-
Număr conținut
2.740 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de cicloburu
-
Ce-mi place să primesc sfaturi și păreri de la cineva care acum vreo doi ani nici nu știa diferența dintre Ural și Nipru. Și care își vinde fiarele sovietice că s-a plictisit deja de ele! Că-ți lipsește simțul umorului, cel mai adesea, nu mă mai mir. Am ajuns să nu mai vorbesc cu tine (și-mi pare rău, dar asta e) exact din cauză că ai „gura mare”! Te-ai mirat că m-am supărat și nici nu a trecut săptămîna de cînd nu-ți mai răspundeam și m-ai (ne-ai) înjurat - nu aici, dar știi foarte bine cînd și unde! Nu te mai obosi să-mi răspunzi, sînt supărat și nu-mi trece așa ușor, mai ales că aveam oareșce pretenții de la tine și că ți-am ținut partea deseori, chiar și atunci cînd lumea îmi zicea că greșesc! Te salut! Să ai casă de piatră!
-
La cît de „leneș” e Adrian la scris, tot ce pot spune este că ieri l-am călărit p-al său Arkadi într-o frumoasă plimbare nocturnă și n-a mers niciodată mai bine! Avea o vlagă, ceva de speriat! Parcă era Alioșa al meu! De fapt, pe Arkadi se află acum carburatoarele lui Alioșa, deci nici nu e de mirare că trage de rupe șoseaua! Adrianul este încă în căutări de carburatoare ideale (!!!) ceea ce nu-i sigur că va găsi vreodată! Mai și postează aiurea cererile, de se mai iau și „vînzătorii” de el! Una peste alta, Arkadi RULEAZĂ! TARE!!!
-
Partea deschisă a zalei de închidere se pune în sensul opus mișcării pentru a evita scoaterea acesteia în timpul rulării. Cu alte cuvinte, se pune dinspre motor spre roată în partea de sus a lanțului.
-
Căline, iaca Nibali:
-
Salut, Edi! Dă-mi un apel la numărul din semnătură.
-
Băi, ia nu mai învățați copilul la prostii! Nu știți că are prietenă - cea cu care împarte contul? Dacă citește și ea p-aci, s-a lins pe bot de „cont”! P.S. Io tot aștept poze cu diva! Poate mă mut la Constanța...
-
Prieteneasca de atase si clasice 2014
topic a răspuns lui cicloburu în mihai_prdul Motociclete clasice
I fixed it for you! -
Răspuns...
-
Da, @owene, că Drobu are altă cotă. Adrianul a pozat acolo tot ce a primit de la polon.
-
Bateria „nominală” de ES avea 8 Ah. Totuși, cea pe care o ai este de ajuns.
-
5 mm nu-i faci nici din klingherit. Caută textolit sau teflon. și p-ăla îl încadrezi între două garnituri de carton așa cum zice Glisici - CARE E CEL MAI TARE!
-
Intâlnirea de Comuniste Âşi AtaÂşe '14, 25-27 Iulie, Cabana Cuca
topic a răspuns lui cicloburu în Alekoul Coltul "comunistelor"
Așa e Silviu, asta am zis și eu, poate să confirme și Ursulanu... -
Intâlnirea de Comuniste Âşi AtaÂşe '14, 25-27 Iulie, Cabana Cuca
topic a răspuns lui cicloburu în Alekoul Coltul "comunistelor"
Dacă plătești cu cardul, se poate și în rate, dar știu că se procedează în sistem credit, de tip card avantaj, deci nu știu dacă se poate sista plata. -
Intâlnirea de Comuniste Âşi AtaÂşe '14, 25-27 Iulie, Cabana Cuca
topic a răspuns lui cicloburu în Alekoul Coltul "comunistelor"
Din păcate, RCA-ul nu se poate plăti în rate. Casco se poate plăti-n rate, dar nu RCA. -
LEGENDE PE 2 ROȚI LA SUN PLAZA - Expoziție
topic a răspuns lui cicloburu în cristi 57ul Motociclete clasice
Te înșeli. S-a fabricat din 1956. -
O problemă pe care e posibil s-o întîmpini ar fi că lanțul ar putea să nu calce corect pe noul pinion. Pinionul din poza pusă de @foxxbiker este, din cîte știu eu, de BMX, iar astea nu se pupă cu lanțurile de MTB. Și eu am trecut o bicicletă de oraș pe single, dar am procedat fără să schimb pinionul, ci am ales unul din cele 5 pe care le aveam și am scurtat lanțul astfel încît să-l folosesc numai pe acela. Uite aici ce mi-a ieșit.
-
Nici nu trebuie s-o mute, se mută Rusia singură! Cînd vrea ea! Cu rusoaice cu tot!
- 537 răspunsuri
-
- accidente motocicleta
- accident motociclete
- (și 2 alții)
-
Useri neseriosi/Clienti tepari
topic a răspuns lui cicloburu în mertanul Motociclisti, in fiecare zi
Plagiezi! -
Topic de Feedback - Comuniste
topic a răspuns lui cicloburu în Dimethylmercuryul Coltul "comunistelor"
- 586 răspunsuri
-
- useri neseriosi
- hoti
-
(și 1 alții)
Setat cu taguri:
-
Donatii - dar nu in bani
topic a răspuns lui cicloburu în Inger`Albastruul Actiuni caritabile si de sustinere
Îți mulțumesc în numele viitorilor utilizatori! -
Donatii - dar nu in bani
topic a răspuns lui cicloburu în Inger`Albastruul Actiuni caritabile si de sustinere
Nu arunca anvelopa! Am cui s-o dau și p-asta! -
Donatii - dar nu in bani
topic a răspuns lui cicloburu în Inger`Albastruul Actiuni caritabile si de sustinere
Mulțumesc! Cu precizarea că și eu l-am luat ca să-l dau cadou... -
Donatii - dar nu in bani
topic a răspuns lui cicloburu în Inger`Albastruul Actiuni caritabile si de sustinere
Cea de 17 rămîne la donație pentru altcineva, nu-mi folosește. Mulțumesc.
