Galen

Ei, pina la uirma intimplarile astea bizare se explica macar , chiar daca nu se lamuresc . Unii dintre noi traim de mult timp in Romania si sintem din pacate obisnuiti cu fenomenul asta ABSOLUT CARACTERISTIC plaiurilor mioritice Se pare ca nici virsta nu atenueaza imboldul omniprezent de a masacra capra vecinului. Imi exprim speranta ca majoritatea veteranilor cugeta totusi si nu vor da urmare indemnurilor la zizanie. In rest nu am hotarit inca daca metodele folosite pe aici sint doar ridicole sau pur si simplu mioritice

Mare plictiseala azi si vreme urita. Eram gata sa ma urc in masina si sa ma duc la Felix sau ceva similar. Gasesc insa in masina un anunt (fluturas primit in ceva supermarket) de care chiar nu imi mai aminteam. http://www.metalhead.ro/concerte/Cei_mai_b...st-aid90365-l-1 enjoy!

Da lupule, la tine ma gindeam, tu esti un model de aspirant in sensul pozitiv. Si normal ca-ti sta mai bine cu tresele alea decit mie Grija la drum

Nu se desfiinteaza nimeni . Veteranii cu "probleme" pot sa si le rezolve sau sa se retraga. Majoritatea vor merge inainte impreuna cu AMOVERO. Topicul asta incepe sa aiba conexiuni nedorite cu o veche problema pe forumul asta si anume "cine sint adevaratii motociclisti". Noi cei din AMOVERO sintem veterani pur si simplu si personal sint mindru ca am ajuns sa pun tresele acelea pe sigla AMOVERO. In plus imi place in cea mai mare masura si compania cind ne intilnim intre noi si cu simpatizantii (viitori veterani fara fitze). Constat insa ca de pe margine tot felul de motociclisti "new entry" in cel mai pur stil Romanesc, incearca sa demoleze o organizatie, pentru simplul motiv ca nu au inca acces cu drepturi depline (doar simpatizanti) si ca sigla asta le lipseste de pe piepturile de paun. Regret ca unii dintre veterani au putut fi provocati si ca jocurile astea le-au provocat multa amaraciune. Personal nu mi-am pus inca (de doi ani ) sigla pe vesta imi lipseau cifrele cu anul carnetului si nici nu voiam sa " imi dau importanta". Discutiile de aici insa m-au decis ca reactie sa o cos cit mai repede, macar nu voi fi abordat de catre unii pe care constat aici ca nici mie nu mi-ar placea sa-i abordez. cam atit, asfalt uscat tuturor, in primul rind veteranilor! pina la prima intilnire unde voi putea si eu sa particip

Chiar ca se beleste iremediabil clima, asta nu ma asteptam sa vad, inundatii in tara incendiilor devastatoare. Faina idee altfel "pub in the middle of nowhere" . In aceeasi incinta era si muzeul? Si in fine felicitari pentru abdicarea de la regulile musulmane! Vad ca in cuplul vostru femeia merge inainte

Chiar daca exista, nu asta are relevanta. Eu am avut intotdeuna cel putin doua motoare inmatriculate. Prin 89 cind m-am insurat, nevasta-mea s-a tinut indelung de capul meu sa vind simpsonul sport indelung customizat de mine, ne trebuia neaparat mobila de bucatarie si alte chestii. Ideea e ca in final am cedat si desi mai calaream danuvia incolo si incoace ceva imi lipsea grav. Pentru ca intr-o zi eram intr-un bar si la un moment dat un tigan a dat usa de perete si a intrebat: nu-i trebe la nimeni un voshod nou nout si proaspat trintit de fiu-meu? Iar eu am zis fara macar sa ma gindesc: da-l repede incoace! Si sint convins ca multi dintre voi ati patit faza asta. Ceea ce mi se pare mult mai relevant Mesaj completat

Salutul nu e chestiune de intietate intre motociclisti. Sintem egali ca drept la RESPECT, PARCURGEM ACELEASI DRUMURI CU ACELEASI RISCURI. Merita acelasi respect si cel care a ajuns sa conduca ultimul tip de BMW la fel cu cel care a ramas din motive care nu conteaza la Danuvia de 125 (primul meu motor) sau la ceva MZ. Realitatea in trafic este simpla: motociclistii se saluta intre ei iar cei care nu primesc salutul inapoi si nu se supara au prioritar tot respectul meu, deoarece: -fiecare din noi mai "uita " sa salute, pentru ca nu sintem roboti, mai avem ginduri, ne mai uitam in alta parte, ne mai uitam prin oameni, uneori tocmai facem cite-o manevra mai delicata (serpareasca prin trafic) etc. -unii utilizatori de motociclete nu saluta(in special unii cu cilindree mari sau cu patchuri ciudate pe spate), dar asta e problema lor, nu ar trebui sa fie problema noastra, noi ii salutam pur si simplu si pe astia -scuteristii nu ne saluta, la inceput cind au aparut, eu ii salutam, dar neprimind aproape niciodata raspuns, nu-i mai salut decit din greseala. Problema a pornit insa de la ei, asa ca nu ma simt culpabil. Adevarul e ca se autopercep ca o categorie aparte, la fel ca si biciclistii. -la inceputuri ne salutam cu farul la fel ca automobilistii pentru ca eram foarte putini. (putini am fost multi am ramas ) Acum traficul aglomerat nu ne mai permite astfel de gesturi ample ( la danuvia comutatorul de far era chiar pe far). Deasemenea sintem atit de multi incit uneori salutam aproape continuu. De aceea gestul de salut trebuie adaptat imprjurarilor, de la o simpla inclinare de cap in situatii aglomerate, la salutul cu mina cind circumstantele permit. Salutul cu piciorul este nerecomandabil si ca estetica dar mai ales ca periculozitate, au fost accidente(dezechilibreaza motorul) Se mai poate saluta si cu farul, dar asta a devenit in timp un semnal de "atentie, radar! sau filtru politie" va salut pe toti!

zgomotul ala scoate mobra din orice macadam uleios

Nu se destrama nimic. E o furtuna intr-un pahar cu apa. Un tip de pe margine gelos ca nu are cei 10 ani, a riciit si orgoliile altora care se vor mai veterani decit alti veterani. Criteriul de acordare a treselor este foarte corect si bine gindit. Restul este o problema de bun simt si spirit si cei de la Tismana le aveau pe amindoua. Personal m-am dat cu 7 motoare pina acum aproape zilnic (inclusiv iarna) de 27 de ani, dar nu am nimic cu unii mai ghinionisti care au mai intrerupt, dar sint animati de acelasi spirit. Si sint convins ca tipii cu carnete "de sertar" care solicita trese sint neglijabil de putini. Daca vor constitui o problema se pot oricind lua masuri fondind alte organizatii mai exclusiviste: propun citeva titulaturi: "asociatia motociclistilor de zi lumina" "asociatia batrinelor funduletze batucite 8 zile pe saptamina" "asociatia motociclistilor anti "intreruptus"" si asi putea continua Asa ca pace si respect macar intre noi veteranii please!

AMOVERO a cautat un criteriu onest si general valabil de evaluare a calitatii de veteran. Cazul prezentat de Dvs este o situatie aparte. In general motociclistii nu isi intrerup "activitatea" care ii mentine tineri si fericiti. Am fost la cele doua intruniri de la Tismana si consider ca marea majoritate a celor prezenti acolo au dus si duc in continuare din placere si convingere o viata de motociclist. Si ma refer in special la cei care si-au oficializat prin trese statutul de veteran. Exceptiile de genul celor mentionate de Dvs nu schimba regula, mai ales ca omul nu a cerut probabil tresele ca sa le puna in sertar, le va purta mergind pe doua roti pe sosele. Nu cred ca e cazul ca cineva sa-si supraevalueze sau subevalueze 'meritele", care sint in primul rind expresia unei stari de spirit si de gratie. Invidia unora e mare insa si acestia cauta cu minutiozitate exceptii in speranta ca le pot prezenta ca reguli. Veti aduna poate si Dvs 10 ani de motociclism si veti primi prima tresa. Deocamdata poza de avatar si atitudinea va recomanda drept camionagiu. Asfalt uscat si Dvs! Mesaj completat Cei care sint veterani de ani si km se cunosc in general intre ei si se simt. Personal nu am sa numar tresele de pe sigla nici unui veteran. Probabil ca mai sint unii care au mai trisat cu o tresa, no hard feelings! . Asta nu schimba datele problemei. Nu o sa ne apucam sa facem anchete cronologice si politie ca sa-l identificam pe cel mai veteran dintre veterani, sau pe cel mai putin veteran. Personal am motociclat toti cei 27 de ani de cind am carnetul dar nu am de gind sa arat cu degetul pe cineva pentru ca nu a avut motor o vreme sau a fost bolnav, sau de-astea. Mai vin pe la intrunirile de veterani si pasionati recent de fenomen sa ne cunoasca sa umble cu noi si sa povestim, asa ca statutul de veteran trebuie sa ramina onorific si nu un trofeu de palmares. In definitiv nu am sa uit ce spunea unul dintre veteranii de 3 trese, anume ca statutul asta inseamna reumatism, artrita, vinturi si alte "fericiri" similare

Ca sa dai ca lumea cu capul de pragul de sus nu ai incotro,trebuie macar sa incerci. Mai ales daca te crezi cineva si vezi in tine un potential. Apoi realizezi invariabil ca totul e de fapt o chestiune simpla de teoria multimilor, te cuprinde repede disperarea si apoi invariabil resemnarea. Specia umana nu are memorie genetica, altfel eram de mult dumnezei

Calatoriile sint raspunsuri la intrebarile neastimparate pe care ti le pui mereu....sint verificarea sau confirmarea unor alte variante de existenta pe care imaginatia ti le trimite in vis ....sint puterea de a descoperi cu incintare si emotie, noi teritorii fizice si ideatice....pentru ca da, odgoanele astea trebuie rupte macar doua saptamini pe an. ...... Asa este, cimitirele acelea si casele bombardate si parasite, cu copacii crescind intre ziduri sint martorii tacuti a 5 ani de razboi, cind au murit zeci de mii de oameni. Ai remarcat contrastul intre minarete si cupole, asta e raspunsul. Civilizatiile sint de fapt variante de a structura pe baze rationale organismul social. Deoarece reprezinta solutii fundamental diferite, crestinii si musulmanii nu se vor intelege niciodata decit la nivel de suprastructura, ceea ce este irelevant. La nivelul maselor, ambele religii reprezinta instrumente de manipulare si control. Asa ca starea de pace sau razboi depinde de fapt de modul in care acestia sint manipulati de catre liderii lor religiosi care sint si liderii de opinie. Acestia nu reprezinta suprastructura lor intelectuala ci in final diverse interese de hegemonie economica locala sau mai nou internationala. Cei care detin puterea economica si informatia in lumea asta, fac dintotdeauna ce vor. Nu mai au nevoie de razboaie mondiale, au inventat o noua notiune mai eficace, se cheama mondializare (manipulare la nivel mondial) Lor nu le pasa de cimitire, pentru ei sint in cel mai bun caz costuri colaterale. Paradoxul este evident. Oamenii simpli sint peste tot la fel in spatiul exyugoslav, dau dovada de solidaritate si daca ai necazuri te ajuta. Viata este insa grea peste tot si se aduna frustrari. Pe care "meseriasii" le folosesc asa cum ii ajuta capul sau in alte cazuri cum le dicteaza stapinii lor din exterior. Democratia este la fel ca si religiile o gogorita imensa. Evolutia omenirii tine pur si simplu de bun simt si de cultura. Notiuni care exista ca stare latenta in mase. Starea de pace sau razboi insa este dictata mereu de intelepciunea stapinilor, o notiune extrem de variabila si invers proportionala cu numarul cimitirelor. Pentru mine raspunsul final a fost simplu. Traim asa cum alegem, asa cum avem incredere in bunele noastre instincte si in bunul nostru simt. Si poate ca e mai buna o tara plina de cimitire in care insa se reconstruieste pe principii superioare, decit o tara, fara credinta, fara bun simt si fara viitor. scuze de off topic, dar pentru mine si pentru Mihai M cel putin asta este important, nu calatorim doar ca sa facem plaja si fotografii si sa ardem benzina

Nu poti sa-ti imaginezi macar ce bucurie mi-ai facut cu fotografiile din Mostar, inclusiv podul tau special pe care ti-ai dorit mereu sa-l vizitezi si de care eu nu stiam nimic , dar pe care in mod sigur l-asi fi remarcat daca asi fi ajuns acolo. Karma mea m-a impiedicat de doua ori sa ajung in Mostar, desi imi doream extrem de mult. Eu aveam alte motivatii decit tine, sau mai bine spus si altele. Poate pentru ca acolo asi fi gasit multe raspunsuri legate de aceasta placa turnanta a tuturor conflictelor interetnice din regiune, Bosnia. Am reusit sa fac in total vre-o 250 km prin aceasta tara ciudata si impartita intre cele trei etnii din regiune, Sirbii, Croatii si musulmanii. Invirtindu-ma prin zonele sale montane pe drumeaguri inguste si intortocheate si sate iesite parca abia din evul mediu si organizarea latifundiara si remarcind deasemenea peste tot melanjul de diverse culturi si civilizatii, doua crestine si una musulmana. Prima data m-a intors de pe forestiere un granicer iar la a doua tentativa m-am oprit in munti, la 50 km de Mostar, deoarece eram singur si motorul imi facea figuri ciudate, care nu stiam inca sigur de unde provin si nu voiam sa ramin cumva in pana nerezolvabila in aceasta zona aproape medievala. Si m-am intors pe riviera Croata cu sentimentul ca am fost foarte aproape de cheia misterului meu . Voiam sa stiu cum pot ajunge sa se urasca atit de mult oameni care de fapt traiesc de secole impreuna.Apoi insa am vazut multe alte locuri semnificative din spatiul ex-Yugoslav, am vorbit cu localnicii si am gasit cred explicatiile. Uite si un cadou de la mine, am vazut si eu multe poduri si viaducte in tura mea, mi-a placut si cel care leaga insula Kirk de riviera si cel din canionul Tara, dar mi-au ramas in memoria afectiva doua si acum trei (cu podul tau istoric si splendid ). Iata-le pe ale mele, cred ca stii de unde sint. regret ca al doilea nu am avut de unde sa-l prind integral numai de bine si drumuri si obiective faine in continuare!

Nevestele, una stiu, puscarie! Asa ca iesiti cit e vreme cu iubitele inainte de a le tranforma in neveste! Altfel, game ower Faina zona Fagaras si sint multe vai acolo, multe idei Mesaj completat ce ziceti de asta?

E un accident tipic de incepatori nerodati impreuna. Din pacate cu consecinte majore, un mort si un schilodit. Oameni tineri care se cunosc intimplator si ies impreuna in mod dezordonat, fara un lider si mult mai grav cu spiritul de competitie care trage in locul lor de gaz. Nu aveau un tel, nu stiau clar ce vor face. Paul a actionat la deruta, s-a hotarit la un moment-dat sa intre intr-o benzinarie pe contrasens. In mod normal o intentie de intoarcere sau virare pe contrasens se anunta inainte cu 100 metri cel putin inainte de a roti ghidonul. Poate ca a facut-o poate ca nu .Inclin sa cred ca nu a semnalizat din timp, deoarece ar fi observat mai din timp si Pamu si l-ar fi imitat (ar fi semnalizat si el intentia) Probabil ca Suraj l-a depasit pe Pamu fara sa observe ca Paul urma sa vireze stinga, poate chiar fara sa-l vada. La 21 ani conducea in forta un motor de 1100(situatie tipica la noi), de care ar fi trebuit sa se apropie dupa minimum 5 ani de experienta pe motoare pina in 500. Si in plus ramasese in urma, poate era iritat de asta. Ce s-a intimplat apoi e clar. Suraj i-a distrus la impact piciorul lui Paul, iar pasagerul a fost aruncat ghinionist cu capul in bordura. Vreau sa va spun domnii mei, ca o casca buna se sparge la impact (amortizeaza socul prin deformare si rupere ) in schimb protejeaza tartacuta. Vechiul meu airoh s-a spart ca un ou de pasti in vre-o 3 locuri la impactul cu bordul motorului in saltul nocturn de anul trecut, in schimb tartacuta mi-a ramas functionala, asa ca tot airoh mi-am luat. Asa cum bine afirma Carpanosul inainte, protectia cam pe acolo este 25%, restul depinde de noroc. Si ai acesti 25 % daca NU PORTI CASCA NO NAME!, altfel vai de norocul tau! O casca dura(nedeformabila) te apara doar de obiectele ascutite si de frictiune, in schimb la un impact cu un plan dur si fix(perete, bordura) transmite doar socul mai departe gelatinei care sintem de fapt noi si oaselor slabe de la baza craniului. Am patit si eu exact acelasi lucru ca si Paul, din fericire pe macadam unde doi colegi jucau mita in spatele meu, cel din fata a oprit sa intrebe ceva pe un taran, eu in stinga lui, iar al treilea a intrat in plin in mine cu capul intors catre urmaritor. Din fericire am scapat doar cu degetul mare plesnit, echipamentul praf si motorul mototolit bine. Cel care a intrat in mine s-a dovedit apoi o asemeneaq jigodie, incit de la intimplarea asta veche, am grija mare cu cine ma pornesc la drum si pe cine am in spate. La fel am mare grija sa ma asigur la maximum in situatii de genul celei in care se afla Paul, daca circulatia e densa si nasoala si drumul ingust, prefer sa trag intii dreapta si apoi sa trec drumul. Mai bine fara dreptate acasa, decit cu dreptate la cimitir. Luati aminte si trageti invataminte din tragedia asta cei care cititi. Suraj se face vinovat de ucidere din culpa (neintentionat) ceea ce insa nu mai poate invia mortul sau alina suferintele lui Paul. Acesta din urma s-a cam hazardat oprind cam riscant, chiar daca dpdv legal nu e vinovat, iar mortul saracu, a avut o zi proasta, dar s-a si urcat in spatele unui tip de 21 ani care conducea un motor PREA MARE PENTRU EL si mai ales de imprumut. In care conditii avea toate premisele si el pentru o zi FOARTE PROASTA. Iar Pamu a avut pur si simplu noroc si sint convins ca e singurul care a invatat 100% ceva din povestea asta.

Eu va recomand ceva la fel de bun ca Sahara 3, noul Heidenau k60 de la Maxi Scooter - Sag, (linga Timisoara). Noul model are si o banda centrala pentru a-i spori durabilitatea la uzul combinat.

asa am inceput si eu, citeam povesti de calatorie, apoi am inceput incet incet sa le am pe ale mele Viitor asfalt uscat!

Faina tura si un traseu bine ales cu multe locuri superbe. Din pacate un pic prea tirziu, flacarile verii s-au stins pe 31 august. Pe speedurile astea, pe linga ca stai chinuit si chircit nu poti pune nici bagaje. Da noah, asta a fost materialul. M-a impresionat patania "cu frina de bagaj ". Ai avut un imens noroc ca frina s-a produs totusi progresiv, aveai precis 140 pe autostrada. Altfel nu cred ca mai aveai chef sa scrii povestea asta. Am patit similar de la 135, dar in cazul meu s-a blocat pistonul (era un etz 250 pe care l-am impins la maximum si a "protestat"), asa ca frina a fost brutala si totala. Dupa citeva voblaje m-am imprastiat, noroc cu costumul cu protectii si ca nu a trecut nimeni peste mine. M-am uitat la poza cu bagajul. Cilidrul acela Louis nu se sprijinea de nimic si din cauza vitezei curentul de aer l-a fortat in spate "peste bord", trebuia neaparat legat de gentile laterale si trebuia ca cineva competent sa verifice asezarea bagajului. Asa sa faci data viitoare. Speedul nu prea rimeaza cu touringul, da noah se poate cu putina ingeniozitate. Mare noroc ai avut oricum altfel tura asta faina se putea termina foarte prost.

Domnilor, a fost super din cite am vazut si normal aceleasi regrete ca factorul distanta/timp mi-a stat impotriva. Pacat de endureala pierduta, dar mai ales de intilnirea cu voi. Ramane pe data viitoare. ps. daca a ramas cumva un tricou XXL sau macar XL il puteti trimite postal cu plata prin ramburs? Suciu Calin 400130 Voltaire nr. 6 Cluj Napoca, jud Cluj

Bravo baieti si respect pentru tura lunga si plina de frumusete si peripetii. Absolut grozave fotografiile de altitudine din Alpi. Ideea de a lua cu tine intr-un astfel de tur un incepator a fost inconstienta curata , ai avut mare noroc ca tipul (Vise) "are stofa" si ca ati mers incet, altfel totul se putea sfirsi foarte prost. Daca a rezistat unui astfel de drum cit de cit intreg, sa inteleaga ca a avut pur si simplu noroc si urmatorul sa-l repete dupa 2-3 ani si neaparat si atunci in compania unui motociclist tot asa mai experimentat. Asa ca te rog nu incuraja alti incepatori sa-l urmeze pe Vishe, pentru ca este foarte probabil ca numeroasele trinte sa se fi soldat cu fracturi sau si mai rau. Trintele inevitabile de incepator e bine sa le tragi in tara ta! Ati procedat foarte inteligent campind liber acolo unde se poate. De multe ori campingurile nu ofera cine stie ce conditii si mai ai parte si de chefuri nocturne in vecini. Daca ai apa potabila la tine sau in apropiere si mai e si un piriu unde sa te speli, in majoritatea cazurilor camparea libera este superioara ca satisfactii. Singurul risc il constituie securitatea, dar in doi e mai simplu, am constat si eu ca doar circotasii extremi au tupeul sa se lege de motociclisti. In general este interzis sa-ti scoti motorul de pe soseaua de acces la locul de campare, chestia aia cu 1 metru mi se pare logica si de bun simt, altfel s-ar genera accidente. Parerea mea e ca merge sa scoti motorul si 2 metri daca ai unde. Doar sa nu fii chiar in vazul autoritatilor. Asa ca recomand spatii de sub poduri, margini de drumuri vicinale, case parasite, dar NU LOCURI PUSTII.(sanse mici dar cu efecte mari in caz de atac). Mare noroc si cu motoarele foarte fiabile pe care le-ati avut. Doar ca sint mai bune cele semienduro si natural cu camere si spitate, mai ales daca eviti autostrazile si iti plac variantele colaterale unde de fapt intilnesti adevarata frumusete.Dar si scutere, gropi, borduri, situatii neasteptate. Super tare japonezul cu africana, care stia el ce stia. Inclusiv se baza pe o motocicleta ultrafiabila in voiajul lui solitar si intercontinental. Gentile textile constituie solutia optima, in caz de trinta nu patesc mare lucru, iar in lumea civilizata nimeni nu iti umbla in ele. Mai ales ca le folosesti mai mult pentru haine si piese de rezerva. Chestiile de valoare e bine sa fie puse in topcase. Ideea cu bunurile depozitate in saci de nailon este salutara, asa procedez si eu, inclusiv am saci de plastic de diverse marimi pentru diverse folosinte, de la depozitarea resturilor la campare (nu se lasa nimic pe teren, se cara totul la primul tomberon) pina la protejarea cizmelor in caz de ploaie. E bine sa aveti si costume de ploaie dedicate moto adica dintr-o bucata. Cred ca v-ati dat seama de asta la ploaia aia de 500 km. Cu alea nu ai nici o problema, iesi din ele perfect uscat la sfirsitul zilei, chiar daca ploua tot minutul. Nu inteleg de ce lumea evita in general sa le care, sint bunuri indispensabile la tura lunga. Figura cu puntea de dacie si folosirea a doua faze e foarte corecta, dar "tine " doar la motoarele care constructiv au aprinsa permanent faza de intilnire(faza mica). Din puterea becului se "regleaza" ca tensiunea de incarcare sa nu distruga acumulatorul, adica sa nundepaseasca 14, 5 volti indiferent de turatie. Pune-ti-va fara jena oglinzi cit mai adevarate. La motoarele semienduro acestea acopera tot cimpul vizual din spate si sint articulate flexibil, astfel incit sa nu se sparga la trinte. Oglinzile corespunzatoare sint ESENTIALE mai ales in traficul urban. Ar mai fi multe de spus, dar esential, va felicit pentru tura lunga si plina de invataminte si pentru norocul de a va fi intors acasa teferi si sanatosi in ciuda riscurilor asumate.

merci Belbody dupa cum erau "dezechipate " domsoarele in cauza, ai dreptate: summmer-jobs! clar!

cu multa placere! asfalt uscat tuturor! si drumuri faine!

Distractie placuta domnilor! Am scapat la 16 de la job,asa cum ma si asteptam, asa ca pt mine Lacul Vulturilor este anul asta prea indepartat. Greseala facuta, nu mi-am pastrat nici o zi de concediu, asta e! va rog sa-mi pastrati uin tricou XXL daca ramin. Alea bune!

Odata trecut de Dubrovnik drumul parasea riviera si se inscria printre paduri mediteraniene de pini punctati de chiparosii fusiformi si cu frunzisul de un verde intunecat. De aici cred ca vine si numele tarii (Cerna -Gora-tinutul intunecat, tara intunecata) Deasemenea peisajul din jur devenea tot mai framintat si mai stincos iar muntii se inaltau tot mai inalti in jurul meu. Pentru ca foarte curind traficul blocat de o lunga coloana vesteste apropierea granitei cu Muntenegru. Prima granita adevarata intilnita de mine pina acum, unde in pofida informatiilor detinute de pe net, mi-au cerut pasaportul pe care din fericire il luasem cu mine si mai era inca valabil. Aici s-a sfirsit si civilizatia de tip occidental care caracterizeaza Croatia si totul a devenit mai auster, incepind de la arhitectura mai putin sofisticata a cladirilor si pina la lipsa refugiilor si a locurilor amenajate de "belle vue". Deasemenea traficul e mult mai dezordonat lucru cu care am sa ma obisnuiesc repede in Serbia unde si soferii si motociclistii sint niste Kamikaze. Bineinteles ca s-au facut din nou auzite si claxoanele obraznice si folosite fara discernamint de care ma dezobisnuisem. M-am gindit de multe ori ca fabricantii monteaza inca claxoane pe automobile doar pentru lumea a 3-a si Europa de Est, in lumea civilizata acestea fiind folosite conform destinatiei, adica doar in caz de urgenta, participantii la trafic avind unul fata de altul o atitudine prevenitoare si politicoasa. Muntenegrenii sint urmasii vechii populatii Ilirice in aceste tinuturi avind o framintata istorie, fiind colonizate apoi masiv de catre romani cu tot gemischtul de natiuni plebee din imperiu si in fine recolonizate mai tirziu de popoarele slave care s-au stabilit pe aceste meleaguri. Este foarte interesant cum acest areal de locuire preponderent slava (spatiul exyugoslav) s-a divizat atit de extrem in popoare cu origini comune, dar influente externe foarte diferite care in prezent au ajuns chiar sa se urasca si sa se extermine chiar unii pe altii cind li se ofera ocazia. Muntenegrenii seamana mai degraba cu sirbii ca temperament, din fericire insa sint ceva mai potoliti in manifestari. Oricum acest principat muntos si acoperit in mare parte inca de paduri este de o frumusete salbatica atit in partea litorala cit si masivele muntoase inalte de peste 2000 metri si bogate in fenomene carstice, in defilee si lacuri intinse si riuri navalnice. Odata iesit din zona granitei, drumul iese pe riviera in golful Kotor unde treci strimtoarea cu feribotul spre Budva. O intimplare draguta la casa de bilete, am intrebat daca pot plati in euro si revad si acum zimbetul larg al functionarului, care s-a grabit sa-mi aminteasca ca intimplator euro e moneda lor nationala. Idee excelenta zic eu, care le scurteaza lor tranzitia cu decenii, pentru ca nu-si pot ascunde ineficienta si delapidarile in spatele unei monede nationale artificiale, umflate uneori cu pompa, alteori devalorizata intentionat functie de interesele potentatilor. Dupa Tivat drumul paraseste din nou riviera trecind printr-o zona industriala punctata de mici localitati si drumuri care duc la diverse afaceri. Inainte cu vre-o 15 km de Budva apare o zona comerciala cu supermarketuri si benzinarii. Profit sa-mi fac plinul de benzina si sa-mi reimprospatez rezerva de alimente. Abia dat jos de pe motor, ma aplec instinctiv cind aud un suierat puternic si un imens avion trece la citiva zeci de metri pe deasupra mea si aterizeaza putin mai in fata pe aeroportul Budva. Nu ies insa bine din parcarea supermarketului, apuc sa fac doar vre-o 2 km, ca motorul se opreste din nou. Aceeasi poveste, astept de data asta mai mult, dar in final porneste ca de obicei. Imi dau seama cu ocazia asta ca problema la pompa apare absolut aleator, identic in plina sarcina sau in frina de motor, la fel la cald sau la rece. Doar ca merg in medie cam 200km pina apare, ceea ce imi da speranta ca voi ajunge acasa fara sa ma murdaresc pe miini sau sa ma vad pus in fata unei situatii imposibil de rezolvat ad hoc. Inainte de Budva urc in serpentine un munte abrupt si desi soarele apunea grabit, rezist tentatiei de a-mi instala cortul intre tufisurile dintre serpentine sau la capetele acelor de par, sperind sa gasesc cit mai repede autocampingul mult asteptat. Spre deosebire de Croatia unde infrastructura turistica este hiperdezvoltata si gasesti la fiecare pas camere sau autocampinguri, in Muntenegru cazarea este momentan concentrata in orase si statiuni, lipsind anunturile sufocante si omniprezente in Croatia gen 'Sobe' sau "apartmani". Mai mult decit atit desi am strabatut mai bine de 100km de la granita inca nici un anunt de autocamp nu a aparut in raza mea vizuala. Dincolo de virf, asfintitul si inaltimea la mcare ma aflu imi releva o splendida panorama asupra statiunii si asupra marii unde panorama nu mai este limitata de insule. Fara sa exagerez cu nimic consider ca Budva este cea mai bine asezata statiune de pe litoralul Adriaticei o advarata "perla neagra" si daca inca nu si-a cistigat celebritatea meritata este doar pentru ca nu este inca cunoscuta. Mesaj completat Nu ma mira de loc patania ta. Asa este, din toate punctele de vedere Dubrovnikul este un oras scump. Intimplator ei din asta traiesc, ca nu am vazut in jur nici un fel de industrie alta decit cea turistica. Data viitoare cind ma duc sa-l vizitez in mod amanuntit am sa am grija sa campez inainte de oras cu vre-o 60 km unde stiu deja un camping foarte decent cu 8 euro pe noapte. Mesaj completat Dupa cum vedeti ma grabesc sa continui povestea pe care sper sa o termin saptamina asta, ca sa-mi pot incarca apoi computerul cu problemele curente, incetind sa visez la un spatiu temporal pe care degeaba incerc sa-l extind in prezent, insa trebuie sa recunosc ca si rememorarea fiecarui kilometru din aceasta vacanta de vis imi face mare placere. Imi cer scuze pentru greselile de exprimare si cele ortografice pe care le mai fac, mai ales ca scriu direct pe forum si am foarte rar timp sa revad sau sa editez cele scrise. Asa dar dupa o curba de culme, Budva apare in toata splendoarea in fata mea, cu ultimele sulite de foc ale soarelui care apunea reflectate din termopanele etajelor superioare ale hotelurilor si la fel apare si marea, un spatiu larg deschis si liber de insulele in care privirea se obisnuise sa se agate pe coasta Croata. Intru rapid in oras si spre norocul meu ajung din urma un motociclist local pe care il atentionez ca vreau sa vorbim. Nu prea stia omul engleza, dar ii arat cortul si intelege repede ce vreau si imi indica directia soselei de riviera care iesea din oras explicindu-mi meserias prin semne ca voi trece peste trei viaducte pina ce ajung la camping. Numar cele trei viaducte si intradevar deslusesc o bariera si ceva baraci ascunse intr-un cring de pini si de tufisuri dese ca o jungla. Intru pina in inima campingului, las motorul si ma invirt putin cautind zona de corturi. Nu mai vazusem in viata mea un camping atit de rudimentar si ciudat, parca eram pe planeta maimutelor. In mod total dezordonat, printre tufisuri erau dispuse total aleator zeci de fundatii de beton placate cu mozaic puscat de vreme incit parea roman , iar pe unele dintre ele erau inca in picioare baraci jalnice de placaj jupuite de vreme si cirpite in fel si chip. Unele aveau chiar si burlane scoase afara, semn existau inauntru sobe de gatit, sau erau destinate si folositei in sezonul rece. Detest pur si simplu pina si ideea de a ma gindi ca asi putea sa dorm in asemenea conditii, asa ca incep sa caut pe cineva din personal, o autoritate, ceva... Pina la urma niste tipi care o mai rupeau pe englezeste, ma trimit la o baraca mai rasarita unde salasluia responsabilul. Dupa ce ii explic tot prin semne cam ce urmeaza sa fac, adica sa-mi intind cortul, acesta imi explica ca arealul de care raspunde nu admite corturi, dar ca sa mai urc citeva sute de metri pe sosea si voi da de intrarea campingului de corturi. Buna treaba imi zic si mai ales ciudata aceasta segregare, dar noah, nu sint oamenii de vina. Asa ca ma urc pe motor, parcurg distanta specificata si dau peste un butic de acela gen "diverse" alaturi de care era o bariera din lant pe linga care incapea din fericire o motocicleta. Se intunecase complet asa ca las motocicleta pe o alee in panta, imi fixez frontala cu LED-uri pe frunte si pornesc in cercetare. Aleea care fusese cindva pina intr-un punct betonata, coteste printre mici poieni napadite de tufisuri. In prima poiana dupa intrare, erau vre-o doua rulote si citeva corturi, dar si multa harmalaie provocata de tineri destul de afumati dupa volumul sonor debitat, asa ca am evitat-o. A doua era in panta si plina de tufisuri. Abia a treia aflata destul de jos, de fapt sub ultimul viaduct pe care il traversasem am considerat-o potrivita din toate punctele de vedere. Era vizibila de pe trotuarul viaductului si in plus mai era campata acolo o familie numeroasa judecind dupa numarul rufelor intinse pe funii la uscat si al scaunelor pliante de plaja asezate in jurul unei mari mese deasemenea pliante. Erau de fapt pina la urma doua familii de sirbi care isi faceau concediul impreuna. Aici fac o paranteza, deoarece doresc sa scot in evidenta lipsa de fitze si ospitalitatea sirba. Indiferent unde am intilnit sirbi, acestia se mai considerau inca in tara lor si s-au purtat extrem de sociabil si de frumos cu mine, asa ca din punct de vedere uman apreciez cel mai mult acest popor. Nici cele doua familii nu faceau exceptie, dupa ce s-au lamuirit din ce tara vin au dat bucurosi mina cu mine si m-au prevenit imediat ca au sa vina probabil si la mine niste tipi ca sa incerce sa ma taxeze, dar sa stiu ca acest camping precum si capatul plajei de dedesubt sint publice si gratuite si sa nu le dau nici un bamn acestor inselatori. Deasemenea m-au asigurat ca sint in perfecta siguranta linga ei si mi-au urat noapte buna. Inainte sa ma culc, cobor pina la mare sa fac o baie. Plaja era plina de surprize. In primul rind o alee paralela cu marea betonata permitea accesul lesnicios in orice punct al plajei. Dealungul aleii era plin de localuri pentru toate buzunarele cu ofertele expuse pe mari panouri si am constatat imediat ca preturile sint cu o treime mai mici decit in Croatia si in mod categoric mai mici cu ceva decit la noi. Deasemenea plaja era de nisip iar eu eram la extremitatea sa sudica, normal la iesirea din oras. In jur de 100 metri de plaja erau publici, in rest cit vedeai cu ochii, cohorte de sezlonguri si de umbrele de inchiriat se intindeau indefinit la orizont. Apa marii era la fel de curata ca pe tot intinsul acestei mari speciale, Adriatica. Adica nu erau absolut de loc algele si mirosul de scoici aflate in descompunere de pe tarmul marii noastre. Practic lipseau cu desavirsire si de pe plaja cochiliile omniprezente la noi, nu erau nici scoici, nici melci. Panta platoului continental e mare in Muntenegru iar nisipul il gasesti doar pe plaja, fundul marii este srtincos si bolovanos ca aproape peste tot pe acest litoral adriatic. M-am aruncat cu incredere in apa adinca si am inotat citeva sute de metri. Spre bucuria si surpriza mea in apropierea tarmului, in zona de spargere a micilor valuri adriatice (nu am vazut valuri mai inalte de 5 cm tot turul, poate ca nu am nimerit perioada vintoasa )apa era luminescenta cind o loveam cu miinile ca sa inot. Nu era acelasi efect formidabil de anul trecut de la Portita, cind aruncam stropi de lumina in jur si ma imbaiam parca intr-o spuma de diamante, dar totusi microalgele scinteiau suficient incit sa-ti vezi bine conturul miinii. Se pare ca dezvoltarea microorganismelor tine de o anumita salinitate a apei, mai redusa cu mult in Adriatica decit cea a Marii Negre si comparabila cu apele salmastre de la Portita, unde debitul de apa dulce al Dunarii reduce masiv salinitatea marii. In schimb in Muntenegru marea fiind adinca este si destul de rece, nu poti intirzia mai mult de 20 minute la o baie, chiar daca esti obisnuit cum sint eu cu apa lacurilor de munte. In vreme ce in Croatia poti sa te balacesti in apa ziua intreaga daca ai chef. Eu insa imi alocasem inca din tara doua zile lejere de odihna de baie si plaja la Budva si eram pentru inceput foarte multumit de conditii. Pe plaja la ambele capete era cite un dus unul deservind plaja publica, iar celalalt plaja privata. Am rasucit robinetul si functiona, asa ca am putu face si dus. o sa spuneti ca un dus la 100 metri de plaja e putin si poate ca asa si este, dar adevarul este ca dusul nu este neaparat necesar dupa o baie in adriatica, atit de curata este apa marii, iar salinitatea redusa a apei nu te lasa cu pete sau praf alb pe tine dupa ce se usuca. Asa ca am remarcat si in timpul zilei ca lumea folosea dusul mai mult ca sa se racoreasca, mai cu seama ca era interzisa folosirea sapunului sau a sampoanelor, neexistind un sistem de scurgere. Asa ca urmatoarele doua zile asta am si facut, baie si plaja alternind cu plimbari in lungul intregii plaje din Budva (cam 5 -8km) sau cu africana prin oras. Plaja mea era interconectata cu urmatoarele printr-un tunel spectaculos si iluminat noaptea, care strapungea un umar de faleza, iar urmatoarele plaje pietroase sau nisipoase aveau fiecare farmecul lor, putind sa alegi fie accesul facil pe nisip, fie salturi spectaculoase de pe pontoane de plastic, sau chiar de pe stincile stratificate si oblice care dau un farmec aparte locului. Mincarea cu specific autohton era foarte accesibila la localurile de pe plaja, unde personalul se purta amabil si corect cu tine, fara sa ai de loc senzatia aceea slinoasa de pe litoralul Romanesc ca esti mereu inselat si jupuit. Poporul Muntenegrean are din fericire demnitate si asta se simte la orice pas, atit pe plaja cit si in magazinele si buticurile din oras. Desi gasesti la tot pasul tonete care iti ofera mincare, inghetata sau fructe, nimeni nu trage de tine, preturile sint peste tot afisate si repet, vinzatorii se poarta foarte politicos si prevenitor. Foarte infloritor este bineinteles comertul cu tigari de toate felurile si marcile al caror pret porneste de la 0,6eur pina pe la 1,2eur. Asa dar, mai putin de jumatate din preturile de la noi. A fost foarte tentant pentru mine care ma lasasem abia de o luna de fumat, dar m-am abtinut sa-mi iau un pachet macar, desi le visam pur si simplu noaptea asa cum stateau expuse pe tarabele de pe plaja. M-am multumit sa cer vecinilor mei cite una la cele doua microchefuri pe care le-am tras cu whisky-ul si cu berea mea si cu vinul lor si cu mincarea gastita in stil sirbesc-foarte condimentata. Asa ca pastrez amintiri deosebite din Budva si sint sigur ca voi mai reveni, fiind cel mai frumos si atractiv litoral pe care am fost vreodata. Mesaj completat A venit insa si dimineata cind fara sa mai imi setez telefonul sa ma trezeasca, am facut ochi pe la 5,30, mi-am incalzit apa pentru nesul de dimineata si am inceput ritualul obisnuit de impachetare. Ca orice tourer inrait, aveam stabilit de mult locul fiecarui obiect in bagaje asa ca aceasta rutina dura foarte putin, in general in 15 minute eram gata de drum. Apoi urma verificarea sumara a motocicletei, starea de umflare a pneurilor, starea lantului, suspensiile, luminile, frinele. In sfirsit venea si timpul stringerii cortului. Inventia asta, cortul quechua merita tot respectul. E adevarat ca nu poate fi carat decit pe tourerele mari, avind forma unei roti de bicicleta (sau parabolica cum au poreclit-o colegii). In schimb se monteaza in 30 secunde si se stringe intr-un minut. Acum doi ani dupa ce l-am cumparat am stat o jumatate de ora sa-l pliez conform instructiunilor, deoarece nu-mi venea sa cred ca poti sa chinui in asemenea hal o structura, fortind-o de doua ori consecutiv in forma de 8 si pliind apoi impreuna cercurile formate. Pot sa observ acum ca scula este de o fiabilitate deosebita si isi face corect treaba de cort dublu si foarte etans (nu mi-au intrat insecte de loc in el) avind in plus aceasta calitate fundamentala a vitezei extreme de manipulare. Asa ca in final asigur bagajele si cortul cu sistemul de mite si corzi pe care l-am adoptat si care imi garanteaza ca bagajele stau la locul lor, mii de km in continuu de-asi face, fac un semn de la revedere catre cortul sirbilor si pornesc motorul. Ies din campingul acesta ciudat si fara utilitati, dar care m-a adapostit fara nici un necaz si pun GPS-ul pe Belgrad. Nu mai aveam decit doua zile ca sa strabat cei cam 1000km pe drumul cel mai scurt, adica Petrovac-Podgorica -Bijelo Polje-Brodarevo- Uzice-Valijevo-Belgrad. Drumul pina la Podgorica este superb, serpentinele te urca pina in virful muntilor ce marginesc statiunea, din pacate lipseste orice refugiu sau punct de belle vue, asa ca nu am putut face decit 2 poze asupra splendidei zone litorale Muntenegrene pe care o admiram doar din goana motorului inclinata in toate unghiurile sau zimbindu-mi din retrovizoare. Apoi drumul coboara si atinge lacul Skadar care constituie o alta baza turistica in Muntenegru, pe malul sau fiind multe unitati de cazare. Dupa parerea mea insa, zona nu se compara ca spectaculozitate cu cea litorala, fiind insa in mod clar un paradis al pescarilor. Peste tot se vad navoade barci si undite care denota ocupatia principala din zona. Podgorica este un orasel oarecare, asa ca nu am motive sa opresc, in schimb in fata se ridica masive muntoase de peste 2000 metri, drept care imi fac plinul ochi inainte sa urc, in caz ca se termina pompa sa pot sa o anulez. Desi nu asi vrea de loc sa verific teza cum ca africana ar functiona si fara pompa de combustibil daca pui alimentarea pe direct si rezervorul este mereu plin. Si incepe cu adevarat distractia.... Drumul abia are latimea incit sa incapa ca lumea o singura masina si doar din loc in loc este latit incit sa se poata depasi sau sa incapa doua vehicule alaturate venind din sensuri diferite. Chiar si cu motocicleta era dificil sa faci depasiri fara o planificare strategica a lor, astfel incit sa nu te pomenesti cu ceva venind din fata. Calitatea asfaltului este foarte modesta fiind valurit si zgrunturos, ceea ce insa nu conteaza prea mult pentru africana mea obisnuita mai mult cu macadamul. Drumul urca si urca parca la nesfirsit in ace de par printre sate saracacioase de piatra si un peisaj montan salbatic. Refugiile sau zonele latite sint foarte rare si ii ordon mental pompei sa fie cuminte, iar ea ma asculta. Aproape ca nu reusesc sa opresc pentru a face poze, atit este de mare panta si atit de mult lipsesc zonele cu potential de a opri in siguranta. Totusi reusesc sa opresc in citeva locuri si sa ma intorc pe jos in pozitii de unde vegetatia imi permite sa fac poze: In fine, tot ce urci trebuie sa si cobori, asa ca serpentinele dupa ce se strecoara o vreme printre crestele muntilor incep sa o ia la vale, solicitind acum la maximum frinele si normal atentia, drumul fiind la fel de ingust. Incep insa sa apara mici asezari cu case simple dar cochete cu gradinitele si verandele pline de flori. Pierdut fiind in contemplarea vailor aud deodata obisnuitele deja rateuri si motorul se opreste din nou. Ii sint totusi recunoscator ca nu mi-a facut figuri in zona interzisa de urcus gen Transfagarasan cu deosebirea ca soseaua era doar pe jumatate atit de lata si fara locuri de refugiu. Las africana sa curga la vale fara motor, pina cind dupa un sir de case izolate se intrezareste din nou un urcus. Opresc linga casele respective, imi dau jos geaca grea cu protectii pentru ca eram deja in vale si era foarte cald, imi iau o guma de mestecat si astept cuminte cele 5 minute regulamentare. Degeaba! motorul nu mai porneste, nici dupa 5 , nici dupa 10 si nici dupa 20 de minute. Bateria dadea deja semne de epuizare dupa atitea "bumburi "date, asa ca am realizat ca venise momentul sa apuc taurul de corne, si sa scot sculele. Deodata un tinar vine la mine cu un pahar cu coca cola si ma intreaba intr-o engleza aproximativa daca am necazuri. Il rog sa ma primeasca la el in ograda cu motorul pentru ca am de desfacut si umbra casei lui mi-ar prinde foarte bine. Mesaj completat Il cheama Marko si este sirb. un intelectual de 30 de ani, student la drept si in primul rind un OM. Se invirtea mereu in jurul meu impreuna cu unchiu-sau si nu stia ce sa-mi mai aduca, coca cola, apa, un scaun?. Ospitalitatea sa era reala, netrucata. Era impreuna cu unchiul sau in vizita la bunica-sa careia ii apartinea gospodaria.Venise sa se linisteasca , sa petreaca o vacanta in mijlocul naturii, m-a invitat sa mergem impreuna la anul sa inotam intr-un canion din regiune. L-am intrebat de ce fumeaza tigara de la tigara si mi-a spus ca simte mereu nevoia sa se linisteasca si ca asa sint aproape toti sirbii. Fusese deportat din Croatia impreuna cu intreaga sa familie in timpul razboiului de purificare etnica. Trebuie sa recunosc ca asa ceva era destul de greu de inghitit chiar daca esti intelectual si l-am inteles. Pompa nu voia sa iasa nicidecum de buna voie din cauza firelor de alimentare care aderau undeva foarte tare la cadru si nu aveau rezerva necesara de lungime. Trebuie sa recunosc ca m-am suparat un pic pe baietii de la Honda care nu se gindisera la asta. Asa ca am fost nevoit sa dau jos si rezervorul de benzina ca sa ajung la cupla firelor, ceea ce nu este din pacate o manopera neglijabila mai ales la africana dotata cu crashbaruri. In plus imi lipseau unele scule si trebuia sa recurg la improvizatii ca sa desfac de exemplu un surub cu cap inbus. Deconectind conectorul pompei din cupla am mai cistigat 5 cm, dar insuficient ca sa pot scoate pompa "la vedere". Dar suficient ca sa ajung sa pot taia firele de alimentare de asa natura incit sa le pot ulterior inadi la loc. Demontez partea electrica de actionare a pompei cu platinile electromagnetului si constat impotriva a ceea ce ma asteptam, ca erau in buna regula si construite altfel decit la seriile urmatoare, adica cu imbucare in diagonala pentru autocuratare, deci nemuritoare. Pompa respectiva impinsese in cei 120 mii de km pe care ii avea africana la bord cam 7,2 tone de benzina si va mai impinge inca multe tone in carburatoare pina sa se strice ceva la ea. Atunci ce se intimplase oare? Marko intre timp daduse telefoane prietenilor sai din Podgorica si era deja pregatita o furgoneta sa-mi transporte la nevoie motorul la un service din oras. I-am spus lui Marko sa nu se agite pentru ca in cel mai rau caz cuplez alimentarea pe direct(ocolind pompa) si ridic rezervorul mai sus, punind pur si simplu ceva sub el si ca nu se pune problema unei reparatii la Podgorica. Eram oricum constient ca daca nu o pot rezolva eu, nu o va rezolva nimeni in Muntenegru. In fine o rog pe batrina doamna sa caute prin casa un obiect electrocasnic aruncat si dinsa se intoarce cu o veche lampa de la care iau cablul de alimentare si prelungesc cablul existent ca sa pot viziona pompa in functiune. Alimentez pompa din circuitul ei original dau la automat si masor cu multimetrul 2volti in loc de 12 la borne, asa ca ma lamuresc.Era clar ca defectiunea nu era la pompa ci la circuitul electronic de comanda care nu o lasa sa functioneze decit daca primeste impulsuri de la aprindere, adica daca motorul functioneaza, adica daca exista benzina in tank. O smecherie care face de fapt pompa nemuritoare asa ca in cazul africanei nu ai cum sa arzi pompa daca termini benzina complet. O smecherie care insa imi facuse insa mie acum bucata. Deoarece nici macar nu aveam habar unde este pozitionat releul respectiv si oricum nu aveam altul la mine, solutia a venit simplu, voi alimenta pompa direct de undeva din + contact. Zis si facut, izolez firele originale si alimentez pompa cu firele de la veioza din masa si din borna +contact care venea la releul de incarcare. Normal ca tot asa merge africana si acuma . Africana porneste bineinteles la sfert de parca nimic nu s-ar fi intimplat. Iar Marko impruna cu unchiul si bunica sa se apuca pur si simplu sa joace de bucurie, de parca ar fi fost motocicleta lor. Asta e sufletul sirb, primitor si generos, chiar daca aspru la minie. O iau si eu pe bunica in brate, ne facem poze si schimbam cu bucurie adrese.Am sa-i revad cu siguranta pe oamenii astia faini. La un moment-dat unchiul lui Marko spune ceva pe sirbeste si se apuca cu toii sa rida. Marko traduce ceva de genul: vezi, daca nu ai bani, trebuie neaparat sa ai cap! Demarez apoi in urarile de "drum bun" ale acestei familii de oameni cumsecade. Reparatia durase cam 3 ore iar eu mai aveam mult drum de facut. Planuiam sa ajung sa campez undeva in Serbia. Drumul se lateste treptat pe masura ce coboram in valea inspumatului riu Tara, vale de o rara frumusete si era pentru prima data cind incepeam sa ma simt parca pe meleagurile noastre, undeva in Carpatii Apuseni pe o vale de Crisuri. Deodata de pe un forestier lateral imi aterizeaza pur si simplu in fata ceva rablament de masina de teren de aia comunista ruginita si vai de capul ei. Mi se pare imposibil ca batrinul care o conducea sa nu ma fi zarit, dar poate ca nu avea frine, sau asta era obiceiul locului, oricum trag in asemenea hal frinele incit intru in vre-o doua voblaje pina sa ma redresez. Apoi incerc sa-l depasesc pe tembel, dar el nu ma lasa si accelereaza la maximum, de scoate praful de pe lume dupa el. Ramin prudent in spate deoarece dupa o patanie similara de anul trecut, am realizat ca nu e bine sa te pui cu nebunii. De la o vreme insa tipul reduce iar viteza si ma apropiu iar de el, numai bine ca sa incasez in plin si pe centru unica groapa adinca ca un crater de vulcan din Muntenegru. Noroc ca-mi cususem inainte gentile textile, nu se intimpla nimic, amortizoarele dau in capat de cursa si africana face un salt de recul cit e de grea. Ma enervez si-l depasesc imediat la aspiratie pe individ, fara menajamente si ma duc o vreme cu 140 pina dispare tipul din oglinzi. Ma apropiam de Serbia, tara soferilor nebuni se vedea clar. La un moment-dat zaresc o placuta de avertizare cum ca urmeaza selectie la dreapta spre rezervatia Biogradska Gora si decid sa ma duc si eu la o scurta vizita. Simultan cu mine dar de pe contrasens intra pe drumeag si o trupa de motociclisti sirbi pe motoare strasse. Normal ca incep sa faca pe fitzosii si sa ma depaseasca care mai de care mai artistic. Desi eram incarcat bine ma hotaresc sa le dau o lectie si le arat in curind pe serpentinele de urcare ce inseamna countersteringul si ce beneficii poate aduce, practic ii depasesc pe toti in zigzag. Ajung la seful trupei, care are insa o alta reactie decit ceilalti si imi face politicos loc. Asa ca il salut siu nu-l depasesc, ma postez in spatele lui la o distanta respectuoasa. la care unul dintre ciracii lui crezind ca a venit momentul potrivit, incearca sa taie o curba si ma depaseasca fara sa observe ca vine un jeep de sus in mare viteza. Realizez intr-o fractiune de secunda pericolul frinez imediat si-i fac loc la timp. Mergem asa in formatie pina ajungem la o bariera unde era punctul de taxare. Costa doi euro sa intri in rezervatie si pregatesc si eu banii dupa ce platesc si pleaca temporarii mei tovarasi. Spre surpriza mea paznicul imi respinge banii, imi da biletul si ma anunta ca au platit colegii si pentru mine. Normal ca m-au refuzat apoi cind le-am oferit banii , baietii erau din Belgrad si venisera sa vada si ei rezervatia. Erau prietenosi si apreciasera si ei acesta intilnire aventuroasa cu un motociclist roman. RESPECT! oricum domnilor daca ajungeti sa cititi aceste rinduri si asfalt uscat! era acolo si un african tot cu modelul RD 04 care spunea mindru ca multi altii ca nu are rost sa-si mai doreasca alt motor mai bun. Am vizitat cam in fuga ce-i drept padurea si unul dintre lacuri, apoi m-am grabit sa ies de pe teritoriul Muntenegrului si sa campez in Serbia dupa cum Planuisem. canionul Tara se adincea tot mai mult, este de fapt al doilea din lume ca adincime dupa Grand Canion al riului Colorado din State. Peisajele erau spectaculoase si locurile merita categoric vazute. Deodata in fata mea se face iar coloana, urma granita sirba situata chiar la mijlocul canionului. ma bag in fata ca se lasa seara si vamesii ma lasa sa trec dupa ce se conving ca motocicleta era a mea si ca avea asigurare. Daca pe teritoriul Muntenegrului ma ferisem sa depasesc prea mult viteza legala, oricit eram de grabit, in Serbia acest lucru devine o necesitate. Sirbii isi infig picioarele in pedala de acceleratie pina la podea, asa ca se circula cu 120/130 km/h pe soele acolo unde filtrele rutiere sint mai putin probabile, cum ar fi acesta zona Prijepolje -Uzice. Chiar daca e vorba de defileul Tara cu multe curbe si sectoare periculoase. satul sa tot fiu depasit cu flashurile de rigoare, ma plasez pina la urma al doilea in coloana vitezistilor, mai ales ca umbrele se tot alungeau vestind apropierea serii. Mesaj completat Vremea deprimanta de afara ma indeamna sa incerc sa termin povestirea mea care se apropia oricum de ultimele capitole. Asa dar gonesc o vreme intr-o coloana rapida de masini catre Prijepolje, de unde drumul coteste spre est parasind valea si indreptindu-se peste munti si vai spre lacul Kokin Brod unde speram sa gasesc infrastructura turistica, adica ceva camping sau macar o pensiune decenta. Asezarile sirbe prin care trecusem pina acum nu aveau nici un fel de anunt in sensul asta si nici pensiuni la vedere. Lasasem iarasi gazul, deoarece asezarile devenisera mai dese si eram indoctrinat cu povestile de pe net privind politia rutiera sirba neiertatoare si incoruptibila, precum si faptul ca in Serbia poti face puscarie pentru depasirea vitezei legale. Asa ca nu treceam de 95 km/h, cind deodata sint depasit in forta de un Ducati Monster calarit de o pereche de sirbi, asa ca ma iau dupa ei curios sa vad in ce stil merg colegii nostri pe motocicleta. Adevarul e ca nici la noi in tara nu vezi asa ceva. Nu trecuse mai mult de o ora si incalcasem alaturi de ei tot codul rutier. Depasiri pe linia dubla continua, medie de viteza pe la 130, etc, etc. Intr-un singur fel ii poti caracteriza pe sirbi in trafic, in special daca sint motociclisti: Kamikaze In fine in departare, apare intinderea lacului Kokin Brod, reduc viteza si caut indicatii de camping sau de pensiune. Desi zona era foarte pitoreasca (ceva de genul lacului Belis din apuseni, sau Izvorul Muntelui din Moldova) spre mirarea mea profunda nici vorba de vre-o infrastructura de cazare. Ajung la un moment-dat intr-o statie de autobuz, opresc si intreb lumea. Gasesc pina la urma un vorbitor de engleza care ma linisteste definitiv spunindu-mi ca nu am sa gasesc nici un camping decit in orasul Kacak, adica la inca vre-o 150 km distanta. Situatia era deja cel putin ciudata. Sirbii au o tara frumoasa dar cu infrastructura turistica sint la pamint. Nu am vazut nicaieri pe malul riurilor corturi, asa cum mai vezi in weekenduri pe la noi (era simbata) iar ideea de a campa liber intr-o tara abia iesita din razboaie nu ma prea incinta. In fine, decid sa caut ceva pensiune in Uzice si ma pun serios pe drum. Relieful se inalta din nou si urc fara contenire. Altimetrul gps-ului arata, 1200-1400-1600-2000m. Ma aflu in virful unui podis inalt, soarele apusese deja si nu vad nicaieri nici o perspectiva de campare cit de cit in siguranta in pustietatea montana pe care o strabateam. Apoi deodata drumul coboara intr-o vale abrupta si curind ajung in orasul Uzice situat intre munti. Aici alimentez si intreb la benzinarie de ceva pensiune. Spre marea mea surprindere, angajatii imi spun ca habar nu au de asa ceva, dar sa merg in centrul orasului si sa intreb de vre-un hotel. Asa ceva nu imi intra insa in buget, eram odihnit si de loc disperat, prin urmare decid sa imi continui drumul spre Belgrad si sa ma cazez la ceva pensiune sau in campingul din Kacak. Nu eram disperat nicicu banii, mai aveam cam 100 euro. Aici fac insa o eroare care avea sa-mi transforme acea noapte in una destrul de aventuroasa. Gps-ul ramasese setat pe 'cel mai scurt drum" si in loc sa ma scoata din Uzice pe drumul national Kacak Belgrad, m-a aruncat pe o succesiune de drumuri regionale pe directia Valijevo. Era o noapte cu luna plina si ma bucuram de un peisaj fabulos traversind pe drumuri asemenea celor din Muntenegru (la fel de inguste) masiv muntos dupa masiv muntos. Muntii erau acoperiti de paduri, iar localitatile erau rasfirate pe distante de zeci de km ca la noi in Apuseni, cu o casa aici si urmatoarea pe celalalt virf de munte. Am gasit de citeva ori locuri foarte faine de campare pe marginea unor piriuri, in poieni acoperite cu iarba, dar se repeta mereu acelasi scenariu: Opream motorul si tocmai cind ma pregateam sa desfac bagajele, se auzea un latrat de ciine, apoi altul si invariabil, ori in vale ori in deal, se aprindea cite o lumina. Iar eu nu aveam chef sa ma trezesc cu teava unui kalasnikov dincolo de fermoarul cortului, asa ca dupa ce admiram o vreme peisajul, porneam din nou la drum. Si scenariul acesta s-a repetat de nu mai putin de 3 ori. Acum inteleg de ce nemtii nu i-au putut ocupa ca lumea pe sirbi, deoarece au o infinitate de ascunzatori in tara lor muntoasa. Din pacate eu , in calitate de cotropitor nocturn, nu cunosteam nici una. In fine dupa peste 100 de km crosetati pe drumeaguri de munte, ies la drum civilizat in localitatea Kosjeric , apoi dupa Valijevo intru pe drumul national spre Belgrad. In Valijevo gasesc un OMV asa ca opresc fericit, avind deja in nari aroma cafelei de calitate pe care urma sa o beau. Spre surprinderea mea insa, pur si simplu nu aveau cafea, asa ca le fac bucata. Imi iau de la ei un sandvich, o pernita de aceea cu ficat si ies pe terasa. Imi scot linistit din bagaj arzatorul cu gaz si ibricul si-mi fac o cafea ca la carte in hazul general. Pina la urma vine la mine seful statiei si ceremonios si oficial isi cere scuze pentru lipsa cafelei spunindu-mi ca pur si simplu pentru prima data in acea luna li s-a terminat inainte sa fie aprovizionati. Ma urc din nou pe motor si ii dau bice pe drumul national spre Belgrad. Nu stiam inca cum, dar eram convins ca voi gasi eu o solutie de cazare la punga, mea in marele oras. Intrasem in cimpie si drumul era tern fara nimic remarcabil, kilometri treceau unul dupa altul asa cum goneam mult peste virteza legala, avijnd insa grija sa am mereu cite un "iepure" sirb in fata. Unul dintre ei a si fost oprit la un moment dat de un baraj de politie, insa mie mi-au facut semn sa merg mai departe. Se facuse ora 2 dimineata, iar eu eram la 12 km de Belgrad, chiar inainte sa intru pe centura marelui oras. Ajunsesem la o benzinarie izolata in cimp si imi vine brusc singura idee cuminte posibila, ma duc la pompangiul de serviciu si il intreb daca pot campa in cimp linga statie. Omul nu are nimic impotriva, ba chiar vine cu mine si-mi indica cel mai apropiat loc posibil. Imi pun cortul, maninc ceva frugal si dorm apoi linistit stiindu-ma in siguranta. A doua zi string in viteza "satra" , imi fac plinul in statia aceea, angajatul refuza bani in plus pentru camping, multumesc frumos de gazduire si intru la primele ore ale diminetii in Belgrad. Din pacate Belgradul nu se compara cu Budapesta e un oras imens, dar afumat si cam comunist. M-am grabit sa abandonez strazile cenusii cu placutele de identificare mizgalite, asa cum pe tot intinsul Serbiei sint mizgalite fara exceptie toate placile de localitate, tradind conflictele inca acute din sinul populatiei , acest conglomerat Yugoslav eterogen de diverse etnii pe care doar dictatura comunista a lui Tito i-a facut sa traiasca impreuna. Dezamagit de oras, ma duc sa vizitez vechea fortareata a Belgradului aflata intr-un frumos si linistit parc. Imi las la intrare cu incredere motorul si bagajele si vizitez pe indelete fortareata unde sirbii si-au expus armamentul cu care au aparat orasul dealungul numeroaselor conflicte din istorie. Impresionanta arhitectura si masivitate a zidurilor facute ca sa reziste celor mai dure asedii.Fortareata e un placut loc de promenada si meditatie asupra sensului istoriei. La orele amiezii parasesc capitala sirbilor punind gps-ul pe Timisoara. Nimic spectaculos in Banatul Sirbesc, asezari prafuite ca pe la noi de altfel, singura intimplare demna de remarcat a fost intilnirea cu politia rutiera sirba care la mijlocul unui drum drept de cimpie, tocmai instalau o capcana radar. Spre deosebire de radarele noastre instalate la bordul loganurilor sau batrinelor dacii, radarele sirbesti erau asemenea unor teodolite topografice instalate pe un trepied, astfel incit masina politiei putea fi camuflata intre tufisuri. Desi eu sint de parere ca trepiedele respective atrageau mai mult atentia decit o masina cu insemne. Ma rog treaba lor si vinatoarea lor. In sfirsit, la o intersectie apare prima tablita cu Rumunija. Intru in vama noastra aflata pe o sosea explodata in reparatie, cu sentimente amestecate. De bucurie ca am ajuns cu bine acasa si de tristete ca ma reintorc intr-un spatiu primitiv si comunist dominat inca de umbrele si personajele trecutului. Dupa ce petrecusem doua saptamini relaxate de concediu in spatii mult mai civilizate (Ungaria si mai ales Croatia).Si constatind ca pina si Muntenegrenii sint mai la ora adevarului decit noi. La Timisoara imi revad cu bucurie citiva prieteni, imi iau o guma heidenau noua de la firma Maxi-Scooter din localitatea Sag si ma intorc apoi in Clujul meu pe care l-am regasit asa cum ma asteptam, neschimbat nici in bine , nici in rau. Desi Octavian Paler spune ca nu poti asculta aceeasi muzica la fel de doua ori. Eu zic ca mai sint si exceptii, odata ce intelegi cum se face muzica Acum eliberat de acesta poveste, cu multumiri celor care au avut rabdare, cred ca ma pot urca pe motor sa vad cum fac sa ma aleg cu o baie termala undeva sub 200km, pentru ca vremea de afara nu-mi inspira de loc altceva.