dexxter Postat Ianuarie 8, 2012 Share Postat Ianuarie 8, 2012 La multi ani si felicitari pentru ceea ce faceti, mai ales in 2! Va urmaresc cu sufletul la gura si iau notite. Insist sa scoateti o carte la intoarcere, te rog sa notezi prima comnda acum! Va tin pumnii! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ozzy Postat Ianuarie 8, 2012 Share Postat Ianuarie 8, 2012 Miliaone de felicitari. Inca doua zile in care v-am citit cu sufletul la gura. Imagini minunate si fascinante insotite de o descriere captivanta a unei alte lumi. Va multumim cu speranta sa va calcam pe urme candva. Mult noroc in continuare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Marius R Postat Ianuarie 11, 2012 Share Postat Ianuarie 11, 2012 Toate gandurile bune si bafta in continuare va doresc! Ceea ce faceti este o inspiratie pentru noi toti cei care ne dorim sa plecam si inca nu am facut asta. Sincere felicitari. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
adris Postat Ianuarie 12, 2012 Share Postat Ianuarie 12, 2012 (editat) Marius s-a referit la plecare in general, nu neaparat la plecare in Africa. Si ai dreptate, speranta nu moare! Drum bun in continuare! Editat Ianuarie 12, 2012 de adris Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
adris Postat Ianuarie 19, 2012 Share Postat Ianuarie 19, 2012 Nu, mongolia e "fumata" deja. Eu vreau Singapore! Da' mai am mult de prasit pana sa pot pleca incolo! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Dan Nastase Postat Ianuarie 20, 2012 Share Postat Ianuarie 20, 2012 (editat) Desi paradoxala, paralela cu mirajul “civilizatiei” noastre... se face volens-nolens! Plecati din anturajul nostru grobian si mercantil unde absolut totul, pana si kilometrii unei excursii de suflet se cumpara si se vand... Ionut si Ana au curajul sa ne faca sa ne gandim mai departe arhitecturalizand cu talent narativ si adaugand valentele inalte ale sufletului lor frumos dezvaluind o lume exotica si dura in care “sa ne aflam in afara timpului, dincolo de logica” smulgandu-ne pe noi motociclistii din Romania “din locul lipsit de speranta” in care ne aflam... oferindu-ne “o companie calda intr-o perioada dificila de asteptare si incertitudini”. La multi kilometri frumosi ! Editat Ianuarie 20, 2012 de Dan Nastase Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Dan Rosca Postat Ianuarie 21, 2012 Share Postat Ianuarie 21, 2012 Ionut, asteptam continuarea. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
jogoftp Postat Ianuarie 22, 2012 Share Postat Ianuarie 22, 2012 Tot ce ai postat tu aici, si pe blogul tau ar trebuii sa apara in revista National Geographic pe prima pagina. Una din cele mai frumos expuse excursii pe care le am vazut. Bravo !!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Ianuarie 26, 2012 Autor Share Postat Ianuarie 26, 2012 (editat) Malaria REPUBLICA DEMOCRATA CONGO 19/12 - 23/12 Planul nostru de a traversa Africa prin inima Congo presupunea niste riscuri: in primul rand referitor la sanatate, pentru ca ne aflam in plin sezon ploios, cand probabilitatea de a fi infectati cu malarie e maxima. Iar noi eram in ultimele zile de tratament preventiv cu Doxiciclina (pentru ca Malarone era imposibil de scump), un antibiotic de spectru larg fata de care opiniile medicilor difera. Unii spun ca luat zilnic timp de maxim 4 luni (3 luni in zona de risc si 1 luna in afara zonei) asigura protectia la boala, altii spun ca medicamentul nu face decat sa sustina temporar organismul afectat, ba chiar mascheaza simptomele de malarie. Noi nu suntem fani pilule, acasa rareori racim si atunci ne tratam cu ceai, lamaie si sport si asta functioneaza de 6 ani. Nu am mai luat antibiotice din copilarie si am ezitat mult inainte de a demara tratamentul profilactic despre care stiam ca ne va afecta ficatul si intregul sistem imunitar. Alte efecte adverse ale Doxiciclinei mai putin cunoscute si extrem de neplacute sunt o hipersensibilitate cutanata la expunerea la soare si dereglarea pe termen mediu a menstrei. Deloc amuzant. Insa cantarind riscurile de o parte si de alta, am ales pastilele, stiind ca sa suferi de malarie la cort in mijlocul pustietatii ar fi putut fi dramatic. Am pariat, si am pierdut. In penultima zi de otravit ficatul cu Doxiciclina, Ana a inceput sa se simta slabita, noaptea temperatura urcand peste 38 de grade. Dupa doua zile de paranoia, testul "la domiciliu" a fost neconcludent, ceea ce a alimentat stresul si ne-a facut sa mergem a doua zi de dimineata la o clinica privata din Matadi. Aici Anei i s-a intocmit fisa, a fost consultata si palpata si i s-a prelevat o proba de sange. La pranz reveneam pentru implacabila certitudine: malarie! Faptul de a elimina banuielile paranoice si de a discuta cu oameni pentru care aceasta boala - care in Europa ne face parul maciuca - e o banalitate, ne-a calmat si ne-a ajutat sa acceptam mai usor situatia. Ana a inceput cuminte tratamentul cu Falcidox si s-a pregatit pentru 24 de ore de suferinta. Cele 4 luni de antibiotice fusesera in zadar. Au urmat o zi si o noapte de insomnie, cefalee, vomismente (chiar si dupa apa), durere in gat, ameteli, slabiciune extrema - cert e ca daca ai malarie, te vei confrunta cu senzatii complet noi, ne neconfundat. Din pacate asta a facut ca Ana sa rateze cele mai gourmet seri in Matadi: gasca a petrecut cu gratare picante de kafta de oaie si muschi de vita cu pantagruelice salate de rosii, ananas suculent si couscous aromat cu vinete. Am dat uitarii oferta congoleza: in poza de mai jos dejunam inainte de episodul cu malaria, intr-un local de piata, cu ubiciua tocana din foi de manioc, fasole si fufu (o mamaliga de manioc si porumb). Incet incet, ne preggateam si de drum: am indreptat cat am putut cadrul de fixare a lazilor, indoit in cazaturile din Congo; am schimbat pinioanele fata si spate, am curatat lantul deja destul de zacut, am spalat partile mecanice (frane, suspensie, motor). Alper a curatat KTM-ul si Toyota cu perita de dinti si a trecut, ca si Jacques, prin mana unor mecanici. Baza o aveam toti in curtea lui Bienvenu, un localnic care traieste in Limosges, dar care se afla temporar acasa si pe care Alper l-a "agatat" pe strada. Bienvenu ne-a primit sa campam cu 10 dolari pe zi in vila aflata inca in santier a unei surori si a fost timp de o saptamana ghidul nostru, ajutandu-ne cu informatii despre spital, telefon si mecanic. Dupa cateva zile Anei i-a revenit culoarea in obraji a inceput din nou sa manance. Medicul insa ne-a asigurat ca episodul de malarie nu va fi singular, asa ca bagajul nostru pentru Lubumbashi continea acum si un flacon de Falcidox. Malaria facea parte din viata noastra, deveneam "africani". P.S. Medicul i-a prescris Anei inca doua antibiotice, pentru ca numarul de globule albe a indicat o infectie a sangelui, insa stiind ca aveam amandoi mici rani superficiale care se infectasera pe pista din cauza umiditatii si igienei precare, nu am cumparat medicamentele respective, si am lasat organismul sa se refaca natural. Editat Ianuarie 26, 2012 de mrwwwhite Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ADVRadu Postat Ianuarie 26, 2012 Share Postat Ianuarie 26, 2012 Malaria REPUBLICA DEMOCRATA CONGO 19/12 - 23/12 Planul nostru de a traversa Africa prin inima Congo presupunea niste riscuri: in primul rand referitor la sanatate, pentru ca ne aflam in plin sezon ploios, cand probabilitatea de a fi infectati cu malarie e maxima. Iar noi eram in ultimele zile de tratament preventiv cu Doxiciclina (pentru ca Malarone era imposibil de scump), un antibiotic de spectru larg fata de care opiniile medicilor difera. Unii spun ca luat zilnic timp de maxim 4 luni (3 luni in zona de risc si 1 luna in afara zonei) asigura protectia la boala, altii spun ca medicamentul nu face decat sa sustina temporar organismul afectat, ba chiar mascheaza simptomele de malarie. Noi nu suntem fani pilule, acasa rareori racim si atunci ne tratam cu ceai, lamaie si sport si asta functioneaza de 6 ani. Nu am mai luat antibiotice din copilarie si am ezitat mult inainte de a demara tratamentul profilactic despre care stiam ca ne va afecta ficatul si intregul sistem imunitar. Alte efecte adverse ale Doxiciclinei mai putin cunoscute si extrem de neplacute sunt o hipersensibilitate cutanata la expunerea la soare si dereglarea pe termen mediu a menstrei. Deloc amuzant. Insa cantarind riscurile de o parte si de alta, am ales pastilele, stiind ca sa suferi de malarie la cort in mijlocul pustietatii ar fi putut fi dramatic. Am pariat, si am pierdut. In penultima zi de otravit ficatul cu Doxiciclina, Ana a inceput sa se simta slabita, noaptea temperatura urcand peste 38 de grade. Dupa doua zile de paranoia, testul "la domiciliu" a fost neconcludent, ceea ce a alimentat stresul si ne-a facut sa mergem a doua zi de dimineata la o clinica privata din Matadi. Aici Anei i s-a intocmit fisa, a fost consultata si palpata si i s-a prelevat o proba de sange. La pranz reveneam pentru implacabila certitudine: malarie! Faptul de a elimina banuielile paranoice si de a discuta cu oameni pentru care aceasta boala - care in Europa ne face parul maciuca - e o banalitate, ne-a calmat si ne-a ajutat sa acceptam mai usor situatia. Ana a inceput cuminte tratamentul cu Falcidox si s-a pregatit pentru 24 de ore de suferinta. Cele 4 luni de antibiotice fusesera in zadar. Au urmat o zi si o noapte de insomnie, cefalee, vomismente (chiar si dupa apa), durere in gat, ameteli, slabiciune extrema - cert e ca daca ai malarie, te vei confrunta cu senzatii complet noi, ne neconfundat. Din pacate asta a facut ca Ana sa rateze cele mai gourmet seri in Matadi: gasca a petrecut cu gratare picante de kafta de oaie si muschi de vita cu pantagruelice salate de rosii, ananas suculent si couscous aromat cu vinete. Am dat uitarii oferta congoleza: in poza de mai jos dejunam inainte de episodul cu malaria, intr-un local de piata, cu ubiciua tocana din foi de manioc, fasole si fufu (o mamaliga de manioc si porumb). Incet incet, ne preggateam si de drum: am indreptat cat am putut cadrul de fixare a lazilor, indoit in cazaturile din Congo; am schimbat pinioanele fata si spate, am curatat lantul deja destul de zacut, am spalat partile mecanice (frane, suspensie, motor). Alper a curatat KTM-ul si Toyota cu perita de dinti si a trecut, ca si Jacques, prin mana unor mecanici. Baza o aveam toti in curtea lui Bienvenu, un localnic care traieste in Limosges, dar care se afla temporar acasa si pe care Alper l-a "agatat" pe strada. Bienvenu ne-a primit sa campam cu 10 dolari pe zi in vila aflata inca in santier a unei surori si a fost timp de o saptamana ghidul nostru, ajutandu-ne cu informatii despre spital, telefon si mecanic. Dupa cateva zile Anei i-a revenit culoarea in obraji a inceput din nou sa manance. Medicul insa ne-a asigurat ca episodul de malarie nu va fi singular, asa ca bagajul nostru pentru Lubumbashi continea acum si un flacon de Falcidox. Malaria facea parte din viata noastra, deveneam "africani". P.S. Medicul i-a prescris Anei inca doua antibiotice, pentru ca numarul de globule albe a indicat o infectie a sangelui, insa stiind ca aveam amandoi mici rani superficiale care se infectasera pe pista din cauza umiditatii si igienei precare, nu am cumparat medicamentele respective, si am lasat organismul sa se refaca natural. Multa sanatate Anei si sa aveti puterea sa mergeti mai departe! Desi paradoxala, paralela cu mirajul “civilizatiei” noastre... se face volens-nolens! Plecati din anturajul nostru grobian si mercantil unde absolut totul, pana si kilometrii unei excursii de suflet se cumpara si se vand... Ionut si Ana au curajul sa ne faca sa ne gandim mai departe arhitecturalizand cu talent narativ si adaugand valentele inalte ale sufletului lor frumos dezvaluind o lume exotica si dura in care “sa ne aflam in afara timpului, dincolo de logica” smulgandu-ne pe noi motociclistii din Romania “din locul lipsit de speranta” in care ne aflam... oferindu-ne “o companie calda intr-o perioada dificila de asteptare si incertitudini”. La multi kilometri frumosi ! Domnu' Nastase, nu sunt neaparat un fan al dumitale, dar aici ai spus-o cum nu se putea mai bine. Respecte! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
The Mentalist Postat Ianuarie 26, 2012 Share Postat Ianuarie 26, 2012 Bai copii, voi cand va potoliti? E ok pentru noi sa privesti asa ca la televizor si sa auzi ce ati mai facut, dar acum si cu episodul malariei deja devenim ingrijorati. Sanatate Anei, aveti grija de voi! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
dans Postat Ianuarie 26, 2012 Share Postat Ianuarie 26, 2012 Tot ce ai postat tu aici, si pe blogul tau ar trebuii sa apara in revista National Geographic pe prima pagina. Una din cele mai frumos expuse excursii pe care le am vazut. Bravo !!! CEA MAI FRUMOASA! SI INTR-ADEVAR POZELE, LOCURILE SI SITUATIILE PETRECUTE SUNT DE NATIONAL GEOGRAPHIC. NICI UN FOTOGRAF PROFESIONIST DE LA NOI DIN TARA, NU CRED CA ARE ASEMENENA POZE SI POATE NU DIN LIPSA TALENTULUI DAR DIN LIPSA INTAMPLARILOR. POATE CA NU ASTA VOR, DAR CRED CA AR TREBUI PROMOVATI SI LA TV, IN DEFINITIV SUNT MESAGERI ROMANI SI MERG PRIN LOCURI UNDE OAMENII N-AU VAZUT ALBI DARMITE ROMANI. CA SI DESPRE DRUMUL PE JOS SI IN ZBOR CU PARAPANTA DE LA SALZBURG LA MONTE CARLO, AL ROMANULUI TOMA COCONEA 5 EDITII LA RAND, NIMENI LA NIVEL NATIONAL NU STIE NIMIC. POATE NE-AR MAI RIDICA MORALUL ROMANESC, CALATORIA ACESTOR CONCETATENI INCREDIBILI. MANDRI SI INGRIJORATI TREBUIE SA FIE PARINTII SI PRIETENII LOR APROPIATI! CEA MAI FRUMOASA! SI INTR-ADEVAR POZELE, LOCURILE SI SITUATIILE PETRECUTE SUNT DE NATIONAL GEOGRAPHIC. NICI UN FOTOGRAF PROFESIONIST DE LA NOI DIN TARA, NU CRED CA ARE ASEMENENA POZE SI POATE NU DIN LIPSA TALENTULUI DAR DIN LIPSA INTAMPLARILOR. POATE CA NU ASTA VOR, DAR CRED CA AR TREBUI PROMOVATI SI LA TV, IN DEFINITIV SUNT MESAGERI ROMANI SI MERG PRIN LOCURI UNDE OAMENII N-AU VAZUT ALBI DARMITE ROMANI. CA SI DESPRE DRUMUL PE JOS SI IN ZBOR CU PARAPANTA DE LA SALZBURG LA MONTE CARLO, AL ROMANULUI TOMA COCONEA 5 EDITII LA RAND, NIMENI LA NIVEL NATIONAL NU STIE NIMIC. POATE NE-AR MAI RIDICA MORALUL ROMANESC, CALATORIA ACESTOR CONCETATENI INCREDIBILI. MANDRI SI INGRIJORATI TREBUIE SA FIE PARINTII SI PRIETENII LOR APROPIATI! SANATATE ANEI SI AVETI TOTUSI GRIJA DE VOI. MAI RUDIMENTAR ASHA, AM AUZIT CA LA MALARIE SE FOLOSESTE CHININA IN LIPSA MEDICAMENTELOR SUPERSPECIALIZATE. SUNTEM CONVINSI CA O SA VA INTOARCETI SANATOSI, CU STIMA, Dan Stefan Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Ianuarie 26, 2012 Autor Share Postat Ianuarie 26, 2012 Raliul Kinshasa - Lubumbashi/ DR Congo Rally - Kinshasa to Lubumbashi Etapa 1/ Stage 1: Kinshasa - Tchikapa Ziua/ Day 1 - 23/12 Km: 530 Traseu/ Route: Kinshasa - Kikwit Starea drumului/ Road: asfalt/ good tarmac Vremea/ Weather: 36°C, insorit/ sunny & hot Ultima zi in Kinshasa a fost dedicata politicii si prietenilor: Joseph Kabila a fost reinstituit in functia de presedinte in cadrul unei ceremonii cu iz comunist, insa cool, care a impus inghetarea intregii capitale sub privirea atenta a armatei care impanzea strazile. Seara insa am aflat ce inseamna Congo Kiese, adica sa traiesti si sa te bucuri de viata, la un gratar si o bere cu oameni calzi si in ritmuri dansante, indiferenti la intreruperi de curent, coruptie si saracie. Apoi ne-am strans corturile din curtea procurii situate vizavi de Ambasada SUA si am pornit spre Zambia. Primii 530 de km speram sa fie mai usor de parcurs, insa, ca la noi, macadamul trece prin localitati, ceea ce ne-a oblogat sa rulam incet, atenti la congolezi si animalele lor domestice lasate de izbeliste. Nu stim bilantul victimelor lui Alper si Esther, plecati cu doua zile avans, insa Jacques & co. au trimis in oala de supa un cocos, doi pui, o rata si un liliac. In Congo daca exista un petec de asfalt, e sigur ca dai de politisti iesiti la pomana. La fiecare bariera ridica aiurea un mijlocul unui sat obosit, sau chiar in camp, o luam de la capat. Noroc ca fiind un convoi format dintr-o masina si o motocicleta si datorita faptului ca noi mergeam in fata, am reusit sa scapam mai repede decat in mod normal de anchetele demoralizante ale gaborilor. E mai usor de inteles ca noi pe moto nu suntem "in misiune sponsorizata de guvern" si Tenere starneste entuziasm in aproape orice barbat, asa ca in loc de spaga si pasapoarte, am oferit strangeri de mana, zambete si detalii despre aventura noastra africana. Eram familiarizati cu tabieturile familiei Vidal inca din Camerun, ritmul grupului urma sa tina cont de necesitatile copiilor: ore de masa, joaca si siesta cat de cat regulate. Pranzul - de regula un picnic cu legume de sezon: avocado, rosii, porumb si, atunci cand gaseam, conserve de sardine pentru aport de proteine. Subestimasem insa total in Kinhasa durata tripului si dificultatile in a gasi alte provizii pe parcurs, asa ca in curand aveam sa suferim cu adevarat de foame si sete, rezervele noastre dovedindu-se insuficiente. La 50 de km de Kikwit, unde se termina si asfaltul, pana de cauciuc la anvelopa fata. Ma asteptam. Prin gaurile in guma puteam baga cu usurinta degetul, asa ca, la lumina frontalelor si a farurilor camioanelor care mai traversau sinucigas prin bezna noptii, m-am apucat de treaba. Cumparasem in Matadi un Pirelli MT21 de la Alper, care avea o rezerva, o bafta deosebita, caci poate abia in Luanda sau Lusaka as mai fi gasit ceva potrivit. Multumesc, prietene! Intr-o ora eram gata, lasand in urma cauciucul ros suvenir pentru pustii congolezi. Speram in acel moment sa-mi fie mai usor pe pista cu gume noi. Dar Congo era de alta parere… Aproape de miezul noptii ajungeam epuizati in Kikwit, un orasel prafuit in care stiam ca se poate din nou apela pentru gazduire la misiunea catolica. La capatul puterilor am intins cortul si am instalat masa, cu gandul de a incropi o cina pentru copii si pentru noi, in timp ce Jacques a fost condus de un preot pentru a ne inregistra prezenta la politia din localitate. Nu am apucat insa sa pornim resoul, ca Jacques revine cu vesti proaste. Aflam ca primarul ne-a oferit un ultimatum: fie strangem tot si mergem sa ne instalam in curtea sa ca "oaspeti", fie parasim de urgenta localitatea. Nu era vorba de o vizita amicala, ci de un ordin care nu putuse fi influentat de faptul ca fetitele erau flamande si obosite, ca deja ne luase o ora sa ne punem tabara, ca eram cu totii extenuati dupa o zi de condus. Asa ca am strans din dinti si am impachetat totul in plansetele copiilor, increduli la prima dovada de neospitalitate in Africa. Sa fie acesta semnul ca nici cu oamenii nu avea sa ne fie usor pe drumul catre Zambia? Orbecaind, am gasit la periferie un teren de fotbal unde fetele si copii au adormit cu stomacul gol, iar noi ne-am amagit foamea cu o fiertura de taitei instant si ganduri negre. La 5.30 dimineata ne-am trezit in urletele multimii. Ne-a luat minute bune sa ne dezmeticim din somnul greu si scurt, cu oasele frante de terenul accidentat. Ne-am imbracat in pripa, din cortul inchis avand impresia ca trecatorii care ne-au observat si care probabil vor sa ne observe se apropiau. Urletele s-au intetit: " Monsieur, sortez! On veut vous voir! Sortez!" Se facuse ora 6. La un moment dat cineva a calcat pe cort, fiind la un pas de a se prabusi peste noi. Am strans in viteza saltele, sac de dormit si haine si am deschis fermoarul. Cel putin 100 de oameni stateau intre noi, motocicleta si masina, la nici un centimetru de cort. A trebuit sa ii impingem pentru a putea iesi. In busculada cineva a tras-o de doua ori de par pe Ana, oamenii urland "meche, meche". Parul femeilor este o obsesie in Africa, cel natural e ras sau tuns pentru a atasa in loc mese si peruci. Era pentru prima data insa cand ne confruntam cu un astfel de gest, si trebuie sa recunosc ca in scurt timp ne-am pierdut cumpatul. Dormisem nici 4 ore si, agasati de isteria localnicilor, am strans tabara si am plecat in tromba din cel mai violent bivuac posibil. Era pentru prima data in sase luni de Africa cand aveam resentimente fata de africani. Ce cautam aici? Oare vom face fata drumului mai departe, prin unele dintre cele mai izolate comunitati ale continentului? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
dans Postat Ianuarie 26, 2012 Share Postat Ianuarie 26, 2012 M-am bagat putin pe forumul Adventure Rider si dau copy paste la cateva aprecieri internationale la adresa lor: "Thanks for sharing..!! actually the whole trip is astonishing !! I think i`m watching a documentary on t.v. !!!! Well Done... ''real photos you can even taste" "It's hard to put into words how in awe I am of you two. Huge props for persevering (the tow out should go down as a thing of legend in this forum). So cool to hear from Margus - so appropriate! You're my heroes" "Hi Ionut+Ana! Looks like the real Africa has began for you with all sorts of challanges and you're doing good - just fantastic pictures from the apes" "Thanks for sharing..!! actually the whole trip is astonishing !! I think i`m watching a documentary on t.v. !!!! Well Done... ''real photos you can even taste" "Thank you. Please know that your efforts are greatly appreciated. Godspeed" Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Ianuarie 27, 2012 Autor Share Postat Ianuarie 27, 2012 M-am bagat putin pe forumul Adventure Rider si dau copy paste la cateva aprecieri internationale la adresa lor: "Thanks for sharing..!! actually the whole trip is astonishing !! I think i`m watching a documentary on t.v. !!!! Well Done... ''real photos you can even taste" "It's hard to put into words how in awe I am of you two. Huge props for persevering (the tow out should go down as a thing of legend in this forum). So cool to hear from Margus - so appropriate! You're my heroes" "Hi Ionut+Ana! Looks like the real Africa has began for you with all sorts of challanges and you're doing good - just fantastic pictures from the apes" "Thanks for sharing..!! actually the whole trip is astonishing !! I think i`m watching a documentary on t.v. !!!! Well Done... ''real photos you can even taste" "Thank you. Please know that your efforts are greatly appreciated. Godspeed" Multumim pentru aprecierile "locale" Ca tot a venit vorba de Adventure Rider cititi povestea calatoriei in jurul lumii timp de 3 ani a doi estonieni pe care din nefericire i-am ratat cu cateva zile in Lome, Togo. Probabil ca drumurile noastre se vor intersecta candva in viitor mai ales ca le datorez recuperarea mea mentala de dupa accidentul din OCT 2010. Posturile lor m-au ajutat sa trec peste perioada neagra si sa gasesc forta de incepe de la zero. From Estonia with Love Ziua/ Day 2 - 24/12 Ajunul Craciunului/ Christmas Eve Km: 94 Traseu/ Route: Kikwit towards Idiofa Starea drumului/ Road: nisip umed, adanc/ deep wet sand Vremea/ Weather: 37°C, insorit/ sunny & hot Camionagii din Kinshasa ne-au indicat ruta Kikwit - Idiofa - Ilebo - Kananga ca fiind mai buna decat N1 prin Tchikapa, asa ca la 40 de km dupa Kikwit am facut stanga, iesind de pe asflat pe o pista de nisip umed, pe alocuri cu portiuni mai uscate si tasate. Am incercat sa gasesc trasa ideala ruland pe lateralele pistei, iar masina a taiat-o de-a dreptul pe urmele camioanelor. Un peisaj fiebinte, punctat de vegetaie de savana si doar cateva sate marunte. la un urcus ne intalnim cu primul camion: din cauza pantei accentuate masinile incarcate la refuz sunt obligate sa se opreasca, sa descarce marfa, sa urce dealul, sa care cu spatele sacii cu manioc, biscuiti si bidoane cu ulei de palmier, apoi sa incarce totul la loc si sa reia drumul. Pe o portiune de drum mai dificil Ana a urcat pe acoperisul masinii: in prim-plan cizemele ei Pentru ca era Ajunul, ne-am grabit sa gasim un bivuac din timp: intre doua coline am instalat tabara si pe seara am facut focul, pentru ca Mos Craciun sa ne gaseasca si sa umple pungutele copiilor. La cina: varza calita si zambete complice de anticipatie. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
dexxter Postat Ianuarie 27, 2012 Share Postat Ianuarie 27, 2012 mai copii, aveam presimtiri sunbre...ati disparut cam mult. bine ca nu a fost mai rau! Sa inteleg ca ce a fost mai rau a trecut sau va mai puteti astepta la episoade de malarie? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Ianuarie 30, 2012 Autor Share Postat Ianuarie 30, 2012 Ziua/ Day 3 - 25/12 Craciunul/ Christmas Day Km: 82 Starea drumului/ Road: nisip negru adanc/ deep wet black sand Vremea/ Weather: 37°C, insorit/ sunny & hot Dimineata copiii au descoperit ca Mosul nu le-a uitat, iar noi am oferit mici cadouri pregatite in Kinshasa: branza Brie pentru Jacques si Camembert pentru Delphine, caramele si acadele de ciocolata Cadbury pentru fetite si marzipan pentru noi. Francezii purtau in bagaje o gramada de surprize de la familie si prieteni, oferite in Toulouse pentru a fi desfacute de Craciun. Elisa si noua ei Barbie In timp ce ne strangeam bivuacul vine un SMS nelinistitor de la Alper: dupa Idiofa urmeaza doua treceri de bac: primul costa 15000 de franci, plus 10 de litri de motorina si o baterie de 24V pentru a opera bacul. Citisem inainte de plecare blogul unor belgieni care au facut cu masina drumul dinspre Lubumbashi spre Kinshasa acum doi ani, si inca in sezon uscat, si ne aminteam de bacul care a ramas blocat in mijlocul raului, obligandu-i sa impinga masina pe bac pentru a reincarca bateria si pentru a reusi finalmente sa redemareze si bacul. O poveste tulburatoare si iata ca ne aflam, fara sa stim, pe acelasi drum! Nimeni nu ne prevenise ca acesta era drumul cu bacurile… aveam o problema! Dupa o sedinta de grup hotaram sa facem cale intoarsa pana la sosea si sa ne incercam norocul pe N1, prin Tchikapa. Macar asa chiar daca vom avea o problema, nu ne vom afla in mijlocul apei. Faptul ca Alper a plecat singur ne parea acum o greseala: cu doua masini am fi avut sanse mai mari sa demaram bacul, chiar daca bateriile s-ar fi descarcat. Reintorsi la intersectia cu asfaltul regasim drumul national, care in 20 de km se stinge intr-o poteca de pamant care face stanga prin curtea unei case. Ne trece un fior: acesta e inceputul pistei, si avem 2000 de km pana la final! Ziua/ Day 4 - 26/12 Km: 113 Starea drumului/ Road: nisip negru adanc/ deep wet black sand Vremea/ Weather: 38°C, furtuna matinala urmata de soare/ morning storm followed by sun Suntem in plin sezon ploios, dar furtuna trece pe langa noi! Imi e mai usor sa conduc pe nisipul umed, dar in cateva ore de soare pista se usuca si imi aminteste de chinul din Mali. Nisipul cald este insa o incantare mai ales pentru mezina Elisa, care abia astepta sa mearga in picioarele goale. La pranz sarbatorim ziua fetitei mai mari, Lea, care sufla in cele 5 lumanari infipte in prajitura creata cu imaginatie de Delphine: bulgari de cereale si ciocolata. Lea primeste un grozav joc "1000 Bornes" de la parinti si ciocolata Cadbury de la noi. La multi ani! Ruta N1, cumplet nesigilata, este intens circulata de camioane supra-incarcate, care lasa in pista santuri enorme. La fiecare plantaj echipa indispensabila de muncitori sapa alte transee pentru a elibera camionul. Ploile torentiale erodeaza suplimentar, ceea ce rezulta fiind mai curand o sculptura, un exemplu de land art, decat ceva destinat vehiculelor. Cicatricile colcaind de ape statute alterneaza cu zone tasate, kilometru dupa kilometru de cosmar. Pe acest drum sisific transportul de combustibil este asigurat de oameni care imping biciclete modificate cu furci de lemn pentru a care peste 100 de kilograme de marfa. este incredibila truda acestor oameni care parcurg pe jos printr-o arsita naucitoare si prin noroios de nisip alunecos distante enorme. Doar localnicii si rutierii cunosc deviatiile pentru vehicule mici si pentru biciclete, asa ca in fiecare sat trebuie sa intrebam oamenii aiuriti de aparitie incotro e drumul. De multe ori deviatia e ceva mai mult de o poteca prin vegetatia care depaseste pe alocuri 1.5 m. Asa ca plantajul este cvasi-inevitabil in cautarea unui loc de innoptat! Ziua/ Day 5 - 27/12 Km: 30 Starea drumului/ Road: nisip adanc/ deep sand Vremea/ Weather: 38°C, soare/ hot In lanul de dovleci in care am tras peste noapte si-au facut aparitia circa 50 de sateni care au auzit de strainii sositi cu catel si purcel. Venisera in cautare de lucru si am incercat sa le explicam politicos ca nu eram aflati in misiune si nici slujbe nu aveam de oferit. Dupa sedinta de white watching a urmat o sedinta entuziasta de pozat. Ziua a fost marcata de doua 3 plantaje cu Defenderul - incepeam sa intram in rutina: cric, troliu, dat la sapa. Revelatia zilei insa au fost nisipurile miscatoare: in transeele de nisip, sub zone aparent tasate si uscate, sunt ascunse uneori pungi de apa. La trecerea prin astfel de zone rotile se infig ca intr-un mal lipicios, si orice incercare de a iesi prin demaraj duce la infundarea si mai adanca in nisip. Chiar si la plantajele in aparenta pustietate in cateva minute eram inconjurati de sateni, iar in sate multimea devenea insuportabila, cu zeci de persoane care ne cereau sa le dam bani pentru a sapa sau pentru a ne impinge. Am incercat sa le explicam ca noi ne ajutam reciproc fara a astepta ceva in schimb, dar oamenii sositi la spectacol sfarseau prin a solicita bani si atat. Am descoperit cat de dificila e comunicarea: desi vorbesc franceza mai bine decat noi romanii, satenii nu pareau sa inteleaga sensul unor fraze simple si chiar si intrebari care necesitau un da sau nu generau confuzie. A urmat faza zilei si cel mai spactaculos plantaj al moto in toti cei 2000 de kilometri! (vezi si postul anterior referitor la Cyril Despres la Dakar 2012). Reintrati pe N1, am incercat sa ocolesc prin dreapta o mlastina imposbil de traversat pe doua roti si, dupa ce nu m-am riscat pe poteca de bicicleta de teama sa nu ma dezechilibrez, m-am avantat cu gaz intr-o "balta". Balta insa era plina cu noroi si m-am trezit cimentat in glodul gros. Doi camionagii pe care Jacques ii cara agatati de jeep pana in urmatorul sat cu telefon fix au dat de data asta la sapa. Seara am decis sa dam jos si lazile de pe moto. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
dexxter Postat Ianuarie 30, 2012 Share Postat Ianuarie 30, 2012 sunt cu ochii pe voi! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Ianuarie 30, 2012 Share Postat Ianuarie 30, 2012 Cea mai tare aventura a unor motocilisti romani. EVER! Hai mai departe! Curaj, prieteni! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
shooty13cris Postat Ianuarie 30, 2012 Share Postat Ianuarie 30, 2012 Cea mai tare aventura a unor motocilisti romani. EVER! Hai mai departe! Curaj, prieteni! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
chif Postat Ianuarie 30, 2012 Share Postat Ianuarie 30, 2012 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
adris Postat Ianuarie 30, 2012 Share Postat Ianuarie 30, 2012 Cea mai tare aventura a unor motocilisti romani. EVER! Hai mai departe! Curaj, prieteni! Suptscriu! Doamne-ajuta mai departe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mrwwwhite Postat Februarie 2, 2012 Autor Share Postat Februarie 2, 2012 Ziua/ Day 6 - 28/12 Km: 40 Starea drumului/ Road: nisip adanc/ deep sand Vremea/ Weather: 38°C, soare/ hot Orhidee in campul in care am dormit. Un semn bun! Dar in curand a urmat primul dus rece: drumul e mai tare decat noi si din nou masina ramane blocata pe punte si diferential spate. Cricul solicitat la maxim incepe sa dea semne de oboseala din cauza nisipului care a umplut fiecare orificiu. Din cauza caldurii un pneu de la Landie s-a dezlipit de janta si prin fanta creata a intrat nisip, ceea ce face ca roata sa se dezumfle accelerat. Nici lantul meu nu arata bine. Cu 3 km inainte de podul din Luange baraj de politie: traversam dintr-un judet in altul si am incercat sa suportam incetineala cu care politistul semi-analfabet copia fiecare litera din pasaportul meu si al Anei. Dupa 30 de minute in care omul caligrafiase 10 randuri, Ana i-a amagit ca se va intoarce in birou cu cele 4 pasapoarte ale francezilor, si i-am dat bice. Odata trecut podul insa am fost luati in primire de sectia DGM din judetul Kasai Oriental: inca o ora de bla-bla si transcriere pe carnetele si voi volante a datelor noastre, in timp de Ana si Jacques cumparau fructe, porumb, orez si apa. Abia dupa ce am iesit din biroul de politie am descoperit ca cele 3 camioane aflate in pane blocau chiar iesirea pe deviatie. Eu am trecut pe langa drum, fortand prin curtile unor case, insa Defenderul s-a infipt fara scapare in transeele de peste jumatate de metru adancime. In urlete si soare usturator am sapat si am injurat pana am scos masina din groapa, apoi, urmati de un card din ce in ce mai gros de adulti si copii chiuind, am orbecait in cautarea unei iesiri inapoi in deviatie. La 4 p.m. eram la capatul puterilor: Jacques a tras de volan si a tasat iarba inalta pentru a ne putea instala si a face bilantul unei zile dramatice. Peste noapte Congo ne trateaza cu furtuna: un fulger loveste la mica distanta si ne strangem in brate in cortul care se umple de apa, cu saltelele impaturite pe zona uscata si cu prosoape si haine puse peste tot pentru a absorbi baltile! Dimineata aveam sa aflam ca si francezii s-au intrebat cu strangere de inima daca fulgerele pot lovi masina… Ziua/ Day 7 - 29/12 Km: 0 Vremea/ Weather: 36°C, soare/ hot De dimineata am decis ca nu puteam continua drumul fara a incerca sa rezolvam problemele tehnice: compresorul de clima pe care Jacques il folosea pentru umflarea rotilor si pentru a opera mici scule nu mai functiona, asa ca ne-am impartit sarcinile. Am desfacut compresorul si am incercat sa il gresam si sa il reparam. Jacques s-a ocupat de cric si a umflat rotile cu micul meu compresor. Iar fetele au spalat rufe cu apa de ploaie si au uscat lucrurile muiate de furtuna de peste noapte. Ziua/ Day 8 - 30/12 Km: 37 Starea drumului/ Road: nisip foarte adanc/ bad deep sand Vremea/ Weather: 34°C innorat/ cloudy Ca intotdeauna pe piste dificile, in momentele extreme am uitat de poze si de tot. In prima parte a zilei - ziua cu numarul 200 pentru noi doi - momentul dramatic a fost un urcus abrupt unde fetele si copiii au mers pe jos, iar masina a ramas infipta in varful dealului, intr-o ravena ascunsa de vegetatie. Dupa ce am sapat pentru a elibera rotile din stanga, am descoperit ca drumul se ingusta, asa ca am sapat mai departe in mal pentru a face loc de trecere. Torentii au lasat in carnea drumului grote verticale si chiar la picior drumul se arata periculos. Inainte de pranz m-am impotmolit intr-un sant de nisip ud si singura solutie a fost sa culc motocicleta pe o latura si sa incerc sa o tarasc pe trasa buna. Jacques mi-a sarit in ajutor, insa din elan a alunecat si a cazut, lovindu-se cu spatele de malul uscat si tare. Primele secunde a zacut cu respiratia taiata si imediat ne-am dat seama ca nu era de gluma. Am intins picnicul de pranz chiar pe drum pentru a manca si pentru a-i permite lui Jacques sa se intinda, insa contuzia la coloana deja devenea dureroasa la fiecare miscare, in ciuda antiinflamatorului si a eferalganului administrate. Cu inima grea, am pornit mai departe, urmand ca la fiecare plantaj sa fiu singur la lopata, troliu si cric. Navigarea prin labirintul de deviatii la deviatie, un hatis de poteci in care ne rataceam dirijati la nimereala de grupuri de sateni - unul aratand in stanga, altul in dreapta - incepea sa ne vina de hac. Cu nervii intonsi la maxim, cu oameni si copii fugarind masina, incercand sa se agate din mers de roata de rezerva, portiere, orice, Defenderul arata ca un elefant epuizat urmarit de o turma de hiene. Fiecare greseala la volan insa costa: plantaj dupa plantaj, ne simteam din ce in ce mai epuizati fizic si mental. Ultimul plantaj maret: cu rotile intrate adanc in nisipul lipicios, mi-am dat seama ca singura noastra sansa era troliul. Odata iesiti din impas ne-am decis sa punem punct zilei, insa nici la bivuac nu am avut liniste. Niste muste dubioase, mari cat unghia, au tabarat pe noi piscand al naibii de tare, asa ca am fiert rapid niste orez cu vinete in sos tomat si ne-am ascuns in corturi. Bilantul negativ pentru Landie includea pe langa spatele frant al lui Jacques, o baveta rupta si toata partea stanga zgariata si indoita. Ziua/ Day 9 - 31/12 Revelion/ New Years Eve Km: 15 Starea drumului/ Road: nisip adanc/ deep sand Vremea/ Weather: 34°C, soare/ hot Jacques se trezeste intepenit de spate: sunt singur la lopata si troliu, cu doua femei si doi copii pe drumul care parca isi bate joc de noi. Cand mlastina aburinda, cand poteca de un lat de brat, cand pista neteda de nisip, cand pieptis cu ravene … nu ne lasa sa ne dezmeticim nici o clipa, ne tine in tensiune, ne stoarce fiecare picatura de sudoare si de suflet. Iar navigatia in cautarea trasei bune - faimoasele deviatii pentru a ocoli zonele in care camioanele au cascat hauri de netrecut - continua sa fie o problema. In unele sate oamenii ne privesc de parca am fi extraterestri, iar noi incercam sa le terfelim netulburati gradinile si ograzile. Nu peste tot gasim copacul salvator: ne incercam norocul cu o buturuga de palmier si Delphine, cu ochii pe ciotul care trosneste si da sa iasa, devine transparenta de emotie. In satul inundat rate inoata in baltile rancede iar porcii stau tolaniti in noroi. Daca ignori tipetele copiilor, mustele care ne intra in ochii plini de sudoare si faptul ca suntem murdari de noroi pana la brau, aceasta ar putea fi o scena idilica de vacanta la tara. In satul urmator ne intersectam cu vechi cunostinte: deja ne stim cu cele cateva camioane care fac drumul odata cu noi, uneori noi ramasi in pana suntem depasiti de camioane, alteori masivele vehicule cedeaza cate o zi sau doua in fata pistei neinduratoare. Oamenii de pe camion muncesc zile la rand pentru a repara drumul si pentru a petici ceea ce ploaia a rupt in cale. Echipa are o structura clara: sofer, proprietarul marfii, oamenii care sapa, omul care alearga in fata masinii pentru a verifica la picior unde sunt pungile de apa sub nisipul miscator .. si restul care dorm, cara sau palavragesc, supravietuind cu o cana de apa si niste terci de porumb. Noi facem drumul acesta cathartic o data in viata, dar pentru acesti oameni drumul acesta e insasi viata lor. Un moment de neatentie si masina ramane suspendata in hau, pe punctul de a se rasturna. Evacuam rapid Roverul si incercam sa organizam operatiunea de salvare: nici un copac in zona, cricul nu e de nici un folos; sapam pentru a elibera rotile pe stanga si a echilibra vehiculul. Lumea s-a adunat ca la circ, niste copii iau loc intr-o adancitura in malul gropii imense in care stam sa ne pravalim. Le mai lipsesc popcornul si paharul de cola. Incercam sa impingem si sa iesim cu balans. Zadarnic. Exasperati, punem spectaorii la treaba: zeci de sateni se inghesuie sa apuce de coarda si in cateva minute, ca in povestea ridichii uriase, cele 3,5 tone sunt urnite din groapa si aliniate inapoi pe drum. Multimea explodeaza in urale isterice, toata lumea vrea sa se traga in poza, cu noi, cu motocicleta, calcandu-se in picioare sa vada afisat pe LCD-ul aparatului rezultatul final. In inghesuiala o femeie cu cei mai frumosi ochi verzi, intr-un contrast superb cu pielea maslinie. Pana se potoleste agitatia, Ana targuieste niste poromb si fructe pentru cina de Revelion. E ultima zi din an. Simtim fiecare oscior cum doare si scartaie, si desi avem luxul dusului atasat la Landie, hainele noastre nu miros a parfum, iar bivuacul nostru nu aduce deloc a resturant sau a ring de dans. Dar ne simtim cat se poate de bine. Simtim ca meritam din plin masa noastra de revelion, pe care punem o cutie de foie gras entier, porumb copt la focul de tabara, sampanie si chiar bomboane de ciocolata. Locul e magnific: un luminis sub cerul cu puzderie de stele, palmieri, linistea intrerupta discret de petrecerea din satul vecin. Ne simtim departe de casa, de tot ce ne e drag si familiar. Dar suntem intre prieteni si inchinam un pahar de sampanie in sanatatea celor de care ne e dor si celor pe care nu ii conoastem dar care ne sunt alaturi virtual in aventura. La multi ani 2012! Ziua/ Day 10 - 01/01/2012 Km: 12 Starea drumului/ Road: nisip adanc/ deep sand Vremea/ Weather: 34°C, soare/ hot Fara troliu nu avem nici o sansa sa mai continuam, asa ca imperativul zilei este sa il reparam cum s-o putea. Randuri, randuri, satenii din asezarile invecinate sosesc pentru a ne intreba de sanatate. De fiecare data pretextul este altul: ba ca ar fi seful satului cutare, sau activiti pentru drepturile omului, sau capitani regionali insarcinati cu securitatea; unii au venit cu ecusoane plastifiate atarnate de gat, ceea ce sporeste ridicolul situatiei. Incercam sa ne mentinem calmul si explicam fiecarei "delegatii" ca nu ne aflam in "misiune", ca nu suntem remunerati de guverne sau organizatii, ca ziua o petrecem intre localnici si seara si dimineata avem nevoie de liniste, intimitate, singuratate. Unii sunt vexati ca nu suntem imediat dispousi sa o "ardem" la taclale. Cum nu ne lasam descusuti, vin cu argumente noi: campam pe un cimitir traditional, si cutarica e nu stiu ce oficial, deci e musai sa ne identificam si sa ii rasplatim truda cu un suvenir de anul nou. In fine, ii trimitem la casele lor cu mainile goale, si abia dupa ce ne urnim din bivuac realizam ca oamenii au fost chiar amabili ca ne-au lasat sa petrecem revelionul singuri. Primul sat e la o aruncatura de bat de unde am dormit, suntem uimiti ca nu au venit in par adulti si copii sa facem bairam. Dar pe drumul pe care ne aflam fiecare zi este o lectie de viata, asa ca din Kashitu nu aveam sa scapam fara o noua proba de foc. Ca de fiecare data, in sate sunt cele mai dificile pasaje, unde probabil camioanele raman in pana sau trag peste noapte si unde urmele sapaturilor pentru a elibera masinile sunt umplute de ploi cu aluviuni mincinoase. Prinsa in inevitabila capcana de nisip miscator, masina devine din nou obiectul chinului nostru, subiectul entuziasmului lor. Inconjurati de clasica manifestatie la care par ca au fost convocate si satele invecinate, pierdem zeci de minute din vedere motocicleta. Suntem in a 12-a tara din Africa, in alt cine stie al catalea sat, inconjurati de un public imens, extrem de activ, insa cu siguranta non-violent. Africanii sunt avizi sa vada, sa atinga, sa stie, chiar fara a intelege, insa au un respect profund fata de noi si de ceea ce en apartine. In Kashitu insa cineva a indraznit. Intors la motocicleta, gata sa ne reluam drumul, descopar fermoarul de la tankbag rupt, fortat si radio-emitatorul prin care comunic cu Jacques de negasit. Se declanseaza isteria generala: mobilizam asistenta, certam, anchetam, discutam. Incercam sa tinem multimea la distanta, dar cu fiecare fraza multimea creste. Asa-zisii sefi de sat sau activisti s-au facut disparuti, nimeni nu isi mai asuma nici o sefie, nici o responsabilitate, majoritatea celor prezenti sunt copii si femei care se hlizesc la albii cu fetele congestionate de criza. Francezii ameninta cu armata din Kinshasa, cu incendierea unui bordei, cu Iadul. Oamenii se amuza, transpiratia curge, orele trec. Ziua e ratata. E aproape 5 seara, trebuie sa ne decidem daca abandonam sau ramanem aici si incepem sa intoarcem fiecare piatra, cand un alai trimfal apare dinspre celalalt capat al satului. Radio-ul a fost "gasit"! La capatul puterilor, nu ne mai sinchisim sa raspundem cererilor de recompensa care curg din toate directiile, pur si simplu intoarcem cheile in contact si dam drumul la ambreiaje. Nu pentru asta am venit in Africa, nu vrem sa fim oamenii acestia, care striga injurii in obrazul copiilor si satenilor, care sunt fugariti de multime, care se ascund si se apara 24/24. Simtim rusine, suntem dezamagiti, goliti de compasiune si bucurie. Si stim de ce. Am plecat din Lubumbashi pe un drum sisific care e mai puternic decat noi. Nu il putem dovedi prin forta fizica. Cu obiectivul imposibil de a coxa pe acest drum pentru a petrece sarbatorile afara din zona de risc maxim de malarie, am acumulat frustrare, incrancenare. Iar comunicarea cu localnicii e din ce in ce mai dificila, pe masura ce patrundem mai adanc in inima Africii. Trebuie sa ne schimbam strategia, si prima miscare de disaster management este sa tragem pe dreapta in satul imediat urmator, unde cerem gazduire in curtea sefului local, cumparam fructe si ne organizam minimul de intimitate pentru a cina in relativa liniste. De mult sursele de apa au devenit extrem de dificil sa accesat, in unele sate oamenii ne au spus ca pentru a ajunge la apa merg pe jos o ora dus, o ora intors. Nici aici nu e altfel, apa e la circa 20 de minute de mers pe o poteca cu motorul, asa ca cedam si cumparam un bidon de 30 de litri cu 500 de franci. Ultima rosie, un catravete si o cana de bulgur pentru un tabule de tabara, o conserva de sardine si porumb copt, apoi rapid la culcare, anticipand o trezire extrem de matinala. Ziua/ Day 11 - 02/01 Km: 68 Starea drumului/ Road: nisip adanc/ deep sand Vremea/ Weather: 34°C, soare/ hot Gazda noastra ne roaga doar sa ii incarcam o baterie de jeep, cine stie de la ce vehicul ramas in pana aici candva, insa dimineata se face disparut, asa ca ii lasam bateria in ograda, si, dupa ce Lea termina meciul de fotbal cu pustimea, iar Ana periplul gastronomic prin casele vecinilor, pornim din nou la drum. Casa sefului de sat/ The home of the village chief. Lea inconjurata de copiii din sat/ Lea with the kids Entuziasm/ Enthusiasm Si exasperare…. De data asta insa o masina a unui congolez e in pana, iar noi le sarim in ajutor si ii tractam din noroi. E de neinteles cum acolo unde apa de ploaie formeaza balti, nisipul se transforma intr-o masa vascoasa imprevizibila. Cu motorul fara bagaje si fara pasager, drumul incepe sa fie chiar fun! Caliti de experienta ultimelor zile, simtim ca am depasit punctul de maxim chin, asa ca rulam mai calm, mai incet, dar sigur. Poate cea mai importanta lectie a fost decizia ca de fiecare data cand trasa nu e evidenta, cineva sa parcurga pe jos drumul pana in punctul in care terenul e din nou stabil, sa discutam solutiile pertinente in functie de observatiile colectate, si abia apoi sa dam cheie. Spre seara ajungem in mult visatul Tshikapa, al carui nume il scandam de zile intregi. Suntem in provincia Kasai Occidental, districtul Luebo. Oraselul e o dezamagire totala: francezii sunt entuziasmati sa gaseasca paine din nou, insa piata e modesta: peste uscat, rosii, conserve, gogosi, manioc. Polistii de la bariera ne anunta pompos ca patrundem pe "strada principala" din oras, care e un fost bulevard asfaltat candva in perioada coloniala, dar care s-a prabit sub ploile zilnice. In haul cascat camioane se blocheaza curent si lasa in urma bucati de metal, piese si alte obiecte rezultate din munca de a scoate masina din groapa. Nimeni nu se sinchiseste sa elibereze santul de peste 3 metri adancime pe care localnicii il numesc strada. Asa ca ne infigem cu diferentialul fata intr-un astfel de OZN de fier. Intre timp in fata noastra se formeaza o coada de 3 camioane. Sapam, dam cu spatele si apoi tragem pe dreapta pentru a le permite pasajul: e noapte si bulevardul se transforma int-o mare de glod alunecos. In ultima clipa gasim misiunea catolica, unde ne aruncam cortul si bem o bere rece, in cinstea etapei care s-a incheiat. Ziua/ Day 12 - 03/01 Km: 0 Vremea/ Weather: ploaie torentiala/ torrential downpour E ziua mea azi. Ploaia ne mureaza cortul care a inceput sa cedeze, dupa 6 luni de soare si intemperii. Pe la imbinari picaturile se preling in balti care ne obliga sa ne inghesuim pe zona de centru, unde stam ghemuiti pe saltele pliate pentru a reduce din dezastru. Urma de cort s-a perforat sau apa infiltrata pe sub cort e prea agresiva cu scotchul izolator, asa ca sub saltele e oricum apa. Nici nu se pune problema sa plecam azi mai departe, ramanem sa ne reincarcam bateriile: sa ne uscam lucrurile, sa reviziuim vehiculele, sa spalam rufele (singura apa disponibila este apa de ploaie), sa refacem proviziile. Dupa ce il zvantam, mutam cortul pe o veranda unde pe seara facem party. Ana a gasit in piata mini-gauffre pe care le-a metamorfozat in prajituri aniversare: alune prajite si un caramel de zahar brun, si chiar o lumanare. La multi ani! Ziua/ Day 10 - 01/01/2012 Km: 12 Starea drumului/ Road: nisip adanc/ deep sand Vremea/ Weather: 34°C, soare/ hot Fara troliu nu avem nici o sansa sa mai continuam, asa ca imperativul zilei este sa il reparam cum s-o putea. Randuri, randuri, satenii din asezarile invecinate sosesc pentru a ne intreba de sanatate. De fiecare data pretextul este altul: ba ca ar fi seful satului cutare, sau activiti pentru drepturile omului, sau capitani regionali insarcinati cu securitatea; unii au venit cu ecusoane plastifiate atarnate de gat, ceea ce sporeste ridicolul situatiei. Incercam sa ne mentinem calmul si explicam fiecarei "delegatii" ca nu ne aflam in "misiune", ca nu suntem remunerati de guverne sau organizatii, ca ziua o petrecem intre localnici si seara si dimineata avem nevoie de liniste, intimitate, singuratate. Unii sunt vexati ca nu suntem imediat dispousi sa o "ardem" la taclale. Cum nu ne lasam descusuti, vin cu argumente noi: campam pe un cimitir traditional, si cutarica e nu stiu ce oficial, deci e musai sa ne identificam si sa ii rasplatim truda cu un suvenir de anul nou. In fine, ii trimitem la casele lor cu mainile goale, si abia dupa ce ne urnim din bivuac realizam ca oamenii au fost chiar amabili ca ne-au lasat sa petrecem revelionul singuri. Primul sat e la o aruncatura de bat de unde am dormit, suntem uimiti ca nu au venit in par adulti si copii sa facem bairam. Dar pe drumul pe care ne aflam fiecare zi este o lectie de viata, asa ca din Kashitu nu aveam sa scapam fara o noua proba de foc. Ca de fiecare data, in sate sunt cele mai dificile pasaje, unde probabil camioanele raman in pana sau trag peste noapte si unde urmele sapaturilor pentru a elibera masinile sunt umplute de ploi cu aluviuni mincinoase. Prinsa in inevitabila capcana de nisip miscator, masina devine din nou obiectul chinului nostru, subiectul entuziasmului lor. Inconjurati de clasica manifestatie la care par ca au fost convocate si satele invecinate, pierdem zeci de minute din vedere motocicleta. Suntem in a 12-a tara din Africa, in alt cine stie al catalea sat, inconjurati de un public imens, extrem de activ, insa cu siguranta non-violent. Africanii sunt avizi sa vada, sa atinga, sa stie, chiar fara a intelege, insa au un respect profund fata de noi si de ceea ce en apartine. In Kashitu insa cineva a indraznit. Intors la motocicleta, gata sa ne reluam drumul, descopar fermoarul de la tankbag rupt, fortat si radio-emitatorul prin care comunic cu Jacques de negasit. Se declanseaza isteria generala: mobilizam asistenta, certam, anchetam, discutam. Incercam sa tinem multimea la distanta, dar cu fiecare fraza multimea creste. Asa-zisii sefi de sat sau activisti s-au facut disparuti, nimeni nu isi mai asuma nici o sefie, nici o responsabilitate, majoritatea celor prezenti sunt copii si femei care se hlizesc la albii cu fetele congestionate de criza. Francezii ameninta cu armata din Kinshasa, cu incendierea unui bordei, cu Iadul. Oamenii se amuza, transpiratia curge, orele trec. Ziua e ratata. E aproape 5 seara, trebuie sa ne decidem daca abandonam sau ramanem aici si incepem sa intoarcem fiecare piatra, cand un alai trimfal apare dinspre celalalt capat al satului. Radio-ul a fost "gasit"! La capatul puterilor, nu ne mai sinchisim sa raspundem cererilor de recompensa care curg din toate directiile, pur si simplu intoarcem cheile in contact si dam drumul la ambreiaje. Nu pentru asta am venit in Africa, nu vrem sa fim oamenii acestia, care striga injurii in obrazul copiilor si satenilor, care sunt fugariti de multime, care se ascund si se apara 24/24. Simtim rusine, suntem dezamagiti, goliti de compasiune si bucurie. Si stim de ce. Am plecat din Lubumbashi pe un drum sisific care e mai puternic decat noi. Nu il putem dovedi prin forta fizica. Cu obiectivul imposibil de a coxa pe acest drum pentru a petrece sarbatorile afara din zona de risc maxim de malarie, am acumulat frustrare, incrancenare. Iar comunicarea cu localnicii e din ce in ce mai dificila, pe masura ce patrundem mai adanc in inima Africii. Trebuie sa ne schimbam strategia, si prima miscare de disaster management este sa tragem pe dreapta in satul imediat urmator, unde cerem gazduire in curtea sefului local, cumparam fructe si ne organizam minimul de intimitate pentru a cina in relativa liniste. De mult sursele de apa au devenit extrem de dificil sa accesat, in unele sate oamenii ne au spus ca pentru a ajunge la apa merg pe jos o ora dus, o ora intors. Nici aici nu e altfel, apa e la circa 20 de minute de mers pe o poteca cu motorul, asa ca cedam si cumparam un bidon de 30 de litri cu 500 de franci. Ultima rosie, un catravete si o cana de bulgur pentru un tabule de tabara, o conserva de sardine si porumb copt, apoi rapid la culcare, anticipand o trezire extrem de matinala. Ziua/ Day 11 - 02/01 Km: 68 Starea drumului/ Road: nisip adanc/ deep sand Vremea/ Weather: 34°C, soare/ hot Gazda noastra ne roaga doar sa ii incarcam o baterie de jeep, cine stie de la ce vehicul ramas in pana aici candva, insa dimineata se face disparut, asa ca ii lasam bateria in ograda, si, dupa ce Lea termina meciul de fotbal cu pustimea, iar Ana periplul gastronomic prin casele vecinilor, pornim din nou la drum. Casa sefului de sat/ The home of the village chief. Lea inconjurata de copiii din sat/ Lea with the kids Entuziasm/ Enthusiasm Si exasperare…. De data asta insa o masina a unui congolez e in pana, iar noi le sarim in ajutor si ii tractam din noroi. E de neinteles cum acolo unde apa de ploaie formeaza balti, nisipul se transforma intr-o masa vascoasa imprevizibila. Cu motorul fara bagaje si fara pasager, drumul incepe sa fie chiar fun! Caliti de experienta ultimelor zile, simtim ca am depasit punctul de maxim chin, asa ca rulam mai calm, mai incet, dar sigur. Poate cea mai importanta lectie a fost decizia ca de fiecare data cand trasa nu e evidenta, cineva sa parcurga pe jos drumul pana in punctul in care terenul e din nou stabil, sa discutam solutiile pertinente in functie de observatiile colectate, si abia apoi sa dam cheie. Spre seara ajungem in mult visatul Tshikapa, al carui nume il scandam de zile intregi. Suntem in provincia Kasai Occidental, districtul Luebo. Oraselul e o dezamagire totala: francezii sunt entuziasmati sa gaseasca paine din nou, insa piata e modesta: peste uscat, rosii, conserve, gogosi, manioc. Polistii de la bariera ne anunta pompos ca patrundem pe "strada principala" din oras, care e un fost bulevard asfaltat candva in perioada coloniala, dar care s-a prabit sub ploile zilnice. In haul cascat camioane se blocheaza curent si lasa in urma bucati de metal, piese si alte obiecte rezultate din munca de a scoate masina din groapa. Nimeni nu se sinchiseste sa elibereze santul de peste 3 metri adancime pe care localnicii il numesc strada. Asa ca ne infigem cu diferentialul fata intr-un astfel de OZN de fier. Intre timp in fata noastra se formeaza o coada de 3 camioane. Sapam, dam cu spatele si apoi tragem pe dreapta pentru a le permite pasajul: e noapte si bulevardul se transforma int-o mare de glod alunecos. In ultima clipa gasim misiunea catolica, unde ne aruncam cortul si bem o bere rece, in cinstea etapei care s-a incheiat. Ziua/ Day 12 - 03/01 Km: 0 Vremea/ Weather: ploaie torentiala/ torrential downpour E ziua mea azi. Ploaia ne mureaza cortul care a inceput sa cedeze, dupa 6 luni de soare si intemperii. Pe la imbinari picaturile se preling in balti care ne obliga sa ne inghesuim pe zona de centru, unde stam ghemuiti pe saltele pliate pentru a reduce din dezastru. Urma de cort s-a perforat sau apa infiltrata pe sub cort e prea agresiva cu scotchul izolator, asa ca sub saltele e oricum apa. Nici nu se pune problema sa plecam azi mai departe, ramanem sa ne reincarcam bateriile: sa ne uscam lucrurile, sa reviziuim vehiculele, sa spalam rufele (singura apa disponibila este apa de ploaie), sa refacem proviziile. Dupa ce il zvantam, mutam cortul pe o veranda unde pe seara facem party. Ana a gasit in piata mini-gauffre pe care le-a metamorfozat in prajituri aniversare: alune prajite si un caramel de zahar brun, si chiar o lumanare. La multi ani! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Februarie 2, 2012 Share Postat Februarie 2, 2012 absolut senzationala poveste. nu disperati! trageti-va sufletul si mai departe! hai. hai ca puteti! sunt mandru de voi toti, chiar si de frantzuji - vad ca functioneaza echipa cu ei si e super ca mergeti impreuna... si... La Multi Ani! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
The Mentalist Postat Februarie 3, 2012 Share Postat Februarie 3, 2012 Cat de tare e masina astora! Se ridica plafonul si se creeaza un cort in felul asta? Ramane plafonul din tabla si mai are un capac peste?Ei dorm pe plafon in felul asta? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.