana ieri incercasem doar cea albastra de 5 grade. Imi fac rutina cu pusul bagajelor pe motor, deja stiu exact locul fiecaruia si ordinea in care sa le pun, totul merge foarte repede, pornesc motorul si cat timp el se incalzeste putin, ma uit pe harta, GPS, ma uit la ora si imi stabilesc cam cat pot sa merg. Am observat ca tot timpul imi fac kilometrajul propus destul de greu in conditiile in care conduc constant si repede dar uitasem un mic aspect: mergeam contra fusului orar....si cu viteza cu care mergeam faceam cam 1 fus orar pe zi si normal ca ziua e mai scurta. Am calculat eu cam cat ar fi ora in acea zona si mi-am reglat ceasul din bordul motocicletei si din nou la drum. Dupa cativa km facuti mi se aprinde un bec de atentionare in bord si pentru ca mai, patisem stiam ca este ars un bec de faza . Am oprit si am vazut ca este faza scurta, nu m-am stresat prea tare pentru ca oricum eu nu conduc noaptea si in caz de sunt nevoit sa conduc, mai aveam faza lunga si proiectoarele. Dar cum mergeam asa pe plictisitoarele drumuri rusesti si te gandesti la orice, parca ma rodea ca s-a ars si ma mai gandeam ca poate voi avea nevoie in Mongolia si acolo nu voi gasi bec H7....asa ca mai bine ar fi sa caut in Rusia. Intre timp am mai oprit sa mai cumpar ceva paine proaspata, niste iaurt ca doar trebuie sa manaci si lactate, am prins si o aversa de ploaie si am inceput sa urc Uralii. Ma asteptam sa fie putin mai spectaculos sa treci Uralii...nu a fost sa fie, cateva serpentine molcome, o mare ingramadeala de Kamazuri si tiruri care mergeau cu 10 la ora, numai dunga continua si eu depasind intr-o veselie ...singurul lucru de care ma bucuram era ca ii dau jar la motor cu a doua si a treia si ca intrasem in paduri. Am trecut Uralii dupa vreo 80-100 km de mers in stilul asta dar ma rodea gandul sa gasesc un bec de faza. Iarasi nimic notabil in acea zi , am reusit sa fac iar vreo 800 km , ma apropiasem de Kurgan, am gasit seara un loc frumos de cort si aceeasi poveste, campat, mancat, bere , somn, 2 minute de vorbit cu Laura de pe telefonul prin satelit. In acea noapte din nou am dormit prea bine si m-am trezit dupa soare, deja ma enervasem pentru ca nu mai eram deloc stresat de tura si pierd timpul in locuri care nu imi ofera nimic. Imi fac rutina cu bagajele, incalzit motorul, harta, GPS si jar la drum. Tot treceam prin orasele , satuce mai mici si incercam sa gasesc un magazin de piese auto dar nu reuseam deloc sa il depistez pana la un moment dat cand am vazut la o iesire, firma Scania care arata ca un magazin mare de piese. Ghinion, pentru ca trecusem de el , semnalizez dreapta sa ies pe marginea drumului sa intorc, dar cand am iesit am intrat intr-un noroi de ala cleios de iti opreste roata imediat si nu mai zic ca intrase jumate din cauciuc. Rusii au un prost sistem de a face drumuri pentru ca pe langa asfaltul ala cu o singura banda pe sens pun pamant de ala cleios la acelasi nivel cu asfaltul si iti creiaza senzatia ca e ceva solid ( cand e uscat e solid dar cand e ud e moala ca naiba si acuma era ud ). Daca esti cu masina nu e nici o problema dar cu motorul e vai de tine. Reusesc sa tin motorul sa nu cada desi picioarel imi fugeau in toate partile, traficul era la maxim pentru ca eram la iesire din oras pe artera principala si era dimineata si am inceput sa incerc sa ies pe aceiasi directie de mers si sa intorc mai incolo. Si am inceput sa patinez, motorul nici nu se misca, am inceput sa imping si cu picioarele. Am inceput sa iesim cu viteza unui melc (si nu glumesc cand zic melc), am scos roata fata din nori si am pus-o pe asfalt si vad un camion care venea incet din dreapta , dar imi zic ca la cat de incet vine isi da seama ca am probleme sa ies ...el venea iar eu tot ieseam. Prostul a inceput sa ma claxoneze ca un bou desi era evident ca nu am ce face, eu reusesc sa pun si spatele pe asfalt...dar ghinion pentru ca era plin cu noroi si nu avea aderenta, el tot venea si claxona eu incercam sa nu scap motrul pe jos in fata lui sa dea peste mine(toate astea se intamplau cu viteza melcului), el a inceput sa se bage in depasirea mea desi de pe contrasens veneau alte camioane . De frica sa nu cad sub rotile lui pentru ca era la un milimetru de mine aleg varianta sa ma bag iar in noroi numai ca de data asta nu am reusit sa tin motorul pe roti si am cazut..pe stanga evident. O masina mica care era in spatele camionului vazuse toate faza, a oprit imediat sa vada daca sunt bine si sa ma ajute sa ridic motorul. Cu greu am reusit sa il ridicam in 2 persoane pentru ca de abia stateai in picioare pe noroiul ala, dar victoria a fost de scurta durata pentru ca il scapam pe partea cealalta Am ras amandoi, l-am ridicat din nou , i-am multumit si fiecare pe drumul lui. Am intors, am gasit becul, mai departe fara alte incidente si cred ca in ziua aceeia am reusit sa fac iarasi 1000 km si eram in planul meu, vremea tinea cu mine, trecusem de Omsk ma apropiam de Novosibirsk. peisajul incepea sa arate tot mai frumos, padurea frumos colorata in galben, asfaltul tot mai liber iar Siberia incepea sa arate asa cum mi-o imaginam.....si foarte mult cu Yukonul. Din nou am gasit un loc frumos de cort pe marginea unui mic lac si putin mai departe de drum si mi-am facut rutina de seara: cort, o supa la primus, un pateu, berica Baltika, harta si vise pentru urmatoarea parte a traseului Fotografiile sunt saracacioase dar asa am vazut eu Rusia....promit ca o sa imi iau revansa dupa ce intru in Mongolia si scuzele mele pentru litere mancate, dezacorduri si alte gresele de punctuatie sau ortografie dar sa stiti ca e foarte greu sa te exprimi in scris mai ales cand ai si o minte asa incurcata ca a mea Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
gabyshor Postat Ianuarie 21, 2016 Share Postat Ianuarie 21, 2016 petrica, stai linistit, lasa scuzele si da-i inainte, ca le zici prea bine. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
blonduzx7r Postat Ianuarie 26, 2016 Autor Share Postat Ianuarie 26, 2016 Dimineata erau -3 grade, motorul scotea abur dens si iti zice ca e frig de numa. Am strans bagajele si sa vedem ce ne rezerva aceasta zi. Eram in Siberia, asfaltul era bun,vremea buna, traficul sporadic si acopeream km buni. Pana in Irkutsk mai aveam vreo 1800 km si speram sa-i fac in 2 zile iar pana in Ulan Bator 3 zile. ...dar nu mi-a iesit. Dupa prima jumatate a zilei vremea sa stricat si a inceput o ploaie de aia mocaneasca, mai dadeam si de ceata, temperatura era de 3-4 grade ....foarte frumos. Dupa vreo 2 ore de mers asa cu 130 km/h isi intra apa peste tot...cu tot echipamentul tau smecher. Am plecat de acasa cu echipament dintre cele mai bune: geaca Heingerike Tuareg, costum ploaie Heingerike smecher rau iar restul hainelor fiind de montaniard din cele mai bune firme...nici un Goretex si nici mama cusaturilor lipite nu tine la 130 km/ora ...in 2 ore esti ciuciulete. Mi-am luat de acasa si aparatori de alea pentru frig (puff-uri sau nu stiu cum le zice), pe care le tragi peste handguarduri...a trecut apa si prin ele. Ud tot, cu frigul in oase si cu ploaie continua spre ora 4 dupa amiaza mi-am zis ca astazi voi dormi la hotel si imediat am inceput sa caut hoteluri pe marginea drumului. In Rusia este plin de hoteluri pe marginea drumului in special sa deserveasca soferii de camioane...care v-am zis ca sunt foarte multi. Unele au conditii mai bune iar altele arata si miroase ca intru-un spital de nebuni (paturi de alea din fier ciobite si ruginite la toate colturile, saltele vechi comuniste cu dungi si cu scobitura pe mijloc acolo unde sa dormit mai mult , miros de mancare de cantina, fara internet si tv). Toate aceste hoteluri au si restaurante de genul plimba tava cu mancare gatita foarte ieftina. Am inceput sa caut un hotel cu conditii mai bune pentru ca de cand plecasem de acasa mi se murdarisera ceva haine, aveam nevoie si de curent sa mai incarc acumulatori, imi era dor si de Laura si abia asteptam sa fac un Skype. Opresc la cateva hoteluri de nebuni dar nu imi placeau conditiile, fie nu aveau internet, fie nu aveau masina de spalat, fie era prea mizerie si frig, pentru ca logica mea era una simpla: daca tot voi sta la hotel ...vreau sa ma bucur din plin confortul unui pat la caldurica, un dus etc. Pana la urma gasesc un hotel pe gustul meu: aveau masina de spalat, dus, cald de numa, jos un restaurant cu plimba tava foarte curat, m-au lasat sa imi parchez motorul undeva ferit si char mi-au dat o camera cu vizibilitate la el....toate astea pentru 700 ruble adica 10 dolari....deci moca. Cum stateam eu in camera, beam o bere pe internet cu prietenii de acasa, prin camera erau aruncate haine si ciorapi uzi la uscat, vreo 2 cutii de bere pe jos, pe mica masa era plin de mancare, primus, cauciucuri de motor, conserve defacute, un miros de ceapa..pentru ca mancasem cu ceapa , ( cam asa cum arata o camera de camin de baieti in primul an de studiu) cand apare doamna de la receptie care era si vanzatoare la plimba tava cu inca un domn si imi zice ca acel domn va dormi in aceeasi camera. Am fost surprins de asta pentru ca nu mi se explicase ca voi mai fi cu cineva in camera. Sa explic putin: in aceste hoteluri sunt niste camere mici cu 2 paturi single pentru soferi de camioane si de fapt costa 700 ruble patul si nu camera, deci 1400 ruble camera incare poti avea noroc sa nu mai vina nimeni si sa platesti 700 ruble pe toata camera. Am discutat cu ei ...evident numai prin semne, soferul se cam distra de situatie si era clar ca nici nu ar vrea sa stea in camera aia, tantica era si ea foarte calma si mai facea si haz de mine ca nu stiu rusa...pana la urma ne-am distrat cu totii eu am ramas singur in camera cu 700 ruble. Dimineata urmatoare ma trezesc cu greu, ca doar dormeam la caldurica dupa atatea nopti in cort si aud nesuferitul sunet de ploaie care cade pe acoperis....nu e bine imi zic in mintea mea. Ma ridic sa am uit pe geam....trist....aceiasi vreme ca ieri, minunata ploaia mocaneasca. Deschid laptopul sa vad prognoza...trist din nou pentru ca se anunta toata ziua la fel in zona aceia. In ziua precedenta facusem doar 500 km ...jumatate din cat imi propusesem de acasa si nu prea imi convenea situatia dar mi-am zis nu am incotro...asa ca m-am pus din nou in pat la caldurica si somnic. M-am trezit mai tarziu, am facut bagajele, puse pe motor, imbracat bine si mai departe prin ploaie. NImic de remarcat in acea zi: frig, umezeala, ploaie continua, doar 5 grade afara....iar pe la 5 seara eram din nou ud pana la piele si infrigurat dupa vreo 600 km si am zis ca trag din nou la un hotel. Dupa 2-3 incercari de hotel nereusite am gasit unul foarte bun, tot cu 700 ruble. Am uitat sa zic ca la un moment dat am auzit o bataie ciudata de supape in motor, atunci cand il acceleram brusc si mi-am zis ca trebuie sa desfac si capacul la chiuloasa dupa ce ajung in Ulan Bator, dar nu ma ingrijoram prea tare pentru ca e o treaba destul de simpla iar in cel mai rau caz poti merge mult si bine cu acea bataie. Dimineata urmatoare din nou ploaie, era a 3-a zi si deja eram cam necajit de asta, m-am pus la drum si in vreo ora ploaia s-a oprit iar vremea parea ca se indreapta, mai prindeam cate o aversa, mai putin soare, una peste alta eram bine si faceam km iar astazi speram sa ajung la Lacul Baikal. Dupa amiaza tarziu trec si de Irkutsk si mai aveam foarte putin pana la Baikal, doar ca se lasa seara si trebuia sa gasesc repede un loc de campare....pentru ca asta fusese unul dintre visele mele : sa dorm cu cortul pe malul celui mai mare lac din lume - Baikalul. Soseaua urmeaza forma lacului, dar nu pe mal chiar..la unul 2 km de mal iar intre sosea si lac existalocalitati si linia ferata a transiberianului. Cand ma vazut cum sta treaba mi-am dat seama ca va fi greu sa gasesc un loc frumos de pus cortul si mai ales sa ajung cu motorul pe malul lacului. M-am chinuit vreo ora sa gasesc o cale sa ajung la lac, ba treceam de sat si dadeam de lini transiberianului fara trecere, ba dadeam de proprietati private care nu ma lasau trec ...dar pana la urma gasesc o proprietate privata, care momentan era inchisa, dar avea un paznic, pe care l-am mituit cu 200 ruble sa ma lasa sa intru si sa imi pun cortul pe mal cu promisiunea ca plec dimineata la prima ora sa nu ii fac probleme. Dupa atatea zile de condus, frig si ploaie, trebuie sa recunosc ca tare frumos era sentimentul de a fi cu cortul pe malul lacului Baikal, in inima Siberiei, la 7000 km de casa, motocicleta functiona perfect, toate pregatirile si calculele mele de acasa au fost corecte. Erau numai vreo 4 grade afara, ploaia se oprise, nu era nici macar o adiere de vant iar lacul arata ca o oglinda. Desi imi inghetau mainile pe bagaje cand le dadeam jos, nu cred ca am avut vreodata o placere mai mare sa intind cortul. Am deschis din prima o bere Baltika foarte rece...ca doar si ea statuse toata ziua la frig in cuburi si am inceput sa desfac bagaje si sa intind cortul la lumina frontalei. Dupa ce am intins cortul, m-am bagat in cort sa ma schimb de hainele ude si nu cred ca exista senzatie mai frumoasa decat sa iei un ciorap uscat si gros in picioare dupa ce toata ziua ai stat murat si in frig...si pana sa ma termin de schimbat se deschide si a doua bere Cat timp tot foiesti prin jurul cortului si a motocicletei, cauti de mancare prin cobi, mai pui la incarcat un telefon mai trece o ora si ti se face foame. Am scos primusul, am pus o conserva de fasole Bucegi la incalzit, mai tai o rosie si o ceapa si astepti sa se incalzeasca conserva si uite ca se termina si a doua bere iar tu esti deja ametit. Am mancat conserva de fasole , am mai facut si o supa la plic pe post de ceai sa ma mai incalzesc, deoarece temperatura scazuse spre 1 grad...si te bucuri de moment - tu satul si oleaca ametit, cu motocicleta si cortul pe malul Baikalului in Siberia si mai aveam vreo 950 km pana in Ulan Bator. Am mai deschis o bere, oboseala incepuse sa isi faca simtita prezenta si m-am bagat in cort, sac si haine groase de somn. Era foarte frig asa ca am aprins primusul in cort sa se incalzeasca si in 15 minute ma chinuiam sa tin ochii deschisi. Opresc primusul si am adormit bustean. Pe la 2 noaptea ma trezesc de frig, galagie si pentru ca trebuia sa merg la baie...ca doar bausem 3 beri inainte de culcare. Afara batea un vant de imi scosese cuiele la cort, valurile Baikalului vuiau de imi era frica sa nu dea peste mine si in 5 minute cat am stat sa remontez cortul si sa imi fac treburile eram inghetat sloi...enjoy the Siberia. Am intrat in cort, am pornit din nou primusul sa ma incalzesc si in 15 minute am facut o toropeala in cort de nu puteam sa tin ochii deschisi. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Adixgl Postat Ianuarie 26, 2016 Share Postat Ianuarie 26, 2016 Vreme vremelnica dar locatie de vis! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.