Sari la conținut

l.u.v

Admin
  • Număr conținut

    13.022
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de l.u.v

  1. Am avut ocazia acum ceva ani să vizitez barajul pe interior. Începând cu stația de pompare de la baza lui, pe unde trece uriașa galerie de aducțiune cu un diametru de peste 5 metri și cu imensele pompe Cehoslavace de mai mult de 50 ani vechime întreținute admirabil și terminând cu galeriile interioare înțesate de senzori. Totul absolut impresionant, luceau ca noi toate instalațiile! Nu mă pricep, dar nu cred că la o astfel de lucrare trebuie să golești vreodată acumularea de sute de milioane de m3 ca să faci revizia barajului
  2. Figurativ. Păi e cam așa. Este senzația aia că pedalezi în gol de 30 și ceva de ani. Nu avem autostrăzi, deși în 30 ani alții înconjoară globul cu ele. Avem pământuri să hrănim toată Europa, dar aducem usturoi din China și cartofi din Belgia. Iar pământurile le-am vândut. Nu avem aplicabilitate în legi. Totul este făcut în contratimp. Resursele pământului sunt un păcat. Apele minerale ne încurcau. Le-am dat pe ambele. Sunt multe care te fac să te simți ca un sclav. Sau, ca să nu te ofenseze comparația, ca un câine în lanț. Un lanț pus pe sârmă, cum era pe la țară și cum am mai văzut și acum prin unele curți. Iar noi facem șanțuri dute-vino de-a lungul acelei sârme. Da, avem libertate, Mac, Ios și barber shop-uri. Diferența este că unii trăiesc într-o matrice și nu înțeleg. Trebuie doar să vezi. Problema este că nu poți vedea dacă nu deschizi ochii! Superior nu are grad de comparație (punct) Nu este vorba de regrete, amintiri și alte prostii. Sunt niște realități vis a vis doar de ce realizări inginerești au fost făcute atunci și ce (nu) se face acum. Evident, cu constrângerile de rigoare. Dar nu e nimeni nebun să regrete acea perioada, în afară de cei care au profitat. Am explicat mai sus care este regretul și mâhnirea, știind ce am fi putut fi și unde suntem de fapt.
  3. Pai nu așa se face comparația. Dacă ai să vezi ați sunt din China ca restul lumii o să-ți dau seama ce înseamnă forța economică a Chinei.
  4. Da, acum suntem liberi și democrați. Dar ne-am vândut totul pe nimic. Am rămas sclavi într-o țară bogată.
  5. Asta o să fac și eu. Nu știu cum mergi de 5 ani cu căcatul ăla agățat de cască, alergie numai când văd așa ceva. La camere DVR Innov sunt cei mai tari.
  6. ”Nici in 20 de ani nu veți reuși sa zugraviți ceea ce a construit tata, daramite sa construiți ceva nou!” * Nicușor Ceaușescu *
  7. Este OLX ul plin de chinezisme pentru go pro
  8. Nu, caută-ți topicurile vechi, intră pe ele și întreabă ce vrei să afli.
  9. Nu înțeleg de ce trebuie să deschizi 2 topicuri cu aceeași problemă.
  10. Aruncă o privire și la polonezii de la Motonautilus. Eu mi-am luat protecții la GTR1400 de la ei. Foarte bine făcute și la jumătate de preț față de oricare concurență. https://motonautilus.pl/kategoria/80/k-1600-gt Au și niște neajunsuri: Nu au site în engleza, deschizi în Chrome și dai traducere automată. Nu poți plăti decât în contul lor bancar. Dacă ești interesat de produsele lor îți mai explic ce și cum.
  11. Nu trebuie să existe niciun pic de ulei pe furci. Du-o la un mecanic să-ți facă mentenanța lor.
  12. Du-te și discută și cu Mașinuță la United Motors, că doar de la ei și luat-o, deși nu prea are omul timp să te ajute cu setările. Dar măcar auzi și o opinie în plus. N-ai ce garanție să pierzi la suspensii, că totul e mecanic, clasic acolo.
  13. Salut, Ți l-a recomandat Cavaleru pe Tibi Troia, el este importator HyperPro. Partea bună la HyperPro este că au arcuri separate. Pe spate 100 euro, tot cam așa parcă și față, nu pierzi o avere să încerci. Am vorbit și eu cu el mai demult, voiam să upgradez suspensia la LT. Până la urmă am ales Wilbers. Sfatul meu ar fi să mergi și la Grant Garage la Cesar și Adi și să discuți și cu ei, oamenii știu despre suspensii. 1 cm nu este așa mult și poate se rezolvă din reglaje sau compromis cu arcul HyperPro. Ce pot să-ți spun este că dacă schimbi amortizorul spate vei schimba în bine toată motocicleta. Adică se simt clar cei 1000 euro investiți în așa ceva, mai ales dacă mergeți doi plus bagaje.
  14. Cu un pistol de temperatură poți verifica cu motorul pornit fiecare evacuare și îți dai seama care bobină nu lucrează. Depinde însă și când o apucă dracii.
  15. Eu aș zice să aștepți și să vorbești cu el. Omul știe ce spune.
  16. Mai mult de skillurile pilotului
  17. l.u.v

    Incepator inalt

    Salut, Toate cele enumerate sunt mici. În general nakedurile sunt motoare mici. O idee mai mare este Yamaha FZ6, semicarenată. Mult mai pretabile sunt Suzuki Vstrom, Yamaha TDM etc. PS: stai că vorbesc prostii, acum am citit de A2
  18. Da, dracu știe, materialul era altfel. Am avut de la Schuberth de-a lungul timpului S1Pro, S2 și aceea gen cască de fotbal american cu o bridă la bărbie, nu mai știu modelul. Am sesizat că policarbonatul la ele se zgârie foarte ușor, vizierele sunt extrem de sensibile. Se și sablau destul de repede de la praf. De când am trecut pe Shoei am scăpat de grija asta, dar oricum port tot timpul un fâs de geamuri cu apa și săpun lichid, alături de o lavetă.
  19. @goe 75 1. Am scris un pont universal, nu pentru fiecare tipologie de om sau tip de echipament în parte. Este evident că m-am referit la cine are bride de reglaj pe costum. Costumele de piele fără reglaje sunt cele sport, cele touring și tip chopper au o mulțime de bride pe ele. 2. Un costum cu membrană nu e foarte ieftin, dar nici exagerat de scump, de aia am pus în propoziție "ideal ar fi" Recomandarea de membrană este făcută ținând cont de ideea respirabilității, nu a rezistenței la ploaie. Din cauza aia am și dat exemplul cu amicul meu care a răcit bocnă. Niciun costum de ploaie nu se apropie de nivelul de confort al membranei dpdv al respirabilității. 3. Referința este la faptul că mulți folosesc hârtia din benzinării ca să șteargă viziera după ce au curățat-o cu apă. Eu am pățit așa la început. Și am stricat 2 viziere de Schuberth S1 Pro la vremea respectiva în câteva luni, până să-mi dau seama unde greșeam. Nu a trebuit să aștept 5 sau 20 ani.
  20. Da, sunt gropi. Nu foarte dese, dar destul de adânci unele dintre ele.
×
×
  • Creează nouă...