Accident grav scuter pasaj baneasa, e nevoie de sange

[Razvan1]

Astept vesti despre evolutia ta.

[Speedy.K]

sper sa fie ok tipu chiar daca e scuterist tot 2 roti sunt insanatosire rapida ! si bine ca nu sa lasat cu RIP

 

Scuze, acu am vazut ca topicul e din cretacicul tarziu... Comentariul meu nu mai are rost. Scuze.

Editat Aprilie 18, 2013 de Kollar

[RadeaCristian]

Va multumesc tuturor ca sunteti alaturi de mine si va tin la curent cu evolutia mea . Asfalt uscat si drumuri fara incidente

Pana sa am accidentul imi strangeam bani ca sa ma apuc de scoala sa dau de A dar asta e merg inainte, pasiunea nu mi-am pierdut-o ma uit cu drag la clipuri cu motociclete , scutere nu pot sa explic dar voi stiti ca mersul pe doua roti intra in sange si la mine a intrat pt totdeauna . Cand ma voi face bine imi doresc si sper atunci sa dau de A , pfffff problema cu parintii ca ei nu vor sa mai ma vada pe asa ceva dar ei vor intelege, ei mai imi spun : tot la dastea te uiti ? mi-am facut si poza cu casca in cap la spital alaturi de Bogdan prietenul meu si am multi scuteristi care sunt alaturi de mine . Stiu ca va fi o organizare mare DOUA ROTI si biciclisti si scuteristi motociclisti wow vreau sa fiu si eu alaturi de voi acolo

 

MULTUMESC TUTUROR CA SUNTETI ALATURI DE MINE , MULTUMESC TUTUROR CELOR CARE V-ATI GANDIT LA MINE , CARE MI-ATI DONAT SANGE , CHIAR NU AM CUVINTE

SANATATE TUTUROR VA DORESC , SA VA FEREASCA SI PAZEASCA DUMNEZEU DE INCIDENTE

[ettore]

Insanatosire grabnica Cristi si recuperare usoara. Imi pare rau pentru incercarea prin care treci.

Eu iti multumesc ca ne impartasesti din povestea ta. Mi se pare mult mai greu sa fi nevoit sa treci prin asa ceva si sa mai ai si puterea sa mai si impartasesti. Nu te schimba, ramai sincer si "simplu" asa cum esti acum.

Numai bine!

[RadeaCristian]

Stiti cum este la noi in tara : mortul si motociclistul sunt de vina.

 

Dumnezeu sa-l ierte pe fratele nostru Andrei Motz . Imi pare nespus de rau de fiecare data cand vad o stire despre un motociclist doar suntem ca fratii. Durerea e si mai mare pt noi ca s-a lasat cu R.I.P , sa ne rugam pt toti riderii care nu mai sunt printre noi

[Black_wolf]

 

hai sus copilu'.

ai toata viata inainte!

[RadeaCristian]

Da asa este, sa ma ajute Dumnezeu sa fiu pe picioare sa dau de A si sa imi iau o yamaha yzf r125 si imi place mult o yamaha r6 , acum nu stiu ce va fi atunci cert e ca sunt fan yamaha imi plac foarte mult . nu sunt adeptul vitezei . Mario Rider (asa e scris numele lui pe facebook) mi-a spus ca tot ce tine de yamaha e agresiv si ca eu trebui sa domin motocicleta, nu invers

Asfalt uscat si sanatate tuturor , pe facebook ma gasiti cu numele : Cristian Radea, sunt la poza de profil cu casca in cap

[stulewa]

nu trebuie sa "domini motocicleta"... e bine sa intelegi cat mai mult din comportamentul fierului dintre craci si sa fi mereu in control fara a-ti forta limitele. Viteza si eleganta pilotajului vin in timp prin antrenament si consecventa.

bafta multa si nu uita ca strada nu e circuit de curse

[RadeaCristian]

13.09.2014 Am fost atat de emotionat incat nici nu puteam vorbi, m-am simtit minunat si sunt f fericit alaturi de voi oameni minunati , motociclisti toti pt unu si unu pt toti , foarte sufletisti. Va multumesc din toata inima ca imi sunteti alaturi. Asfalt uscat tuturor si multa sanatate! Sper sa se schimbe ceva in tara asta si sa se faca dreptate, sa existe respect!

http://www.youtube.com/watch?v=Np5KrMhmNl4

[RadeaCristian]

Salut Rideri stiu ca nu am mai dat nici un semn insa am avut si eu momente si momente insa pasiunea pt 2 roti nu a murit

https://youtu.be/0CxDInlUkXY

» Post actualizat in 17 Jun 2015 21:24

Multi poate nu stiti povestea mea, ceea ce imi doream, aveam un vis, insa intr-o zi voi fi iar pe doua roti, le voi iubi mereu. Asfalt uscat, multumesc tuturor ca mi-ati fost alaturi in cel mai negru moment al vietii mele .

Povestea mea incepe asa:

Voiam o motocicletă. Voiam să îmi fac propriul service. Cam astea erau singurele mele planuri serioase. Altfel, voiam să-mi trăiesc tinerețea, să mă distrez, să mă îndrăgostesc, să văd țara, lumea. Nu mai aveam loc de atâtea planuri și de visuri în gândurile mele. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să scriu aceste rânduri. Dar viața nu e cum ne-o imaginăm, ci cum ne este scrisă. Și a mea s-a scris cam așa:

 

Mă numesc Radea Cristian și sunt din Oltenița. La 20 de ani am venit în Bucuresti, unde părinții mei munceau și locuiau cu chirie. M-am angajat ca agent comercial – distribuitor de piese auto pe mașină, dar, mai ales, pe motorscuter. Era cam tot ce-mi doream în acel moment. Să câștig un ban și să mă bucur de pasiunea mea: mersul pe două roți. Adoram să merg pe scuter și din primele salarii începusem deja să pun bani deoparte pentru a da examen de permis și pentru categoria A. Mă culcam și mă trezeam cu gândul la ziua în care îmi voi lua o motocicletă.

 

Așa m-am trezit și în dimineața zilei în care am murit.

 

28 iulie 2011. Peste 35 de grade, asfalt încins, aer fierbinte. Dar nu simțeam. Era o bucurie să te răcorești pe scuter. Făcusem o livrare în Bucureștii Noi și mă întorceam la sediul firmei, în zona Pipera-Aurel Vlaicu. Nu mă grăbeam. Terminasem cursa și nu aveam de ce. Am ales să vin pe bulevardul Ion Ionescu de la Brad, pe deasupra pasajului Băneasa, spre bulevardul Aerogării.

 

Când vă gândiți la un scuterist, probabil vă imaginați că este îmbrăcat în trening, merge în șlapi și se strecoară la limită printre mașini. Eu nu. Aveam echipament complet de motocicletă: suport de coloană, întărituri la geacă și, bineînțeles, cască full. Dacă n-aș fi fost atât de bine echipat, n-aș mai fi trăit să vă scriu aceste rânduri.

 

Deasupra pasajului Băneasa, s-a întâmplat. Un autobuz RATB m-a lovit și m-a aruncat de pe scuter pe ciment. Ultimele mele amintiri sunt niște frânturi: sirene, aparate care ticăiau și oameni care plângeau lângă mine. Atât. Apoi a venit întunericul.

 

Aș putea să înșir aici întregul diagnostic.Dar prefer să vă povestesc cum am resimțit exact această experiență. Așa că dacă vreți să citiți întreaga poveste din punct de vedere medical, alături de istoricul operațiilor mele, vă invit aici.

 

Mi se dăduseră șanse minime. De trei ori era să fiu declarat decedat, cu șanse de supraviețuire sub 1%. Și de trei ori, Dumnezeu m-a întors de la moarte.

Am stat peste două luni în comă. Mama nu a ieșit o clipă din spital. Ori era la capul meu, ori la capela spitalului Floreasca. În perioada asta, un prieten de familie i-a povestit mamei un vis tare ciudat pe care îl avusese. Se făcea că eu stăteam la o masă împreună cu Mântuitorul, iar Iisus i-a spus prietenului nostru de familie: „Cristian se va întoarce!”

 

Așa a fost. M-am întors. Am deschis ochii. Dar lumea nu mai era la fel. Deloc.

 

Abia mișcam privirea. Nu înțelegeam. Cum ați reacționa dacă v-ați trezi și n-ați mai simți absolut nimic?

Ușor-ușor am început să înțeleg că sunt cel mai norocos om din lume. Eu trebuia să fiu mort. Faptul că acum scriu aceste rânduri este, în sine, un miracol.

 

Apoi, Miracolele s-au ținut lanț. Și le scriu cu „M” mare, pentru că aceste Miracole au avut Nume. Numele mamei mele, care nu a renunțat nicio clipă la mine. Numele tatălui meu care, deși este foarte bolnav, are putere să lupte pentru mine. Numele surorii mele care îmi este alături și îmi dă speranță numai dintr-un zâmbet. Numele medicilor care m-au salvat de la moarte și care se luptă acum pentru recuperarea mea. Numele duhovnicului meu care mi-a deschis inima și mi-a arătat lumina.Și Numele vostru. Printre cei care citesc acum aceste rânduri sunt prietenii mei. Cei care m-au ajutat și mă ajută în continuare să mă recuperez.

 

Știu că într-o zi voi merge. Știu asta.

 

Oricât de pozitiv aș fi, sunt totuși niște probleme cu care mă confrunt. După accident, mi-am dat seama cât de greu e să fii bolnav într-o țară ca România. Nu există medicamente în spitale. Trebuie să le cumpărăm din farmacii, chiar dacă toți plătim asigurările de sănătate.

 

Apoi, o altă problemă cu care mă confrunt e ignoranța. După accident, site-urile de specialitate au fost alături de mine. Călătorii din autobuzul RATB care m-a lovit ar fi vrut atunci să depună mărturie după accident. Dar m-au uitat. Deși intersecția în care am fost lovit de autobuz e dotată cu sistem de supraveghere, imaginile lipsesc.

 

Mă rog pentru șoferul autobuzului. Este doar un om. Nu a vrut, în niciun caz, să-mi facă asta. Aș vrea să știe că nu-i port pică. Ba chiar îi mulțumesc.

 

Într-adevăr, nu pot merge și îmi mișc greoi mâinile, dar sunt încrezător și optimist, cum n-am fost nici înainte de accident.

 

În fiecare zi cunosc oameni noi, suflete curate, care vor să mă ajute în lupta mea. Și multora le las o bucățică din optimismul meu. Ei o zic. Nu eu.

 

Dacă ai ajuns până aici, știu sigur că îmi citești rândurile cu sufletul. Și sufletele noastre deja au făcut cunoștințăJ Și se vor bucura împreună în ziua în care mă voi ridica și voi merge.Pentru asta am nevoie de multă recuperare. Și de voi.

 

Tratamentul meu costă în jur de 5.000 de lei pe lună. Dacă simți și ai posibilitatea să mă ajuți, îți mulțumesc. Dacă vrei doar să vorbim, eu sunt aici. Nu plec nicăieri.

 

Deocamdată

http://radeacristian.blogspot.ro/

» Post actualizat in 17 Jun 2015 21:24

Multi poate nu stiti povestea mea, ceea ce imi doream, aveam un vis, insa intr-o zi voi fi iar pe doua roti, le voi iubi mereu. Asfalt uscat, multumesc tuturor ca mi-ati fost alaturi in cel mai negru moment al vietii mele .

Povestea mea incepe asa:

Voiam o motocicletă. Voiam să îmi fac propriul service. Cam astea erau singurele mele planuri serioase. Altfel, voiam să-mi trăiesc tinerețea, să mă distrez, să mă îndrăgostesc, să văd țara, lumea. Nu mai aveam loc de atâtea planuri și de visuri în gândurile mele. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să scriu aceste rânduri. Dar viața nu e cum ne-o imaginăm, ci cum ne este scrisă. Și a mea s-a scris cam așa:

 

Mă numesc Radea Cristian și sunt din Oltenița. La 20 de ani am venit în Bucuresti, unde părinții mei munceau și locuiau cu chirie. M-am angajat ca agent comercial – distribuitor de piese auto pe mașină, dar, mai ales, pe motorscuter. Era cam tot ce-mi doream în acel moment. Să câștig un ban și să mă bucur de pasiunea mea: mersul pe două roți. Adoram să merg pe scuter și din primele salarii începusem deja să pun bani deoparte pentru a da examen de permis și pentru categoria A. Mă culcam și mă trezeam cu gândul la ziua în care îmi voi lua o motocicletă.

 

Așa m-am trezit și în dimineața zilei în care am murit.

 

28 iulie 2011. Peste 35 de grade, asfalt încins, aer fierbinte. Dar nu simțeam. Era o bucurie să te răcorești pe scuter. Făcusem o livrare în Bucureștii Noi și mă întorceam la sediul firmei, în zona Pipera-Aurel Vlaicu. Nu mă grăbeam. Terminasem cursa și nu aveam de ce. Am ales să vin pe bulevardul Ion Ionescu de la Brad, pe deasupra pasajului Băneasa, spre bulevardul Aerogării.

 

Când vă gândiți la un scuterist, probabil vă imaginați că este îmbrăcat în trening, merge în șlapi și se strecoară la limită printre mașini. Eu nu. Aveam echipament complet de motocicletă: suport de coloană, întărituri la geacă și, bineînțeles, cască full. Dacă n-aș fi fost atât de bine echipat, n-aș mai fi trăit să vă scriu aceste rânduri.

 

Deasupra pasajului Băneasa, s-a întâmplat. Un autobuz RATB m-a lovit și m-a aruncat de pe scuter pe ciment. Ultimele mele amintiri sunt niște frânturi: sirene, aparate care ticăiau și oameni care plângeau lângă mine. Atât. Apoi a venit întunericul.

 

Aș putea să înșir aici întregul diagnostic.Dar prefer să vă povestesc cum am resimțit exact această experiență. Așa că dacă vreți să citiți întreaga poveste din punct de vedere medical, alături de istoricul operațiilor mele, vă invit aici.

 

Mi se dăduseră șanse minime. De trei ori era să fiu declarat decedat, cu șanse de supraviețuire sub 1%. Și de trei ori, Dumnezeu m-a întors de la moarte.

Am stat peste două luni în comă. Mama nu a ieșit o clipă din spital. Ori era la capul meu, ori la capela spitalului Floreasca. În perioada asta, un prieten de familie i-a povestit mamei un vis tare ciudat pe care îl avusese. Se făcea că eu stăteam la o masă împreună cu Mântuitorul, iar Iisus i-a spus prietenului nostru de familie: „Cristian se va întoarce!”

 

Așa a fost. M-am întors. Am deschis ochii. Dar lumea nu mai era la fel. Deloc.

 

Abia mișcam privirea. Nu înțelegeam. Cum ați reacționa dacă v-ați trezi și n-ați mai simți absolut nimic?

Ușor-ușor am început să înțeleg că sunt cel mai norocos om din lume. Eu trebuia să fiu mort. Faptul că acum scriu aceste rânduri este, în sine, un miracol.

 

Apoi, Miracolele s-au ținut lanț. Și le scriu cu „M” mare, pentru că aceste Miracole au avut Nume. Numele mamei mele, care nu a renunțat nicio clipă la mine. Numele tatălui meu care, deși este foarte bolnav, are putere să lupte pentru mine. Numele surorii mele care îmi este alături și îmi dă speranță numai dintr-un zâmbet. Numele medicilor care m-au salvat de la moarte și care se luptă acum pentru recuperarea mea. Numele duhovnicului meu care mi-a deschis inima și mi-a arătat lumina.Și Numele vostru. Printre cei care citesc acum aceste rânduri sunt prietenii mei. Cei care m-au ajutat și mă ajută în continuare să mă recuperez.

 

Știu că într-o zi voi merge. Știu asta.

 

Oricât de pozitiv aș fi, sunt totuși niște probleme cu care mă confrunt. După accident, mi-am dat seama cât de greu e să fii bolnav într-o țară ca România. Nu există medicamente în spitale. Trebuie să le cumpărăm din farmacii, chiar dacă toți plătim asigurările de sănătate.

 

Apoi, o altă problemă cu care mă confrunt e ignoranța. După accident, site-urile de specialitate au fost alături de mine. Călătorii din autobuzul RATB care m-a lovit ar fi vrut atunci să depună mărturie după accident. Dar m-au uitat. Deși intersecția în care am fost lovit de autobuz e dotată cu sistem de supraveghere, imaginile lipsesc.

 

Mă rog pentru șoferul autobuzului. Este doar un om. Nu a vrut, în niciun caz, să-mi facă asta. Aș vrea să știe că nu-i port pică. Ba chiar îi mulțumesc.

 

Într-adevăr, nu pot merge și îmi mișc greoi mâinile, dar sunt încrezător și optimist, cum n-am fost nici înainte de accident.

 

În fiecare zi cunosc oameni noi, suflete curate, care vor să mă ajute în lupta mea. Și multora le las o bucățică din optimismul meu. Ei o zic. Nu eu.

 

Dacă ai ajuns până aici, știu sigur că îmi citești rândurile cu sufletul. Și sufletele noastre deja au făcut cunoștințăJ Și se vor bucura împreună în ziua în care mă voi ridica și voi merge.Pentru asta am nevoie de multă recuperare. Și de voi.

 

Tratamentul meu costă în jur de 5.000 de lei pe lună. Dacă simți și ai posibilitatea să mă ajuți, îți mulțumesc. Dacă vrei doar să vorbim, eu sunt aici. Nu plec nicăieri.

 

Deocamdată

http://radeacristian.blogspot.ro/

» Post actualizat in 17 Jun 2015 21:27

 

Scuze, acu am vazut ca topicul e din cretacicul tarziu... Comentariul meu nu mai are rost. Scuze.

» Post actualizat in 17 Jun 2015 21:46

» Post actualizat in 17 Jun 2015 21:50

» Post actualizat in 17 Jun 2015 21:57

Le voi iubi mereu, de fiecare data cand le vad, sau aud zambesc, inca din Spitalul Floreasca cand m-am trezit din coma indusa, auzeam motociclisti pe bulevard si radeam, ele trezesc in mine bucuria, motivatia, pofta de viata. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o sansa, ca am familia aceasta minunata langa mine, ca am prieteni, oameni sufletisti si pe voi , am castigat multe de la aceasta a doua viata si stiu ca mai am multe de invatat, castigat. Pentru ca viata este cu adevarat foarte frumoasa, trebuie pretuita, si trebuie pretuiti oamenii care chiar sunt alaturi de noi in fiecare clipa, fie ea grea sau usoara. Va doresc sanatate, liniste sufleteasca, putere sa depasiti aceste "obstacole" ale vietii si sa aveti parte de bucurii. Asfalt uscat Rideri!

 

[alf 08]

Omule, sincer nu stiu cum sa incep sau ce sa iti zic...BRAVO pentru modul in care gandesti, MULTUMESC ca ti-ai deschis sufletul (mi s-a pus un nod in gat citind ce ai scris mai sus), MULTA sanatate!

[eFu']

Ești un învingător. Ai toate calitățile pe care doar cei aleși le au. Jos casca în fața ta!

[MotoRocker]

 

 

Apoi, Miracolele s-au ținut lanț. Și le scriu cu „M” mare, pentru că aceste Miracole au avut Nume. Numele mamei mele, care nu a renunțat nicio clipă la mine. Numele tatălui meu care, deși este foarte bolnav, are putere să lupte pentru mine. Numele surorii mele care îmi este alături și îmi dă speranță numai dintr-un zâmbet. Numele medicilor care m-au salvat de la moarte și care se luptă acum pentru recuperarea mea. Numele duhovnicului meu care mi-a deschis inima și mi-a arătat lumina.Și Numele vostru. Printre cei care citesc acum aceste rânduri sunt prietenii mei. Cei care m-au ajutat și mă ajută în continuare să mă recuperez.

 

 

 

Mă rog pentru șoferul autobuzului. Este doar un om. Nu a vrut, în niciun caz, să-mi facă asta. Aș vrea să știe că nu-i port pică. Ba chiar îi mulțumesc.

 

Într-adevăr, nu pot merge și îmi mișc greoi mâinile, dar sunt încrezător și optimist, cum n-am fost nici înainte de accident.

 

În fiecare zi cunosc oameni noi, suflete curate, care vor să mă ajute în lupta mea. Și multora le las o bucățică din optimismul meu. Ei o zic. Nu eu.

 

 

Felicitari sincere pentru recuperarea de pana acum si iti doresc multa putere cu recuperarea ce va urma!

Lasa-l pe dumnezeu si pe duhovnic si bazeaza-te pe oamenii care te-au ajutat sa revii dintre morti, stiu ca iti vine greu sa respingi "interventia divina" acum, dar singurii ce au merit ca ti-ai revenit sunt: tu si medicii si oamenii pentru care nu ai renuntat (familie, prieteni)

Spun asta pt ca nu dumnezeu te va ajuta in continuare (cel putin tangibil), ci tu trebuie sa te zbati, familia ta si medicii care te vor ajuta sa-ti revii

 

Cat despre soferul de autobuz: nu intoarce celalalt obraz!!! El este motivul principal pentru care esti in situatia asta si nu ai de ce sa-l ierti, darmite sa-i multumesti...te asteapta o lupta grea in fata, ai trecut printr-una si mai grea si el te-a aruncat in ele.

 

Spor la treaba si sper sa te vad calare cat mai curand!

[ZZTOP]

o sa fii bine! zambesti frumos. asa si trebuie...da mi un PM oricand...daca putem ajuta cu ceva.

[Filosofull]

Un cont, da

[PoliBuc]

Tu insuti esti o "minune" prin modul in care gandesti dar nu exagera, nu intoarce si celalalt obraz, dupa cum spunea un coleg. Da-ne voie sa te ajutam, cumva !

[Stau-De-6]

http://radeacristian.blogspot.ro/p/cum-puteti-ajuta.html?m=1

 

Donează!

Raiffeisen BANK

RO76RZBR0000060011712648

Radea Viorel

( contul este pe numele tatalui meu )

Insanatosire grabnica si felicitari pt atitudinea de invingator!

Editat Iunie 18, 2015 de Stau-De-6

[9470m]

Corect , da un cont in ron unde putem trimite ceva (nu vreau sa te jignesc) .

 

Ai pe blogul lui buton mare de donare pe partea centru-dreapta si poti face de pe card direct, nu trebuie sa faci transfer. Ti-am atasat un screenshot.

 

Editat Iunie 19, 2015 de 9470m

[RadeaCristian]

Va multumesc din suflet pt ajutor rideri, mie imi place sa le vad sa le turez un pic, intr-o zi voi fi iar pe ele, nici nu o sa renunt la pasiunea mea le voi iubi mereu daca va e mai usor am cont de paypal ( https://www.paypal.com/ro/cgi-bin/webscr?cmd=_flow&SESSION=XtA8Ot7Ki_SOYhtW8tsrYi2gy-i9_egdVySOSRXR6fs7KU2T79YJyuDinqm&dispatch=5885d80a13c0db1f8e263663d3faee8de6030e9239419d79c3f52f70a3ed57ec )

 

Aici e pagina mea de facebook: daca imi trimiteti cerere va rog sa imi scrieti mesaj pt ca nu dau la oricine ( https://www.facebook.com/cristianradea )

 

 

Fratilor nici acum nu s-s terminat procesul. E pe rol si se asteapta rezultatul expertizei. Constatarea a fost ca as fi trecut pe rosu, desi la inceput erau martori din autobuzul ratb care ar fi vazut altceva... Au scris si pe net la inceput dar tot ce s-a scris si acei oameni din autobuz au disparut peste noapte...
In legatura cu soferul de pe autobuz nici macar nu il cunosc, nu am nimic cu el. Nu stau sa port dusmanie, nu am nevoie de asa ceva trebuie sa imi folosesc energia pt alte lucruri. Multumesc lui Dumnezeu ca mai mi-a dat o sansa, pt ca in coma am vazut un taram si cele mai infricosatoare lucruri, ma bucur ca m-a scos de acolo. Le multumesc din suflet si medicilor insa ei cand nu au mai avut ce face si imi numarau orele, chiar ei spuneau ca doar o minune de la Dumnezeu ma poate salva si uitati ca sunt aici printre voi. Am speranta si cred in visul meu, o sa iubesc motocicletele toata viata, inca din momentul in care m-am trezit din coma am intrebat: cum e motoscuterul? . inca de atunci mai auzeam motociclisti pe bulevard si radeam uitam ca sunt in spital uitam de boala.

[RadeaCristian]

Cand vad un motor nu mai imi trebuie nimic Asfalt uscat

[RadeaCristian]

Aveam multe planuri, multe vise si o singura pasiune: mersul pe doua roti. Insa toti avem un drum pe care trebuie sa mergem si drumul meu a inceput in vara anului 2011. Multumesc lui Dumnezeu pt sansa care mi-a dat-o, am realizat cat de importanta este sanatatea, familia si oamenii din jurul meu pe care ii intalnesc in fiecare zi. Voi m-ati adus pana aici, voi ma ajutati sa merg mai departe si va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine. Asfalt uscat Rideri
Va invit pe site-ul meu: http://cristimerge.ro/
Dumnezeu sa va ocroteasca!

https://www.youtube.com/watch?v=L4VUcVieMnk&feature=youtu.be

[RadeaCristian]

O zi de tratament si de la mine, sper sa faca diferenta chiar si intr-o masura infima.

Sanatate multa si nu iti pierde energia...

Multumesc din suflet, cred in visul meu si am speranta ca intr-o zi voi fi pe picioare si mai ales pe 2 roti. RESPECT SI ASFALT USCAT RIDERE

[eFu']

Un mic sprijin. Să îți fie de ajutor!

Dacă te poți deplasa și poți ajunge la Herculane, am un medic acolo care face minuni în recuperare.

[RadeaCristian]

Un mic sprijin. Să îți fie de ajutor!

Dacă te poți deplasa și poți ajunge la Herculane, am un medic acolo care face minuni în recuperare.

Multumesc mult, am facut numai in elias recuperare, de la anu sper sa fac si in centre din tara, insa e mai greu eu depind mult de ai mei, insa sper ca o sa progresez. Sanatate si asfalt uscat

[eFu']

În momentul în care progresele îți vor permite să te deplasezi, anunță-mă!

 

În urmă cu ceva ani a venit la noi, la tratament, un pacient din Serbia după accident grav de mașină. Paralizat, nici nu putea vorbi.

Astăzi poate merge, vorbește și se bucură în continuare de viață. A tras din greu, împreună cu doctorul Cârdu, la ședințele de recuperare și, așa cum spune chiar el, a meritat fiecare picătură de transpirație (și nu au fost puține)!

Doar anunță-mă că vrei să vii și îți asigur cazarea gratuită pentru toate ședințele de recuperare pe care ți le va recomanda.

 

Sănătate multă!