Sari la conținut

PzKpfW

Super Membru
  • Număr conținut

    11.713
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

Orice postat de PzKpfW

  1. Ceea ce povestește se potrivește fix cu ceea ce am văzut în cursă (și ce comenta Hodgson) : GP23-ul iese foarte bine din viraje și stă foarte pe accelerație. Erau lipiți la ieșirea din 14, apoi pe linia dreaptă Bagnaia îi dădea 0.3-0.4s. Era prea departe în 1 (cel mai bun viraj pentru depășiri), iar în rest ar fi fost foarte/prea la limită. S-a văzut ce s-a întâmplat cu Quartararo. Un singur punct în plus Sprint nu merita riscul.
  2. Obișnuiește-te cu asta de acum încolo. Ce mincinos notoriu e băiatul ăsta. Urât.
  3. Nu sunt genul care să arunc cu fecale în tot ceea ce este românesc, din contră. Dar în momentul în care o firmă cu 50-60 de angajați din Cluj ajunge să fie sponsor principal la o etapă de MotoGP, apoi acționar principal la o echipă din competiție, îți cam pui întrebări. Sună a tun specific românesc, la fel cum a fost "prima echipă românească în F1".
  4. Personal mi se pare destul de evident că Michelin/Dorna/Oculta i-au dat cauciucul ăla prost lui Bagnaia azi. Este clar că vor ca un spaniol să câștige titlul, în Spania, și să genereze dramă și șou. Sunt interese mari la mijloc.
  5. Se pare că va fi acolo în 2025. Asta ar permite onorarea contractului lui cu Alpine/Renault și al lui Puig cu HRC (ambele expiră la sfârșit de 2024).
  6. Mă impresionează nivelul speculativ al unora. Dan "Miki" Alexandrescu ar fi invidios. Faptul că ești suporter înflăcărat vine și cu ochelari de cal. Spectacol și dueluri ca în ultimii ani n-au fost de când mă uit eu la MotoGP/GP500. Nu-mi lipsesc deloc anii când Yamaha sau Honda dominau copios iar Doohan, Rossi, Lorenzo sau Márquez câștigau curse cu zeci de secunde avans sau campionate cu câteva etape înaintea sfârșitului de sezon.
  7. Corect. S-a văzut clar și în Qatar: era evident mai rapid și nici acolo nu l-a depășit. Dacă Martín pierde campionatul, îl va pierde prin prisma rezultatelor în cursele principale. Abandonuri pe greșeli personale are 3 (la fel ca și Bagnaia), diferența o face faptul că Bagnaia a terminat pe podium toate GP-urile (mai puțin cel de azi) în care nu a căzut. Martín a avut câteva curse în care a fost anonim - Termas, Assen, Silverstone, Red Bull Ring. Acolo va fi pierdut campionatul. Nu astăzi sau mâine. Nu înțeleg legătura. VR46 au deja contract de furnizare cu Ducati pentru 2024, iar în 2025 vor trece la Yamaha. Motivul principal pentru care îl vor lua pe Di Giannantonio este că cealaltă variantă (Fermín Aldeguer) are deja contract cu Boscoscuro pentru 2024, iar pentru 2025 are (se pare) pre-contract cu Pramac la MotoGP. Dacă ar fi fost ordine de echipă între Gresini/Fabio și Ducati s-ar fi manifestat la Lusail, unde Bagnaia a pierdut 5 puncte - nu astăzi, când ar fi pierdut 1.
  8. Na că a tras Bagnaia cauciucul ăla prost astăzi. Huo Michelin! Fură tilul lui Pecco! Evident, astăzi au fost ordine de echipă la Ducati, către doi piloți cu care nu au contract.
  9. Da, are gura cam mare Jorge Martín. Nu este în folosul lui. Oricum ar fi, Ducati îi pun la dispoziție cea mai bună motocicletă de pe grilă.
  10. După încă o performanță slabă în Qatar, decizia de a continua cu el sau de a-l înlocui cu Martín cred că este deja luată.
  11. Ar fi ocazia să vedem o altă schemă de culori la Honda după 30 de ani. Dar nu sunt convins: au un pilot spaniol iar dacă-și mai revin cu rezultatele, Repsol nu au de ce să plece. I-a dat Gigi cauciucul ăla bun azi: rapidsave.com_martin_practice_start-vaklwvsd7a2c1.mp4
  12. Brivio în locul lui Puig la Repsol; se pare că este unul dintre elementele care l-au convins pe Marini. Di Giannantonio foarte aproape de locul lăsat liber de către Marini la VR46; Aldeguer se pare că are ofertă să ajungă la Pramac în 2025.
  13. Alea "ordine de echipă", nu faptul că Bastianini (locul 15 în clasament) nu-l depășește pe Bagnaia (locul 1 și favorit la titlu).
  14. La cât de repede s-a adaptat de la Moto3 la Moto2 (salt mai mare decât între Moto2 și GP), mă aștept să fie relativ aproape de ei. Dar probabil la Sepang, nu la Valencia.
  15. Înțeleg ce zici, cunosc și eu fenomenul. Doar că acum piața este destul de jos. Dacă spui că este pe profit față de acum 2 ani, nu te cred.
  16. Dacă ai sute de mii de investit și te joci cu crypto ești (cuvant urat) curajos
  17. Motocicletele actuale sunt mai complexe, iar Márquez este la prima schimbare de motocicletă de GP din carieră. Nu va face decât să se obișnuiască cu noul material, posibil să nu facă niciun time-attack.
  18. Arbolino va testa cu Marc VDS la Valencia, rămâne la Moto2. Mai sunt doar doi pe locul de la VR46: Fabio și Fermín. Mai sunt câteva zile și aflăm.
  19. Nu mă identific cu acest obicei, și nici nu mă înflăcărează vreun sentiment de identitate națională. Bagnaia vorbește despre cum îi place să comprime furca până în capăt pe frânare, diferența de stil față de Martín, diferența principală dintre GP22 și GP23 și de ce cursele sunt mai spectaculoase acum decât cu câțiva ani în urmă într-un articol/interview foarte bun de-al lui Mat Oxley.
  20. Nu știu de ce s-ar mândri cineva cu ceva ce nu-i aparține. Doar pentru că avem același pașaport nu mă face să-i simpatizez automat pe cei de la CryptoDATA. Cred că au mai fost unii care i-au mai criticat subtil pe aici - pe bună dreptate.
  21. Surpriză (și nu prea): CryptoDATA are probleme cu banii, sunt în urmă cu plățile la RNF și se pare că și către proprii angajați.
×
×
  • Creează nouă...