Sari la conținut

Accidente grave in Bucuresti


DarkRyder
 Share

Postări Recomandate

Buletin Informativ nr. 1177 06 iulie 2010

 

 

Accidente rutiere

 

La data de 05 iulie 2010, în jurul orei 14:50, I. Adrian de 21 de ani, din BucureÂşti, a condus un motociclu marca Yamaha pe bd. Carol I, dinspre P-ța C.A. Rosetti către bd. Pache Protopopescu, iar când a ajuns la intersecția cu Calea MoÂşilor, nu a adaptat viteza de drum la efectuarea virajului la

stânga, a derapat pe liniile de tramvai Âşi a căzut lovindu-se de bordura din dreapta de pe Calea MoÂşilor, sensul de mers către str. Mihai Eminescu.

Rănit grav în urma accidentului, conducătorul moto a rămas internat la spital.

Conducătorul moto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare care va fi înaintat spre soluționare Biroului Cercetări Penale sector 2 din cadrul Brigăzii Rutiere.

 

La data de 05 iulie 2010, în jurul orei 19:00, S. Ioana de 26 de ani, din BucureÂşti, a condus un autoturism marca Kia pe Âşos. Pipera, dinspre Calea Floreasca către str. Nicolae Caramfil, iar când a ajuns în apropierea stației RATB „Aurel Vlaicu”, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere

Âşi a intrat în coliziune cu o motocicletă marca condusă de F. Liviu de 38 de ani, din BucureÂşti, care circula în aceeaÂşi direcție.

Rănit grav în urma accidentului, conducătorul moto a rămas internat la spital.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare care va fi înaintat spre soluționare Biroului Cercetări Penale sector 1 din cadrul Brigăzii Rutiere.

 

 

La data de 05 iulie 2010, în jurul orei 19:07, L. Xiao de 26 de ani, cetățean chinez cu reÂşedința în BucureÂşti, a condus un autoturism marca Ford pe str. Doamna Ghica, dinspre bd. Lacul Tei către Bucur Obor, iar când a ajuns la intersecția cu Âşos. Colentina, nu s-a asigurat la efectuarea virajului dreapta Âşi a intrat în coliziune cu o motocicletă marca Yamaha condusă de B. Aristide de 54 de ani, din BucureÂşti, care circula pe str. Doamna Ghica dinspre bd. Lacul Tei către str. Heliade între Vii.

Rănit uÂşor în urma accidentului, conducătorul moto a rămas internat sub supraveghere la spital.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare care va fi înaintat spre soluționare Biroului Cercetări Penale sector 2 din cadrul Brigăzii Rutiere.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 62
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

La data de 05 iulie 2010, în jurul orei 19:00, S. Ioana de 26 de ani, din BucureÂşti, a condus un autoturism marca Kia pe Âşos. Pipera, dinspre Calea Floreasca către str. Nicolae Caramfil, iar când a ajuns în apropierea stației RATB ?Aurel Vlaicu?, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere PESTE LINIA DUBLA CONTINUUA

Din datele seci rezulta ca ea avea voie sa intoarca si ca doar nu s-a asigurat, nu ca manevra a fost facuta pe linie dubla continuua, dupa cum se vede si in poza de la accident - /index.php?...t&id=616862

 

http://www.norc.ro/pano/s0HR9KQK/

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Din datele seci rezulta ca ea avea voie sa intoarca si ca doar nu s-a asigurat, nu ca manevra a fost facuta pe linie dubla continuua, dupa cum se vede si in poza de la accident - /index.php?...t&id=616862

 

http://www.norc.ro/pano/s0HR9KQK/

Nu mai pune asa la suflet, linia dubla nu functioneaza in Romania decat cu bordura sau butoaie cu apa ca in Otopeni, vezi si accidentul recent din judetul Constanta unde un moldovean a intors peste linia dubla si a omorat un motociclist de prin partea locului...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu mai pune asa la suflet, linia dubla nu functioneaza in Romania decat cu bordura sau butoaie cu apa ca in Otopeni, vezi si accidentul recent din judetul Constanta unde un moldovean a intors peste linia dubla si a omorat un motociclist de prin partea locului...

 

domnule Moldovan, nu cumva e o urma de discriminare pe baza de apartenenta la o regiune geografica in fraza de mai sus? Relevanta lui 'moldovean' de acolo nu o vad, puteati la fel de usor sa spuneti 'un sofer neatent / inconstient / retard'. inclin sa cred ca e doar dorinta de a fi cat mai exact, ca de la un moderator te astepti sa nu discrimineze.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Si faptul ca era "un moldovean" e relevant pentru ca? :laugh:

Pentru ca nu era constantean sa stie drumul pe de rost. Ar fi fost mai bine sa fi scris "turist pe litoral" ca sa nu-mi iau injuraturi din astea...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

"Un moldovean" = discriminare? :laugh: . Adica daca cineva spune despre mine ca sunt ploiestean, ma iau de el ca face discriminare?! Poate il dau si in judecata ;) . Mare atentie la ce cuvinte spuneti pe forum ca sunt unii care abia asteapta sa faca pe profesorii si pe anchetatorii. Hai, verificati repede cu dictionarul si cu cartea de gramatica, ca sa va luati si de greselile mele, ca na, asa ceva nu se mai poate... E inadmisibil sa spui moldovean, ploiestean, oltean, constantean, etc. pe forum.

 

On topic... observ (cu greu, ca merge site-ul cam in marsarier) ca in ultimele zile au avut loc numeroase accidente in Bucuresti. Numarul mai mare de motociclete fata de alte orase, si traficul haotic, isi spun cuvantul. Mare atentie tuturor si sper sa nu mai vad alte accidente pe viitor. (maxim cateva cazaturi minore, ca sa nu fie chiar niciunul :D)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

In general arterele principale de intrare si iesire ale Bucurestiului sunt o mare problema pentru noi ,trebuie sa fim precauti din cauza numarului foarte mare de masini de provincie care tranziteaza orasul,majoritatea sunt foarte dezorientati daca nu au gps iar cei care au am observat ca merg ca niste roboti.

Probabil ca acea setare din programul gps-ului ,,virati brusc la stanga,sau dreapta dupa caz'' este interpretata ca atare.

 

Mare grija la masinile de provincie.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

... L. Xiao de 26 de ani, cetățean chinez cu reÂşedința în BucureÂşti...

Acum, nu o spun din rasism ci din constatari:

 

Chinezii care isi desfasoara activitatea pe la dragonul rosu si zona aferenta (colentina, fundeni, tei), merg intr-un mod absolut imbecil (majoritatea, chiar ma risc sa ii bag in aceiasi oala). Am vazut nenumarate cazuri de neasigurare, virare la stanga pe linie (dublu)continua, mers prin piata aia cu 70-90 printre oameni!!!! In majoritatea cazurilor au SUVuri, si efectiv nu au treaba cu oglinzile.

Fratele meu a stat o luna in China si a zis ca ei conduc foarte agresiv si nu prea au treaba in general, desi a zis ca in tot haosul ala nu a vazut nici un accident... Totusi eu cand vad un SUV in zona mentionata, merg de 3,14 ori mai precaut...

 

Domnule Nightwolf, in traficul bucurestean nu sunt pedepsite ca atare (printre multe altele) 2 fapte:

-calcatul liniei continue

-vorbitul la telefon in timpul condusului

 

de ce nu se iau masuri?

Este inadmisibil. pe la 18:30 am facut o statistica pe floreasca - pasaj vitoriei, si am numarat masinile pe acelasi sens de mers in care vorbeau soferii la telefon, au fost apropae de 50%, NICIUNUL nu m-a vazut in oglinda, in timp ce soferii care nu vorbeau in mare parte intorceau capul in oglinda.

 

De ce nu se iau masuri?

Editat de mettal86
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

domnule Moldovan, nu cumva e o urma de discriminare pe baza de apartenenta la o regiune geografica in fraza de mai sus? Relevanta lui 'moldovean' de acolo nu o vad, puteati la fel de usor sa spuneti 'un sofer neatent / inconstient / retard'. inclin sa cred ca e doar dorinta de a fi cat mai exact, ca de la un moderator te astepti sa nu discrimineze.

cumva "moldovean" e o jignire? ca nu inteleg,si eu sunt tulcean,si daca aud ceva de genul "am vazut un tulcean/dobrogean ca mergea ca idiotul" nu m-as ataca,cred ca aveti o parere prea proasta despre voi.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

de cand "moldovean" e o jignire?

 

plm, nici tigan nu e jignire, daca e tigan, e tigan.

 

pe colegii dn est ii sfatuiesc sa se relaxeze si sa-si cumpere o pereche de tenesi chinezesti impreuna cu urarea traditionala: "Uăi! Sîrma uăi!" :laugh:

 

 

daca ma injura vreun moldovean il bag in chizda ma-sii... eu am voie sa fac misto de moldoveni pt ca 50% din sangele meu vine din zona Bacaului.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

nu e domle nicio discriminare. aia de peste prut cum ar trebui sa-i numim in loc de moldoveni? locuitori ai spatiului cuprins intre rusia, ucraina si romania, care au vin bun si bomboanele bucuria?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Domnule Nightwolf, in traficul bucurestean nu sunt pedepsite ca atare (printre multe altele) 2 fapte:

-calcatul liniei continue

-vorbitul la telefon in timpul condusului

 

de ce nu se iau masuri?

 

Parerea mea este ca politistii trimisi sa dirijeze traficul in intersectii nu au timp (sau poate chef) sa dea amenzi. Ei au de dirijat traficul intr-o intersectie, si pentru o amenda cred ca pierd cel putin un sfert de ora cu verificarea actelor si completarea amenzii. Si nu mai pot dirija traficul in tot timpul asta... Adica nu-si mai fac treaba pentru care au fost trimisii acolo.

 

 

Si al doilea lucru, am auzit la stiri acum cateva saptamani, cand se anuntase o greva la metrou si se astepta o aglomeratie mare pe strazi, ca numarul politistilor trimisi sa dirijeze traficul a fost dublat. Asta nu e rau, dar cand am auzit cifrele, mi s-a parut penibul: numarul politistilor care dirijeaza traficul va fi de 50, in loc de 25 intr-o zi normala (daca imi amintesc eu exact cifrele, dar cred ca astea sunt). Adica in tot Bucurestiul, intr-o zi normala, doar 25 de politisti dirijeaza traficul? Mi se pare mult prea putin, ma asteptam sa fie cateva sute...

 

Singura solutie pe care o vad eu ca regulile de circulatie sa fie respectate e ca amenzile sa fie mari si sa fie aplicate la fiecare abatere (bineinteles, sa nu existe rea vointa din partea politistilor, sa dea amenda daca omul o merita), si evident politistii sa nu mai accepte spaga. 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

nu e o jignire cuvantul moldovean... cel putin pt mine este un lucru cu care ma mandresc(desi stau de 25 ani in capitala)... dar... ideea e ca in mom in care zici un moldovean e o chestie un pic cam urata. moldovenii de peste prut sunt altceva... aia au tara moldova pe cand la noi sunt: ieseni, bacauani,botosaneni si etc... cineva mai sus zicea ca e discriminare ca il faci ploiestean... pm daca e din ploiesti cum ai vrea sa iti zic.. ideea e ca moldova nu e un oras ci o regiune asa ca daca s-ar fi zis un iesean nu cred ca ieseau atatea discutii. oricum e clar ca sunt soferi prosti si neatenti in toate zonele tarii asa ca nu mai conteaza cum li se zice ca tot prosti raman...e clar ca daca politia ar face si ei un control mai amanuntit a celor care nu au treaba cu condusul si sa vada pe unde si cum si-au luat permisele poate ar fi o treaba dar asa... apar la tv oameni care nu stiu sa scrie si sa citeasca dar conduc Rabe si Tiruri.De ce sa ne mai miram cand unul din asta se urca pe un motociclist si de ce nu pe cate-o masina.daca noi nu ne ferim... atunci sa nu va faceti iluzii ca altii va vor feri :laugh:

Editat de alecs_1000rr
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

HD nu intra in polemici ca stii si tu foarte bine cum se folosesc cuvinte ca "Moldovean", "Oltean", etc... si eu m-am simtit putin ofensat sincer iti zic dar poate nu asta a fost intentia lui Petru.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

ati innebunit cu discriminarile...toti frate.

 

moldovean discriminare? cand o sa devina discriminator si cuvantul motociclist ( satanist, racer -cu tobe zgomotoase). Sau cuvantul roman ( european care fura).

Sau bucurestean ? ziceti voi...astia Discriminatii...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu inteleg de ce va suparati (certati) !!! daca esti un sofer prost (fie ca esti moldovean, oltean,ardelean,muntean,sau...australian :laugh: am zis bucurestean ? ca si ei sunt varza) =))))....prost ramai. Iar noua, motociclistilor, nu ne ramane altceva de facut decat sa fim foarte atenti in trafic. Bafta multa .

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

HD, ti-ai pierdut pantoful si nu mai ai cu cine sa iesi la plimbare de te-ai apucat iar sa postezi la misto pe forum? Foloseste-ti timpul liber si invata sa treci de treapta I-a la motor, asta daca ai unul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Haos , mult haos. Si pietonii.

Astazi pe Iuliu Maniu , la 3 semafoare (cat de cat consecutive :laugh: ) intre pacii si lujerului mi-au trecut pe rosu 3 pietoni. Mers regulamentar -60, singur catre ei. Cate unul la fiecare semafor in timp ce eu aveam verde, ei ca pietoni aveau rosu , lumea statea sa treaca, si ei mai cu motz. Toti ( si nu glumesc ), toti nu m-au vazut (m-au ignorat ? ). Decat dupa ce am claxonat au marit pasu sau au dat de inteles ca ma observa.

Eu am inceput sa ma consider cantitate neglijabila in trafic. Eu cand mai vad un "meltean" care face o eroare (sa-i zicem) daca il prind la semafor ii spun ce a gresit si sa fie mai atent ( chiar daca nu sunt eu neaparat in problema, dar as fi putut sa fiu )

 

Si desi nu imi place sa bag la gramada, ( stiu ca nu e corect, dar falsul pozitiv ne scapa de belele, falsul negativ ne baga in spital ) daca vad AG/GR/DB (mai sunt cateva ) pe o masina ma panichez instant.

 

my 2 cents.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mai nou au devenit agasant de tupeisti si la depasiri.

Sambata, pe drumul care trece prin fata Liceului Miron Nicolescu (Blvd. Metalurgiei), pana in sensul giratoriu care permite accesul in Metro/Obi/Real, doi cretini s-au bagat in depasire cu toate ca eu eram in fata lor.

A trebuit sa trag tare dreapta, cu morcovul de rigoare deoarece pe dreapta, langa trotuar e foarte mult nisip pe asfalt.

Si faza e ca nu aveam viteza, am niste mici probleme tehnice, si nu pot s-o alerg...

 

La interval de 3 minute, o faceam de un "frontal" de doua ori din cauza nesimtitilor tupeisti fara masura. Pana la urma recurg si eu la metodele considerate demne de motociclisti satanisti violatori de babe, si nu mai plec de acasa fara sa am cateva bucati de magnet pe rezervor, asa, just in case. Poate daca-i sparg parbrizul, se va gandi de doua ori... desi ma indoiesc.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Undeva in Bucuresti..

Strada cu 3 benzi, eu pe mijloc sa trec intersectia pe directia inainte,coloana, viteza mica, de pe banda 1 o blonda vorbind la telefon vroia sa faca, logic, stanga.Claxonez, se intoarce si ma vede, apoi pune semnal stanga si trage mai tare stanga...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Undeva in Bucuresti..

Strada cu 3 benzi, eu pe mijloc sa trec intersectia pe directia inainte,coloana, viteza mica, de pe banda 1 o blonda vorbind la telefon vroia sa faca, logic, stanga.Claxonez, se intoarce si ma vede, apoi pune semnal stanga si trage mai tare stanga...

imi vine sa te injur

te iei dupa ea si cand opreste o iei de par, in cazul inc are e un barbat ii spargi fata , simplu!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...