Semaca Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 11 august 2007 Plec de acasa, cu casca open face, manusi, maneca scurta, blugi si pantofi de panza. Pentru unii pare mult si asa din cate se pare. Bravo lor. Si mie. Uit actele. Ma intorc si le iau. Daca tot m-am intors vad ghetele intr-un colt si decid sa schimb pantofii cu ele. Ma gandesc o clipa si la genunchiere da deja parca mi-e lene sa urc cateva trepte sa le iau. Plec din nou. Calm dar un pic absent, ma duceam la munca. Nu ma grabeam. Ajung in prima locatie, un meci de rugby, fac eforturi deosebite sa apara si mingea in cadru. Pana ma screm eu se termina meciu. Ma uit pe card, se putea si mai rau. Beau o apa minerala, schimb o vorba si ma indrept catre locatia 2 , Ghencea - meci de fotbal, greatza maxima dar trece si asta ca n-o dura o vesnicie. Incepe sa se insereze si se racoreste placut. Intru pe strada Izvor, cea dintre Casa Poporului si MApN, care da in 13 septembrie. Ia sa ne dam un pic pe curba aia in S bai nene, ca e cam lancezeala, imi trece pan cap. In fata mea, o masina, pe banda 2. No problemo, am timp. Schimb pe banda 1 il depasesc si accelerez un pic sa reintru pe banda 2 pentru ca intr-o zona erau masini parcate pe toata banda 1, in dreptul unui hotel, nu stiu cum ii zice, nu conteaza. In cateva secunde termin depasirea, calm, relaxat si pregatit de viraj stanga in urcare. Realizez ca o sa-mi dea cu rest la iesire. Fara frana, iau mana usor din gaz si reiau progresiv acceleratia la intrarea in curba. O vad ca se ascute. O sa ating asfaltul cu scarita stanga, ma gandesc amuzat. Si accelerez ca sa fiu sigur (nu radeti, io-s mai idiot de cand ma stiu). Ma inclin in curba, vreau sa pastrez banda 2 cu orice pret, o iesire mai larga pe banda 1 echivaleaza cu o dezonoare dupa 2 ani de A cu acelasi motor si eu, ca bradul, decorat de 3 ori cu mucii pe piept. Rossi si toata gasca sunt mici copii cu sliderele alea penibile pe genunchi. Motorul ma asculta. Urla si se culca cu mine cu tot pe asfalt. Bai Rossi !!! Bai Stoner !!! Vai de mama voastra !!! Flexez bratul stang cu palma pe fata si il pun pe asfalt. Asa se face ! Din pacate nu aveam slidere la coate. Simt o caldura in piciorul stang deasupra gleznei concomitent cu melodia interpretata de metalul care zgarie asfaltul. Intr-un film horror era o replica , and now you die. Rulam destul de bine culcat cand vad o bordura care se apropie in viteza. Ma asigur in spate, chestie elementara la schimbarea de directie, era loc. Mainile se desprind singure iar picioarele imping motorul ca sa scape. Reusesc sa ma eliberez si alunec liber, urcand dealul cu picioarele inainte, lasat pe partea stanga. In spatele manusilor, nasul inregistreaza miros de ars, bratul stang se rascheta pe metri intregi de sosea. Asta e, altceva mai ieftin n-am. Incerc sa modific pozitia ca sa mai pot macar sa ma scarpin in fund cu el. Moment in care incep sa ma rostogolesc, cu sacul foto in spinare cred ca aratam ca un dement tot incercand sa tin membrele pe langa mine si mai ales manusile pe fata. Daca vreti sa experimentati senzatia rugati patru malaci echipati cu bate sa va loveasca toti simultan dar in zone diferite. Nu doare. Intr-un tarziu gravitatia si forta de frecare isi fac datoria si ma opresc langa bordura. Bumbacit bine. Cat o fi ceasu ? Ma intreb. Si mai ales, de ce nu vad ? Reusesc sa-mi "dezlipesc" manusile de pe fata si sa-mi gasesc mainile. Incepe sa se intunece iar breteaua castii ma sugruma. O desfac. Aer. Mult aer. Il vreau pe tot. Ceasu, 7 jumate. E bine. Cel pe care-l depasisem inainte face o manevra omeneasca si opreste ca sa ma protejeze de a fi calcat de altii. Opresc si doi motociclisti, nu stiu cine sunt dar le multumesc inca odata, si ii impiedica ferm pe toti cei care vroiau sa ma ridice de jos sa o faca. Impreuna cu unul din ei incepem sa facem inventarul. Cap , ok. Gat , ok. Maini ? stanga raschetata dar misca. Coloana, mari sanse de ok. Picior drept ok, aveam rucsacul inca pe mine. Picior stang, au. Uitasem de el. Apare un politist in civil care ar vrea sa deblochez circulatia si, in general, sa ma car dreq din zona aia. Limbajul imi apartine. Cei doi motociclisti reusesc pe un ton foarte diplomat sa-l faca sa cheme salvarea ca sa am o sansa in plus sa vina repede. Concomitent il sun pe bizoo_n care il suna turbat pe Giabi si pornesc si ei spre mine. Larma incepe sa se departeze...mi-e frig si incep sa simt piciorul stang. Ma doare de ma c.ac pe mine. Dar nici de asta nu mai sunt in stare. Imi las capul pe asfalt. E cam rece. Dar as vrea sa inchid ochii si sa ma odihnesc. Decid sa ma port barbateste si sa observ pantofii care se plimba in jurul meu. Se aude o sirena. Si in secunda urmatoare imi rasuna placut intre timpane o toba de moto BMW ambalat. Totusi nu era sirena pe care o asteptam. Eu asteptam o sirena blonda, tzatoasa, sufletista, cu care sa plec in lume departe de locul ala trist. Mi se face rau. Esti bine ??? imi urla brancardierul in ureche, sirena blonda se duce dreq...reusesc sa ingaim ca sunt bine. 1, 2, 3, si ! In masina ma pomenesc ca iar nu am aer. O rog pe asistenta sa-mi dea jos colierul superstrans pe gat cu promisiunea ferma ca nu am nimic la gat. Ma roaga sa rezist. Rezist. Erupem in camera de garda. Accident moto faceti loc ! ESTI BINE ??? Dau asigurari ca aud excelent si ca sunt constient. Apare politia. Un tip in aparenta dur. Zi ma, ai baut ? Ma uit prin el, fara raspuns. Zi ma ! AI BAUT ? Nu beau, ingaim. Las ca vedem acum. Sufla. Suflu. Porcaria aia de alcooltest se blocheaza. Asta se intoarce nervos la mine: Hai mah recunoste cinstit ! Intr-un tarziu se trezeste si alcooltestu care, normal, afisaza 0.0, un rezultat ciudat dupa parerea lui. Legal, in 2 ani nu am luat decat o amenda pentru ca am mers cu farul stins ziua si de gresit se intampla oricui , ii spun inainte sa iasa. Ma uit la cei intinsi, cu masti de oxigen si monitoare cardiace, pe targile de langa mine. In comparatie cu ei eu sunt chiar vioi. Politistul revine mai destins, probabil verificase antecedentele. Reusesc sa-i explic normal ca imi place sa ma inclin pe curbe si ca a fost o manevra tampita, viteza un pic cam mare, as aprecia un pic peste 75. Si l-am mai rugat sa scrie in procesul verbal ca sunt un bou, pentru ca nu stiu cum o sa pot sa o sun pe mama sa-i spun. Uitasem ca ma astepta acasa cu masa iar eu zaceam ca un caine pe asfalt stiut doar de doi din cei mai buni prieteni. Le multumesc inca odata celorlalti doi motociclisti care au avut grija de motor si de sacul foto, casca si manusi pana la sosirea lui bizoo si giabi, care dupa ce au dus motorul pe sestache inapoi in curte la mine au venit la spital sa ma sustina. De asemenea multumiri soferului care mi-a asigurat locul cu propria masina pana la sosirea salvarii. E 5 dimineatza si acum, la aproape 6 zile de la operatie, inca ma mai chinuie urmarile anesteziei partiale precum si greutatea inflamata a piciorului stang in care am o tija care sustine tibia rupta in doua locuri. Tot pe jamba stanga e rupt si peroneul. Pentru ca intr-un moment de inconstienta am uitat, odata cu geaca si protectiile de jamba agatate in cui din falsa comoditate, ca cineva ma asteapta acasa iar asta, mai devreme sau mai tarziu, se plateste. Nu tija din picior ma doare cel mai tare ci faptul ca imi va lua mult timp sa-i conving pe ai mei ca "sunt bine" si pot avea incredere in mine cand am sa mai incalec pe motorul de care tin cu dintii. De asemenea, nu pot decat sa va urez tuturor sa aveti prieteni ca ai mei. Si medici ca cei care m-au tratat la Universitar in caz ca uitati la randul vostru sa ajungeti acasa. Sunt in viata si asta ma doare un pic. Restul e doar o abureala. Atat am avut de spus, poate mai ajuta cuiva sa nu-si uite viata atarnata in cuier langa geaca si protectiile de jamba. Ramaneti vii. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Radeon Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Insanatosire grabnica!!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Thomas Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Barbate, multa sanatate si.... da, iti va lua mult timp sa ii convingi. La mine au trecut 2 ani si tot ma cert cu sotia uneori cand ma vede ca plec cu motorul Bafta si sa zici daca vrei sa iti intorc serviciul de acum 2 ani, anume sa-ti fac poze pt presa (glumeam) Bafta Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
IceCube Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Brrrm, foarte tare povestit, foarte naspa ce ai patit... Insanatosire grabnica ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
disabled_Cata Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Recuperare rapida , omule!!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Apocalypse2007 Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Insanatosire grabnica Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
P T R Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 recuperare rapida si sanatate Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
remu1 Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Esti greu omule , greu de tot ! Sa scrii atit de frumos si cu o asemenea detasare despre tine .Esti impecabil ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
higheaven Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 minunata relatare, parca eu am fost interpretul... fierul ce avarii a patit, in afara ca a facut o donatie tibiei tale sanatate grabnica Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Messner Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Multa sanatate ! Se repara oasele, bine ca nu a fost mai rau... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cehu' Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 insanatosire grabnica si felicitari pentru topic, sper ca va fi util.eu mi-am tras 2 palme ca azi dimineata cand am plecat m-am uitat la cizme si mi-am spus ca e prea cald pentru ele, si m-am multumit doar cu geaca genunchierele si manusile.n-am sa mai fac multa sanatate! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
PHANTOM II Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Foarte interesant cum ai relatat totul! Iti doresc multa sanatate,ca apoi o rezlovi tu si cu urcatul din nou pe motor! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
kernel Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 respect.. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
clovniiveseli Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Multa Sanatate si sper ca poate acest topic v-a ajuta si pe altii mai ales pe aceia care calaresc rachete in chiloti si slapi Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Semaca Postat August 18, 2007 Autor Share Postat August 18, 2007 Va rog mult, opriti-va cu "multa sanatate" si alte astea, nu am incotro, trebuie sa ma insanatosesc. Apreciez enorm ca va pasa dar eu am postat in speranta ca poate atunci cand iesim pe usa ne uitam atent la ce echipament avem sau nu pe noi. Cateva zile in spital sunt cel mai lejer lucru care se poate intampla intr-un "accident" moto (am pus ghilimele pt ca al meu nu a fost accident ci prostie pura, si fara echipament, si poate ar trebui sa urmez un curs moto mai aprofundat pt ca e clar ca inca am lacune mari la tehnica, la datu cu parerea raman in continuare foarte bun). Vreau sa realizati ca se poate intra in rahat pana la gat dintr-o joaca stupida. Macar unu singur daca baga la cap ce am scris tot e bine. Cat stateam in pat in spital si nu puteam sa adorm de durere auzeam tobe zumzaind inalt pe la 3 noaptea pe cheiul Dambovitei, si ma gandeam, ce baieti destepti, macar se dau langa spital in caz de ceva.... Revenind, motorul e in stare foarte buna, pentru o alunecare de 33 de metri din cate am inteles de la politisti. Scarita stanga e zmulsa, schimbatorul indoit si banuiesc ca geanta (cobul) stanga e si ea polizata. Bizoo_n spunea si ca ar trage o idee stanga. Din cate mi-a spus a dus motorul pana la mine in curte fara incidente tehnice. In rest motorul e intact. Sculele foto, la fel, in stare de functionare. Dumnezeu nu da cu bata. Explicatia tehnica pentru derapaj am gasit-o tot la spital cand ma intrebam turbat unde oi fi gresit. Pe 1 mai am fost in Vama cu un prieten de 110kg in spate. Am marit atunci presiunea in pneul din spate la 2.5 si am uitat de ea. De atunci si pana acum o saptamana, mergand linistit prin bucuresti, nu am avut ocazia sa-mi dau seama ca e ceva in neregula cu aderenta spatelui, utilizez mult frana de motor, e cel mai bun mod de a calcula ce distanta trebuie pastrata fata de cel din fata. Grija mare la treaba asta cu presiunea. Sa nu ma intelegeti gresit la faza cu presiunea in pneu,nu ma scuz, e un amanunt pur tehnic, in rest am fost un dobitoc. Va salut pe toti. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Mr.Wattmaster Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 auzeam tobe zumzaind inalt pe la 3 noaptea pe cheiul Dambovitei, si ma gandeam, ce baieti destepti, macar se dau langa spital in caz de ceva.... hihi, ce sarcasm constructiv Bun, deci picioru a luat-o zdravan, asta e. In final te faci bine , dar te forteaza sa stai pe tusha o perioada. Sculele foto bine ca-s intregi, ca daca se rupeau si alea, aveai parte de o "fericire" dubla. Cat despre lipsa echipament... te-a pus dracu' sa-l lasi acasa. Eh, de tras invatatura de minte din asta. Si apropo, ai scris fain. Pacat ca motivul scrierii e unul neplacut Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
neo Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 bun narator bine ca nu ai nimic la maini sau cap ca pierdeam un bun povestitor acum serios ai scris frumos eu unul daca o pateai mai devreme cu 3 luni si aveam ochi sa citesc poate acum mergeam, altfel mai am de asteptat Multa sanatate si mai scriene (chiar si inventate ai mare talent ) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Puc Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Nu-ti urez sanatate, ca nu-ti place. Fa-te ce vrei tu, daca vrei 'bine', atunci 'bine' sa te faci. Misto relatarea, uite ca si cu 'cioperu' se cade si se rup oase, eu care speram sa fiu safe. Da' se pare ca aia care aleg 'cioperele' sunt cu suficient scaun la cap sa recunoasca unde gresesc si sa cada fara sa-si rupa gatul. Doar picioarele. Hai, mult calciu si somnic, ca trece. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
-Sir Daniel- Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Superba relatare a unui "accident" :-) Pentru cine cu stie inca cine e Semaca, dati un search pe forum si veti gasi cele mai frumoase descriere si cele mai graitoare fotografii! Semaca... RESPECT! P.S. Pe cand niste fotografii artistice ale piciorului metalizat? :-) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
vstar1bike Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 macar esti un mare povestitor.speram sa faci si relatari de bine Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
13 Todesengel Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 Sa te faci bine si sa nu mai ai ocazia sa scri despre asa ceva niciodata..chiar daca o faci frumos...sa scri despre mare,soare,drumuri cu prieteni ,parade moto frumoase.etc...ne-am inteles? cu nerabdare asteptam asta! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Semaca Postat August 18, 2007 Autor Share Postat August 18, 2007 Superba relatare a unui "accident" :-) Pentru cine cu stie inca cine e Semaca, dati un search pe forum si veti gasi cele mai frumoase descriere si cele mai graitoare fotografii! Semaca... RESPECT! P.S. Pe cand niste fotografii artistice ale piciorului metalizat? :-) Din pacate piciorul arata dezamagitor de bine. Nu e in ghips. A inceput sa se desumfle si are doar doua pansamente, unul sub genunchi si altu mic langa glezna. De asta am pomenit cu respect de chirurgii ortopezi de la Universitar, profesionisti desavarsiti. Am sa revin si cu relatari de bine, e doar o chestiune de timp. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
sebastianls Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 stiu ca sunt un nesimtit,dar recunosc ca aproape mi-au dat lacrimile de ras citind un topic despre un accident in plus,cand incercam sa revin la o morga serioasa, in spirit de solidaritate cu capra si piciorul vecinului,revine semaca cu un post nou, ala cu "baietii destepti ce se dau pe langa spital" semaca,pentru relatarea asta ar trebui sa primesti premiu un picior stang in plus,pe care sa-l scoti la viraje si apoi sa-l escamotezi.cum nu cred ca se ofera nimeni,e cazul sa ai mai multa grija de ala raschetat.asfalt uscat si "concediu" cat mai scurt Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
liwiu Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 omule foarte tare ai povestit... respectele mele insanatosie grabnica si ai grija ce faci;) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
free ride Postat August 18, 2007 Share Postat August 18, 2007 inteleg perfect ce simti trec si eu prin ceva asemanator diferentele sunt ca eu am o coasta rupta omoplatul fisurat + citeva cusaturi si asta pt ca un idiot cu o auto macara a facut stinga fara sa se asigure pagube 4500de eur la motoreta + idiotului dosar penal pt vatamare corporala...din pacate nu am avut decit casca sper sa ne vedem cu bine pe sosea...recuperare placuta Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.