Sari la conținut

Marius Mihasan

Super Membru
  • Număr conținut

    703
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de Marius Mihasan

  1. Pe 4 iulie trebuia sa ajung la Berlin cu slujba si pentru ca nu a contat cum ajung acolo, am ales sa merg cu transalpul din dotare. Am trecut in Ucraina pe la vama Siret si avand experienta ultimei ture prin aceasta tara am cascat maxim ochii la politie. M-au oprit fix in acelasi loc ca si data trecuta si fix cu acelasi scenariu: sufla tu aici la nas sa vedem daca nu ai baut bere aseara. Nici de aceasta data nu am cotizat cu nimic la bugetul pentru cafea al politistului, desi au cerut pe fata acest lucru. Ucraina a fost ca de obicei grea, cu drumuri proaste si aglomerate. Am oprit in prima noapte la un camping din Polonia, la Pastewnik. A doua zi am oprit la Muzeul Aviatiei de langa Cracovia unde am cascat gura vreo 3 ore. Mi-a placut mult muzeul, frumos aranjat, cu multe avioane expuse in interior dar si in exterior. Hala cu motoare a fost insa cea mai grozava, in primul rand datorita mirosului de ulei si carburant. Din Cracovia am luat-o spre Auschwitz. Desi intrarea e libera, am avut rezervat un tur cu ghidul care a facut toti cei 40 de lei. Dupa mine poti sa citesti oricat, pana nu vezi mormanele de par, valize, vesela, papuci nu constientizezi amploarea crimelor nazistilor. In seara a doua am dormit tot in Polonia, langa Katowice, la campingul Dolina Trzech Stawow 215. Singurul cort intr-o mare de rulote. Mi-au placut campingurile in Polonia enorm, foarte bine aranjate si curate. A treia zi am trecut in Germania si am dat nas in nas cu renumitele autostrazi, pe o caldura insuportabila. Am renuntat rand pe rand la echipament, am ajuns sa merg numai in tricou si pantaloni scurti si tot lesinam de caldura. A fost pentru prima data cand am vazut pe bord 100oC la apa in mers la 120 km/h. Cu greu am ajuns in Berlin, unde m-am cazat si mi-am facut treaba. Am stat in zona Neukolln si in primele 2 zile nu am auzit boaba de germana - numai turca si arabeste, incepusem sa imi fac griji ca am greit orasul. Noroc ca am gasit timp sa vad si cateva lucruri mai importante din Berlin, precum renumita poarta Brandenburg , zidul si cladirea Reichstag si m-am mai revenit. M-am dus si la museul tehnicii, asteptand sa vad sute de motociclete, de toate felurile. Am vazut fix asta: Restul de sectiuni - aviatie, vapoare, cai ferate - au fost interesante, dar m-a dezamagit total lipsa de mobre si masini. Drumul inapoi l-am ales prin Cehia si Slovacia. Am trecut pe la castelul Pernštejn, pe la memorialul Terezin si am dormit o noapte la camping Radka langa Brno. A doua zi am trecut la la castelul Orava, am vizitat pestera Demänovská care a fost superba si am dormit la Autocamping Podlesok - Hrabusice. Spre deosebire de campingurile poloneze, cele din Cehia si Slovacia au fost pline de corturi, dar aveau de suferit la curatenie si organizare. Ungaria a fost plictisitoare, am intrat in Romania pe la Bors si am dat gaz pana in Sovata unde am dormit la Camping Vasskert - pe care il recomand. Din Sovata in Iasi e can-can. Per total 3774 km, 156.13 l de carburat, mancare din supermarket si traista maxim 40 de euro tot drumul si cazare 30-40 de lei pe noapte - sa tot mergi.
  2. Vad ca treceti prin Sevlievo - atunci va recomand sa opriti la MotoCamp Bulgaria (http://motosapiens.org/motocamp/Info) peste noapte, cu cortul sau sa luati o camera. Locul e a unor motociclisti si merita de discutat cu ei. Daca va grabiti poate prindeti si 2015 Bulgaria Horizons Unlimited Mini Meeting 3-5th of July (https://www.facebook.com/events/1552451835028173/) ce are loc in campingul respectiv. As fi vrut sa merg la aceasta intalnire, dar din pacate sunt plecat in alta destinatie in perioada respectiva. Drum bun!
  3. Idem, numai ca nu GS ci ST, ala pe carburator. Rar pornea ventilatorul. Idem si cu Istabulul, a curs apa pe mine si m-am prajit la genunchi c-am 2-3 ore pana am reusit sa ies din aglomeratie. XL700 se incinge mai tare decat F650 si DL650 (le-am luat ca refeinta, ca le-am avut si folosit) la semafoare si in oras, am stiut asta de cand l-am luat. Cred ca se intampla acest lucru datorita numeroaselor plastice si a faptului ca motorul e mult mai ingramadit si are mai putin contact cu aerul decat la mobrele de mai sus. Insa, daca ventilatorul functioneaza, eu nu imi fac probleme. Mai arunc un ochi pe termometru cand e groasa, mai departez picioarele de motor, dar c-am atat.
  4. Nu e un raspuns la intrebarea ta, dar ca si punct de referinta: in XL700-ul meu am pus Belray 10w40, in ideea ca in manual acesta este uleiul recomandat pentru temperaturi strict pozitive. La drum intins (+60 km/h) temperatura afisata e destul de constanta intre 75-80 C, iar la stationare in relanti nu dureaza 5 minute si ajunge la 100 C, moment in care intra ventilatia. Prin oras, intre semafoare ventilatia se opreste, apoi la urmatorul semafor porneste din nou. Am ramas la Belray dupa Motorex si Castrol (ambele 10w40) pentru ca am impresia ca cutia functioneaza mai bine, schimb mai usor si mai rapid. Dar e o parere strict personala, si nu am gasit indicatii suplimentare ca ar fi si adevarat. Din nou ca referinta, am 20000 de km facuti cu mobra asta, din care 15000 cu Belray.
  5. E dintr-o alta lume si nu se compara cu multitudinea de functii descrise in posturile de mai sus, dar pentru mine e o alternativa viabila - Etrex-ul 30 de la Garmin. Nu e pentru amatorii de gadget-uri cu o sumedenie de functii, insa eu merg cu el pe ghidon de cateva mii de km si si-a facut treaba cu brio atat in Romania cat si in afara ei. Dupa mine are urmatoarele avantaje: - un set de acumulatori tine 2 zile si nu am simtit nevoia sa il conectez la priza de pe mobra. Se poate conecta si alimenta printr-o mufa USB chiar daca nu e chiar facut pt asa ceva. - ecranul e vizibil in orice conditii de vreme - cu cat soarele bate mai tare cu atat se vede mai bine. Noaptea are iluminare din spate cu 2 trepte de luminozitate - nu are touch-screen. Desi e mai putin intuitiv, pt mine e un mare plus pt ca imi e mai usor sa il manipulez din mers cu manusile. Butoanele si joystick-ul sunt insa pe dreapta, ceea ce face ca manevrarea din mers sa fie incomoda. - merge foarte bine cu hartile gratuite de la OSM ce au un nivel de detaliere bun pentru Romania, Ukraina, Serbia, Bulgaria si Polonia, tarile unde l-am testat. Merge si cu CityNavigator dar nu cred ca si cu CityExplorer. Inca nu am testat acest aspect, hartile CityExplorer sunt citite si recunoscute dar nu stiu daca poate sa imi faca o ruta pe jos in care sa includa si mijloacele de transport in comun (asa cum facea un model de Nuvi pe care l-am avut). - e mic, il iau usor de pe ghidon, nu ocupa mult loc in buzunar si il pot folosi in diverse alte activitati (mers pe jos, bicicleta, mobra, masina). - pot face o ruta in Google Maps pe care o convertesc si o pot incarca in Etrex si afisa pe ecran ca track. Pe drum ii dau sa ma duca in diversele puncte de interes si imi calculeaza o ruta, dar vad si compar in permanenta ruta calculata de dispozitiv cu cea de pe Google Maps. Pare complicat si inutil, dar imi da un plus de siguranta privind manevrele si traseul urmarit. Pot de asemenea face o ruta in BaseCamp si o incarca fara sa o recalculeze. Functie de asteptarile fiecaruia, urmatoarele elemente ar putea fi dezavantaje: - ecranul e mic - marea mea dilema inainte de achizitie. Desi e mic, ecranul e extrem de lizibil datorita modului de desenare si a culorilor afisate. Indicatiile de directie sint usor de citit din mers iar functia de autozoom face ca inainte de manevra sa apara clar intersectia si drumul de urmat. E dificil insa de manipulat harta din mers si de gasit un POI in ecranul hartii. - pare ca e mai lent in calcularea rutelor lungi sau extrem de lungi - mii de km. In general imi fac traseul pe zile, o ruta de o zi cu 500-600 de km o calculeaza si recalculeaza in timpi rezonabili. Poate fi insa o problema in orasele mari cu trafic rapid. - are un set restrans de functii. Pentru mine e un avantaj, nu vreau sa imi distraga atentia in nici un fel. Am mers cu un zumo 450 si in permanenta aveam ceva de facut, de butonat la el. Nu pot sa imi dau seama ce, dar in permanenta imi trecea ceva prin minte legat de muzica, contacte, telefon, sunat, navigare prin meniu, volum, atentionari etc. etc. Am mers cu telefonul pe ghidon si acelasi lucru -in permanenta aparea cate ceva de facut. - nu are alerte de viteza, cel putin nu cu hartile OSM pe care le folosesc eu. Deci atentie sporita la limitele de viteza. - nu are indicatii vocale, nici in casca, nici pe difuzor, in nici un fel. Face doar un beep cand trebuie sa schimbi directia dar nici asta nu il auzi din mers. Inainte de achizitie am considerat acest aspect ca un mare neajuns. In mod paradoxal, pentru mine a devenit alaturi de ecran unul din marile atuuri ale acestui dipozitiv. Am terminat cu manevrele de imperechere GPS/Casca/Telefon sau cu grijile legate de bateria de la casca. Cu siguranta nu e mai bun pe motocicleta decat dispozitivele din gama Zumo, insa eu gasesc Etrex-ul asta extraordinar tocmai datorita simplitatii sale.Nu imi distrage atentia de la drum, in majoritatea timpului merg dupa indicatoare dar cand sunt in dificultate m-a ajutat intotdeauna.
  6. Multumesc de aprecieri. Am fost tentat ca la intoarcere sa lungesc cu o zi si sa trec si pe la Auschwitz ca sa fie cercul complet. Nu timpul a fost neaparat problema, ci bugetul in care a trebuit sa ma incadrez. Oricum, in iunie-iulie voi participa la un alt eveniment in Berlin de aceasta data, iar drumul cel mai scurt va trece bineinteles prin renumita localitate.
  7. Detalii aici: /index.php?/topic/725521-belzec-%e2%80%93-majdanek-treblinka-sobibor-2015/ Spor in toate cele.
  8. Cu ceva timp in urma ma plangeam in sinea mea ca, din cauza slujbei, nu am suficient de mult timp sa ma plimb pe cat as vrea cu motoreta din dotare. Asa ca am hotarat anul trecut ca orice deplasare pe care trebuie sa o fac ca obligatie cu slujba, sa o fac pe cat posibil cu mobreta. Inca din Ianuarie am stiut ca pe 12 aprilie trebuie sa fiu in Varsovia, asa ca am avut timp sa planific tot: - pe langa treaba de facut, trag o fuga si vad si monumentele de pe locul fostelor lagare de concetrare/exterminare. Singura problema e ca planul includea tranzitarea Ucrainei, lucru la care majoritatea apropiatilor mei m-au sfatuit sa renunt. Eu nu si nu, asa ca pe 10 aprilie am plecat din Iasi si am trecut in tara vecina pe la vama Siret. Speriat din cale afara de cele auzite si cele vazute pe youtube am lasat-o moale cu viteza. Nici nu am facut 2 km de la granita ca un vajnic echipaj de politia m-a tras pe dreapta. Sufla aici! inteleg din semnele meseriasului cu sapca si imi arata nasul lui. Ma conformez si spre surprinderea mea organul ucrainian zice prin semne - ai baut! Daca nu acum, sigur aseara! Eu nu si nu, adu aparatul de testare. Aduce omul scula, suflu si bineinteles ca nimic. Da trusa medicala ai? semnalizeaza individul. Cand ii scot trusa din topcase, se intoarce la confratii lui, bolboroseste ceva ce ce incheie cu Bleeaa! A cerut apoi stingator (nu aveam) si vesta reflectorizanta (nici din asta nu). M-am facut inteles ca vreau sa platesc amenda dar cu cardul, sa scrie amenda si sa mi-o dea. Un alt Bleeaa, mi-au dat documentele scurt si pa. Bun zic. Numai ce am trecut de Cernauti ca m-a opreste un alt echipaj fix cu acelasi scenariu legat de alcool. De data asta aveau si ceva detector de buzunar ce suna cand suflam pe el si se agitau ca e problem, problem. M-am facut inteles prin semne - sa imi ia sange din mana ca eu sunt pocait si nu beau. Un alt bleea! din toata inima actele inapoi si pa, dar sa ii dau tare ca sa ma ridic pe o roata. Dupa ce am scapat de politisti am dat de renumitele drumuri ucrainene. Nu am mers pe drumul principal ce leaga Cernautiul de Ivano-Frankivsk (H20) ci pe ceva drum secundar cu gand sa scap de radare, aglomeratie si politie. Extraordinar de rau nu a fost, drumurile ceva mai rele ca la noi, in cateva locuri insa au fost portiuni naspa rau. Am avut o mare surpriza la alimentarea cu benzina – eu m-am dus direct la pompa si ma agitam ca de ce nu curge. A venit un angajat si mi-a semnalizat sa merg sa platesc prima data si dupa o sa si curga. Poze prea multe nu am facut, mare filozofie nu a fost – case, oratanii si masini Lada cu geamuri fumurii. Pana spre seara am tranzitat Ucraina si am ajuns in Belzec, dupa ce au scotocit vamesii ucraineni pana si in punga cu camerele de rezerva. Am ajuns tarziu si obosit, asa ca am taiat o linie continua ca sa intru la hotel. Dupa colt statea insa masina politiei. Indivizii mi-au explicat de aceasta data intr-o engleza curata ca lacrima ca ma costa 200 de Pl, aveti aici amenda, o platiti acum sau aveti 7 zile la dispozitie. Pa – la diurna mea pe o zi si mai bine si singurii bani polonezi ce ii aveau. A doua zi cu puteri proaspete m-am indreptat spre locul fostului lagar de exterminare de la Belzec. Locul m-a impresionat prin liniste, sobrietate si pace. Exista si un muzeu cu o reconstructie a lagarului si numeroase marturii, inclusiv marturia vocala a unuia din supravietuitorii lagarului care merita ascultata. Pare imposibil de crezut ca acolo au fost omorati 500 000 de oameni, de doua ari mai mult decat sunt in Iasi. M-am indreptat apoi spre Lublin. Aici se pastreaza si se poate vizita complexul unde a functionat lagarul de munca si exterminare Majdanek. Se patrunde cu masina pana la poarta lagarului. Am vazut baracile de locuit, mormanele de papuci, crematoriul si camerele de gazare deghizate. M-am invartit vreo 2 ore pe suprafata fostului lagar. Aici se poate experimenta mai indeaproape ce a insemnat viata intr-un asemenea lagar. Spre seara zilei de 11 aprilie am ajuns in Varsovia, la timp pentru a evenimentul la care trebuia sa particip. Am stat 3 zile aici, m-am plimbat in limita timpului prin oras cu aparatul in mana in incercarea de a gasi urme ale vechiului ghetou si am gasit timp sa vizitez muzeul tehnic din Palatul culturii si Stiintei. Pe 15 am pornit inapoi. Am oprit la Treblinka, locul in care a existat un lagar de munca si unul de exterminare. Evreii din Varsovia au fost ucisi aici cu gaz de esapament de la un motor de tanc rusesc, in total 100 000 de evrei si tigani ucisi in decurs de un an. Din lagarul de exterminare nu mai exista nimic, nemtii au arat solul dupa ce au terminat isprava. Exista un monument care e din nou impresionant prin liniste si sobrietate. Pe locul fostului lagarul de munca se mai pot vedea fundatiile constructiilor, atat ale zonelor detinutilor cat si acelor locuite de nemti. De la Treblinka la Sobibor drumul a fost cumplit de rau. Au polonezii majoritatea drumurilor bune, dar portiunea astea dintre cele doua puncte a fost naspa rau. La Sobibor am gasit muzeul inchis asa ca m-am multumit doar cu cateva poze al liniilor de tren si peronului unde erau debarcati deportatii. Din Sobibor m-am intors spre Belzec unde am petrecut noaptea. A doua zi gaz spre Iasi. Am trecut Ucraina fara nici un eveniment major si spre seara am ajuns in Iasi.
  9. Stiu, asta e un alt motiv pentru care nu prea ma incanta. Ele arata bine cu protectia aia, dar functia asta cu 3 moduri presimt ca o sa dea dureri de cap.
  10. Pai primele sunt in 2 versiuni, una Flood ce da lumina la 60 de grade, si una spot in care fascicolul are 10-15 grade. Ideea e ca as putea sa iau 4, 2 flood si 2 spot (desi nu stiu unde am sa le montez pe toate, 2 pe crash-bar si doua sub far eventual) ca sa acopar o zona larga direct in fata mea si o zona ingusta mult in fata. Pacat ca nu au o lentila cu dubla focalizare, ceva de genul 15/50. Ma gandesc ca cea de 2000 de lumeni (daca sunt atatia) e prea intensa si vor deranja traficul. De aceea cer parerea celor ce au montate asemenea proiectoare.
  11. Vreau sa imi pun un set de proiectoare suplimentare care sa functioneze pe post de lumini de zi, dar care sa imi fie utile si noaptea pe faza scurta. Pentru ca nu vreau sa dau 100+ euro pe un set de la Touratech, Givi, SW-Motech etc. am tot cautat la chinezi. Din n-spe variante disponibile am ajuns la acestea doua: 1. http://eud.dx.com/product/mz-60-degree-flood-square-10w-850lm-cree-xm-l-t6-car-work-light-lamp-fog-4x4-motorcycle-boat-atv-844325787#.VLGJcPl_vtE un led Cree XM-L T6, 10w, 800 de lumeni, mici (6x5x9 cm), din aluminiu, in doua variante: flood sau spot. 2. http://eud.dx.com/product/marsing-u5-waterproof-30w-2500lm-6500k-3-mode-led-cool-white-car-headlight-black-dc-12-28v-844347973#.VLGI2vl_vtE un led Cree dar nu stiu de care, 30w, 2000 de lumeni, mult mai mari mici (13.4 x 5.7 x 8.0 ), din aluminiu. Are careva experienta cu unul din cele doua proiectoare?
  12. E de pe marlani.ro, dar poate nu se uita toata lumea acolo: Spiderman - http://fat.gfycat.com/WeakThirdHake.webm
  13. Marius Mihasan

    BURSA LOCALA

    Protectiile sau dat, mai ramane Husa cu sau fara suportul de fixat pe ghidon.
  14. Salut, ruteaza ca un GPS clasic auto si are profil dedicat pentru Automotive, cu posibilitatea de a alege elementele pe care vrei sa le eviti (drumuri neasfaltate, autostrazi, intoarceri, etc). La o ruta pe care navighezi nu poti insa sa dai ocolire (daca e un accident sau ambuteiaj) si nu poti sa adaugi un punct intermediar din mers (sau cel putin nu stiu eu cum). Rutele pot fi insa cu mai multe puncte intermediare in sensul ca iti ceezi pe dispozitiv o ruta (nu track) cu n-spe puncte si iti calculeaza drumul de la unul la altul. Poate cauta si adrese bineinteles, meniul de Where to este foarte asemanator cu un Nuvi. Aici am citit eu destul de multe informatii legat de utilizarea Etrx-ului http://www.aukadia.net/gps/ . La partea cu navigarea dupa track inca nu pot spune nimic, inca nu l-am utilizat in aceasta directie. Il folosesc si cu OSM si cu CityNavigator Europe. Inca nu pot sa spun care din harti e favorita mea insa.
  15. Pana la urma am rezolvat dilema existentiala ce m-a macinat vreo saptamana. Pentru ca nu m-am putut convinge in privinta vizibilitatii ecranului de la Dakota, am luat un Etrex 30. L-am test zilele trecute si e utilizabil pe mobra. Se vede pe ecran in orice conditii, noaptea cu lumina, ziua fara iluminare. Gaseste pozitia nu chiar instant, dar semnificativ mai repede decat un Nuvi-ul de l-am avut sau telefonul Xcover 2. Ecranul e c-am mic, insa depinde de cerintele fiecaruia. Nu e pentru cine vrea sau s-a invatat cu toate briz-bri-urile de la Nuvi sau Zumo (lane-assist, o groaza de campuri cu informatii, instructiuni vocale, mp3-player, etc.) E simplu si spun eu eficient ca sa ma scoata din incurcaturi in orasele mari sau pe forestiere. Spor
  16. Marius Mihasan

    BURSA LOCALA

    Vand Husa si suport pentru GPS si telefon - 125 lei - detalii. si protectii ghidon din aluminiu - 100 lei - detalii
  17. De cand am mobra, adica de anul trecut din Noimbrie si de aproximativ 15000 de km. L-am curatat o data, dupa aproximativ 2 schimburi de ulei dar sunt convins ca nu era absolut necesar. Intradevar e mai complicat pana dai carenele laterale jos, dar dupa un pic de exercitiu am prins miscarea. Saltarea rezervorului si schimbarea propriu-zisa a filtrului e simpla. Atentie la solutia de uns si curatat, eu recomand pe aia de la K&N, ini nici un caz solutie spray pentru uns filtrele de burete. Cu cel oem nu am experienta, l-am aruncat fara sa ma uit la el.
  18. Ambele filtre de hartie de unica folosinta? Eu am pus K&N din asta ce se spala si se unge cu ulei rosu de le ei si e ok.
  19. Sunt convins ca esti multumit de Montana, insa sunt niste diferente substantiale intre un Montana si un Dakota - la ecran in special, la alimentare dar mai ales pret. Inca nu am taria psihica sa dau peste 1000-1500 de lei pe un GPS, fie el chiar rezistent la toate. As putea lua insa un Dakota cu 300-400 de roni, ceea ce e mai confortabil. Butoneaza cineva un Dakota (pe bicla sau pe jos ) si imi poate spune cum se vede ecranul in soare si la umbra?
  20. Foloseste cineva modelul Dakota de la Garmin? As dori cateva impresii, in principal legate de vizibilitatea ecranului.
  21. Manualul de service e pe forumul transalp la sectiunea download. Cel al utilizatorului, in italiana, il gasesti aici:https://www.dropbox.com/s/gt03ojr6ysx4655/Transalp_manualo_del_uso.pdf?dl=0 Dupa aprox. un an si 15000 de km, abia acum am descoperit ca avariile merg si fara cheie in contact. Deci nu trebuie sa stii chiar tot ca sa mergi cu mobra asta. Spor.
  22. Hm, e ciudat, eu tot cu un XL700VA cu pasager si bagaj am scos pe 2500 de km prin Romania ce a inclus si in jur de 150 de km de forestier un consum de 4,24 l/100. La un drum de 5000 de km pana in Turcia am mers tot cu 4.23 de L/km. Consumul la Transalpul meu poate fi observat aici, consumul mediu de cand o am e de 4.6 l/100 km. E adevarat insa ca rar trec de 120 pe GPS, viteza de croazire fiind de 90-100.
  23. Multumesc de aprecieri, partenera e în mare parte responsabilă de poze. Încă câteva poze pot fi văzute pe Google+
  24. Tocmai ce m-am întors zilele trecute dintr-un periplu printr-o zonă a României în care nu am reușit să ajung până acum. Protagoniști am fost eu, partenera și catârul nostru de încredere: Scopul principal a fost de a ajunge în zona Cazanelor Dunării, iar pentru aceasta am mers pe traseul următor: Prima zi a fost una plicticoasă, Iași-Brașov fiind un drum făcut de multe ori. Am ocolit Brașov-ul pe centură și am oprit în Făgăraș, la primul obiectiv: cetatea cu același nume. Orașul se pregăteau de zilele cetății, dar cu toată agitația am reusit să vizităm cetatea pe care am gasit-o super. Spre seară am pornit spre Pensiunea Roua Muntelui unde am bagat nasul în pernă. După ceaiul/cafeau de dimineața, cu miros de munte in nări am plecat spre Șebeș cu gând să vizităm Râpa Roșie. Pe harta apărea un drum, l-am găsit însă întrerupt de autostradă. Oricât am încercat să găsesc o cale de acces, căldura mi-a tăiat cheful așa că i-am făcut poză de la depărtare. Fiert ca un ou în coajă am plecat spre ce de-al doilea obiectiv - Sarmizegetusa. Tot drumul neasfaltat spre obiectiv ne-a plouat, că aproape am pierdut cheful de plimbare de această dată de frig. Odată intrați în zona sacră însă, ploaia s-a mai domolit și am putut vizita ruinele în liniște. De la Sarmizegetusa am plecat via Petroșani spre Uricani, unde locuieste un unchi. Am oprit la Cheile Crivadiei și Pestera Bolii, însă am ajun târziu și programul de vizitare era depășit. Îm ziua a treia ne-am propus să mergem mai puțin cu mobra, așa că hai la lacul Bucura din Retezat. Am mers pe roți până la Poiana Pelegi pe un drum care mi-a fost descris foarte bine - forestier prost, dar pracicabil. De la Poiana Pelegi la picior, in o ora și jumătate am fost la lac. Ziua a patra am început-o cu nerăbdare, fiind cea în care trebuia să ne atingem ținta. Așa că din Uricani am pornit prin Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei spre Orsova. O parte din drum a fost pe un forestier destul de OK, prin munti uitati de lume avand intodeauna pe stanga Lacul Valea lui Iovan. Din Orșova am trecut pe la Porțile de Fier în Serbia și am străbătut tot defileul până la cetatea Golubac, unde am tras peste noapte la pensiunea Jenic Rooms. Am vizitat ruinele și după o cină cu muzică sîrbească și borș de pește am bagat capul în pernă. Dunărea am trecut-o a doua zi cu bacul pe la Ram. Diferența de oră a făcut să ajungem mai devreme așa că am profitat de ocazie și am vizitat fortul otoman cu același nume. Partea românească a defileului since nu m-a impresionat, în principal datorită calității drumurilor și a prețurilor la mâncare. Trebuie să recunosc că tunelele de la sîrbi si cocoțarea drumului mult deasupra Dunării mi-au plăcut la nebunie. Am făcut poză din mers chipului lui Decebal și am tras tare spre Uricani. Am ales să mă întorc prin defileul Jiului, însă l-am străbatut noaptea pe ploaie. Porțiunea de drum prin defileu a fost cumplită, în special datorită ploii, semafoarelor și nesimțiților ce treceau pe roșu. Cu greu am ajuns pe la 11 înapoi la bază în Uricani Din Uricani, in ziua următoare am plecat spre Obârșia Lotrului. Am străbătut porțiunea cea ma înaltă de pe Transalpina dus întors, unde am avut parte de spectacolul norilor ce se izbesc de munte și se opresc. Frumoasă zonă, e a doua oară când fac Transalpina și e la fel de interesantă. Prin Voineasa apoi am plecat spre Valea Oltului - Brezoi, și înainte de a ajunge în Râmnicu Vâlcea am făcut stânga cu gănd să dau în Transfăgărășan. De dat am dat, dar după ceva km de drum neasfaltat. Mă gandeam că Transfăgărășanul va fi ceva comun, fiind la a 4 traversare, însă a fost pentru prima dată pe înserat și pe ploaie. Am oprit la Cabana Capra și ne-am mulțumit cu poze de pe balcon - era îngrozitor de frig pentru niște ouă fierte ca noi. A doua zi vremea s-a îndreptat, așa că ne-am putut bucura pe îndelete de multitudinea de cascade, de apa și aerul rece de munte. Abia pe la ora 14 am fost jos în Cârțisoara si la 21:30 în Iași. Mobra a mers bine, insa nu pot sa o scot nici cum din ale ei. Merge si trage la fel, indiferent ca e munte, deal sau vale. Au fost cateva momente in care as fi vrut sa fie ceva mai usoara, dar asta e cand trebuie sa iei si servetele umede, trusa de machiaj, lapte demachiant, etc, etc, etc. In total 2546 de km pe ceas, 112,29 L de carburant si 621 de poze.
×
×
  • Creează nouă...