Sari la conținut

cicloburu

Super Membru
  • Număr conținut

    2.740
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de cicloburu

  1. Da, man, sînt de acord, dar asta e situația pe drumuri, există începători, există mașini care nu pot merge mai tare (din motive tehnice, din motive de șofer etc). Toate trebuie luate în calcul. Știu că exista o prevedere în lege care spunea că mersul nejustificat cu viteză mai mică decît coloana se pedepsește. Nu știu dacă mai e valabilă această prevedere, eu cred că da. Nimănui nu-i place să fie incomodat de lentoarea altuia. Totuși, drumurile nu-s numai pentru șoferii perfecți, ci mai sînt și d-ăștia care nu „pot” mai mult. Nu cred că e cineva în măsură să-i țină acasă pentru că nu se ridică la nivelul „perfecților”.
  2. Am găsit prin albumele vechi două poze cu părinții mei. Singura în care apare Mobra e cu mama, iar cu tata am numai una cu ochelarii de motociclist pe cap. Ambele poze sînt făcute în același loc, în apropiere de Hațeg, atunci cînd i-a prins noaptea pe drum, de s-a speriat maică-mea și s-a lăsat de „sportul ăsta”!
  3. Cam... Depinde de stare, eu le-am donat p-alea care mi-au rămas de la mobra lu' tata. De la aia mi-a rămas și capacul de motor care a ajuns la tine. Apropo, sper să fac rost astăzi de o poză cu acea motoretă. O scanez dacă o găsesc și o postez aici. Iaca și poza promisă! Iaca și ceva povești! Poza de mai sus este făcută tocmai la acel drum, undeva pe lîngă Hațeg! Înainte să-i prindă noaptea !
  4. Da, Bogdan, dar viteza maximă obligatorie nu e tot aia cu viteza minimă obligatorie! Deci, dacă pe un anumit tronson viteza maximă e 100, nu te poate blama nimeni că mergi cu 70, de exemplu, dacă nu poți stăpîni mașinăria la o viteză mai mare! Este evident că încurci, dar nu este obligatoriu să mergi cu viteza maximă, ci să nu cobori sub viteza minimă! (Aia înscrisă cu alb pe fond albastru, remember?)
  5. Poștă? Păi știi cît s-a făcut poșta? Șapte ani... măcar...
  6. Nu sîntem luați peste picior, ci s-a ales varianta cea mai simplă de a descongestiona puțin topicurile PINNED. Nu e soluția cea mai bună (deloc), dar e un prim pas.
  7. cicloburu

    Comana

    Pentru vitezane: Vă scoate exact unde se termină porțiunea proastă de după Grădiștea. De acolo mai e doar un kilometru vălurit, dar practicabil.
  8. cicloburu

    Comana

    Ca să vezi pe unde m-a dus Alioșa, printre altele, dă click pe poza de la semnătura mea, citește și comentariul autorului clipului și vei ajunge și la un link de aici, de pe motociclism...
  9. cicloburu

    Comana

    Dacă am trecut eu de două ori cu Alioșa, pe udeală, nu văd de ce n-ai fi putut să treci cu Aprilia p-acolo, deci factorul FUN a făcut să merite, nu-i așa?
  10. cicloburu

    Comana

    Între Izvoarele și Mironești.
  11. cicloburu

    Comana

    Drum bun! Ai o grămadă de variante!
  12. cicloburu

    Comana

    S-a asfaltat recent varianta pe Brăniștari - Budeni, DJ 411, cu intrare pe el din DN 5 (la Călugăreni). Varianta pe Frumușani - Hotarele nu o recomand! La Teiușu intri pe un drum de căruță cu șleauri făcute de roata de tractor, nu te văd bine pe el. Cel mai des merg pe următoarea variantă: 1 Decembrie - Adunații Copăceni - Grădiștea - Comana, fără a merge prin Falaștoaca ci din Grădiștea la dreapta pe DJ 412A (singura porțiune proastă a traseului). Drept urmare, îți recomand să mergi pe o parte si să te întorci pe cealaltă dintre cele propuse de mine. L.E. Văd că ai Aprilia Pegaso, eu am mers cu Uralul pe Frumușani - Hotarele, dar cunosc drumul, merg de cîteva ori pe an la un prieten din Comana. Dacă nu cunoști drumul ai impresia că te-ai rătăcit (ba chiar poți s-o și faci, că la ieșirea din Izvoarele se termină brusc asfaltul și te trezești în cîmp!). Asfalt se mai vede apoi numai la bifurcația de după Mironești unde faci stînga spre Comana. Toată porțiunea de care vorbesc este asta!
  13. Ha! Uitasem! Fix în ziua discuțiilor mai aprinse despre înțepături am „prins” și eu o viespe! La gît m-a capsat. Aproape la fel se făcuse și la mine! Ideea e că nu mă așteptam să mai fie viespi, că era destul de tîrziu, dar se pare că aia era rătăcită și eu îi tăiasem calea cu Alioșa. Iar a doua zi am mai fost înțepat de una în cotul stîng. M-a ținut umflătura, care era identică cu poza ta de mai sus, cca o săptămînă!
  14. Pe acolo unde mergi tu cu 80-100 a murit o femeie lovită de un motociclist acum cîțiva ani, probabil și ăla a gîndit la fel ca tine!
  15. Da, chiar m-am uitat. E important să vezi cu cine ai de-a face! Și pentru relaționare și pentru afaceri. Tu vrei să coboare topicul pentru că ai primit referințe negative și nu doar de la Vulpoi!
  16. Logic că așa ai vrea: link Eu nu-s deloc de acord!
  17. Mere, mere! N-am nimic cu prietenul tău, mă deranjează debandada care a ajuns să fie p-aici...
  18. Păi văd că e debandadă, văd că nu se găsesc sau nu se aplică soluții, lumea se ceartă... Cam atît. M-am săturat. Mă voi limita la a urmări ce mă interesează. Cît despre Uralul fără o roată, mă mulțumește deplin așa „șchiop”!
  19. Și tocmai ce ziceam că nu mă mai bag în treburi de moderare! Cum să deschizi topic nou pentru un piston? Mai ales după ce l-ai postat în alt topic (care nu era nici ăla cel potrivit)? Dacă vrei să-l dai, mai bine spune la bursă ce cotă are, nu deschide un topic nou cu aceleași informații!
  20. Tocmai vorbeam ieri cu Ivan despre plăcerea mersului SOLO! Atașul e a cincea roată la căruță. Așa că nu mă mir că ați coborît acest topic complet nesemnificativ pentru comunitatea posesorilor de comuniste (d-aia o avea atîtea pagini...)! Gata, m-am lămurit, nu mă mai bag în treburi de moderare... De fapt, o să-mi restrîng foarte mult activitatea p-aici, că nici nu vînd, nici nu prea cumpăr... Cel mai mult am încercat să ajut, cu un sfat, cu o piesă, cu un link... Timp pierdut! Vă salut! Toate bune! Același Ovidiu pe care-l știți!
  21. Sorine, nu mai merge de multă vreme să setezi alt număr de topicuri pe pagină. 20 e numărul. Am spus asta cîțiva dintre noi, puțin mai sus. Coane Alecule, dacă tot ai unit topicurile de mai sus (ceea ce nu e rău deloc), adaugă și topicul de cereri, că tot la bursă se încadrează. Altfel, vine omul pe topicul de bursă și cere, vine pe topicul de cereri și cere, ba mai face și topic separat și cere! Mă refer la topicul lui madcox, cel căruia i-am pus link mai sus, cu albastru. Dacă-l unești și pe el cu bursa, se mai face un loc.
  22. Răzvane, n-ai înțeles, la ce nu putea umbla Aleko și oricare alt moderator era structura aia pe care am sugerat-o eu pe topicul de pe care ai adus citatul. Topicurile pot fi urcate, coborîte, unite, despărțite, ascunse sau chiar șterse de oricare moderator.
  23. Ridicați, măi nene, topicul acolo unde-i este locul! Dacă nici ăsta nu e topic de ținut sus, topic care ține comunitatea (pasionaților de comuniste) legată, atunci nu văd rostul ridicării niciunui topic! Moderatorul care a concatenat topicul lui Lidi cu Bursa este dintre cei care moderează, de obicei, aici? E doar o curiozitate... nope
×
×
  • Creează nouă...