TurcaTET 2023

[bursyllac]

Deja devenită tradiție, vacanța anuală pe motoare înseamnă o tură pe TET (Trans Euro Trail), iar anul acesta i-a venit rândul Turciei. După ce în Grecia ne-am împotmolit în zăpadă pe la 2300m, la final de iunie, și pentru că știam ca traseul va depăși în mod constant 2500m, am ales să suportăm zăpușeala și să plecăm cele 2 săptămâni din miezul cuptorului: 8 - 22 iulie.

Tura în cifre:

Număr de zile: 15
Participanți: 3 gorobeți pentru primele 7 zile, au rămas doi pentru ultimele 8. Honda Transalp 600, KTM 690 Enduro R și KTM 990 Adventure.
Lungime traseu: 6530 km
Cazare: 8 nopți de hotel, 2 nopți de cort la camping, 2 nopți cort wild camping, 1 noapte hamac camping, 1 noapte într-un adăpost cu aventură (detaliem mai târziu )
Altitudine maximă: 3110m
Altitudine minimă: aproape 0 m
Temperatură maximă văzută afișată: 39 grade Celsius
Temperatură minimă estimată: spre 0 grade Celsius, ne-am trezit cu un pic de promoroacă pe motociclete.
Cost: având consumul cel mai mare, cred că am avut și costul cel mai mare al turei, restul de cheltuieli fiind mai mult sau mai puțin aceleași. Undeva până în 1100 de euro.

Traseul într-o singură poză:

 Eu aș vrea să fiu cuminte și să desenez lucruri de oameni serioși, dar dac-așa a ieșit... (aproximativ  )

Cât îmi mai adun din gânduri să povestesc cam ce ni s-a părut interesant, câteva din aventurile pe care le-am avut, vă las cu câteva poze...

Tura în poze:

.   .    

 

.    .    

 

     .   

 

.    .   

 

 

.   .    

 

.         

 

.   .    

 

.       
 

 Va urma partea mai cu poveste...
 

[ulei_moto]

Frumoase poze, așteptăm povestea.

[bursyllac]

Tehnicalități: acte, acces la net, bani, etc

 

Bănuiesc că deja știe toată lumea că pentru a intra în Turcia e nevoie de pașaport. Spre deosebire de 2018, când tot în tură de motoare a durat 5 ore să trecem granița de la Edirne, data asta a durat 45 de minute la dus, 30 de minute la întors. Au digitalizat procesul și măcar nu trebuie să mai umbli cu hârtiuțe de la un vameș la altul. Și nici măcar nu prea am avut nevoie să ne băgăm în față.

Acces la net: de la intrare se pot cumpăra cartele turcești cu pachete pentru turiști: între 20 și 60 de GB. Dacă vreți să mergeți doar prin orașe, luați unde-i netul mai mult. Dacă vreți zone remote, căutați doar cartele Turkcell. Vor fi semnificativ mai scumpe (la vamă spre 30 de euro pt 20 de GB, dar a fost foarte fain să meargă netul la 2700 m altitudine, la ora 21 și să putem folosi Google Translate pe modul conversation.)

 

Bani: 

Ne așteptam să tot trebuiască să umblăm cu cash-ul după noi (lire turcești), dar am fost surprinși să putem plăti la aproape toate restaurantele, absolut toate benzinăriile și la tot felul de chioșcuri cu cardul. Am folosit cu succes cardul Revolut.
Dacă vreți să scoateți bani, căutați bancomate PTT (serviciul lor poștal care o face și pe-a banca) și scăpați doar cu costurile de schimb valutar. La alte bancomate, pe lângă schimbul valutar se plătește și un comision de 8%.
 

Cazări:

Din momentul în care ați intrat în Turcia, nu vă mai bazați pe Booking decât dacă aveți un VPN. Altfel, nu veți putea rezerva prin Booking.
Noi am folosit cu succes Google Maps: am reușit mereu să găsim hoteluri la prețuri decente, doar folosind Google Maps. Atenție la prețuri, unii hotelieri o să încerce să umfle prețurile dacă miros că ați ajuns târziu și nu prea aveți opțiuni

Comunicare:

Foarte puține persoane știu engleza, mai ales în zonele mai puțin turistice. Folosiți cu încredere Google Translate. Downloadați de acasă limba engleză și limba turcă și poate fi de mult ajutor, mai ales în zonele fără acces la internet. De asemenea, dacă aveți acces la internet, Google Translate în modul Comunication, (fiecare vorbește și aplicația încearcă să traducă) ușurează mult de tot comunicarea.

Recomandări pe care am fi vrut să le primim înainte de a începe tura:

- nu exagerați cu cauciucurile. am fost surprinși de câte Renault 12 TX (Dacia noastră 1310) am găsit la aproape 2500 m altitudine. Trec ăștia cu lama peste tot. 90% din traseu se poate face pe uscat cu orice anvelopă adventure.
- interesați-vă din timp de traseu și de plasările benzinăriilor. A fost o experiență foarte interesantă să căutăm sătenii cu benzină și să le golim stocurile, pentru ca am avut un sector de aprox. 350 de km fără benzinării. De asemenea, nu a fost deloc să constatăm că doua benzinării succesive pe care ne bazam aveau doar diesel. A fost și aia o zi interesantă.
- pregătiți-vă pentru foarte mult praf, cu tot ce înseamnă treaba asta: grijă la filtrul de aer, la nas, la modul de mers în gașcă.
- sac kavurma, sutlac, peste prajit, adana kebab, ayran, ciorbe: nu le ratati.

 

Navigație:

Ca și în turele trecute, telefoane Android de sacrificiu și aplicațiile GPXViewer, GPXViewer Pro și Osmand. Toate astea sunt opțiuni foarte bune și pe partea de iOS.
Recomand versiunea GPXViewer Pro. Pentru ce oferă, merită banii: opțiunea de a salva hărți offline, iar unele dintre acestea au desenate foarte fain curbele de nivel care pot ajuta destul de mult în tot felul de situații: când ai drumuri care pleacă împreună și nu știi exact care e, când e foarte multă ceață de nu vezi la 20 de m, dar vezi multe curbe de nivel îngrămădite și îți dai seama că ala e semn că trebuie să faci tot posibilul să rămâi pe drum, etc.

Alte gânduri:
- E o experiență foarte interesantă să mergi pe platouri imense la peste 2500 de m altitudine. Să urci ca disperatul până la 3000 de metri și să te aștepți la prăpăstii iar acolo să găsești un fel de Dobrogea. Să mergi cu 100 km/h pe drumuri neasfaltate, la 2500 m altitudine. Să nimerești noaptea într-un mega șantier de construcție drumuri la 2700 m. Să faci km în șir de asfalt la altitudinile alea.
- A fost fain să experimentăm tot felul de peisaje: canioane, zone aride, Capadocia, praf, pământ roșu, pământ mov intens, roci de toate culorile, să vedem cum curg norii peste noi de peste deal.
- Am avut și câteva experiențe faine și ceva aventuri pe care urmează să le aștern pe aici, dar mai întâi o să mai trag un pui de somn.

Mâine seară sper să încep să mai adaug dintre amintirile cu care rămânem din tura asta.

[ulei_moto]

Toată noaptea am visat că m-am dat prin Turcia:)))

Sunt plecat în concediu și azi dimineață,am intrat să citesc una alta pe forum să îl las pe băiatul meu să adoarmă tun pentru că nu putea să adoarmă de sforăitul meu.

Dar din moment ce am adormit,am visat tot ce am citit mai sus:))) vreau sa zic că m-am trezit cu un zâmbet tâmp:)) foarte tare.

Așa că, dacă mai ai și alte povestiri, bagă că mai am o noapte de dormit cu băiatul.

P.s. ai dat dr-ul ?

[bursyllac]

 

1 hour ago, ulei_moto said:

am visat tot ce am citit mai sus

După așa compliment, cum să îndrăznesc să nu mai scriu?

Planul de acasă a fost să facem în două zile, pe asfalt, București - Isparta, cu un ocol pe la Canionul Ulubey, iar din zona Isparta să începem tura propriu-zisă, noi plecând de-acasă setați să bălăurim în Munții Taurus. Partea asta ne-a ieșit după plan.

 

      

 

Am intrat cu ploaia în Turcia și în prima zi am ajuns într-unul din orașele de sub fusta Istanbului, iar la hotelul unde ne-am cazat (găsit prin Google Maps și pentru un cost amețitor de 167 de lei) am aflat că troacele noastre sunt de fapt motociclete de showroom:

 

.    

Ca să fie treaba sigură, ne-au băgat motocicletele în ceva ce fie era un restaurant neterminat, fie falimentat. Am dormit bine știindu-le acolo.

Canionul Ulubey e miștocuț, dar nu m-aș abate extrem de mult din drum doar pentru el.

 

         
 

   
 

Ne-a plăcut să vedem lână de-asta de kunefe atârnată-n geam:

 

Așadar, după două zile de behăit vreo 1300 de km de asfalt eram gata să începem tura

 

Ne propuneam ca în cele 2 săptămâni - 5 zile pe drum să facem sectorul de TET dintre Isparta și Capadocia, să ne facem obligatoriile poze cu baloane și să ne întoarcem acasă. Urma să iasă mult mai bine de-atât.

Nu o să fac jurnal pe zile, ci mai degrabă o să spicuiesc câteva momente cheie din tura, memorabile pentru noi. O să fac o analiză a folderului cu poze, fac o grupare și revin cu povești.

Important e că am început tura, în primele două ore de off ne-am ales cu prima și singura pană, am avut parte de ceva peisaje chiar din prima zi iar seara am găsit un loc bun de campat, înconjurat de munți și cu un râu bun de baie pe lângă.

 

1 hour ago, ulei_moto said:

P.s. ai dat dr-ul ?

inca nu. au fost cateva propuneri insa nu la un pret convingator pentru mine. vedem. nu e rau nici sa ai motocicleta de backup.

Editat Iulie 29, 2023 de bursyllac

[SONYC]

Astept cu interes continuarea povestii 

[ioio_viola]

da da si eu astept!!!! mai ales ca in Septembrie vreau sa ajung pe la Capadochia si nu ar strica si un offroad prin zona 

[bursyllac]

Prima aventură a fost să constatăm un pic cam târziu, că suntem în mijlocul unui segment de aproximativ 350 de km fără benzinării. Asta în condițiile în care 990-ul în regim de distracție poate avea și o autonomie de până în 200 de km.
Așa că pe la km 150 am început să întrebăm sătenii de ”benzin?” și invariabil răspunsul venea: ”ioc, benzin!” - În paranteză, probabil asta a devenit mantra turei: IOC benzin, IOC english, IOC turkish, IOC wifi, IOC desert.
Din fericire, însă, la un moment dat am găsit la un magazin sătesc pe un nene cu un bidon mare de benzină și la încă un vecin de-al lui alt bidon. Am cumpărat (la suprapreț, ce-i drept, dar cui îi mai păsa?) vreo 15 litri de benzină, iar 40 de km mai târziu, de la magazinul unui sat cu mult rafting, am mai cumpărat încă 3 bidoane de 2.5 l de benzină de la magazinul satului, pentru modica sumă de 10 lei pe litru

     .      

Dacă îmi amintesc corect, asta a fost undeva în secțiunea 9 a TET-ului turcesc. Am învățat după această pățanie să începem să calculăm și autonomia și să căutăm benzinăriile de pe hartă. Aproape am învățat de fapt, că am mai avut două incidente legate de benzină: 
- pe ce credeam noi că e un drum de legătură de asfalt erau mai multe benzinării pe hartă. Pe la km 140, la km 170, la km 200 și la km 250. La km 140 am considerat că e prea devreme așa că am continuat drumul. Supriza mare a fost să constatăm că ”ioc benzin! dizel” la ambele ”benzinării” de la km 170 și 200. Iar drumul ăla de legătură nu era chiar de asfalt, iar 690-ul intrase pe rezervă. Între timp, datorita îmbâcsirii cu praf a filtrului de aer, la 990 crescuse consumul. După niște calcule grosiere, am decis că cel mai bine era să plec înainte cu 990, având cele mai mari șanse să ajung la 250 de km, să fac plinul și să mă întorc la 690 cu benzină, până unde o ajunge. Din fericire, a trebuit să mă întorc doar vreo 15 km 
- celălalt incident nu a constat în a rămâne fără benzină, ci în a fi forțați să continuăm un traseu seara - dacă ne-am fi întors în primul sat să căutam mâncare și loc de dormit, am fi rămas fără benzină. Iar de-acolo a pornit o aventură interesantă: ora 9 seara ne-a găsit pe la 2700m având opțiunile de a căuta un loc unde să dormim fără să înghețăm sau să traversăm tot muntele pe întuneric, urmând a ajunge la peste 3000 de m altitudine. a fost probabil unul din punctele culminante a turei, dar revenim la acest episod  
.       

---------------------

Cel mai anticipat aspect al călătoriei a fost lungul timp petrecut la peste 2000 m altitudine. Nah, n-avem prea mult din asta pe-acasă, după asta curgeau băluțele. Mai ales că știam că vom depăși și 3000 de m. 
Prima ”dezamăgire” a fost să constatăm cât de decalibrați eram la peisajul de Turcia:

Așa e că următoarea poză dă senzația de Dobrogea?


A fost primul contact cu altitidunea de 3000 de metri. 3000.5m mai exact.  

E adevărat că până acolo au fost și ceva vederi mai prăpăstioase, dar ne-a încântat maxim diversitatea peisajelor și faptul că nu știam la ce să ne așteptăm: ba zone aride pietroase, ba platouri cu drumuri prăfoase la 2500 de m.

 Aici e chiar înainte de a ajunge la 3000 de m.

În aceeași zi am trecut prin toate aceste peisaje de mai sus și următoarele câteva poze, fiecare cu specificul ei:

.   . canioane la tot pasul. 

 

  (ditamai DN-ul la doar 2500m)

 

     platou de rally la aceeași altitudine

 

          în sfârșit și niște prăpăstii.

 

 

    .  peisaj marțian la 3000m.

 

.   versanți multicolori.

 

 - drumul cu porțiunea cea mai periculoasă. și ăsta merită propria atenție.


Mă uit și acum la pozele de mai sus și îmi dau seama că ziua de 13 iulie a fost una bogată. Toate aceste fotografii sunt dintr-o singură zi, dintr-o buclă care începe în Çamlıyayla și spre marea noastră mirare, s-a terminat la 6 km de acest oraș. La sfârșitul zilei am realimentat în același oraș de unde plecasem dimineața. 

---------------

Editat August 1, 2023 de bursyllac

[Djenavar]

Anul viitor, bagati.ma si pe mine in combinatie

[SONYC]

Ahh, ne dai putin cate putin. Vreau continuarea 

[bursyllac]

6 hours ago, SONYC said:

Ahh, ne dai putin cate putin.

E mai simplu de așternut ideile și găsit și fotografiile relevante în episoade mai scurte. Plus că e greu de găsit timp pentru făcut tot dintr-o bucată.


----------------

Dacă m-ar întreba cineva care ar vrea să meargă pe principiul ”punct ochit, punct lovit” și să surprindă ce-i mai frumos, aș recomanda sectoarele 10 și 11 din TETul turcesc. Începutul sectorului 10 ne-a prins după-amiaza așa că ne-a fost destul de clar că va urma o noapte de camping, doar că nu știam unde. Am plecat la drum alimentați și noi și motocicletele, iar peisajul se arăta promițător.

     

Pe măsură ce creștea altitudinea, remarcam că în această mare de piatră existau tot felul de văioage care adăposteau stâne și stupini. Iar pe fundul lor păreau că se scursese suficiente aluviuni cât să formeze un strat fertil, acoperit de iarbă.

 

 

 

Cuprinși de voie bună, ne bucurăm de traseu și de peisaje:

 

 

 

Curând începem să vedem culorile de apus și ne hotărâm că ne vom bucura de peisaj în vârful muntelui, asumându-ne riscul de a căuta loc de campare pe întuneric.

.  

. 

 

. .  

 

Răcoarea serii ne-a dat imboldul să pornim iar la drum să găsim un loc în care să punem corturile. Cât timp ai lumină îți permiți să fii pretențios și să vrei să fie și drept, cu peisaj fain, să nu fie la altitudine mare că e frig, să nu fie la altitudine mică pentru că e prea cald... prin urmare ne-am cam întins pentru că ni se părea că putem găsi mai bine.

.   . . 

Pretențiile au scăzut drastic după lăsarea întunericului dar că am fost norocoși să găsim un loc drept, cu iarbă moale, pe la 1700 m și am pus corturile.



După vreo jumătate de oră de stat la povești, admirat stelele, ascultat muzică georgiană și bucurat de ceva lichide aducătoare de somn, frigul ne-a alergat în sacii de dormit.
 

 

Urma să fie o noapte friguroasă, să ne trezim cu promoroacă pe motociclete, iar unul dintre noi să aibă o nouă misiune: achiziționarea unei păturici, misiune îndeplinită câteva zile mai târziu după nenumărate opriri cu ”oare nu or avea aici o păturică?”

--------------------

 

------------------------

Ziceam mai sus că planul a fost să mergem pe asfalt până în zona Isparta, să intrăm pe traseu undeva pe sectorul 9, să facem sectoarele 10 și 11 și să încheiem tura printre baloane în Capadocia. Unul din noi 3 a avut mai puține zile de concediu (6 vs 10) și urma să se retragă din traseu cu 3 zile înainte de începe munca, să se poată întoarce pe îndelete acasă.

S-a nimerit ca ultima zi de dat efectiv pentru el să fie ziua aia bogată de care spuneam mai sus, iar seara s-a terminat în zona Taşdurmaz.
@vrajitoru are un video detaliat cu acest sector :
 

Noi am ajuns seara pe la 6-7 la intrarea în partea numită de track ”Rolling stones”: o pantă abruptă acoperită de mult pietriș liber, pe care ești liber să dansezi cum vrei. Pentru cei mai nevricoși, se mai adaugă un pic de suspans prin faptul că marginea drumului e dată fie de un perete de stâncă (varianta fericită), fie de o prăpastie spectaculoasă.

În plus, mai știam că undeva pe traseu, există niște bolovani care blochează drumul și care i-a speriat pe cei mai mulți să se întoarcă din drum. Au fost câțiva temerari care au reușit cu motociclete mai suple să treacă pe-acolo. Stabilisem de dinainte că mergem până la bolovani și că încercăm să trecem de ei doar dacă suntem siguri că nu reedităm faimosul clip cu xtz-ul cu sidecase-uri.


.   .  

A se remarca în poze că soarele deja se coborâse în spatele stâncilor.

 

 

 

Oboseala se face simțită și controlul motocicletei nu e ideal. Am coborât cu greu jumătate din partea cea mai dificilă cu toate motoarele, iar Transalpul a coborât până jos constatând că e mai dificil decât ne așteptasem și că trebuie să ne hotărâm dacă le coborâm pe toate și mergem spre bolovanul care blochează drumul, sau încercăm să întoarcem.

Văzusem poze și filmulețe cu oameni care au trecut motociclete înguste precum DRZ 400. Pe baza lor presupuneam că dacă dăm bagajele jos, cel mai probabil 690-ul și Transalpul vor trece. Emoția mare era cu 990-ul. Deliberăm dacă să continuăm coborârea și să punem pe plat corturile în drum, știind foarte bine că nu are cine să dea peste noi, sau să încercăm să le urcăm înapoi și vedem dimineața ce facem. Luam în calcul și faptul că era posibil ca oboseala adunată de peste zi să nu ne lase să urcăm înapoi.

Având emoții cu tentativa de a trece 990-ul pe la bolovan și o ”mică” problemă personală relativ la marginea prăpăstiilor am propus că dacă reușesc să întorc și să urc 990-ul pe pietrișul ăla, înseamnă că o să le putem urca pe toate și apoi putem căuta cazare iar dimineața hotărâm ce e de făcut.

Cu un pic de ajutor urcă 990-ul, iar apoi Transalpul și 690-ul urcă fără probleme.
 

 

 

Cu ultimile puteri înconjurăm canionul pe drumuri mai normale, găsim un restaurant și apoi un hotel de partea cealaltă.

Dimineața ne-am hotărât să intrăm pe canion pe partea cealaltă și să vedem dacă era de speriat sau era de trecut. După o porțiune de drum spectaculoasă, iată ce am găsit:

 

.   Vedem de departe bolovanii care blochează drumul.

Lăsăm motoarele și plecăm pe jos să inspectăm. Acesta era spațiul disponibil:

.     
 

 

Dacă se putea trece sau nu, nu am mai apucat să testăm. Ne-am bucurat de peisaj, ne-am bucurat că măcar am văzut despre ce este vorba și ne-am continuat drumul.

De-acolo, Transalpul a luat calea netezită spre București, iar echipa KTM a continuat bălăuritul.
 

 

-------------------------

 

[SONYC]

Acum 12 ore, bursyllac a spus:

E mai simplu de așternut ideile și găsit și fotografiile relevante în episoade mai scurte. Plus că e greu de găsit timp pentru făcut tot dintr-o bucată.

 

Stiu man, glumeam. Astept cu nerabdare celelalte parti ale povestii. Superb pana aici!

[Alex28]

Salut! Ne am intalnit in Petrom la Giurgiu si am schimbat cateva vorbe.

Ma bucur sa citesc povestea si sa vad pozele!

 

[bursyllac]

---------------

De la bolovani am plecat împreună spre primul oraș unde am alimentat, am predat sim-ul turcesc (mai rămăseseră vreo 2 GB de trafic) colegului care pleca spre casă, ne-am mulțumit de tură, ne-am salutat, după care el a luat-o cătinel spre casă, iar noi spre primul magazin care vindea sim-uri de-alea cu net, de care aveam nevoie.

În primă fază am mers la un magazin Türk Telekom - foarte amabili și prietenoși, dar când au auzit că noi avem nevoie de net în creierii munților ne-au îndrumat cu toată căldura (toate cele 40 de grade ale lor) către Turkcell. Dacă achiziționarea de sim în vamă a fost destul de simplă și rapidă: ”uite, ăștia-s banii, ăsta-i pașaportul”, aici nu am scăpat fără un interviu de aproape 45 de minute: ”dar când ai intrat în țară? ce zi era? cu ce motocicletă? motocicleta unde e acum? dar pe tatăl tău cum îl cheamă? dar pe mama ta? unde te-ai născut? cum îl cheamă pe unchiul tău?” Le-am dat și eu numele celui mai puțin simpatic unchi, banii, și într-un final m-am procopsit cu un nou set de 15 GB de net.

Până am reușit noi să pornim la drum am obosit din nou și s-a instalat un pic plictiseala. Mai aveam două puncte care ne interesau: un pas de 3100 de m altitudine, iar apoi Capadocia. Ne gândeam că dacă ne dăm silința, ajungem până seara în Capadocia. vreo 400 și ceva de km. în vorbele celebre ”not great, not terrible”, ne punem la drum.

Primii 200 de km au fost asfalt și peisaj anost - prin urmare nici nu prea apar în fotografiile noastre. Ultimii 200 de km se anunțau interesanți din 2 motive:
- pas de 3100m. vă amintiți cum orice peste 2000m ne stârnea interesul? încă nu ne plictisiserăm de înălțimi.

- secțiunea asta era cam săracă în benzinării, așa că a trebuit să petrecem destul de mult timp să planificăm popasurile astfel încât să nu ajungem iar să cerșim benzină. Am reușit să identificăm o benzinărie de care să fim siguri că e deschisă și cu benzină suficient de aproape încât să ajungem înainte de a intra pe rezervă - destul de bine, deoarece în caz de ceva mai era rezerva care să acopere neprevăzutul.

Toropeala de pe drum ne-a ajutat să ne mișcăm un pic mai greu decât ne planificasem, astfel încât am atacat ultimii 150-200 de km pe la ora 5. După calculele noastre, până la ora 10 seara ar fi trebuit să ajungem în Capadocia, iar peisajele de până atunci nu ne dăduseră vreun semn că merită prea multă poposire.

Până am ajuns aici...

.   

.     .     

 

4 cascade succesive, cu un debit impresionant și care ne-au convins să ”pierdem” aproape o oră pe lângă ele.

Am convenit că nu are rost să mai alergăm spre Capadocia, ci mergem să găsim o mâncătorie, după care să ne căutăm loc de dormit. Am strâmbat din nas la ideea de a mânca în locul supra-aglomerat de turiști de sub buza cascadei așa că am zis că mâncăm în următorul sat.

Până în următorul sat, traseul avea un crac ce părea că duce la ceva mișto, și dacă nu ne mai grăbim, ne permitem să îl explorăm. GPX-ul însă a fost mai degrabă aproximativ acolo, așa că am pierdut încă vreo oră pe un offroad un pic mai dificil doar ca să ajungem la o priveliște relativ banală:

 

Dezamăgiți și ușor enervați mergem în următorul sat care, ce să vezi, nu avea nicio mâncătorie... Îi dăm mai departe și după alți 20 de km oprim să ne uităm pe gps constatând, cu neplăcere e puțin spus, că ceea ce crezusem pe harta mea detaliată că ar fi niște sate, erau niște denumiri de ceva. Ceva fără restaurante, fără magazine, fără locuri de dormit. Ceasul arăta un 7 spre 8, iar odometrul arăta că nu avem suficientă benzină să ne întoarcem la restaurantele de la cascadă și satele de dinainte și să ne continuăm apoi drumul spre Capadocia. La naiba!

Forțați de situație hotărâm să îi dăm înainte, chiar de o fi să traversăm muntele pe întuneric și ne-om întoarce a doua zi până în pas, măcar să vedem peisajele. Creștem un pic ritmul, iar pe măsură ce apunea soarele, am început și prima secțiune mai tehnică din TETul turcesc făcut de noi până atunci (exceptând scurta bucată de la bolovani.): dintr-o dată traseul a devenit tridimensional, cu șicane care trebuiau evitate, pietre de ocolit, lumina apusului în ochi, pereți de stâncă: chiuiam în cască de bucurie la traseu dar mă simțeam în paradis la momentul nepotrivit:

 .     .   

 

 .   

 

 

Deși încă speram să ajungem în vârf pe lumină, o trântă care s-a soldat cu un genunchi întins și o prindere de geantă ruptă ne potolește avântul și acceptăm că fie o să punem corturile la peste 2000 de metri (îndurând frigul de rigoare) fie vom face trecerea pe întuneric.

 

 .    

 

Când se lăsa întunericul, am ajuns la o șosea asfaltată care părea că merge în aceeași direcție cu noi, iar până în vârf mai erau vreo 30 de km. Cu mai multă speranță decât era cazul, ne facem un calcul precum că în vreo 30 de minute suntem în vârf, apoi coborâm în primul sat și suntem salvați.
Bucuria nu ține foarte mult pentru că în doar câțiva km se termină asfaltul și începe o urcare serioasă, dar pe un drum lat, neasfaltat, cu macadam. Aprindem toate luminile disponibile, ne punem side-by-side să nu ne prăfuim unul pe altul prea tare și gonim spre vârf încercând să profităm de orice porțiune în care se putea crește viteza.

 

Ora 9 seara ne prinde pe la 2700 de metri, într-un mare șantier de construcții drumuri, iar gpx-ul părea că ne duce chiar prin mijlocul șantierului. Când ajungem la poartă însă, portarii au coborât instant bariera și au ieșit să vadă ce e cu noi.



Începem cu clasicul ”ioc turkish, ioc english” ca să știm fiecare unde ne poziționăm. Încercăm să îi explicăm unuia din ei prin semne că vrem să trecem mai departe, ne arată un drum și plecăm pe el, dar constatăm că ne scoate din traseu. Ne întoarcem, îi arătăm harta și că drumul nostru trece pe la ei prin curte. Prin semne ne arată că ar fi 2 drumuri care oricum se unesc și tot acolo ajung. Cât ne maimuțăream unii la alții, trece o mașină și ne dăm seama că drumul nostru nu trece pe la ei prin curte, ci pe lângă, dar nu il văzuserăm noi.

Dăm să plecăm, dar ne încercăm norocul și îi arătăm prin semne că vrem să dormim. Ne amintim că avem cu noi Google Translate, ba chiar aveam și ceva semnal de net și începem să folosim modul conversation. Greoi, dar înțelege că ne e somn și ne spune de primul sat. Satul acela din valea de după vârf.
Stă, se mai gândește și la un moment dat ne spune să așteptăm că s-ar putea să ne găsească o variantă. Pleacă și minute bune auzim cum vorbesc între ei prin stații. Ni s-a părut că am așteptat o veșnicie și că s-au apucat să povestească între ei, și că putem să ne vedem de drum.

Într-un final, ne spune că dacă ne întoarcem 5 km în vale, pe dreapta o să fie o moschee și că putem merge să dormim acolo. Bucuroși că nu înghețăm de frig și nici nu ne rupem gâtul noaptea prin prăpăstii, plecăm să căutăm moscheea. Noi nu ne aminteam să fi trecut pe lângă vreuna.



Facem calea întoarsă, vedem ceva marcat pe hartă și unde trebuia conform odometrului să fie moscheea, găsim o remorcă rulotizată și un cioban care a ieșit să vadă ce e cu zarva de motoare la o oră atât de târzie. Îi arătăm semnul internațional al somnului și ne face semn să mergem peste deal. Mergem peste deal și ne așteptam să găsim niște muezini supărați că le întrerupem somnul, dar cu inima suficient de bună încât să nu ne lase în frig. Iată însă ce-am găsit:
 

Nimeni pe-acolo, însă moscheea descuiată, câteva afișe în turcă, miros ca la bătrânii singuri de 90 de ani, însă nu bătea vântul. Ba chiar era călduț. Nici nu știam ce să credem. Ne apucăm să traducem afișele în turcă și aflăm asta:

.    

Concluzionăm că e o moschee transformată în adăpost pentru rătăciți ca noi, mâncăm ceva biscuiți rămași prin bagaje și începem să ne instalăm pentru a dormi.

 

 Cam așa arăta pe dinafară.

 

Pe la un 11-12 reușim să adormim cu liniștea în suflet că mai adăugăm o zi pe lista celor bune.

  (lumina din tavan este o lanternă de camping, nu exista electricitate acolo. sau cel puțin nu funcțională)

Pe la ora 1 ne trezim cu niște lanterne puternice în ochi, zarvă și 4 indivizi din care unul sau doi păreau masivi: vin la geamul cămăruței în care dormeam și continuând să ne țină lumina-n ochi ne-ntreabă cum ne cheamă și de unde venim. Buimac, bâigui ceva nereușind să înțeleg ce se întâmplă: sunt jandarmi? suntem pe punctul de a ni se ușura portofelele și bagajele? Ne anunță că or să doarmă și ei într-una din cămăruțele de-acolo și pleacă, dar timp de vreo 45 de minute au făcut foarte multă zarvă: ba pe unde aveam noi motocicletele, ba prin cămăruțele de-acolo, ba prin moschee. Încă nu mi-era clar dacă să intru în modul fight, flight sau somn de voie. Mă liniștește colegul de călătorie spunându-mi că dacă aveau intenții necurate s-ar fi materializat deja.

Adormim din nou, într-un final, și dimineața pe la 7 ne trezim să ne facem bagajele pentru a ne continua călătoria bucurându-ne că nu ne-am umplut de gângănii, nu am înghețat de frig, ne-am odihnit, iar ca bonus, vom face pe lumină toată trecerea prin pasul mult așteptat.

Ne ducem bagajele la motociclete și ne pufnește râsul când constatăm că gălăgioșii din noaptea aia erau niște tineri rătăciți ca noi, poate cu prea mult chef de discuție și plămâni puternici, care au ajuns acolo cu un Renault 12 TX Break (Dacia noastra 1310)



O trecem la experiențe noi și ne continuăm drumul spre cel mai înalt punct al turei: 3100m. Iată câteva peisaje pe care le-am fi ratat dacă am fi continuat pe noapte:

 o parte din șantierul de la 2700 de m.

 

.   

.    

Și mult așteptatul pas:

.    .   



Vederea spre coborâre:

.    .   

 

 

Cât am stat noi să ne bucurăm de priveliște și de cât de bine s-a așezat povestea, au ajuns 5 turci într-o Suzuki Vitara care au ieșit la o tură prietenească. Nu știau către unde, nu știau pentru cât timp, știau că au ieșit să vadă lumea, iar Google Translate ne-a ajutat să ne spunem fiecare povestea.

 

-------------------------

-------------------------

 

 

2 hours ago, Alex28 said:

Salut! Ne am intalnit in Petrom la Giurgiu si am schimbat cateva vorbe.

Salutare. Mă bucur să ne întâlnim pe aici.

 

 

11 hours ago, SONYC said:

Stiu man, glumeam. Astept cu nerabdare celelalte parti ale povestii. Superb pana aici!

 Mulțam de apreciere. Nu mai sunt multe părți. 2-3 și gata!  

On 8/1/2023 at 4:37 PM, Djenavar said:

Anul viitor, bagati.ma si pe mine in combinatie

Hai cu noi la o tură de weekend și povestim mai pe larg.

----------------------------
----------------------------

După statul la taclale în vârful muntelui ne continuăm drumul spre Capadocia. A urmat o coborâre pe un drum spălat de torenți, dar nimic de speriat. În curând ajungem la asfalt și ne îndreptăm direct spre benzinărie. Avem parte de încă o surpriză să găsim un peisaj mai degrabă asemănător cu Alpii decât cu ce văzusem până la momentul respectiv.

.     

 

.    

 

Alimentăm, mâncăm la o păstrăvărie și pe drum dăm de primele peisaje care trădau apropierea de Capadocia:

 

.   .  

Câteva ore mai târziu ajungem în Goreme, centrul peisajelor de net atunci când căutați Capadocia:

.   .   

Ne cazăm la campingul numit sugestiv Panorama și nici măcar nu ne mai obosim să montăm corturile. Știam că oricum ne vom trezi pe la 4 și jumătate, astfel încât la răsărit să fim cu bagajele pregătite, astfel încât să prindem ridicarea baloanelor. Atârnăm hamacele de unde putem și ne întindem la vorbă cu un olandez cu un AJP PR7, pe drum de câteva luni și care își lua timp să se bucure de TET pe îndelete.

.    

 

Am intrebat în treacăt cam cât ar costa un tur cu balonul și am aflat că vara acolo ajung cu precădere tinerii, care au mai puțini bani, prin urmare era mai ieftin: doar 110 euro de persoană. În toamnă încep să vină cei cu mai multe fonduri la dispoziție și atunci prețurile urcă. Cântărim un pic dacă să ne dăm cu balonul sau nu dar concluzionăm că preferăm să ne pozăm cu ele.

Și iată ce am reușit să facem:

 

 

 

.   .   

.  
 

 

 

Conform planului de-acasă, ăsta era momentul în care ne bucuram de o tură mișto și o luam spre București bucuroși că a mers relativ bine. Problema era că, neașteptându-ne ca drumurile să fie atât de bune și de ușor de parcurs, am terminat traseul propus cu 4 zile mai devreme. Prin urmare, ne hotărâm să o luam spre D915, un drum pe care dangerousroads.org îl prezintă pompos ca fiind ”Turkey's Most Extreme Road”. După secțiunea cu bolovani aveam îndoieli că e chiar atât de periculos, dar voiam să îl vedem oricum.

Olandezul din camping ne-a spus că pe drum spre D915, e un canion fain, Dark Canyon, pe malul Eufratului. Îi suntem recunoscători: ocolul nu a fost mare, însă a meritat din plin:

 

.    .   

 

 

.  .   

Am petrecut noaptea la un hotel în orășelul de lângă canion, iar apoi am continuat drumul spre D915.

---------------------------

--------------------

Cel mai îngrijorător aspect la D915 nu era cât de periculos este ci vremea instabilă. Din ce am înțeles, lanțul montan nordic se comportă ca o barieră pentru norii dinspre Marea Neagră, ceea ce face ca partea nordică să fie mereu în ceață, ploaie sau nori.

Am ajuns pe după-amiază în Bayburt, punctul de start al drumului. După o masă pe cinste, decidem să maximizăm șansele de a prinde și ceva vreme bună pe acest drum, așa că preferăm să îl începem după-amiază să facem o buclă de pe traseul TET, să căutăm un loc de corturi și apoi să încercăm de dimineață să continuăm drumul. Aplicația windy.com ne spunea că a doua zi dimineață, între 8 și 11 am fi avut o fereastră fără nori, ceață sau ploaie.
 

 

Am început urcarea și deja se vedea că suntem într-o zonă cu un climat diferit. Pajiști cu iarbă verde au înlocuit versanți arizi. Pentru prima dată în multe zile vedeam din nou nori, iar pe măsură ce urcam, ne era din ce in ce mai clar că ne vom bucura de răcoarea mersului prin ceață.

.     
 

 

 

O dată trecuți în partea nordică a versantului, situația s-a schimbat drastic: abia dacă vedeam drumul. dacă ne îndepărtam la mai mult de 20 de metri unul de celălat nu mai vedeam becul de poziție.

.    

Începusem să coborâm de la aproape 3000 și ajunsesem spre 2200. Pe de-o parte, nu vedeam cât de abrupt e pe lângă drum. Pe de altă parte, pe gps erau foarte înghesuite liniile de curbe de nivel și asta ne făcea să înțelegem că ar fi mișto să ținem drumul. Ne-a scăzut foarte mult viteza de deplasare și în curând s-a lăsat seara. Ceața era atât de densă încât în maxim jumătate de oră de mers prin ea a început să curgă apa de pe noi: echipamente, mănuși, căști...

Pe la ora 7 ne-am dat seama că ne va lua o veșnicie să ajungem într-o zonă campabilă și ne-au trecut flashback-uri cu moscheea. Parcă nu eram foarte dornici să repetăm experiența atât de repede. Și ce să vezi? La scurt timp, la altitudinea de 2200 de m ne-a sărit în cale un hotel:



Fără să stăm prea mult pe gânduri, am rămas acolo. Pentru 1600 de lire turcești (vreo 270 de lei) ne-am bucurat de 2 camere încălzite, o cină foarte bună și o tentativă de mic dejun.

----------------------------

----------------------------

D915 este cel mai periculos drum din Turcia la fel cum era Bigăr cea mai frumoasă cascadă din lume. Mai multe emoții am avut pe autostrada din jurul Istanbulului. Ba chiar am întâlnit 2 ruși cu un Fazer și un GS 1200 cu anvelope și echipament de stradă. Cu un ritm foarte încet, ce e drept, dar au fost acolo.

Windy.com a avut dreptate, așa ca dimineața am putut vedea pe unde mergem și ne-am bucurat de peisaje.

.   .   


.   .   

 

 

.   .  

 

.  .  

 

 

D915 a fost cel mai îndepărtat punct de casă. De-acolo am început să ne întoarcem  Am parcurs drumul, am alimentat din nou și am luat-o spre casă, tot pe TET, secțiunea nordică, întrucât nu eram gata să renunțăm la drumurile de peste 2000m.

 

La un moment dat urcam pe un drum care se vedea că a fost nivelat recent. Chiar ne minunam de cât de proaspăt este. Ajungem în vârful dealului și găsim utilajele responsabile și 3 oameni în jurul unei bene de pickup truck. Când ne-am apropiat ne-au făcut semne energice să oprim. Oprim și vedem că tocmai ce întinseseră masa în benă și de fapt ne-au oprit să ne invite la masă. Greu de refuzat. Mâncăm, povestim prin Google Translate, glumim, ne urăm de sănătate și apoi ne vedem de drum.

 

.    .  

 

.   .  

Am mai continuat pe track până când a venit momentul să alimentăm din nou, iar cum ultimii mulți km fuseseră prin ceață, am considerat că am văzut destul.
Era momentul să o luăm spre casă - un drum de vreo 2000 de km (ajunseserăm în zona Trabzon).

Ne-am bucurat de apus la Marea Neagră (deh, nici de-asta nu avem pe-acasă) și am considerat tura oficial încheiată.

          

 

Editat August 2, 2023 de bursyllac

[trasan]

Frumos. Felicitari!

[SONYC]

Superb! Multumesc pentru poveste!

[apriliacluj]

bravos, jos cu palaria!

[bursyllac]

după doar jumătate de an, ne-am făcut cadou de Crăciun adăgarea la albumul de amintiri și varianta video a turei:
 

 

[trasan]

[m0jave]

Moaaaaar!! Needz moaaaaar!!

Foarte tare, ca intotdeauna! Felicitari si asteptam cu nerabdare si alte aventuri!

Posibil sa avem si niste intrebari la un moment dat 

[bursyllac]

mulțam frumos 

 

tocmai am constatat că au rămas cam multe peisaje mișto neincluse, așa că e probabil să le lipesc cumva și să le adaug într-un video, să rămână de amintire.

 

4 hours ago, m0jave said:

Posibil sa avem si niste intrebari la un moment dat 

da, e de mers acolo și sigur nu o să fie mai complicat decât în India. 

[bursyllac]

După video-ul de mai sus am văzut ca au rămas destul de multe peisaje neincluse pe care nu aș fi vrut să le uit, așa că le-am pus grămadă într-un video nou. Poate ajută în partea de documentare în ideea de a vedea cam despre ce e vorba.

 

 

[m0jave]

Pff, si-afara toarna si-i frig...

 

P.S. Minunat! Bis!