Muretto Grundieg

Clasic, adica peste 30 de ani, nu ?

Nu mă pricep la chestii d-astea dar din ce văd, pare că s-a muncit mult și s-a pus suflet. A ieșit ceva impresionant. Felicitări pentru realizare!

Ocolul lumii implică un pic mai mult decât 88 de ture București-Constanța. E departe de fiorul pe care ți-l dă parcurgerea unei țări cu o limbă și cultură necunoscută. Nu îți creează neliniștea specifică ( unde dorm la noapte? unde și ce mănânc ?) nu îți stimulează abilitatea de a te descurca în fața unei situații neprevăzute, de a aștepta nesigur prelucrarea unor documente într-o vamă obscură sau pur și simplu de a te lovi de o problemă tehnică/mecanică. Nu riști nimic dacă te rătăcești greșind indicatoarele. Știi întotdeauna unde te afli. La orice necaz ai un telefon și vei fi salvat în scurt timp de un prieten. Iar la capătul zilei te așteaptă mereu un duș fierbinte și un pat confortabil. E doar altceva, pur și simplu. Altfel, în afară de veșnica întrebare cu cuiul (cui prodest) nu pot decât să mă înclin și să-mi scot pălăria.

DR-ul meu consumă 5,3- 5,5 afară iar în oraș n-am măsurat. E greu de mers economic cu DR-ul, pe bune.

Mda, partea bună ca pasager e că poți să mai tragi câte o dușcă de bere la fiecare benzinărie Ok, mai zicem. Lofoten – no comment 200 de kilometri până la Lofoten. Mare brânză, trei ore de mers...ba nu, restricții peste restricții, camere, șoferi prea relaxați, fără nici o apăsare...dacă scoți o medie de 60 km/h e mare lucru. Tataie încă nu merge, se odihnește la bază. La baza de corturi adică. Ploaia începe după vreo jumătate de oră. Cui pasă ? Se pare că am ajuns într-o zonă restricționată. Nu știu ce înseamnă asta. Înapoi și din nou înainte. Partea proastă e că vremea se deteriorează rapid. Plouă tot mai tare. Costumul de ploaie nu e la mine. Așa că aleg să mă adăpostesc undeva. Când mă uit mai atent în jur văd că sunt într-un Rema 1000. Un fel de LIDL de pe la noi. Bag sub plasă șase cutii de bere. Au fost băute în cort, sub rafale de ploaie. Ideea e că am fost derutat de ceas, am crezut că e mai târziu și de fapt era mai devreme. N-am ajuns în Lofoten ci probabil la Riksgaränsen ? Graniță simbolică, habar n-ai când ai intrat în altă țară a Uniunii...Dracu' știe... Harstad – La poarta nouă Ideea era să luăm o cameră cu pat și duș. Cea mai ieftină, vreo 60 de euro era tocmai în Harstad. Ne-am grăbit și am ajuns ca țăranii lui Caragiale, prea devreme în gară. Adică pe la 10,30. În fața intrării, nema clanță, nema portar. Doar două panori cu taste. Nici chiar norvegienii, cât sunt ei de fraieri – cu Brevik al lor – nu-ți dau camera decât după prânz. Cât o fie el la ei, 13, 14 ...dar nu mai devreme. .................. [pasaj cenzurat - din respect pentru cititori] Plec în recunoaștere și aflu de la alt hotel că respectivul nostru F2 era unul de buget restrâns care nu avea recepție. La ora stabilită, primeai un SMS cu codul de acces și numărul de cameră. Strașnic ! Și dacă n-ai telefon, ce faci ? Păi, ce-am făcut și noi, ne-am învârtit prin fața ușii așteptând o minune. Și am cunoscut puțin orașul, portul și un supermarket din apropiere. Mi-a plăcut în mod special că au parcări numai pentru motociclete. Pentru care nu se plătește nimic pentru că sunt gratuite. Tataie și-a văzut visul cu ochii. A reușit să-și cumpere o lansetă și să prindă primul lui pește din fiordurile Norvegiei. Las´că-i bine, avem ce mânca și-n seara asta! De aici lucrurile se precipită și deja nu mai e vorba de mult de Yamaha. Proabil că povestea ar trebui continuată de dl. Gică pe secțiunea de BMW sau pe secțiunea de avioane care decolează de pe o bandă rulantă. Pe scurt, el se întâlnește cu soția lui, deja suntem trei candidați de două locuri de motocicletă. Cum nu am găsit nici un ataș de vânzare am cedat locul de pilion celei îndreptățite iar eu mi-am luat bilet de avion spre Oslo. Aici s-a întâmplat povestea celui mai scump pachet de țigări din istorie. Trebuia să ma transfer undeva spre un avion de Munchen dar mâncându-mă în gânditor, pentru că rămăsesem fără țigări m-am dus să cumpăr de undeva. Evident, atât m-am învârtit ca-ntr-o căldare că am reușit să ies afară din aeroport. Am găsit țigări dar am pierdut avionul. Așa că am mai dat câteva sute de euro pe un bilet până la...Istambul. O să caut să vă spun exact dacă interesează pe cineva. Am ajuns în Istambul puțind ca o fosă desfundată pentru că aveam țoale pe mine de Nord extrem iar eu eram în sud... Băieții de la controale m-au pus să mă descalț. Le zic, măi feciori, dacă scot ghetele astea o să muriți toți, Zyklon B e nimic față de ce am eu aici. Ei că nu. așa e procedura, să mă scaneze. Bine, zic și-mi scot ghetele (Oricum, nici cu geaca nu-mi era rușine) Și o dată văd că se înverzesc toți la față și fac semn să mă car repede. Și mai pe scurt, că deja m-am plictisit eu și cititori n-am, am ajuns de la Marea Barents la Marea Marmara și apoi acasă unde de nervi mi-am luat DR-ul și am plecat pe o roată ca să mă defulez. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea. Artă abstractă din aeroportul Oslo reprezentând simbolic sinteza călătoriei mele. (Cred că trebuie întoarsă poza dar mi-e lene.) O seară plăcută !!

Mai zic, au ba ? Că nu cred că-s prea mulți care au plecat cu scula lor ca piloți și s-au întors pe scula altuia ca pasager. Nu de alta, dar se mai pot trage învățături ca de la Neagoe Basarab. Moamă, și mi-a zis apriliacluj înainte de plecare ”Ia DR-ul ! Dă-o naibii de economie!” Da, așa o fi, dar unde mai era aventura ?

Hai, bre, nu vorbim aici de deces. Se cheamă asomare, a avut parte de ”o trecere dincolo” făcând ce-i plăcea mai mult, adică să meargă, în condiții controlate, fără suferință îndelungată. De unde știm că acum nu e într-o lume mai bună, privindu-ne de sus cu farul ei ciclopic ? Și toate aceste minunate trăiri și emoții contra a numai vreo 50 de euro, echivalentul unui lanț nou de distribuție...Păi și la Mall când te duci cu amanta lași mai mult, nu ? Iar partea bună a lucrurilor e că prin sacrificiul ei, ne-a creat un supliment de cash care a fost transformat în ...probabil alcool...și alte cheltuieli

Tromsø- aglomerație urbană Plimbare prin oraș. Tipic norvegian. Vreo două-trei mutre negroide contrastează evident cu blonzeala localnicilor. Ne place ce vedem în jur și dorim să ne cazăm. Campingul din apropiere, perfect de altfel, are zona de corturi în pădure, peste un râu și o punte peste care nu se poate trece cu motocicleta. Doar cu piciorul. Tataie se revoltă: Nu-și cară el toate bagajele cu mâna. Să căutăm alt camping. Încuviințez trist, cu gândul la toate magazinele din apropiere. Noroc că am făcut o aprovizionare cu cea mai ieftină bere de 2,5 euro cutia! Următorul camping din lista noastră e închis. Pustiu, pare abandonat. Deși am putea sta, optăm pentru unul cu facilități. Mai băgăm vreo 40-50 de kilometri și ajungem la ...nu mai țin minte cum îi zice. În afară de noi mai erau două mașini. Pe oameni însă nu i-am văzut. Gândurile mi-au fugit instantaneu la PSYCHO și Norman Bates. Spre surprinderea mea, proprietarul a cerut 15 euro și i-am dat 20 că altceva nu aveam. S-a întors cu cinci euro mărunt și mi-a dat restul. Ne-am întins corturile și am terminat proviziile cărate. Cutia cu ciocănele ar fi trebuit să servească drept recipient de scurgere pentru uleiul d-lui Gică însă asta nu s-a mai întâmplat. Altfel, frumos, liniște, aer curat, zen... A, era să uit ! Am ratat să plătim un feribot...Ne-am strecurat cu un grup de motocicliști din fața noastră și nu ne-a mai întrebat nimeni nimic. Noi n-am vrut dar așa a ieșit... Dacă nu ne vine nimic acasă, vreo amendă, o să trimitem banii prin poștă, desigur. Un loc unde nu se întâmplă nimic, nimic- Narvik Acum, pe bune, ce ați vrea să se întâmple ? Nu s-au întâmplat deja destule în timpul războiului ? Cine nu știe să caute filme pe YT. Ce-mi aduc eu aminte e că de aici ne-am luat niște bere bună. Cam ăsta e orașul și ce e cel mai important e că am descoperit, cred, unde se face vodca Scandic, cu apă topită din ghețarii cei mai puri. Sau, cel puțin așa e legenda... Am adulmecat clădirea de jur împrejur însă nimeni nu ne-a poftit să gustăm nimic. Și făcuserăm atâtea mii de kilometri doar pentru asta. Am oftat și am continuat să ne scurgem către sud, că, na, de-acolo veneam... Din fericire, pentru că tot ne plictiseam, pe bune, în țara asta nu prea ai ce vedea, a început să plouă. Ne-am strâns fermoarele, am strâns din buci și am continuat marșul către ...mda, ușor de ținut minte... Tjelsund Havkajakk. Tot o insulă, normal... Drumul de acces era pe o șosea îngustă, cu un singur fir. Din loc în loc, refugii marcate cu litera M albă, pe fond albastru. Fix ca la metrou, la noi. Chiar ne-am mirat, băi, ce mama dragostei, au ăștia metrou aici ? Ajunși la locul indicat –între noi fie vorba, un loc foarte mișto – nu am găsit nici o recepție. Pe un panou scria că proprietarul nu stă acolo și dacă vrem să vorbim cu el să sunăm la numărul cutare... Sun eu și cu cea mai bună engleză a mea, mai bună chiar decât cea de la BBC, explic vocii care mi-a răspuns, cine sunt și ce vreau. După vreo 20 de secunde realizez că vorbesc singur. Celălat închisese. Sun din nou dar ălalalt n-a mai răspuns. WTF ?? Tataie între timp, agață o norvegiancă amabilă care ne spune că putem să punem corturile. În timp ce împărtășeau ei impresii despre lume și viață, despre cum se concep copii în România și cu români, apare proprietarul cu o mașină. Evident, lipsise la cursurile de engleză dar o rupea binișor în norvegiană. Noroc cu madama interesată despre cum se concep copii în țara lui Dracula, care ne-a tradus ce vrea moșul. Moșul n-avea POS, ATM, primea doar cash și doar noci. Eu mai aveam euroi. Hai să calculăm cursul. Tot dădea cu virgulă, moșul voia 30% în plus plata în euro că– vezi Doamne- nu știu ce pierde el când îi schimbă la bancă. Până la urmă am căzut de acord pe 25 de euro. Ne-am pus corturile și nu după mult timp a început ploaia. Notă: Grupul social mi-a plăcut la nebunie. Nici acasă nu am condițiile alea de pe câmp. Apă caldă, senzori etc, 24 din 24...Chiar a meritat banii. Coordonate: 68,547276 / 16,300690 Tjelsund Havkajakk Și aici a fost secvență Psyho. Deși parcul de rulote era plin, n-am văzut pe nimeni, cu excepția a două persoane în prima zi. Motiv pentru care toată plaja a fost a noastră, iar după ce Gică s-a culcat, doar a mea. Nu că m-ar fi deranjat chestia asta. Mă plictisesc arareori și niciodată singur. Am găsit diverse animăluțe, alge și cochilii ciudate de animale marine. O liniște de început de lume și relaxare. Așvrea să pot reveni cândva...

Păi, continuarea e simplă. Primul service găsit la câțiva kilometri nu era chiar un service ci era o vopsitorie. Așa că următorul se afla la 17 kilometri. Motiv pentru care am testat cu succes remorcarea și tractarea mortăciunii. 2 chingi legate între ele, trăgătorul, de scăriță cu nod, trasul, înfășurată pe scăriță o dată și apăsată cu piciorul. La nevoie, iei piciorul și ești liber. sau la curbe strânse Ajungem finalmente la un service moto. Zic, gata, mi-a pus D-zeu mâna-n cap. Sunt salvat! Ce vorbești, frate? Până și-au urnit tenderurile, până au chemat specialistul în Yamaha, până a venit, până s-a prins care-i treaba a trecut niște timp. Eu, nu eram chiar luat de pe groapă, faptul că sunt zgârcit nu înseamnă că sunt milog, și deja calculam ce mi-aș putea cumpăra din atelierul lor. Aleg un Tenere care zăcea pe acolo dar mi-au zis că nu e de vânzare, e al unui client. Ceva de vânzare, aveți ? Nu, n-aveau. Bun, hai să rezolvăm cu micuța! Și stau ei, se scarpină în cap, mai dădeau la automat și auzeau scârțâitul ăla sinistru, că zic :”Șefule, aici e treabă mare! Trebuie schimbat, axa cu scame, supape, chiulasă, piston , segmenți, lanț de distribuție, ulei, filtru și ce-om mai găsi pe acolo fărâmat.” Zic, ok, că doar nu lucram la aprozar. Spuneți o sumă! Și zic ei o sumă, de m-au luat palpitațiile. Mai adun în căpățână vreo 3-4 zile de cazare cu masă și băutură și îmi dau seama că deja trebuia să-mi vând un rinichi. Și-l văd așa cumva, pe specialistul lor în Yamahe, cum îi străluceau ochii, că ce roată lată are în spate, că ce rezervor de 21 de litri are (față de 7 litri original) că ce șa mișto are ( de Suzuki DR) și alte considerente finlandeze că o dată îmi pică fisa și-i zic: Mă, o vrei ? Păi, că scârț, că mârț, că e varză, e terminată, cât vreau pe ea? Eu mă arunc la 300 euroi ca să recuperez măcar jumate din ce-am dat pe ea. El nu pune botul, negociem și cădem la pace pe 250 de euroi. Gata ! Am măritat-o! Am încercat s-o vând la Bucale cu 500 de euroi mergând și n-am reușit dar am dat-o la juma de preț în Finlanda, varză cu carne. Bună treabă!. Insula Varpursaari Sună incitant. După o zi plină toată de rahat, în care am reușit să mă enervez și mi-am aruncat sculele, cutiile și punga cu mălai la gunoi, pentru că da, aveam de gând să-mi fac o mămăliguță la Capul Nord – sau măcar un bulz ciobănesc –și or să zică unii și alții că, ce ? Nu se găsește mălai acolo ? Ei, uite taică, nu ! Am cumpărat o pungă pe care era pozat un știulete și te-ai fi așteptat să fie mălai acolo ? Nu, era făină de păpușoi...Pentru că n-am știut să interpretez exact cuvântul Ryynit care făcea difernța dintre uruială și mălai – mai apropiat ca sens de : Nälkäinen kakku... Pe scurt, o zi plină de spume și căldură. Colac peste pupuză, GPS-ul ne ducea pe un drum care era blocat. Podul de legătură era în reparații și trebuia ocolit. La recepție era un puștan de vreo 17-18 ani, care nu prea știa bine românește. Văzând căăla micu´ nu se descurcăși că e problemă de limbi se bagă și mă-sa în seamă, doar-doar o ieși ceva. Corect construită din punct de vedere anatomic, blonda cu ochi verzi, își dă seama că stă de vorbă cu un distins domn și îmi oferă ce are ea mai bun. Știu, și mie mi-a trecut asta prin cap dar nu despre asta era vorba. Îmi oferă o nu știu ce super-cameră cu alea-alea înăuntru și căscătoare în interior. Până la urmă blonda de la ABBA (știu, aia era suedeză, da’ ce mi-e Suedia sau Finlanda, tot un drac) realizează că suntem niște milionari excentrici care călătorim incognito și strângem material pentru un scenariu de film, pentru National Georgrafic. Așa că ne pune la dispoziție cabana cea mai îndepărtată de grupurile sanitare și căscătoare la comun. Și, evident, cea mai ieftină. După care, mi-a făcut discret cu ochiul și a șoptit, vezi căți-am lăsat un suc în frigider, e moca, din partea casei...I-am făcut și eu ochiul și am promis că o să apară în episodul respectiv despre Insula Varpursaari. Pentru că eram într-adevăr pe o insulă. Am făcut poze pentru cei de acasă care nu credeau că la ora aia (adică un’șpe noaptea) se poate face plajă. Și baie. Coordonate: 66,898046 / 26,196244 Kortesjärventie, Kauhava – Tribut de sânge Drumul urcă spre Rovaniemi. Bine, e un fel de a spune că nu urcă nicăieri. E tot drept și întins ca un platou cu pizza XXL. Flancat de păduri și lacuri, cu populație redusă, trafic lejer spre inexistent, cere pauze dese pentru a nu te cuprinde moțăiala. Oprire la Koitelin Matkailu- ja virkistysalue. Habar n-am ce înseamnă, probabil ...loc de fumat. Peisaj spectaculos, frumos, relaxant, 2-3 oameni care taie frunză la câini, curat...nema scrumiere. Fac eforturi deosebite pentru a scăpa de chiștoace. Nu intrați în amănunte. Mai aveam puțin și-i ceream lopățica pentru îngropat reziduuri al lui Tataie. Tataie suferă. Începe să se dezbrace, presupun că nu pentru baie. A fost ales ca hrană de către o albină. Ce albină, regina albinelor, are vreo 2-3 cm?! O ucid cu delicatețe și o calc cu cizma mea, Agrius. Coordonate: 66,657083 / 27,539477 Nădușeală mare la Cercul Arctic Subtitlu în romgleză: Oaie, ce cald mi-i ! Îi zăduf. Acum, na, toată lumea se așteaptă să tremure un pic sau să se strângă mai bine sub pulovăr. Dar nici să nădușești ca un cal care a tras toată ziua la căruță. Am sosit plini de spume cu ochii holbați la termometrul local care arăta 33 de grade. Zice Tataie că el a văzut doar 31 dar nu mă pot contrazice. În poza mea tocmai se comuta afișajul și n-a apărut. Dar e adevărat, e mai răcoare la 31 față de 33... Moș Crăciun, răzbit probabil de caniculă, plecase și el de-acasă așa că nici de Crăciunițe n-am dat. Una singură s-a oferit către noi, când am luat-o pe un drum înfundat, să ne explice că drumul ăla nu duce nicăieri. Dar cum nu aducea a Crăciuniță ci, mai degrabă a soacra lui Moș Crăciun, n-am băgat-o în seamă. Făcurăm și noi câteva poze, nu de alta dar să putem dovedi o reclamație la Protecția Consumatorului pentru termostatul stricat pe încălzire globală. Cu Cercul Arctic între craci, ne-am mai învârtit un picuț, cu gând să hăpăim ceva specific zonei, cu carne de ren eventual...N-am găsit decât Napatapuli dar din cauza conotației fonetice aluzive n-am îndrăznit să încercăm. Sau poate era o dugheană ținută de vreun moldovean de-al nostru ? Am mai încercat și altceva dar cum aveam de ales într Viineri și Voisilmä Pulla și nici nu era vineri, am renunțat urmând a pregăti eu o specialitate italienească. Partea de cazare a fost epică. Urmând indicațiile GPS-ului, am fost conduși la circa 16 kilometri în lateral, pe niște drumuri splendide, virajate, cu urcări și coborâri, printre lacuri și păduri de conifere unde rar vedeai țipenie de om. Un fel de Cheia finlandeză, asta ca să nu zic cheia franceză...Trafic aproape zero după care asfaltul impecabil a devenit macadam iar ultimii kilometri i-am făcut pe pietriș. Recepția, deschisă dar pustie. Nici un suflet nicăieri cu excepția câtorva oi care behăiau în finlandeză. După ce am behăit și noi de câteva ori fără succes, încercând să atragem atenția cuiva, am făcut stânga-mprejur sub o ploaie de înjurături venite din partea d-lui Gică. Următoarea alegere a fost însă una fericită, pentru că avea câțiva oameni (ce oameni...) și recepționer. Coordonate: 66,898055 / 16,196153 Lacul Korvalampi, sau simte-te bine dacă ai cu ce... Alegem cel mai bun loc de corturi la buza pădurii. Umbră, răcoare, perfecțiune, zen...Mă duc la recepție să cumpăr bere rece. Recepționerul ăsta ori nu înțelegea ce zic eu ori nu avea. Zic, ok, n-ai rece, da´ măcar dă-ne d-aia caldă! Așa că nu mi-a dat nimic în afară de câteva indicații. Cea mai apropiată sursă era la 9 km !! Tataie zice pas, eu zic parol...Încalec pe BMW și dispar înainte de a se răzgândi. După 18 kilometri m-am întors totuși și cu două beri pentru el, cu gând că dacă nu le vrea el mă sacrific eu. N-a fost nevoie de nici un sacrificiu. Din păcate... Ca să ne răzbunăm un pic pe nemernicia recepționerului care nu avea bere am ridicat două corturi și am plătit doar unul. Na, să te înveți minte ! Țeapă de vreo 4-5 euro, pe puțin... Și ca răzbunarea să fie și mai cumplită, e posibil să-i fi returnat berea în lac dar nu mai țin minte dacă era din ură sau din lene ca să mai ajungi până la locul desemnat... Oricum, ura ne-a mai fost atenuată de o căprioară care păștea liniștită prin zonă, când mai încoa', când mai încolo...Ne-a trecut prin cap s-o atragem la noi, măcar s-o mângâiem dar după o vreme s-a suit într-un Lexus (divizia de lux de la Toyota) și de mângâiat s-a ocupat căpriorul ei. Las, că ajungem noi în Norvegia! Să vezi acolo ofertă!! Norway ! No way ! Cum-necum, ajunserăm, o făcurăm și p-asta cum ar fi zis nea Marin din Băilești. Cu o trecere printr-o vamă simbolică din care n-a rămas decât indicatorul. Norvegia, ne-a întâmpinat necălduros (ce bine !!) cu temperaturi în scădere continuuă. Curios lucru, o dată cu scăderea temperaturii creșteau prețurile. O să fac eu o dată un studiu, să văd care-i treaba exact. Mai precis, totul îți vine în față fix așa cum primește pumnii adversarului un boxer amețit. Lăsând la o parte faptul că nefericiții nu au fost primiți în UE, habar n-am de ce pentru că e o țărișoară destul de dichisită...Așa că dragii noștri euroi nu prea făceau o ceapă degerată. Dacă nu ai NOK (la plural noci ?) nu faci mai nimic. Vrei duș ? Monede noci. Vrei la treabă mare ? Monede noci.. Pardon, aici era cu cifru. Și mai bine...Îmi imaginez o combinație cu mere verzi și lapte bătut – astea reacționează bine de obicei –și tu încleștat cu mâna pe clanță, crispat și ochii bulbucați încercând să-ți amintești combinația câștigătoare ...Ha ! În fine, am luat o cabană, cea mai mică și câte o bere. Berea a fost foarte bună și multă în sensul că niciodată nu m-a ținut atât de mult o cutie de bere! Am tot supt din ea vreo oră și nu se mai termina, frate! Cred că dacă mă vedea cineva zicea că e vreun medicament homeopatic din care trebuie luat cu o mare diluție... Combinată și cu ceva pălincă din rezerva strategică a d-lui Gică am reușit să ne facem foame. Pentru că ne era lene și n-am vrut să ne mai schimbăm de țoale și să mergem la restaurant pentru ciorba de somon sau grătar de ren, am optat pentru niște bucate gătite pe veranda căsuței noastre. Expresia de încântare de fața lui Tataie este dată de aspectul deosebit al omletei haiducești, construcție proprie. Nici de data asta n-a murit nimeni. Campingul părea a fi unul cu specific pescăresc, toată lumea mergea la pește. Vecinul de căsuță ne-a promis somon dar l-am așteptat până noaptea târziu și nu ne-a adus nimic. Așa că am mâncat omletă. De remarcat totuși, bucătăria complet echipată cu tot ce-ți puteai imagina. Am găsit și o pungă cu cafea dar ne-am învins mârlănia genetică și am lăsat-o tot acolo. Coordonate: Skoganvarre Villmark La capătul lumii, Nordkapp Unde naiba a dispărut toată căldura aia ? Mi-am pus dublura la geacă. Alții, mai bine dotați, și-au tras țoale electrice. Lucru bun dealtfel pentru că n-au mai reclamat dureri de șale. Norvegiencele încă n-au apărut. Mai bine, pentru că poate ar fi fost nevoie de fierul de călcat să ne îndrepte cocoașa. Vremea se schimbă rapid. Acum e mohorât și valuri de aer rece se năpustesc spre tine iar peste câteva minute apare soarele iar temperatura ajunge chiar la 17 grade. În primul tunel s-au făcut 10 grade. Relieful zonei e unul chinuit. Frământările scoarței au produs un sandviș de foițe subțiri de piatră. Plajele sunt pline de astfel de plăci. Cei cu mintea odihnită se chinuie să așeze cât mai multe unele peste altele. Să se facă zidari, dacă asta le place ! Copăcei chinuiți și ei se străduiesc să supraviețuiască mediului. Din cauza vântului continuu toți sunt înclinați în aceeași direcție. Pe două roți rafalele tind să te dezechilibreze. Valuri de ceață se adaugă frigului. Niște bicicliști amărâți – care n-au avut probabil bani de motocicletă– pedalează aproape în gol. De peste tot pândesc reni violenți, gata să te surprindă nepregătit, să te atace și să te dea jos. Kilometrii scad greu, dar scad... Brusc, cerul se limpezește. Și, în sfârșit, apare ! Panoul cu confirmarea. Uraa ! Bun, am ajuns la Nordkapp, acum ce mai facem ? Și brusc mi-am adus aminte de bancul ăla comunist: Cică s-ar fi apucat comuniștii să facă o cale ferată care îi ducea dinspre capitalism spre comunism. La un moment dat s-au terminat cărbunii de la locomotivă. Atunci comuniștii i-au întrebat pe capitaliști: acum ce să facem ? Și capitaliștii le-au răspuns : demontați traversele de lemn din spate și le ardeți. Au făcut comuniștii așa cum li s-a spus și au mai înaintat o vreme. După care au rămas fără oțel pentru șine. Și au întrebat din nou ce să facă. Li s-a răspuns să scoatășinele din spate și să le punăîn față. După ce au mai înaintat un pic și au rămas fără de nici unele. I-au întrebat din nou pe capitaliști ce să facă. Și capitaliștii le-au răspuns: Ați ajuns unde ați vrut. De acolo nu vă mai puteți întoarce. Mda...și noi am ajuns unde am vrut, din fericire, ne putem întoarce. Cu ochii în lacrimi că mă despart de această paralelă (deși nu mi-a plăcut niciodată geometria) de 78 de grade și 58 de minute...cea mai nordică paralelă atinsă vreodată de vreunul din familia mea sau prin extensie, de pe toată strada mea și apucăm drumul de costișe ce duce la....nu, nu la Vaslui ci la...Gjesvaer Våtmarksomradet. Mă apuc repede de gătit, fac o mâncărică de cremvurști și jumătate din efectivele echipei noastre se duc la culcare. La 18,30. Eu ce pot să fac ? Mă duc să explorez împrejurimile și barul. M-am relaxat imediat. Aici era adevărata viață. Fudulii de miel la 20 de euro, carne sărată de ren la 24 de euro sau friptură de ren la 30 de euro. Și pizza la 14 euro. Mi-am luat doar o bere la 9 euro, jelind amarnic Lidl-ul de acasă de lângă mine cu berea lui la...cât vine 0,30 euro ??? În schimb, chelnerița a fost drăguță și a făcut conversație cu mine. Adică m-a întrebat dacă mai vreau ceva și eu am zis că nu, apoi și-a văzut de-ale ei. Bilă neagră pentru norvegieni, berea se bea înăuntru și se fumează afară. Afară nu e voie să bei ! Doar să fumezi...Ce pudici... Aflu de de un concert prin împrejurimi – în vârful lumii, zic ei – și vizitez magazinul de suveniruri. Majoritatea (de fapt chiar toți trolii) au nasul foarte mare, de forma și dimensiunile unei mătărângi. Toate femeile le ating nasurile, motiv pentru care acestea sunt mai uzate și foarte lustruite ca niște... Ce spirit de observație am ! Aștept să se întunece ca să mă pot culca dar nu se întunecă. Sunt în mare criză de somn. Sper să recuperez acasă. Plecăm a doua zi, cu noua direcție setată : Sagelvvatn Vertshus. Camping, care va să zică. Ne-am oprit o țâră în Nordkap sat, să alimentăm și să ne alimentăm. Benzină ne-au dat dar bere nu. Cică duminica nu se vinde bere? WTF ?? Ajungem în camping unde o doamnă bine, de leat cu noi adică sărită bine de 60 de ani ne întreabă dacă ne facem singuri curat în căsuță sau vrem să dăm 10 euro să ne măture cineva. Ca să fie treaba clară : căsuța avea cam 2 (doi) metri pe 2 (doi). Mobilier, pat suprapus, masăși scaun plus frigider. Cam pe unde și cât ar fi de dat cu mătura sau mopul ? Am refuzat categoric, evident. Aș vrea și eu să am 10 căsuțe pe zi unde să dau cu mopul și să iau 100 de euro. După ce ne-am despachetat boarfele, devenite mizerabile între timp, ne-am hotărât la puțină acțiune. În limbaj moto, asta înseamnă bere. Am făcut o tură prin împrejurimi dar nimic nu părea a fi deschis și vinde bere. În schimb, am găsit un fel de librărie deschisă. Cărți ? Cărțile care te fac neprost ? Triști și cu convingerea că lumea asta se va duce de râpă, am pornit pe marginea șoselei, ca simpli apostoli. Mașinile, conduse de aceste specimene nordice extrem de speriate, ne ocoleau deja pe contrasens, cu semnalizare, reducere de viteză sau chiar oprire. La noi te-ar fi aruncat pur și simplu în șanț... Când totul părea a fi pierdut și lumea lipsită de sens, o formă specifică în șanțul șoselei îmi atrage atenția. Mă aplec prudent, ridic forma, o studiez. Să moară, Veta ! Bere de cea mai bună calitate! Tataie, invidios, zice că ar fi urinat cineva în sticlă și a aruncat-o. Bă, fugi de aici! Cine ar urina în sticlă și pe urmă ar capsa-o ? Era Svyturis, fondată în 1784 !! Ok, din Lituania, că norvegienii n-ar arunca sticle pe geam. Tataie refuză oferta divină așa că mă bucur singur de comoară. Cred că a fost cea mai bună bere băută în ultimul timp. Ne-am întors și am mai căutat dar n-am mai găsit nimic. Dumnezeu nu repetă minunile. Tataie, între timp treaz, vrea să facă duș. Dușul e cu plată. Îi dau zece euro mărunt și se întoarce cu ei la fel cum a plecat. Băbuța de la recepție nu primește euro, vrea noci. Eu mă duc și îmi spăl geaca, apoi pe mine însumi la chiuveta de la baie. Ce mare chestie ? Fără noci, fără costuri. Trebuie doar să fii născut la poale de Carpați. Ok, recunosc, am mai spălat și vesela tot la baie... Coordonate : 69,105570 / 19,033160

Micuța pregătită de plecare. A se remarca cutia de scule suplimentară de sub motor. Aici , pentru a înțelege mai bine mersul lucrurilor, e momentul să fac o paranteză. Verificarea mobrei, ca orice tip care se respectă, am lăsat-o pe ultimele zile. Cu vreo 3 zile înainte de plecare, mi-am făcut timp să schimb ce naiba era de schimbat pe la ea, că nu mă pricep, fiind printre altele, și mecanic auto cu diplomă și lucrând niște ani prin service-uri. Când dau drumul la ulei, văd niște dubiozități, dar ca să mă lămuresc și mai bine scot filtrul de ulei. Pam, pam ! Pilitură pe el... Zic, bă, nu e bine! Ce naiba se întâmplă ? În fine, trag de lanțul de distribuție...joc sublim. Trebuie schimbat, zice prietenul meu. De acord cu el, las motorul deschis, dau telefoane, e-mailuri și găsesc până la urmă pe unii care îl aduceau în cinci zile. Preț de dumping, ceva pe la vreo 150 de lei parcă. Stau eu, calculez, răscalculez și dă cu virgulă, trebuia să plecăm peste trei zile. Ca să nu mai amân plecarea îmi zic în capul meu, băi, cred că mai ține 10.000 de kilometri. O să schimb uleiul și filtrele la 2000 de kilometri și gata, plus că o să verific nivelul în fiecare zi. Așa că închid motorul la loc și cu inima ușoară mă pregătesc de drum. Ce nu știam atunci era faptul că la motorul ăsta, când se întinde lanțul de distribuție prea mult (întinzătorul era la maximum) începe la accelare/deccelerare să muște din carter. Nu mult, dar suficient cât să îți facă surprize. Și, revenim de unde am plecat, la dracu-n praznic... Ne trezim a doua zi voioși, punem bagajele și ..contact! Bestia nu vrea să plece ușor, ca de obicei. O iau un pic la alergat, mă arunc pe ea, bag a doua și ...funcționează ! Merge dar parcă nu prea mai are viață. Din cei 12 cai putere vreo opt sunt morți. Mama ei, o avea vreun gunoi în carburator, îmi zic eu.Mergem cam cu 70 km/h și dl. Gică se enervează, îmi face semn să-i dau mai tare, cu vreo două zile în urmă prinsesem uluitoarea viteză de 104 km/h ! Îi fac semn că nu vrea și vreau să trag pe dreapta să o mai gâdil la șuruburi. Dar nu apuc să-mi finalizez ideea că un scârțâit sinistru se aude din motor după care se oprește brusc. Dau la automat și scârțâitul macabru de fier pe fier se aude din nou. Băi, dă-o-n morții ei că doar n-a consumat tot uleiul, îmi zic și verific nivelul. Surpriza continuă. Nivelul de ulei e corect. Să schimb totuși filtrul, mă gândesc și-l dau jos. Ce era acolo m-a făcut să vorbesc singur. Da' urât de tot....

Am o altă activitate presantă dar o să încerc să pun niște print screen-uri. Micuța pregătită de plecare. A se remarca cutia de scule suplimentară de sub motor.

Cât să mergi cu rezervorul ăla? Eu i-am mai adăugat 5 litri

Nu, bre, am zis c-o bem împreună, plătesc eu. Cu cât dai la Fan Courier mai iei și o ceafă de porc cu cartofi prăjiți. N-am mai fost atent, cu cât a evoluat topicul, s-a ajuns la o concluzie sau încă se dezbate?

Cum să-l dai măi, la dezmembrat ? Chiar dacă n-o să am bani, îmi vând un rinichi și tot îl iau !

Pentru cei care au dat răspunsul corect, Penetru și Vyxer aveți din partea mea un rând de Triple Sec. N-am mai văzut din copilărie pe piață, acum am găsit și vreau să împărtășesc cu un cunoscător. Nu știu cum, dar în asociere cu bancul ăla îmi e o băutură dragă. Mă inspiră

Ok, aici intervin eu (deși nu mi-a cerut-o nimeni, dar, na. conștiința...) Sintetizez, că asta e datoria observatorului. Un coleg de-al nostru cu multă experiență în spate, pățește o chestie, cu bubă, putea fi și mai rău sau putea să nu fie deloc. Omul vrea să atragă atenția că se poate întâmpla oricui, oriunde, dacă lași garda jos câteva secunde și te lași furat de peisaj. Ideea de bază : Atenție maximă, nu faceți ca mine. Ceilalți colegi de forum, conform dispoziției de moment, sar binevoitori cu sfaturi, concluzii și altea alea gen...sinteze. Lucrurile se încing din schimbul de replici - pentru că e complicat să te exprimi prin litere - în locul unei discuții pe viu - sunt prea puține emoticoane/emoticonuri pentru a transmite sentimente, senzații ( aici mergea whatever dar eu, fiind bătrân, am făcut rusa în școală) și situația pare a escalada. În concluzie, toată lumea are dreptate, ăsta e marele paradox. Ofer un ....celui/celei care e de acord cu mine. Ce ofer ? Mai întâi, bancul copilăriei... Trei surdo-muți intră într-un restaurant. Vine chelnerul și-i întreabă ce doresc. Primul, face o mișcare șerpuită cu mâna și chelnerul confirmă că a înțeles. Al doilea surdomut face tot o mișcare șerpuită cu mâna dar în plan vertical. Chelnerul confirmă și de data asta. Al treilea suromut se dă cu capul de masă de trei ori. Chelnerul confirmă. Ce a cerut fiecare ? Ce ofer eu (celui/celei care e de acord cu mine)

@ Începător Sibiu - Te ajut eu putin mai iârziu, poate peste vreo 2 zile, acum nu am timp. Sau poate găsești rezolvare până atunci...

@vladmariandr Nici n-o să găsești detalii de genul ăsta pentru că nici fabricantul și nici service-urile nu fac așa ceva, cel mai simplu e să încerci dacă ai piesele. Am așa o bănuială de 99 % că se potrivesc dar nu bag mâna în foc. Oricum, dacă ești hotărât și ai aptitudini mecanice (sau bani) orice se poate rezolva. @kreptor Dacă ar fi mers la mine îl luam fără să clipesc.

N-aveam de gând să intervin, e clar că puștiul e din altă categorie și nici măcar nu-și dă seama, dar când am ajuns la citatul ăsta : ”Acum ca am sarit de la 600 la 1000 nici nu mai are rost sa aduc in discutie puterea acestor motoare dar da in oras nu dau gazuri nu depasesc pe dreapta si merg in limita.” ..mă, nene, m-au apucat niște gazuri...de nici n-au mai contat restul de vorbe căzute din podul șurei...iar ortografia m-a dat gata ! Mult succes în ce ți-ai propus, benilikă ! ! Mi-ai înseninat ziua!

Am auzit că dacă o îmbibi în amoniac nu-i mai atrage. Măcar ai prins câinele ? Sau era de talie mare ?

Chucki, credeam că o să te inspiri de la traseul nostru de 22-23 August..1518 km.

Știi ce ți-am zis mai demult dar n-ai mai răspuns.

Așa cum ziceam, noul look, negru mat al lui mighty DR se cerea testat. Motiv pentru care mi-am luat ucenicul și am plecat să testăm două Trans-uri, Transluncani și Transsemenic. Despre primul numai bine, urcări și coborâri de 18, 20 și 23 %, curbe, drum lat de 2,5 metri, problema e că e prea scurt. În fine, au ieșit pe ceas mai mult de 1500 km, cu întoarcere pe la Dunăre în căldura și viermuiala Capitalei. Testul a ieșit bine, nimeni n-a observat culoarea schimbarea de culoare așa că o să trec din nou la alb, venind de la albastru. Niște poze, just for fun, pentru că tot zicea un nene că ne e frică să ieșim până la piața Victoriei și suntem invidioși și răi pe alții care ies.

La TW125 are un releu Reed. Am găsit 3 metode de delimitare, două încercate de mine cu succes

Da, are o limitare. Există mai multe variante de limitări, în cazul tău e una simplă în carburator. Sunt aproape sigur că pe arcul de rapel există un disc metalic care întrerupe arcul original, limitând cursa în sus, pe deschidere maximă. Îl dai jos, eventual shimbi arcul și gata. Oricum, trece de 110 km/h doar la vale.