Sari la conținut

Pasionati de fotografie


urzica
 Share

Postări Recomandate

Vizitator Adrian

Hai sa incercam o analogie intre fotografie si vanatoare. Degeaba pleci sa impusti ceva cu o arma scumpa, dupa ce ai urmat nu stiu cate cursuri de tragere. Pentru ca iti mai trebuie un lucru, anume sa stii sa stai la panda, sa cauti urma, sa astepti. Fara aptitudinea asta nu vei vana nimic, sau doar vrabii si ciori, care sunt pe toate drumurile. Talentul asta eu l-am numit in postul anterior “a-ti exersa ochiul”, anume o sensibilitatea fata de ceea ce e frumos. O arma buna si un curs de tragere te ajuta, dar nu sunt suficiente. Dar, si aici devine interesant, chiar daca ti-ai format ochiul, acea sensibilitate, tot nu e sigur ca ai sa impusti ceva in ziua respectiva, pentru ca vanatul, frumosul, poate sa nu apara, fiindca asa vrea el. Fiindca nu exista acel ”tzusht”, cum l-am numit eu. Ei bine, aceasta doza de hazard, de fortuit, care enerveaza pe oamenii tehnicii fotografice, pe cei cu scule scumpe, nu doar ca nu trebuie eludata. Ea trebuie cautata, fiind singura care da autenticitate, valoare, unei fotografii. Ea e singura care spune ”eu, fotograful x, am vazut acest colt de realitate, mi-a placut si l-am fotografiat asa cum era, fara sa-l aranjez sau sa-l modific in vreun fel”. Pana si ”erorile tehnice” pot interveni aici in favoarea acestui sentiment de autenticitate, care e parte integranta a emotiei estetice atunci cand vezi o fotografie si iti place. Stim cu totii acea poza cu un copil aproape mort de foame in Somalia si un vultur care astepta sa il devoreze. Are cineva chef sa o urce in Photoshop ca sa mai umble la sharp, la zgomot, la expunere? Un HDR ceva? Sau cum ar fi sa aflam ca in scena initiala exista doar vulturul iar fotograful ( care intre timp s-a sinucis) a adus in scena si copilul, ca sa para mai emotionant ? Poza ar ramane aceeasi din toate punctele de vedere, cu o singura exceptie: autenticitatea. Si asta ar fi suficient ca valoarea ei sa devina zero. La fel, un foarte bun documentar despre fotografie, The genius of photography, mi se pare, incepe cu urmatorul exemplu, caracteristic pentru ceea ce inseamna aceasta arta: La data x un fotograf ajunge intr-un anumit loc si face o fotografie. Banala. Dar omul a simtit ca acolo e ”ceva”. Revine la data y si mai face o fotografie. De data asta o capodopera. Documentarul prezinta pe rand cele doua poze. Aceleasi scule, aceeasi tehnica, acelasi om. Ceea ce a facut diferenta a fost doar momentul. Adica flerul artistului, dar si o doza de hazard. Deci degeaba pleci suparat de la vanatoare si, de rusine ca mergi acasa cu tolba goala, mai ales la ce scule ai, treci prin piata sa cumperi un fazan sau cateva potarnichi (asta se cheama in fotografie Photoshop). Pentru ca e fake si nu vei convinge pe nimeni care ori vrea ceva ”smuls” din realitate si se pricepe la ce vrea, ori iti cere raw-ul. Si degeaba iti iei cele 5 kg de scule scumpe in parc, fiind sigur ca la ce ai si ce stii sa faci sigur vei face niste poze exceptionale. Nu e atat de simplu. Fotografia e singura arta, din cate ori fi (dans, muzica, literatura, scluptura, teatru, arhitectura, film etc), in care creatorul nu se poate baza doar pe sine, pe inspiratie si talent. In care nu e suficient ca el sa aranjeze lucrurile asa cum vrea, conform unei tehnici, unui limbaj. Fotograful are nevoie ca cineva sau ceva din afara sa ii faca cu mana. El e obligat sa astepte, sa adulmece, sa fie pregatit. Nu am nimic impotriva tehnicii care ajuta sensibilitatea, creativitatea, dar atunci cand ea se substituie acestora, nu mai putem vorbi de fotografie. Ii putem spune ”arta vizuala digitala”, de exemplu, poate fi ceva genial (desi ma indoiesc), dar oricum nu e fotografie. Sunt constient ca exista o diferenta inevitabila intre ceea ce vede ochiul si ceea ce reda aparatul. Dar cat timp aceasta diferenta (ca e vorba de alb-negru, de un bokeh etc) nu lezeaza autenticitatea, e ok. Exista nuante, sunt multe de spus. Dar ideea mea cred ca e clara totusi: Nu va lasati furati de tehnica, fotografia e si mai mult si mai putin decat atat.

 

Pentru un individ care are atatea pretentii si vorbeste cu atata aroganta si superioritate, iti gasesti cam dificil cuvintele, domnule '"TZUSHT".

 

Go home,you're drunk!

 

Am un sfat pt tine: daca tot vrei sa mai deschizi ciocul pe topicul asta, nu o fa precum un papagal, ci posteaza si 1-2-3 fotografii facute de tine. Nu de alta,dar ne este greu sa te luam in serios si-asa, mai ales fara fotografii postate.

 

Pune si tu o poza cu o silueta sau o umbra intr-un gang ceva, unde ai stat ca fraierul asteptand nu stiu ce moment mirific, crezand ca o sa-l imiti pe Bresson......

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 10,9k
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Vizitator Adrian

Tinand cont ca sunt cateva pareri avizate in grup... scot si eu la iveala cateva cadre (dar sub forma de video) pentru cateva critici constructive..

Pentru ca am prins ocazia rara sa gasesc orasul Iasi in ceata am tras o serie de cadre si montat ca timelapse.

Pentru cei avizati si nu numai... sariti cu o parere .. ce bun si ce nu.

pentru detalii recomand fullhd.

 

 

 

Foarte misto realizate.

 

Cand ai chef intr-o seara sa mai mergi in zona, da-mi un semn,ca ma batea si pe mine gandul. Eu merg in fiecare wk in zona aia.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Probabil a folosit un slider.

 

Sau a facut panning-ul din editare, dat fiind ca filmele au 720p si majoritatea DSLR-urilor scot cadre de 4k+ cand vine vorba de timelapse :).

 

In rest, foarte faine timelapse-urile.

 

Si imi place foarte mult cadrul numarul 3 al lui florinelu :) foarte faina vazut.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pozele sunt trase fara slider. Panning-ul e facut din editare.

Pt timelapse noaptea e necesar un motorized slider step by step...altfel se lungesc toate imaginile din cauza timpului de expunere mare.

Dupa ce investesc in slider si panning am sa revin cu ceva mai profi.

 

Adrian, cand am sa am timp sa mai ies.. te anunt... am vazut ca petreci si tu destul timp in weekend in zona bucium- dobrovat.

Editat de M!rra
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

todea, ai taiat prea mult de sus si imaginea "cade" spre stanga. In rest, vezi ca sunt f multe foto similare pe net (si eu am facut din locatia respectiva) iar cele mai spectaculoase sunt, evident, cele cu timp lung de expunere; mai mult de atat, pt ca roata se invarte (doh), poti sa suprapui 2 foto, una cu timp scurt si una cu timp lung.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Stie cineva cum scap de problema asta? :wacko:

Probabil schimbând unghiul de fotografiere. Sau, mai costisitor, schimbând obiectivul cu unul care se comportă mai bine la "flare".

PS: Cine-i Sophie Pittilla? :)

 

Ontopic: primul apus din 2015, la Paltinu.

 

16007191919_8a198ba426_z.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@Doctor X

Am incercat toate unghiurile posibile dar oricum o dadeam tot nu scapam...ma gandeam ca exista vreun filtru special pt asa ceva.Sophie ii gagica de la care am cumparat camera :D

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Aveam de uv dar l-am dat jos si tot asa.Sunt cateva unghiuri unde scap de lumina aia dar asta inseamna sa nu pozez din fata. Am vazut la foarte multi pozasi de masini ca nu au parte de asa ceva chiar daca trag din fata.Sigur exista vreo smecherie..

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ai incercat cu filtru de polarizare circulara? S-ar putea sa te scape de problemele astea.

 

Totusi, cand mai pozezi, nu lasa masina pe faza scurta, las-o pe pozitii. Oricum tragi noaptea si cu timp de expunere lung, isi ia suficienta lumina incat farurile sa para luminate bine.

Editat de Metal Heart
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ai incercat cu filtru de polarizare circulara? S-ar putea sa te scape de problemele astea.

 

Totusi, cand mai pozezi, nu lasa masina pe faza scurta, las-o pe pozitii. Oricum tragi noaptea si cu timp de expunere lung, isi ia suficienta lumina incat farurile sa para luminate bine.

Intentionat am lasat faza scurta..vroiam efectul ala de xenon

» Post actualizat in 04 Jan 2015 21:11

ie trasa wide open?

hmm daca bine tin minte da.50 mm 1.8

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator Adrian

La multi ani tuturor . Plantez si eu sa mai animez topicul :)

 

Iti recunosc pozele chiar daca-ti schimbi nickname-ul de 10 ori :) (ps: nu e o lauda :) )

 

Fa ceva cu stilu de procesare, ca e prea agresiv... (sau cel putin... sunt subiectiv si nu-l gasesc pe placul meu)

» Post actualizat in 05 Jan 2015 22:15

Ontopic: recente (mai putin aia cu lebedele (care-i de la finalul lui Noiembrie)

post-77849-0-21648300-1420496143_thumb.jpg

post-77849-0-66042400-1420496143_thumb.jpg

post-77849-0-13500900-1420496144_thumb.jpg

post-77849-0-60658700-1420496144_thumb.jpg

post-77849-0-10126500-1420496145_thumb.jpg

post-77849-0-58248000-1420496145_thumb.jpg

post-77849-0-04612900-1420496146_thumb.jpg

post-77849-0-44063400-1420496146_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cu ce pot sa repar niste poze care cica sant corupte nu le mai pot deschide , am incercat cu ceva program dar nu vrea.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Kristian K changed the title to Pasionati de fotografie

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...