Sari la conținut

PzKpfW

Super Membru
  • Număr conținut

    11.733
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

Orice postat de PzKpfW

  1. Hehe, Petrom-ul de pe Sibiu? Fain.
  2. Campionatul 2016 s-a cam încheiat. Până și Toto Wolff a recunoscut faptul că nu se așteaptă să mai fie rezultate surpriză, în sensul în care cam toate echipele au renunțat la dezvoltarea pe acest an pentru a se concentra pe sezonul următor. Schimbarea regulamentului va oferi șansa (teoretciă cel puțin) competiției să se apropie sau să-i depășească pe cei de la Mercedes. Până atunci, și privind tabelul câștigătorilor de cursă din acest an (singura ocazie în care un Mercedes nu a câștigat a fost în Spania, unde ROS și HAM au reușit să se scoată unul pe celălalt), nu vă mai așteptați la nimic interesant în acest an. » Post actualizat in 01 Aug 2016 15:48 Proporția de "hitleriști" din echipa Mercedes este de-a dreptul neglijabilă. Este o echipă britanică în foarte mare parte. Iar Rosberg este german doar după mamă și după steagul din superlicență. A crescut la Monaco și a spus dealtfel că acolo consideră că este cursa lui de casă. Asimilarea cu poporul german este cam forțată, până și HAM a realizat asta.
  3. Îmi vine greu să cred că un importator oficial nu apare pe site-ul oficial Triumph. Cred că cel mai probabil este vorba de un importator indirect, sau o filială a unui importator oficial din altă țară - o practică destul de comună pe la noi. MotoBoom se dau și importatori Aprilia (de exemplu), dar tot prin importatorul oficial (United) fac tranzacții când este vorba de această marcă. Mulțumesc, așa să fie » Post actualizat in 01 Aug 2016 15:29 Merci
  4. Probabil că mulți oferă service, însă eu eram interesat de un importator oficial pentru disponibilitatea și rapiditatea livrării pieselor. Apoi un importator oficial mai are și mecanici școliți de către firma respectivă - nu doar unii "generici".
  5. Salut. Unde în București aș putea să fac un schimb de ulei și o verificare generală la un K1200S rapid (zilele următoare)? Mulțumesc.
  6. Poate este clișeu, dar Triumph nu am luat în considerare din cauza absenței unui importator oficial la noi... » Post actualizat in 01 Aug 2016 08:52 La RAR îi vor face în mod cert Nu-mi place să-mi pozez motocicletele. Poate doar când le vând.
  7. De ce vrei să cumperi și nu să împrumuți? Dorești să le folosești și după ce treci RAR-ul?
  8. Topicul l-am deschis pentru a verifica dacă am luat în calcul toate posibilitățile în căutările mele. O propunere interesantă pe care o trecusem cu vederea inițial este K1200GT, model despre care m-am interesat ulterior. Mi-a plăcut și l-am luat foarte serios în considerare, însă la final am luat un K1200S. Departajarea a făcut-o prețul ceva mai mic față de GT și design-ul care personal mă atrage mai mult. Îmi pare rău că nu a fost să fie boxer până la urmă, însă candidatul cel mai serios (R1100S) mi s-a părut pur și simplu prea scump având în vedere vechimea modelului și a platformei în sine. Este o motocicletă foarte apreciată și versatilă, probabil și din această cauză sunt prețurile atât de sus. K1200R Sport am căutat până în ultimul moment, însă raritatea modelului nu mi-a permis să găsesc ceva pe placul meu: km prea mulți, distanță prea mare, preț prea ridicat, etc. Dacă mă înțeleg bine cu S-ul, poate pe viitor încerc și R Sport-ul. Din nou, mulțumesc celor care au participat constructiv pe topic.
  9. Mulțumesc celor care au contribuit. Topicul se poate închide.
  10. MotorTeam lucrează mai ales cu Spidi și REV'IT. Gama cea mai largă de mărci cunoscute o găsești probabil la United Motors.
  11. Super. Merci de info. Se pare că voi putea în sfârșit să mă bucur de TA fără (prea multe) frustrări
  12. Au asfaltat și la cariera de piatră de pe malul lacului Oașa? Acolo era cam cel mai nasol.
  13. Se pot cumpăra și de la fața locului, deși s-ar putea să mai găsești doar la General Admission (stat pe iarbă). Pe net văd că se mai găsesc și-n anumite tribune. In other news, Bradl out of MotoGP la anul. Încă un campion de Moto2 iese pe ușa din dos - mai mult sau mai puțin meritat.
  14. Cursa din Ungaria oricum este un plictis notoriu în general. Se mai întâmplă ceva doar când plouă, dar având în vedere că o pun în mijlocul verii, șansele sunt relativ mici.
  15. Ăh... nu prea ține explicația asta la toate. Multistrada Enduro de exemplu: Aripa inferioară este mai lungă decât ciocul, care nu prea apără de nimic.
  16. Păi... spre diferență de celelalte modele de la Benelli cum ar fi Tornado Tre sau TnT, Tre-K Amazonas nu mi se pare să fie la fel de special. Are farul, stopul și bascula de pe TnT, dar nu are și cadrul sau radiatoarele laterale. Nu are nici ventilatoarele sub șa sau carenele superbe de pe Tornado. Pe scurt, motocicleta nu mi se pare că este atât de ieșită din comun încât să merite un salt atât de mare în necunoscut. Dar asta este doar părerea mea. În același timp, dacă te deranjează ciocul în mod special, Tiger XR nu are. Mai mult, sunt destule modele în acest segmentul care nu au: Yamaha (Ténéré și) Super Ténéré, Moto Guzzi Stelvio, Kawasaki KLE1000 Versys, Aprilia 1200 Caponord sau Honda CRF1000L Africa Twin sunt câteva exemple. Oricum, succes.
  17. Eu nu sunt interesat, dar dacă faci o prezentare serioasă aici, poate se găsește cineva.
  18. GTR1400 chiar cred că este prea mare. Cu 300kg, bate spre GoldWing. Chiar dacă are motor de 1,4 și 160cp, este mai mult locomotivă decât sport touring. Exact Iar pe lângă spălat și uns, mai este și întinsul.
×
×
  • Creează nouă...