Muretto Grundieg

Doar de amuzament, să vedeți ce poate căra mica Yamaha...Poza e în fața casei, plecând spre Nordkapp... Rezervorul de benzină de 21 de litri.

Eu nu am nimic de spus în plus, vizavi de ITP și RAR. Doar că m-am dus la ITP cu mobra care avea rezervorul schimbat recent și, evident, era de altă culoare. M-au scos frumușel afară pentru că - zic ei - rezervorul dă culoarea mobrei, nu cadrul. Așa că am scos cazanul afară, am cumpărat un tub de spray și am măscărit rezervorul în culoarea din C.I. Notă: În acest context ”mascara” are înțelesul original de ”vopsea, machiaj, etc”. Rog, nu porniți polemici lingvistice inutile. Dacă are careva experiențe legate de trecerea ITP cu cadru modificat, să posteze aici. De RAR nu se pune problema pentru că nu e cazul.

Cablul de accelerație a fost agățat de numărul de înmatriculare. Colombo ar putea trage niște concluzii.

Eu am făcut una artizanal, cu rădare, dar acum nu mai e cazul. Găseşti cam orice. Sau adaptezi.

N-as vrea sa deturnam scopul acestui topic. Doar de info, in 5 luni am schimbat mecatronic, ambreiaj dublu, DMF. Acum iar nu merge. Ma gandesc serios la un Remat.

@Christian 1 Nu mai zic nimic. Sunt suparat pe o Skoda DSG 7 ca nu-i dau de cap.

Voi schimbați datele problemei din mers ! Eu am crezut că e vorba de sol uscat și dur ca să aflu acum că poate să fie vorba de tăvăleală la trecerea prin râuri. Depinde cât e apa de adâncă....dar în general, mai trec localnicii prin zonă...se rezolvă și asta. Mai mult se muncește după ce o scoți din apă.

Până pleci ți-l fac eu. Dai și tu o bere.

Stilul tău mă duce cu gândul la Mike Krabal.

Exact! Un meserias adevarat nu foloseste frana pe fata.

Hai, bre, dom' Irinel, cum sa resimti varsta ? Cand o sa ajungi ca mine ce o sa mai spui ?

Dosar cu desene, fise de lucru, facturi pentru materiale, sudori autorizati, ceva calcule daca e cazul, rabdare si timp de pierdut cat cuprinde plus diverse taxe. Am incercat si eu mai demult dar m-am lasat pagubas, nu merita efortul.

Nitro face în principiu niște jucării pentru copii. E ca și cum ai cumpăra o Dacia 1300 și vrei să îi schimbi motorul, frânele, suspensiile și să participi la cursele profi alături de Audi, BMW, Honda sau cine vrei tu. Nu zice nimeni că nu se poate dar rezultatele vor fi dezamăgitoare. Din nou, oamenii ți-ai zis ce-au avut de zis, tu faci cum vrei. Ai întrebat și ai primit răspunsuri. Mingea e la tine în teren.

Să ai grijă că frânele or să fie mai slabe. Posibil și ambreiajul să se ducă mai repede din cauza solicitării mai mari. Dacă mobra e înmatriculată s-ar putea ca unii să mormăie... În general, ce face fabrica e rodul muncii a zeci de ingineri, tehnicieni, etc și a sute sau poate mii de ore de testare. Acum, tu hotărăști ce vrei.

Dau mai multe beri cui îmi explică cum se seteaza jiglerele pentru aer cald. Altfel, de acord cu GoodKat: Schimbă ”mecanicul”...

Motocicleta a avut și o variantă cu o cutie de viteze speciala manevrată de ocupantul atașului. Am mers și eu o dată cu o Dacie 1300 cu cutie ”automată”. Un prieten de-al meu de pe locul din dreapta acționa schimbătorul de viteze la comanda mea verbală. Cred că ați încercat și voi @theogs poate vine și o poveste...din aia plicticoasă, fără acțiune și fără morală

@florinelu07 O situație de acum un an zice că ar mai exista 35 de bucăți înmatriculate.Dintre care 8 în Brașov... La întrebarea lui tiberiustefan nu știu ce să răspund. E peste cunoștințele mele. Adică, aș lăsa-o la urmă de tot. Foarte la urmă, probabil că ar fi ultima problemă la care m-aș gândi. Dar dacă totuși trebuie făcută ... nu afectează nimic. Nu știu dacă am fost clar...

Spre deosebire de celelalte, asta a fost omologată. Deci, cei patru merg legal. Nu prea îmi dau seama cum se luau virajele strânse, având în vedere lungimea, dar ce contează ? Important e factorul FUN. Eu unul, când merg singur mă cam plictisesc, vă dați seama ce distractiv ar fi în patru ? Chiar si fără Intercom....

O motocicletă pentru 3 persoane pare ceva destul de neobișnuit dar atunci când poate transporta 4 persoane devine și mai neobișnuit. Nu e vorba de tuk tuk sau de Asia. E vorba de producătorul ceh Albin Liebisch și motocicleta Böhmerland (sau Cechie) care în versiunea lungă măsura 3180 mm. Inițial, s-a dorit câștigarea unui pariu, motocicleta trebuia să urce pe vârful Jested- cel mai înalt din nordul Cehoslovaciei, la 1012 metri. Evident că a reușit cu bine, grație motorului de 600 cmc și a puterii dezvoltate de 16 CP, ridicată ulterior în 1926 la 24 CP. Deși fabricantul declara că poate atinge 130 km/h solo, în varianta cu 3 persoane și una în ataș, viteza recomandată era de maximum 65 km/h, viteză după care frânele nu mai făceau față... Și o remarcă interesantă, roțile sunt din aliaj de aluminiu. Pozele sunt din revista Classic MotorCycle, numarul din Decembrie 2015.

Se pare că nu are nimeni răspunsul câștigător. Doar ca topic de izolare, mă gândeam dacă nu s-ar putea introduce ceva marcator în gaura aia și pe urmă făcută o radiografie/raze x. Asta ca sa afli cât material mai ai dedesubt. Sigur, nu e ieftin și la îndemâna oricui, în lipsa desenelor de execuție de la fabrică ceea ce e și mai improbabil. Sau, varianta săracului: se ia de la dezmembrări un cilindru și se fac teste pe el. Oricum, ține-ne la curent, nu se știe niciodată ... Am văzut un film pe YT cu unii care au restaurat un vehicul din anii 40 care a stat în apă până prin 2010. Depinde doar de voință și putirință.

Cecilia a ales BMW. Nu e de condamnat având în vedere că vorbim despre o mobră Mobra 50S.

Era prin 1990 sau 1991...Se apropia ziua de naştere a prietenei mele, de fapt, era chiar a doua zi, adică duminica. Nu mă pregătisem nicicum şi nici bani prea mulţi disponibili nu aveam. Compilez nişte sugestii auzite aiurea, mai adaug vreo două de la mine, oricum aş fi făcut nu prea se lega nimic palpabil aşa că decid, profitând de faptul că biata fată nu mai ieşise niciodată afară din ţară, să-i ofer o excursie în Bulgaria. Ruse era cam la o aruncatură de băţ, calculez ceva până în maximum 150 de kilometri, benzina cam juma' de rezervor, să fie, mai pun o cafea, o prăjitură, eventual o bere şi ...iată o excursie de vis, romantică. Zis şi făcut, mă prezint duminică dimineaţa la locul faptei, o conving rapid pe sărbătorită despre frumuseţea locurilor şi originalitatea ideii. Se echipează, urcăm în şa şi pornim. Drumul în sine nu poate fi obiectul unui scenariu de film, e prea scurt şi arid pentru povestit. Nici nu apuci bine sa schimbi vitezele că intri în punctul de frontieră. Era ceva coadă, pe vremea aia se mai făcea control la bagaje, nu eram în UE, nici noi, nici vecinii. Trecem rapid pe lângă toată coloana de maşini. Vameşii ne-au făcut semn să trecem, nu aveam bagaje, nu aveam rulmenţi de vândut în Turcia aşa că intrăm pe pod. Podul Prieteniei. Nu ştiu cum naiba se face că prind un autocar în spatele meu. Nu-mi fac probleme, chiar deloc, deşi şoferul începuse să mă claxoneze. Bănuiesc că in semn de omagiu pentru picioarele pasagerei mele, care era în pantaloni scurţi, pentru că aşa mergeam noi atunci, doar era vară, nu ? Claxoanele se intensifică, încep şi eu sa intru la bănuieli. Măi, oricât de psihopat ai fi, cât poţi să suni ? O dată cu gândurile astea încep să simt şi o mişcare ciudată pe spate. Practic, spatele meu, în loc să vină frumuşel şi cuminte după mine, mă rog, după roata din faţă, avea tendinţa de a deveni voluntar şi făcea nişte devieri laterale de toată frumuseţea. Îmi pică fisa, am pană pe roata din spate. Însă nu pot opri pe pod, voi fi linşat de şoferul de autocar şi nu numai de el. Mă uit chiorâş la roată, mai are un pic de aer, balansul se intensifică. Îi spun fetei să nu se mai mişte, apreciez că ajung la piciorul podului. Ajung, desigur, găsesc o parcare, roata e acum fleaşcă. Şi, ca orice motociclist care se respectă, n-am petice, n-am pompă, n-am leviere, n-am nimic în afară de pană. Cam negru pe dinăutru, debarc pasagera şi purced la scoaterea roţii. La asta mă pricep, cică sunt mecanic auto... Reuşesc cu greu să dezbrac anvelopa şi să extrag camera, sigur nu vreţi să ştiţi cum, o să descriu procesul altă dată. Victorie, în sfârşit, iată-mă cu camera în mână şi prietena mea în pantaloni scurţi, într-o parcare amărâtă în Bulgaria. Nu era exact începutul perfect pe care îl doream dar pot mai pot să remediez. Agit disperat obiectul muncii în faţa tuturor maşinilor cu număr de România care trec pe acolo. Probabil că mesajul transmis e destul de neclar, ce poţi să faci cu o cameră în mână ? Să cauţi cazare ? După vreo 200 de maşini şi vreo jumătate de oră de aşteptat, găsesc un creştin care oprește. Îi explic omului despre ce e vorba. Am nevoie de un petic, cald, rece, nu contează şi o pompă de umflat cauciucuri. Recunoaşte uşor vinovat, " dom'le, am da' e la fundul portbagajului, nu pot să descarc toată marfa acum, mă grăbesc". Aruncă un " îmi pare rău" şi pleacă. Reiau expunerea camerei, dar nu mă mai agit atât de încrezător ca înainte. Stau cu braţul întins şi camera spartă atârnând jalnic, ca o sperietoare de ciori. Mai trece timp, mai trec maşini. Hai, că am noroc, opreşte un păgân. Unul veritabil. Un turc cu ditamai tirul trage în parcare. Nu trebuie să-i explic prea mult, e băiat deştept. Caută în lada lui de scule, ochii îi fug din când în când la Cecilia, pasagera mea, bănuiesc că mai mult de asta a oprit decât pentru mine, dar calul de dar nu se caută la dinţi. Îmi ia camera, îi aplică un petic turcesc, aşteaptă s-o montez, dă drumul la compresor, îmi umflă roata. Îi mulţumesc cu Alah şi cu ce-mi mai vine prin cap. Nu vrea bani. Se suie în camion şi pleacă. Încălecăm şi noi victorioşi şi intrăm în Ruse. Ne plimbam un pic, băgăm într-o cofetărie, plăcintă şi cafea, planul meu începe să se deruleze conform cu previziunea iniţială. Ne întoarcem, aruncam un ochi spre mobra pe care o lăsasem în parcare. Nu se poate, pană din nou ! Probabil că a cedat peticul. Privesc vinovat catre Cecilia, ea către roată, ea se aşează pe o bancă iar eu iau roata la întrebări. Scot din nou camera, pun roata la loc, blochez cu încuietoarea şi începem să descoperim frumuseţea oraşului. Alţii s-ar fi uitat către biserici, muzee sau mai ştiu eu ce obiective, noi ne uităm după vulcanizări. Dibuim una cu greu. E închisă, bineînţeles. Luăm la picior toată zona, căutam ceva care să semene a service sau vulcanizare. Norocul ne surâde din nou, am mai descoperit una. Evident, tot închisă. Lumea din jur nu pricepe engleza noastră, noi nu pricepem nimic din limba lor scrâşnită. În cele din urmă găsim un tinerel, probabil student, care rupea câteva vorbe în engleză. Îl întreb de locul unde poate fi reparată roata, ocazie cu care aflu şi echivalentul bulgăresc, ceva gen "lipiram gumi". Ok, "lipiram gumi" să fie, dar unde ? Ah, zice el " nedelia ne rabota", duminica nu lucrăm. Păi, zi aşa, frate, mă enervez eu, măcar ştim cum stăm. Scot roata cu totul şi iesim în drum, spre vama. Fac cu mâna unui nene cu un transporter şi număr de România. Îi zic necazul, n-are nici el ce ne trebuie dar ne propune sa ne treaca înapoi în Giurgiu. Ok, trecem înapoi şi plin de speranţă, caut o vulcanizare. Nu e greu de găsit, băieţii îşi fac treaba meseriaşi, ce mai. Îmi umflă roata, o bagă în apă, bule nema...aşa că plătesc, o las pe Cecilia la o terasă şi mă întorc în Ruse cu un camion încărcat cu geamuri. Altceva n-am găsit iar nenea ăsta mergea foarte încet... Preiau mobra din parcare, montez roata şi mă întorc. Toate momentele astea, bune de imortalizat pe peliculă Kodak, au însumat aproape toată ziua, pentru că deja se înserează. Îmi recuperez şi pasagera, încălecăm şi ne întoarcem plini de glorie, da, am fost, am văzut , am învins. Am sărbatorit o zi într-un mod inedit, am văzut şi cunoscut oameni noi, locuri noi , am învăţat cuvinte într-o limbă străină, ce-ţi poţi dori mai mult ? Era mai bine să fi avut la noi trusa de petice şi pompa dar aşa e viaţa, nu poţi să le ai chiar pe toate. P.S. Povestea a mai apărut pe site la Slowride prin 2008...

Motocicleta care se deplasa cu 79 de km/h a fost lovită din spate de o mașină care mergea cu 80 de km/h. Ce-i așa greu de înțeles? Topic de izolare...

Eu am adunat în timp o grămadă de materiale, reclame, articole, etc...despre mighty DR. E drept, unii se plâng că pornește greu, dar dacă nu ar fi fost un produs fezabil nu s-ar fi vândut și ar fi fost o poveste uitată. Realitatea e că a fost și rămâne o motocicletă legendară care a scris istorie.Și continuă să scrie. Frații Udo și Harald Lamers au folosit DR-urile pentru turul lumii și le-au scos din uz după 200.000 km doar pentru că erau uzate moral. Citesc acum o carte despre un alt tip, Jay Kannaiyan care face drumuri incredibile între continente cu un Suzuki DR650. Probabil că vorbim aici de sindromul Stockholm. Nu se știe cum, am ajuns victimele acestui produs. Ne atașăm de ceea ce ne răpește timpul, ne chinuie și ne stresează. Uneori (de cele mai multe ori) ne oferă satisfacții. Până la urmă nu mai știi cine e victima și cine e călăul, cine chinuie pe cine. Concluzie : un DR bine întreținut pornește ușor și își satisface ”colegul de drum” fără probleme. E ca o femeie, îi acorzi atenție și timp = te răsplătește. Dacă nu, nu..

Toți suntem " în arest" la domiciliu. De aici poate, o ușoară doză de irascibilitate. Bine, eu nu sunt, dar am constatat că pe măsură ce drumurile sunt mai libere, puținii participanți sunt mai nervoși și mai obraznici. Să fie tot de la virus ? Scuze, colegul ”orangefresh2” , pune pe seama virusului observația mea.