-
Număr conținut
3.805 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de DonFlamingo
-
Din experiență adunate și de la bătrâni furate 😊
topic a răspuns lui DonFlamingo în l.u.vul Motociclisti, in fiecare zi
-
Paza buna trece primejdia rea? Cel mai bine sa te asiguri că sa nu ajungi in postura de victimă. Și în plus garajul are și alt rol în afara de prevenirea furtului: conservarea motoretei. Nu sta in ploaie, nu in soare, nu in zăpadă, nu in umezeala, nu rugina, vopseaua își va păstra culoarea. Aici unde recomand eu nu sunt nici șobolani, pentru că sunt pisici in garaj și îi vânează (avem și noi grija de ele și le dăm mâncare și apă dar își fac și datoria sa țină șobolanii la distanta) și astfel nu vei avea nici cabluri roase. Singurul dezavantaj este prețul de 130 de lei pe lună.
-
Da parcare subterană, cu locuri speciale pentru moto. Este parcarea de la TNB din subteran sau de la Intercontinental dar e aceeași. E foarte buna parcarea desi cam scumpă. Iarna, vara nu ai stres, nu o ploua, nu sta in soare, nu o ninge. Depinde și cât vrei sa o tii
-
Am idee, 130 de lei pe lună la Universitate, e sistem de tip abonament
-
Hard enduriştii: inconştienți sau doar nesimțiți?!
topic a răspuns lui DonFlamingo în futuigroapaul Cluj
Nu sunt nici măcar nesimțiți sunt doar m****i și evident că îi doare la banana de natura. -
Ce blugi moto de buget recomandati?
topic a răspuns lui DonFlamingo în XaeLul Echipamente din material textil
70 degrees am și eu pentru oraș și sunt f buni la banii ăștia. Raport preț calitate cred că sunt imbatabili. -
Las asta aici: https://www.motorcycle.com/manufacturer/bmw/spy-shots-2023-bmw-r1300gs-spotted.html
- 9.816 răspunsuri
-
- Difuzoare schimbate
- R1100 RT
- (și 4 alții)
-
Asta cam așa e, nu prea am stat pe aici sa discut, și nici nu e așa important....cred. poate cel mai important este bunul simț și cred că asta ne scapă și ne aduce întregi acasă, pentru restul poate exista MasterCard. Revenind on-topic la mersul cu pasager că începător pentru @Rares2005 ia citește aici: https://www.k1600forum.com/threads/how-much-experience-to-buy-a-k1600.199172/#post-2549165 E de pe forumul de K1600 unde un nene de 56 începător vrea să își ia K1600. Și a început pe R1250RT și direct mers cu pasager. Clar nu are 16 ani dar arată că se poate totuși și exista speranță. Și cum zice și cineva acolo, daca unu merge de 20 de ani nu înseamnă că are neapărat 20 de ani de experiență ci poate doar că are 1 an de experiență de 20 de ori
-
Și mai e o a 4-a categorie, aia pe care ii doare la banana de restul categoriilor și de părerile lor
-
E bine că va mândriți cu logica că doar despre asta e vorba. Pai daca e sa o iei așa motociclismul nu are treabă cu logica, că logic vorbind e mult prea periculos atâta dpdv accidentări cât și sănătate (sa stai cum stau unii în coloana și să inspiri toate noxele nu e chiar sănătate curată). Daca e sa stai sa pui plusuri și minusuri la a merge cu motoreta ajungi la concluzia că e mai bine cu metroul și mult mai sigur și eficient. La motoare e vorba de a alege cu inima/sufletul. Cheers, Luați R1 la copii!
-
Pai ăla cu punctul negru nu e cumva pentru zonele foarte periculoase unde s-au întâmplat multe accidente? Sau confund eu?
-
Oops bine că ai zis, că eu nu mai am Versysul pentru aventuri de genul asta. Dar mă bate gândul acum sa iau și un mini ADV gen Versys X300 sau Vstrom 250. Eu sunt in Skiathos acum (am venit pe moto cu tot cu pasagera și full bagaje) și aici am închiriat un Versys X300 pentru drumurile lor offroad. Absolut geniala jucărica asta, am mers și ajuns in locuri unde cam pe jos trebuie sa o iei.
-
Semnul de curba strânsă e una, dar ar trebui pus și semn d-ala cu cerc negru daca se tot întâmplă multe acolo.
-
De la 15-20 km/h încolo nici nu ai cum sa schimbi direcția fara counter steering, poate vrei sa zici sa conștientizeze.
-
Nice, dar cam puțin 5 zile. Frumoasa ar fi o tura mai de 3 săptămâni așa, nu de alta dar sa ne unga pe inima. Cazari cum a fost sau doar camping? Și poate la anul după ce se termina cu toată mascareala asta sa pregătim o tura de Turcia Nord -> Georgia -> Azerbaidjan și întors pe la ruși. Dar la anul asta.
-
Scuze am mințit, am luat la plimbare un nepot de al pasagerei mele că da vadă cum e pe 2 roti (el având 17 ani) și cică să întrebe de motoare. Singurul lucru pe care i l-am recomandat a fost sa lase supersportivele și miarele că nu e bune mămică pentru sănătate și să înceapă pe un cruisere mic sau pe motorete gen Versys X300 sau Vstrom 250 care mi se par absolut geniale. Suntem de foarte mult timp in offtopic In ceea ce îi privește pe aia, Jerry Palladino e top și la cum explică și la cum exemplifica exercițiile și tehnicile de îndemânare și control și le face numai pe motoare imense că și gabarit. Și pe lângă ei mai e un nene cu ADV-uri care învață cum să mergi offroad cu motoretele mari stil GS (adică eu la el m-am uitat sa învăț cum sa merg prin păduri cu motoreta). O să-l caut sa pun link Deci pe nenea cu ADV-urile îl cheamă Bret Tkacs și am văzut că a mai făcut și colaborare cu FortNine.
-
Pai motojitsu mai comercializa, nu știu dacă o mai face, accesorii pentru moto. Avea diferite modele de spătare pentru Rider pentru cruisere. Pe site și în discuții pe email mi-a spus că era 150 de dolari. După ce am plasat comanda s-au transformat în 225 de dolari. Pai bine nu am discutat și mi-ai spus un preț și acum îmi zici altceva? Dar în disperare de cauza am luat și aia fost. In ceea ce privește sa spun altora ce greșesc și cum fac, nu prea am ce, nu de alta dar eu tot începător mă consider și voi fi mereu.
-
Cred că nu prea ai înțeles care e treabă. Aia cei mai vechi și care merg de f multi km cam merg solo, au lăsat mersul in gașca de multa vreme asta daca au mers vreodată în grupuri. Și dintre prietenii tai cei mai buni mi se par MC și Joe Palladino, ăla Motjitsu mai bate câmpii și mai e și escroc pe deasupra.
-
Doar ca să înțeleg: daca e roșu și mașinile oprite la semafor , stai in coloana și nu te bagi deloc?
-
La ce scrii tu aici nu ar trebui sa mai iasă nimeni pe motor de frica de orice: de trafic, de șoferi, de soare, de vânt, de ploi, de pasager. Mai bine cumperi o motoreta o tii in casa și exersezi pe PC la un joc de Moto GP. E mult mai sigur și nu ai stres de accident. Ahh și ferească Dumnezeu de drumuri in afara orașului sau chiar și drumuri mai lungi, acolo pericol public și riscuri.
-
La GT am protecție mai buna la vânt după ce i-am schimbat parbrizul. Parbrizul original sport era jalnic, flutura vântul din toate direcțiile și pentru mine și pentru pasagera. Acum într-adevăr e mult mult mai bine. Și da sper și eu să fie fiabil mecanismul de la ochelari ,nu de alta dar eu ii ridic, ii las foarte des
-
Circumferința e doar prima problema in alegerea căștii. Din păcate trebuie probate, probate și iar probate, iar uneori tot poți să dai chix. Spre exemplu eu am XL (doar capu mare, creier mic care înoata bine pe acolo) iar la Schubert nu știu ce au făcut și cum au modificat dimensiunile dar mie doar XXL mi se potrivea și aia era cam larga. La Shoei din păcate nu s-a potrivit flip-up in schimb Air 2 venea turnat. Aia e, este și un pic de loterie aici.
-
-
Hello, Câteva adăugiri/comentarii și poze de la mine după 1000 de km făcuți cu ea: - Nu se aburește nimic și eu am plecat pe ploile astea - tine bine la apa și nu intra pe nicaieri - Foarte silențioasă, aici e top și peste Neotec 2 și peste C4 Pro - așa e, interiorul nu e chiar la nivelul Neotec 2 sau C4 Pro. - Sistemul pentru ochelarii de soare mi se pare slab și greu de folosit. Adică comparativ cu Neotec 2 sau C4 Pro e departe rău de adevăr - Sistemul lor de intercom, la banii ăștia ar fi trebuit să fie mai bine integrat, gen cum e la Neotec 2 sau C4 Pro. Și da și mie mi se întâmplă când cobor mandibula să stingă microfonul. Trebuie orientat cum mai înspre obraz și în sus că să nu mai fie probleme. - Eu am simțit presiune in partea stângă spate a capului, dar asta datorita Neck curtain cu care a venit în pachet și care e opțional. L-am scos și acum pare in regula - De aerisire nu zic că merg cu cagula și nu se simte atât de mult. Oricum pentru asta ridic mandibula in localități. - Design foarte frumos, mie unul îmi place foarte mult și mi se pare că este peste Neotec 2 și C4 Pro (care este castron) - Mie dintre toate flip-upurile de top Doar RPHA 90s mi s-a potrivit pe cap, in rest Neotec 2 imi distrugea mandibula iar C4 Pro larga. Per total e ok, dar se vede că nu e chiar acolo cu celelalte 2 doua. Nu e departe dar totuși, și bine și la preț nu e cu celelalte (Neotec 2 - 3250 lei, C4 Pro 3450 lei iar RPHA 90S 2400 lei). @adimotor AGV nu mi-aș mai lua în veci. Da interiorul pare foarte premium și mie îmi vin turnate, dar după 2 ani incepe sa se duca acest interior, se scamoseste cumva și practic se duce pe apa sâmbetei și trebuie înlocuit, iar preturile pentru un interior la ei sunt cat o casca noua de nivel mediu (gen 200 - 250 euro)
-
Recomandari motor tip cruiser pentru un incepator.
topic a răspuns lui DonFlamingo în Tudi23ul Incepatori
Pai atunci mai bine dragstarul de 1100. După o readuce la normal și e mai infipta decât vulcanele