textoru

Ziua 3 Travnik – Mostar (BiH) Dimineata cind ne-am trezit corturile erau ude si afara si in interior. Afara de la roua, in interior de la respiratia noastra. Noaptea au fost vreo 4 grade, dar ne-am bucurat inca o data de confortul si caldura oferita de sacii nostri de puf facuti de Dan de la Nahhany din Timisoara (www.nahanny.com ). Adevarul e ca sacul meu il am din 2007 si l-am abuzat in toate felurile. L-am dus in ture cu motocicleta sau in ture pe munte, l-am plimbat cu autobuzul, avionul , trenul si caruta, l-am tirit pe 4 continente, si totusi coafura rezista si rezista inca bine. Fiindca eram cu cortul pe un platou alpin soarele a venit destul de repede si cam intr-un ceas , pina am mincat noi ceva, corturile s-au uscat si am putut sa stringem shatra. Apoi am inceput traseul. Planul e sa ajungem pe seara la Mostar, dar aveam ceva retineri tinind cont de etapele de macadam care le aveam de parcurs. Dupa ce am coborit de la releu am luat-o inspre Jajce pe un drum secundar care nici nu aparea pe harta mea. Am trasat de acasa track-ul si Yusef s-a descurcat foarte bine. De obicei nu-l pun pe el sa calculeze o ruta, fiindca el ca un romantic ce este, ma va duce de exemplu de la Timisoara la Lugoj, prin Iasi si apoi Craiova. Ca sa vad lumea , nu de alta. Am experimentat chestia asta de citeva ori. Dupa o vreme am ajuns in apropiere de Jajce, pe virful unui deal mai inalt si de pe drum se vedeau satele in jos de parca eram in avion. Deoarece aveam o tura lunga in fata, nu ne-am oprit sa vizitam un pic orasul care pare interesant avind un cartier vechi cu o cetate deasupra. Dar e bine sa ne lasam motive ca sa ne intoarcem, nu? De aici ne-am continuat drumul in lungul vaii riului Pliva. Zona este foarte faina , iar riul asta e unul dintre riurile cu apa cea mai limpede pe care am vazut-o eu vreodata. Fiindca era aproape ora prinzului si stiind ca in apropiere este o mincatorie, ne-am dus la Compleks Pliva ca sa mincam. Locatia e foarte faina, pe malul riului si ofera pe linga masa si cazare in niste casute foarte chic. Nu stiu cit costa cazarea la ei, dar oamenii sunt OK, preturile la restaurant decente, iar pastravul extrem de gustos. Se pare ca zona e extrem de populara pentru pescuitul la musca. De la Kompleks Pliva, am luat-o din nou peste dealuri , pe niste drumuri inguste prin livezi si finate, ca sa iesim inspre Kupres. Dupa ce ne-am dat pe tot felul de curbe, am ajuns sus in platoul Kupres. Zona asta a fost in timpul razboiului din Bosnia scena unor lupte aprige intre fortele croate si bosniace pe de o parte si fortele sirbilor bosniaci pe de alta parte. Si din pacate chestia asta inca se mai vede. De la Kupres track-ul ne-a dus inspre niste sate sus pe platoul Vukovsko. Drumul e alb, facut ca din graunte de marmura presate, care lasa urme ca de faina pe motoarele noastre Dupa citiva kilometri am descoperit si de ce drumurile in zona sunt albe. Din loc in loc sunt cariere de unde se exploateaza acel praf de calcar/marmura. Dupa ce am urcat printr-o padure care parea neumblata, am ajuns sus in platou. Zona este ciudat de plata si terenul pare fertil. Dar din pacate este total nelocuit. In sensul ca sus pe platou au fost pina prin 1995, vreo 4 sate , dar acum nu sunt decit ruine. Cum noi am tot fost prin Bosnia , eram obisnuiti sa vedem case distruse din loc in loc, dar sa vezi niste sate darimate, unul dupa celalalt a fost destul de greu de digerat. La un moment dat July mi-a zis : “ hai sa mergem ca-mi vine sa pling cind vad atita distrugere”. Pozele nu reflecta sentimentele noastre. Doar o biserica mai era in picioare. Si ea a fost afectata de razboi dar se pare ca era in proces de restaurare. Din loc in loc se mai vedea cite o casa care era refacuta, semn ca poate cindva zona se va repopula. Ziceam mai sus ca am trecut printr-o padure care parea neumblata. Am mai trecut prin una si mi-am dat seama de ce e asa. Era plin de indicatoare de avertizare ca terenul e minat. Apoi am inceput sa coborim inspre Ramsko Jezero, ca sa iesim la drumul care merge de la Rumboci spre Tomislavgrad. Dupa ce am iesit la asfalt am dat de o portiune de drum dreapta de parca era pista de decolare pentru avioane de lupta. Asa ca si noi am dat in gaz cit am putut de tare, sa vedem daca decolam. Pe la 160 la ora, fiindca nu am decolat, am renuntat si am mai taiat gazul. Oricum si linia dreapta urma sa se termine curind. Dupa testul de aviatie , am ajuns la o benzinarie unde am stat ca sa ne odihnim putin dupa vinzoleala de pe drumurile de sus din platou. Patronul de la benzinarie, era si el acolo cu un motor BMW 1200 GS si ne-a facut cinste cu cite un suc. Fiind inca sub impresia celor vazute sus , l-am intrebat ce s-a intimplat cu oamenii din sate. Ne-a zis ca zona de jur imprejur este si era locuita de croati bosniaci. In satele de sus locuiau sirbi bosniaci, vreo 750 de suflete. Cind a inceput razboiul oamenii de sus au plecat care pe unde si cind “patriotii” au ajuns acolo, au distrus cam tot ce au putut. L-am intrebat si daca au fost si victime, dar a zis ca nu, doar s-au stramutat oamenii. Hai sa-l credem, cu toate ca stim ca tot niste “patrioti” cu uniforme negre au stramutat si ei pe vremuri niste evrei, ba cu un glont in ceafa, ba cu un aerosol cu cianuri. Sper sa nu fi fost cazul si aici. Inca o data ma gindeam cum politicienii fac razboaiele iar oamenii de rind le poarta. M-as bucura sa vad cum se bat politicienii, iar noi sa ne uitam. De la Tomislavgrad am luat-o inspre Buško Jezero, care e aproape de granita cu Croatia. Zona este locuita intr-adevar de croati pentru ca peste tot se vad steaguri croate. Pe case , pe masini, in vitrine, in geamuri. De la Buško Jezero am schimbat directia spre est si ne-am indreptat spre soseaua nationala care duce de la Tomislavgrad la Mostar. Drumul a fost foarte fain si pentru ca l-am facut, mi-a luminat ziua. Ne-a dus sus pe un platou pietros si prin niste sate care pareau ca sunt la capatul lumii, ca mai un pic este si pica jos de pe harta. Dupa ce am iesit la nationalul de Mostar, planul era sa mai facem o bucata de off-road inspre Mostar. Dar fiindca deja era destul de tirziu , cam 7 seara, si eram si destul de obositi de la drumul lung si caldura mare, am hotarit sa mergem ultimii 60 de km pe soseaua nationala. A fost cit de cit acceptabil jumatate din distanta. Dar ultimii 30 de km inspre Mostar au fost un cosmar. Asta din cauza satelor legate intre ele si a aglomeratiei de pe sosea. Dupa ce mai toata ziua am fost pe drumuri aproape pustii, sa te dai cu motocicleta printre masini si camioane este o adevarata “superbiciune”. La Mostar ne-am dus din nou la Villa Milas, unde am stat si anul trecut. Era la fel de fain, chiar un pic mai ieftin. Holurile si camerele miroseau tot la fel de frumos a parfum, iar noi ca si anul trecut puţeam tot la fel de tare, dupa o zi intreaga pe motoare si in caldura. Si tot la fel ca anul trecut aproape ca le-am infundat canalizarea la oameni cu jegul si praful de pe noi. Dupa o tura de spalare a personalitatii din dotare dar si a citorva obiecte de imbracaminte destul de apropiate de epiderma personalitatii, ne-am dus prin oras sa ne pozam si sa ne mincam. Ne-am pozat si ne-am mincat si dupa vreo 330 de km facuti, am adormit in timp ce ne indreptam spre perna.

Ziua 2 Tuzla – Travnik (BiH) Dimineata nu mai ploua. Asa am avut ocazia sa admiram lacul Modrac pe vreme buna. Interesant este ca peste lac trece o linie de funicular. Initial, seara am crezut ca e un fel de gondola care traverseaza lacul dar apoi am vazut vagonetii atirnati de cablu. Transporta ceva minereu sau material de constructie de la o cariera de sus din munte si se pare ca a fost mai eficient sa o treaca de-a dreptul cu funicularul peste lac decit sa tot incojoare balta cu camioanele. Dupa ce am parasit lacul am luat-o pe un drum peste deal in directia Zavidovici si apoi mai departe spre Kakanj si Zenica. Din loc in loc inca se mai vad urmele razboiului, Si chiar la un moment dat pe vale inspre Zavidovici, pe marginea drumului au aparut indicatoarele de avertizare ca in zona terenul este minat. Probabil ca nu e sanatos sa-ti scapi mingea acolo si sa te duci sa o cauti. De la Zavidovici spre Kakanj a urmat o portiune de vreo 60 km neasfaltata. Drumul urca prin padure si este foarte fain. Trecem pe linga virful Tajan si sus in pas dam de un monument ridicat probabil pe vremea lui Tito. Era ridicat in memoria partizanilor ce au luptat impotriva nemtilor si i-au cam batut. Dar pe linga asta, mai avea in completare o parte nou construita care comemora lupta unei brigazi a armatei bosniace care a respins fortele sirbilor bosniaci prin 1993. Locul de jur imprejur era atit de frumos si ma gindeam cum o fi aratat la vremea aia. Si cit de nasol trebuia sa fi fost sa fii acolo atunci. De acolo am inceput sa coborim printr-un peisaj foarte frumos. Drumul merge pe vale, mai urca si coboara si noi ne facem capul titirez uitindu-ne de jur imprejur. De la Kakanj , o luam pe valea riului Bosna spre Travnik , in lungul unei cai ferate. Drumul era foarte ingust si din cauza tufelor din jur ma simteam ca pe malul Timisului. La un moment dat calea ferata o ia razna, inspre Zenica si noi evident ca trebuie sa mergem inainte peste dealuri. Iesim la asfalt si o dau inainte voiniceste. Dupa vreo 2 km ma uit in retrovizor si constat ca sunt singur pe drum. Ma opresc sa astept ca trupa sa ma ajunga. Stau, stau, stau si nimic. Panica se instaleaza, intorc motorul vijelos si bag mina in gaz, o iau inapoi sa vad ce s-a intimplat. Dupa citeva curbe cind vad ca nu dau de oamenii mei, dublez panica si viteza de deplasare. Apoi dau de romanii mei. Ce faceau ei? De ciuda m-am apucat sa fac si eu acelasi lucru. Asa am aflat si eu ca lui Mr. Dee i-a fost atit de foame ca risca sa muste din ghidon si sa nu mai poata continua drumul. Nu ne-am fi dorit asta, nu? Dupa ce unii si-au potolit zbaterea piticilor din stomac, am continuat peste dealuri in directia Travnik. De departe se vedea tinta noastra de azi: releul de pe muntele Vlašič . Drumul de la Travnik in sus este spectacol. Curbe dupa curbe, dar si zone de viteza, iar noi polizam scaritele chiuind . Ajungem deasupra de oras la un punct de belvedere si rupem aparatele foto incercind sa prindem in pixeli imaginea zonei. E foarte frumos. Drumul mai departe spre releu este neasfaltat si are si portiuni mai bune si unele un pic mai “emotionante”. Dupa vreo citiva kilometri ajungem sus la releu. Yusef zice ca suntem destul de sus De jur imprejur se vede Bosnia si ne place tare. Coborim apoi sa ne gasim un loc de cort. La urcare am trecut pe linga un refugiu montan si am hotarit sa intrebam daca putem sa punem corturile acolo. Locul era inchis si fiindca nu era nimeni, ne-am intrebat pe noi si tot noi ne-am raspuns ca da, e un loc bun de innoptat. Asa ca am montat casele de pinza. Ca la tot omul, dupa ce ridici o casa din temelie, normal ca ti se face foame. Asa ca am trecut la rezolvarea respectivei probleme. Am profitat ca nu era nimeni acolo si ca pe terasa refugiului erau bancile si mesele, lasate special pentru noi si evident ne-am labarţat cit am putut. Atmosfera devenea din ce in ce mai mentolata Dar dat fiind faptul ca piticii stomacali erau potoliti si nu batea vintul de loc am stat acolo sus si am admirat apusul peste tara asta foarte frumoasa. Apoi am trecut la somn. Noapte buna.

Daca are cineva schema electrica de la BMW F 650 GS model 2004 , m-ar ajuta mult sa mi-o trimita ori pe privat ori aici. Multumesc.

Daca esti din Timisoara, contacteaza-ma pe PM ca putem sa incercam sa-i facem o diagnoza.

Oameni buni, am si eu o intrebare off-topic: cunoasteti pe cineva care are BMW XCountry? Sotia mea vrea sa renunte la GS-ul ei si as vrea sa vad de aproape un XCountry ca sa-mi dau seama daca pot sa-i modific inaltimea la sa. Deci daca stiti cumva pe cineva care are XCountry, dati-mi va rog numarul omului pe PM. Multumesc.

Bine zis. Cauta mai bine o Yamaha WR 250 F sau Honda CRF 250 X din 2004 - 2005 decit ketemeu. Pt ketemeu trebuie sa-ti cumperi si o galeata cu suruburi, ca o sa ai mereu ceva de lucru la el. Vezi ca orice iei sa fie cu pornire la buton. Daca cumva gasesti la un pret decent Honda CRF 230 F, sa stii ca pt un incepator este o motocicleta excelenta, cu toate ca multi ma vor contrazice. Am una printre ceilalti cai din herghelie si crede-ma ca stiu ce vorbesc. Daca Regiment 13 iti spune ceva, sa stii ca mult scouting pt concurs s-a facut cu asa ceva.

Marsul de apropiere Timisoara – Novi Sad (SRB) E duminica dimineatza si am in plan sa plec azi in tura. De vreo saptamana stau cu ochii ca si pe butelie, pe toate site-urile de meteo. Analizez prognoze, poze din satelit, cicloane si anticicloane, tot felul de animatii si alte nebunii, asta ca sa fiu sigur ca nu-mi da cu virgula. Prognozele se schimba de la o zi, la alta si eu nu mai stiu ce sa fac. Ma sfatuiesc cu oamenii mei si decidem sa ne riscam. Azi e vreme buna la Timisoara , dar se pare ca de maine se strica. Dupa tura de anul trecut din Bosnia (vezi povestea de pe forum “Bosnia, moje srce ja te volim”), am tot vrut sa repet experienta. Anul asta se vorbea ca o sa plecam in echipa largita dar pina la urma am ramas 3: eu, sotia-mea July si Mr. Dee, un prieten bun si de nadejde. Era sa uit de Yusef, calauza mea prin desert ( un GPS Garmin 60 CSx), care este “omul” cu track-urile. Deci, e duminica la prinz si in final hotarim ca plecam azi. Stabilim intilnirea la ora 14 la mine. Am plecat pe la ora 15. Excelent. La 15.20 eram din nou acasa. La iesirea din oras la benzinarie, dupa ce am alimentat , lui July nu-i mai porneste motorul. Contact imperfect la baterie. Lucrasem cu vreo 2 zile inainte pe acolo si probabil nu am strins cum trebuie suruburile. Rezolv rapid problema. Cind insa sa pun motorul meu pe cricul lateral, cricul se rupe. Ma bucur de nu mai pot si decidem sa ne intoarcem acasa sa-l sudez. Forjez cu 100 la ora prin oras, ma misc ca si pompierii la incendiu si la 15.40 plecam din nou. Tinta pentru azi e Novi Sad. Sunt doar vreo 170 de km si e drum drept. Doar trecerea granitei ne poate intirzia, dar nu ne-a intirziat, fiindca am ales sa iesim pe la Foieni, unde eram numai noi si politistii de frontiera. Mai erau si 2 caini transfrontalieri, care ne-au insotit pina in Serbia latrind. \ Din Serbia s-au intors. Probabil sunt mai bine hraniti in Romania sau poate nu stiu sa latre in sirbeste. La Novi Sad am ajuns repede, in vreo 2 ore, fara probleme. Am tras la Hotel Aurora, care e destul de aproape de centru. E pe malul Dunarii si e OK, arata fain . Dupa ce ne-am aranjat si racorit un pic, am iesit sa ne cunoastem cu lumea , ca doar suntem in vacanta. Am dat ture prin oras, ne-am bucurat din nou de portiile sirbesti de mincare, am urcat la cetatea de la Petrovaradin. Intr-un cuvint, a fost frumos la Novi Sad. Ne dorim ca vremea sa tina cu noi , chiar daca pe seara norii se cam aduna deasupra orasului. De fapt de maine incepe tura si am vrea ca totul sa fie OK. Ziua 1 Novi Sad – Tuzla (BiH) Cum ziceam , anul trecut am facut o tura prin Bosnia pe drumuri cit mai secundare si tertiare. A fost foarte fain, de aia am vrut sa repet chestia si anul asta. Asa ca am planificat o tura similara, in care sa evit pe cit posibil drumurile nationale, sa fie atit portiuni de asfalt cit si de macadam. Planul de azi e sa trecem in Bosnia si sa ajungem macar pina la Tuzla. Dupa micul dejun si rezolvarea problemelor financiare cu gazdele noastre, incarcam caii si vrem sa plecam. Constat insa, cu bucurie maxima in suflet, ca un cui ruginit si-a facut cuib in cauciucul de pe roata spate. De fapt si in camera, astfel incit concluzia e numai una: pana. Decid sa incerc sa rezolv problema cu un spray de pana pe care il port cu mine de vreo 2 ani. Chestia functioneaza, spre surprinderea mea si o luam din loc destul de repede, fara sa mai fiu nevoit sa demontez tot. Sper sa ma tina cit mai mult. Daca nu, vedem atunci. Dunarea o trecem pe podul de cale ferata. E interesant mai ales ca se circula pe o singura banda. Se sta la semafor, iar cind nu vine trenul, se merge ba pe un sens, ba pe celalalt. Drumul de azi ne duce la inceput pe malul Dunarii, dupa care urcam in masivul Fruška Gora. De fapt Fruška Gora sunt niste dealuri impadurite care au un drum de creasta pe vreo lungime de 60 km. Parca mergem printr-un tunel verde. Din loc in loc se vede de jur imprejur Serbia. O chestie foarte frumoasa a fost mirosul de tei inflorit care ne-a insotit tot drumul. Padurea e de fapt padure de tei , asa ca sunt si o multime de apicultori care-si duc stupii acolo. Am vazut vreo 20 de locatii pe marginea drumului. Din cauza asta, spre necazul meu am si accidentat vreo citeva albine cu care m-am intersectat. Ele in schimb nu m-au accidentat pe mine. Dar mirosul frate, m-a ametit. Din pacate nu am voie sa postez aici si mirosul dar va asigur ca a fost un dezmat olfactiv. La un moment dat ajungem la un releu de televiziune, pe care se vad inca urmele vizitelor facute de americani in timpul crizei din 1999, cind s-au plimbat pe aici cu F-117 Nighthawk. Mai departe dam de monumentul libertatii ridicat pe vremea lui Tito si unde probabil se faceau copiii pionieri pe atunci. Dupa ce traversam Fruška Gora , facem stinga inspre granita cu Bosnia. Ne oprim la un nenea care vinde piersici din livada proprie si ne delectam cu fructele zemoase. Sunt atit de ieftine ca–i dam mai mult decit cere pe kilogram. Drumul continua drept , printre ogoare si dupa doua schimbari de viteze si un tras de maneta de ambreiaj , uite ca suntem la granita. Am trecut repede dintr-o parte in alta si la vreo 5 km de la granita am intrat pe primul drum de macadam. E OK, se poate merge cu viteza si asta imi place. Zona asta este locuita de sirbi bosniaci si probabil ca a fost mai ferita in anii razboiului, ca nu se vad case parasite sau distruse. Ne indreptam spre Bijelina si cimpia incepe sa lase loc dealurilor. Drumurile sunt aproape pustii, fapt ce nu ne deranjeaza deloc. Urcam, coborim, urcam din nou si evident ca urmeaza o noua coborire. Ni se face si foame, asa ca deschidem restaurantul mobil. Dupa ce ne-am ospatat bine a urmat o coborire destul de abrupta spre Tuzla pe macadam. Frumos de tot , dar intr-o curba mai strinsa, July frineaza mai hotarit, spatele pleaca in lateral si motocicleta parcheaza pe stinga. Maneta de ambreiaj hotaraste ca nu e dispusa sa sustina greutatea motocicletei si se rupe. “Houston, we do not have any problem” fiindca am maneta de rezerva cu mine. Rezolv problema, dar hotarim sa cautam un pic in Tuzla poate gasim o maneta de schimb. Mai am una cu mine, dar la ce drumuri stiu ca urmeaza mi se pare cam putin. Ii tin totusi un pic de morala lui July cum ca sa fie mai atenta , nu de alta dar ne mai permitem doar o maneta rupta. Dupa aia o sa stam si o sa ridem. Sau o sa plingem. Ajungem in oras, vorbim cu unii la un service, dar nu au, ne duce un om la o reprezentanta Moto Guzzi , dar nu au nici acolo, asa ca pina la urma renuntam. Vom trai si vom vedea ce va fi. Macar am invatat cum se zice in sirbeste la maneta de ambreiaj, Ceva de genul : "Ručica kvacila". Pina am cotrobait noi prin Tuzla, iaca s-a pus si de o ploaie torentiala, de aia cu spume si bulbuci. Noroc ca am apucat sa ne gasim scut intr-o benzinarie unde facem conversatie cu un caine. Dupa ploaie, fiindca e tirziu si ud bine pe jos, hotarim sa tragem la primul stabiliment de cazare pe care il zarim. Se numeste Hotel Senad od Bosne, e pe malul lacului Modrac si ne tratam cu dus fierbinte si bunatati culinare. Azi au fost 220 km si Yusef s-a comportat bine. Eu am adormit uitindu-ma la un meci de fotbal de la europenele din Franta. Atit de interesant a fost.

@marcone : Nu e camionul lui Ceasca. E al lui Tito. Daca mai tii minte, Tito era ceva mai inalt si mai solid decit Ceasca. Si Jugoslavia era mai mare decit Romania. Asa ca Ceasca se dadea cu Raba, iar Tito cu asta. @Radu H, @ Gabi M : Nu e Mordor, e doar Bosnia. Dar daca stau bine sa ma gindesc, voi baieti aveti dreptate. Prin 1992 - 1995 acolo cam era Mordor.

“Plecam sau nu mai plecam ?!?!” Ma uit din nou la prognoza. E ciudata. De maine arata ploaie, furtuna, chestii nashpa. La fel si zilele care urmeaza. Parca nu-mi vine sa o iau din loc pe o vreme din asta. Culmea e, ca acum e soare. Mult soare. Intreb inca o data: “plecam sau nu mai plecam ?!?!”. Mr. Dee zice: “Hai sa ne riscam. E doar prognoza, nu e obligatoriu sa fie si adevarata. De aia se numeste vremea probabila si nu vremea sigura”. O intreb si pe July, care zice sa facem cum vrem, ea oricum merge cu noi. Deci : “plecam sau nu mai plecam ?!?!” Ei bine, pina la urma am plecat. Unde? Iaca niste poze mai jos , pe post de “introducere”. Cum a fost? O sa vina si povestea.

Vind etrier 4 pistonase Beringer pt Husaberg FS 550. Se potriveste pe furci WP cu distanta intre gaurile de prindere cca 95 mm si disc de 310 mm. Pret 160 euro. tel 0722-202653

Salut, are cca 133 mm (masurat peste maximul crampoanelor)

Donez citeva cauciucuri care le am prin garaj. Sunt inca in stare acceptabila. Pirelli Scorpion 120x70/17 fata + 160x60/17 spate DOT 2006 Metzeler Tourance 100x90 / 19 fata + 130x80/17 spate DOT 2006 Mitas E 07 100x90/ fata DOT 2014 cauciucuri cross 90x100/16 (Michelin + Bull) cauciuc enduro Mitas XT 754 120 x 90 / 18 Maxxis Traxer 130 x80 / 17 spate DOT 2011 Daca e cineva interesat astept mesaj pe PM. Daca nu, atunci in citeva zile le paste "recuperarea energetica"

Pentru ca sa rezolvi problema cu rulmentii trebuie sa masori gaura in care au fost montati precum si boltul prin care trece surubul de prindere. Poti folosi rulmenti din seria HK. Problema majora la Honda ca si la Yamaha este ca fabrica a folosit rulmenti speciali cu dimensiuni care nu se incadreaza in seriile standard de rulmenti. Dar poti sa adaptezi si rulmenti "normali". Avind in vedere ca tu ai mers cu utilajul pina a crapat totul acolo pe jos, daca folosesti rulmenti cu latimea mai mica sau cu diametrul interior mai mic (in care intra boltul de otel) nu o sa ai probleme . Evident ca din cind in cind va trebui sa deschizi cutia cu vaselina si ungi acolo unde trebuie. Probabil ca bolturile originale nu o sa se potriveasca ca au dimensiuni ciudate 17, 21 mm, etc. Daca gasesti la second hand partea aia de link care tie ti s-a distrus, alege-ti rulmentii din seria HK care au diametrul exterior ca sa se potriveasca in locasurile de montaj, iar daca bolturile originale din interiorul rulmentior nu se potrivesc, iti fac eu altele. Pe gratis. O sa-mi trebuiasca doar dimensiunile rulmentilor pe care i-ai ales (seria lor) si dimensiunile bolturilor originale ( un desen cu cote in mm). Poti sa ma contactezi pe PM

Vind Husaberg FE 550 E, an 2006, stare foarte buna de functionare, inmatriculat. Pret 1900 euro. tel. 0722-202653.

Salut, M-ar interesa o janta de roata fata de DL 650 / 1000 pe 19". Vreau sa fac o adaptare la un alt motor. Daca are cineva, astept o oferta pe PM. Sau poate stiti pe cineva care dezmembreaza.

Cel mai probabil in vara lui 2015, A mea a fost in 2011. (/index.php?/topic/665600-sakartvelo-hayastan/), @redippy scuze daca postarea link-ului e neavenita.

Of, of, amintiri , amintiri. Faina tura ai facut. Abia astept sa vad povestea despre Georgia si ai sai soferi.

Salut, Daca nu gasesti unul gata facut sau unul normal de GS pe care sa-l modifici, uite aici o schita cu dimensiunile (scrise cu rosu) pentru un cric central de Dakar (/index.php?/topic/20791-cine-are-bmw-650-f-gsdakar-2000-injectie/?p=2553458). Eu mi l-am facut singur. Spor.

Caut o pedala de pornire pentru Husaberg FE, FS, FC (400, 501, 450 , 550, 650) an pina in 2007. La modelele astea, pedala e situata pe partea stinga a motorului . Daca are cineva de vinzare, astept oferta pe PM

Day 10 E clar , mergem acasa si in spatele nostru ramin atitea locuri faine. Intotdeauna am sentimentul asta cind e finalul unei ture si ma indrept spre casa. De la Berane mai avem vreo 640 km si in plan mai avem un obiectiv de vizitat: zona meandrelor riului Uvac, in Serbia. Dupa un mic dejun mare cit China, plecam de la hotel Lucas din Berane pe la vreo 9 si ne indreptam spre Rožaje ca mai apoi sa trecem in Serbia. Drumul merge pe o vale paralela cu granita cu Kosovo. La un moment dat drumul se bifurca: la stinga Serbia, la dreapta Kosovo. As merge la dreapta dar stiu ca daca o fac o sa am probleme cu granicerii sirbi de fiecare data cind o sa vreau sa intru in Serbia. Renunt la idee si fac stinga. Ajungem si la granita, dar interesant este ca punctele de control intre Crna Gora si Serbia sunt la vreo 4 kilometri distanta unele de altele. Deci o dam prin “no man’s land” un timp. Dupa ce intram in Serbia, facem la stinga pe drumul spre Tutin si mai apoi spre Sjenica ca sa ajungem in zona rezervatiei riului Uvac. Partea asta a Serbiei e ceva mai domoala. E o zona de dealuri, cu drumuri faine si neasfaltate pe alocuri , iar lucrul care mi s-a parut cel mai interesant, mai ales ca habar nu am avut, a fost faptul ca zona e locuita de sirbi musulmani. Toata zona la sud de Sjenica inspre granita cu Kosovo si spre nord catre Ivanjica e preponderent musulmana. Dupa vreo 200 de km de la Berane am ajuns si la meandrele riului Uvac. Zona e foarte frumoasa, pacat ca de la drumul principal nu e semnalizata bine. Eu mi-am facut temele de acasa in ce priveste track-ul GPS si cu toate astea la un moment data m-am incurcat intre drumeaguri. Intr-un final m-am lamurit cum sta treaba si am ajuns la “vidikovac”, adica punctul de belvedere de unde imaginea meandrelor e fantastica. Fiind o zi de luni, am avut si norocul sa fim numai noi doi acolo. Tare frumos a fost. Mai multe despre zona gasiti aici: http://www.uvac.org.rs/eng/index_eng.html Cu ultimul obiectiv din tura bifat, am intors caii spre casa. Era deja ora 14 si mai aveam mult de mers. Drumul prin Serbia a fost numai curbe. Am pornit spre Ivanjica iar de acolo am vrut sa iesim la Kraljevo. De la Ivanjica am ales drumul judetean 197 ca parea mai scurt pe harta. A si fost scurt de numai. Vreo 4 milioane de curbe pe 20 de km. Dupa Kraljevo , fiind deja destul de tirziu am hotarit de comun acord ca daca vrem sa ajungem in aceeasi zi acasa, va trebui sa facem ceea ce nu ne place de loc. Sa mergem spre autostrada de Belgrad. Asa ca de la Kraljevo am luat-o pe national spre Kragujevac si de acolo catre autostrada. Evident ca pe autostrada e foarte “frumos”. Tiruri, masini, inghesuiala, magnific. Noroc ca nu a fost mult , doar vreo 100 – 120 km. Cind s-a inserat am ajuns la granita cu Romania. Am trecut repede la noi si am dat-o spre casa bucuros ca nu mai am mult. Am facut pina aici vreo 2200 km in tura asta, fara probleme. In schimb la noi cum am intrat cum era sa o musc: la interval de 200 de metri 2 caini mi-au sarit in fata, un nenea cu un jeep vrind sa ma depaseasca a vazut primul caine si a frinat ca disperatul mai sa intre in mine, iar un pic mai incolo, la iesirea din Moravita un biciclist beat i-a taiat calea lui July in vreo 5 metri. Norocul ei ca a luat hotarirea cea mai buna si a accelerat si a trecut prin fata lui ca daca frina il lua in plin. Asa ca “welcome to Romania” fiindca asa cum zic motociclistii mai batrini “riding by night is looking for trouble”. Cu ochii cit cepele dupa 640 km , pe la 10 seara, am ajuns si acasa, teferi. Doamne, multzamu-ti !!! Acum partea cifrelor: traseu 2174 km (din care vreo 600 km pe drumuri neasfaltate), consum cca 4 ltr/100 km/ moto, costuri totale (benzina, cazare, mincare, etc) cca 650 euro pt 2 persoane + 2 motoare. Cam asa a fost. Mai vreau.

Vind Husaberg FE 550 E, an 2006, stare foarte buna de functionare, inmatriculat, istoric de servisare, consumabile schimbate, pinion + lant + foaie + patina lant schimbate , garnituri de rezerva (capac lateral ambreiaj, pompa apa) . Pret 1890 euro. Tel 0722-202653

Day 7 – 8 Cum ziceam. Baie , plaja, nisip negru, mare verde, mincare ieftina si buna. Albania, pe placul meu. Day 9 Dupa atita putoreala abia am asteptat sa ma sui pe cal. Sa stau mai mult de 2 zile la mare fara sa fac nimic, ma indeamna sa-mi tai venele cu pinza de bomfaier. Pinza de bomfaier nu am avut cu mine asa ca am hotarit sa o luam inspre casa. Deci intoarcem mototcicletele spre nord. In planul de azi avem o deplasare pina la Theth, ca l-am ratat la venire, si apoi sa trecem in Crna Gora prin valea Tamare – Vermosh spre Berane (MNE). Asa ca ne-am luat ramas bun de la Ismet si al lui hotel si ne-am indreptat spre Theth. Traseul spre Theth merge pe o vale destul de larga, iar drumul este asfaltat. La inceput nu e cel mai bun asfalt dar apoi, fiindca si albanezii acceseaza fonduri europene si se pare ca le si folosesc cu cap, drumul s-a transformat in unul cu asfalt impecabil. Asta ne-a facut sa verificam daca mai stim sa polizam scaritele. Am reusit. Drumul urca destul de mult, cu niste serpentine foarte imbietoare. Citisem pe net un articol care zicea ca la Theth acum se poate ajunge si cu autoturismele. La cum arata drumul acolo , mi-am zis ca se putea ajunge si cu un Ferrari. Asta pina am ajuns sus in pas. De acolo am intrat pe macadam. Si am coborit vreo 17 kilometri fara motor. Yuppie!!!. A fost chiar fain. Mai nasol a fost ca am ajuns cam pe la jumatatea coboririi o coloana de vreo citeva autoturisme care se tirau pe drum in jos si a trebuit sa-mi pornesc motorul ca sa-i depasesc, iar din cauza drumului ingust si virajat a fost un pic mai cu emotii. Probabil au citit si ei articolul de pe net si l-au crezut. Dupa cei 17 km de coborire am ajuns in Theth, unde voiam sa ajung de vreo 3 ani. Locul e foarte fain si zona e dezvoltata pentru turismul montan. De jur imprejur sunt asa numitii Alpi Albanezi din Parcul National Thethi e Valbones. Pentru un iubitor de munte citeva zile in zona promit un timp petrecut cu folos pentru spalarea creierului si ochilor , la ce peisaj e in jur. Noi in schimb suntem la finalul vacantei asa ca ne discutam daca facem drumul roata pe vale inspre Shkoder sau ne intoarcem pe unde am coborit. Stiam ca pe vale sunt vreo 70 de km neasfaltati . Gindindu-ma ca aveam la dispozitie doar vreo 2 zile ca sa ajungem acasa, ca deh trebuia sa ne intoarcem la lucru de vreo 2 zile, dar ne-am lungit, am hotarit sa ne intoarcem prin acelasi loc. Deci cei 17 km coboriti fara motor , i-am facut in sens invers, evident cu acceleratia in “blana”.Atit de in blana ca ne-a luat aproape o ora sa ajungem sus in pas la asfalt. Dupa ce am ajuns si la nationalul SH1 am luat-o inspre Tamare cu directia setata pe granita cu Crna Gora. Albanezii s-au apucat sa reabiliteze si drumul asta, care era considerat pina acum vreo 2-3 ani, unul dintre cele mai periculoase din lume. Pina la Tamare sunt vreo 30 de kilometri de asfalt ca in palma, kilometri asezonati cu serpentine. Pe masura ce urcam e din ce in ce mai cald. In departare se vede o bucata din Lacul Shkoder si parca nu m-ar deranja o balaceala, dar lacul e departe si in directia opusa. Cind ajungem sus in pas ne oprim la un punct de belvedere si ne pica fata cind vedem ce urmeaza. Vreo 10 – 12 km numai de serpentine in ac de par, o frumusete. Din pacate noi coborim in loc sa urcam acea portiune, dar cred ca pe urcare ar fi un adevarat iures cu o motocicleta de viteza. Sus in punctul de belvedere ne intilnim cu un grup de motociclisti slovaci dotati cu niste BMW-uri de 1200 cu care ne impartasim experientele de calatorie. Oamenii ne zic ca dupa Tamare drumul e in lucru si s-au chinuit de numai sa parcurga cei 30 de km de la granita pina la Tamare. Oricum, zona spre care urma sa ne indreptam arata de sus intr-un mare fel. Dupa Tamare, evident ca asfaltul s-a terminat. Se vedea ca drumul era in constructie dar nu parea atit de greu cit ziceau slovacii. De jur imprejur sunt munti si ma simt de parca as fi pe Pamir Highway. Din loc in loc trecem de utilaje care sparg, darima, muta tot felul de pietre si pietroaie ca sa faca posibil asfaltarea acestui drum. Dupa vreo citiva kilometri dam de un italian care venea cu un Dragstar din directia opusa impreuna cu nevasta pe post de pasager. Are o fatza de om terminat, e plin de praf si ma intreaba cam citi kilometri mai sunt de drum neasfaltat. Il asigur ca nu mai e mult si apoi o sa se bucure intens. Il intreb cum e drumul in continuare si dupa fatza lui as zice ca e ori hard enduro ori “apocalipse now”. Vreo 40 de km zice omul. Noi o dam in continuare , dar eu ma bucur de fiecare metru care il fac. Drumul nu este exagerat de greu, cu exceptia unei mici portiuni unde s-a pus piatra concasata si nu au apucat inca sa o compacteze albanezii mei. Din cauza asta cam valsam cu motoarele dar in final biruim sa trecem fara probleme. Mergind pe vale ma asteptam sa fie mai racoare , dar probabil din cauza pietroaielor de jur imprejur era ca in cuptor. Cu apa de baut aproape pe terminate, am dat de o cismea ridicata in memoria unor eroi albanezi care au avut ceva convorbiri neconventionale cu turcii pe vremuri, si ne-am bucurat de o apa rece si revigoranta. Mai mai ca le-am secat la oameni izvorul. Dupa vreo citiva kilometri de macadam si niste cazemate albaneze, intr-un final am ajuns si la Vermosh unde a reaparut asfaltul. Pe “tripmeter” arata ca au fost 25 de km neasfaltati. Si ne-a luat cam 2 ore sa-i facem. Daca va dati cu Dragstarul sau o motocicleta grea prin zona, o sa vi se para ca sunt de fapt 40 km si o sa va ia 4 ore. Drumul asta cind va fi gata , o sa fie o “nebunie” de facut cu orice fel de motocicleta. Dar atunci vor fi probabil si un milion de masini pe acolo. Eu m-am bucurat de el , asa cum este acum: mai salbatic. De la Vermosh pina la granita mai e o aruncatura de bat. Dupa granita am luat-o inspre Berane, unde pe seara am tras la un hotel pe marginea drumului sa dam jos tona de praf de pe noi , sa mincam portii imense si sa dormim lemn.

Stii, intotdeauna o sa fie asa: politicienii fac razboaiele iar oamenii de rind le poarta. Iar chestia din Bosnia, arata inca o data ca razboiul este nebunia suprema a omenirii.

Multumesc pentru aprecieri. Nu cred ca poate fi numita "tura anului" pentru forumul asta. Dar pot sa spun ca pentru mine a fost tura anului. Chiar mi-am dorit tare mult sa merg pe unde am mers. Si mi-a placut Day 6 Vintul a cam suflat toata noaptea si ma asteptam ca dimineatza sa fie nori. Cerul era bec. Lacul la fel. Seara, omul de la “kafana” din container mi-a zis ca apa e calda in lac si pot sa fac baie. Nu l-am crezut,dar cind m-am dus dimineatza sa ma spal am constatat ca avea dreptate. Nu era ea fierbinte, dar nici sa ti se desprinda toate alea de pe tine din cauza frigului nu era. Oricum cresteau nuferi , deci implicit era mai calda decit o apa normala dintr-un lac la 1400 de metri. De la Bukumirsko Jezero am pornit spre tinta noastra : Theth / Albania. De vreo 3 ani m-am tot gindit cum sa ajung acolo, ca am vazut tot felul de poze, care culmea, mi-au placut. Drumul spre granita cu Albania l-am gindit in asa fel incit sa ocolim Podgorica, ca episodul de pe drumul spre Kolašin mi-a ajuns. Drumul merge pe creasta muntilor inspre Podgorica, iar la un moment dat stiam ca trebuie sa mai trecem o creasta ca sa ajungem in nationalul spre Shkoder. Asfaltul este bun , dar drumul e ingust cam cit un Logan. Dam de un loc plin cu zmeura , asa ca “motociclitul” ia o pauza , pina ne saturam de cules si mincat din oferta zilei. Cind m-am documentat si pregatit tura, mi-am trasat trackul GPS pe Google Maps. Aici, in zona asta din Crna Gora am constatat ca mi-am facut bine treaba, fiindca pe Garminul meu nu mai apareau desenate drumuri. La intersectii m-am ghidat dupa track, ca indicatoare nu erau, iar harta de hirtie pe care o aveam era mai aproximativa ca harta piratilor care au ascuns o comoara pe vreo insula pustie. Dupa ce am urcat, am coborit, am virat si la stinga si la dreapta pe toate curbele de pe drumul ala am ajuns intr-un sat unde Garminul m-a aratat ca in fata la vreo 1 km este un drum mare. Track-ul ducea intr-acolo asa ca evident ca ne-am dus si noi. A urmat una dintre cele mai grele portiuni pe care am facut-o in tura de pina acum. Asfaltul s-a terminat dupa vreo 20 de metri si a urmat un drum de pietris care se misca in toate felurile. Curbe strinse si in panta accentuata, asa ca daca trageam gazul ca sa urc, spatele sarea in toate partile. Nici mie nu mi-a fost usor , ce sa mai zic de saraca July. Evident ca a urmat si supararea si intrebarea “de ce ai ales drumul asta ??????????” Ce poti sa raspunzi cind femeia e furioasa? Te faci mic, iei figura unui caine batut, si zici adevarul: “credeam ca-i asfaltat si oricum voiam sa ocolesc Podgorica” . Raspunsul era cel asteptat: “ EVIDENT!!! Asa faci intotdeauna. Daca nu-i piatra, e noroi. Daca nu-i noroi , e apa pina in git. Tu te imbolnavesti daca mergi o zi pe asfalt???” Ei pina la urma kilometrul ala s-a terminat si au mai urmati altii 5 , dar mult mai usori. Am ocolit si Podgorica, care se vedea destul de fain de pe deal. La un moment dat am iesit in asfalt. Eu eram cu ochii amindoi la GPS sa vad pe unde o luam. Cind ma uit la stinga, pe marginea drumului lucrind la radiator erau polonezii mei impreuna cu IMS-ul lor, cu care ne-am cunoscut si vorbit la Lukomir in Bosnia. Ei au venit pe alta parte si voiau sa mearga la Rikavacko Jezero. Ne-am pozat, ne-am bucurat si ne-am despartit, fiecare luind-o pe drumul lui. Am coborit spre nationalul de Shkoder printr-o zona unde a fost la un moment dat incendiu. Peisajul arata tare bizar, si mirosea a iarba arsa destul de tare, semn ca nu de mult pe acolo nu prea era bine sa te plimbi. La un moment dat ne oprim la o mica pauza de dezmortire si July imi zice: “ Fi atent! In fata este un deal cu un drum care urca in zig-zag. Am vazut de sus ca drumul nu e asfaltat, asa ca sa nu-ti treaca prin cap sa mergi pe el. Si nici nu-mi pasa ca trackul poate iti zice ca pe acolo trebuie sa mergi . Te descurci si faci alta ruta”. Era clar, off-road azi = exclus , asta daca nu vroiam sa dorm la noapte afara pe presh si in ploaie. Ne-am continuat drumul, insa eu mergeam cu un ochi la drum, unul la Garmin si unul la dealul in cauza. Pina la urma dealul a ramas in urma. Si falnic si triumfal nationalul de Podgorica – Shkoder ne-a primit cu bratele deschise. Impreuna cu toate masinile si camioanele disponibile. Pe drum spre vama am trecut pe linga o bucata din Skadarsko Jezero aka Liqeni i Shkodres. Dupa aia a urmat vama cu Albania, unde politistii de frontiera albanezi au deschis special un ghiseu pentru mine si July. Stiam eu de ce imi place tzara asta. Oamenii sunt prietenosi, iar pe mine ma iubesc de-a dreptul. Am continuat pe SH 1 iar la un moment dat am ajuns la intersectia unde trebuia sa o luam spre Theth. Planul initial era ca sa mergem la Theth si apoi sa continuam pe vale inspre Shkoder. Stiam ca e o portiune neasfaltata pina la Theth si apoi inca vreo 60 – 70 de km tot neasfaltati inspre Shkoder. Cum chestia cu dormitul pe presh nu mi se parea o idee buna la acel moment, dupa o consfatuire scurta si cu decizie unanima am renuntat la planul initial si am pornit spre Velipoja , ca sa frecam menta si sa ne odihnim 2,5 zile pe malul marii. Drumul pina acolo e OK, trebuie doar traversat Shkoderul. Sunt obisnuit cu traficul albanez , ca sunt a treia oara pe aici, si la comunicare folosesc gimnastica. Vorbesc atit de bine ca ma dor mainile dupa o vreme. La intrarea in Velipoja, la umbra unui plop ma asteptau 3 politisti. Cum m-au vazut , unul impreuna cu bastonul lui mi-a iesit in cale. “ Salut, ce mai faci?” “Bine , multumesc de intrebare, voinicule politist albanez”. “ Cu ce motor te dai?” “ Cu BMW, minca-l-ar tata” “ Pai viteazule motociclist roman, si eu tot cu BMW ma dau. Hai sa-l vezi!” Avea omul dreptate. Se dadea cu un F 650 GS si era mandru ca avea vreo 18000 de km cu el. I-am aratat si eu ca am 85000 cu Duki si July 70000 cu Jessie. Respectul lui a crescut pina la nori dus –intors , iar apoi cu stringeri sincere de maini si cu batai amicale pe spate si umeri, ne-am despartit, in timp ce colegii lui il faceau la bani pe unul cu o masina. Ce sa-i faci, daca omul ala nu era motociclist. Ghinion. La Velipoja ne-am cazat la Brian Hotel. In satucul / orasul asta totul e in dezvoltare, cam cum era litoralul romanesc prin anii 90. Preturile sunt destul de OK ca am luat camera de 2 persoane cu 30 de euro/noapte. De negociat am negociat cu Ismet , care nu vorbeste decit albaneza. Si eu tot asa, numai ca eu vorbeam cu accent. Asta din cauza mainii stingi ca ma durea un pic de la folosirea manetei de ambreiaj. Cu dreapta vorbeam perfect. Pina la urma ne-am inteles si am devenit si prieteni foarte buni. Dupa cazare a urmat plaja, cu nisip negru. Si baie. Si iar plaja si iar baie. Din cind in cind am mai si mincat. Asta timp de 2,5 zile.

Bravo, fain drum. Am vrut sa-l fac si eu cind am ajuns la Theth, dar July a mea era deja satula de off-road si ne-am intors pe unde am venit. Am luat-o spre Vermos sa trecem in Crna Gora din nou si ne-am luat din plin portia de off-road pentru ziua respectiva