Moroccan Adventures 2014

[Ramish]

Multumim, inca o data, tuturor pentru aprecieri!

Eu, cel putin, urmaresc cu mare interes sectiunea de calatorii de pe forum, chiar daca nu imi dau cu parerea

Cred ca fiecare poveste de calatorie e o sursa de inspiratie.

 

Pe noi ne-a cam prins anu', si o noua calatorie in curand, cu povestea neterminata.

 

14 aprilie 2014

 

Azi scrie pe noi Imlil. Situat la aproximativ 1740m altitudine e un mic orasel aglomerat, in foarte mare parte datorita turistilor, locul de plecare spre Toubkal pentru toti cei care incearca sa urce cel mai inalt varf al muntilor Atlas.

Suna bine!

Insa, pana una alta, abia pornim si mai avem de trecut pasul Tizi-n-Test, ce leaga Marrakech si Taroudant la o altitudine de 2,093 de metrii.

Lasam in urma Taroudant si ne indreptam spre Tizi-n-Test. Offroad, drum in lucru si mult praf, insa valea ce se deschide sub noi si stancile ce atarna greu deasupra noastra ne fac sa uitam micile neplaceri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sus, savuram peisajul, poate o portocala si-o gura de apa, Ne scaldam ochii intr-un magazin de fosile si alte suveniruri si ne pregatim de o coborare abrupta si sinuoasa de 1600m spre Tinmel.

 

 

 

In Tinmel intalnim 4 spanioli calare pe un "990 si 1200 GS" (citez din Eru, ca sincer nu-mi amintesc detalii ), costumati ca la carte, scosi din cutie, ce se bucura de doua saptamani de concediu prin Maroc. De apreciat, in orice caz.

Noi suntem cam lesinati de foame si prin urmare dam iama intr-un chiosc de la marginea drumului, benzinarieri si a raului Nfiss, care de aici incolo ne insoteste pe stanga drumului, sau noi pe el.

 

Sebi, noua imagine Gangnam style.

 

 

Sau Alecu.

 

 

 

 

 

Si la o ora acceptabila ajungem la Asni, de unde Imlil si Toubkal sunt la o aruncatura de bat, dar la fel si Marrakesh. Cum unii vor Marrakesh si altii vor sa exploreze zona muntoasa din jurul Imlil-ului, facem doua gasti si plecam in doua directii.

 

 

De fapt unii dintre noi nu pleaca nicaieri. Eu, Alecu, Eru, Patri si Luci ne asezam frumos sa luam masa, convinsi de un localnic de calitatea bucatelor si a pretului, la o masa de plastic alba, negru de murdara, cu vedere la munte si la o crescatorie/abator de pui. Nu prea respiram cat asteptam mancarea si preferam sa ne fie cald, decat sa adie vantul si sa rascoleasca mirosurile. Si cum mancarea se dovedeste a fi doi cartofi prajiti si o rosie cu ceapa, ne potolim foamea cu ciocolata si biscuiti de la un magazin de vis-a-vis. Numai pentru Eru au taiat un pui!

 

 

In timpul asta gasca formata din Gabi de Brasov, Dana, Sebi, Ralu si Gabi de Cluj se plimba prin Marrakesh.

 

 

 

 

 

Noi o luam spre Imlil in cautare de cazare, ieftina si buna si aproape de intrarea in traseul spre Toubkal. Cum ne blocam in traficul turistic, cum suntem asaltati de oferte si ajungem la un auberge ce are o camera cu vreo 6 saltele, perfecta pentru noi, si dus cu apa calda. Diseara dormim impreuna!

 

 

Despachetam in mare graba si plecam sa dam o tura prin imprejurimi, fara bagaje.

Parasim satucul si lasam in urma agitatia turistica. E liniste si pace. Muntii inca mai au varfurile inzapaezite si valea e verde de la diferitele recolte. In reveria noastra, dumul ce l-am ales pentru tura de seara s-a inchis brusc si trebuie sa facem cale-ntoarsa. Dar, cum nu ne place sa ne intoarcem pe unde am venit si nici de offroad/enduro nu am avut parte azi, ce-ar fi sa.. sa coboram in satul cu case de chirpici din vale, pe panta asta abrupta si plina de bolovanis cat capul si blocuri de piatra cat motorul. Zis si facut. Baietii se baga, noi fotografiem, filmam si ii insotim, peste tot, bineinteles.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asta micu a tinut de portbagajul lui Alecu pana jos, chiar imi facem griji pentru el.

 

 

Am creat o reala harmalaie cu trecerea noastra prin satuc, pe drumul ingust dintre case. Fetitele ne striga "no picture", baietii ne dau indicatii de drum.

 

 

 

 

 

Si intr-un final, back on track.

 

 

 

 

 

 

 

 

[luccyus]

Si daca bine imi amintesc, pe 29 martie, anu trecut, la ora asta eram deja porniti din loc spre Marochistan

Multumim Ramish ca ne reimprospatezi memoria. Tine-te de obiceiul asta!

Editat Martie 29, 2015 de luccyus

[Ramish]

15 aprilie 2015

 

Ne trezim pe la 5, 5 jumate dimineata. Suna brutal, dar tinand cont de faptul ca in Maroc nu prea ai acces la alcool si nici la foc (in 3 saptamani am avut vreo 3 focuri de seara si o bere) si stingerea se da in fiecare seara inainte de 12, nu-i chiar asa grea trezirea.

Fetele fac sandwichuri de drum si cafea, iar baietii..baietii incearca sa se trezeasca.

 

 

Ne echipam cu ce putem si avem fiecare in dotare, nici pe departe nu suntem pregatiti in felul in care sunt pregatiti turistii ce vin aici special sa urce Toubkal-ul. Nici macar nu avem cu totii bocanci, adica Eru, ce impumuta o pereche de la Ralu, sau Sebi.

Nu stiu cum reusim, dar in jurul orei 6 suntem iesiti pe poarta si Toubkal here we come!

 

 

 

Suntem pe la 1900m altitudine si vrem sa ajungem la 4167. Urcam inca putin si apoi coboram spre Aroumd, un sat localizat pe o uriasa morena in Valea Mizane, sapata de ghetari cu milioane de ani in urma. Mai are rost sa spun ca piesajul iti taie respiratia?

 

 

 

De aici Ralu se intoarce inapoi la auberge. Ea are probleme cu genunchii si urcarea asta dintr-o data e prea mult. Ramane sa ne asteapta cu o mancare calda, gatita, cum n-am mai avut demult, si sa se bucure de peisajele si viata din micul si animatul Imlil.

 

Urcam de-a lungul vaii pana la refugiul Toubkal, pe-o carare ingusta printre stancile si bolovanisul desprins din munte si pravalit in vale.

 

 

 

Sidi Chamharouch la 2500m altitudine, o mica asezara dezvoltata in jurului unui loc de perelinaj pentru credinciosii musulmani, e punctul in care traversam raul Mizane.

 

 

 

 

Urcarea ce ni se arata e abrupta, printre blocuri de piatra, dar ne deschide o noua vale in fata, mai larga si la fel de spectaculara, valea Isougouane.

 

 

 

 

Un scurt popas sa ne tragem sufletul si continuam de-a lungul ei spre vechiul refugiu Neltner Refuge si noul refugiu Refuge du Toubkal.

 

 

 

 

 

Sa nu va inchipuiti ca urcarea a fost usoara, cand am ajuns la refugiu eram suficient de istoviti, flamanzi si insetati, insa de acum urmeaza partea cea mai grea. Sa tot fi facut vreo 4-5 ore pana aici.

 

 

Refugiul e animat. Foarte multi turisti, majoritatea straini vor sa atinga varful Toubkal. Schimbam cateva cuvinte cu ei si aflam ca majoritatea fac urcarea Imlil - Toubkal in doua zile. O zi pana la refugiu cu aclimatizarea de rigoare, a doua zi refugiu-varf. Bagajele lor sunt carate de magari pana la refugiu, altii au venit cu serpasi, coltari, bete, parazapezi si ce mai..tot echipamentul necesar. Li se pare ca e putin cam mult, ca dupa 2 saptamani de stat in sa, noi vrem sa facem urcarea si sa ne intoarcem in Imlil in acceasi zi. Nu ne lasam demoralizati!

 

 

Mancam, ne aclimatizam rapid si regrupam, mai putin Eru, care datorita gleznei defecte ramane ceva mai in urma si care ajunge tocmai cand noi plecam. Nu ne facem griji, Eru e pregatit si ne ajunge el din urma dupa ce isi trage sufletul.

 

 

Obositi, dar cu moralul inca ok, o luam tot in sus. De jos se vede destul de multa zapada, insa mai putem observa niste tineri marocani in pantaloni scurti si tenisi. E soare, perfect senin si caldut, sau suntem noi incinsi.

 

 

 

Ma simt inca in puteri, perfect capabila de urcare pana cand ajungem la portiunea asta oblica pe versant, o cararuie prin zapada. Ma uit in jos si ma cuprinde panica. Nu vreau sa ii cedez, dar nu imi merge. Mi-e frica sa nu alunec, pun un picior si inca un picior, si o mana, si inca o mana. Ajung sa urc bucata asta cu toate cele patru membre, doua nu imi mai sunt suficient, asta dupa ce am un moment in care inghet cu totul, vreau sa cobor dar nu pot, vreau sa urc nu pot. Nu vreau sa renunt, dar e greu sa iti infrunti psihicul. In cele din urma reusesc, trec de zapada, inca sunt panicata si nu pot sa ma bucur cu adevarat. Ce naiba!

 

 

Precum caprele negre ne cataram peste bolovani si stanci si grohotis alunecos. Inca nu ma simt confortabil psihic, nici nu imi mai pasa de efortul fizic si incerc sa ma relaxez. Cred ca are legatura cu inaltimea panica asta a mea. Odata ajunsi la finalul primei portiuni abrute parca mi-e mai bine si ma bucur si eu de priveliste.

 

 

 

Gabi de la Cluj adoarme intins pe-o lespede de piatra, Luci si Patri hotarasc sa se intoarca dupa cele 6 ore de urcare, suficient de solicitante. Cand se trezeste singur, Gabi coboara si el si ii ajunge din urma.

Si uite asa eu, Alecu, Sebicozauru, Gabita si Dana ne continuam ascensiunea, urmati de Eru undeva mai in spate.

 

 

Zapada si grohotis, cam asta e ultima bucata din traseu si inca vreo 4 ore de urcare. De fiecare data cand crezi ca ai ajuns, mai e o bucata si inca una, si dupa colt mai e una. Mancam si ultimele ciocolati, bem apa de la un izvor, ne reculegem si pornim mai departe.

 

 

 

 

La 10 ore dupa ce am parasit cazarea suntem in varf! De sus se vede mic, mic, Eru care marseaza spre noi. Ne uitam dupa el cu zoomul de la aparatul foto si ne ingaduim 20 de minute de relaxare, contemplare. Ne fotografiem cu grupul de tineri marocani in tenisi, care au ajuns inaintea noastra sus, si ne pregatim de intoarcere. Facem un calcul de 6 ore pentru intoarcere.

 

 

 

Pe coborare ne intalnim cu Eru, care mai are putin si e si el sus. Nu doar ca ajunge sus, dar ne si ajunge din urma pe coborare.

 

Suntem mai relaxati, radem, glumim si facem haz de necaz. Incercam sa coboram pana la refugiu pe zi. E aproape 5 dupa-masa si pe la 7 se intuneca. Dupa calculul nostru 4 ore de urcare = 2 ore de coborare.

 

 

 

Alunecam pe grohotis si pe zapada, in picioare si pe fund, in ceea mai mare parte a timpului. Si tocmai cand se lasa seara suntem la refugiu, complet uzi la picioare. Mie mi se face rau, fizic de data asta. Se pare ca am rau de altitudine cu intarziere. Pe urcare aveam mainile cat dovlecii, de umflate, acum abia stau pe picioare. Mai avem cel putin 4 ore de mers pe jos, asa ca imi storc sosetele la propriu si continui. Ma mai opresc de cateva ori pe drum sa vomit, pardon de expresie. Tot ce imi doresc e sa beau apa si sa sa stau in pat. Se cam invarte valea cu mine.

 

 

Se lasa si intunericul bezna si simt cum mi se svant sosetele in bocanci, inca vreo 2 ore trec si imi trece si raul. Avem doar niste lanterne chioare cu noi si ne cam tinem unul de altul printre bolvani, incercand sa nu ne rupem gatul si sa nu ne ratacim. Cararea o simtim, nu o vedem, insa o nimerim numai bine. Si tocmai cand incepem sa ne indoim de corectitudinea traseului, suntem iar la Sidi Chamharouch, unde spre fericirea mea un domn ne deschide magazinul de unde cumparam apa minerala si baterii.

 

Mai departe tot pe ghicite si pe dibuite, cu moralul sus, glumind si razand ajungem in Aroumd. Picioarele merg fara noi. E 10 si ceva seara, au trecut 16 ore de cand am plecat si de aici mai avem cel putin o urcare de 30 de minute. Tare ne-ar place sa ne astepte Gabi de Cluj si Lucisoru cu motoarele si sa ne duca mai departe, dar suntem realisti!

 

Si cum glumim noi asa, din intuneric apar doua perechi de faruri. Sunt Luci si Gabi, care facandu-si griji pentru noi au plecat in cautare. Ce fericire, domnule! Ce altceva iti mai poti dori, decat niste prieteni buni si ingrijorati, in momentele astea. Suntem luati unul cate unul, sus pe motor si transportati la gita, unde ne asteapta Ralu si Patri cu mancare calda si masa pusa.

Un dus fierbinte si o masa calda si animata, e sfarsitul perfect pentru o zi perfecta si plina de peripetii.

 

 

» Post actualizat in 29 Mar 2015 12:20

Chiar pe 29 martie, Luci!

Multumesc pentru sustinere.

[Galen]

Superba ascensiunea! Recorduri si fara motoare.

[ERU]

Day 14 [15 aprilie]

 

Pentru prima dată, de când am plecat din tară, ne trezim devreme, cu adevarat devreme. Mă uit in jurul meu si constat o mare varietate de mine, avem zombie, distrusi, irascibili si impasibili.

Reusim incă o performantă si anume aceea de a iesi sin pensiune pe la 6, afara mobrele par ca dorm cuminti, multumite parcă de faptul ca azi nu le vom mai chinui pe ele ci pe noi insine.

 

 

Afara se luminează,discret, asa cum se intămplă numai la munte, soarele apare intâi pe un pisc indepărtat, apoi pe o vale mai deschisă, nu ca la ses dintr-odată.

[ERU]

Day 14 [15 aprilie]

 

Pentru prima dată, de când am plecat din tară, ne trezim devreme, cu adevarat devreme. Mă uit in jurul meu si constat o mare varietate de mine, avem zombie, distrusi, irascibili si impasibili.

Reusim incă o performantă si anume aceea de a iesi sin pensiune pe la 6, afara mobrele par ca dorm cuminti, multumite parcă de faptul ca azi nu le vom mai chinui pe ele ci pe noi insine.

 

 

Afara se luminează,discret, asa cum se intămplă numai la munte, soarele apare intâi pe un pisc indepărtat, apoi pe o vale mai deschisă, nu ca la ses dintr-odată.

» Post actualizat in 30 Mar 2015 19:20

 

Acensiunea noastră incepe cu o coborâre, nu-mi place de loc chestia asta, dar nu prea am vre-un cuvânt de spus. Dar nu v-am spus care sunt planurile noastre pe ziua de azi.

Păi vrem să urcăm pe vârf si apoi să coborâm, nu , că doar nu o să rămânem acolo? Pare simplu nu?

 

La o privire mai atentă, lucrurile nu sunt de loc simple, ba chiar destul de complicate. Vârful are peste 4000m, noi avem de urcat aprox 2500, ceea ce e destul de mult, si mai sunt si aprox 30 km, ca distantă efectivă de parcurs, ceea ce nu e foarte relevant, dacă nu cunosti dificultatea terenului, dar ca reper, as putea spune ca in muntii nostrii, deci la altitudini care nu ridică probleme, un om obisnuit, are o viteză medie de 2 km/h, ceea ce ar insemna cam 15 ore, de mers efectiv, cu pauze 18 ore, consider ca nu adaug nici un coeficiend dezavantajos pt ca se anulează cu motivatia.

Pt un om obisnuit, altitudinea incepe să-si facă simtită prezenta de pe la 3000m [si nu e deloc discretă]. Eu am un bonus special din partea organizatorului, o gleznă vag functionlă.

M-am gândit destul de mult, dacă sa deschid discutia pe punctele enumerate mai sus, dar până la urma am decis să nu o fac, nu vreau să anulez entuziasmul, desi există si reversul medaliei, sunt convins că nu toti vor ajunge pe vârf iar eu mă cotez pe mine insumi cu sanse minime de reusită, insă in acelasi timp, sunt foarte hotărât să fac tot ce pot pt a ajunge sus, pt ca realist imi dau seama că e foarte probabil să nu mai ajung prin locurile astea in această viată. Va trebui să vedem la fata locului cum ne descurcăm cu cei care nu vor mai putea urca. Totusi dracul nu e asa de negru, există un refugiu si din ce am văzut ieri, e o destinatie destul de căutată, ceea ce inseamnă ca nu vom fi chiar singuri.

» Post actualizat in 30 Mar 2015 19:32

La plecarea din tară am optat sa iau i n locul cizmelor de moto, bocanci semitehnici, problema mea este ca talpile lor se tin doar in powertape, insă pt ascensiune Sebi mi-a imprumutat o pereche de ghetute, merci Sebi. Acum la plecare incerc să mă imprietenesc cu ele ca să nu mă bată. Imi place feeling-ul lor foarte "tactil" care imi da un feedback foarte bun asupra naturiisi geometriei suprafetei pe care păsesc.

Dar să revin la ascensiune, că m-am luat cu vorba, pardon cu gândurile.

Coborârea se termina intr-o vale, prin care trece un râu respectabil pt Maroc, probabil ca in anumite momente este mult mai mare, iar apele mult mai furioase, pt ca albia majoră, este impresionantă. O traversăm si incepem urcusul. Acesta este momentul in care Raluca se intoarce la pensiune si de asemenea momentul in care am realizat că nnu voi putea tine pasul cu ceilalti.

» Post actualizat in 30 Mar 2015 19:35

Urcarea nu e deloc dificilă, ba chiar mă gândesc ca mi-ar place să urc pe aici cu o capră.

» Post actualizat in 30 Mar 2015 19:36

» Post actualizat in 30 Mar 2015 19:55

Urcusul până la refugiu e chiar usor, nici o dificultate tehnică, doar că nu pot tine pasul cu ceilalti.

 

 

Ajung la refugiu exact la timp pt a-i vedea pe ceilalti plecând. Fuck, si eu voi mai zăbovi o vreme, trebuie să mănânc. Nu pot ingurgita nimic dimineata, dar nu mai e de mult dimineată si de asemenea dacă nu mănânc nu trag, exact ca mobra, se termină benzina, nu se mai invârte roata. Asadar pauză, stau afară, vremea e bestială iar temperatura optimă. Mănânc o conservă de peste, mare greseală, de care imi voi aduce aminte tot restul zilei, pt că până seara am avut gura cleioasă, mi-a fost sete si am avut un gust execrabil. Dar destul cu vaitatul, imi cumpăr o cola si niste twix parcă, lux, mai ales la altitudinea asta.

[marele blond]

Ce frumos! AMR-ul in scadere...

[ERU]

In fine, pornesc mai departe dar gresec un pic drumul, o iau cam de-a dreptul, peste o zona cu stâncă si gheată, Nu-mi vine să cred si evident plătesc pretul cu vârf si indesat. Ajung pe o zona de grohotis, pe care am senzatia ca la fiecare pas in sus alunec, echivalentul a doi pasi in jos. In fine reusesc sa revin la traseu, urc din ce in ce mai greu si la un moment dat simt clar altitudinea.

 

» Post actualizat in 30 Mar 2015 20:23

Asta e momentul de cumpănă, fizicul m-a lăsat de acum 200m [diferentă de nivel], si colac peste pupăză mă intâlnesc intâi cu Luci si Patricia care coboară si evident im propun sa cobor cu ei si apoi cu Gabi de Cluj, care leneveste la soare. Mamă ce as mai sta si eu asa juma de oră, dar stiu că dacă mă asez, nu mai plec in sus. O vreme Gabi vine după mine, apoi imi strigă că se intoarce, sunt cât se poate de convins să continui. Ce urăsc cel mai mult la ascensiunea asta, este că nu se vede vârful, nu am un reper clar, si din cauza asta sunt tentat sa ma uit la GPS incontiinu. Progresele sunt lente si cu un cost energetic urias, bonnus imi dau seama ca voi rămâne si fără apa. Reusesc să ma motivez si continui să urc.

 

» Post actualizat in 30 Mar 2015 20:29

Cumva lucrurile iau o intorsătură neasteptată, de unde era plin de lume pe traseu, acum sunt singur. Intru intr-o stare ciudată, de avarie, in care reusesc să fac progrese incredibile, la un moment dat zaresc si vârful, sunt acolo toti, acum stiu că voi ajunge si eu. Aproape de vârf mă intâlnesc cu ei, coboară. Toti mai putin Sebi, pe el il găsesc chiar pe vârf dar, in momentul in care ajung o ia la vale. Stiu că e târziu dar nu ma pot abtine sa nu stau câteva momente acolo. Panorama ....

 

» Post actualizat in 30 Mar 2015 20:40

Senzatia, răsplata este pe măsură, singurul minus este că asta mă face să-mi ies din stare. Nu că ar fi fost prea plăcută, dar era eficientă.

Incep să-mi fac inventarul, sut ars pe picioare si pe fată, sunt deshidratat rău, ametit, dar cel mai tare mă ingrijorează picioarele. Clar o să am febră musculară, dar asta e cea mai mică problemă, tălpile sunt distruse, vă amintiti de "tactilitatea" gehtelor, si bine acea calitate mi-a distrus talpile. Roca asta vulcanică este numai muchii si colturi, iar eu le simt pe toate, moamă si cât am de coborât, iar cireasa de pe colivă [că asta nu e tort] glezna. Tot ce sper e să tină până la pensiune.

 

Asadar e cazul să incep să cobor. Cam in zona in care m-am intâlnit cu grupul, il văd pe Sebi. Ce incet coboară, abia apoi imi dau seama că de fapt m-a asteptat. Merci Sebi incă o dată, si apoi imi dă si niste apă, din nou multumesc. Coborârea până la refugiu e un chin, insă văd cum reducem distanta fată de grup iar asta mă ajută psihic. Ajungem aproape de lasarea serii, toată lumea e obosită, Gabi pare cel mai putin afectat, mna cu asta se ocupă cred si eu ca are antrenament. Mă imbrac preventiv, stiu că dacă nu o fac in 10 minute, o să tremur incontrolabil. Si se lasă si o negură ciudată pe munti. De fapt nu se lasă ci se ridică din vale.

 

» Post actualizat in 30 Mar 2015 20:55

Pornim si din nou fac eforturi să tin pasul cu grupul, asta după o tentativă penibilă de a coborâ pe spatele megarilor de aprovizonare. Din fericire pt mine nerusinarea pretului licitat de marocan, m-a ajutat să nu cad in penibil. Asadar coborâm si talpile meleau parte de cel mai groaznic supliciu pe care mi-l pot aminti. Pentru câteva momente insă suntem blagosloviti cu un apus ca in filme.

 

» Post actualizat in 30 Mar 2015 21:07

Fac eforturi groaznice sa tin pasul cu grupul desi stiu bine cat o sa ma coste asta, dar momentan nu exista alta optiune. Talpile mele sunt zob. Ajungem la un moment dat la altitudinea minima, valea spre care am coborat de dimineata, la pleacarea de la pensiune. Exact cand il puneam pe Alecu in tema cu faptul ca de aici raman in urma, fiind deja in sat, nu mai e nici un pericol chiar daca intarzii doua ore nu sunt motive de ingrijorare, cand vedem doua faruri. Luci si Gabi ? Nu sunt niste ingeri, insa motorizati. Ma urc direct pe Transalp in timp ce-i spun lui Gabi : "- I wanna be your bitch"

Moama cum e sa stai jos, dar pe de alta parte mersul pe mobra fara casca, si noaptea la lumina chioara a farului, ma fac sa nu ma pot bucura de saua confortabila. Ajungem la pensiune si ma prabusesc in pat. Cu greu reusesc sa ma mobilizez, pt a ma descalta, cu dusul e de 10 ori mai greu. Insa senzatia de curat in pat e peiceless.

 

Cand apare Raluca sa ma cheme la masa, imi vine sa o musc de gat. Decid totusi sa ma dau jos din pat, Vorba vine, stau pe o saltea intinsa direct pe covor, deci tehnic vorbind ma ridic din pat, iar senzorial simt ca nu ma tin picioarele. O pornesc totusi catre bucatarie care e la subsol. Cand dau sa cobor prima treapta, am noroc cu balustrada pt ca picoarele mele cedeaza de tot. Cred ca mi-a luat peste 1 min sa cobor scara mai mult tinandu-ma in maini.

 

Mananc si apoi ma prabusesc in pat. Cred ca in noaptea aia nu a visat nimeni.

» Post actualizat in 30 Mar 2015 21:12

[cnairda]

[Galen]

Imi aminteste de ascensiunea grupului nostru din Cluj pe Negoiu. Comisa in 2012 parca. Tot asa o gramada de km pornind de la Balea Lac peste muntele Laitel, apoi strunga Dracului si in fine sus pe Negoiu. Apoi retur pe acelasi traseu, urcusuri coborasuri. Ca unora dintre noi nu ne-a trecut prin cap sa iesim in transfagarasan si sa stam la ocazie. Rezultatul au fost 12 ore pline pe bolovani, ulterior urlete la fiecare schimbare de viteza sau frana si la o saptamana dupa, ambele unghii mari cazute. Aveam si eu niste ghete de munte "tactile" pe care le-am aruncat cu acel prilej.

 

Felicitari pentru anduranta si aventura "terestra"!

Editat Martie 31, 2015 de Galen

[capusang]

» Post actualizat in 30 Mar 2015 21:07

 

Fac eforturi groaznice sa tin pasul cu grupul desi stiu bine cat o sa ma coste asta, dar momentan nu exista alta optiune. Talpile mele sunt zob. Ajungem la un moment dat la altitudinea minima, valea spre care am coborat de dimineata, la pleacarea de la pensiune. Exact cand il puneam pe Alecu in tema cu faptul ca de aici raman in urma, fiind deja in sat, nu mai e nici un pericol chiar daca intarzii doua ore nu sunt motive de ingrijorare, cand vedem doua faruri. Luci si Gabi ? Nu sunt niste ingeri, insa motorizati. Ma urc direct pe Transalp in timp ce-i spun lui Gabi : "- I wanna be your bitch"

Moama cum e sa stai jos, dar pe de alta parte mersul pe mobra fara casca, si noaptea la lumina chioara a farului, ma fac sa nu ma pot bucura de saua confortabila. Ajungem la pensiune si ma prabusesc in pat. Cu greu reusesc sa ma mobilizez, pt a ma descalta, cu dusul e de 10 ori mai greu. Insa senzatia de curat in pat e peiceless.

 

 

Mananc si apoi ma prabusesc in pat. Cred ca in noaptea aia nu a visat nimeni.

» Post actualizat in 30 Mar 2015 21:12

Ce sa visezi, eu nu am putut dormi. Ma tot gandeam ce inseamna "- I wanna be your bitch"

[cristache]

Si nu te-ai dus peste ERU?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

```

Editat Aprilie 1, 2015 de cristache

[kex83]

 

La mine: normale (rubber) cu presiune intre ~1.5 macadam/nisip si 2-2.3 pe strada. Am prins si ceva spin sau cui, dar cele mai multe pene pe care le-am facut, nu neaparat in tura aceasta; au fost datorita faptului ca la montarea camerei in cauciuc, uneori din cauza umezelii, camere mai mari decat trebuie sau a nepriceperii au ramas niste pliuri/cute care la umflare nu au cedat si in cateva zile se taie camera in zonele acelea. Pudra de talc e una dintre solutii pt a evita situatiile astea, dar nu e totdeauna la indemana.

La o "ieseala" mica prin Maroc ar fi mers un Tubliss.

Faine poze, faina poveste!

[capusang]

La o "ieseala" mica prin Maroc ar fi mers un Tubliss.

Faine poze, faina poveste!

 

mai degraba nu. prefer sa fac o pana, dar are alte avantaje. eu am avut tubliss pe fata si camera pe spate. pe spate am facut 2 sau 3 pene. dar tot nu.

 

tubliss-ul e pentru enduro, nu pentru vreo 6000 de km prin toate tipurile de teren. vrei nu vrei ai si zone de asfalt, si acolo ti-ai dori un 2 presiune.

 

am terminat tura cu el, dar ultima mie de km n-a fost prea placuta, iar cand l-am dat jos era distrus complet.

 

plus de asta, in caz ca se strica nu ai solutii de rezerva, decat tot sa duci camere cu tine, extra bagaje etc. si doamne feri ce greu dai jos tubliss-ul.

[ERU]

mai degraba nu. prefer sa fac o pana, dar are alte avantaje. eu am avut tubliss pe fata si camera pe spate. pe spate am facut 2 sau 3 pene. dar tot nu.

 

tubliss-ul e pentru enduro, nu pentru vreo 6000 de km prin toate tipurile de teren. vrei nu vrei ai si zone de asfalt, si acolo ti-ai dori un 2 presiune.

 

am terminat tura cu el, dar ultima mie de km n-a fost prea placuta, iar cand l-am dat jos era distrus complet.

 

plus de asta, in caz ca se strica nu ai solutii de rezerva, decat tot sa duci camere cu tine, extra bagaje etc. si doamne feri ce greu dai jos tubliss-ul.

 

 

Cred că esti un pic in eroare, tu ai avut mousse nu tubliss.

 

Spre exemplificare: http://nuetech.com/tubliss/#sthash.CRhYZicM.dpbs

[capusang]

Cred că esti un pic in eroare, tu ai avut mousse nu tubliss.

 

Spre exemplificare: http://nuetech.com/tubliss/#sthash.CRhYZicM.dpbs

 

 

nu cred ca sunt in eroare. amadoua fac cam acelasi lucru.

chiar in link-ul tau arata ca presiunea ext. (la pneu) e intre 0-10 PSI, adica intre 0 si vreo 0.8 atm, ceea ce nu ajunge pentru asfalt.

deci e strict pentru enduro, nu adventure.

 

si da, am avut mousse, aici era eroare.

Editat Mai 20, 2015 de capusang

[Ramish]

16 aprilie 2014

 

Am dormit blana. 10 oameni intr-o camera in care incap 10 saltele. Nu am auzit nici un sforait, horcait sau mai stiu eu ce treaba or fi avut unii sau altii.

Ma simt nitel ca un lemn, insa realizez ca mi-e mult mai bine decat mi-ar putea fi rau. Functionez in parametrii normali si nu am nimic defectat dupa ziua de ieri.

Altii nu sunt la fel de norocosi. Eru coboara cele douazeci de scari pana la bucatarie prin alunecare laterala pe langa balustrada O glezna defecta are cel putin.

 

Am stabilit plecarea pe la 9-10 si suprinzator suntem cu totii subrezi, dar pregatiti de drum.

 

O luam pe Valea Imnane si trecem prin satele de chirpici si piatra, Amssakrou si Tizi N'Bour. Drumul e spectaculos. De cateva ori trecem exact prin centrul satelor micute cu stradute inghesuite si nu pot sa nu ma intreb cat de satui sunt locuitorii lor de motocliclisti galagiosi ce incurca circulatia gainilor. Sper ca inca suntem destul de exotici incat sa fim motiv de bucurie. Pe noi apropierea asta, ne bucura.

 

 

 

 

 

 

 

 

In apropiere de Tansrat, parasim drumurile de pamant si o luam spre Ifghane si mai apoi Ourika Valley, cu speranta de a putrea trece spre est undeva aproape de Tazitounte.

 

Ourika Valley e extrem de colorata, de vegetatie, dar mai cu seama de lumea in vacanta, la picnic, la o terasa la un cico. Scaune albe si verzi de plastic pe malul raului sau in albia raului, copii la scaldat. Posibil locul asta sa fie de o mare atractie turistica nationala.

Nu am indraznit sa ne apropiem. Trafic nebun, ca la noi pe Oltului Valley, ca sa zic asa, sau a Prahovei.

 

 

 

Cred ca in Oualmas, ne-am si urcat unii peste altii, doar doar or avea loc sa intoarca in mijlocul drumului, localnicii iesiti cu treaba. Am ramas asa blocati vreo 20 de minute si ne-am hlizit la scenele din jurul nostru.

 

 

Odata ajunsi la Tzitounte nu am mai gasit iesirea spre est. In cele din urma am luat-o inapoi pe unde am venit, de-a lungul oedului Ourika si-am bagat asfalt tot restul zilei.

 

Spre seara am reusit o aprovizionare cu portocale in micul orasel Taddart Oufella si-o iesire din normalul asfaltului, dincolo de Tamguinguante, intr-un loc ce parea mai retras. Parea.

 

 

Pe drumul de pamant ce ducea spre munti si care nici nu se vede bine pe google earth, ce sa mai vorbesc de vreo asezare vizibila, au circulat toata noaptea masini, scutere si oameni pe jos.

Pe la miezul noptii ne trezim ca ne striga unii "Bonjour". "Bonjour" mai!

 

 

 

 

 

[ERU]

Day 15 [16 aprilie]

 

Ziua de 16 debutează lenes, se vede că ieri am urcat vârful, domneste o atitudine de febră musculară. La mine nu e foarte groaznică, sau mai bine zis as fi incântat dacă nu m-ar durea glezna groaznic si dacă mi-as simti talpile.

In fine, dupa un mic dejun intârziat, incepem in dorul lelii să strângem. Baietii isi fac de lucru pe la/lângă motoare, nu mai stiu exact cine Gabi parcă isi schimbă uleiul. Cu ocazia asta zic că e cazul să-mi verific si eu măcar nivelul, asa că inarmat cu 2 ~ 3 servetele, purced la complicata operatie, moment in care am o surpriză foarte plăcută. Da uleiul e exact la nivelul la care l-am pus acum aprox 5000 km dar este incă verde, bine, nu e verdele galben pe care il avea când l-am turnat in motor ci s-a inchis un pic, dar e verde. Concluzia mea este că a meritat sa ascult sfaturile aventurierilor de profesie si să pun alt ulei decât recomandă producătorul.

 

Plecăm cu greu din pensiunea in care am dormit 2 nopti si o luăm pe un drum asfaltat, dar detul de virajat ca sa fie agreabil, mai ales la stadiul de oboseală pe care, cel putin eu unul, l-am acumulat. Nu durează mult pâna la primul popas:

 

 

In scurtă vreme părăsim asfaltul sau mai exact spus el ne părăseste pe noi, si urmează un drum domol prin niste cătune răsfirate care ne va scoate in final din nou la asfalt:

 

 

După nici câtiva km, ajungem pe Valea Prahovei de revelion, ca să ma exprim plastic, de fapt, la ei e chiar mai aglomerat, pt ca nu am reusit să ne strecurăm printre masini.

» Post actualizat in 14 Jun 2015 12:39

După aceasta experientă decidem să facem cale intoarsă, si să abordăm altă variantă, care se dovedeste mult mai lejeră dpdv al traficului :

 

 

 

Cu ocazia asta opresc si cumpăr si niste ulei de argan pt un prieten forumist. Traseul de azi a fost relativ scurt având in vedere că a fost preponderent asflat si drum bun insă plecarea intârziata si oboseala ne-au făcut să parcurgem un pic peste 150 km, de asemenea o zi lipsită de evenimente. Am găsit un loc de campare care mie mi-a plăcut si cu toate ca ante vorbitoarea mea a relatat chestii despre noaptea respectiva, eu am fost foarte ocupat cu somnul asa ca nu imi aduc aminte nimic.

 

 

 

» Post actualizat in 14 Jun 2015 12:41

Să nu uit si p.s. -urile din G.E.

 

Editat Iunie 14, 2015 de ERU

[b374]

Cu ocazia asta opresc si cumpăr si niste ulei de argan pt un prieten forumist.

 

ce plm putea sa faca el cu uleiul? schimbul?

[Gabi M]

what happened next ?! i need to know !!!!

cred ca am devenit dependent de topicul acesta

.... astept (ne)rabdator continuarea

[Ramish]

what happened next ?! i need to know !!!!

cred ca am devenit dependent de topicul acesta

.... astept (ne)rabdator continuarea

 

Multumim foarte frumos pentru aprecieri si pentru ca ne urmaresti.

Cu cat trece mai mult timp cu atat amintirile se estompeaza si e mai greu de continuat.

 

Din nefericire pentru mine, vara asta voi avea timp de incheiere a topicului.

Din nefericire, pentru ca intr-o saptamana Alecu va fi in Kyrgyzstan si de acolo va lua drumul Pamirului si a Tajikistanului totodata, in vreme ce eu raman acasa pentru recuperare dupa o fractura de rotula ce azi implineste doua saptamani. Ghinion intr-un cuvant.

Motorul e pe drum, echipamentele sunt pe drum, iar eu pe tusa incerc sa ma impac cu situatia si sa profit de "timpul liber".

Ma consolez cu gandul unui an viitor in Kyrgyzstan si Mongolia, sau cine stie..

» Post actualizat in 23 Jun 2015 11:54

17 aprilie 2014

 

E zi de dat pe curbe si ne indreptam spre pasul Tizi n'Tichka la 2260m altitudine, ce leaga sud-estul Marrakesh-ului de Ouarzazate peste Atlasul Inalt.

De dat pe curbe e mai greu datorita traficului intens cu camioane supraincarcate si autobuze cu suspensii proaste. Sincer, abia am asteptat sa iesim din jocul depasirilor si sa ne vedem de offroad-ele noastre dezolate. Panorama exceptionala, dar nu unica. Marocul iti ofera atat de multe alte drumuri frumoase si mai putin circulate, cu privelisti care mai de care mai incantatoare.

 

Si cum sa nu opresti tocmai in varf pentru contemplare, fotografii si un good price la fosile. Care de fapt e bad price, tinand cont de locul super popular in care ne aflam. Insa negocierea e intotdeauna un motiv de distractie.

 

Spre Telouet, la 1800m altitudine, pamantul e tot mai rosu.

 

Si drumul trece tocmai prin mijlocul unei cariere.

 

 

Inspre sud si Ouarzazate, urmarim Valee de L'Ounila, o urmarim pe sus, pe drumul strabatut de caravanele cu mirodenii dinspre Sahara spre Marrakesh.

 

Daca la nivelul drumului stanca si pamantul rosu par inospitaliere si lipsite de viata, jos, pe fundul canionului adanc sapat de apele ce se revarsa din Atlasul Inalt, in urma topirii zapezilor, e o explozie de verdeata si oameni harnici profita din plin de foarte pretioasa apa. Cred ca pentru noi e imposibil de imaginat cat de greu trebuie sa fie sa lupti pentru fiecare recolta, fara alte alternative.

Ma intreb cum arata valea in iulie cand temperaturile bat spre 40 de grade, cu toata roca incinsa de soare.

 

La Ouarzazate facem o pauza de cartofi prajiti si platouri cu fructe de mare pentru cei pasionati. Cred ca sunt mai mult de 30

de grade la umbra si mirosul de peste ma innebuneste, Alecu e si mai lesinat decat mine. El e mare pasionat de peste. Ma limitez la sala si cartofi.

 

A sosit momentul sa o luam inapoi spre nord si sa traversam pentru a doua oara pe ziua de azi Atlasul Inalt.

 

 

De data asta alegem drumuri mai putin batute si ne indreptam spre Ait Tamlil

 

Gabi, foarte intreprinzator, ar pune de un mic for pe seara. Si cum de cele mai multe ori nu gasesti un vreasc, nu sta mult pe ganduri cand se iveste o oprtunitate.

 

 

 

Inainte de Ait Tamlil, apare in zare un drum lateral la dreapta unde speram ca vom gasi un loc de campat. Nu e usor sa le gasesti data fiind morfologia locului.

Prilej de bucurie si acrobatie.

 

 

Si inca o seara de poveste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Editat Iunie 23, 2015 de Ramish

[luccyus]

 

da` mai Gabita, acilea se intampla ceea ce cred eu? pfffoaiiiii Expresiva infaptuire!!! Nu pare sa fii apreciat la adevarata ta valoare.

Editat Iunie 23, 2015 de luccyus

[LCA]

Cred ca stiu si eu ce face gabi acolo )

[alexgrp]

[ERU]

Day 16 [17 aprilie]

 

Ziua asta este cu asfalt predominant, bine ca avem si niste serpentine si niste pasuri :

 

 

Si pe la miezul zilei ajungm in Ouarzazate, la intrare era sa o comit grav de tot, filtru de politie si drumul cu 2 benzi pe sens, mai rar in tara asta, si ma gandesc ca astia nu merg pe 2 benzi ca nu-s obisnuiti dar io, vorba aia român le arăt cum se face treaba, si tocmai cand vroiam sa trec pe banda de la bordura si sa-i dau gaz vad tepii, un pic a lipsit sa nu fac 2 pene deodata in cea mai mare caldura posibila si fara nici o umbra in apropiere. Nu mai zic de privirile dubioase aruncate de politisti care mai aveau un pic si ma trageau pe dreapta.

Su uite asa, intram in orasul asta care dogoreste ca un cuptor. Ne invartim un pic in cautarea unei crasme si in cele din urma gasim una specializata pe peste. Pe langa faptul ca nu prea-mi place pestele mi se pare si un pic penibil sa ai un restaurant pe baza de peste in desert, dar mna aici sa zicem ca e un oras mai de fite.

 

 

Dupa ce ne punem burtile la cale, ne apucam sa cautam niste ulei de motor, nu-mi mai aduc aminte pt cine, in cele din urma ajungem la un fel de club de motocross unde aflam ca ei baga in mobre doar ulei pt diessel si este foarte bun, mult mai bun decat cel de moto dedicat care oricum nici nu prea se gaseste, inca o data imi dau seama ca bătrânii aventurieri stiu ce spun.

Nu pot sa spun ca am fost impresionat de marele oras, insa am vazut semne clare ale progresului, o femeie in uniforma militara pe care din pacate nu am apucat sa o fotografiez.

Iesim din oras si o apucam pe N10 o bucata pana la intersectia cu R307 pe care facem stânga si in sus. Si schimbarea este binevenita intrucat dupa ce intram un pic in munti scapam de dogoarea de cuptor.

 

 

 

Campam pe seara intr-un loc destul de retras si mai ales racoros.

 

 

» Post actualizat in 28 Jun 2015 08:44

Cu cat trece mai mult timp cu atat amintirile se estompeaza si e mai greu de continuat.

 

 

Am exact aceeasi senzatie, imi aduc din ce in ce mai greu aminte pe unde am campat si ce s-a intamplat in respectiva zi. Cred ca avem nevoie de un refresh.

Editat Iunie 28, 2015 de ERU