Jump to content

radare undercover

Recommended Posts

@on-x: Pentru asta s-a inventat prevenția! Dacă știi că există riscul să te surprindă o babă pe autostradă (iar lista poate fi continuată pe multe pagini), ia piciorul de pe gaz, ține atenția trează, belește ochii, nu te relaxa - că relaxarea e la piscină, nu la volan/ghidon, adică fii alert, dacă vrei să rămâi viu/întreg/liber.

Hai că ne-am adunat vreo trei care gândim constructiv. Încet-încet facem de-o gașcă. Poate încercăm să schimbăm noi ceva, în grup.

Exemplu:

Reformă radicală în Georgia

Caleidoscop - Marius ILINCARU
(citeste alte articole de acelasi autor »)

În mai puţin de 10 ani, dintr-o capitală a fărădelegii şi a corupţiei, Tbilisi a devenit una dintre cele mai sigure locuri din Europa. Aceasta este constatarea Comisiei Europene după un studiu realizat de către Transparency International în 2011 în 86 de state. Astfel, poliţia gruzină este una dintre cele mai puţin corupte din lume, fiind depăşită la acest capitol doar de cea finlandeză.

Reformă făcută de Mihail Saakaşvili

Reformarea Georgiei a început în 2003, odată cu "Revoluţia rozelor". Atunci, o echipă de reformatori în frunte cu Mihail Saakaşvili au preluat puterea şi au realizat reforme liberale care pot intra în manualele de administraţie şi de economie ca un exemplu de cea mai rapidă şi radicală reformă din istoria lumii.

Preşedintele Mihail Saakaşvili a formulat o nouă ideologie: "meritocraţia", adică puterea celor merituoşi. Astfel, au fost promovate persoane talentate doar pe baza realizărilor obţinute şi nu în baza relaţiilor de rudenie, a şpăgii sau a aranjamentelor de culise.

Această ideologie a fost pusă prima dată în aplicare în Ministerul de Interne, care era asociat cu fărădelegea şi corupţia. Prima ţintă a fost Poliţia rutieră, simbolul corupţiei pentru gruzini, mita pentru agenţii de circulaţie intrase deja în bugetul de navetă pentru fiecare georgian. "În primele luni de la preluarea puterii am încercat să-i temperăm. I-am somat să fie cinstiţi, le-am mărit salariile. Nu a fost de folos. Aşa că, în final, am ajuns să dăm afară 80-90% dintre poliţişti. Aproape 30.000 de oameni", declara, în 2005, Mihail Saakaşvili.

Astfel, s-a optat pentru o metodă radicală şi într-o singură zi, în august 2004, au fost concediaţi 20.000 de ofiţeri de poliţie şi ai inspectoratului auto de stat. Foştilor poliţişti li s-a dat salariile pe două luni şi au fost amnistiaţi pentru orice activitate de corupţie în care au participat, iar celor mai în vârstă li s-a dat o pensie întreagă. Totul pentru a părăsi posturile fără a protesta. "Am schimbat sistemul în întregime, nu am mers pe bucăţi, nu am schimbat un şef pe altul. În cazul nostru noi nu vedeam altă ieşire. Aşa că reforma a fost destul de dureroasă. Guvernarea care decide să iniţieze reforme radicale, este nevoită să accepte şi nişte costuri sociale", a declarat Ekaterina Zguladze, prim-viceministrul de Interne.

Timp de trei luni, pe drumurile din Georgia nu a mai apărut niciun agent de poliţie.

Tineri angajaţi în locul poliţiştilor corupţi

În locul zecilor de mii de agenţi daţi afară, noua putere de la Tbilisi a recrutat şi antrenat, cu sprijin american, mii de tineri pe care i-a dotat cu tehnologie nouă, cu maşini moderne şi cu uniforme care nu semănau deloc cu vechile uniforme în stil sovietic. Înainte de a fi angajat în poliţie, candidatul trebuia să susţină teste psihologice, elaborate în comun cu specialişti străini.

Pentru a ţine la distanţă noii agenţi de poliţie de mirajul corupţiei, salariul a fost mărit de la 30 la 400 de dolari. În plus, au fost asprite legile anticorupţie, astfel că pentru o mită mai mare de 50 de dolari, un agent de poliţie prins în flagrant primeşte 10 ani de închisoare. Numai în 2005, 200 de poliţişti au fost condamnaţi pentru luare de mită. Au mai fost arestaţi şi judecaţi 250 de inspectori fiscali, 40 de procurori, 20 de judecători, 400 de şefi de departamente, un viceministru şi doi parlamentari.

Schimbări şi în domeniul economic

Reformele în Georgia nu s-au oprit doar la poliţie, ci au continuat şi în alte domenii, în special cele economice. "Georgienii au concediat integral şi reangajat parţial pe toată poliţia de trafic, funcţionărimea vamală şi a registrelor. În total, numărul agenţilor care lucrează în diferite zone de control a scăzut cu ocazia asta de la 63.000 la 27.000", scrie Alina Mungiu Pippidi.

Marilor corupţi li s-au cerut sume enorme ca să nu fie băgaţi în închisoare, în acest fel recuperându-se fonduri care pe cale judiciară nu ajung niciodată înapoi în bugetul statului. Toate agenţiile statului au fost reorganizate, înlocuindu-se piramidele de extracţie unde poziţiile erau cumpărate, iar şpaga distribuită ierarhic, cu instituţii mai puţine, cu atribuţii mai clare şi putere mai mică, rar în contact direct cu cetăţenii. Birocraţia a fost spectaculos tăiată, de exemplu, s-au făcut nu doar ghişee unice administrative, ci numere fiscale şi de firme unice, arhive şi registre unice pentru proprietate, maşini, firme, s-au tăiat administraţiile locale de la 1.110 la 67.

Între 2003 şi 2011 numărul de permise şi autorizaţii pentru a porni o afacere a fost redus de la 909 la 137. La fel şi în cazul autorizaţiilor de construcţie: de la 25 la nouă. Simplificarea Codului Fiscal a dus la reducerea numărului de taxe de la 22 la cinci. Drept rezultat, veniturile la bugetul statului din taxe reprezenta în 2011 circa 25%, faţă de 12% cât reprezenta în 2003. După Forbes, Georgia e pe locul patru în lume la reducerea poverii fiscale după Qatar, Emirate şi Hong Kong.

Reformatorii de la Tbilisi susţin că reţeta miracolului este foarte simplă: o voinţă politică de fier, liberalizarea economiei şi combaterea fermă a corupţiei. Primele rezultate sunt deja vizibile. Veniturile bugetului din Georgia au crescut de la 558 de milioane de dolari în 2003, la 3,3 miliarde de dolari în 2008. Ca urmare a reformelor, salariul mediu a crescut în aceşti ani de opt ori - de la 30 de dolari în 2005, la 240 de dolari anul trecut.

Reformă cu tendinţe dictatoriale

În ciuda faptului că această reformă şi-a atins ţinta, există şi numeroase voci care afirmă că regimul lui Saakaşvili are apucături dictatoriale, încercând să-l copieze pe Putin.

Jurnalistul Koba Liklikadze, expert al Serviciului georgian al Europei Libere în probleme de securitate, spunea că reformarea Poliţiei a fost o măsură aspră şi chiar inumană, dar guvernul a prezentat-o oamenilor ca pe singura cale de a scăpa de corupţie: "Un rău mic, care justifică binele imens pe care-l va vedea societatea", scrie HotNews.

"Corupţia cotidiană a dispărut şi există sentimentul de securitate. Nimănui nu-i este frică să lase maşina neîncuiată la Tbilisi. Oamenii au nevoie de asta şi văd cu ochi buni această schimbare. Dar experţii văd pericolele pe care le reprezintă monstrul imens în care s-au transformat forţele de securitate. Astăzi, ea este în afara oricărui control public şi civil. Dimpotrivă ea controlează puterea civilă", mai spune Liklikadze.

Edited by blorin
Link to post
Share on other sites
  • Replies 88
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Va multumesc pentru raspunsurile voastre Blorin și robert23.mg. Un simplu „Da” sau „Nu” ar fi fost suficient.

Pentru amuzament... va rog sa vizionati acest articol:

http://stirileprotv.ro/locale/24/o-masina-veche-de-aproape-15-ani-a-gonit-pe-dn1-cu-500-km-h.html

Poate era o intrebare stupida, dar si sa te prinda radarul cu 500 km/h nu cred ca iti pica bine, mai ales daca stii ca tu conduci regulamentar.

Edited by Mihai Doiaru
Link to post
Share on other sites

A fost amuzantă întrebarea, răspunsurile s-au vrut la fel, nu o lua personal, că nu avem ceva cu tine. :peace:

Și apoi, suntem oameni educați, nu ne exprimăm monosilabic, îi dăm cu atribute, complemente, conjucții, nu doar subiect (câteodată subînțeles) și predicat.

Link to post
Share on other sites

Sa inteleg ca este prea mult sa le ceri politisitlor sa-i protejeze pe cetateni si nu sa-i vaneze. In momentul cand iti sta radar la 4 dimineata, la borcan in Bucium , ascuns dupa un tir .. ala nu are nici o intenttie de prevenire in coditiile in care oricum zona nu este stiuta ca fiind cu evenimente peste medie . Deci am si gasit o solutie cum stam de vorba : radarele fixe sau mobile sa fie preponderent situate in zonele care intr-adevar sunt periculoase .

O alta solutie ar fi un sistem prin care sa se asigure ca cei care primesc amenzi le platesc - aprx 26% din romanii care primesc amenzi in trafic le si platesc .

Cred ca daca mai stam un pic gasim mai mult de 4 , dar repet de ce trebuie sa le gasesc eu ?

Procedezi ca un roman adevarat: contesti dar nu stii de ce. Pentru ca daca ai stii de ce ai spune ''nu este bine pentru ca...''. Contesti din principiu pentru ca ti se impune o regula.

Sta militianul cu radarul ascuns dupa TIR la 4 dimineata. Sa inteleg ca daca nu pune radarul previne daca il pune este un nemernic.

Ar trebui sa te opreasca si sa iti dea cu rigla peste degete si sa iti spuna ca daca te mai prinde cu 100 la ora te tunde zero. Si uite asa s-a prevenit.

Daca statul colecteaza toate amenzile atunci a prevenit mersul prea grabit pe drumurile patriei.

Daca vrei iti dau eu o metoda simpla verificata la altii: ai luat amenda radar, iti creste prima de asigurare RCA. Si iti spun ca unde se aplica asta iti creste de vorbesti singur.

Si inca ceva legat de limitarile de viteza: ele se pun si pentru altceva decat viteza in sine. Daca mergi repede faci galagie mai mare si poate oamenii mai dorm la ora 4 dimineata, lucru care pe tine banuiesc ca nu te intereseaza. Daca vei avea ocazia sa mergi pe autostrada in Austria sau Germania vei vedea ca pe linga orase, desi limita ar trebui sa fie 130 Km/h ea este de 80 Km/h. Si este trecuta acolo o lege care se refera la protectia cetatenilor impotriva zgomotelor si limitarea poluarii. Daca mergi repede arzi mai multa gazolina si faci mai mult fum pe care trebuie sa il traga in piept niste cetateni. Si daca te prinde radarul pe limitarile astea cu protectia mediului te sparge amenda.

Vezi ca fara sa vrei ai o gandire individualista, egoista asa cum au majoritatea romanilor? La fel ca cei care isi scot sitele din toba ca sa fie ''cool''.

Link to post
Share on other sites

Cei de la Politia Rutiera si-au marit arsenalul cu masini puternice... :)

Soseaua de la Iasi la Targu Frumos ~47 km este de patratit anvelopele. Pentru cine nu cunoaste zona, asta este locul unde baiatul cu motorul "trece ca vantul":

https://www.google.com/maps/place/Ia%C8%99i,+Romania/@47.215745,27.331423,3a,66.8y,105.42h,76.97t/data=!3m4!1e1!3m2!1s5iQuchut8c2ySQ3AwHk-Pw!2e0!4m2!3m1!1s0x40cafb7cf639ddbb:0x7ccb80da5426f53c

semnul ala rutier (si nu ma refer la ala cu vaca, ci ala de sub el) sunt sigur ca e strain la 80% din motociclisti :)

Link to post
Share on other sites

nu. nu intelegeti.

esti OBLIGAT sa conduci cum poti.

pentru ca altfel faci 200 de km in 5 ore...

conditiile vitrege te OBLIGA sa te adaptezi.

nu, uite la nemti.

mare parte din authoban e delimitat.

mi se pare normal, de bun simt... etc.

de cord...mult mai explicit decat mine. chiar ma gandeam la un drum de 1000km in ro vs 1000 km in DE,ca timp,oboseala,frustrare, dar asemenea comparatii nu le face nimeni.

Păi direcția în care decurge topicul (ca și altele, în care este vorba despre viteză, reguli, poliție, etc.) este sintetizabilă cam așa:

- nu avem infrastructură, deci să mergem tare. Sopul: scurtarea timpului de deplasare

- avem idioți în trafic, dar mwuie la poliție. Scopul: să nu ne jefuiască, că în educație nu credem

- moarte conservarilor, din principiu. Dar mulți dintre noi suntem si conservari. Aici e caz de dubiu. E selectivă urarea?

- niște (zeci) de km/h în plus față de viteza legală e voie. Că așa fac/facem cu toții. Dar vrem să fim respectați

- vrem ca afară, cu reguli ca la noi. Că e mai mișto.

Hai că măcăne.

Soluția: educație cu forța, urmările/consecințele se vor vedea repede. Trebuie să începem cu ceva, nu să ne văităm ca babele (cu respectul cuvenit).

Daca astea sunt concluziile trase pana acum, cred ca te uiti la mircea badea show.

Insa solutia gasita de tine este cea corecta. Din pacate pana acum ceva ani ne MAI puteam civiliza fara dictatura militara, insa acum asta o vad si eu ca pe singura solutie. Insa exista oare vreun general capabil ca sa de aduca pe linia de plutire? Armata destula? Il putem clona pe Antonescu? Multe intrebari fara raspuns.

@on-x: Pentru asta s-a inventat prevenția! Dacă știi că există riscul să te surprindă o babă pe autostradă (iar lista poate fi continuată pe multe pagini), ia piciorul de pe gaz, ține atenția trează, belește ochii, nu te relaxa - că relaxarea e la piscină, nu la volan/ghidon, adică fii alert, dacă vrei să rămâi viu/întreg/liber.

Hai că ne-am adunat vreo trei care gândim constructiv. Încet-încet facem de-o gașcă. Poate încercăm să schimbăm noi ceva, în grup.

Exemplu:

Reformă radicală în Georgia

Caleidoscop - Marius ILINCARU

(citeste alte articole de acelasi autor »)

În mai puţin de 10 ani, dintr-o capitală a fărădelegii şi a corupţiei, Tbilisi a devenit una dintre cele mai sigure locuri din Europa. Aceasta este constatarea Comisiei Europene după un studiu realizat de către Transparency International în 2011 în 86 de state. Astfel, poliţia gruzină este una dintre cele mai puţin corupte din lume, fiind depăşită la acest capitol doar de cea finlandeză.

Reformă făcută de Mihail Saakaşvili

Reformarea Georgiei a început în 2003, odată cu "Revoluţia rozelor". Atunci, o echipă de reformatori în frunte cu Mihail Saakaşvili au preluat puterea şi au realizat reforme liberale care pot intra în manualele de administraţie şi de economie ca un exemplu de cea mai rapidă şi radicală reformă din istoria lumii.

Preşedintele Mihail Saakaşvili a formulat o nouă ideologie: "meritocraţia", adică puterea celor merituoşi. Astfel, au fost promovate persoane talentate doar pe baza realizărilor obţinute şi nu în baza relaţiilor de rudenie, a şpăgii sau a aranjamentelor de culise.

Această ideologie a fost pusă prima dată în aplicare în Ministerul de Interne, care era asociat cu fărădelegea şi corupţia. Prima ţintă a fost Poliţia rutieră, simbolul corupţiei pentru gruzini, mita pentru agenţii de circulaţie intrase deja în bugetul de navetă pentru fiecare georgian. "În primele luni de la preluarea puterii am încercat să-i temperăm. I-am somat să fie cinstiţi, le-am mărit salariile. Nu a fost de folos. Aşa că, în final, am ajuns să dăm afară 80-90% dintre poliţişti. Aproape 30.000 de oameni", declara, în 2005, Mihail Saakaşvili.

Astfel, s-a optat pentru o metodă radicală şi într-o singură zi, în august 2004, au fost concediaţi 20.000 de ofiţeri de poliţie şi ai inspectoratului auto de stat. Foştilor poliţişti li s-a dat salariile pe două luni şi au fost amnistiaţi pentru orice activitate de corupţie în care au participat, iar celor mai în vârstă li s-a dat o pensie întreagă. Totul pentru a părăsi posturile fără a protesta. "Am schimbat sistemul în întregime, nu am mers pe bucăţi, nu am schimbat un şef pe altul. În cazul nostru noi nu vedeam altă ieşire. Aşa că reforma a fost destul de dureroasă. Guvernarea care decide să iniţieze reforme radicale, este nevoită să accepte şi nişte costuri sociale", a declarat Ekaterina Zguladze, prim-viceministrul de Interne.

Timp de trei luni, pe drumurile din Georgia nu a mai apărut niciun agent de poliţie.

Tineri angajaţi în locul poliţiştilor corupţi

În locul zecilor de mii de agenţi daţi afară, noua putere de la Tbilisi a recrutat şi antrenat, cu sprijin american, mii de tineri pe care i-a dotat cu tehnologie nouă, cu maşini moderne şi cu uniforme care nu semănau deloc cu vechile uniforme în stil sovietic. Înainte de a fi angajat în poliţie, candidatul trebuia să susţină teste psihologice, elaborate în comun cu specialişti străini.

Pentru a ţine la distanţă noii agenţi de poliţie de mirajul corupţiei, salariul a fost mărit de la 30 la 400 de dolari. În plus, au fost asprite legile anticorupţie, astfel că pentru o mită mai mare de 50 de dolari, un agent de poliţie prins în flagrant primeşte 10 ani de închisoare. Numai în 2005, 200 de poliţişti au fost condamnaţi pentru luare de mită. Au mai fost arestaţi şi judecaţi 250 de inspectori fiscali, 40 de procurori, 20 de judecători, 400 de şefi de departamente, un viceministru şi doi parlamentari.

Schimbări şi în domeniul economic

Reformele în Georgia nu s-au oprit doar la poliţie, ci au continuat şi în alte domenii, în special cele economice. "Georgienii au concediat integral şi reangajat parţial pe toată poliţia de trafic, funcţionărimea vamală şi a registrelor. În total, numărul agenţilor care lucrează în diferite zone de control a scăzut cu ocazia asta de la 63.000 la 27.000", scrie Alina Mungiu Pippidi.

Marilor corupţi li s-au cerut sume enorme ca să nu fie băgaţi în închisoare, în acest fel recuperându-se fonduri care pe cale judiciară nu ajung niciodată înapoi în bugetul statului. Toate agenţiile statului au fost reorganizate, înlocuindu-se piramidele de extracţie unde poziţiile erau cumpărate, iar şpaga distribuită ierarhic, cu instituţii mai puţine, cu atribuţii mai clare şi putere mai mică, rar în contact direct cu cetăţenii. Birocraţia a fost spectaculos tăiată, de exemplu, s-au făcut nu doar ghişee unice administrative, ci numere fiscale şi de firme unice, arhive şi registre unice pentru proprietate, maşini, firme, s-au tăiat administraţiile locale de la 1.110 la 67.

Între 2003 şi 2011 numărul de permise şi autorizaţii pentru a porni o afacere a fost redus de la 909 la 137. La fel şi în cazul autorizaţiilor de construcţie: de la 25 la nouă. Simplificarea Codului Fiscal a dus la reducerea numărului de taxe de la 22 la cinci. Drept rezultat, veniturile la bugetul statului din taxe reprezenta în 2011 circa 25%, faţă de 12% cât reprezenta în 2003. După Forbes, Georgia e pe locul patru în lume la reducerea poverii fiscale după Qatar, Emirate şi Hong Kong.

Reformatorii de la Tbilisi susţin că reţeta miracolului este foarte simplă: o voinţă politică de fier, liberalizarea economiei şi combaterea fermă a corupţiei. Primele rezultate sunt deja vizibile. Veniturile bugetului din Georgia au crescut de la 558 de milioane de dolari în 2003, la 3,3 miliarde de dolari în 2008. Ca urmare a reformelor, salariul mediu a crescut în aceşti ani de opt ori - de la 30 de dolari în 2005, la 240 de dolari anul trecut.

Reformă cu tendinţe dictatoriale

În ciuda faptului că această reformă şi-a atins ţinta, există şi numeroase voci care afirmă că regimul lui Saakaşvili are apucături dictatoriale, încercând să-l copieze pe Putin.

Jurnalistul Koba Liklikadze, expert al Serviciului georgian al Europei Libere în probleme de securitate, spunea că reformarea Poliţiei a fost o măsură aspră şi chiar inumană, dar guvernul a prezentat-o oamenilor ca pe singura cale de a scăpa de corupţie: "Un rău mic, care justifică binele imens pe care-l va vedea societatea", scrie HotNews.

"Corupţia cotidiană a dispărut şi există sentimentul de securitate. Nimănui nu-i este frică să lase maşina neîncuiată la Tbilisi. Oamenii au nevoie de asta şi văd cu ochi buni această schimbare. Dar experţii văd pericolele pe care le reprezintă monstrul imens în care s-au transformat forţele de securitate. Astăzi, ea este în afara oricărui control public şi civil. Dimpotrivă ea controlează puterea civilă", mai spune Liklikadze.

Si uite cum revii pe linia de plutire... :10:

Imbucurator ca sunt atatea persoane subversive si vad toate abuzurile din jururl lor, insa tot nu facem nimic pt schimbare si nici nu suntem de ajuns

Bis: Mwie garda

Mwie siguranta si incredere

Link to post
Share on other sites

semnul ala rutier (si nu ma refer la ala cu vaca, ci ala de sub el) sunt sigur ca e strain la 80% din motociclisti

:crack: :crack: zilele trecute l-am vazut si eu. Chiar ma intrebam ce semnifica. Atentie la gauri negre...din asfalt?

Si eram cu masina. Cred ca procentul real e de 80% dintre conducatori. Pana la urma ce inseamna? :tomato:

Link to post
Share on other sites

:crack: :crack: zilele trecute l-am vazut si eu. Chiar ma intrebam ce semnifica. Atentie la gauri negre...din asfalt?

Si eram cu masina. Cred ca procentul real e de 80% dintre conducatori. Pana la urma ce inseamna? :tomato:

Punct negru pe harta rutiera. Adica pe scurt loc de belea...

Link to post
Share on other sites

Daca astea sunt concluziile trase pana acum, cred ca te uiti la mircea badea show.

Si uite cum revii pe linia de plutire... :10:

bis: Mwie garda

Mwie siguranta si incredere

Păi hotărăște-te, cu o mână îmi dai și cu una îmi iei? Era la bâză enumerarea, pentru cei care o vâd; cred că ai vazut-o și tu, dar nu vrei să recunoști.

Iar bis-ul, cu voia ta (împreună cu modelul georgian), l-aș reformula: Mwie polițiștilor (doar celor care o merită), Hai Poliția (cea de care am avea nevoie)! Nu de alta, am prieteni polițiști cu care ies la câte-o motoplimbare, băieți faini, just cruzin'.

Link to post
Share on other sites

Procedezi ca un roman adevarat: contesti dar nu stii de ce. Pentru ca daca ai stii de ce ai spune ''nu este bine pentru ca...''. Contesti din principiu pentru ca ti se impune o regula.

Sta militianul cu radarul ascuns dupa TIR la 4 dimineata. Sa inteleg ca daca nu pune radarul previne daca il pune este un nemernic.

Ar trebui sa te opreasca si sa iti dea cu rigla peste degete si sa iti spuna ca daca te mai prinde cu 100 la ora te tunde zero. Si uite asa s-a prevenit.

Daca statul colecteaza toate amenzile atunci a prevenit mersul prea grabit pe drumurile patriei.

Daca vrei iti dau eu o metoda simpla verificata la altii: ai luat amenda radar, iti creste prima de asigurare RCA. Si iti spun ca unde se aplica asta iti creste de vorbesti singur.

Si inca ceva legat de limitarile de viteza: ele se pun si pentru altceva decat viteza in sine. Daca mergi repede faci galagie mai mare si poate oamenii mai dorm la ora 4 dimineata, lucru care pe tine banuiesc ca nu te intereseaza. Daca vei avea ocazia sa mergi pe autostrada in Austria sau Germania vei vedea ca pe linga orase, desi limita ar trebui sa fie 130 Km/h ea este de 80 Km/h. Si este trecuta acolo o lege care se refera la protectia cetatenilor impotriva zgomotelor si limitarea poluarii. Daca mergi repede arzi mai multa gazolina si faci mai mult fum pe care trebuie sa il traga in piept niste cetateni. Si daca te prinde radarul pe limitarile astea cu protectia mediului te sparge amenda.

Vezi ca fara sa vrei ai o gandire individualista, egoista asa cum au majoritatea romanilor? La fel ca cei care isi scot sitele din toba ca sa fie ''cool''.

Ce-mi plac oamenii care au adevarul universal valabil iar parerea celorlalti nu numai ca nu conteaza, dar este calcata in picioare fara pic de bun simt , oare asta tot la capitolul "romanisme" intra ?

Revenind ... ideea mea era motivul pentru care militianul se afla acolo la aceea ora in care nu era pic de trafic deci riscul de accidente foarte scazut .Intelegi ? Singura lui intentie era sa prinda o amenda , cu orice scop . De ce se alege sa stea palmat in zone in care nu are sens cand sunt multe alte drumuri aglomerate si pline de risc ?

Iar in ceea ce priveste plata unui RCA mai mare, este acelasi lucru cu ce am zis eu ...gresesti, platesti , te ustura buzunarul => nu mai faci , dar la noi lumea nu plateste amenzile deci face in continuare

Link to post
Share on other sites

Iulian, ceea ce descrii tu pare doar o stare de fapt, cu caracter pasiv: polițiștii stau la vânătoare, la 4 AM, într-o zonă fără pericol de accidente; aparența e de stat la șpagă.

Dar, prezența lor acolo poate determina - nu doar ipotetic vorbind - efecte asupra practicilor de a circula noaptea (când, conform celor induse de tine, poliția ar trebuie să stea în altă parte - BTW, unde?) fără permis/în stare de ebrietate, cu camionul fără frâne/lumini, cu mașina/motocicleta proaspăt furată (după care cineva plânge și blesteamă).

Așa e că sună altfel?

Nimeni nu deține adevărul absolut.

Link to post
Share on other sites

Dintr-un topic de atentionare pt colegii de la Iasi la ce s-a ajuns (Topicul nu este destinat bikerilor care merg cu 200+ pe drumuri europene ci pt cei care depasesc putin limita legala).

Pana la urma mergeti fiecare cum va taie capu, toata vina este a politistilor care stau la panda si masluiesc pana si aparatul radar numai sa il lase pe "George" fara permis sau sa ii dea amenda, ce placere nebuna.

Eu am fost iertat de vreo 2 ori de domnii cu chipiu o data pt 67/69 in oras si alta data cand am depasit printre benzi, de fiecare data am recunoscut fapta si nu am facut p.... mare.

Link to post
Share on other sites

Ce-mi plac oamenii care au adevarul universal valabil iar parerea celorlalti nu numai ca nu conteaza, dar este calcata in picioare fara pic de bun simt , oare asta tot la capitolul "romanisme" intra ?

Revenind ... ideea mea era motivul pentru care militianul se afla acolo la aceea ora in care nu era pic de trafic deci riscul de accidente foarte scazut .Intelegi ? Singura lui intentie era sa prinda o amenda , cu orice scop . De ce se alege sa stea palmat in zone in care nu are sens cand sunt multe alte drumuri aglomerate si pline de risc ?

Iar in ceea ce priveste plata unui RCA mai mare, este acelasi lucru cu ce am zis eu ...gresesti, platesti , te ustura buzunarul => nu mai faci , dar la noi lumea nu plateste amenzile deci face in continuare

Imi pare rau ca ai luat ce am spus eu ca pe un adevar. Aici nu se emit adevaruri, fiecare isi da cu parerea.

Ca sa nu mai existe confuzii te rog sa pui in fata comentariului meu urmatoarea formulare: ''Dupa parerea mea ...''

Dar tot nu inteleg de ce esti suparat pe militian? Doar pentru ca statea intr-un loc in care mari pericole nu existau? Pentru ca in rest a facut ceea ce tu ai spus ca esti de acord sa faca: a verificat cu aparatul radar viteza ta. Ai mers peste limita legal = ai gresit = ai platit.

Din logica ta eu am inteles ca daca nu este trafic deci riscul de accidente este foarte scazut militianul trebuie sa stea cuminte si sa nu puna radarul. Ce ai fi dorit? Sa stea cu steagul cu patratele alb-negre si sa il fluture cand treci in zbor pe acolo?

Te rog da-mi un raspuns: cum trebuia sa procedeze?

Nu neg sub nici o forma rolul politiei , nu am zis ca steteau la spaga cum nu am zis ca nu ar trebui sa stea noaptea in trafic dar acolo unde este mai multa nevoie. De exemplu ,intr-un alt topic pe aici, se vorbea de acei vitezisti care isi scot sitele si ii dau blana pe bulevarde de sar geamurile pe la blocuri ... si asta de obicei noaptea se intampla ,in oras,unde este trafic .

Ceea ce am vrut sa zic in primul topic este ca in multe cazuri politia rutiera mi-a dat impresia ca sta la panda , dar poate mi-am facut eu o parere proasta nejustificat .

Nu m-am gandit nici o secuda ca sunt nevinovat , a doua zi mi-am platit amenda .

Link to post
Share on other sites

Bai oameni buni si ei sunt oameni ca noi, doar ca li s-au spalat creierul prin scoli, academii apoi serviciu...si asta non stop. E infect tot sitemul, iar din sistem face parte si politia. Deci ma refer cam la toti, sunt foarte putini politisti care sunt mai dezghetati. Am o gramada de prieteni militieni, inclusiv si frate-miu si in decursul anilor am vazut schimbare comportamentala dramatica si pe plan personal. Deci in concluzie 90% chiar o merita. Sa va dau exemplu, ma plimb prin mai multe judete, poate ajung sa strabat si 3-4 judete intr-o zi si nu VAD un echipaj de politie, insa cand intru in cel natal, adica in GJ plin de radare, pandari, amenzi, opriri fara motiv si alte excese de zel din parte lor. Si de observat si amuzat si ce locuri gasesc pt a se ascunde, de cele mai multe ori arata penibili si disperati pt a da amenzi. De iertat slabe sanse, doar daca esti prieten cu prietenul prietenului care aduce un beneficiu. De ex eu am luat amenda pt uluitoare viteza de 61 km/h pe un sector de drum unde sunt 2 case si linie dreapta, dar fiind considerata localitate...Ca sa intelegeti mai multe va astept in vacanta in GJ si in 2-3 zile o sa va dati seama ca din punctul asta de vedere este mult prea mult din partea lor. E chiar mai rau decat dupa o luna in Vaslui :))

Link to post
Share on other sites

"Cei de la Politia Rutiera Iasi spun ca radarele neinscriptionate sunt foarte eficiente. In primele 6 luni ale anului au amendat 16.000 de soferi si au retinut peste 1.000 de permise de conducere pentru depasirea vitezei legale. In aceasta perioada, nu s-a inregistrat nici un accident grav din cauza vitezei."

Civilizatie fara amenzi nu exista. Singura problema e ca eficienta politiei se masoara in amenzi date. Pentru sporirea eficientei avem masini ascunse prin boscheti care pazesc indicatorul de 30 km in Tatarasi si V. Lupului.

Link to post
Share on other sites

Nu neg sub nici o forma rolul politiei , nu am zis ca steteau la spaga cum nu am zis ca nu ar trebui sa stea noaptea in trafic dar acolo unde este mai multa nevoie. De exemplu ,intr-un alt topic pe aici, se vorbea de acei vitezisti care isi scot sitele si ii dau blana pe bulevarde de sar geamurile pe la blocuri ... si asta de obicei noaptea se intampla ,in oras,unde este trafic .

Ceea ce am vrut sa zic in primul topic este ca in multe cazuri politia rutiera mi-a dat impresia ca sta la panda , dar poate mi-am facut eu o parere proasta nejustificat .

Nu m-am gandit nici o secuda ca sunt nevinovat , a doua zi mi-am platit amenda .

PAREREA MEA: Aici iti dau perfecta dreptate. In loc sa stea acolo unde ar fi fost mai util societatii care il plateste, a stat comod intr-un loc unde stia ca va avea succes rapid. Si aici intervine ce am spus mai devreme despre respectul fata de munca al romanilor. El nu isi vede munca lui ca ceva dedicat societatii. Pentru el este un loc de unde vin ceva bani si isi face treaba cu minimum de efort cat sa nu poata fi acuzat ca a frecat menta. Ai dreptate 100%. Din punctul de vedere al societatii nu a facut mare lucru. A cules o amenda in loc de mai multe. Dar sa stii ca vina nu este a lui, este a sefilor care l-au trimis unde nu era nevoie urgenta de el. Dar sa stii ca aceeasi suficienta se regaseste in toata societatea romaneasca.

Link to post
Share on other sites

Iar tu esti alt destept. Ai mers pe sectorul ala de drum ca sa-ti dai cu parerea cat de safe sau unsafe e? Tu cred ca esti maica TereZa si merg chiar cu 10 km/h sub limita legala.

Sunt curios astia care aveti speed,cum aveti tupeul sa deschideti gura... v-ati luat speed ca sa mergeti la promenada? sau nu zi, va dati DOAR pe pista, nu-i asa?

hai sa nu mai fim ipocriti atata....

Cand va vad cum apareti ca niste moralisti, ca niste justitiari :))))

Mai copile, 177 pe un drum cu limita 100 inseamna ca esti (cuvant urat). E atat de simplu. Nu ma intereseaza cat de bine cunosti un drum sau altul, depasirea limitei legale cu peste 75% pe un drum circulat e idiotenie pura.

Link to post
Share on other sites

Dacă polițiștii ar umbla după amenzi doar (și ar avea și mintea să o facă) ar putea lua la amendat toți spărgătorii de semințe pe domeniul public (milioane, cred), toți posesorii de xenoane neomologate, toți șoferii de rable cu tablele ruginite, toți vorbitorii la telefon la volan (fără hf), cei care forțează semafoare și încet-încet, treptat, vor ajunge și la miezul problemei.

Dar, pentru asta, au nevoie de șefi diligenți, care să prioritizeze problemele și să le dea în lucru la subalterni și să-i controleze.

Din păcate, din lista de mai sus ar amenda o grămadă de colegi de-ai lor...

După câteva mii de amenzi, popularizate, ar începe să scadă fenomenul.

Iar pentru urmărirea încasării amenzilor există metode, doar să vrei să le cauți și să le aplici.

Ai pus degetul pe rana. In societatea romaneasca cei care trebuie sa controleze si eventual sa sanctioneze subalternii (sai hai sa zicem colegii de breasla) nu o fac pentru ca se gandesc ca intr-o zi pot ajunge si ei la verficat si atunci mai bine hai sa fim cu totii prieteni. Valabil in orice domeniu al societatii.

Link to post
Share on other sites

Ia spune ZIDU-le, aia din Ungaria cand stau la pinda in parcari jefuiesc sau previn? Si acolo se circula frumos si legal de pe vremea cand nu existau autostrazi.

Sa lamurim un lucru: In ungaria imi plac gulasul si unguroaicele tinere. Restul e o porcarie si nu trebuie luat de bun.

Intamplarea face ca am trecut prin ungaria de 4 ori in ultima jumatate de an. (am mers pana in nordul germaniei).

Niciodata, dar niciodata nu am mers legal. Mereu am mers la limita de permis, ca la noi.

Am intalnit in 15 mii km doua radare. Unul era la unguri - pus cam ca la noi - la jaf. Era plasat pe portiunea de inchidere a autostrazii, langa granita cu Romania. Chiar si asa era vizibil de la aprox 2 km - circulatie restrictionata la o banda si masina de politie era pe banda doi.

La nemti radarul era n xona rurala, limitata la 70 pe un pitoresc drum de tara. Trepied si o doamna in uniforma langa el. Drumul era periculos datorita iesirilor din secundare printr-o bariera verde.

Va invit sa vedeti radarele din mogosoaia - care se aseaza la ultimul pod spre targoviste. E drum in afara localitatii dar pe pod e limitare la 50. Baietii stau pititi fie pe o parte fie pe alta a podului si te ard pe coborare unde urci peste 60 daca nu franezi - chiar daca ai mers legal pana atinci. Curbele de pe pod sunt asa periculoase incat le abordez zilnic la 100 - 120 fara a avea emotii. (indiferent cu ce - masina sau motor)

Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +20 000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +17000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.

×
×
  • Create New...