Grecia: 30 de zile plus una

[Kosh]

Ma gandeam cum sa sarbatoresc cum se cuvine faptul ca motocicleta implineste in septembrie anul acesta fix "20 de ani de viata", asa ca, dupa ce anul trecut "am cucerit" Turcia, anul acesta a venit randul Greciei.

Calatoria a inceput pe 1 septembrie, cand am stabilit si un record personal, anume 722 de km intr-o zi: Giurgiu - Pella.
Traseul a fost Giurgiu - Pella - Ioannina - Zakynthos - Ancient Olympia - Kalatama - Sparta - Mycene - Pireus - Creta - Santorini - Atena - Sounio - Delphi - Termopile - Platamon - Kavala - Giurgiu.
In total, 4300 de km pe roti, plus distantele strabatute pe ferryboat-uri, patru la numar, unul fiind pe timp de noapte la cabina pe ruta Pireus - Heraklion, Creta.

 

M-am intors cu 260 de GB de filmari si poze, deci, am ce face iarna asta
Drumul a fost lipsit de "aventurile" din Turcia: de data asta am plecat cu un Garmin Zumo 396 LMT-S, instalat pe ghidon cu prindere RAM.
Am strabatut Grecia cu acelasi laptop obosit care a crapat de tot in tara, chiar in ziua cand am ajuns
Din fericire HDD-ul este intreg reusind sa copiez toate materialele pe calculatorul de lucru prin intermediul unui adaptor.

PS: Motocicleta s-a comportat exemplar.
Pentru inceput va las cu un teaser, urmand sa postez video si poze de la fiecare locatie, precum o fac de obicei.
 

 

[Sabin_gabriel]

Tare, bravo!

[The Mentalist]

Frumos! O luna, o tura ca lumea

[Cavaleru]

misto

[robert23mg]

blana, se pare ca am ratat destule chestii in creta cand am fost  macar am ajuns la palatul knossos, mi s-a parut misto.
i must return one day :))

[Adrian M.]

Hai ca ți a ieșit asta. Fain! 

Un sfat, condenseaza și fa episoade mai scurte, similar teaserului. Cele de Turcia au fost cam lungi, încearcă sa te focusezi pe chestiile importante, ce merita prezentate. Spor la editat. 

Editat Octombrie 5, 2019 de Adrian M.

[iulianserban]

Mai, o luna da! Alta treaba, bravo! 

Grecia îți dă o stare...cum de te-ai mai întors după atât timp?:)))))

[Kosh]

Am plecat cu o suma fixa cash, apoi se anunta vreme rea in Grecia. Azi Grecia a cam fost maturata de furtuni si grindina.
Ne-a plouat o singura zi, in Creta. Am fost asa de norocosi incat am prins prima ploaie pe anul asta de acolo, evident, cu echipamentul de ploaie lasat in camera la hotel.

Ne-am retras la o benzinarie la o cafea si-am asteptat sa treaca.
Am mai prins ploaie insa s-a nimerit in zilele in care nu era planificata plimbare moto. Nu a fost nevoie insa sa aman o plecare din pricina vremii.

Am plecat spre Grecia pe la 7.30 dimineata cu gandul ca vom face ceva pauze pe drum.
Dupa inevitabila pauza la Petromul de la Giurgiu, ne-am indreptat spre vama de care am trecut chiar foarte repede.



Nici n-am iesit bine din Ruse ca Kitty vrea pauza: foame.
Gasit un restaurant pe drum, am mancat si am luat-o la drum.

Drumul pe Bulgaria a fost usor dar lung. A trebuit sa facem pauze dese datorita castii lui Kitty care se plangea ca o doar capul de la difuzoarele intercomului. Asa ca le-am mai modificat pozitia atat cat se poate.
Multumita GPS-ul am mers foarte bine.
Caldura mare pe drum.

Am decis sa nu mai alimentez la ultima benzinarie unde ne-am oprit in BG gandindu-ma ca gasesc pe langa vama si... ce sa vezi. Am dat de un drum fara benzinarii, 70 de km pe drum c-o singura banda pe sens, frumos dealtfel, dar aglomerat.
Am gasit benzinarie pe stanga cu 2.20 lv/l si i-am facut plinul. Gata stresul!

Atentie!
Autostrada bulgara spre Kulata nu este terminata, tre' sa faci dreapta la un moment dat. Eu am mers pana in capat si-am ajuns la un rond...
Pana la urma a fost ok.
Nu m-am luat dupa GPS care imi spusese sa fac dreapta unde trebuie, eu gandindu-ma ca autostrada ar fi terminata dupa ce i-am facut eu actualizare la GPS in tara, adica prin iunie...

Coloana mare de TIR-uri la vama...
Prima plata in GR 1.70euro la intrarea pe autostrada Serres - Salonic, care autostrada s-a terminmat dupa 5km, bagandu-ne pe un DN, apoi, din nou, autostrada.
Aproape de Salonic noi trebuia sa facem dreapta pe autostrada spre Edessa, eu nu pusesem GPS-ul si am ratat iesirea aceea.
M-am oprit intr-o statie de taxare autostrada care nu era terminata fiind trecerea libera, am pus GPS-ul si acesta ne-a scos pe drumul cel bun cat ai pocni din degete.

La 28 de km de Pella ne-am oprit intr-o benzinarie ptr hidratare si de acolo... dai la drum.

Merg eu ce merg cu 90-100km/h pe DN-ul ala si zic i-a sa ma uit in GPS sa vad la ce ora zice ca ajungem... si cand ma uit, GPS-ul nu mai era in soclu!!
Direct ce mi-a stat inima! Am oprit, intors pe loc si-am luat-o pe contrasens inapoi, cu gandul ca o fi cazut pe drum si poate-l recuperez intreg daca n-o fi trecut vreo masina cu roata peste el.
Cum mergeam eu pe dreapta drumul, vad GPS-ul odihnindu-se intre ghidon si bord... n-apucase sa paraseasca motocicleta!

Prostia a fost ca nu l-am prins bine in soclu. GPS-ul este montat direct la baterie si trebuie sa-l iau cu mine ori de cate ori opresc pentru ca se alimenteaza chiar daca iau cheia din contact.
Tot drumul prin Grecia mi-am amintit de trasnaia mea: de fiecare data cand puneam GPS-ul in soclu, ma asiguram ca este prins bine acolo.

Ajunsi la Pella fara cazare rezervata in avans, ne-am plimbat pe acolo putin si-am oprit la un grup de oameni intreband de un hotel.
M-a dus unul dintre ei la un hotel frumos.

GPS-ul nu gasea hotelul unde mi-ar fi placut sa stam, anume House of Arts...
Hotelul unde ne-am cazat: 35 eur/noapte fara mic dejun.
 

Am fost seara sa mancam la o taverna prin oras...

 

Orasul, mic si ingrijit, insa eram prea obositi ptr plimbari asa ca ne-am retras la camera.
Pella este orasul unde s-a nascut Alexandru cel Mare, fiind prima locatie pe lista mea de obiective.

 

Video:

 

[Kosh]

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

2 septembrie:
 

Ne-am trezit pe la 8, mâncat ceva și-am luat-o spre muzeu și situl arheologic.

Caldură mare, peste 29 de grade.
La situl arheologic Kitty a rămas la intrare, cu toate că avea bilet. "Prea cald pentru chetroaie și bolohani" - spuse Kitty.

Muzeul este în oras, dar pentru situl arheologic ai de mers 2 km. Acolo n-ai de unde să-ți cumperi o apă, o cafea... nimic.
Biletul de la muzeu este valabil și pentru situl arheologic, costând 8 eur/pers.

 

Pella a atins apogeul dezvoltării sale în perioada elenistică (secolele IV-II î. Hr.), sub domniile lui Filip II, Alexandru cel Mare (ambii născuți la Pella), Cassandru și Antigonos Gonatas, când a devenit nu numai cel mai mare oraș al Macedoniei, dar și unul dintre cele mai importante centre economice, politice și culturale din întreg spațiul grec.
În 168 î. Hr. a fost cucerită de romani și declarată reședință a unei diviziuni administrative a provinciei Macedonia, cu capitala la Salonic. A continuat să prospere, beneficiind de așezarea pe Via Egnatia, celebrul drum de peste 1.100 km construit de romani în secolul al II-lea î. Hr. între Dyrrachium (azi Durrës, pe coasta Adriaticii, în Albania) și Byzantium, actualul Istanbul.



În anul 90 î. Hr. orașul a fost distrus de un cutremur, fapt care l-a determinat pe împăratul Augustus să întemeieze în 30 î. Hr. o nouă colonie (Nea Pella de astăzi), la cca. 2 km vest de vechia Pella. Treptat, Pella, marea capitală a regatului macedonean, și-a pierdut din importanță, continuând totuși să fie locuită. În perioada bizantină și otomană micul sat a purtat numele de Agioi Apostoloi, revenind la vechea denumire în 1936.
Pella a fost construită pe baza ideilor marelui arhitect Hippodamus din Milet (498-408 î. Hr.), considerat „părintele planificării urbane”, cel care a refăcut orașul natal și a proiectat Pireul, portul Atenei.


 

Ne-am întors pe la 3 în cameră după ce-am făcut autostopul de la situl arheologic spre oraș. Am mâncat bine de tot cu 10 euro amândoi.
Următoarea oprire: Ioannina, în drum spre Zakynthos, avem rezervarea făcută pe booking. Locația este la 250km de Pella.

 

 

 

 

 

[Dan Ny]

O lună, uauu .....Mulți dintre noi și-ar dori așa ceva. Bravo...ai sărbătorit cu adevărat  cei 20 de ani împliniți ai motocicletei. Mno, abonat la topic. Așteptăm alte poze....deja îmi este dor de o Grecie, offf!

[Kosh]

Da, si mie-mi vine sa ma intorc.
Am plecat spre Ioannina destul de dimineata, fara stres avand in vedere ca ne asteptau putin sub 250 de km pana acolo.

 

Cazare in Ioannina nu am gasit, ci la o distanta de 1.5 km de centrul orasului.
Drumul absolut superb, peisaje mirifice brazdate de minim 20 de tuneluri.

La intrare in Ioannina, intr-un rond de care ma apropiam cu gazul inchis, la inertie, am simtit pe pielea noastra cat de alunecos este asfaltul in Grecia.
La o frana fata absolut normala, m-am trezit ca-mi danseaza roata intr-un mare fel.
Nu ne-am tavalit, insa Kitty s-a speriat asa de tare incat nu i-a mai trebuit moto pentru a merge la masa.
Ne-am cazat (36eur/noapte fara mic dejun) si-am luat-o pe jos sa gasim ceva de mancare.

 

La intoarcere s-a pus pe-o ploaie corespunzatoare, noi pe jos fara umbrele.
Nu se mai oprea asa c-am tras intr-o cafenea pana s-a oprit.
 

 

A doua zi, drum intins pana la Kilinni de unde se ia ferryboat-ul spre Zakynthos.
 

 

[®azvan]

La 05.10.2019 la 10:54, Kosh a spus:

Drumul a fost lipsit de "aventurile" din Turcia: de data asta am plecat cu un Garmin Zumo 396 LMT-S, instalat pe ghidon cu prindere RAM.

 

Altfel cu gps dedicat, ei?

Acum 3 ore, Kosh a spus:

La intrare in Ioannina, intr-un rond de care ma apropiam cu gazul inchis, la inertie, am simtit pe pielea noastra cat de alunecos este asfaltul in Grecia.
La o frana fata absolut normala, m-am trezit ca-mi danseaza roata intr-un mare fel.

 

La fel cu Granada, daca ajungi pe-acolo... asfaltu' e belea

La 09.10.2019 la 10:54, Kosh a spus:

 "Prea cald pentru chetroaie și bolohani" - spuse Kitty.

 

Maxim! :)))))

[Kosh]

Clar altceva cu GPS moto dedicat.

Dupa masa de dimineata plecam usor spre Kilini, locul de unde se ia ferryboat-ul spre Zakynthos.
Intram din nou in Ioannina si GPS-ul de conduce spre autostrada.

Drumul este absolut exceptional, peisaje superbe.

 

 

 

Trecem pe podul Rion-Antirion, de langa Patras:
 

 

N-am facut multe opriri pentru poze pentru ca am filmat:

 

Am ajuns la Kilini pe la 15 si ceva, am luat biletele ptr ferryboat apoi ne-am pus la o tersasa din apropriere.




Cost: 9.10 euro/pers si 12.80 eur ptr moto cu Levante Ferries.
Barca imens de mare, mai multe nivele, scara rulanta interioara ...

 

 

 

 

 

 

 

Imagini de pe ferryboat:

 

Si iata-ne ajunsi in Zakynthos.
Ne-am cazat si direct la plaja unde nu m-am abtinut sa nu incerc apa.
Stam 3 nopti aici.


 

[Kosh]

Ajunși în Zakynthos, am decis ca prima zi să fie rezervată plajei și relaxării. 6 euro șezlong-ul, consumația fiind extra.
Cazarea am găsit foarte aproape de plajă, în Kalamaki. Motocicleta a stat pe trotuar, afară, cu husa peste. Nici o problemă.

 

     

 

Insula a fost plină de britanici și terasele pline de meciuri transmise în direct pentru ei.
Femei și bărbați laolaltă trăiau zgomotos emoțiile meciului, pe un TV era fotbal, pe altul, rugby. Peste tot urale și țipete peste care curgeau litri și litri de băutură.
Dacă n-aveai TV cât casa pe terasă, n-aveai nici clienți.
Seara dansau pe stradă toate englezoaicele, care mai tânără, care nu. Debandadă totală.

 

Navagio Shipwreck beach

 

După o zi la plajă, a venit și timpul să ne plimbăm cu moto pe insulă.
Am decis să facem o tură scurtă, adică să mergem întâi la Navagio ptr a vedea de sus Shipwreck Beach, pentru ca apoi să mergem în portulul Agios Nikolaos de unde să luăm o barcă spre Blue Caves.

 

Plecăm pe la 9 dimineața spre Navagio.
Drumul a fost foarte pitoresc, mulțumim Garmin. Dar, presupun că fără Garmin, ocoleam mult.

                                                                                 

    

 

                                         

 

Ajungem pe-o căldură absolut zdrobitoare, cred că erau lejer peste 30 de grade afară.
Frumoasă plaja cu vasul naufragiat.
Mai frumos era dacă închiriam o barcă și vizitam îndeaproape, pe mare, fiecare punct interesant de pe insulă.
Dar, 150 de euro/zi, cât cereau pe-o bărcuță d-aia mică cu motor, clar nu puteam să dau, ținând cont cât drum mai avem de făcut prin toată Grecia.

 

 

 

Las' că tot e bine c-am ajuns aici și vedem peisajul cu ochii noștri.
Și ce peisaj! De la înâlțimea aceea părea că bărcile stau suspendate deasupra apei, că levitează și parcă nu ating suprafața mării.
Nu degeaba această plajă este una din cele mai fotografiate locații din întraga Grecie, plaja Shipwreck fiind surclasată doar de Santorini.

 

       

    

Plaja era cunoscută inițial sub numele Agios Georgios dar pe 2 octombrie 1980, un transportator de marfă, MV Panagiotis, s-a apropiat prea mult de apele din jurul insulei Zakynthos, pe plaja Navagio, în timpul vremii furtunoase și vizibilitate proastă. Unele zvonuri spun că nava contrabanda contrabanda; cu toate acestea, surse oficiale nu au confirmat acest lucru, iar căpitanul nu a fost condamnat pentru astfel de infracțiuni. Nava a fost abandonată și rămâne încă îngropată în pietrișul de calcar al plajei care poartă acum porecla Shipwreck Beach.

 

 

După ce facem câteva poze din locația îngrădită și ștampilată ca "official photo spot", mergem spre dreapta pe o cărare stâncoasă pentru a căuta și alte unghiuri ptr poze.
Bine că eram în cizmele moto... în papuci sau adidași era gravă treaba pe acolo.

 

Mă apropii de margine cu băgare de seamă și mai fac câteva poze, amintindu-mi că au existat mulți turiști care au căzut de pe stâncă, în căutarea pozei perfecte.
Este așa de sus încât de aici se sare cu parașuta. Te plictisești în aer până ajungi jos, la apă care nu-i adâncă suficient pentru a-ți amortiza căzătura.
Malul este solid însă dacă suflă o pală de vânt mai serios și te prinde cu ochii în nori (bate vântul serios acolo), posibil să te dezechilibrezi și să pleci în lumea celor drepți.

 

     

 

Reântorși în parcare, Kitty tot dădea târcoale unui magazin improvizat cu "produse naturale". Vânzătoarea începuse să o rupă pe românește cu "miere de albine, țuică de trandafiri"...
Trecuseră niște români pe acolo mai devreme.
"Las' că avem albine și noi în Romania" îi spun vânzătoarei care devenise insistentă peste măsură cu gustatul mierii. Miere cu portocale, pardon.
Kitty parcă, parcă și-ar fi luat două borcane. Și-un litru de țuică de trandafiri. Adică fix 40 de euro, așa, "de vară"...
Am scăpat ușor doar cu țuica. 10 euro un litru. Pe gustate.
Cam dulce, dar îmi zic c-o bem seara pe terasa hotelului, sau măine pe plajă...
De unde... ne-am întors în țară cu sticla pe trei sferturi plină. A rămas la Giurgiu, la părinți.

 

N-are Kitty treabă cu alcoolul, e doar pofticioasă.
Cu prăjiturile însă, e altă treabă. Două pe seară dacă se poate. Unele chiar de 12euro/buc. Pentru că, puii mei, zici că venisem cu avionul ptr 7 zile.
E... ce-o să faci acum? Dacă-i tot scade glicemia la fată

 

Blue Caves

 

Plecăm de la Navagio către port pe un drum de numa-numa.
M-a băgat GPS-ul prin toate satele și comunele de pe acolo, dar alt drum nici că era.
Viraje cu emoții să nu mă trezesc c-un autocar în curbă. Am mers încet și precaut.

 

     

 

     

 

Pe insulă mai periculoși sunt cei cu ATV-urile închiriate și cu scuterele.
Ajunși la Agios Nikolaos, băgăm gecile în topcase și mergem să mâncăm ceva. Ne luăm bilete și ne punem pe așteptat barca care să ne ducă la Blue Caves.
Doar de pe apă se pot vizita, terenul fiind extrem de stâncos.
Apare dintr-o dată un cuplu de turiști, englezi după accent, pe un scuter pocnit bine. El cu bandaje la glezna stângă, șchipăta bine. Ea julită bine.
Cascadori de meserie, pe semne.

 

 

Și tot trece timpul. Barca, neam.
Erau parcate la ponton și "căpitanii" stăteau la bârfă, lângă noi.
Tipa de la bilete ne-a zis să așteptăm aici.
A trecut un grup de români de la Christian Tour și i-au îngrămădit pe toți într-o barcă.
Noi așteptăm...

 

Pleacă barca cu românii și deja încep să-mi pun semne de întrebare... mă duc la tipa de unde am luat bilete și-o întreb de sănătate.
"Am crezut c-ați plecat cu grupul de dinainte" îmi spune în engleză.
"De ce am fi plecat cu ei dacă nu am venit cu ei?"
Ne dă repede un pilot și gata, plecăm spre Blue Caves, împreună cu o mână de turiști.
Sincer, am rămas cu impresia că ne va duce c-o barcă d-aia cu vâsle...
Dar n-a fost așa.

 

  

 

  

 

  

 

Blue Caves, absolut superb. Are apa o culoare albastru ca de sticlă, dificil de exprimat în cuvinte. Trebuie s-o vezi cu ochii tăi.
Parcă acolo, la fund, sălășluiau câteva tone de nestemate.
Am lasat-o pe Kitty să facă poze ptr. că mi-a spus "căpitana" să stau doar pe partea dreapta a bărcii. La 116 kg ale mele, cred și eu...
Cum arăta fata cu degetul într-o direcție, cum toată barca se ducea pe partea acelei direcții să facă poze.
Numai eu nu. M-am simțit pedepsit, sincer acum. Am fost pe post de contra greutate. Trebuia să le cer comision.
Nu m-a dus capul să iau cu mine un selfie stick extensibil la vreo doi metri așa... era bun de montat camera video pe el atunci.
Las' c-o aveam pe Kitty fotograf.

 

 

Pe drumul de întoarcere, oprește "căpitana" barca și ne tot întreba dacă vrem să înnotăm.
Ce-aș mai fi înotat și noi. Apa însă aveam minim 10 metri adâncime și noi nu știam decât două stiluri de înotat: toporesca și pietreasca.  
Așa că am șezut lin în barcă uitându-ne la ceilalți cum se bălăceau prin acea apă limpede de se vedea fundul mării.
De data asta nu m-am mai simțit singur pentru c-o aveam pe Kitty întru suferință lângă mine. Bine, nu lângă, ea pe stângă bărcii cu "căpitana", eu pe dreapta, la datorie. Se știe!

Ne aduce în port și mergem încet cu moto spre hotel. Ajungem suficient de devreme încât să facem o baie la plajă, acolo unde apa nu-mi sare de gât. Na că m-am și răzbunat!

 

Marathonisi, insula broscuțelor

 

A doua zi, ultima zi plină de petrecut în Zakynthos, trebuia să mergem la broscuțe.
Mai ales că pe plaja din Kalamaki erau ceva cuiburi cu ouă de țestoase.
Trebuia să vedem și țestoasele.
Luăm de dimineață bilet și ne ia autocarul până în portul Laganas de unde ne îmbarcă pe un soi de barcă cu hublouri de sticlă. Adică coborai în barcă unde era un fel de culoar având geamuri de sticlă.
Nespălată sticla dar, asta e...
10 euro/pers, de la 11 dimineața până pe la 17. Oprire de 2 ore pe insula Marathonisi.
 

 

 

Pe insulă nu aveai voie cu șezlonguri, umbrele sau altceva care să altereze peisajul local. Nu aveai voie să treci peste banda delimitatoare.

 

 

    

   

 

 

Am văzut patru broscuțe. La banii aștia, cred și eu.
Dacă vă duceți cu avionul, puteți face snorkeling printre broscuțe.
Noi, după cum am spus, mai aveam ceva benzină de ars prin Grecia.
Imaginați-vă că, în această călătorie, ne-au costat 550 de euro numai ferryboat-urile.
Dar asta rămâne pentru poveștile viitoare.

 

 

 

[Kosh]

În drum spre Kalamata, ne-a oprit la Archaia Olympia, locul primelor jocuri olimpice datând încă din 773 BC.
Orașul mic, n-ai ce face acolo decât să vizitezi situl arheologic și muzeul.

  

Există o parcare mare unde-am lăsat motocicleta. Apoi am constatat că se putea coborî până la intrarea principală.  

Loc de-o mare importanță în antichitate, aici se afla Statuia lui Zeus, una din cele 7 minuni ale lumii antice, statuie din aur și fildeș construită de Phidias, sculptor foarte cunoscut la acea vreme.
Flacăra olimpică a jocurilor moderne se aprinde de aici.

Orașul vechi este o ruină complet, nimic din grandoarea vremurilor de mult apuse.
Templul lui Zeus, unde se afla vestita statuie, este complet la pământ.
Ai spune că acest lucru este evident însă eu mă așteptam la mai mult, poate un pic de restaurare ceva.

La stadionul olimpic, în zare se puteau observa o serie "stopitori" cam cât un bloc de opt etaje ca înălțime și care tot împroșcau apă asemenea stopitorilor de grădină.
Era foarte cald.

     

 

     

 

 

Kitty a stat la intrare, nici nu a vrut bilet.

Situl arheologic este măricel, îți ia cam două ore să-l parcurgi atent.
Muzeul de Arheologie se află opus, cam la 800 de metri distanță.
Ceva statui și obiecte de valoare dar, nimic cu adevărat impresionant, din punctul meu de vedere.

 

     

 

Următoarea oprire, Kalamata.
Sparta fiind aproape, m-am gândit că mai bine stăm la plajă și mergem la Sparta într-una din zilele de pauză de plajă.

 

Video mai complet:
 

 

 

Plecat de la Olympia cu destinația Kalamata unde vom sta patru nopți. Oprirea este una "strategică" pentru că aproape se află Sparta. N-avea rost să ne cazăm în Sparta, la Kalamata găsim plaja și bălăceală. Sparta se află la 60 de km distranță pe un drum absolut superb.

La vreo 150 de km distanță de Kalamata, văd pentru prima oară control rutier de când suntem în Grecia. Poliția cu pistol radar.

Ajungem la hotel și check-in'ul se face ușor pentru că rezervasem deja telefonic încă din seara precedentă.
La fel, ocheam un hotel pe booking, apoi îi găpseam telefonul de contact pentru a suna apoi de la recepția hotelului unde eram deja cazați.
După ce se confirma rezervarea, notam coordonatele GPS ale hotelului cu pricina și gata... a doua zi mergeam întins către cazare.
Ce bine e cu GPS...

Hotelul (Ostria se numește) a fost ce trebuie: 50 eur/noapte, mic dejun foarte bun și diversificat, plus șezlonguri incluse.

Parcarea pe stradă, însă n-au fost probleme pentru că am avut husa cu mine.

 

Hotelul văzut din apă:

Nu prea este mult de povestit aici pentru că drumul a fost foarte ușor, mai mult pe autostradă. Am surprins totuși câteva peisaje superbe pe drum, vezi video:
 

 

După bălăceala corespunzătoare - apa foarte caldă - am ieșit să prindem apusul pe faleză.
Vom sta câteva nopți aici să ne mai odihnim și să ne bucurăm de apa caldă.

Când ne vom fi plictisit de plajă, într-una din zile, dăm o fugă pentru a vizita Sparta...
 

     

 

  

 

 

 

 

 

 

[Kosh]

 

Vizită de câteva ore la Sparta, situl arheologic și Muzeul de Arheologie...
De la Kalamata ai două variante pentru a ajunge la Sparta: autostrada prin Gefyra (100km), sau EO82 (60km) pe care l-am parcurs dus, întoarcerea fiind pe autostradă.
EO82 este absolut fantastic însă destul de periculos încât să fii nevoit să menții o viteză mică pentru că nu știi ce-ți poate apărea după un viraj. Pietre multe pe bandă, ceva capre...

 

 

     

 

     

 

     

 

 

Despre Sparta sunt convins că nu trebuie să explic prea multe, fiecare dintre voi cunoaște câteva informații despre importanța Spartei în antichitate.
Pe scurt însă, Sparta  era caracterizată de o cultură războinică.
Războinicii spartani profesioniști și bine pregătiți (hoplite), cu mantiile lor roșii distincte, părul lung și scuturile gravate cu semnul lambda au fost probabil cei mai buni și mai temători luptători din Grecia, luptând cu distincție la bătălii cheie precum Thermopile și Plataea la începutul secolului V î.Hr..

Tradiția antică spune că 300 de spartani au reușit să țină în frâu mai mult de 1.000.000 de persani timp de 3 zile și 3 nopți la bătălia de la Thermopile din anul 480 î.Hr. Această ispravă a dat curaj grecilor, care, un an mai târziu, au reușit să învingă imensa armată persană la bătălia de la Platea.
 

Sparta a fost de asemenea, un membru important al forței elene care a participat la Războiul Troian. Regele spartan Menelaos a instigat războiul după ce prințul troian Paris i-a răpit soția, pe Elena.
 

Statuia Regelui Leonidas din Sparta, a fost ridicată în 1968, în fața unui stadion de fotbal. Conform istoricului Plutarch, când perșii au atacat la Thermopylae și le-au spus spartanilor și aliaților lor să-și depună armele, răspunsul lui Leonidas, imortalizat sub picioarele sale, a fost „ΜΟΛΩΝ ΛΑΒΕ” („Vino și ia-le”).
 

     

 

Observații personale:
Situl arheologic 90% îngropat, plini de măslini, puține vestigii arheologice au fost aduse la lumină, dar accesul este gratuit.
Nu ai de unde acolo să-ți iei apă, așa că mergeți pregătiți.
Muzeul mic și cu puține exponate însă destul de valoroase. (6euro/pers)
Nu am făcum poze în muzeu pentru că am filmat (vezi video-ul de mai sus).
Cel mai important exponat pare a fi statuia lui Leonidas (deși nu se știe sigur)...

 

A meritat sacrificarea unei zile de plajă și bălăceală pentru a vizita Sparta însă nu m-aș caza acolo pentru asta.
 
Ne-am întors pe autostrada la Kalamata mai mult să vedem cum arată, deși este cu plată.

   

 

De aici plecăm spre Portul Pireus de unde luăm ferry de noapte către Creta.
Mai întâi ne vom opri la Micene pentru a vizita cetatea și mormântul lui Agamemnon.

Video cu situl arheologic și muzeul:

 

 

 

[Dan Ny]

Anul acesta nu am fost. Sper ca anul care vine să reușesc. Frumoasă plimbarea ta și trebuie să adaug........Kitty  este o femeie puternică. Cald, kilometri mulți, iar șaua nu este una dintre cele mai confortabile. Bravo Kitty!

[Kosh]

Kitty apreciază comentariul tău

[bmwio]

Salut, felicitari pentru excursie si rabdarea de a ne povesti si pune poze extraordinare, au dreptate colegii care au apreciat rezistenta voastra, pe o motocicleta care nu este dedicata excursiilor lungi, ca sfat schimba, exista variante mult mai bune.

Si noi facem Grecia, Albania, Yugoslavia, Bulgaria, ne plac maxim, mai ales Albania si Grecia, diferenta este de pret, frumusetile sint la fiecare pas.

Cit priveste orientarea noi nu mergem cu nici un GPS, doar harta si nu am ratat nici o locatie, nici nu facem rezervari anticipate, am gasit cazari oriunde doar intrebind la fata locului si foarte bune ca pret, adica 25-30 euro, altfel plecam in alta parte, nu are rost sa stai la o cazare de 8 ore in noapte cu multi bani.

 

[Kosh]

Multumesc pentru aprecieri.
Mai sunt multe povestiri, imagini si video-uri de postat pe acest topic. O voi face in functie de cum imi permite timpul.
In ceea ce priveste Busa, stiu ca exista motocicleta mai potrivite pentru touring, dar n-as da Busa asta pentru nimic in lume.

[Kosh]

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Plecăm de la Sparta spre Micene oarecum presați de timp din cauza ferryboat-ului spre Creta. Pleacă la ora 21 din Pireus. Timp aveam berechet pentru cei 210 km, însă nu știi niciodată ce poți întâlni pe drum.
Dar până acolo trebuia să ne oprim la Micene.
Era în plan și canalul Corinth dar n-am mai oprit decât la Micene.
Anyway, drumul spre Micene a fost splendid, peisaje frumoase brăzdate de minim șapte tuneluri.
 

Ajungem la Micene și ne oprim la Mormântul lui Agamemnon. Parcare mare, lume puțină.
Kitty se mulțumește să stea pe o bancă, nefiind impresionată de importanța locului.
Cei drept, nu există nici o dovadă concludentă că acest mormânt ar fi a lui Agamemnon.
 

     

 

Mai sus se află Cetatea Micene, așa că ne-am suit pe moto și-am parcat în parcarea din fața intrării. 
La fel, Kitty și-a luat o sticlă de suc și-o cafea și m-a așteptat la umbră pe o bancă în parcare.
 

 

Intrarea în cetate se face pe sub impunătoarea Poartă a Leilor.
"Poarta leilor", cel mai  cunoscut element arhitectural de la Micene, emblemă a regilor micenineni și un simbol al puterii acestora asupra supușilor, era principala cale de acces în cetate.

  

 

Cetatea Micene era unul dintre cele mai importante centre ale civilizației grecești, o fortificație militară care domina mare parte din Grecia de sud.  
Conform legendelor grecești, cetatea Micene a fost întemeiată de Perseu, însă realitatea istorică ne spune că a fost fondată de triburile indo-europene ale aheilor cu aprox. 2000 î.Hr..
Construită cu circa opt sute de ani înaintea ridicării edificiilor importante din Atena clasică, la Cetatea Micene a fost găsit un scarabeu al reginei Tiye a Egiptului, soția faraonului Amenhotep III, nimeni altul decât tatăl lui Akenaton.

    
 

Totuși, nu a fost prima civilizație care să domine Marea Egee.
Civilizația Micene a fost precedată de civilizația minoică care dominau prin cultură și comerț toată Marea Egee.
Colapsul civilizației minoice, atribuită unui dezastru natural (erupția vulcanului din Santorini) dar și a invaziilor ostile, a condus la creșterea puterii și influenței grecilor de la Micene.
 

Până în secolul 15 î.H, civilizația micene a cucerit teritorii pe coasta de sud est a Anatoliei, fapt ce a condus la un contact direct cu Imperiul Hitit care controla o foarte mare parte din teritoriile Turciei și Siriei moderne.
Odată ajunși pe teritorii vasale hitiților, micenienii au încurajat rebeliuni împotriva acestora din urmă.
Există teorii care consemnează faptul că un astfel de episod în Wilusa (Troia) stat bogat și vasal hitiților a condus defapt la războiul troian, acest război nefiind decât o ciocnire între civilizațiile dominante din acele timpuri, ambele dorind control asupra rutelor maritime de la canalul Hellespont care lega Marea Egee de Marea Neagră.
 

Cetatea Micene este legată de Agamemnon, cel care a condus asediul de 10 ani împotriva Troiei așa cum este relatat de Homer în poemele sale.

Anticii spuneau că numai ciclopii ar fi putut zidi uriașele fortificații de la Micene.

     

Puternici și mândri asemenea celor doi lei ce străjuiau cetate, Atreu și Agamemnon au adunat averi fără de număr prin comerț, piraterie, jafuri și expediții militare.
La Micene a fost descoperit un adevărat tezaur: obiecte din aur și argint unice cântărind mai bine de 14 kg, podoabe și alte obiecte aparținând regilor micenieni.

Homer spunea că sceptrul suveranilor micenieni fusese făurit în Olimp și era moștenit din tată în fiu de-a lungul secolelor, numind Cetatea Micene "cea bogată în aur".
Numărul mare de obiecte din aur unice prin execuție și concepție au făcut ca mormintele de la Micene să fie cele mai însemnate de pe teritoriul Greciei.

    
 

"Masca lui Agamemnon", poate cel mai preţios obiect între comorile găsite, se găsește la Muzeul Naţional de Arheologie din Atena.
Vom ajunge și acolo însă mai avem ceva locațți de parcurs.
De la Micene, fugim către Pireus unde ne așteaptă ferrybot-ul de noapte spre Creta.

Video cu cetatea:

 

PS: să-mi spune-ți dacă vă place muzica din aceste două video-uri. Săturat să tot mai caut muzică free care să se potrivească cu imaginile filmate, am început să mi-o fac singur utilizând un program de tip music maker.
Nah c-am devenit și "compozitor"

 

[Kosh]

Plecăm în grabă de la Micene, nici n-am mai vizitat muzeul de acolo pentru că trebuia să prindem ferry de noapte spre Heraklion, Creta.
Drumul până în portul Pireus a fost ușor, a decurs fără probleme.

Inițial vroiam să ne oprim și la Canalul Corinth, dar n-am mai facut-o gândindu-ne că mai bine oprim direct în port, luăm biletele și apoi găsim ceva de mâncare pe acolo până pleacă vasul.
 

 

Deși nu era distanța mare până la port, m-am gândit că-i mai bine să ajungem mai devreme în mare pentru că nu aveam rezervare pentru ferryboat. Neavând rezervare mi-a fost teamă că nu mai prindem cabine interioare pe ferry.
În această zi am vizitat Sparta și Micene, acum iată-ne ajunși la Pireus.
Am ajuns în Pireas pe la ora 19.40 ceea ce-i ok având în vedere cât de târziu am plecat de la Micene.
M-a dus GPS-ul chiar la biroul de unde se cumpără bilete (l-am pus de cu seară să ne ducă acolo, după ce am găsit coordonatele GPS exacte folosind Google Maps).
 

Având în vedere că această călătorie cu ferryboat-ul durează peste 9 ore, am luat cabină interioară privată pentru a ne putea odihni peste noapte.
Cabinele sunt foarte ok, paturi confortabile și dușuri, dulap... tot ce-ți trebuie, o veritabilă cameră de hotel, fără balcon. Dar pentru asta aveai toată puntea vasului. 
Am stat în camere de hotel mai proaste decât cabina asta de pe vas...
Cost: 150 euro dus, cabină inclusă. Era mult mai ieftin dacă luai online.
Vasul: KPHTH II, aparținând ANEK Ferries.

 

 

Motocicleta a fost ancorată de echipaj, n-au fost probleme.

Fascinant cu mulți dormeau pe scaune sau pe jos printre culoarele de acces. Era plin de cupluri și persoane care dormeau pe jos, fie pe bagaje, fie în saci de dormit.

Vasul a plecat cu 9 min întârzâiere, pe la 21.00 încărcau marfă: intrau camioanele, lăsau încărcatura/container-ul și ieșeau din hală.

 

 

 

După ce-am mâncat pe vas, am mai stat pe punte câteva minute, mai mult să vedem plecarea și apoi ne-am retras la cabină.
PS: Sala autovehicolelor se închide complet, nu ai acces la bagajele din mașină/moto până dimineața la debarcare.
Pentru că "cineva" și-a uitat niște pastile în topcase, deși i-am spus de nenumărate ori să și le pună NUMAI în tankbag, a trebuit să vorbesc la recepție și să fiu însoțit până la moto pentru a lua respectivele medicamente.
Pentru altceva nu ți se permite să intri în cala autovehicolelor.



Kitty a adormit cam greu, de multe ori am surprins-o uitându-se pe geam rulând gânduri de scufundare, accident maritim etc. Faptul că prin stație timp de două ore se auzeau indicațiile privind la ce trebuie să faci în caz de stare de urgență, clar n-a ajutat-o deloc.
Apoi prin stație au început să-și facă reclamă la restaurant și cafenelele "super ofertă" de pe vas.
Deși marea a fost liniștită, senzația pe vas a fost ciudată: imaginează-ți că dormi într-un pat confortabil care se ridică ușor și coboară fie din zona pernelor, fie simți că ți se ridică picioarele. Apoi se mai leagănă și în laterale, depinzând cum reușea vasul să-și facă loc printre valuri. Totul pe un fundal sonor de motoare diesel pe o vibrație mai prezentă decât mi-aș fi dorit.
În 30 de min am adormit buștean!

 

 

 

Mesele nu sunt incluse iar prețurile pe ferry nu sunt chiar așa de mari, dar nici mici, comparativ cu prețurile din Grecia.
Disperați să prindem cabină privată n-am mai oprit pe drum să mâncăm. Ideea este că locurile se vând repede pe online și chiar nu vroiam să fim nevoiți să dormim pe scaune.
Apoi, când ne-am văzut la bord, ne-a fost lene să mai căutâm pe jos un loc unde să mâncăm. De pe puntea vasului nu se vedea nici un fel de local prin apropriere, așa că am decis să mâncăm pe vas, chiar dacă este sensibil mai scump.

Video de pe vas:
 

Am ajuns în Heraklion, Creta pe la 6.30 diminineața.

Aveam hotelul rezervat în Heraklion, în privința asta eram liniștiți.
Am mai pierdut vremea printr-o benzinărie să bem o cafea, apoi am mers spre hotel unde-am luat camera în primire.
Azi e zi de odihnă la plajă și prin împrejurimi.

 

 

 

[Kosh]

După o nu prea reușită zi de plajă (bătea rău vântul) am decis să mergem la o plimbare pe Platoul Lasithi, cu destinație finală Peștera lui Zeus.

 

Pe drum ne-a prins și prima ploaie din Creta din acest an, atât de norocoși am fost. Ne-am retras la o benzinărie unde persoana de acolo ne-a spus că n-a mai plouat de anul trecut pe insulă.

Nu prea sunt multe de povestit aici, drumul este foarte ok și peisajele sunt de excepție.

 

   

 

   

 

Am prins ceva ceață pe drum la întoarcere dar, asta e...

 

 

Am ajuns la Peștera lui Zeus relativ rapid, după ceva aventuri pe niște drumuri pe offroad - mulțumim Garmin - ceea ce a implicat ceva emoții pentru că și ploua. Dacă ploua mai tare mai mult ca sigur rămâneam împotmolit pe drumul acela - vezi video mai sus.
Dar, n-a fost să fie și am ajuns cu bine la peșteră.
Evident că ne-am lăsat echipamentele de ploaie în cameră pentru că n-avea cum să plouă chiar azi, toate aplicațiile de vreme spuneau că va fi soare, slabe șanse de ploaie.

 

 

Peștera lui Zeus este situată în Creta, în partea sud-vestică a Platoului Lasithi, la aprox. 18 km distanṭă de Malia.
Ajunși în parcare, am stat să mâncăm ceva și am pornit pe poteca pavată parṭial cu piatră, un drum care urcă în pantă uṣoară, până la 1000 de metri altitudine.

 

     

Puteai lua un măgăruș să te ducă până sus dar, mi-a fost milă de bietul animal care trebuia să mă care atâta drum. Așa că am zis pas și am urcat pe jos.

Cu ceva reprize de ploaie pe drum, am ajuns la peșteră, oprindu-ne din când în când pentru poze.

 

 

Odată ajunși la intrare, am plătit biletul (6eur/pers) și a m coborât spre peșteră.

Se coboară pe trepte din beton, peștera având un traseu prestabilit: întâi cobori până în fundul peșterii, apoi evident urci spre ieșire.
 

 

Diktaion Antron a fost descoperită în jurul anului 1883, iar săpăturile arheologilor au scos la iveală și câteva rămâșițe minoice care datează din 1800 î.H.
Depinzând de cât de interesat ești, îți poate lua chiar 45 de min să vizitezi peștera, la care se adaugă și traseul.

 

   

 

     

 

   

 

 

 

Ieșiți din peșteră am stat la un suc de fructe imediat pe dreapta și-am lasat camera să filmeze priveliștea de sus.

 

La coborâre am prins din nou ceva reprize de ploaie făcând poteca foarte alunecoasă. Fiind încălțați cu ghetele moto nu prea au fost probleme deosebite la acest aspect.
Pe drum am dat și de un cuplu de români care urcau. Am schimbat câteva cuvinte și-am continuat coborârea.

 

Ajunși la parcare am revenit la terasa unde mâncasem inițial pentru că ploua bine de tot.
Cred c-am stat mai bine de o oră la acea terasă și ploaia nu mai înceta.
Mai o cafea, mai un suc... o vorbă cu oamenii de acolo. A trecut timpul. Și poaia.

Am plecat ușor spre hotel cu gândul la un duș cald. Destul de frig pe platou însă până în Heraklion s-a schimbat vremea, încălzindu-se considerabil.

 

Vroiam să mergem și la Balos Beach însă era prea departe de locul de cazare, Heraklion, adică aprox 380 de km dus-intors. Asta ar fi însemnat să pierdem o zi doar pentru asta ceea ce nu ni s-a părut ok.
Poate dacă stăteam mai multe nopți...

[Kosh]

Am lăsat motocicleta în parcare și am decis să mergem cu transportul în comun până la Palatul Knossos care se află la 5km distanță de orașul Heraklion în Creta.

 

   

 

Knossos a fost capitala Civilizației Minoice și resedința legendarului Rege Minos. Este de asemenea cel mai vechi și sofisticat oraș din lumea antică vestică.
Palatul a fost construit acum 2000 de ani și ar fi avut în jur de 1300 de camere, unite între ele printr-un sistem de coridoare fiind simbolul monumentalei civilizații minoice datorită construcției sale în care au fost folosite materiale de lux, a planului arhitectural, tehnicilor avansate de construcţie şi a dimensiunii sale impresionante.

   

A fost lovit de un cutremur masiv și reconstruit la o scară mai mare acum cca 1650 de ani.
Knossos este locul unde "s-a născut Europa", civilizația minoică fiind cea mai veche civilizați avansate de pe continent, ocupându-se cu negustoria și făcând comerț pe mare cu mult înainte de Micene.

Orașul beneficia de un sistem de canalizare bine pus la punct încă din secolul al XVII-lea iHr. dar și un sistem empiric de fose septice!!

 

    

 

 

   

Influența Cretei se răspândea de-a lungul Mării Egee, ceramică din Creta fiind descoperită în Egypt, Syria, Anatolia, Rhodes, Sicilia, chiar și în Cipru.
Palatul din Knossos a fost deasemenea asociat cu legenda lui Tezeu care a ucis Minotaurul, bestia pe jumătate om și pe jumătate taur, care trăia sub palatul regelui Minos. Tezeu s-a ascuns într-un grup de tineri atenieni care urmau să fie oferiți ca jertfă monstrului, pe care apoi l-a ucis vitejește. După aceea a reușit să găsească ieșirea din labirint folosind un fir pe care i-l dăruise fiica regelui Minos, Ariadna. Din păcate, la întoarcerea sa în Atena, a uitat să ridice pe catargul corăbiei o pânză albă, așa cum îi promisese tatălui său, regele Egeu, în caz că se va întoarce teafăr și nevătămat. Văzând o pânză neagră ridicată pe catargul corăbiei și presupunând că Tezeu a murit, Egeu s-a aruncat de pe stânci în valurile mării, care de atunci a căpătat numele de Marea Egee.

 

   

 

Video mai detaliat cu palatul:
 

 

Cea mai mare parte din ce s-a descoperit la Knossos a fost transportat la Muzeul de Arheologie din Heraklion.

 

Heraklion: Muzeul de Arheologie

 

Remarcabilul Muzeu de Arheologie din Heraklion este al doilea ca mărime și importanță din Grecia, după Muzeul National de Arheologie din Atena, datorită colecției sale minoice unice.
Colecția acoperă civilizația cretană din neolitic până în perioada Imperiului Roman și include ceramică, bijuterii, statui și sarcofage, precum și câteva fresce, majoritatea din Knossos și Agia Triada.

Era bine dacă-l vizitam în timpul săptămânii căci am prins aglomerație mare, dar nu aveam de gând să mai stăm o noapte în Creta doar pentru asta.

 

 

     

 

     

 

     

 

   

 

 

[Kosh]

Cu o seară înainte de ziua planificată pentru plecare, am fost în port ptr a cumpăra biletele spre Santorini.
Tipa de la BlueStar Ferries din port ne-a spus că ultimul pleacă la 11 dimineața, așa că aveam timp să le luăm dimineața fără probleme având în vedere că nici un birou nu era deschis și nu am vrut să căutăm prin oraș o agenție de turism deschisă.

 

     

 

Dimineața, surpriză: singurele ferryboat-uri spre Santorini din Heraklion erau la 8 și la 9.30.
Evident că le-am pierdut, noi ajungând în port la 10 dimineața.

Asta ne-a costat încă o noapte de cazare în Heraklion.
Foarte prost hotelul acela, la același preț de 50 euro însă fără mic dejun și camere mici. Praștie pe lângă hotelul inițial unde-am fost cazați în Creta.

 

Anyway, a doua zi dimineața am ajuns în port devreme și ne-am luat biletele de la ghereta Minoan Lines. 175 euro biletele ptr noi și motocicletă.

 

   

 

 

 

A venit vaporul, high speed și ne-am îmbarcat fără probleme.
Călătoria a fost scurtă, sub 2 ore.

 

 

Trebuie să stai înăuntru pe parcursul călătoriei pentru că barca se deplasează destul de rapid, accesul pe punte fiind interzis.
Deasemenea, cum e și normal, cala autovehicolelor este încuiată până se ajunge în portul de destinație.

 

   

 

 

 

Pe 16 septembrie 2018 am ajuns cu bine în Santorini.
După ce-am debarcat a trebuit să așteptăm 20 de min să se elibereze zona ptr că aveam de urcat ceva serpentine și era foarte aglomerat.
Portul este foarte mic, practic e doar o bucată mai largă de ciment turnată lângă stâncă.
N-am văzut de mult atâta îngrămădeală. Autocare, taxiuri și lume peste lume.

 

 

Am stat să bem o cafea și cu ocazia asta am luat și biletele pentru plecare intuind buluceala care m-ar fi așteptat dacă nu mi-aș fi luat biletele din timp.

Ne-am cazat în Kalamari pentru că în orașele mari, Thira și Oia, n-am găsit cazare sub 150 euro/noapte.
În Kalamari am găsit cu 50 euro/noapte, cameră dublă cu mic dejul inclus, lângă plajă.
Văzusem niște prețuri absolut astronomice ptr Thira, 35.000 euro ptr 3 nopți...

 

 

Cazarea are și plajă proprie la vreo 1km de hotel așa că după ce-am luat camera în primire am și fugit la plajă.
Apa destul de rece și abrupt de adâncă. Am stat la nici doi pași de mal pentru că nu le am cu înotatul.

Vom sta câteva zile aici așa că, pentru început, ne bucurăm de plajă: apa a fost mai caldă din a doua zi.