Sari la conținut

Suzuki V-Strom Dl 650/1000/1050


Postări Recomandate

Mulțumesc pentru răspunsul detaliat, apreciez!

Cu motoreta am vreo 25k km (o am din toamna lui 2016), de ceva vreme am observat că parcă e cam moale suspensia spate, adică "se cam lasă la gropi". Peste două săptămâni vrem să plecăm în Grecia și cam e nevoie de un amortizor întreg, care să facă față la 440 kg. Mobra o mai țin, consider că e potrivită pentru noi și, la cât am investit in ea, nu merită să o vând, nu are rost.

Nu ar prinde rau un kit Hyperpro, dar un amortizor cu multiple reglaje e la preț destul de... mare.

Sincer să fiu, mă uitam după YSS MZ506, din ce am discutat cu Marius este servisabil, oferă performanțe apropiate de Hyperpro (nu identice, nici gând), are un preț mai pamantesc (nu aș da bugetul de concediu pe un amortizor), iar cât despre reglaj, nu-s chiar antitalent, am specificat că merg mai mult în doi plus topcase. Și oricum nu rup stilul. 506 are reglaj și pe rebound, 30 clickuri. Și cică ar avea și el arc progresiv.

Am postat și pe Facebook (ulterior am șters postarea, prea mult mișto și atitudine superioară), un coleg a spus că amortizorul tau nu prea suportă greutatea pe care am precizat-o inițial.

Mai greu cu postatul de pe mobil, dar sper să se înțeleagă.

Salut,

 

Nu cred ca se referea la ce greutate suporta telescopul. Ci mai degraba cum a fost proiectat amortizarea sa lucreaze.

 

Eu atunci aveam 85 kg (fara echipament) si sotia 60 si bagaje 50. Pe mine ma interesa sa lucreze suspensia cat mai bine atunci cand merg singur (90% din timp).

Dar nu are legatura cu greutatea maxima suportata. Ci doar unde amortizarea lucreaza cel mai bine - solo sau cu pasager+bagaje si la mine alegerea a fost ca mai sus dar asta nu inseamna ca sunt probleme la dus 95+60+50+ mobra (cu de toate - crash, scut si alte rahaturi).

Eu zic ca nu trebuie arc progresiv pe spate - sistemul de oase de la bascula asigura acea progresivitate cu un arc liniar. Daca pui arc progresiv ... o sa fie si mai greu de controlat comportamentul.

 

Mai zic o data, eu am doar arcul mov, maine poimaine 90 de mii de km, reboundul dincolo de mijloc spre rapid, compresia la maxim. Cu un pasager de ~50 de kile sau singur cu bagaje este luxul de pe lume, cand mai pun pasagera sau bagaje peste limita asta e barca, dar mult mai bine fata de arcul original. Daca merg singur pe denivelari sau offroad imi danseaza roata spate, din cauza compresiei, evident ca pe portiuni scurte nu ma dau jos sa modific nimic la preload, dar din cand in cand pe off, daca stiu ca urmeaza o portiune mai lunga ii mai dau drumu dar deobicei imi e lene chiar daca teoretic pot regla si fara sa ma dau jos de pe mobra. Cel mai nasol e cand ies de pe off si cum sunt obisnuit cu suspensia tare si incepe o portiune faina de curbe si incep sa ma dau pe ele am impresia ca s cu barca si trebuie iar sa ma dau jos sa pun la loc compresia.

 

Caius - tu daca ai telescopul clasic cu arc mov - de unde compresie reglabila? sau te-ai referit la preload? Sau chiar ti-ai schimbat pana la urma si telescopul?

Da, Adi si-a pregatit telescopul pentru ture - adica cel putin 80% din timp cu sotie si bagaje si da, cand mergi singur iti clantzane dintii rau de tot spre inutilizabil. Stiu asta din proprie experienta de la Wilbers-ul de pe Transalp gandit cu 80% mers cu sotie si bagaje ...

 

Bafta cu cautatul.

paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Preload in romana se refera la compresia arcului, nu am schimbat, e foarte bun asa. Cu arcu vechi liniar, i am dat capatu de cateva ori, cu asta mov nu am reusit. Cum ziceam nu rezolvi nimic punand avioane pe spate cand fata e cum e, de banii aia, mai bine i pui deoparte si schimbi mobra, tre sa intelegem, fie ca ne place fie ca nu, ca stromul este un low budget bike care nu poate mai mult, dar in acelasi timp e printre cele mai fiabile modele.

Arcul mov duce cu vreo 20 de kile parca mai mult decat cel original si are avantajul de a nu fi liniar.

In schimb nu inteleg de ce pune lumea arcuri hyperpro in furca fata. Au aceleasi caracteristici ca cele originale si problema la suspensia fata nu e arcu(rile).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Preload in romana se refera la compresia arcului, nu am schimbat, e foarte bun asa. Cu arcu vechi liniar, i am dat capatu de cateva ori, cu asta mov nu am reusit. Cum ziceam nu rezolvi nimic punand avioane pe spate cand fata e cum e, de banii aia, mai bine i pui deoparte si schimbi mobra, tre sa intelegem, fie ca ne place fie ca nu, ca stromul este un low budget bike care nu poate mai mult, dar in acelasi timp e printre cele mai fiabile modele.

Arcul mov duce cu vreo 20 de kile parca mai mult decat cel original si are avantajul de a nu fi liniar.

In schimb nu inteleg de ce pune lumea arcuri hyperpro in furca fata. Au aceleasi caracteristici ca cele originale si problema la suspensia fata nu e arcu(rile).

Total de acord cu tine cu partea a doua - arcurile fata OEM sunt progresive si nu merita schimbate. Singura modificare pe fata care schimba total ciclistica si merita toti banii sunt valvele Ricor - am spus-o si o mai spun de cate ori am ocazia.

Legat de discutia despre suspensii - compresion/compression - controlul trecerii uleiului dintr-o camera intr-alta pe comprimarea arcului - Low speed si High speed. High speed - control la datul in denivelari si Low speed de exemplu miscarea aceea de tangaj fata spate la accelerari e controlata de "butonul" de Low speed. Rebound - controlul fluxului pe relaxarea arcului.

Preload sau static sag - reglajul pentru incarcarea statica.

Toate merg legate si trebuie reglate corect - tone de turoriale pe iutube.

 

Numai bine,

paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Păi și in concluzie, decât să pun arcuri Hyperpro pe față, nu mai bine pun un amortizor decent pe spate, că oricum nu fac performanță cu mobra? Va amortiza macar la fel de bine sau ceva mai bine ca asta clasic? Da sau nu? Ține vreo 40k km până să îl servisez? Dacă răspunsurile sunt da la toate întrebările, merită luat YSS mz506? Lăsați reglajele, mă descurc eu.

In concluzie?! Aveți legătura.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Păi și in concluzie, decât să pun arcuri Hyperpro pe față, nu mai bine pun un amortizor decent pe spate, că oricum nu fac performanță cu mobra? Va amortiza macar la fel de bine sau ceva mai bine ca asta clasic? Da sau nu? Ține vreo 40k km până să îl servisez? Dacă răspunsurile sunt da la toate întrebările, merită luat YSS mz506? Lăsați reglajele, mă descurc eu.

In concluzie?! Aveți legătura.

:)

Oricare telescop este mai bun decat cel OEM. Oricare dintre telescoapele mentionate va tine mai mult de 40k pana sa il servisezi.

Din punctul meu de vedere - nu are sens sa dai o tona de bani pe un telescop fara reglaje. Mai scremi 3 secunde si iti iei unul cu reglaje ca reglajele alea fac toata diferenta. Si apoi stai linistit.

Si nu, nu e vorba de performanta. Este vorba doar de confort la drum lung.

 

 

 

Stima,

paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Păi și YSS 506 are reglaj pe rebound, dar și pe compresie. Iar la vreo 17 mil, parcă e altă treabă. Nu mă interesează musai să fi mega-extra, ci doar mai bun decât ce am pe motor.

Cu restul de bani aș pune furtune metalice și, probabil, disc spate + servisat furcă etc.

Editat de Lucian_M
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

 

Pune si tu un link te rog...poate confund eu.

 

 

 

 

Păi și YSS 506 are reglaj pe rebound, dar și pe compresie. Iar la vreo 17 mil, parcă e altă treabă. Nu mă interesează musai să fi mega-extra, ci doar mai bun decât ce am pe motor.

Cu restul de bani aș pune furtune metalice și, probabil, disc spate + servisat furcă etc.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Păi și YSS 506 are reglaj pe rebound, dar și pe compresie. Iar la vreo 17 mil, parcă e altă treabă. Nu mă interesează musai să fi mega-extra, ci doar mai bun decât ce am pe motor.

Cu restul de bani aș pune furtune metalice și, probabil, disc spate + servisat furcă etc.

Da, l-am gasit si eu: http://www.yssshocks.co.uk/ la Z-series.

Pai are doar rebound. Compresia de care zici tu e preload/static sag sau incarcarea statica si e la cheie macanica - un chin sa modifici (toate au asa). Nush daca o sa ai loc sa modifici - cel standard are robinet hidraulic cu care modifici preload-ul. Ce e fain ca niciodata nu o sa nimeresti acelasi preload si o sa fie interesant la diferente. Vad ca sunt facute in Thailanda.

Si preload-ul hidraulic e o cheste pe care chiar o folosesc/foloseam intotdeauna cand mergeam solo sau in doi pentru reglaj corect.

Cum ziceam - eu as mai strange niste bani si as lua unul serios dar tu stii cel mai bine cum e. Oricum o sa fie mai bun ca ce ai acum cu exceptia preload-ului mai greu de reglat la YSS.

 

Numai bine,

Paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Teoretic (dar si practic), daca va fi mai bun decat ce e acum pe mobra, tot ar fi ceva. Nu caut super-performanta si nici n-am chef sa sparg pusculita. Initial cineva mi-a zis ca un Hyperpro standard e cca 15-16 mil, Tiberiu Troia mi-a depasit asteptarile cu niste preturi destul de marisoare. Nu contest, amortizoarele respective sunt excelente, dar ce imi spuneti voi sare de 30 mil. Si, sincer sa fiu, mai am si eu ceva gospodarie plus o sotie care, desi imi impartaseste pasiunea, nu cred ca e foarte de acord sa sparg aproape un salariu pe un amortizor. Da, stiu, daca esti sarac, nu-ti lua mobra, ca e scump de intretinut. Trecem peste, ma descurc eu. Mai discut maine un pic cu Marius, dar cred ca voi opta pentru 506, in special datorita pretului. Ma uitam la ce ai la vanzare, insa mi s-a spus ca nu e potrivit pentru gabaritul meu si cel al mobrei. Nu contest ca n-o fi bun, stiu ca te-a costat o galagie de bani, insa am un buget de care n-as vrea sa trec, avand in vedere si plecarea in Grecia peste foarte putin timp si investitiile pe care trebuie sa le mai fac in mobra. Nu cred ca e musai nevoie de justificari, unii ma stiti, stiti ce-mi poate capul (pozitiv sau negativ).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma uitam la ce ai la vanzare, insa mi s-a spus ca nu e potrivit pentru gabaritul meu si cel al mobrei. Nu contest ca n-o fi bun, stiu ca te-a costat o galagie de bani, insa am un buget de care n-as vrea sa trec, avand in vedere si plecarea in Grecia peste foarte putin timp si investitiile pe care trebuie sa le mai fac in mobra. Nu cred ca e musai nevoie de justificari, unii ma stiti, stiti ce-mi poate capul (pozitiv sau negativ).

Cum ziceam si in postul anterior - nu e corect spus ca nu e bun pentru gabaritul tau si al mobrei. Este gandit pentru acel gabarit - vstrom + 95 sofer/60 sotie si 50 bajaje cu mers touring. 90% solo si in rest full.

Performantele maxime sunt atinse la mers solo. (Nu, nu vreau sa te conving sa il iei pe al meu pentru ca asa cum a stat in debara 2 ani mai sta pana isi gaseste utilizatorul doritor).

Un alt motiv pentru care am optat pentru 10%mers cu pasager si bagaje a fost pentru ca atunci cand merg cu pasager si bagaje drumurile sunt bune - au fost doar ture de asfalt bun unde amortizarea nu era atat de importanta.

Pe mine ma interesa sa lucreze perfect atunci cand mergeam in ture singur - asfalt prost, mai un pic de viteza, mai niste curbe.

 

Eventual poti sa spui ca nevoile tale sunt altele si ai nevoie de acele performanet in zona de mers in doi pentru ca tu mergi 80% cu pasager dar nu are treaba ca nu e potrivit pentru gabaritul tau si cel al mobrei.

Daca o sa comanzi la wilbers o a fii intrebat de greutatea ta fara echipament sau cu echipament, greutatea sotiei, bagaje, stilul de mers - sport sau touring si cat la suta mergi cu pasager si cat la suta cu bagaje. Sigur ca sunt multe calcule in spatele configurarilor dar sigur nu la virgula.

Legat de alegerea ta - evident ca nu e nevoie de justificari - sunt banii tai facuti pe timpul tau si da - oricare dintre suspensii e o carutza de bani.

 

Numai bine,

Paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma scuzati ca intervin si eu cu o intrebare. Ca sa mergi pe sosele asfaltate ca-n palma, cu 100 km/h, de ce trebuie amortizoare de competitie? Astea din fabrica sunt atat de proaste incat atinge roata spate de aripa? Habar n-am, intreb si eu, or fi diferite la 650 fata de 1000.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mai merg și pe drumuri proaste (am destule prin zonă) și, in plus, amortizorul meu nu prea... mai amortizează, arcul mi se pare foarte moale, ating ușor cu janta marginile gropilor. Nu e moft, e nevoie. Și dacă tot e nevoie, nu aș dori să sparg mulți bani.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma scuzati ca intervin si eu cu o intrebare. Ca sa mergi pe sosele asfaltate ca-n palma, cu 100 km/h, de ce trebuie amortizoare de competitie? Astea din fabrica sunt atat de proaste incat atinge roata spate de aripa? Habar n-am, intreb si eu, or fi diferite la 650 fata de 1000.

Pai nu iti trebuie pentru cand mergi pe sosele asfaltate ca in palma - de asta ziceam ca mie mi-a trebuit in restul de 90% sa imi lucreze corect suspensia.

Si da, suspensia din fabrica este primitiva ... atat fata cat si spatele.

 

numai bine,

paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Intri în groapă, când să ieși, lovești marginea.

:) cred ca l-ai confuzat mai tare.

Mai o intrebare te rog - la YSS 506 iti pun arc personalizat adica in functie de greutatea, nevoile si stilul tau de mers?

 

numai bine,

paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Intri în groapă, când să ieși, lovești marginea.

 

In cimitir, Groparul sapa linistit si din cand in cand mai tragea si din tigara.

La un moment dat vede cum dintr-un mormant iese o mana. Groparul sapa si fumeaza in continuare linistit.

Nu dupa mult timp din pamant iese mortul cu totul. Groparul sapa si fumeaza in continuare linistit.

Mortul face buga-buga pe langa el, sare intr-un picior, incearca sa il sperie. Groparul sapa si fumeaza in continuare linistit.

Vede mortul ca nu are ce sa-i faca, se indreapta spre gardul cimitirului si vrea sa sa sara.

Dintr-o data se trezeste cu ditamai lopata dupa ceafa.

Groparul:

- Radem, glumim, da' nu parasim incinta.

 

:) cred ca l-ai confuzat mai tare.

Mai o intrebare te rog - la YSS 506 iti pun arc personalizat adica in functie de greutatea, nevoile si stilul tau de mers?

 

numai bine,

paul

Mna, io zic ca am priceput, nu? :))

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Întrebare: amortizorul standard e pentru greutatea fiecărui utilizator in parte?! Întreb pentru un prieten. Nu de alta, dar nu caut mega-extra performanță, ci doar un amortizor un pic mai ok (față de cel standard) și care să poată fi servisat. Capisci?!

Editat de Lucian_M
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Întrebare: amortizorul standard e pentru greutatea fiecărui utilizator in parte?!

:)

Nu, nu este personalizat. Este unul dintre motive pentru care este ATAT de prost pentru cand mergi in 2 cu bagaje. Noroc ca are preload hidralulic si pus pe maxim - duce si in doi. Are si rebound si mai poti stoarce ceva si de acolo.

 

Nu de alta, dar nu caut mega-extra performanță, ci doar un amortizor un pic mai ok (față de cel standard) și care să poată fi servisat.

Eu am inteles ca vrei ieftin si bun .. dar sa dai 400 de euro pe un amortizor doar cu rebound si cu arc "generic" e fara sens din punctul meu de vedere. Mai pui ceva si iti iei un amortizor decent - oricare o fi el.

Daca iei cu arc nepersonalizat risti mult pe bani la fel de multi - ori cand vei merge singur sau doar cu pasager va fi scandura ori cand vei merge cu cu pasager si cu bajage full - va fi barca. Dar este adevarat - poti sa iti iei alt arc dupa.

 

Nu de alta, dar nu caut mega-extra performanță, ci doar un amortizor un pic mai ok (față de cel standard) și care să poată fi servisat.

Nu e vorba de mega performaanta, nici macar de performanta. E vorba doar de comoditatea mersului pe mobra si de starea de oboseala de la sfarsitul unei ture lungi.

 

... și care să poată fi servisat.

Nu mi-as bate capul cu servisatul - pentru orice amortizor luat nou ai garantie - unii 3 ani si unii 5 ani. Oricare poate fi servisat. Si sunt foarte rare cazurile in care crapa ... mai ales folosit in conditii normale.

 

...Întreb pentru un prieten. ... Capisci?!

Simt o tenta ironica dar nu ii vad locul. Imi cer scuze daca am s-a simtit vre-o urma de ironie din partea mea in posturile anterioare - nu asta am urmarit.

 

Numai bine si spor in cautari,

Paul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Ruginel changed the title to Suzuki V-Strom Dl 650/1000/1050
  • ivan pedala locked și unlocked this topic

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...