-
Număr conținut
7.752 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
-
Zile Câștigate
2
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de Lucian_M
-
Aia e reclamă fake, nu e cea cerută de Toyota, nu?
-
Cică ar consuma cam mult, nu o pot recomanda. Am avut și am vândut-o cu mai nimic, datorită consumului și impozitului.
-
Cine nu are bani, fuge. Mai sunt unii care își permit diverse investiții pe care mulți le consideră aberante. Cică nici Ferrari, nici Lamborghini n-ar fi prea fiabile și nici ieftin de întreținut, dar n-am auzit că i-ar paște falimentul pe producători. Rolls Royce au avut vânzări cu 30% mai mari în ultimul an, dar oricum nu mă gândesc să-mi cumpăr, că nu încape în garaj.
-
Când l-am văzut, am crezut că mi se năzare. Mi-a zis că a fost pe nu știu ce traseu (un forestier mai nașpa) și nu a întâmpinat absolut nicio problemă. Văzând ce gume și ce gardă la sol are, era culmea să se împotmolească. L-am întrebat și de perne, dacă le mai are sau a pus suspensie normală fostul proprietar. A zis că și dacă crapă toate pernele, tot originale pune, îi place prea mult masina. Am mers și eu cu un Phaeton și suspensia aia e din alt film, iar combinația cu 4*4 permanent e ce trebuie pe șosea acoperită cu zăpadă. Mi-a trecut repede pofta de perne și 4*4, că mi-am adus aminte că sunt sărac.
-
N-am eu, tocmai și-a luat un prieten (fan Audi, mai are un TT modificat), i-a pus anvelope AT + alte upgrade-uri. Are o gardă la sol cel puțin impresionantă pentru un break.
-
Până la 25000 are de unde face un RK pentru motor. Păstrez berea.
-
Allroad V6: porcbagaj mare, confort, aspect, suspensie pneumatică, reglabilă. Și are și 4*4. Îți las adresa ca să trimiți berea?
-
Eu mă descurc cu Fiesta, tata are Jetta (mai joasă ca a mea), dar tot merge cu ea la pește, n-am văzut să o fi belit pe dedesubt. Pe de altă parte, cât offroad o să faci și pe unde? Încă nu ți-ai dat seama, dar vrei un break cu ampatament generos și portbagaj mare. No, doar zic.
-
Așa ceva nu ar fi ok? Te pun în legătură cu omul, dacă ești interesat, nu vreau să fac pe intermediarul. Proprietarul e și el motociclist, îl știu de vreo 5 ani, e om serios.
-
Se bășește și topicul ăsta, grație influenței nefaste de gen cu țâțe.
-
Merge și pe friguri crunte, nu a făcut niciodată figuri, o am de vreo doi ani, cred. I-am înfipt un card de 32 GB și nu îi duc grija.
-
Dau cu vorba: Toyota Hilux?!
-
Are un prieten de vanzare un Superb, dar nu stiu detalii, doar ca e destul de recent, dotat si la vreo 12.000, insa pot intreba (daca intereseaza).
-
De multe ori, in service se lucrează în purul stil românesc: haida-ha. Acasă lucrezi ca pentru tine, cu atenție și grijă la detalii (am trei dinamometrice, de la 2,5 la 210 Nm, pe care le folosesc foarte des). Nu rețin să fi văzut la vreun service să strângă bușonul la ulei cu dinamometrica. Da, ok, nu mi s-a stricat nicio baie, nu prea rețin să se fi desfăcut șuruburi. Totuși îmi place să lucrez la mașină și moto și consider că fac unele operațiuni mai bine ca în service, unde nu mă duc decât pentru ce nu mă pricep (intervenții în motor, geometrie, diagnoză profi). Am o colegă care a luat mașina noua, întreținută doar la reprezentanta, nu vă spun cum huruie și cum da fum, o lasă o zi pe mâna ălora și consideră că dacă dă mulți bani, calitatea lucrării este de top. Plm, e fierul ei, are bani de altul, nu mă interesează.
-
Chiar nu are rost. Era link de pe AliExpress.
-
Era copy/paste, nicidecum ce am scris eu.
-
La Cybernet nu au fost în stare să-mi schimbe corect filtrul de motorină de la Octavia. Încredere zero în reprezentanțe.
-
Am spus eu ceva de 36w?!
-
Era pentru fosta priză și acum e cu rol estetic, urmează să fie conectat.
-
Crezi că eu pun botul la puterile alea fantastice? Am o drăcie de aia pe usb de testat puterea, chiar sunt curios cât bagă în telefon, utilizând cablul original, nu petardele. Important e că are destulă putere să încarce destul de rapid un Note 10 pro și un GoPro session în același timp. Am instalat de-a lungul timpului diverse prize, asta îmi place cel mai mult (are și buton touch pentru on/off). Drept dovadă, am scos bricheta originala din mașină și am pus un adaptor identic, stă permanent pe el o cameră de bord (tot Xiaomi).
-
Tu vorbești de pe hârtie, eu am două prize pe care le folosesc de jumătate de an, respectiv de un an.
-
Se face un suport și merge și pe ghidon. Dar de ce ai vrea două fire bălăngănite? Unul care vine pe lângă jug, cel usb care merge la telefon. Telefonul stă în bord, de ce n-ar sta tot acolo și chargerul? Mă rog, îmi plac chestiile mai simple.
-
Ford Turneo (sau cum o fi) de merge la nici 2 metri în spatele mobrei la ce categorie intră?
-
RON 21.61 46%OFF | QC 3.0 36W USB Charger Quick Charger Motorcycle Dual Auto USB Charger Socket LED Display with Caps for Truck Boat ATV DVR GPS https://a.aliexpress.com/_mOkWzQB
-