Sari la conținut

Banditmania


hot_wheel
 Share

Postări Recomandate

se comporta catastrofal iarna la pornirea la rece (era ianuarie). Eu nu rezist si daca nu e zapada sau polei ma dau si iarna, nu ma opreste geru. Adica porneste f greu. De asemenea ziceau ca, cu pasager amortizorul stock de pe spate ajunge f frecvent la limitele sale si ca oricum, si furca ar fi cam prea moale pt un condus mai agresiv. O alta chestie care e naspa din ce scria acolo (si asta am vazut-o pe pielea mea la GS 500) ar fi ca pe vreme ploioasa, balti etc. se intampla sa aiba probleme cu aprinderea. Intra apa la bujii, fise sau nu stiu ce mama zmeului si merge in 2-3 pistoane.

:cheers:

sa o luam in ordine, al meu e din 2000, deci e modelul urmator celui din 96:), evident, e cel SY daca te-ai uitat pe o lista de modele, in manual gasesti.

eu am mers cu ea pana in noiembrie si chiar si in februarie parca, deci, la frig porneste intradevar mai greu daca o lasi afara, dar nu foarte greu, plus ca mai e o problema, tre sa stii sa o pornesti, eu cand ii dau la automat ii trag si un pic de gaz si asta nu numai cand e rece, tot timpul, nu mult doar cat sa ajuti pornirea.

si mie mi s-a intampalt pe frig, la inceput, sa nu ii trag de gas la prima cheie si sa nu porneasca si dupa aia s-a inecat si a pornit mai greu, iarasi, tre sa stii sa ii dai cand e innecata, in fine. deci, cu socul tras, abreiajul tras, si cu un pic de gaz cand dai la demaror a mea o ia foarte bine. acum poate de la caz la caz, faza e ca astea din 2000 incolo au pe carburator un senzor de acceleratie, acum poate conteaza si ala, nu stiu sigur, senzor care nu apare la modelele anterioare.

bun, la articulatii si amortizoare ce sa zic, fata e intradevar cam moale daca te dai mai tare la ea, adica la o frana violenta culegi furca de pe jos, plonjeaza destul de mult, acum asta poate fi un avantaj, dar si un dezavantaj, e mai moale, mai soft, am mai zis si mai sus banditul nu e de facut curse cu el, punct. de aici tragi singur concluziile. plus ca eu am mers pe viraje si daca nu e foarte valurit asfaltul e chiar bine. acum sa fim seriosi la ce poti sa te astepti de la o furca fara nici un reglaj, sa fie si moale ca sa fie comoda dar si foarte prompta ca sa nu plonjeze mult, chiar e un pic imposibil, e ceva de mijloc, dar ceva acceptabil.

 

pe spate cu pasager iar, e adevarat ca daca ai abalans mare ajungi la limita de amortizare, dar asta pe setarea de mediu, dar se poate regla amortizorul, asa ca daca faci niste teste poti sa gasesti o setare adecvata. eu am mers cu pasager si am simtit altceva, parca un pic nezigura motocicleta stanga dreapta, era o senzatie ciudata decat as fi fost singur pe ea, numai ca asta era la inceput, dupa aia parca a disparut, ca am tot mers de atunci cu pasager. si cu acelasi, e posibil sa fi fost si de la el ca era prima oara pe moto in spate si nu statea bine si il simteam io aiurea, e posibil ca dupa o vreme a disparut senzatia.

 

si pe spate este destul de moale, dar si aici mie imi convine ca e comod. am zis moale nu ineficient, e foarte important, ca daca e dus amortizoru e cu totul altceva, plus ca ti-am zis, pe spate se paote regla, are vreo 8 sau noua trepte de reglaj, la mine e pe 4, ca de fabrica.

 

la partea cu ploaia chiar te contrazic, am mers pe ploaie destul de mult si pe umezeala, porneste foarte bine, si nu merge nici in 2 nici in 3, numa-n 4 ca asa e facuta ea :D :D

acum serios, chiar nu s-a intamplat sa am probleme pe ploaie, plus ca am si spalat-o de multe ori si i-am dat cu apa pe peste tot si tot a pornit foarte bine. aici e posibil sa fie din contacte, stiu pe cineva care avea probleme la contactul general, ala rosu, daca ii intra acolo apa il curenta de nu se vedea pana nu se usca apa din interior, asta la un Fazer. deci depinde, iar la bujii nu prea are cum sa im intre apa ca au protectie de cauciuc deasupra sus in chiulasa, niste capace din cauciuc cu margine de intra fix pe chiulasa. aici cred ca sunt probleme particulare aparute.

 

cam atat ar fi deocamdata.

 

toate bune, teo.

 

ps: despre consumabile vezi ca am un post facut acum ceva vreme, cam ce am pus eu pe ea ca ulei, filtru, bujii, etc. sunt toate acolo. daca mai ai intrebari baga ca doar de aia suntem aici si avem o pasiune comuna in ceea ce priveste un model. B) BANDIT rules :P

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 15,9k
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Fratilor (posesori de...), care ma ajutati si pe mine cu niste opinii, pareri, experiente despre Talharu' de 600 prima generatie, 1995-2000? Ma obsedeaza rau de tot. Adica VREAU! B) De pucte forte si calitati nu va mai intreb ca n-are rost sa va pun sa scrieti romane. :D Mai degraba m-ar interesa punctele slabe, cum e cu intretinerea, consumabilele, etc.

 

De exemplu eu am citit in arhiva online Motorrad (un test din 1996) ca se comporta catastrofal iarna la pornirea la rece (era ianuarie). Eu nu rezist si daca nu e zapada sau polei ma dau si iarna, nu ma opreste geru. Adica porneste f greu. De asemenea ziceau ca, cu pasager amortizorul stock de pe spate ajunge f frecvent la limitele sale si ca oricum, si furca ar fi cam prea moale pt un condus mai agresiv. O alta chestie care e naspa din ce scria acolo (si asta am vazut-o pe pielea mea la GS 500) ar fi ca pe vreme ploioasa, balti etc. se intampla sa aiba probleme cu aprinderea. Intra apa la bujii, fise sau nu stiu ce mama zmeului si merge in 2-3 pistoane.

 

Alte pareri???

 

:cheers:

Salut eu am una din 1996 (este poza) si pot sa-ti zic ca inca nu am fost dezamagit de el :P pornirea iarna e cam acelasi ce a scris si Teo , daca ai prins miscarea porneste foarte usor soc+un pic din acceleratie numai socul sa fie tras la max. telescoapele sant moi fata mai exact , spatele nu stiu ca nu am originalul :D dar depinde si de greutatea care e pe motor mie imi e confortabil am 68 kg. cu ploaia si apa nu am avut probleme niciodata desi am mers si pe ploaie si a fost spalat si in spalatorie cu presiune. daca mai ai intrebari si pot sa ajut da-mi de stire, salut.
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

AJUTOR.....de unde sa-mi cumpar si eu URGENT maneta de frana fata....?....cine stie sa-mi spuna si mie...VA ROG :cheers: P.S. bandit 600 din 95

Editat de Lordgrec
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Multumesc celor care mi-au raspuns si mi au mai zis cum sta treaba cu Talharu de 600. :D Intre timp situatia mea s-a concretizat si mai mult in sensul ca am dat-o pe Suzi (GS 500) si acum sunt in cautare de Bandit. Citesc f mult pe internet pe situl celor de la Motorrad, cei mai adevarati jurnalisti moto din Europa. Citesc despre Bandit in general dar mai ales de 600 din 1995-2000 (ca doar de din ala asa avea bani) diverse teste si comparative din arhiva. Am citit si testul de 50 de mii de km facut de Motorrad. Si ca sa revin la ideea din postul anterior... faza cu ploaie cica e o problema adevarata. Spuneau ca la umezeala nu prea are chef sa mearga si ca rand pe rand pierde aprinderea pe 1-2-3 cilindri pana nu mai merge nici unu si se opreste complet. Cica de nu stiu cate ori trebuiau sa cheme platforma de la redactie ca sa i care ca nu mai mergea motoreta. Se pare ca umezeala si mizeria ajunge f usor la fisele bujiilor iar daca uscau bujiile, fisele si curatau zona, mergea iar. Motorrad a cumparat Banditu in 1995 nou pt acest test si nici pana la sfarsitul testului problema nu a putut fi inlaturata cu tot efortul depus chiar si de catre reprezentanta Suzuki. Aia de la Suzuki recomandau ca sa se izoleze locul pe la fise cu silicon si cica asta ar rezolva problema. Asta cel putin la prima generatie 95-2000, poate dupa aceea s-a facut ceva.

Testul a durat aprox 2 ani. Cica odata cu trecerea timpului, referitor la pornirea la rece la temperaturi in jurul valorii de 0 grade cica pornea doar cu "ceremonii de pornire" speciale sau deloc. De asemenea cica daca se mergea un tempo sustinut si vreme mai indelungata papa Talharu catre 10 litri la 100 km si ca doar daca mergi "crestineste si ca melcu" poti scoate ceva sub 5. Ce mai criticau jurnalistii a fost contactul care mergea greu si agata (cunosc de la GS 500) si faptul ca instrumentele de bord se abureau pe dinauntru mai ales turometru. Cica dupa 50000 de km motorul suna dubios si cutia facea zgomote groaznici mai ales in primele 2 trepte. Cand l-au dezmembrat bucati bucatele la sf testului au constantat insa ca motorul (in ciuda zgomotelor si a faptului ca pierduse din compresia initiala) prezenta urme normale de uzura, doar ca supapele nu mai inchideau complet (fapt ce explica pierderea de compresie). Unele probleme semnalate de jurnalisti s-au gasit partial si in experientele proprietarilor care au scris revistei. Una peste alta insa au spus (ca si cititorii care au trimis experientele lor revistei pt publicare) ca partile bune primeaza in Bandit si ca este o motoreta care merita banii etc. Repet: tot ce am zis se bazeaza pe ceea ce am citit in arhiva Motorrad si nu pe experienta proprie asa ca nu sariti pe mine. :P

 

Cam asta am citit io, voi ce ati mai observat la ele?

Sunt atat de interesat si poate stresant :cheers: pt ca nu intentionez sa mi iau motoreta ca sa o killeresc si sa o dau dupa aceea ca sa ma scap de ea. Imi place mult si intentionez sa o pastrez o vreme, chiar daca in final voi ajunge la Bandit 1200. :D De aceea vreau sa stiu cat mai bine dinainte la ce ma bag. Cu GSul de exemplu am avut doar experiente placute si o consider o supermotoreta pt anii, categoria si pretul ei doar ca am crescut ca si motociclist si ajunsesem sa cer prea mult de la ea.

Voi cam cat ai dat pe Banditii vostrii? Am vazut ca in Germania incep pe la 1800-2000 la modele 95-97 si rulaje de 35-40 de mii de km max. "Incape" pe leasing cu acont 2500, restu pe un an un Bandit din 95 in 3000 de iepuroi, pret final, cu transport cu tot?? B) Din tara nu prea ma tenteaza sa iau ca se observa deja "Mioritza" dupa 2 luni de exploatare pe plaiurile astea, mai ales la amortizoare, lagere, rulmenti etc.

 

Sanatate si numa' bine si sper sa ma pot alatura in curand grupului vostru in mod "oficial si de drept". :D

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Emppu foarte bune intrebarile tale :P si la fel si rezmatul la ce ai citit.

asteptam raspunsurile posesorilor de bandit. si eu ca si tine am aprox aceeasi suma disponibila teoretic B) si caut cam acelasi lucru :D deci asteptam lamuriri :cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

eu inca nu am avut probleme cu pornitul la rece, am mai zis, daca stii cum sa ii dai nu-s probleme, plus ca nu cred ca sunt multe motorete care sa le lasi cateva zile la multe grade sub minus si sa porneasca la sfert.

cu apa la fel, am mers pe ploaie mare si a mers brici.

cu consumul s-a rezolvat cu bujii pe iridium:), inca mai au pe louis 12.75 bucata, fac toti banii. si mie imi consuma spre 9 si dupa ce le-am schimbat a trecut pe consumul din carte, 5-6.

instrumentele de bord nu se aburesc, plus ca la modelul din 2000 incolo toate sunt luminate cu led-uri,a dica se vad mult mai bine pe lumina, ziua.

 

toate bune, teo.

 

ps: vad ca voi cautati model pana in 2000, ce zic eu aici este valabil pentru modelul din 2000 care stim cu totii ca are ceva imbunatiri fata de cel 96-00.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

eu inca nu am avut probleme cu pornitul la rece, am mai zis, daca stii cum sa ii dai nu-s probleme, plus ca nu cred ca sunt multe motorete care sa le lasi cateva zile la multe grade sub minus si sa porneasca la sfert.

cu apa la fel, am mers pe ploaie mare si a mers brici.

cu consumul s-a rezolvat cu bujii pe iridium:), inca mai au pe louis 12.75 bucata, fac toti banii. si mie imi consuma spre 9 si dupa ce le-am schimbat a trecut pe consumul din carte, 5-6.

instrumentele de bord nu se aburesc, plus ca la modelul din 2000 incolo toate sunt luminate cu led-uri,a dica se vad mult mai bine pe lumina, ziua.

 

toate bune, teo.

 

ps: vad ca voi cautati model pana in 2000, ce zic eu aici este valabil pentru modelul din 2000 care stim cu totii ca are ceva imbunatiri fata de cel 96-00.

 

...Intradevar in 2000 a survenit "faceliftul" care a facut ca varianta S sa arata intr-adevar bine pt ca varianta S din 95-2000 nu pot sa o vad. Oricum eu ma gandesc doar la varianta N care mi place cel mai mult iar de un model 2000 si dupa nici nu poate fi vorba la mine pt ca nu imi permit. La 2000+ i-au schimbat cadrul destul de mult, s-a mai strans putin amortizare si cica are frane mai "muscatoare". Puterea a ramans nechimbata: cica 78 CP dar a "prins" si 83 intr-un test din 1996 contra fratelui GSX-F 600 pe care l-a batut.

 

Inca nu mi-a zis nimeni daca "incape" Talharu 600 din 95 in 3000-3200 E? :cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

eu tot N vreau sa-l fac pe al meu.

eu fiind mai inalt (1.93), caterinca aia de parbriz imi accelereaza aeru direct in casca si fac trapezu gros :lol:

prefer sa am vant pe tot corpu, decat furtuna spre gat.

deci dk se risc cineva la un schimb, sunt aici

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

urmarind preturile motocicletelor de cateva luni bune..am observat ca de 1 luna si ceva(deh sezon) preturile au sarit de undeva de la 3000 la 3.500 3.7 3.8..bine..motoarele sunt altele comerciantii altii ..kilometii apropiati..evident fiecare cu marfa lui.era de asteptat.deci zic eu ca pretul corect s incadreaza in banii tai .sau invers :lol:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mda... Asta este, preturile din toiu verii sunt altele decat cele corecte. :cheers: Eu totusi sper sa gasesc un Talhar pe la 2000 in ger si pe care sa-l pun pe leasing si sa ies in final sub 3000. Daca nu, ata ete, mai strangem din buci si ne dam cu bicla. :lol:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Inca nu mi-a zis nimeni daca "incape" Talharu 600 din 95 in 3000-3200 E? :lol:

Luni se implineste o saptamana de cand am cumparat bandit-ul de 6oo de la Alfamotors. Pretul a fost de 3ooo in care a intrat si un schimb de ulei si bujii (cred).

In alta ordine de idei acum sunt cel putin in extaz. Imi doresc motorul acesta deja de mai bine de 1 an. La inceput (si si acum) mi-a placut "N"-ul dar am de gand sa ies si din Buc. si ma bucur tare ca am "S". Acum sunt in cautare de echipamente pt mine si prietena care este incepatoare si mi-e cam frica sa invete sa mearga pe strasse pe ea pentru ca nu ajunge bine jos si i se pare foarte grea. Amortizorul spate se regleaza ca si inaltime sau ca si duritate?

Numai bine si sper sa schimbam impresii si pe viu. Sper ca e frumos la Bv. ca n-am mai avut cu cine sa plec :cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Luni se implineste o saptamana de cand am cumparat bandit-ul de 6oo de la Alfamotors. Pretul a fost de 3ooo in care a intrat si un schimb de ulei si bujii (cred).

In alta ordine de idei acum sunt cel putin in extaz. Imi doresc motorul acesta deja de mai bine de 1 an. La inceput (si si acum) mi-a placut "N"-ul dar am de gand sa ies si din Buc. si ma bucur tare ca am "S". Acum sunt in cautare de echipamente pt mine si prietena care este incepatoare si mi-e cam frica sa invete sa mearga pe strasse pe ea pentru ca nu ajunge bine jos si i se pare foarte grea. Amortizorul spate se regleaza ca si inaltime sau ca si duritate?

Numai bine si sper sa schimbam impresii si pe viu. Sper ca e frumos la Bv. ca n-am mai avut cu cine sa plec :lol:

 

Merci de raspuns si sa o stapanesti sanatos! La 3000 de euro cati km avea si din ce an?

Editat de Emppu
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Doar niste poze GSF 600. Nu m-am putut abtine sa nu la share-uiesc cu voi... Unu dintre ele e cu spate de Kawa Ninja. Si io vreaaaaau Bandit. :lol:

post-8276-1151418799_thumb.jpg

post-8276-1151418823_thumb.jpg

post-8276-1151418880_thumb.jpg

post-8276-1151418914_thumb.jpg

post-8276-1151418962_thumb.jpg

post-8276-1151419005_thumb.jpg

post-8276-1151419030_thumb.jpg

post-8276-1151419042_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Eu am un Bandit de 400 din 1995,1997 pe acte si 1996 pe asigurare. :bounce: :crack:

Il posed sau el ma poseda pe mine de pe data de 6 iunie.Pornea foarte greu si m-am dus cu el de unde l-am luat si am descoperit ca trebuie cum a mai zis cineva sa rotesti putin de acceleratie cand apesi pe buton.

Sub 7000 de rpm. e cuminte peste e mai nervos.Ma deranjeaza furca moale deoarece nu am feed-back cand franez.Ai impresia ca nu franeaza dar de fapt are frane bune si te trezesti ca franezi mai repede decat crezi.

A da si e visiniu.La inceput nu mi-a placut culoarea,dar m-am obisnuit si acum chiar imi place.Am cautat si pe net poze si nu am gasit decat un sg. Suzuki Bandit 400 visiniu. :rolleyes:

Acum are 19087 km.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salutare,

fratzilor, shi eu am un bandit de 400 cc, dar e negru :bounce: ...

 

merge de manca asfaltul... i-am pus dynojet... acu are peste 60 calutzi, nu shtiu exact catzi... nu prea conteaza, dar trage :crack: ... :P

 

Scuze ca nu pot pune poze, ca nevasta :crack: mi-a inecat telefonu', shi nu mai am pozele de pe el, am sa incerc sa fac cumva poze... :)

 

Numai bine :rolleyes: :crack: shi asfalt uscat :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

ma dau si io mare, mi-am schimbat placutzele de frana pe fatza cu ferodo platinum. le-am facut un rodaj atent azi, si e alta viatza. va recomand magazinu magnatech, dar sunati inainte sa aiba piesele acolo. /index.php?showtopic=47050

ambele seturi necesare au fost cu totu 160 ron, adica 80 ron pe set.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salutare "Bantitilor" Pana mai ieri nu eram decat unul din ala care atunci cand trecea un Bandit ramaneam cu gatul stramb :lol: sau cand vedeam unul oprit,stateam si ma uitam la el ca boul la poarta noua ! :sick:

 

Eeee,in sfarsit mi s-a implinit visul !!! :disappointed: MI-AM LUAT BANDIT !!! URAAAA !!!

 

Cateva cuvinte despre el : 600 S din 97 ,arata ca scos din cutie,adus din italia de la singurul proprietar,neatins.

Pe www.moto.it (ca asa am gasit-o), italianul (avea o ditamai vila in munti :lol: ) a scris ca are 11.200 de km si la cateva zile cand a fost luata avea 13.400 .(cu toate ca nu-i bai,au ei o problema cand pun km pe anunturi) A fost a nevesti-si si cica o tinea degeaba (el avea un GSX-R 1000)

Adevarul e ca motorul arata impecabil !

 

Asaaaaa,acum,dupa ce mi-am laudat-o :crack: (sa stiti ca nu e de vanzare) , tre sa va spun ca mai am un hop de trecut : Examenul pt A ;il am pe 26 iul(da,sunt incepator) ...stiu....trebuia sa iau una mai mica...un 125 sau 250 dar o sa fiu cuminte cu ea ; am auzit ca si ea iarta greseli. :lol:

 

In rest,stau si ma uit la ea :lol:

 

PS. Orice sfat imi e de mare ajutor.

 

Asfalt uscat dragilor !!!

post-11118-1153044035_thumb.jpg

post-11118-1153044067_thumb.jpg

Editat de coshovasha
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Foarte tare motoreta! S-o stapanesti sanatos! E multicel un Bandit 600 deschis pt incepator insa daca o iei treptat si incet you'll do just fine. Bafta la examen si abtine-te pana iei carnetu. :disappointed:

 

I can't wait to join the club!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...