Sari la conținut

Dakar 2009


Postări Recomandate

Lista concurenti:

http://www.dakar.com/2009/DAK/presentation...es_20081105.pdf

 

Vectra

3 CASTEU DAVID KTM FRA VECTRA RACING TEAM

15 VERHOEVEN FRANS KTM NLD VECTRA RACING TEAM

49 GYENES EMANUEL KTM ROU VECTRA RACING TEAM

66 BUTUZA MARCEL KTM ROU VECTRA RACING TEAM

67 GARBACEA ALEXANDRU KTM ROU VECTRA RACING TEAM - din cate am inteles Alex nu mai poate participa. S-a accidentat. In locul lui o sa mearga Romeo.

73 CHIRENT FABRICE YAMAHA FRA VECTRA ROMANIA

74 VULLIET ETIENNE YAMAHA FRA VECTRA ROMANIA

 

Bafta!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 74
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Bafta maxima!

Le tin pumnii tuturor. De la Mani am asteptari f mari - daca totul merge ok si reuseste sa plece tare din prima ca apoi sa mearga in fiecare zi cu plutonul fruntas poate prinde un loc in primii 10. Daca sunt probleme, ii dau voie sa se intoarca si cu un loc in top 20 :laugh:

Lui Romeo ii tin pumnii de 2 ori - o sa aibe un baietel la inceputul anului!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

sa nu-i uitam si pe cei de la auto

 

411 NICOLAE GABRIEL STAN LIVIU MITSUBISHI ROU TEAM DAKAR ROMANIA

 

Ma bucur mult sa-i vad pe lista de inscrisi. Au sacrificat multe si s-au zbatut extraordinar ca sa ia startul la DAKAR. Le tin pumnii.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Cred ca n-ati fost destul de atenti la listele cu cei inscrisi. Gabi si Liviu nu mai participa, intrucit onorabilii sponsori au gasit de cuviinta sa se retraga.... C-asa-i frumos la noi. In schimb, avem alti doi romani la clasa auto: echipajul cu nr. 430 - Eugen Banciu/ Marius Vasai, care participa in cadrul echipei Rally Raid UK (trist, dar bine ca merg si asa...)

Cit despre moto, alaturi de cei pe care i-ati numit si voi, va mai participa si elvetianul Philippe Cottet (nr. 29), care a mers cu ei si anul acesta.

La raliul Budapesta-Bamako nu aveti idee cine merge, la moto? Eu am doi craioveni, care participa cu o masina.

Editat de lupu' shui
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Asa e - Gabi nu mai merge. Nu s-a retras nici un sponsor. Ei s-au inscris sperand sa atraga sponsori si nu au mai reusit - anul trecut, la Dakarul anulat stransesera ceva bani.

Banciiu a fost inscris si anul trecut. E patronul de la Farmexpert si are multe milioane in cont. Dar nu stiu la cate curse s-a antrenat pana acum pentru ca nu am auzit sa se fi inscris in vreun raliu.

 

unde a mers cu ei elvetianul?

 

La Bamako mai merg niste baieti cu moto. MAE de la Rune cu un LC8 si inca un baiat.

 

 

__________________________________

 

S-a facut verificarea tehnica si motoarele au fost trimise catre america de sud acum mai bine de 2 saptamani.

Poze de la verificare si imbarcare pe site-ul lui Frans Verhoeven

http://www.fransverhoeven.com/GALLERY2008/...lbum/index.html

impresionanta Tundra lui Alex http://www.fransverhoeven.com/GALLERY2008/...lbum/index.html

 

 

 

 

___________________________________________________

 

site-ul echipei noastre http://vectraracing.com

Am cules o stire interesanta - in camionul de asistenta au 130 de cauciucuri si mousse-uri pentru cele 7 motorete :D

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Asa e - Gabi nu mai merge. Nu s-a retras nici un sponsor. Ei s-au inscris sperand sa atraga sponsori si nu au mai reusit - anul trecut, la Dakarul anulat stransesera ceva bani.

Banciiu a fost inscris si anul trecut. E patronul de la Farmexpert si are multe milioane in cont. Dar nu stiu la cate curse s-a antrenat pana acum pentru ca nu am auzit sa se fi inscris in vreun raliu.

 

unde a mers cu ei elvetianul?

 

La Bamako mai merg niste baieti cu moto. MAE de la Rune cu un LC8 si inca un baiat.

 

 

__________________________________

 

S-a facut verificarea tehnica si motoarele au fost trimise catre america de sud acum mai bine de 2 saptamani.

Poze de la verificare si imbarcare pe site-ul lui Frans Verhoeven

http://www.fransverhoeven.com/GALLERY2008/...lbum/index.html

impresionanta Tundra lui Alex http://www.fransverhoeven.com/GALLERY2008/...lbum/index.html

 

nu este Tundra lui Alex. este un Ford F350 :wave:

 

cip

 

 

 

 

___________________________________________________

 

site-ul echipei noastre http://vectraracing.com

Am cules o stire interesanta - in camionul de asistenta au 130 de cauciucuri si mousse-uri pentru cele 7 motorete ;)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Gata de start in aventura Dakar 2009

Emanuel (Mani) Gyenes, cel mai bine clasat pilot roman in Raliul Dakar, va reveni in cel

mai dificil rally-raid al lumii cu ocazia editiei din 2009. Aventura va incepe pentru pilotul

satmarean, ca si pentru alti aproximativ 1000 de concurenti, pe 2 ianuarie in Buenos Aires.

In urma cu doi ani, cand avea doar 22 de ani, Mani Gyenes se pregatea pentru primul sau

Dakar, era vorba de editia din 2007. A incheiat acel raliu pe locul noua la categoria debutanti si pe

46 in clasamentul general, iar dupa intoarcerea in Romania si-a fixat ca obiectiv revenirea in Africa

pentru a-si imbunatati performanta. Din pacate, in 2008 raliul, care a imprumutat numele capitalei

statului Senegal, a fost anulat din cauza amenintarilor teroriste si organizatorii au acceptat oferta

venita din America de Sud, mutand cel mai dificil raliu din lume in Argentina si Chile.

Astfel, cea de a doua participare a lui Mani in Dakar este inconjurata de multe necunoscute avand

in vedere ca se va desfasura pe un teren diferit de cel din Africa de Nord-Vest, se va trece prin

Patagonia, vor fi traversati de doua ori muntii Anzi si se va concura in desertul Atacama.

Startul editiei din 2009 a raliului Dakar, care pentru prima data in istoria sa de peste 30 de ani

paraseste Africa, este programat pe 2 ianuarie in Buenos Aires, urmand ca in prima proba speciala

sa se porneasca pe 3 ianuarie tot din capitala Argentinei. Cele 542 de vehicule inscrise in raliu (235

motociclete, 29 quaduri, 194 automobile, 84 camioane) vor avea de parcurs pana pe 18 ianuarie

9.574 km, 5.652 km din acestia reprezinta numarul total al probelor speciale.

Ca si in Raliul Faraonilor, cea mai dificila etapa din Campionatul Mondial de Rally-Raid,

Mani Gyenes va concura pentru Vectra Racing Team, echipa care are sediul in Brasov si ai carei

piloti sunt: David Casteu (locul 2 in Dakar 2007), Frans Verhoeven, Francisco Lopez, Marcel

Butuza, Romeo Duicu, Phillipe Cottet.

Mani Gyenes (numar de concurs 49, motocicleta KTM 690 Rally):

“Ma bucur ca reusesc sa merg in aceasta editie a Dakar-ului pentru ca mutarea in America de Sud a

dus la cresterea bugetului necesar si este foarte greu sa ajungi in cel mai dificil raliu al lumii.

Dezamagirea suferita anul acesta, cand s-a hotarat anularea editiei 2008, inca exista mai ales ca

acea decizie a dus ulterior la mutarea raliului pe un alt continent. Colegii din Vectra Racing, David

Casteu si Frans Verhoeven care au mai multa experienta in rally-raid avand in vedere ca pana in

urma cu cateva luni au fost piloti de uzina KTM, ne-au ajutat sa ne pregatim pentru noile suprafete

de rulare. Dar pana nu vom ajunge in Argentina este foarte greu sa dai un pronostic asupra locului

pe care vei termina. Raliul si-a pastrat reputati de cel mai dificil din lume si ma astept sa fie o editie

mult mai grea decat cea din Africa din 2007. Sper sa ajungem toti cu bine la finis si sa fim feriti de

probleme tehnice.”

Despre Mani Gyenes

La cei 24 de ani Mani Gyenes, a confirmat ca este cel mai bun pilot de enduro si rally-raid din

Romania si si-a facut deja un nume pe plan international.

Cu doua victorii la activ in competitia Red Bull Romaniacs clasa Experti-echipe, lui Mani i s-a

oferit, in 2006, sansa de a concura in editia 2007 a Dakar-ului. Cel mai dificil rally-raid al lumii a

insemnat pentru pilotul satmarean clasarea pe locul 9, in categoria concurentilor care se aflau la

primul Dakar. Performanta nu s-a incheiat, insa, aici Mani Gyenes ocupand locul 46 (au luat startul

245 de motociclete si au ajuns la finis mai putin de 140) in clasamentul general si 18 in cel al

categoriei Super Productie. Pe langa rezultatele din competitiile internationale, cel mai bine clasat

roman in rally-raidul Dakar are trecute in palmares doua titluri de campion national de enduro

(2005, 2007) si doua titluri nationale la endurocros (2006,2007).

Cea mai recenta perfromanta pe plan international: castigarea unei probe speciale in Raliul

Faraonilor – etapa din Campionatul Mondial de Rally-Raid si clasarea pe locul 2 la categoria Rally

Extrem.

•competitii internationale la care a participat: Red Bull Romaniacs

(2004, 2005,2006, 2007,2008), Dakar 2007, Hungarian Baja 2007,

International Six Days Enduro 2007, Dakar Series Central Europe Rally 2008,

Raliul Faraonilor 2008.

•Cele mai recente performante internationale ale pilotului satmarean

sunt: medalia de argint obtinuta la prima participare a unui pilot

roman la International Six Days Enduro, cea mai veche competitie

din ramura motocros-enduro a Federatiei Internationale de Motociclism

(dateaza din 1913). Locul doi la clasa 450 cmc a Dakar Series

Central Europe Rally.

In editia 2008 a R.Faraonilor, Mani a terminat pe primul loc cea de a 3-a proba

speciala si a devenit primul pilot roman care castiga o proba speciala din

Campionatul Mondial de Rally-Raid.

La finalul raliului a urcat pe treapta a 2-a a podiumului clasei Rally

Extrem si s-a clasat al 6-lea in clasamentul general.

post-34-1229852528_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

 

unde a mers cu ei elvetianul?

 

 

In primavara, la surogatul ala de raliu din Ungaria, au fost, de fapt, doi elvetienii care au mers cu brasovenii: Philippe Cottet si Cyril Trisconi. Acu', ca au avut doar lucrusoarele la ei in camion, fara sa concureze cu aceleasi culori, este altceva. Uite-i si in ultima poza - cei din dreapta.

post-14141-1229876812_thumb.jpg

post-14141-1229876833_thumb.jpg

post-14141-1229876889_thumb.jpg

post-14141-1229877504_thumb.jpg

Editat de lupu' shui
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

De fapt cum se va numi raliul acesta ? Numele "Dakar"nu il poate reprezenta . Pacat , "Dakar" era un nume cu o rezonanta deosebita , care facea sa vibreze de emotie sufletul oricarui iubitor al aventurii motorizate .

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vectra Racing Team este pregatita pentru aventura rezervata

de editia din 2009 a raliului Dakar

 

 

Inainte de a pleca catre noul capitol din istoria Dakar-ului, America de Sud, David Casteu, Frans Verhoeven, Marcel Butuza, Mani Gyenes, Romeo Duicu, Chaleco (Frnacisco) Lopez si Philippe Cottet se bucura de sarbatorile de iarna alaturi de familie si prieteni.

 

Desi aceasta formula a echipei a fost stabilita doar cu cateva luni inainte de startul Dakar-ului, Vectra Racing a devenit o echipa puternica, care a dovedit in Raliul Faraonilor ca nu are doar un pilot care poate termina Dakar-ul in top 10.

Frans Verhoeven, pilotul care a fost si coordonatorul echipei cand nu se afla in competitii, explica cum s-a format echipa multinationala Vectra Racing:

“Dupa Lisabona (anualrea editiei din 2008 a Dakar-ului), am mers des in Romania vizitandu-l pe Marcel Butuza, pilot in Dakar pe care l-am cunoscut cu cativa ani in urma in Dubai. Am devenit prieteni si ne-am atrenat si cu alti prieteni in apropiere de Brasov. In aceasta vara, Marcel a inceput sa mentioneze despre un proiect in care voria sa puna pe picioare propria echipa. Si chiar daca lucram impreuna cu David Casteu la propriul nostru proiect, oferta venita din partea lui Marcel a aparut exact la timp. Acum scopul nostru este de a obtinem un rezultat cat mai bun pentru a putea continua in aceasta formula. Cativa sponsori si-au arata deja interesul, asa ca sperm ca in 2009 sa putem duce acest proiect mai departe. Dupa Dakar, echipa va mai concura in Raliul Tunisiei, Sardinei si Egipt, existand posibilitatea sa mergem si in Brazilia.”

Unul din cei mai importanti membri ai echipei (in echipa sunt oameni din 8 tari) este Mauro Sant ”un mecanic care a lucrat pentru Richard Sainct si Fabrizio Meoni, care are deja la activ 15 ani de Dakar si care a contribuit la cinci victorii in acest raliu. Este omul nostru de baza cand vine vorba de probleme tehnice si mecanicul lui Chaleco Lopez

(care la fel ca si Verhoeven si Casteu a fost pilot de uzina KTM). Lopez are proprii sponsori, dar este parte din Vectra Racing Team. Totul este deja aranjat in cele mai mici detalii pentru raliul din Argentina si este extraordinar ca toti putem sa ne aducem contributia”. – Frans Verhoeven.

Avand in vedere ca Frans va concura in Dakar echipa avea nevoie de un alt team manager, asa ca in Vectra a venit Jordi Duran (fost pilot de uzina KTM care din cauza unei accidentari a fost nevoit sa renunte, de la o varsta frageda, la vechea sa cariera). El mentine legatura cu organizatorii, vorbeste mai multe limbi si ii cunoaste pe toti cei din lumea raliului. A lucrat mai multi ani cu Jordi Arcarons, managerul echipei KTM Repsol.

 

 

 

 

La ce se astepta Frans Verhoeven de la editia din 2009 a Dakar-ului:

“ Planul meu pentru acest Dakar este sa fiu cel mai bun pilot olandez. Daca reusesc asta atunci cel mai probabil voi fi deja in top 10, avand in vedere ca Henk Knuiman este cel mai important rival al meu in lupta pentru titlul neoficial de cel mai bun olandez. Cel mai important lucru, insa este sa evoluam bine ca echipa avand in vedere ca Lopez si Casteu vor intra in lupta pentru podium. Chaleco Lopez (este din Chile) s-a antrenat foarte mult si intregul an a avut un singur scop sa vina la Dakar. Este familiarizat cu traseul, avand in vedere ca a facut recunosteri in toate zonele unde era posibil sa treaca ruta Dakar-ului si ne-a impartasit mult din experienta acumulata in aceste antrenamente.

Fireste ca ii cunoastem bine pe ceilalti piloti KTM. Despres spre exemplu este un pilot ale carui slabiciuni le cunosc. Cel care ii va asigura spatele in acest Dakar este Alain Duclos. Alain este un pilot bun, dar toata lumea stie ca nu este suficient de bun din punct de vedere tehnic pentru a-l putea ajuta pe Cyril. Dakar-ul nu este o competitie pe care o poti castiga singur. In editia din 2007 a Dakar-ului am invatat cum poti sa aduci pe cineva intr-o pozitie confrotabila si cum sa ii asiguri spatele. Cyril a beneficiat de asta. Dupa ziua de odihna, vom evalua pozitiile tuturor pilotilor Vectra si vom vedea care este mai bun si poate lupta pentru noi ca echipa.”

 

Cu ajutorul pe care il primesc din partea colegilor lor, pilotii romani (Marcel Butuza, Mani Gyenes, Romeo Duicu) sunt increzatori in urmatorul Dakar.

Mani Gyenes:” Pentru mine acesta va fi al doilea Dakar, dar in acelasi timp totul este nou pentru ca raliul a fost mutat pe un alt continent. Sper ca vom avea ca si echipa un raliu bun, iar targetul meu este sa termin pe o pozitie cat mai buna. Dakar 2009 reprezinta o experienta foarte importanta pentru cariera mea, avand in vedere ca am sansa sa invat cat mai multe de la colegii mei de echipa, in special de la David, Frans si Mauro Sant. Alaturi de Marcel si Roemo sper ca vom reveni in Romania cu cel mai bun rezultat pe care l-a avut in rally-raid motorsportul autohton.”

Romeo Duicu: “Chiar inainte de a pleca catre Argentina am devenit pentru prima data tata, asa ca pronesc la drum extrem de motivat. Vreau sa ajung cu bine la finsiul acestui raliu pentru ca acesta este visul pe care il au majoritatea pilotilor de enduro si rally-raid si nu in ultimul rand trebuie sa luam in considerare ca este una din cele mai importante aventuri. Ne-am antrenat mult in munti, asa ca nu cred ca voi avea probleme la traversarea Anzilor si in final cred ca ne vom vedea cu bine la finis-ul Dakar 2009.”

 

post-34-1230716427_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salut ! Chiar acuma urmaresc pe Eurosport cum,in luna octombrie ,baietii de la ASO in frunte cu David Castera ( directorul sportiv al ASO ) ,au conceput/ recunoscut traseul pentru Dakar 2009.

Se pare ca la unele speciale , traseul va fi foarte dificil si solicitant ,ei zic ca asta e "adevaratul Dakar " ,eu sunt inca destul de sceptic....

 

Oricum se pare ca Eurosport va incepe cu transmisiile de la Dakar de vineri incolo ,in fiecare zi in jurul orei 20 si la miezul noptii...

Sa speram ca si alte canale vor transmite cate ceva ,dar mari sperante nu-mi fac -nu au transmis de Central Europe Rally ,care a fost la noi ,d`apoi or transmite din Argentina ??

 

Cam atat am aflat eu deocamdata ...

Mult succes tutror romanilor si un calduros

 

LA MULTI ANI !!!!!!!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Din pacate, Mani a suferit azi un accident destul de grav si a trebuit sa abandoneze (a lovit un sant). La fel si Marcel Butuza, care s-a accidentat ieri si a mai concurat si azi, insa a abandonat si el :o

 

Cam asta e cu romanii din echipa romaneasca (Vectra Racing Team). Echipa insa a avut om care a castigat etapa de azi: Frans VERHOEVEN !

 

In fiecare seara la 20:15 pe Eurosport sunt 15 minute cu rezumatul zilei, iar la ora 00:00 sunt 45 de minute cu prezentare mai pe larg si interviuri live.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mai multe detalii...

 

Ghinion pentru Vectra Racing Team in etapa a doua din Dakar 2009

Desi Frans Verhoeven, oladezul din echipa, a castigat etapa Santa Rosa - Puerto Madryn, cea mai lunga zi din aceasta editie a Dakar-ului mutat in America de Sud (total km 837), pentru Vectra Racing Team ziua a fost una foarte grea avand in vedere ca a inregistrat doua abandonuri. Mai mult aici.

 

Mani a cazut prada unei gropi nesemnalizate pe road book

Cea de a doua etapa a Dakar-ului nu fost de loc usoara pentru Mani Gyenes, care ca si alti piloti a cazut intr-o groapa aflata la 3 km de la startul probei speciale – groapa nu era semnalizata pe road book. Mai mult aici.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...