Tigly Postat Ianuarie 11, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 11, 2015 (editat) Mai incearca o data, editam ceva » Post actualizat in 11 Jan 2015 17:49Imi explica cineva si mie care link trebuie introdus pentru o poza? Din flickr iau "link" sau "BB Code"? Mai sus am luat BB Code si imi arata cam aiurea Editat Ianuarie 11, 2015 de Tigly Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CuCun Postat Ianuarie 12, 2015 Share Postat Ianuarie 12, 2015 Poti pune pozele si direct aici, apoi dai "Add to post" si gata... PS: Ce poveste interesanta cred ca se naste aici Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 12, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 12, 2015 (editat) Ziua 2. Grea trezire! Ne blestemam entuziasmul de caini scapati din lat cu care am sarbatorit prima zi de libertate provizorie. Fetzele noastre spun totul. Astazi e zi dedicata pentru insula Olkhon. Sunt foarte multe de vazut si facem o selectie, ca altfel ne trebuia o saptamana. Ne urnim cu greu si dupa vreo 10 km ajungem in satul Khujir, singura asezare permanenta de pe insula. In ultimii ani, de cand insula Olkhon a devenit principala atractie a Baikalului, Khujir s-a umplut de pensiuni, mici restaurante, ghizi cu jeep-uri etc. Jumatate din turisti sunt straini. Ii recunoastem usor, ei sunt pe dealuri fotografiind flori. Cei rusi sunt la bar, dregandu-si mahmureala cu bere. Noi suntem atat de mahmuri ca nu putem continua fara sa mancam ceva decent asa ca luam cite o portie de pozi. Preparatul traditional, un fel de pelmeni. Adica coltunasi cu carne. Pe la amiaza ne urnim si mergem la obligatoriul punct de belvedere, Stanca Samanului. Merita! Culoarea apei e ireal de albastru-verde, norii fac un background superb pentru poze. Pierdem ceva timp pe acolo apoi pornim spre Nord. [ Daca e ceva sa retineti din toata povestea asta atunci prima chestie e urmatoarea: Insula Olkhon e o minunatie! Merita facut drumul pina la Baikal chiar si numai pentru insula asta. Energia insulei e aproape palpabila. De altfel, o explicatie ar fi si magnetismul nisipurilor, pe care il gasim adunat pe orice bucata de magnet avem pe echipament. Gonim pe drumurile pamant care merg in paralel spre nord. Dealuri molcome cu pini si pasuni, in stanga lacul. Incepem sa urcam pe un drum forestier care are accente de enduro. Suntem un pic cam grei pentru asta. Cred ca avem spre 200 de kg , motor si echipament. Ajungem la un post de control unde platim intrarea in rezervatia care e toata partea nordica a insulei. Teoretic drumul ajunge pina la punctul cel mai nordic al insulei. Jeepuri si UAZ-uri isi arunca turistii de toti peretii, chinuindu-se pe drumul forestier cu sleauri adanci. Nici noua nu ne e prea comod. Drumul coboara pina la malul apei dar aici sunt citeva sute de metri de nisip fin cu sleauri lasate de masini. Incerc sa trec in viteza dar pina la urma nici macar cu amortizorul de ghidon nu reusesc sa stapinesc roata fata si incetinesc pina la viteza de pedalat cu picioarele pe langa. Noaptea de ieri, caldura de azi, ideea ca trebuie sa ne intoarcem pe acelasi drum (si asta urasc mai mult decat orice) pina la urma ne intorc din drum. Nu avem timp sa facem tot drumul dar am vazut destul. Merita de venit pe Olkhon cu o bicicleta sau un motor enduro pentru o saptamana. La intoarcere trecem prin Khujir, ne aprovizionam cu bere si mergem sa campam in acelasi loc de ieri noapte. Iar salutam apusul de pe plaja, de data asta fara fanatisme (expresie tipic ruseasca :-)). Editat Ianuarie 12, 2015 de Tigly Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Doctor X Postat Ianuarie 12, 2015 Share Postat Ianuarie 12, 2015 (editat) Mai incearca o data, editam ceva » Post actualizat in 11 Jan 2015 17:49 Imi explica cineva si mie care link trebuie introdus pentru o poza? Din flickr iau "link" sau "BB Code"? Mai sus am luat BB Code si imi arata cam aiurea BB code la dimensiune medie (640 pe latura lunga), din care stergi al doilea URL (cel in care iti apare si numele). Eu asa fac. PS: Vad ca te-ai prins. Neaparat baga un rand liber intre doua poze consecutive. Altfel se vad lipite una de alta. Editat Ianuarie 12, 2015 de Doctor X Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator _Raul_ Postat Ianuarie 12, 2015 Share Postat Ianuarie 12, 2015 (editat) Bun si cursul rubla/euro la ceva. Editat Ianuarie 12, 2015 de _Raul_ Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 13, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 13, 2015 Ziua 3 - Luni Azi e mai bine, chiar am chef de dat cu motorul! Tinta de azi e Zhigalovo, oras pe fluviul Lena. Dupa Zhigalovo urmeaza un drum de 300 de km prin taiga, taiat recent peste munti, inca nu figureaza pe harta. Apoi vom ajunge la BAM! Traversam inapoi cu bacul si refacem vreo 100 de km facuti deja Sambata. Ajungem la intersectia spre Zhigalovo si cautam disperati prin benzinarii un incarcator USB. Prizele USB pe care le aveam amandoi instalate pe bord au rezistat fix 2 ore de off-road apoi ceva s-a rupt inauntru si nu au mai functionat. Si noi ne bazam ca incarcam camerele de pe casca, aparatele foto, walkie-talkieurile, telefoanele, vibratoarele etc. Acum ramasesem amandoi doar cu prizele de aprinzator de tigara (sau cum s-or numi). Gasim in benzinarie adaptor din priza tigareta in USB, constatam ca telefoanele se incarca dar camerele nu. Oricum, dupa prima zi constatasem ca doar camera lui Max functiona pe casca, a mea nu. Cu toate ca era verificata inainte. Deci pana la sfarsitul calatoriei ramasesem doar cu camera de casca ION a lui Max si cu aparatul meu Canon S90. Care face poze decente dar filme de rahat. Ce ati vazut pe video-ul calatoriei si arata bine, nu era filmat cu Canon-ul. Plecam mai departe spre nord si intram pe valea fluviului Lena. [/url]">https:// Aici era departe de dimensiunile monstruoase pe care le capata dupa mii de kilometri, cand ajunge in Yakutsk si apoi mai departe in Oceanul Arctic. Era un fel de Olt. Pitoreasca valea. Trecem prin sate abandonate. Intr-unul din ele ne optim sa reglam bagajele si langa noi se opresc doua Toyote Landcruiser preparate cum trebuie. Mujicii (termenul nu are sens peiorativ in rusa) erau din Novosibirsk (parca) si facusera celebrul Zimnik 110 pe malul estic al Baikalului. Zimnikul e un drum de iarna, adica practicabil atunci cand totul e inghetat si raurile, mlastinile nu mai pun probleme. Vara, zimnikurile sunt niste mlastini infecte, sau in cazul zimnikului 110, niste poteci pietroase in lungul (si de-a latul) raului Barguzin. Nimic de speriat daca mergi cu un motor enduro dar ca sa ajungi acolo ai nevoie de 3-400 km autonomie. Si trebuie sa cari tot echipamentul de campare cu tine. Cei 110 km cei mai grei ai zimnikului de pe partea estica a Baikalului se fac in 5-6-10 zile, depinde de nivelul apelor. Si cand termini zimnikul 110, venind dinspre Sud iesi in BAM, adica nu chiar autostrada. Deci, cele doua Toyote facusera zimnikul 110 si ne dau vesti imbucuratoare. Nivelul apelor e neobisnuit de scazut. Dupa potopul din 2013, cea mai mare spaima a noastra era legata de apele de traversat in cazul ploilor de anvergura celor de anul trecut. [/url]">https:// Intrebam si de cei 300 de km de la Zhigalovo spre MAgistralnoye (BAM). Baietii ne zic ca nu e de campat pe acolo, daca nu te mananca tantarii sigur te mananca ursii. Ultima suta de km pina in Zhigalovo e macadam. Dupa ce redusesem presiunea din roti la 1.2 motorul sta superb. Presiunea scazuta si amortizarea de exceptie (Tractive) ma fac sa uit pe ce drumuri merg. Max nu e asa fericit, el a pastrat o presiune mai ridicata in roti si nici nu e inca confortabil cu off-roadul. In ultimele 9 luni iesisem o data pe off-road cu el. Plus ca nu prea e in forma fizica buna, traiul bun din Crimeea (resedinta temporara) isi spune cuvantul. Ajungem in Zhigalovo si din priviri ne intelegem ca aici nu e de stat peste noapte. E deabia 4 dupa-amiaza. Orasul e genul care dupa ora 8 se transforma in oras fantoma unde nu e bine sa iesi pe strada. [/url]">https:// Alimentam cu benzina si vodca, trantesc motorul (cade singur de pe cric) si se sparge carena fata. Power-tape si mai departe. Traversam Lena pe un pod ponton si apoi ne indepartam de cursul raului. [/url]">https:// Urmeaza 300 de km trasati cu un tun laser (parerea mea) peste muntii pitici care ne despart de BAM. 300 de km absoluti drepti. Drum de 10-15 metri latime, macadam. O masina pe ora, in primele 3 ore. Apoi nimic. E de-a dreptul sinistru. Undeva in stanga la cateva sute de metri ne insoteste motivul existentei acestui drum. Conducta de gaz care leaga Yakutia cu Siberia de Sud. [/url]">https:// Max e din ce in ce mai incet, deabia se tine la 60 de km/h. E obosit si lipsit de forma. Ne uitam dupa locuri de campare dar nu vedem decat taiga deasa in lungul drumului. Si tantari! Milioane! [/url]">https:// Tragem sa ajungem la Magistralnoye, un sat de pe BAM. Acolo stim sigur ca exista si hotel. Seara pe la 9, pe intuneric, intram pe BAM. Pe asfalt! [/url]">https:// La inceput nu stim ce se intampla, apoi ne vom lamuri ca in jurul satelor pe o distanta de vreo 5 km gasesti asfalt. Apoi gasesti de altele. Intram in Magistralnoye, un taximetrist ne duce la un hotel. O singura camera disponibila, cu un pat matrimonial! Acuma, stiu ca seamana cu povestea din Broke Back Mountain pina acum, cu scaldat in lacuri cristaline etc. Dar avem si noi o limita! Asa ca Max doarme in pat si eu pe jos! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CuCun Postat Ianuarie 14, 2015 Share Postat Ianuarie 14, 2015 Cum v-ati descurcat cu tantarii, cum v-ati protejat(spray, masca, etc...) Si daca se poate, poti face o harta cu track-ul? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
BikerXX Postat Ianuarie 14, 2015 Share Postat Ianuarie 14, 2015 Nu se vad pozele Si chiar imi pare rau. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 14, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 14, 2015 Ziua 4 - Marti Ne trezim pe la 9, profitam de dus si micul dejun inclus in pret (cred ca a fost vreo 3000 RUR camera). In timp ce imi aranjez bagajele apare un moldovean. Da, un molodovean ajuns prin Siberia acum 20 de ani. Inca o mai rupe pe moldoveneste. Povestim un pic si pornim. [/url]">https:// Zi cu soare, peisaje superbe in toate directiile. Rauri, munti, drum de pamant uscat, macadam, nimic periculos. Deocamdata BAM-ul pare floare la ureche. [/url]">https:// [/url]">https:// Astazi ar trebui sa ajungem la Severobaikalsk (vreo 300 de km), pe malul nordic al Baikalului. Deci pornisem din dreptul insulei Olkhon, undeva in Vestul Baikalului, ocolisem o bucata de vreo 500 de km in care nu exista drum pe malul Baikalului si urma sa revenim la mare. Drumul e placut, pina nu nimeresti in spatele unei masini. Atunci totul devine un nor de praf in care trebuie sa te arunci, daca vrei sa depasesti. Pericol de trafic pe contra-sens nu prea e, dar drumul nu e chiar drept si nici chiar lat. Iar soferii locali o calca pina la 100 de km/h cu orice rabla de masina. In general japoneze, cu volan pe dreapta. Ma risc de cateva ori spre 130 de km/h in depasire, motorul sta perfect. Apoi, pe o linie dreapta, la vreo 90 de km/h, lovesc ceva cu scarita stanga. Socul e violent, piciorul imi zboara de pe scarita, norocul ca lovitura a fost un pic ma jos, in prelungirea de scarita. Aceasta extensie de scarita e tinuta cu trei suruburi de scaritele Motobau (mai joase cu vreo 2 cm decat cele stoc). Doua suruburi se foarfeca instantaneu. Opresc un pic mai incolo, nici nu apucasem sa ma sperii bine. Max ma injura ca il alerg prea tare si deabia suntem la inceput. [/url]">https:// Traversam niste pasuri montane, ne minunam cum au catarat calea ferata pe aici. Trebuie sa mentionez ca daca faci BAM-ul esti in permanenta acompaniat de calea ferata. In general la 100-200 de metri, uneori citiva kilometri. Iti da un fel de siguranta, nu esti chiar in mijlocul pustiului. Adica esti, ca intre sate sunt 250-350 de km dar parca esti mai linistit, ca la o adica te poti tiri pina la calea ferata sa opresti un tren. Trenurile sunt in general marfare, fara program stabilit. Trec si 3-4 ore pina auzim cite un tren. [/url]">https:// Drumul traverseaza de cateva ori calea ferata si la una din traversari, intr-o curba la 90 de grade inainte de trecere Max ia o tranta zdravana. Vine prea tare, blocheaza fata, plonjeaza pe burta si fata vreo 10 metri. Nimic serios (o zgarietura pe deget), dar ma felicita pentru insistenta de a lua casti de enduro nu open-face (cum face Colebatch recomandari). [/url]">https:// Ajungem in Severobaikalsk. Asta e orasel in toata regula. Blocuri, parcuri, piata. Cumparam peste, bere, ne hotaram sa campam pe undeva. Problema e ca in partea nordica a Baikalului, calea ferata BAM e la 50 de metri de mal. Si soseaua (aici sunt vreo 50 de km de asfalt) e intre calea ferata si mal. Nu prea e de campat pe aici. Mergem incet, cascam gura la lac si ajungem in Nizhniy-Angarsk. Un satuc in capatul nordic al Baikalului. Cu o plaja superba, la caitva kilometri de drum si calea ferata. Aici Baikalul e maro, nu mai e cristalin. Apa nu e adanca la mal, trebuie sa mergi 50-100 de metri sa dai de 1.5 metri adancime. Si aici e kaif (cool/chill). Kite-surferi, camperi. [/url]">https:// Stam de povesti cu Artem, un kite-surfer local. Instructor de schi, se gandeste la o partie noua in muntii pe care ii vedem la citiva kilometri de Baikal. Pina la iarna insa, sofeaza o basculanta la lucrarile BAM-ului 2. Asa se numeste proiectul de largire a caii ferate la doua linii. Putin spera sa relanseze economica locala, traficul spre Pacific. Dar toata lumea stie ca pina si cu o linie, BAM-ul e sub-utilizat. Dar daca sunt petro-dolari de furat, atunci sa se faca un proiect gigant. Sochi 2014, BAM-2 etc. Schema e aceeasi, frauda e la dimensiuni comparabile cu Rusia. Gigantica! Ne relaxam cu bere si omul afumat la rece, stim ca asta e ultima zi lejera pe BAM. [/url]">https:// Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cnairda Postat Ianuarie 14, 2015 Share Postat Ianuarie 14, 2015 abia astept sa vad continuarea. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 14, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 14, 2015 CuCun: cu tantarii si mai ales cu musculitele "moshka" am rezolvat-o cu ajotorul sprayurilor. Era o masura insa temporara, cateva minute aveam pace apoi trebuia sa repetam. Unele locuri erau rele de tot, in special in padure, unele locuri erau complet lipsite de insecte, cum era Insula Olkhon. Aveam si palarie cu plasa de tantari dar am folosit-o rar. Iar in timpul zilei aproape nu scoteam casca de pe cap :-) Iar seara nu aveam probleme pentru ca beam vodca :-) Referitor la harta cu traseul, pe prima pagina o sa vezi o poza cu o harta. O sa incerc sa fac una mai buna. Kevinn: nici acum nu vezi pozele? De pe ce platforma intri? Eu le vad pe PC, Ipad, iphone Cnairda: oho, sa vezi ce continuare o sa fie :-) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
BikerXX Postat Ianuarie 14, 2015 Share Postat Ianuarie 14, 2015 PC. Pana la postul din 11 ianuarie 4.53 se vad. Apoi pauza. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 15, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 15, 2015 Ziua 5- Miercuri Ne mancam casha, ne bem ceaiul, impachetam si o stergem. In 3 minute deja ne pierdusem unul de altul pe stradutele satului. Ne ia jumatate de ora sa ne regasim. Tinta de azi nu e chiar bine definita, sunt mai multe sate in urmatorii 400 de km dar nu stim nimic de starea drumului asa ca ne lasam optiunile deschise. Primul sat e Nuovy Uoyan si drumul pina acolo e semi-nisipos dar bun, fara gropi. [/url]">https:// Ma minunez din nou de cat de buna optiune pentru genul asta de calatorii e un KTM 690 Enduro preparat cum trebuie. Cu KTM-ul 950 Adventure as fi mers probabil la jumatatea vitezei si cu frica amortizoarelor care anul trecut nu facusera fata venind de la Magadan. Cu 690-urile avem constant 70-80 km/h pe orice fel de drum. Orice fel de drum intalnit deocamdata :-) Pana acum nu am intalnit poduri cu probleme, toate sunt intretinute, majoritatea de beton. Raurile arata intr-adevar cu nivel scazut al apei, asa cum spuneau mujicii cu Toyotele. [/url]">https:// Pe la amiaza ajungem in Nuovy Uoyan, una din posibilele locuri de innoptat in hotel. Planurile noastre initiale sunt un pic date peste cap. Avem o zi avans :-) Asta pentru ca facusem Zhigalovo-Magistralonoye impreuna cu Olkhon-Zhigalovo intr-o zi in loc de doua. Cum spuneam, ritmul e mult mai rapid decat anul trecut. Si pentru ca nu stim ce ne poate astepta pe drum si avem doar 2 saptamani la dispozitie, preferam sa mergem cat mai repede cat avem aceasta posibilitate. Dupa Nuovy Uoyan drumul urca in munti. Ne apropiem de celebrul tunel de cale ferata de la Severomuysk. Celebru pentru le-a luat vreo 10 ani sa-l termine si intre timp BAM-ul era o serie de viaducte spectaculoase cu intoarceri de 180 de grade cu raze imposibil de mici. Celebru si pentru ca de anul trecut de cand am inceput sa studiem hartile, asocierile din limba romana care imi vin in cap deja sunt cunoscute si de Max si facem mishto de cate ori rostim Severomuysk :-) Inainte sa ajungem la munti avem parte de primul test de apa. Podul de lemn e impracticabil si varianta e sa urmezi cursul raului care merge cumva paralel cu podul pe sub o bolta de crengi. [/url]">https:// Apa e ireal de curata si amortitor de rece. Ne uitam la "tunelul" prin care trebuie sa trecem vreo suta de metri. Bolovani maricei, apa peste genunchi. Dar e atat de transparenta incat imi da oarecum curaj si pornesc fara sa parcurg portiunea respectiva pe jos in cercetare. Imediat imi blestem impulsul. Curentul e destul de puternic si trebuie sa merg contra lui. Picioarele sunt pe jos cautand un sprijin pe bolovanii de sub apa. Adrenalina e la maxim, consecintele unei cazaturi aici ar fi serioase rau. Cumva reusesc sa trec fara sa ma opresc, urc rampa inapoi pe drum si alerg sa-l sprijin pe Max. De fapt sa fac poze, dar si el vine atat de repede incat deabia apuc sa fac 2-3 poze. ">https:// ">https:// Iesim, ne scuturam de apa si adrenalina, radem ca prostii. Asta e fost cea mai grea trecere prin rau pe care am facut-o vreodata. Dupa cativa kilometri dam de un alta rau. Podul e bun pentru noi dar probabil subred pentru camioane. Asa ca astea il ocolesc prin vad. Unde se mai si blocheaza uneori. O operatiune de tractare a unui camion cu semi-remorca e in plina desfasurare acolo. [/url]">https:// Ajungem si la viaducte, spectaculoase intradevar. [/url]">https:// In cel mai inalt punct oprim sa face poze cu vagonetul de mineri transformat in monument. Nu scoatem castile de pe cap pentru ca tantarii ne-ar suge complet de sange intr-un minut. De fapt nu sunt tantari ci moshka. O musculita mai mica decat un tantar, zburand fara zgomot si care e ca o racheta ghidata termic. Imediat cum oprim ne indepartam de motoare pentru ca roiul de moshka vine spre ele in cateva secunde. Asa ca ne indepartam, umblam in cerc mancand un baton energizant, fumand (Max), totul in miscare. Cel mai trist e cand trebuie sa te usurezi :-( [/url]">https:// Se facuse deja spre 4 dupa-amiaza cand ajungem in asezarea Severomuysk. Cateva blocuri destul de ingrijite, locuite de muncitorii care mentin tunelul in stare de functionare. Severomuysk e capitala moshkai, decretam noi. In ciuda moshkai, copii se joaca printre blocuri, femei cu copii mici se plimba linistite. Zen, frate! Altfel nu poti explica cum pot trai oamenii acolo. Esuam in incercarea de a ne caza pe undeva si adevarul e ca moshka deja ne scoate din minti. O Volga obosita venind dinspre Taksmo ne confirma ca drumul e deschis. Sunt doar 100 de km dar se pare ca drumul e rau de tot. Ceea ce ni se confirma imediat cum pornim. Nu e drum, e o serie infinita de gropi. Adanci de jumatate de metru, uneori si mai mult. Unele cu apa. Viteza scade la 20 km/h. Ajungem din urma un mic camion. Baietii ne spun ca daca avem noroc si trecem de paraul Goluboi (Albastru) dupa aceea nu mai sunt rauri cu probleme. Paraul asta nu are pod si cand ajungem la el il recunoastem din pozele lui Colebatch din ultima expeditie Sibirsy Extreme din 2012. Atunci pierdusera o gramada de timp, inecasera un motor si pina la urma ocolisera pe podul de cale ferata. Acum apa e insa mai mica si ii fac semn lui Max sa treaca primul ca sa il filmez. In timp ce il filmez imi dau seama ca setarile sunt gresite si va iesi ceva in culori foarte ciudate. Trec si eu, apa e pe la genunchi dar trecerea are maxim 20 de metri si curentul e bland. Asteptam si camionul, ii facem niste poze cand traverseaza si apoi plecam. [/url]">https:// Se insereaza si pina la Taksimo mai sunt vreo 50 de km. Pe care ii parcurgem destul de chinuit, combinatia de drum ingust in padure, plin de gropi, si luminile cam proaste de pe kitul Rally Raid nu ma lasa sa gust prea mult peisajul. In apropiere de Taksimo relieful e mai plat, trecem printre lacuri si pasuni, ceata de seara deja se aseaza pe ele. [/url]">https:// Oprim sa facem poze la raul Muya, alt highlight al planurilor noastre :-) [/url]">https:// In Taksimo, ne invartim ceva pina gasim un fel de pensiune. Totul e ocupat. Deja ploua de o ora si nu ne arde de plimbat noaptea asa ce cerem voie sa punem corturile in curte. Cativa dintre ceilalti calatori cazati acolo ne aud si ne spun sa nu ne facem griji. Se regrupeaza, se inghesuie si ne lasa noua o camera cu doua paturi. Binevenita pentru ca suntem cam rupti dupa ultimii 100 de km. Foarte neplacuti, probabil cei mai neplacuti de pe tot BAM-ul de Vest. Un restaurant chinez e langa pensiune si ne umflam cu prea multa mancare si bere. Trepidam de aniticipare, maine ajungem la raul Vitim si celebrul POD! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
CuCun Postat Ianuarie 16, 2015 Share Postat Ianuarie 16, 2015 continua ca ne place...si cu mai multe poze Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Akbert Postat Ianuarie 16, 2015 Share Postat Ianuarie 16, 2015 foare tare aventura voastra astept cu sufletul la gura urmatorul episod Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ERU Postat Ianuarie 16, 2015 Share Postat Ianuarie 16, 2015 Super tare tura voastra. Când ma fac mare [si mai ales daca mai scade rubla] vreau sa ajung si eu pe acolo. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 16, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 16, 2015 Ziua 6 - Joi Ploua marunt si asta nu ne incanta. Podul peste Vitim e challenging chiar si pe uscat, pe ploaie am citit ca majoritatea il trec pe langa motoare. Vom vedea.. Facem obligatoriile poze langa hidroavionul transformat in monument, simbolul Taksimo-ului. ">https:// Hidroavionul fusese folosit in timpul constructiei BAM-ului, pe vremea aia (anii 80) altfel nu se ajungea aici. Drumul e bunicel, la inceput se vede ca un greider l-a nivelat. Apoi drumul bun vireaza spre o exploatare miniera si noi intram pe adevaratul BAM. Arata ca un drum parasit in padure cu trafic de 10 masini pe an. [/url]">https:// Din miile de kilometri ai BAM-ului sunt citeva sute care sunt circulate mai intens, de obicei in apropierea localitatilor sau a exploatarilor miniere care s-au deschis recent (Chara). In rest traficul e aproape exclusiv pe calea ferata. Pe drum nu trec anual decat cei aproximativ 10 motociclisti si poate 5 masini care vin special pentru a parcurge BAM-ul. Padurea e deasa si sinistra si intr-o vagauna cu un mic lac podul de lem e cam paradit. Barnele de lemn sunt alunecoase rau si il trecem doar dupa ce repozitionam niste barne sa ne simtim mai in siguranta. Incepem sa ne facem o procedura: intai il trecem cu piciorul, ne consultam, apoi eu merg si trec primul in timp ce Max ma asigura la portiunile mai riscante unde o dezechilibrare ar insemna caderea de pe pod. Asta pentru ca motorul meu e foarte inalt, dupa modificare suspensiei si daca varful de picior pe care pot sa-l pun jos ar aluneca nu as mai redresa motorul. Dupa ce trec eu, schimbam rolurile si eu il asigur in timp ce Max trece. [/url]">https:// Trecem deci podul si in timp ce stam de povesti vedem fum ridicandu-se de sub pod. De unde incendiu pe ploaia asta, e primul gand. Apoi auzim voci si vedem doi mujici iesind de sub pod cu canile de ceai in mana. Ce naiba faceau 2 pescari/vanatori/ce-or mai fi fost la 50 de km de Taksimo, far nici un mijloc de transport? Nu stam mult de vorba, adrenalina anticiparii Vitimului pompeaza prea tare in noi. Peste 20 de km, aproape pe neasteptate iesim din padure drept in capatul podului peste Vitim! [/url]">https:// Sincer sa fiu, aproape ne dau lacrimile! Au trecut aproape doi ani din momentul in care am inceput sa planuim ca vom ajunge aici. E un punct culminant pe care l-am ratat anul trecut venind de la Magadan. E unul din motivele pentru care ne-am intors anul asta sa facem BAM-ul. Si toata anticiparea asta nu a fost fara rost. Podul e spectaculos! Mai mult de jumatate de kilometru de pod suspendat la 15 metri de apa. Nivelul jos al raului fac inaltimea mai mare e cat de obicei. Si raul are totusi suficienta apa ca sa arate amenintator si ucigator in cazul unei cazaturi! La capatul podului e o teava de fier pe care calatorii isi lipesc stickerele. Noi nu avem asa ceva, am fost iar prea lenesi. Gasim insa stickerul lui Ionut (Into the world) lipit anul trecut. Lumea e mica, nu? Ionut a fost primul roman care a facut BAM-ul de Vest in 2013 Septembrie. La intoarcerea spre tara s-a oprit la mine la Moscova si am stat de povesti cateva zile. Cititi-i blogul, descrierile facute de el BAM-ului si de Ana insulei Olkhon sunt foarte faine. [/url]">https:// Cum spuneam, ploua marunt, cerul era complet acoperit de nori si nu era deloc o atmosfera incurajatoare. Ne luam walkie-talkieurile si pornim pe jos sa verificam daca sunt probleme pe pod. Dupa cativa metri Max imi spune: "Stii, eu am rau de inaltime" si se intoarce la mal. Grozav, si-a gasit locul sa marturiseasca asta! [/url]">https:// Podul in prima jumatate e format doar dintr-un strat de barne puse transversal peste structura de metal. Gasesc cateva barne rupte, inlocuite cu scandura care se incovoaie amenintator sub greutatea piciorului. Sunt si gauri de 10-20 de cm prin care vezi raul dedesubt. Merg si ii descriu prin walkie-talkie lui Max, sfatuindu-ne pe unde sa trecem, ce parte a podului sa tinem etc. Pasesc cu grija, incerc sa stau pe structura de metal de sub barnele alunecoase. La jumatatea podului e un fel de rost de dilatare a fostului pod care e acum o tabla de jumatate metru inaltata pe o barna de lemn la 20-30 de cm deasupra podului. Sunt niste taieturi la jumatate de metru de marginea podului unde placa de metal e taiata si ai putea trece mai usor, ma gandesc eu. [/url]">https:// A doua jumatate a podului are peste barnele transversale niste scanduri de intarire pe care probabil ar trece rotile masinilor. Dar pentru moto sunt o problema in plus, fie treci pe ele dar atunci nu mai ai nici o sansa sa ajungi cu piciorul jos daca vrei sa opresti, fie treci printre ele prin spatiul de 10-15 cm risti sa ai efectul de linie de tramvai. Nu e chiar sleau dar nici comfortabil nu e, la jumatate de metru de o cadere de la 15 metri in apa. Intr-un cuvant, daca ai ghinion/nu esti atent si te dezechilibrezi la viteza mica nu ai nici o sansa sa lasi motorul sa cada linistit pe pod. O sa cada linistit direct in apa, probabil cu tine. Ajung la capatul podului, observ ultimele scanduri lipsa, ma intorc sa-i comunic prin statie lui Max si el imi spune ca nu mai are nervi sa astepte, pleaca acum. Ma intorc cat de repede pot pana la mijlocul podului, sa-l asigur la trecerea peste placa de metal. Max vine incet, cu picioarele pe jos, are norocul ca suspensia lui a ramas doar 250 mm si ajunge bine la sol. La tabla de metal alege sa treaca direct pe mijlocul ei, in cel mai inalt punct. Trece o roata, opreste motorul, il imping, patineaza pe barnele ude, trece si a doua roata. Acum prinde curaj, se ridica in scari si parcurge fara ezitare si a doua jumatate a podului. [/url]">https:// Il petrec cu privirea apoi ma intorc la motorul meu. Fiind atat de inalt nu are nici un rost sa stau in sa, oricum nu as putea sa ma ajut de picioare. Asa ca plec direct in scari, tin prima viteza, nu am nervi de a doua. Ploaia s-a intetit, ochelari sunt deja bine stropiti dar de oprit nu poate fi vorba. La jumatatea podului trec lansat, nu am loc de eroare. A doua jumatate a podului pare mai lejera, imi permit sa il si salut cu o mana pe Max la iesirea de pe pod. 1 minut si 50 de secunde de maxima adrenalina! [/url]">https:// Ne strangem mainile entuziasti! Highlight-ul calatoriei a fost trecut cu succes, doi ani de asteptare au meritat. Poze peste poze, Max filmeaza cu camera de pe casca, zambete de jur-imprejur :-) [/url]">https:// Intr-un tarziu de desprindem de pod si pornim pe drumul care arata in continuare parasit. Dupa vreo 10 km de slalom printre balti vad o bifurcatie spre dreapta. Trackul de pe GPS nu e deloc pe unde suntem noi. In lipsa de idei, imi aduc aminte ca de langa pod se vedea un drum in lungul raului spre stanga. Poate ala o fi intrarea pe track. Deci ne intoarcem 10 km ca sa constatam ca drumul in lungul raului se opreste in cateva sute de metri la o statie hidrologica. Un mujic cu o infatisare aspra ne confirma ca drumul initial era cel bun. Deci batusem 20 de km si pierdusem o ora degeaba. [/url]">https:// Refacem cei 10 km, mai mergem vreo 20 si ocolim satul Kuanda. Ajungem la raul Kuanda si privim ruinele fostului pod rutier peste rau. Podul a fost luat de gheata acum vreo 10 ani, singura trecere e peste podul de cale ferata sau prin vad. Raul nu e foarte lat, poate 50 de metri dar apa e ridicata. Sunam un camionagiu al carui numar il obtinusem in prealabil. Ne confirma ca apa e prea mare chiar si pentru Kamazuri si Uraluri si nu se poate trece prin vad. [/url]">https:// Podul de cale ferata e pazit la capatul unde ne aflam noi si paznicul ne refuza hotarat. Stiam ca asta e singurul pod cu probleme de pe intreg BAM-ul. Paznicul se jura ca isi pierde slujba daca ne lasa. Pe partea cealalta se vede o echipa de muncitori si probabil prezenta eventualilor martori nu il incurajeaza. Intr-un tarziu ne intelegem sa revenim seara, dupa ce echipa de muncitori pleaca. Revenim la capatul podului rutier si ne pregatim sa omoram cele 4 ore de asteptare. Si aici incepe una din cele mai faine seri din calatoria noastra pe BAM! Mai intai, in timp ce eu pregateam obsinuitele spaghetti bolgneze, apare o barca pneumatica cu motor. Pescarul sare din barca, scoate un butoias cu peste proaspat prins si un pet de 5 l cu alcool de 96 de grade si ne invita la masa. [/url]">https:// Il cheama Nikolai (Kolya), lucreaza la caile ferate (ca 90% din oamenii de pe BAM) si e in concediu. Adica poate sa stea toata ziua pe rau, sa pescuiasca si sa bea cu cine vrea. Tipul e super! Destept, deschis, cu niste vederi total curate despre ce e bine si rau, intr-un cuvant o placere sa stai de vorba cu el. [/url]">https:// Pestele e tugun, o delicatesa locala spune el. Il curata de maruntaie si ni-l ofera crud. Sushi. Noroc cu spirtul indoit cu apa direct din rau! [/url]">https:// Dupa un timp apare o alta masina cu colegi de-ai lui Kolya iesiti de la lucru. Bere de jur imprejur si deodata aud injuraturi in romana. Alt modolvean, ratacit de 20 de ani in taiga! Prilej de alte toasturi (in Rusia nu se bea fara toast). Poze de grup, cantece, plimbare pe rau cu barca lui Kolya! [/url]">https:// [/url]">https:// Intr-un tarziu, urcam barca lui Kolya pe masina lui (Subaru Forester, mai are acasa si un Ural, ca aproape toti de pe aici, din lipsa de altceva de facut cu banii) si ne despartim. E deja noapte si ne intelegem cu paznicul pe 2000 de ruble de caciula. Nu poate sa ne confirme cand trece urmatorul tren asa ca incep sa trec cu frica in san. E primul pod de cale ferata pe care il trecem pe BAM! Intre traverse si balustrada podului e un spatiu de mai putin de un metru, sub nivelul traverselor, betonat, pe care ma avant. Din cand in cand spatiul e ingustat de un fel de ranforsari care coboara din stalpii de metal ai podului. De vreo 2-3 ori simt cum bagajele laterale agata ranforsarile. Dar merg incet si nu ma dezechilibreaza. Trec si apoi e randul lui Max. Max e insa un pic incapacitat de aproape 2 litri de spirt bauti frateste cu Kolya (contributia mea a fost minima). Asa ca aud cum loveste cu bagajele laterale fiecare ranforsare a podului. Mi se pare ca dureaza o eternitate pina ajunge. Iesim imediat de pe drum, si la vreo 200 de metri pe o plaja pe malul raului intindem corturile pe o ploaie caineasca. Adica eu intind corturile si apoi il arunc si pe Max inauntru! Un somn binemeritat dupa realizarile zilei :-) [/url]">https:// Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cnairda Postat Ianuarie 16, 2015 Share Postat Ianuarie 16, 2015 Citind si laudand diverse ture povestite pe-aici, mi-e clar ca trebuie sa ajung in Rusia. Natura, apele si padurile alea sunt intr-un fel... Ziceti mersi daca n-aveti vreunul microbul pescuitului, fiindca in cazul asta nu poti trece pur si simplu pe langa locurile care se vad in poze. Se dubleaza durata turei, nu mai zic de problemele care apar cu bagajele (unde pui lanseta, ce voblere sa iei la tine, etc )) Foarte trist cu tantarii - sau musculitele alea, cum le-o zice. Nu-mi dau seama daca si acolo se aplica dar cu cat e anul/sezonul mai secetos, cu atat te rup mai tare tantarii. E bine oricum daca ii alunga vodca. Respect! ps: vazusem pe undeva o poza care se potriveste cu topicurile de genu' asta Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 17, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 17, 2015 ERU: rubla o sa mai scada dar cu cat scade cu atat se intarata ursu. Nu ca poate deveni agresiv prin Europa dar din pacate s-at putea sa inaspreasa tratamentul strainilor in Rusia. Adica acces mai greu, mai putina prietenie fata de straini din partea oamenilor de rand care vor suferi "din cauza americanilor si europenilor" (propaganda o sa aiba grija de asta). Asa ca hai mai repede pe aici! Cnairda: privirea indianului ala mustacios e 100% privirea lui Max intrand in club in Irkutsk la sfarsitul turei. La fel si intentiile :-))) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
GAMO Postat Ianuarie 18, 2015 Share Postat Ianuarie 18, 2015 Bogata calatorie! Ma bucur pentru voi, ca ati putut-o face. Multumesc ca ati ales sa o impartasiti. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 19, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 19, 2015 Ziua 7 - Vineri Dupa kilometri facuti ieri, putini, am ajuns la loc in graficul initial al calatoriei. Deci azi trebuie sa ajungem la Novaya Chara. Fezabil, 180 de km. Dupa riul Kuanda, drumul continua sa arate la fel de parasit. Clar ca portiunea asta nu prezinta interes pentru localnici. Urcam in munti pe aceeai vreme mohorata si ajungem la lacurile Leprindo. Mai intai Leprindo Mic apoi cel Mare. [/url]">https:// [/url]">https:// Cel mic imi aduce aminte de Vidraru (sau alte lacuri romanesti), cu muntii acoperiti de paduri coborand direct in lac. E de un pitoresc salbatic si in orice alta parte a lumii ar fi fost de maxim interes turistic. Aici insa esti la mii de kilometri de cea mai apropriata aglomeratie urbana care ar putea genera trafic turistic. Si Baikalul e la mai putin de 1000 de km, deci concurenta e puternica. [/url]">https:// Mancam ultimele batoane energizante pe un fel de pod unde gaurile dintre barne erau acoperite cu nisip :-) [/url]">https:// Trecem si de Leprindo cel Mare, cu o plaja superba de nisip unde ne oprim pentru cateva poze. Ar fi fost bun de campare dar e doar amiaza. [/url]">https:// Ne apropiem de raul Chara care si el are un pod rutier aproape la fel de faimos ca si cel peste Vitim. Pana la el mai trecem insa prin vad cateva paraie cu poduri dubioase. [/url]">https:// Ne intersectam cu un camion cu muncitori care ne spun ca Chara nu poate fi trecut prin vad. Plecam si deabia apoi ne intrebam de ce nu pomenisera nimic de pod. Ajungem la Chara si vedem de ce. Podul rutier mai are doar structura metalica (e un pod lung si astea au in general structura metalica) si nici urma de barne de lemn pe deasupra. In partea cealalta a podului vedem cum se munceste la noua suprafata de lemn care va fi probabil gata pentru 2015. Aruncam o privire spre rau, ne luam orice gand de trecere prin vad si urcam rambleul caii ferate spre podul ei. O echipa de muncitori lucreaza la calea ferata inainte de pod si un tip cu o statie radio ne spune ca verifica daca putem trece. Verifica, ne confirma ca nu vine nici un tren si incepem sa trecem. Mai intai trec eu, mi se pare usor, mai ales dupa cel de pe Kuanda trecut noaptea. Acelasi spatiu betonat, mai jos de traverse, intrerupt de ranforsari. Trec, parchez, urc sa fac poze lui Max. Max vine incet, foarte incet, e primul pod facut treaz :-) [/url]">https:// Iese de pe pod, se opreste la 50 de metri de el, moment in care o locomotiva trece suierand pe langa noi! 20 de secunde, nu mai mult, si Max ar fi avut o dilema. Sa arunce motorul intr-unul din micile balcoane (daca ar fi fost in dreptul unuia) si sa spere ca nu e atins de vreun vagon, sau sa lase motorul si sa se arunce el la pamant, in spatiul de langa traverse. [/url]">https:// Max e vizibil socat si se jura ca nu mai trece vreun pod de cale ferata. S-a tinut de cuvant, in sensul ca de acum incolo eu i-am trecut motorul la fiecare pod feroviar. Dupa raul Chara drumul se imbunatateste sensibil. E vizibil intretinut si explicatia e in diversele exploatari miniere aparute mai mult sau mai putin recent in jurul localitatii Chara. In principal exploatari de aur. Ajungem si noi in Chara (de fapt Novaya Chara, cum se numeste partea de langa gara). Gasim un magazin alimentar, cumpar spaghetti varsate (!) si obisnuitele conserve cu tushenka de vita. Chiar langa magazin GPS-ul nostru ne spune ca ar fi o cantina. Hmm, nu prea mai arata a cantina. Intram si inauntru e la nivel cu orice pub englezesc din Moscova sau Bucuresti (nu din Anglia ca alea sunt sub). E clar ca boom-ul aurifer a creat si clientela pentru un asemenea pub la MEdvezhy Ugol (adica la Cuca Macaii, pe romaneste). Mancarea e exceptionala, de la Moscova nu am mai mancat asa bine. Radem si cate o bere si dam sa plecam. Langa motoare, un individ mustacios ne arunca dintr-un jeep. "Daca vreti cazare la izvoare termale, veniti 5 km dupa iesirea din Chara". Perfect, alimentam si plecam intr-acolo. Locul nu e chiar rupt din rai, platim si 5000 de ruble unei babe cam zgripturoaice, stam si in doua camere obosite dar macar facem o banya. [/url]">https:// Apare si mustaciosul. E proprietarul, un mic oligarh local. Fost director la exploatari aurifere, fost patron de fabrica de bere (avusesera chiar si asa ceva in Chara!). Un pic arogant, un pic fanfaron dar la varsta lui (vreo 60 de ani) ii permitem. Facem misto impreuna, vrea sa-mi cumpere motorul ca ii place. O zi scurta dar deloc plata, lacurile Leprindo fiind chiar un highlight! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ERU Postat Ianuarie 19, 2015 Share Postat Ianuarie 19, 2015 ERU: rubla o sa mai scada dar cu cat scade cu atat se intarata ursu. Nu ca poate deveni agresiv prin Europa dar din pacate s-at putea sa inaspreasa tratamentul strainilor in Rusia. Adica acces mai greu, mai putina prietenie fata de straini din partea oamenilor de rand care vor suferi "din cauza americanilor si europenilor" (propaganda o sa aiba grija de asta). Asa ca hai mai repede pe aici! Anul asta e exclus, nu am apucat sa planific nimic si nici finante nu sunt. La anu' in cel mai b un caz dar nu imi fac mari sperante. Apropo' am vazut intr-o fotografie si nu ma pot abtine. Imi palce numarul tau de la mobra. 100% original. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 19, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 19, 2015 Numarul de la moto? Originalul l-am pierdut pe langa Moscova la una din turele de antrenament de dinainte de BAM. Nu m-am ingrijorat, ca stiam ca am alternativa cu numarul de hartie plasticata. Ce-i drept ca politia nu ma oprise niciodata cu numarul de plastic. A tinut pe BAM, m-am intors la Moscova si cand am vrut sa-mi fac iesirea anuala (nu poti tine un motor cu numere straine mai mult de un an in Rusia, si asta doar dupa extinderea declaratiei vamale de import temporar) granicerii letoni mai sa ma aresteze. Am avut noroc ca dupa ce le-am explicat ca nu vreau sa le vad tara m-au intors in vama (dandu-mi refuz de intrare in Letonia) si m-au trimis inapoi in Rusia. Rusii nici nu au clipit cand au vazut numarul, vsio harasho, da svidania! :-) » Post actualizat in 20 Jan 2015 18:07Ziua 8 - Sambata Ne luam ramas bun de la oligarhul cel mustacios si plecam pe drumul care e inca excelent intretinut. [/url]">https:// Dupa cativa kilometri incepem sa urcam din nou in munti. Ajungem la peste 2000 de metri, taigaua e sub noi, cu lacuri si paduri. [/url]">https:// [/url]">https:// [/url]">https:// Dupa 140 de km ajungem la Honey. De fapt nu Honey ci Khany dar in rusa e la fel. Drumul ocoleste satul, traversam calea ferata si apoi ajungem la raul Khany. Aici podul e dus de mult e doar un vad. Dar apa e ridicata si ne convingem ca nu e loc de trecere cu pretul catorva litri de apa in cizme. Curentul e atat de puternic incat cu greu te tii pe picioare. [/url]">https:// [/url]">https:// Ne intoarcem la calea ferata si gasim podul peste rau. Podul e cam in curba, vizibilitate nu e asa ca Max trece pe partea cealalta si semnalizeaza ca totul e OK. [/url]">https:// Trec cele doua motoare si continuam pe drumul care acum se indeparteaza de calea ferata. [/url]">https:// Aici calea ferata urmeaza valea iar drumul urca peste niste pasuri peste munti pitici. Iar impresia clara ca nimeni nu foloseste drumul asta. Rarele camioane prefera sa foloseasca rambleul caii ferate care aici a fost facut pentru doua linii dar numai una e construita. De sus se deschid vederi superbe asupra raurilor siberiene. Vedem si raul Olyokma pe care va trebui sa-l traversam mai tarziu pe podul de cale ferata. Raul Olyokma e un rau mic pe standarde siberiene, adica e un pic mai mic decat Dunarea la Giurgiu. [/url]">https:// Alte poduri peste rauri mici, urcusuri coborasuri in si din pasuri, taiga. [/url]">https:// Ajungem si la un rau unde trecerea e evident doar pe podul de cale ferata. Nu e mare, maxim 50 de metri. Nici nu are suprastructura de sustinere, are doar balustrade. E al 4-lea pod, sunt plin de incredere. Nu mai astept sa treaca Max pe partea cealalalta, vizibilitatea e OK. Ma ridic in scari, a 1-a, a 2-a, totul e super. Apoi bagajul agata o traversa si sunt aruncat instantaneu in balustrada. Din fericire exact aici e unul din balcoane si cad pe spatiul suplimentar de 2 metri lungime pe 1 metru latime. Daca nu era balconul, as fi zburat direct peste balustrada in raul care curge la 10 metri dedesubt. Adrenalina pompeaza instantaneu, incerc sa ridic motorul singur, roata fata aluneca intre traverse si spatiul betonat. Acum sint chiar blocat, fara idee cand vine urmatorul tren. Max inca alearga spre mine, reusesc sa trag roata afara, ma tarasc pina la capatul podului. Parchez si trece trenul! MAx e plin de spume, eu sunt cam galben. A fost o prostie sa trec fara asigurarea lui de la capatul celalalt al podului, o prostie sa trec atat de repede. [/url]">https:// Ne regrupam, plecam mai departe. Iar poduri de lemn subrede, iar vaduri micute. [/url]">https:// Trecem prin satul Olyokma. De la magazinul satesc Max iese cu un carnat si doua beri. Ma prefac indignat si pustii de langa magazin rad. "De aici pina la Tynda, 400 de km nu e politie. Poti sa faci ce vrei!" Spre seara ajungem la podul peste Olyokma. Stim ca paznicul e pe partea cealalta si e pasnic. Din fericire aici sunt megafoane conectate la urmatoarea statie si trenurile sunt anuntate. Din fericire, pentru ca la ora asta chiar sunt dese. Hotaram sa trec fara Max pe partea cealalta, e prea departe, nu as vedea semnele lui, statia radio e descarcata oricum. Astept sa treaca un tren si ma avant pe urmele lui. Aici traversele sunt inlocuite de o placa de beton pe care s-ar putea merge (am vazut in video-ul lui Ionut ca el asa a trecut). Dar motorul meu e prea inalt si chiar si pe partea cu sina de tren nu ajung bine cu piciorul. Iar pe stanga nu e nimic de sprijin, sunt 50 de cm pina la spatiul de trecere pentru pietoni. Asa ca folosesc din nou spatiul pentru pietoni. [/url]">https:// Podul e lung, mai lung decat Vitimul. Pe la jumatate ma intalnesc cu paznicul. Il intreb de urmatorul tren, dar e beat muci si nu e de ajutor. Mai merg o suta de metri si apoi ma trezesc in semi-intuneric cu un mega-butoi de metal care blocheaza trecerea! Lucratorii care re-vopsesc podul au lasat butoiul de 100 litri de vopsea fix pe trecerea de pietoni. Iar pompeaza adrenalina, Max e prea departe sa fie de ajutor, habar nu am cand vine urmatorul tren. Trag motorul inapoi pina intr-un balcon, apoi tarai butoiul pe jumate plin pina la alt balcon. Reusesc sa fac toate astea si sa scot motorul de pe pod cu jumatate de minut inainte de urmatorul tren. Iar traversez, aduc motorul lui Max, Max face rost de o adresa unde putem dormi in Yuktali. [/url]">https:// Intr-o ora suntem in Yuktali, un mic orasel. Adica cu blocuri darapanate. Sasha e chiar fiul paznicului de la Olyokma si ne da apartamentul lui pentru 3000 de ruble. Lasam motoarele si echipamentul ud in centrala termica a orasului, la uscat. [/url]">https:// Azi e "Ziua Lucratorului Feroviar", e si Sambata, asa ca in piata orasului se danseaza beat printre cateva standuri cu shashlik rece. Rece si el, rece si berea, pina la urma e bine. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
marele blond Postat Ianuarie 21, 2015 Share Postat Ianuarie 21, 2015 Frumoase călătorii! ...La cât mai multe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tigly Postat Ianuarie 22, 2015 Autor Share Postat Ianuarie 22, 2015 Ziua 9 - Duminica Ne recuperam motoarele si echipamentul plecam dupa benzina. Primul waypoint de pe GPS, casa unui geolog, esec. Benzina nu e. Al doilea punct, esec. Hmm, nu e de gluma, fara un full de benzina nu avem cum sa facem inca 320 de km pina la Tynda. Pina la urma suntem indrumati spre malul raului unde niste mujici care merg spre casele lor, intr-un sat pe partea cealalta a raului, ne promit sa revina cu 30 de litri de benzina. O salupa ii trece pe malul celalalt si apoi asteptam vreo ora. [/url]">https:// Apare si mujicul cu benzina promisa. Nu e de 92 , e de 80. Si nu e 45 de ruble, e 50 de ruble litrul. Probabil compenseaza cifra octanica. Alimentam, schimbam maparea aprinderii pe "shit fuel" si plecam. Drumul urmeaza calea ferata pe rambleu. Mie nu-mi place si la fiecare ocazie o iau pe drumul original, peste pasuri, cam rupt de ape, cu sleauri. [/url]">https:// Max nu e confortabil si dupa ce ne infundam intr-un rau de netrecut si trebuie sa ne intoarcem 20 de km clacheaza. De acum , urmam calea ferata! Bine, ma conformez. [/url]">https:// Pe la 2-3 dupa amiaza ajungem la un mic rau. Nici nu cercetez podul de lemn, cobor spre vad. E mai mult un parau, maxim 20 de metri in locul unde aleg sa traversez. Ii zic lui Max sa stea sa filmeze (vezi video-ul de pe prima pagina) si ma lansez. Prea relaxat si imediat imi dau seama ca m-am inselat. Curentul e mult mai puternic decat credeam, apa transparenta ascunde o adancime de minim jumatate de metru. Roata spate aluneca, pierde aderenta si instantaneu apa ma inclina in aval. Rezist cateva secunde pe un picior, apoi motorul se opreste si las motorul sa cada sub apa. Il ridic cu greu contra curentului, apas butonul demarorului si clank! motorul e clar inecat. Apare si Max, tinandu-se cu greu pe picioare in curentul paraului. Impingem motorul pe malul opus. Ma injur cu spor. Apoi, aproape cu gesturi automate, urmez procedura standard. Descarcat motorul, scos rezervoarele suplimentare de pe fata, scos filtru de aer. Admisia e plina de apa. Fuck! [/url]">https:// [/url]">https:// OK, sa scot bujia. Asta inca nu am facut-o la motorul asta. Scot fisha de la bujie, pun cheia KTM si incerc sa o invat cu cheia inelara din trusa. Esec! Cheia inelara se invarte in gol! Urmeaza jumatate de ora de cautat solutii disperate de scos bujia, fara succes. Semnal GSM ioc, altfel l-as suna pe "mecanicul echipei" in Romania (cum am facut anul trecut de pe Road of Bones) pentru sfaturi (bune sau nebune). [/url]">https:// Nu, poza nu e din filmul asta dar i-am promis azi ca-l demasc :-) Deja e prea tarziu si ma pregatesc mental pentru o noapte pe malul raului. Arunc inapoi in rau spaghetele varsate care se transformasera in aluat in bagajul inundat. "Doar nu vrei sa adulmece ursul!" zice Max. Fuck you too, Max! [/url]">https:// Suntem la 60-70 de km de urmatorul sat. Adica 2-3 ore in ritmul lui Max. Nu stim cate poduri de cale ferata mai sunt si astea inseamna intotdeauna intarzieri. Il tot indemn sa se urce pe motor (intre timp traversase pe podul de lemn, perfect practicabil, FUCK!!) si sa plece dupa un camion. [/url]">https:// Lui Max nu prea ii vine sa plece singur si nici mie sa astept probabil pina maine singur pe malul raului. Pina la urma Max propune sa fortam deschiderea supapelor prin invirtirea rotii spate. Apoi ridicam motorul vertical pe roata spate si scurgem apa din motor. Victorie! Dupa 2 repetitii, motorul porneste! Dansuri si urlete victorioase! Asta e clar cel mai catastrofic scenariu (dpdv mecanic) pentru calatoria asta si l-am rezolvat! Impachetam grabiti, plecam dar dupa 2-3 kilometri ma opresc sa verific uleiul (pe malul raului arata OK). Acum e emulsie. Nu-i nimic, avem un schimb de ulei cu noi. 15 minute, totul schimbat, continuam. [/url]">https:// Stresul si oboseala din ultimele zile isi spun cuvantul si viteza noastra scade. Am vrea sa ajungem la Tynda dar nu stim daca ne tin curelele. [/url]">https:// Dupa 60-70 de km ajungem in Chilchy. Max vireaza spre niste garajuri sa intrebe localnicii la ce sa ne asteptam pina la Tynda. Dintr-un garaj se pravalesc vreo 5-6 mujici, clar surprinsi sarbatorind "Ziua Feroviarului". Adica muci de beti! Cand vad cum se reped spre Max si il iau de brate si ghidon, ma trag mai incolo si nu opresc motorul. Ca intotdeauna insa in Rusia, temerile astea sunt prostesti. Baietii sunt cit pot ei de amabili (cit mai pot in starea in care sunt). Se pare ca pina la Tynda mai sunt 200 de km fara probleme majore. Asa ca plecam mai departe. Drumul e din ce in ce mai bun, chiar si podurile sunt reparate. [/url]">https:// Noaptea cade si urmeaza 200 de km de mers prin noapte, cu farurile pe care deja le urasc, pe ploaie, pe off-road. Ne apropiem de limita de benzina, becurile de rezerva sunt demult aprinse. Apoi motorul meu se opreste in mers. Din fericire e o alarma falsa, porneste la loc. In conditii pe care nu le-as repeta prea curand ajungem la miezul noptii in Tynda! Tragem la acelasi hotel unde oprisem exact cu un an inainte. Receptionera ne da doua beri si doua samsa cu carne. Sarbatorim in camera! Un capitol inceput acum doi ani e incheiat! Am facut BAM-ul de Vest! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.