Sari la conținut

Lucian_M

Moderatori
  • Număr conținut

    7.749
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

Orice postat de Lucian_M

  1. E bine că știi de glumă. Verifică ce ține de aprindere, posibil să fi intrat apă la bujie.
  2. Eu încă nu știu, globul de cristal e în revizie. Dar îmi dau cu părerea: apa o fi fost cu ph acid și un pic dură?
  3. Dacă aș fi în locul lui, aș merge pe SX, am un prieten topit după acest model, zice că e compromisul perfect intre viteză și confort (a avut și zx12r, printre altele, e mare fan Kawasaki). Acum are un sx recent (vreo 2 ani are, dacă nu mă înșel). Acum, deh, indiferent ce iei, să aibă ABS, poate găsești unul echipat cu așa ceva, că a fost opțiune.
  4. Iovan l-a împușcat pe ăla pentru că venise să-i facă masaj nevestei.
  5. Am stingător, dar e un amărât de spray de ăla mare, n-am spor cu el. Bani de GL s-ar găsi, dar nu mai rămân pentru sabie, că briceagul e deja prea mainstream.
  6. Țara noastră e sublimă, legile sunt juste, iar eu aș putea să-mi exersez tehnica plastică pe hoț, apoi o rog pe soție să-mi aplice o durghineata peste ochi, ca să nu ies floricică. Cazul Iovan a fost mirific, în State ai voie să-l împuști pe cel care refuză să părăsească petecul de iarbă de lângă casă. La noi faci pârnaie dacă agresezi hoțul. Dacă tot e să fac pârnaie, măcar îl joc in picioare încât jur că nu mai merge în viața lui. Nici mânuțe nu mai are ca să sară gardul. Acum serios, aproape toți avem în mașină sau in topcase un briceag, care taie (sau nu, depinde dacă îți amintești să-l ascuți). Tai o roșie, un salam, o felie de pâine, o bucată de sfoară. In cazuri extreme, pui mâna pe el să te aperi, că doar nu o să acceptăm să ne căsăpească unii. Acum depinde de situația celui din știre, dacă și ce a făcut, că varianta reală nu prea se știe, din ce am înțeles. La mașină putem avea o cheie de roți sub scaun, dar la mobra nu prea avem justificare.
  7. In caz că sunt atacat în propria casă, ce lungime poate avea cuțitul cu care mă apăr? Asta dacă nu cumva e recomandat să stau liniștit.
  8. Cu plăcere! Aseară am asamblat și montat ambreiajul (a fost desfăcut complet), arcurile erau mai moi decât la a ta. Ambreiajul l-am montat singur, fără ajutor, cu o mână am apăsat, cu cealaltă am învârtit piulița.
  9. Nu-i chiar așa cum zici. De ce mai există ohlins, showa, hyperpro și wilbers, când amortizoarele standard de pe moto își fac treaba?
  10. 650 k4 a pornit bazaiala inclusiv pe Stelvio, la vreo 15 grade (poate mai puțin, era zăpadă pe creste). Nota bene: încărcată full, mers in special cu a doua. În oraș, la temperaturi mari, dacă e aglomerat, mai aud ventilatorul, și asta deși am antigel de calitate, în proporția recomandată, iar aerisirea e făcută cum trebuie. Poate am eu mâna mai grea.
  11. Am avut două seturi pe V-strom, nu prea am ce le reproșa. Mulți spun că sunt învechite ca design și concepție, dar la capitolele anduranță și aderență au fost ok. O mică problemă observată de mine (nu doar la seturile mele), apar fisuri mari între blocurile din spate (între crampoane). Am mers pe forestiere, se comportă conform specificațiilor.
  12. Am cuțit la patentul multifuncțional, se pune?
  13. Ăștia au flexuri la închisoare? Sau pânze de bomfaier?
  14. Lasă-l, a făcut o glumă. Dacă o să-l atace țiganii în vreo zi, va accepta bătaia cu plăcere și nu va apela ulterior la justiție. Și poliția face prostii cu duiumul, dar să iei apărarea țiganilor in dauna agenților mi se pare de ...
  15. Mie mi-s tare dragi țiganii și nu vreau să-i văd îndoiți pe genunchi, că doare. După vreun stâlp sună altfel.
  16. Era briceag sau cuțit de tăiat porcul? Dacă încape unul de ala mare, îi încape și triunghiul.
  17. La trotinetă? Am globul de cristal in revizie, nu pot ghici ce motocicletă ai.
  18. De plictiseală, scenarii aiurea. Merge jucăria, asta contează cel mai mult.
  19. N-am nici timp, nici dispoziție, nici răbdare, nici chef să o iau de la capăt. Oricum are multi km și lumea strâmbă din nas. Dacă o fi să crape ceva la ea, crapă motorul, ăla se ia cu cca 1000 euro. N-am chef să mai pun 3000 euro acum pentru altceva (tot 650 mi-aș lua, dar cu ABS). Repet, nu o dau.
  20. Dpmdv, deocamdată nu are rost, încă se ține bine, face acuși 110.000.
  21. Nu-i de azi, e de luni, am frecat 3 ore la utilaj, că arăta indezirabil. Am făcut câteva poze și am împins pe Facebook pastila că e pregătită de vânzare, a pus lumea botul. N-o vând.
  22. Am studiat acum ceva vreme chestiunea cu duritatea și am înțeles că se pune ce se recomandă, nimic altceva.
  23. Nu cumva îs lărgite prinderile cricului? Am fost nevoit să șlefuiesc o piuliță mare, că altfel era înclinată rău mobra când stătea în cricul lateral. La a mea nu e cu filet întreg, ci e un pic mai ciudat, cu două diametre. S-au zgârcit la a proiecta un sistem mai trainic, mă gândesc să caut alt suport de la dezmembrări, poate prind unul mai puțin uzat. Btw, șuruburile care țin motorul de cadru sunt 8,8, deci sunt destul de ok, la cel de la cric nu m-am uitat.
×
×
  • Creează nouă...