-
Număr conținut
1.541 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de ozzy
-
Pacat ca am fost atat de putini. Nu e bine sa uitam "greseala" acelui sofer fiindca acea "greseala" se poate repeta cu oricare din noi. Sa nu uitam "greseala" acelei firme care in loc sa spele camioanele de noroi, spala asfaltul contribuind cu apa la noroiul pe care Traian nu a vaut nici o sansa sa franeze. Sa nu uitam usor astfel de "greseli". Ar fi trebuit sa veniti mai multi ca sa vedeti ce ramane in urma voastra daca se produc astfel de "greseli". Sa vedeti doua familii indoliate. Durerea care a ramas in urma celor doi copii nu trebuie nici ea uitata. Am mers la cimitir si apoi am mers la locul accidentului. Linia dubla continua nu mai exista de mult timp. Este vopsita cu vopsea neagra si intrerupta din loc in loc. In acest fel camioanele ne pot ucide legal acum. Isi pot lasa noroiul dintre roti in liniste fara sa mai incalce regulile de circulatie. Acea vopsea negra care intrerupe acum linia dubla condinua de pe Calea Plevnei parca ne indeamna la uitare. Dar noi nu vom uita. A fost prea tragic si prea brutal ca sa putem uita. Colegii de clasa ai celor doi tineri au refacuut marcajul de la locul accidentului din flori. Linia continua a fost refacuta din flori, lumanari si casti. Poate in felul acesta linia continua va fi observata si de alti soferi pentru care motocicliisti sunt prea mici si prea inofensivi pentru a fi considerati participanti la trafic.
-
Vreau si eu o roata de ij '49. Lasati PM. Multumesc
- 10.557 răspunsuri
-
- dezmembrez ij
- + ceva din a 3-a
-
(și 2 alții)
Setat cu taguri:
-
Uite ma aici pret de intrare de bun simt nu ca in alte parti. In plus corturi pazite nu ca in alte parti, mancare variata nuca in ... si asa mai departe. Multe lucruri bune fratilor. categoric cea mai tare intrunire la care am luat parte anul asta. O intrunire civilizata, curata si distractie maxima. Plus Max care o sa devina atractie turistica in zona. Pacat ca nu am avut aparatul sa imortalizez momentul in care Max isi repara motorul si cel putin 10 oameni priveu aceasta activitate relaxanta. Mai aveu putin si isi luau scaune ca la cinematograf. Foarte tare momentul. Felicitari HR. Un club care stie ce inseamna ospitalitatea si distractia. Asteptam si petrecerea de anul viitor.
-
Bai daca nu isi cumpara pelerina de ploaie sa mor daca nu ii trimeteam una din Romania. Ma zapacise cu atata ploaie. Mai aveam putin si dadeam in depresie mai ceva ca Bacovia. Cu ocazia asta am aflat si de ce beau rusii atat de mult. Sunt deprimati frate de la atata ploaie. Drum bun calatorule si ai grija sa te intorci intreg.
-
Pana la urma camparea este 20 de leva de joi pana duminica ori este 20 de leva /zi? Daca intri fara sa campezi cat costa? Tot 20 de leva? In the end, the fee for camping is 20 leva for the entire period between Thursday and Sunday? Or is it 20 leva a day? If you enter just to visit, not for camping, how much is the fee? Is it still 20 leva per person? Mesaj completat Oricum vad ca nu prea se inghesuie lumea sa mearga asa ca e posibil sa ne vedem si noi de treburile noastre. Inca nu ne-am hotarat. Ca daca o sa fie cum a fost ultima intrunire de la Ruse nu merita nici sa pierdem timpul nici sa batem drumul. Era foarte putina lume la Ruse si o plictiseala totala. O singura taraba cu mici bulgaresti si bautura. Toate bauturile erau calde si am mai platit si intrarea 8 leva/persoana. Cand am intrat in Romana nu stiam cum sa ajung mai repede la o benzinarie sa iau ceva rece. Uneori ne cam batem joc unii de altii si nu e bine.
-
Stai linistit Jane ca iese bine. Nu va fi un numar impresionant de motociclete dar tinand seama ca de treaba asta s-a ocupat numai Bunu merita toata aprecierea. Poate reusim sa spargem gheata si sa fie prima editie dintr-un numar fara limite. Nu stiu cati isi dau seama dar este prima expozitie old bikes din romania. Nu e putin lucru zic eu. Merita sa mergem numai si fiindca este prima. A muncit Bunu de a rupt dar merita. Eu stiu ca visul lui este sa faca o expozite permanenta. Asta e doar primul pas. Cum il stim cu totii pe Bunu nu cred ca se va lasa pana nu o sa realizeze acest vis.
-
Corect spus. Fara vitejii omule si hai cu serialul ca inebunim aici.
-
Nu pot descrie in cuvinte maretia acestui om. Am citit pe aici fel de fel de prostisme despre ideea lui Mihai. Unii spuneau ca e cersetor altii spuneau ca profita de marketing si alte astfel de stupizenii. Eu nu fac decat sa ii intreb cand au cumparat ultima oara o carte dintr-o librarie? Sunt sigur ca nu au facut acest lucru de foarte mult timp altfel ar fi vazut care sunt preturile si nu ar mai fi comentat. Faptul ca putem citi ceva atat de captivant fara sa platim nimic ar fi suficient incat sa inteleaga orice semiom ca Mihai merita mult mai mult sprijin pentru cea ce face. EU ma numar printe cei care nu a platit nimic si nici nu il cunoaste pe Mihai dar totusi beneficiez de aceeasi placere atunci cand ii citesc aventurile. Consider ca un asemena talent merita o rasplata pe masura. parerea mea este ca pe site ar trebui sa va interesati de ceva reclame ori macar un google dala care da bani. E pacat de efortul pe care il face sa ne scrie noua povesti frumoase. Drum bun Mihai si ai grija de tine ca de carcotasi avem noi grija. Bancul ala scris de cineva cu cateva pagini in urma e tare adevarat. Romanii nu au somn de ciuda ca se ingrasa cappra vecinului si fac planuri de sabotaj calculand atentate la adresa caprei. Vai de capul nostru cred ca emigrez si eu in Rusia. Mesaj completat PS: Va rog daca se poate sa schimbati si voi culoarea zilelor cu povesti din caledar. Ca albastrul ala este prea sters . Puteti sa le faceti rosii? Multumesc mult.
-
Omule esti super tare. Oamenii talentati trebuie incurajati. Pacat ca te-ai nascut in tara asta. Daca te nasteai in alta parte te plateau ca sa faci asemenea aventuri sa devina reale. Ma bucur totusi ca un roman egoist ce sunt ca te-ai nascut in Roamania si eu pot sa te citesc gratis. Ai grija de tine pe acolo pe unde te poarta rotile.
-
Nu prea ai dreptate. Daca ma duc la hotel macar dorm in liniste in niste conditii decente ca si in croatia la cort probabil, unde probabil poti sa faci un dush ceva. La hotel de banii aia mai primesc si ceva mancare. Si am gasit prin zona hoteluri mult mai ieftine in Veliko era 40 de euro camera. In plus Bulgarii cand vin la noi la intruniri nu platesc intrarea dar noi platim la ei. Sunt magari da-i in rahat de calici.
-
IN SFRASIT. DA' MULT V-A MAI LUAT. O sa fie mega tare.
-
De mers mergem dar nu la hotel. Acum depinde si de vreme ca daca ajungem acolo si ne ploua poate ne bagam la un hotel. daca nu ploua rau ne riscam la cort pana ne udam si apoi mergem la hotel. Important este sa avem activitate ca sa nu ne plictisim. EU sper sa fie vreme buna ca avem multe de vazut in zona aia. Daca nu e vreme buna mai mergem inca o data si tot o vizitam. Oricum noi mergem cam 10 motoare si asta numai la prima strigare. Sper totusi sa nu fie 20 de leva intrarea ca mi se pare putin cam scump. Daca e tot 20 de leva imi iau gasca si ne cazam la un hotel de banii aiai si vizitam zona. Pe mine concertele de la intruniri ma lasa rece mai ales ca aduc trupe care canta un rock pe care eu nu il mai inteleg. Asa ca mi se pare aiurea sa dau niste bani pe niste concerte care nu imi plac. La unele intruniri nu ma deranjeaza sa platesc fiindca ma gandesc ca ajut clubul respectiv ca sa faca si anul urmator intrunire dar sa fie un pret decent. 50 de lei mi se pare enorm. Nu cred ca vor aduce bulgarii ceva mai tare decat am avut noi in tara incat sa justifice pretul. Si la noi in tara cea mai scumpa intrunire a fost pe la 40 de lei. Dar hai sa vedem cum va fi treaba. Totusi nu ar fi rau sa anunte si ei pretul de intrare ca sa stie si romanii daca bat drumul pana acolo sau se duc la Fetesti ca e tot un drac. Daca afla cineva detalii sa ne spuna si noua. Multumim.
-
eu sunt fan.
-
Tu ai dreptate cand spui ca atunci cand iei o motocicleta trebuie sa o verifici la maxim dar una este sa verifici si alta este sa intretii. Omul intrebase cum intretii partea electrica si nu prea imi trece prin cap decat partea de baterie la care cat de cat trebuie sa intretii ceva. Pe de alta parte oricui i se poate intampla sa cumpere o motocicleta cu probleme mai ales daca este veche. Mie mi sa intamplat de doua ori sa muncesc ca prostul si sa cosntat la sfrasit ca de fapt motocicleta nu avea invarcare suficienta. Prima data la GSX-ul de 500. Fiind foarte vechi l-am verificat la maxim de la rulmenti pana la becuri, i-am cumparat baterie noua si mi-a fost lene sa ma duc cu ea la garantie. Ca si initiatorul topicului am ramas cu ea pe autostrada. Nici azi nu pot sa pricep cum am reusit sa uit sa ii masor incarcarea cu toate ca este cea mai simpla operatiune pe langa ce i-am facut eu ca sa o verific. A doua oara la un suzuki bandit i.am reglat si sincronizat carburatoarele doi ani fiindca afuma bujiile. Anul asta am descoperit ca de fapt el nu avea tensiunea necesara si de aceea nu pornea. Acum am invatat si primul lucu pe care il fac cand pun mana pe o mobra ii verific incarcarea. Aici nu mai este vorba despre tipul de motocicleta. Dupa cum se vede se poate intampla si la Suzuki nu numai la Kavasaki. Eu sper sa reusesti sa gasesti ce iti trebuie si sa faci mobra sa mearga. Oricum incerca sa ii cumperi un magnetou cat mai nou ca fabricatie. Modelele vechi aveau diverse probleme.
-
Intodeauna cand ai o buba la motor fa si poze la piesele cu probleme. EU am un motor de Kawa GPZ 550 care e mucificat. Afla daca se potriveste la tine si da-mi un PM. Din cate stiu la GPZ magnetoul nu este in ulei. Poate il portivesti cu ceva adaptari daca si al tau este uscat. Eu am adaptat pe un Suzuki GSX 500 un magnetou de GS 500. treaba era ca la ala de GS avea statorul mai mic in diametru dar se potrivea pe prinderile de pe capac iar rotorul avea gaura de la ax mai mica dar l-a convins un strungar da intre pe ax. Motorul merge de un an fara probleme.
-
Omul a pus o intrebare si nu e greu sa incercam sa fim seriosi. Multe din ce a fost postat pana acum sunt perfect adevarate. Adica: In motocicleta nu e bine sa bagi aditivi fiindca are ambreiajul umed. Exceptie facand aditivii speciali facuti pentru motociclete cu ambreiaj umed. Eu nu am vazut pana acum asemenea aditivi dar e posibil sa existe. Uleiul de motocicleta nu are nevoie de aditivi fiind deja aditivat cu compusi care protejeaza si ajuta ambreiajul. Din cauza asta este si asa scump. Daca totusi ai probleme cu uleiul si ti se pare ca are nevoie de aditivi mai bine bagi un ulei mai gros. Eu anul trecut am bagat intr-o mobra destul de veche de prin '86 ulei Motul 15W cu toate ca ea avea nevoie de 10W dar am zis ca e mai bine sa fie putin ma gros si a mers perfect. Anul asta am zis sa incerc cu uleiul care ii trebuie ei si i-am bagat Mobil 10W. Cand s-a incalzit nu mai mergea cum trebuie nu mai statea la relanti asa ca l-am dat jos dupa 7 km si i-am bagat iarasi Motul 15 W iar acum merge perfect. Motoreta nu are o compresie prea stralucita si uleiul mai gros o ajuta. In concluzie daca vei considera ca motocicleta ta are nevoie de aditivi in ulei ii bagi un ulei mai gros. PS Mie imi place cum lucreaza uleiul Motul. Pana acum nu am intalnit probleme.
-
Intrebari despre carburatoare
topic a răspuns lui ozzy în cosmin_neb1ul Service si intretinere curenta
Manu are dreptate. orice carburator se poate regla in functie de motor daca are valori apropiate. Evident ca nu poti adapta niste carburatoare de 126 pe un motor 1.4 dar unele de pe un 600 mai bengos adica cu multi cai sigur va merge. De exemplu un motor de Astra sa zicem are 60 de cai si si un motor de gsxr are 100 de cai. In mod clar gsxr-ul este supraalimentat. In concluzie e posibil ca dupa ce folosesti o baterie de carburatoare de 600 cc sa ai pe Astra tot 60 de cai. In mod sigur va vi mai nervoasa putin dar ca putere va fi cam la fel in schimb posibil sa scada consumul fiindca fiecare piston va trage din carburatorul propriu cam cat are el nevoie. daca bateria de carburatoare provine de un miar e posibil sa stea altfel situatia. Adica sa consume mai mult dar sa aiba ceva mai multa putere. mai e si problema turatiei. EU as face aceasta jmecherie pe un motor de masina japonez. Alea sunt mai turbate de felul lor si suporta mai usor turatii de peste 5000. Eu am in curte un Oltcit si intentionez sa ii bag pe gat o baterie de carburatoare de pe un motor de 500 cc. Asta numai ca experiment ca sa vad ca pot. Oltcitul are cam 8 000 pe bord daca nu ma insel. Sper sa il duc pana in 7000. Sincronizarea o sa o fac cu cesuri ca la motocicleta in schimb nu prea stiu ce sa fac cu avansul dar ii dau eu de cap. Majoritatea motocicletelor pana in 2000 au alimentarea prin cadere. Dupa aiai le-au bagat niste pompe. deci tu nu ai nevoie de pompa de presiune si ncici nu iti recomand. Ai nevoie de o pompa de debit ca sa iti tina camerele pline dar sa nu iti tina cuiele sub presiune ca le strici. Au o pelicula foarte subtire de cauciuc in majoritatea cazurilor iar plotitoarele nu au potere sa inchida daca ai presiune mare. Iti trebuie o pompa cu presiune mica si debit mare si cu retur. daca nu ai cu retur ii bagi un T pe furtunul de la pompa la carburator. O sa vezi ca au carburatoarele alea de motocicleta niste tevi de umplere extrem de groase ca sa aiba debit prin cadere. cand ai facut ingineria vrem si noi poze. daca fac eu primul fii sigur ca o sa ma laud. -
Stiu ca am scris mult dar dupa ce citesti atat ai multe idei. Tot ce am scris este adresat tinerilor motociclisti cu speranta ca le va da macar 1% mai multe sanse sa evite asemenea tragedii. Mi-a luat 3 zile sa termin de citit atatea pagini. Am fost impresionat de numarul motociclistilor revoltati de acest eveniment tragic si tot ce sper este ca un numar cat mai mare de motociclisti sa constientizeze ca viata pasagerilor sta in mainile lor. Fiecare motociclist care citeste acest topic ar trebui sa fie constient ca motocicleta nu se conduce ca masina ci se piloteaza ca avioanele iar pilotii de avioane au in mainile lor cel putin o viata ca si motociclistii atunci cand au pasger. Imi place sa cred ca "motociclistul" nu a vrut sa omoare pe nimeni. Pur si simplu a vrut sa se dea mare in fata fetei si a prietenilor. Problema este ca nu a stiut unde sa se opreasca si un om a platit pentru asta cu viata iar viata unui om este mai presut de orice pe lumea asta. Sper sa fi inteles cu totii acest lucru. Cu toate ca imi este greu sa o spun si sa o recunosc de aceasta tragedie singurii vinovati sunt parintii celor doi. Imi este greu sa recunosc acest lucru fiindca ca orice motociclist sunt si eu rebel si nelinistit. Niciodata nu am fost de acord cu parintii mei si nici acum nu sunt. Inca din copilarie am avut tot felul de piedici din partea lor. Nu mi-au cumparat bicicleta, scuter, 125cc si nici motocicleta cu toate ca tata a fost motociclist si nu a avut masina niciodata. Cu toate ca si acum ii urasc pentru asta ii inteleg perfect. La 10 ani am sarit cu rotilele de la 2 metrii in viteza ca sa impresionez o fetita cu ochii albastrii si mari si cozi blonde pe spate. Rotilele s-au rupt in doua si astfel am scapat eu aproape intreg. Imi urasc parintii fiindca nu am avut bicicleta sa ma dau mare in fata copiilor din parc dar nu-i nimic la 13 ani mi-am construit singur bicicleta cu piese de la prieteni. Peimul lucru pe care l-am facut a fost sa vin de la bunci calare pe bicicleta. Am facut 50 de km de sosea si 20 km de autostrada. Am crezut ca toata familia o sa fie internata la nebuni de nervi din cauza asta dar eu eram mandru de mine. Cine mai era ca mine? Dupa asta ma descoperit crestele muntilor. Evident, ce era mai cool decat sa fii alpinist dar si mai cool era sa fii alpinist la liber. Noroc ca tata nu stia ce fac eu acolo ca ma inchidea in debara. Eu faceam alpinism fara coarda ca doar eram cel mai tare. La 18 ani mi-am luat cu bani imprumutati de la tatal prietenei mele masina sport binenteles. (bine ca mi-am adus aminte sa ii dau banii inapoi) Eram primul dintre totii prietenii mei care nu se plimba cu masina parintilor. Aveam Oltcit-ul meu si eram atat de mandru de el. La vremea aia era cea mai rapida masina din gasca. Puteam sa ii fac ce vroiam eu ca era a mea si tata nu avea ce sa imi zica. Am supraalimentat-o, i-am intarit amortizoarele, i-am taiat schimbatorul ca sa fie mai scurta cursa si aveam frane cu discuri ventilate pe fata si spate. Faceam Dealu Negru in blana chiar daca consuma 20%. Cine mai era ca mine? Tata nu ma ajutat cu nimic cu toate ca era cel mai tare mecanic din cartier si nici de bani nu ducea lipsa ba mai mult i-a interzis si bunicului meu adica lu' tasu, care avea si mai multi bani sa imi dea. Stiti de ce? CA SA RAMAN VIU. Asta este tot ce l-a interesat pe tata. Stia bine ce are la usa. La 25 de ani am facut scoala pentru cat A fara sa ii spun lu' tata. Nu ca ar mai fi putut sa ma opresca fiindca deja eram la casa mea doar ca nu vroiam sa il sperii. M-am dus cu pemisu' in brate si i-am spus ca vreau motocicleta. Spre surprinderea mea mi-a dat-o fara sa imi tina vre-o predica. Pur si simplu a scos prelata si ma ajutat sa o imping pana in garaj. Sunt sigur ca in sufletul lui era o lupta. Toata viata lui nu a facut altceva decat sa ma tina in viata iar atunci eu l-am obligat sa imi deschda poarta spre pericol. Inca il urasc fiindca mi-a rapit sansa sa fiu smecher in copilarie dar din respect pentru efortul lui de a ma tine in viata incerc sa nu sar calul si incerc sa ii respect dorinta de a ramane viu. Evident ca nu prea mi-a iesit. Am trecut si eu prin perioada de euforie pana era sa imi rup gatu'. Atunci m-am oprit si am asteptat sa capat experienta iar acum nu pot spune ca am destula. Totusi cu cat capat mai multa experienta cu atat sunt mai fascinat si vreau si mai multa. Ca sa capat mai multa experienta sunt obligat sa raman cat mai mult timp viu. Autorului acestui accident nu ii mai dau sfaturi ca nici eu nu am fost mai breaz dar ceilalti poate vor intelege ceea ce eu nu am inteles la vremea mea. Faptul ca Indiferent de neintelegerile dintre generatii noi nu va vrem decat binele. Indiferent de limbajul pe care il foloseste Cox, Viteza si altii in nici un caz nu va vor in cosciug. Stim ca vreti sa va afirmati, stim ca vreti sa ne dovediti ca meritati sa fti apreciati dar intelegeti ca oricat talent aveti nu aveti experienta. Nu te poti pune cu unu care are 10 ani de condus motocicleta chiar daca tu ai 30000 km intr-un an. Aveti reflexe prea crude care nu s-au sedimentat. Tot ce va spun este sa nu va grabiti. Nu sariti peste etape ca sa ajungeti sa prindeti in viata si vremea voastra. Asta a fost concluzia filmului Biker Boys. A fost o basina de film dar a vut un final bine tintit. Cei tineri nu le pot lua locul celor batrani decat cand se retrag cei din urma. Pur si simplu nu ai cum sa recuperezi anii de experienta ce fac diferenta. Nu am nimic cu tanara generatie. Am colegi de club care fac parte din acesta de la 16 ani. Si nu sunt unul sau doi sunt multi. Imi plac de nu mai pot. Uneori mai fac prostii si ii adun de pe sfalt, unii au multi bani altii mai putini dar suficienti cat sa le ia tatii lor mobre destul de scumpe. Deci nu am prejudecati cu privire la banii nimanui totusii... Uneori am senzatia ca sunt plictisiti si fac prostii din plictiseala fiindca nu au pentru ce sa se lupte. Motocicletele nu sunt din bani muciti de ei si nu prea le pasa ca le strica. Nici mie nu imi pasa ca le strica dar imi pasa daca se strica ei. Tocmai s-a intors un astfel de (cuvant urat), idot si retardat de prieten care s-a imprastiat la Brasov pur si simplu din clara lipsa de experienta. Cu prima ocazie va capata o mare palma peste ochi. Poate ca se va supara pe mine dar poate data viitoare isi va aduce aminte si va lasa figurile si va ramane viu. De ce ii dau o palma? Pentru ca sunt mai in varsta si tin la dobitoc. Deaia. O alta problema care sa dezbatut pe acest forum este mersul cu pasger. Eu in general merg cu nevasta din dotare. E si ea motociclista deci stie la ce se expune totusi... Daca merg la shopiiiiiiiing evidnent ca mergem in bluzita roz si sandale asortate. In acest caz mergem cu viteza legala sau chiar sub. E misto e racoare si ne mai si bronzam putin. Merg atent fiindca daca nu o iubeam nu o luam de nevasta. Daca ar pati ceva ma spanzur. Alteori vrea sa se dea si ea cu viteza ca ii cam place. O blindez bine cu protectii imprumut un SS capabil si plecam la dat pe curbe. Ea e foarte incantata si totusi nu merg niciodata cu ea cat ma duce pe mine tupeul. Ii dau trei accelearari scurte inainte de curba ca sa vada cum ne apropiem ca racheta de curba cu toate ca noi avem 80/h, Franez tare cat sa o doara palmele proptite pe rezervor si apoi ii dau doua superioare si o tin din ambreiaj pe curba dar sa urle motorul ca turbat si gata. Ea ramane cu impresia ca ne-am dat tare pe curbe si dupa doi, trei km imi face semn sa oprim ca o dor palmele si restul muschilor de la incordare si e transpirata toata sub maldarul de protectii. Ne intoarcem fericiti acasa. Ea e multumita ca si-a facut portia de adrenalina iar eu sunt fericit ca am reusit sa ma abtin sa ii dau mai tare. Alteori mai scapam si noi mana in gaz pe autostrada si o ardem in 200 dar pe distante scurte ca nu ne plac radarele. Asta am spus-o asa fiindca nu am reusit sa ma abtin sa nu ma dau mare. Tot ce am scris de la inceput am scris cu speranta ca vor citi cat mai multi tineri motociclisti si vor intelege ca nu avem nimic cu ei. Si noi vrem sa ne dam mari asi in motociclism. Si noi vrem sa impresionam pe oricine ne priveste. Singura diferenta este ca in general noi avem mai multa minte si mai putini hormoni. Nu avem nimic cu banii parintilor vostrii ci doar cu faptul ca nu va explica ca banii se fac greu si ca mori o singura data iar viata nu are pret. Poate ca uneori nu ne exprimam bine si se intelege altceva, poate ca uneori suntem si noi frustrati ca nu sunteti politicosi si va mai luam la rost. Alteori pur si simplu suntem si noi prosti si nu intelegem cum trebuie lucrurile ca doar nu suntem infailibili. Dar cel mai mult ne dorim sa ramaneti in viata atat voi cat si pasagerii vostrii. Stiu din surse de la fata locului ca motociclistul avea viteza. Nu avea 180 dar clar avea peste suta. Oricum o viteza mult prea mare pentru oras mai ales ca nu aveau echipament. Un politist de la fata locului spunea ca motociclistul a facut niste declaratii cel putin dubioase imediat dupa accident. Poate ca mintea politistul asa ca nu stiu ce sa cred asa ca nu are rost sa spun vorbe aiurea. Totusi prea multe sunt anapoda in acest accident ca sa nu intram la banuieli in privinta acestui motociclist. Pacat de viata acelei tinere. Ma bucura totusi sa vad ca sunt foarte multi motociclisti care par sa fi invatat ceva din acest accident. Sper sa nu se mai intample curand o asemenea tragedie. Lasati orgoliile si fitele ca nu aveti de demonstrat nimic nimanui. Va garantez ca dupa 30 de ani datul pe o roata nu o sa va mai spuna nimic si o sa constatati cu stupoare cat de prosti erati cand faceati asta. daca vine unu acum la mine si imi spune extaziat ca el stie sa se dea pe o roat o sa ma uit in ochii lui si o sa il intreb ce rezolva prin asta. O sa ii spun linistit ca nu ma intereseaza sa fac asa ceva fiindca e posibil sa imi stric mobra si eu vreau sa ajung la Paris cu ea anul asta. Tot ce va rog este sa aveti rabdare sa mai cresteti putin. Aveti grija de voi si de pasagerii vostrii ca in mainile voastre e viata lor. Incercati apoi sa faceti un credit sa cumparati o mobra si apoi sa incepeti sa il platiti. O sa va uitati altfel la motocicletele voastre dupa asta. Banii nu se fac usor si cu cat ai mai multi cu atat ai mai putin timp sa te dai cu mobra. Aveti rabdare si o sa traiti sa vedeti ca am dreptate din pacate. Fapttul ca ai multi bani nu iti da dreptul sa nu respecti legile. faptul ca parintii tai au multi bani nu e un motiv sa te dai mare fiindca majoritatea motociclistilor nu sunt saraci. Motociclismul nu e un sport ieftin. Indiferent ce spun unii motociclismul este totusi un sport. ca in orice sport nu este de ajuns sa ai talent iti mai trebuie si antrenament. Experienta se capata in timp si exercitiu. Nu trebuuie sa respectati ce am scris eu mai sus fiindca am mai multi ani de motociclism ci fiindca asa ramaneti in viata. Si eu mai am multeeee de invatat si sper sa apuc sa invat cat mai multe.
-
Problema nu este deosebit de complicata daca te pricepi putin. Eu am facut o astfel de inginerie si motorul merge in continuare destul de bine. E adevarat ca eu m-am jucat cu motoare mici dar asta numai fiindca nu am avut la indemana motoare mari. DIn punctul meu de vedere singura problema este de gabarit. Daca motorul de 700 intra in cadru totul e ok. restul fiarelor vin dupa el oricum. Cu franele nu e o problema. EU pe motorul pe care l-am ciopartit aveam frane pe tambur care evident nu mai faceau fata la un motor putin mai vioi asa ca i-am schimbat furca si i-am pus una cu frana pe disc. daca vei observa ca franele nu fac fata cauti o furca care sa fie in parametrii la prindere si lungime si ii pui una cu doua discuri. de gasit gasesti pe la dezmembrari. Daca nu aici sigur gasesti pe afara. Eu a trebuit sa schimb si bascula pe spate fiindca motorul vechi avea transmisia finala pe dreappta iar ala nou pe stanga. Alinierea se face simplu. Tragi o linie pe asfalt cu creta si aliniezi pinioanele pe ea apoi sudezi prinderile la motor acolo unde vin bine. Evident ca tii cont si de unghiul de inclinatie al pinioanelor dar se rezilva cu o sfoara si o piulita ca te ajuta gravitatia. Asta daca nu ai scule ceva mai bune. Eu aveam dar le uitasem acasa. Motorul facut de mine are 24 de repere noi ce provin de la 24 de agregate diferite si functioneaza. O singura problema am cu el - rigiditatea cadrului. Din cauza ca i-am lungit bascula pe spate si i-am facut aripa sa culiseze odata cu bascula intra spatele foarte usor in voblaj. Cadrul vechi avea si aripa inclusa in structura de rezistenta ca asa e la comunistele vechi. La tine nu cred ca e cazul ca ai cadru dublu leagan si e destul de bine ancorat. Motocicleta de pe care am luat eu motorul nou avea cadru dublu leagan iar eu l-am montat pe un cadru simplu. Deci daca cadrul tau este identic cu ala de 700 chiar daca nu vine motorul la fix pe prinderi nu mai sta pe ganduri. Daca nu faci modificari majore cum am facut eu nu ai ce probleme sa ai. Eu am mers cu motorul nou pe cadrul vechi fara modificari si mergea bine doar ca nu aveam frane si cand m-am apucat sa ii schimb furca nu m-am putut abtine si l-am modificat pe tot. repet motorul merege excelent trebuie doar sa fii putin mai atent. EU am circulat cu el cateva luni si nu am avut nici o problema si e modificat nu gluma. La tine chiar e floare la ureche si iti garantez ca o sa merga super ok. De exemplu niprele modificate nu aveau nici o problema fiindca aveau un cadru foarte bine facut. Pana la urma Dan Nastase a bagat un motor de Warburg sau cum se scrie intr-un cadru de BMW si a mers cu el. Nu e mare scofala sa schimbi un motor cu altul totusi sfatul meu este sa nu modifici cadrul. Spor la treaba.
-
Dau la schimb o toba goala de Cagiva planet pe o toba cu sitele in ea. Eu nu vreau sa faca zgomot. Adica vreau o toba finala de 2T cat mai silentioasa.
-
dezmembrez aprilia rs125
topic a răspuns lui ozzy în vreau_baniul Totul despre motocicletele A1 (125cc)
Stii cumva daca ambreiajul se potriveste la Planet? daca se potriveste si e in stare buna as vrea si eu un pret. Si ma mai intereseaza daca toba se potriveste la Planet si daca da vreau sa sa o iau eu cu conditia sa fie ceva mai silentioasa decat am eu pe Planet acum. Adica vreau sa nu faca zgomot ca sa nu fiu inteles gresit. Mai vreau un pret pentru cablul de KM care sper sa se potriveasca la Planet. Astept PM ca poate pierd topicul. -
Am voie pe autostrada?
topic a răspuns lui ozzy în gabriel2009ul Totul despre motocicletele A1 (125cc)
Stiu cum e cu XT-ul ca am un prieten care a avut unu si e cam lenes motorul dar se descurca cu el destul de bine cu tot cu pasager. Nu imi spune de 500-600 de km ca cu DT-ul nici nu visam asa ceva. Pana la mare ne rupea poponeata rau de tot dar tot merita la cat consuma. Lua maxim 6% cu pasagger si bagajul expus mai sus. Ce nu se vede in poza este cortul legat deasupra la far ca sa aiba ceva mai multa greutate pe fata ca la deal ne cam dadea pe spate si era dificil sa urci in wili printre pietroaie. In schimb varadero era forta la confort. Era super tare saua aia. mergeai si 1000 de Km si nu era prea greu. La viteza in schimb statea mai prost decat DT-ul care era in 2T. Eu cu DT-ul la 100 eram in 6500 iar Varadero era in 8000. Eu acum vreau sa imi iau Transalp dar tare imi e teama ca o sa plang dupa DT cum plange prietenul meu dupa Varadero. Prietenu' asta al meu si-a luat Africa Twin si il cam rupe la poponeata iar performantele nu sunt deosebite. Viteza de cruaziera tot cam pe la 130-140/h e mult mai grea si cu pasager si bagaje te demoleaza pe coclauri. fata de Varadero a castigat 20/h in plus dar a pierdut pe coclauri. E adevarat ca nu se compara demarajul de la Varadero cu ala de la Africa. Cu Africa cand depasesti pai depasesti nu te joci. La varadero nici nu intrai in depasire ca nu avea nici un rost. Si pe coclauri Varadero era mai slab decat DT-ul care urca orice deal cu orice legam de el: pasager, bagaje, busteni si ce ne mai dadea prin cap. La Varadero pasagerul facea miiscare pana in varful dealului pe jos. Ma intreb daca la Xt trebuia sa dai si bagajele jos. Oricum cand ii aud pe unii ca spun despre 125 ca e naspa si ca nu poti sa faci cu el mai nimic ma gandesc ca nu ii prea duce capul. Prietenul asta al meu cu Varadero a facut Transalpina impreuna cu trei Africane si un DR de 600. EI bine pe sosea il cam asteptau sa ii ajunga din urma dar pe coclauri nu a avut nici o problema. Ba aia cu Africanele nu a fost unu sa nu cada si sa nu buleasca ceva la ele. In schiumb tipul cu Varadero si cu ala cu DR-ul nu au avut nici o problema. Se mai opreau din cand in cand sa ii ajute pe ceilalti sa ridice vacile de jos. Si pe Transalpina Varadero a avut mai multe bagaje decat a avut in Piatra Arsa. Cei care spun ca 125 sunt slabe sa se gandeasca ca pana acum 7 ani cine avea o Jawa de 3 jumate era zmeu si acum nu le mai ajunge 1000. Cine a vazut filmul lui Ewan McGregor cu ocolul lumii pe BMW a vazut si cat de fericit era cameramanul cand a luat IJ-ul ala in Mongolia. Cat de incantat era ca e usor. cam in situatia aia suntem noi in RO. Noi avem 350Km de autostrada mongolia are 140 de km de sosea. Nu e nici o diferenta. Pentru 350 Km de sosea nu merita sa iti cumperi motor mai mare de 600. Nu ai ce sa faci cu el indiferent ce clasa e. Inca nu am ajuns la valoarea altor tari care au peste 500 de autostrazi. Da e corect scris. Anglia are peste 500 de autostrazi. cate avem noi? Doua? Noi avem inca o tara in care Motoreta Mobra se poate inca folosi cu incredere. Nu am evoluat nici macar un pas de pe vremea cand prietenii lu' tata isi faceau concediile la Vatra Dornei ori la Balea cu Mobra. da noi vrem 1000 cc sub sezut si ne fecalam pe 125 ca e zlabe si nu ne lasa pe autostrada cu ele ca ne calca tiru' cand ne depaseste. Inca un exemplu si inchei. Nu stiu daca ati vazut la Dakarul de acum cativa ani cand un bastinas cu mopedul i-a mucificat pe multi dintre concurenti. Nu mai stiu exact dar a fost dat si prin presa cand un moped a dat praf prin desert unor motoare de mii de euro. Pana la urma se pare ca marimea nu conteaza intodeuna. Sincer daca ar face niste unii un motor de 250 2T care sa fie fiabil la expluatare indelungata as renunta la 600cc si din ala mi-as lua. Sa aiba o viteza de cruaziera acceptabila putere de coclauri ar avea sigur sa fie comod ca Varadero si usor ca DT-ul. Eu nu sunt multumit nici de viteza de cruaziera a Transalpului dar e mai usor ca Africa si puterea e pe aproape. Oricum eu motor mai mare de 600 nu prea vreau sa imi iau si Transalpul este singurul compromis pentru ce vreau eu. Probabil ca o sa plang dupa DT. -
Am voie pe autostrada?
topic a răspuns lui ozzy în gabriel2009ul Totul despre motocicletele A1 (125cc)
Bai lasati povestile aiurite. Eu am facut A2 anul trecut de foarte multe ori cu un DT 125 cu pasager si cort + bagaj aferent. In 100-120 cu un rezervor de 10L ajungeam pe rezerva pana la Megidia. Eram cam la limita dar ajungeam. Si anul trecut nu era nici o benzinarie pana la iesirea de pe A2. Toate drumurile le-a facut impreuna cu un Varadero de 125 care nu stiu cat avea rezervorul dar nu avea nici un stres cu benzina cred ca daca mergea mai potolit ajungea pana la CT. Si cel cu Varadero avea bagaj la maxim si pasager. Uite niste poze ca sa intelegeti ce inseamna bagaj. Te cam speria. Nu va mai plangeti de 125 ca poate mai mut decat va imaginati. Eu lasam Banditul acasa si plecam pe DT fiindca ieseam mai ieftin la consum. Nu am gasit poze de pe A2 dar am gasit de la munte din Piatra Arsa. Adica acolo a fost si mai al dracu dar nu a facut nici una dinte motociclete mofturi. Ala albastu e DT-ul iar ala care nu se vede de sub bagaje e Varadero. Asta ca sa intelegeti ca un 125 bine intretinut nu are limite decat de viteza. -
Daca tot ai mers pana aici mai fa un pas si infunda-l pe politistu lu peste care stie legislatie cam cat o baba senila. Te rog eu sa te duci sa il cauti si sa ii arati hotararea si eventual legea in care scrie clar ca daca schimbi directia de mers pierzi prioritatea indiferent ce culoare are semaforul, pe care oricum cei aflati in intersectie nu il mai pot aduce in discutie decat cu martori. Si te mai rog mult de tot sa ii spui politistului ca tii neaparat sa mai treaca pe la scolarizare macar doua luni si sa se lase de politie ca nu e de el. Si nu uita sa ii trimiti cheltuielile de judecata si de reparatie a motocicletei. E greseala lui si trebuie sa plateasca. In Bucuresti s-au mai potolit cu abuzurile dar in tara e jale. Politistii au impresia ca sunt imparati. E bine sa le mai taiem din elanul muncitoresc cu care au ramas din vremuri PCR-iste. Felicitari pentru rabdare si nu te opri aici.
-
In primul rand ala nu era motociclist. Era un pusti calare pe o motocicleta. De facut se face tot ce se poate dar in limita posibilitatilor. Uite ca in liceele din damaroaia nu am reusit sa ajungem. Le vorbim elevilor bucuresteni din diverse licee odata la 2 saptamani fiindca nu putem mai des. Asta inseamna cateva licee pe semestru. Este adevarat ca sunt destul de putine dar avem si noi timpul destul de limitat. Poate daca ajungeam si pe la pustul asta prin liceu se mai gandea inainte sa se creada pe circuit. Imi pare rau pentru el. Oricat de idiot a fost sa faca asa ceva nu merita sa moara. Pacat de o viata tanara. Ai dreptate. Era un infractor. Dar merita sa scriem si 1000 de posturi ca poate mai citesc si alti infractori si invata ca daca nu ai mintea cu tine cand esti pe motor se poate intampla sa mori. Si cine zice ca autoinfiintata bala bala nu a vorbit cu politia aceste aspecte? Daca vei citi mai jos o sa vezi de ce politia nu face razii sa ii prinda. daca apare politia prin zona idiotii fug si mor infipti in stalpi. Politia nu o sa te alerge niciodata fiindca nu le face o placare deosebita sa mori din vina lor. Mai fac filtre, mai te salta de la semafor si stai linistit ca ii mai prind si pe eroii fara permise. dar mie imi convine mai mult sa fac un miting in care sa le spun conservarilor ca nu vreau sa mor infipt in portiera si sa le spun motociclistilor sa o lase mai moale cu eroismele. Prefer sa fac asta decat sa incurajez politia sa ii alerge pana ii omoara pe cretinii fara permise. Mai jos un om care se vede ca nu si-a luat permisul la Pitesti ne spune ca legea exista. Faptul ca la aceasta lege nu exista sanctiuni e cu totul alta poveste. Si totusi in cazul de fata toate sanctiunile din lume nu puteau sa il impiedice pe racer sa moara. Oricum nu aveau ce sa sanctioneze la el ca in primul rand era minor si oricum nu avea permis pentru nimic. faptul ca era alergat de politia comunitara dovedeste faptul ca aia nu au pic de pregatire rutiera si faceau pe justitiarii. Cu alte cuvinte daca este adevarata treaba cu politia l-au omorat fiindca facea zgomot. Pentru faptul ca e mort il iertam si ne pare rau de tineretea lui. Pentru faptul ca s-a urcat pe un utilaj pentru care nu avea permis nu il putem ierta nici pe el si nici pe parintii care nu au supravegheat un minor. Eu am un camion in fata portii de cand ma stiu. Este al unchiului meu. L-am condus o singura data pe un camp cand eram foarte mic cu unchiul meu langa mine. de atunci nu m-am atins vre-odata de el si nu cred ca o sa o fac in viata mea. PENTRU CA NU AM PERMIS DE CONDUCERE PENTRU CAMIOANE. Cu toate ca stiam unde sunt cheile si ramaneam singur acasa destul de des si am fost si eu adolescent rebel si am facut multe prostii am fost destul de bine educat, dresat sau cum vreti sa ii spuneti incat sa nu fac o asemenea prostie si sa plec cu camionul cu toate ca stiam cum sa il conduc. In schimb i-am furat roata de rezerva ca sa ii scoatem camera sa ne ducem la balta cu ea si i-am spus ca i-au furat-o hotii, i-am furat motorina sa o vindem ca sa avem bani sa fugim la munte. Adica eu cu varul meu. Evident ca in ambele aczuri a aflat ca ne-au dat vecinii in gat si ne-am luat-o rau. In schimb daca luam tot camionul vecinii nu aveau cum sa vada cine e la volan. Dar nu am facut-o. Fratele meu a incercat sa pornesca motocicleta lui tata impingand-o dus, intors 30 de km intr-o curte de 10 m. Evident ca nu a pornit fiindca tata stia ce specimene are la usa si i-a bagat motorina in rezervor. dar nici eu si nici fratele meu nu am scos nici odata motocicleta pe strada pana nu am avut permis de conducere. Eu am invatat unde e ambreiajul si unde e frana in scoala de soferi cu toate ca aveam o motocicleta in curte. tata a dat husa jos de pe motor numai dupa ce am venit cu permisul in mana iar acum imi construieste motociclete cum visez eu noaptea ne repara motocicletele si nu are nimic impotriva sa merg cu motocicleta, Pe vremea aia consideram ca este cel mai ingrozitor tata din lume acum consider ca a procedat corect ca nu ne-a facut toate placerile cu toate ca avea posibilitatea. Acum ma bucur ca sunt viu si ca tata mai are inca posibilitatea sa imi faca toate placerile si mi le face. Asa se face educatie. Stiu ca nu e placut dar macar ramane prostul in viata. Sunt sigur ca daca tata ma lasa ma urcam si eu pe motor la varsta aia si posibil nu mai scriam acum ineptii pe forumuri. Pate ca autoinfiintata asociatie ar trebui sa fac ore de educatie rutiera cu parintii elevilor din licee fiindca noi le cerem acelor copii sa fie mai constienti decat parintii lor si mai constienti decat eram noi la varsta lor. Nu e corect. Deci parintii sunt de vina fiindca acel copil a murit.