Doctor X

La cât a costat, nu-i rău deloc, dar obiectivul de kit mai trebuie ajutat un pic cu LR. Acum m-aș înfige la un K3, dar m-ar costa cât concediul pe care-l povestesc aici. Panoramele sunt făcute cu Panorama Maker 6 și, atunci când PM n-a făcut față, cu Hugin.

În seara de dinainte, în așteptarea bucatelor comandate la terasa de pe faleza din Vidin, Angi (prietena, deh, că uitai să v-o prezint) m-a lovit cu o întrebare care m-a pus în încurcătură: “Tu te-ai uitat pe telefonul tău deștept cum va fi vremea pe unde o să ajungem noi?”. Draci! Treaba asta chiar că n-o făcusem. Nu-i bai, ne uităm acu’. Și ce să vezi? În 9 din cele 11 zile rămase din concediu, nea Accuweather prognoza ploi, furtuni, grindină și alte fenomene meteo cum nu se poate mai dăunătoare motociclitului de plăcere. Verific și concurența, care confirmă că nu-i bine să calci prin Muntenegru și Bosnia în perioada imediat următoare. Dupa un schimb de priviri îngrijorate, am convenit că vrem totuși vreme bună și asfalt uscat. Și unde puteam găsi așa ceva? “În Grecia” am zis și am revenit la butonatul telefonului. Era de bine: la sud urmau două săptămâni de soare și căldurică. Așa s-a întâmplat, deci, răzgândeala ce dă titlul topicului. Timp de o juma’ de sticlă de Zagorka am reconfigurat traseul, am ales următoarea oprire și am și rezervat o cameră pe Booking: Bansko, mâine venim! Până când am terminat berea, i-am dat un mesaj și unui ilustru membru al forumului (știe el cine), care scrie cu majuscule și e plimbat mult pe la greci (deja v-ați dat seama), pentru a-i cere sfaturi cu privire la drumuri și obiective de văzut prin Peloponez. A doua zi, am înghițit ce ni s-a dat la micul dejun (ca o paranteză comică: după ce am dat din umeri când am fost întrebați în bulgară dacă vrem “zacuscă”, după repetarea întrebării în engleză ne-am prins că zacuscă înseamnă chiar “mic dejun”), am pus bagajele pe bidivii (ce-i drept, mai degrabă ponei), i-am încălecat și le-am dat bice. Nu mă puneți să vă spun unde au fost făcute pozele de mai sus că nu-mi mai aduc aminte. Am avut parte de vreme bună, asfalt la fel, liniște și pace până la Sofia, unde ne-am târât ceva timp în înghesuiala de pe centură. Apoi iar liniște și pace. Ne intrasem în ritmul de vacanță și motocicletele aproape că mergeau singure. N-am simțit nevoia de oprire până la Dupnița, unde rezervorul meu a dat semnele știute de deshidratare. Ne-am hidratat cu ocazia asta și noi și ne-am împărțit sandwich-urile cu un câine gras de benzinărie. Am continuat apoi la fel de lejer până la Simitli, unde am ieșit de pe drumul european și am început să urcăm pe drumul șerpuit ce urmează valea Gradenska spre Bansko. Ei, de-aici s-a schimbat treaba: ritmul a devenit alert, reflexele s-au trezit din amorțeală, colțurile gurii au început să se deplaseze spre urechi și m-am trezit că mă ia un pic tremuratul, nu știu cât din cauza răcorii de pe vale și cât din motive de adrenalină. Cert e că după vreo 20 de km de curbe mai largi și mai strânse, atunci când ne-am oprit la un popas scurt într-o parcare plină de cârciumi, ne-am dat căștile jos și ne-am admirat reciproc zâmbetele. Am tras câte o mahoarcă să ne liniștim, eu mi-am tras și fermoarele aerisirilor de la geacă în sus, că se răcise de-a binelea, și i-am dat bătaie. Drumul a început să se domolească și liniile drepte au devenit din ce în ce mai lungi odată cu ieșirea într-o zonă de platou, acolo unde ni s-au arătat în dreapta crestele Pirinului, pe care mi-a fost lene să le trag în poză, și apoi și Bansko, destinația zilei. Ca de obicei, ne-a luat ceva timp să ne prindem cum ajungem la pensiune, încurcați și de lucrările la strada pe care goagăl ne sugera să o apucăm. Am nimerit-o din a doua încercare, pentru că la prima am trecut liniștiți pe lângă ea. Ne-am parcat în curte, urmând indicațiile lui tatko Kalaydjiev (sper că așa îl chema, că doar n-o fi dat pensiunii numele altuia), ne-am înțeles în engleză cu fata dânsului asupra camerei ce urma să o ocupăm și, pentru că ni se pregătise alta, ni s-au adus și niște „cârpi” (cu accent pe i-ul din coadă; în traducere liberă “prosoape”). După descărcarea bagajelor am trecut, binențeles, la obișnuita plimbărică de seară, cu oprire în centru, căscat ochii pe la tarabe și într-un final cu cina într-un restaurant cu grădină, în compania unor mâțe cerșetoare. Înapoi la pensiune, am schimbat amabilități cu pekinezul casei, supărat că trebuia să se dea de pe preșul din fața ușii de la intrare de fiecare dată când ieșeam la fumat. Să recapitulăm, deci: Traseul zilei: Vidin-Montana-Sofia-Blagoevgrad-Bansko; cca. 350 km Cazare: Kalaydjiev Guest House (16 Euro); calificativ – rezonabil Mâncarea zilei: frigăruie-gigant de pui Berea zilei: Pirinsko Sfatul motociclistului: Dacă ajungeți prin zonă, nu ezitați să treceți pe la Bansko și în afara sezonului de schi! Teaser-ul de ziua a treia:

Cum afară e o vreme mizerabilă, la fel cum a fost și anul ăsta pentru mine, și cum tot e timpul poveștilor la gura sobei, nu găsesc altceva mai bun de făcut în seara asta decât să retrăiesc în gând puținele zile bune din 2014. Sobă n-am, vin fiert nici atât, dar mai posed un strop de nostalgie și ceva timp de pierdut. Vara asta m-a prins departe de casă, prins cu serviciul într-un loc unde mulți motocicliști ar avea drumuri frumoase de hălăduit și locuri spectaculoase de văzut. Ghinionul meu a fost că n-aveam timp nici să respir, darămite să-mi fac planuri de drumeție. Așa că, atunci când am profitat de o oarecare lâncezeală în activitate și m-am asigurat că pot fugi două săptămâni de pe teren la început de septembrie fără ca lipsa mea să afecteze planurile șefilor, habar n-am avut ce să-i spun prietenei când m-a întrebat unde mergem în concediu. Am intrat rapid pe forum pentru inspirație și am văzut că Adrian o tăiase deja în fosta Iugoslavie. M-am gândit că tot ne-au rămas ceva drumuri pitorești de admirat prin Muntenegru și, cum toți lăudau Bosnia-Herțegovina, am zis să mergem și pe-acolo, că tot nu fusesem. Cam ăsta a fost tot planul inițial. Unde s-a ajuns, veți vedea pe parcursul narațiunii. Buuun! Zis și făcut: am părăsit locul de muncă într-o sâmbătă, m-am odihinit o țâră duminică, am făcut o revizie rapidă la nea Emil, am verificat valabilitatea și acoperirea asigurărilor și ne-am stabilit prima zi de traseu, iar marți, aproape de prânz ca de obicei (deh, ne place să dormim mai mult în concediu), am părăsit capitala cu scopul de a ieși cât se poate de rapid din țară. Varianta de itinerariu, care pe hârtie părea rezonabilă, dar s-a dovedit a nu fi prea fericită, a fost Pitești-Craiova-Calafat, cu trecere peste minunăția de pod nou peste Dunăre și înnoptare în Vidin, că n-am vrut să ne obosim prea mult în prima zi și oricum ne porniserăm târziu. Drumul până la Craiova a fost exact așa cum cum îl știam: plictisitor, cu olteni grăbiți depășind la limită pe liniile drepte nesfârșit de lungi, cu cele câteva dealuri de urcat și coborât care te mai fac să miști ghidonul, cu trecerea prin gropile din Slatina și cu mersul cu viteza melcului prin Balș. În Craiova ne-am descurcat cu indicatoarele și am nimerit relativ ușor ieșirea spre Calafat , după o pauză de alimentare și trecerea prin șantierul din zona sudică a orașului. Șantierul s-a continuat și pe drumul spre Calafat, aflat în reabilitare. În teorie numai, că de lucrat nu prea se speteau muncitorii. Și iarăși drum drept, iar plictiseală și pe lângă asta și căldură mare. Ne-am răcorit un pic făcând un scurt popas la umbră, langă Dunăre, înainte să ne facem curaj să trecem podul, care, binențeles, ca mai toate proiectele de infrastructură din România, era dat în folosință, dar tot se mai lucra pe una dintre benzi. Măcar trecerea e moka pentru motocicliști. La bulgari, drum beton pe centura Vidinului și deja ne bucuram că am scăpat de asfaltul românesc, dar minunea n-a ținut decât până la intrarea în oraș. Măi, ce să spun... Străzi mai bombardate ca în Vidin n-am văzut pe nicăieri. Mai puteai ocoli o groapă, dar imediat intrai într-un șanț, din care ieșeai într-o zonă decopertată unde te umpleai de praf. Pe lângă slalomul printre gropi, trebuia să te ferești și de șoferii care ocoleau și ei obstacolele cum puteau. Am ajuns înjurând aproape de faleza Dunării și ne-am oprit să căutăm hotelul unde ne rezervaserăm cu căteva ore înainte o cameră. După o verificare minuțioasă pe Google Maps, am constatat că intraserăm cam devreme în Vidin și nimeriserăm lângă fortăreața Baba Vida, la câteva sute de metri de hotel, dar pe o stradă care se termina în parcul de lângă faleză. Așa că am lăsat fata să aștepte și m-am învârtit vreo juma’ de oră prin oraș, cu speranța să găsesc și hotelul și drumul înapoi la fată. Am ajuns total dezorientat în zona gării unde s-a miluit un șofer de microbuz să mă lămurească într-o bulgaro-românească pe unde ar veni strada cu minunatul hotel. Pe care l-am găsit. Am dat fuga înapoi, am regăsit fata cu mobră cu tot, și, cu ochii în patru după reperele memorate , am refăcut traseul pâna la hotel, unde o doamnă amabilă și zâmbitoare ne-a îndrumat să lăsăm atelajele în curtea din spatele hotelului, protejată de o poartă masivă. Ne-am cazat și am ieșit la plimbarea de seară pe faleză, încolțiți de țânțari înfometați, dar profitând de primul apus din concediu. Cam așa arată Vidinul de lângă Dunăre: Și mai dinspre centru: Am încheiat ziua cu o cină stropită cu bere la una dintre terasele din parc, fiind la rândul nostru cină pentru roiurile de țânțari agresivi de Dunăre. Traseul zilei: București-Pitești (A1)-Craiova-Calafat-Vidin; cca. 330 km Cazare: hotel Dunav (29 euro); calificativ - rezonabil Mâncarea zilei: kavurma de pui Berea zilei: Zagorka Sfatul motociclistului: nu vizitați Vidinul în următorii doi ani!

Si eu. Si cand ma gandesc ce noiembrie a fost acum doi ani...

1. Omul ti-a raspuns banuind ca vrei DSLR. De-aia a mentionat ca poti schimba obiective sau accesorii cu prieteni sau cunoscuti (nu cunoscatori) care detin aceeasi marca de aparat, pentru ca ti-ar fi usurat alegerea si in cazul achizitiei aparatului, si, dupa aceea, pentru alegerea altor obiective si accesorii. Tu ai considerat asta drept o parere pertinenta, fara sa-ti dai seama.2. Chiar si la TIPA exista categorii dedicate aparatelor compacte, care nu-i musai sa-ti goleasca portofelul. 3. Nici nu ai spus ce vrei de la aparat. Sa fie foarte compact astfel incat sa incapa intr-un buzunar, sa aiba plaja de zoom cat mai mare, sa poti fotografia insecte de la 1 cm, sa filmeze HD, sa il poti alimenta cu baterii obisnuite, etc.? Atunci ar fi fost mai simplu sa te indrume cineva spre unul dintre cele doua sau sa decizi chiar tu, dupa specificatii, ce iti trebuie. 3. Sa folosesti cu placere noul Canon.

Da, pertinenta daca ai vrea un aparat cu obiective interschimbabile.

Nu mai exista tampenia cu "evitarea oricarui pericol" in lege.

Daca ti se baga unul in fata din scurt si apoi mai si franeaza, cum poti sa mai pastrezi distanta? Intreb si io...

Hotel Lucky, daca iti convine pretul. Sunt pe Booking.com.

http://www.autoevolution.com/news/2015-ktm-1050-adventure-is-light-and-maneuverable-at-eicma-2014-live-photos-88540.html#agal_0

Eh, astepta si el un KTM pe gustul lui si acum da vina pe altii.

Nu-i bai. Delimitam acu'!

Multumesc! Mi-ai facut ziua mai frumoasa!

Una tot de pe la greci:

Ca sa iti satisfac curiozitatea, la 150 km/h sunt intr-a sasea la aproximativ 8000 rpm. A noua nu pot sa-i dau, pentru ca n-am invatat la scoala. Ce numesti tu un regim de turatie corect (cum nu ti-ai completat profilul, nu stiu ce motocicleta ai)? Pot sa-ti spun ca am facut in doua sedinte exercitii de accelerare, schimbat pana intr-a patra, retrogradare si franare si in Sema aveai loc sa te desfasori. Stiu ca pare incredibil, dar s-a intamplat in 2008.

Nu stiu pe ce mobre ai mers tu, dar cu a mea intr-a patra la 5000 rpm am cam 60 km/h.Din cate tin eu minte n-am mers subturat nici cu Diversion, dar dreacu' se uita la kilometraj atunci.

Am ajuns sa schimb a 4-a cu un Diversion 600 in Sema, pe vremea cand am facut scoala. In Ilioara probabil ca n-as fi reusit. Bine, pe vremea aia in unele scoli nu invatai nici macar sa treci in a doua pana la jumatatea cursurilor.

Deocamdata avem doar o versiune a celor intamplate, insa nu cred ca dracul a fost atat de negru. Poate mai apare vreo parere a cuiva care a facut de curand scoala cu domnul Bratovici. Eu am facut-o in 2008 si confirm cele spuse de Eru: singur in poligon, echipament, comunicare prin statie, programari si plata fara probleme. Pe toata durata cursurilor am facut traseul de poligon doar doua jumatati de sedinta, plus una suplimentara cu cateva zile inainte de examen. Intr-adevar m-am asteptat la mai multa implicare din partea dansului, dar una peste alta am fost multumit.

Pentru Adrian tot o motocicleta BMW, ca stim ca-i fan.

Pentru Adrian si Ianachim.

@kriminal: Discutia a pornit de la stilul de condus al celor doi filmati de ianachim, nu de de la cat de tare ar fi putut sa se dea sau ce ritm ar fi putut sa mentina. Ca a degenerat in alte alea, e altceva. Mie mi s-a parut ca merg incordati si aleg niste trase cel putin ciudate dupa parerea mea. Pe langa faptul ca cei trei din grup nu s-au potrivit deloc ca stil de condus (cel putin asa mi s-a parut mie si, din spusele lui ianachim, se pare ca asta a fost principalul motiv al trantei unuia dintre ei). Iar despre ritm iti spun ce i-am spus si lui b374 (si ianachim a prins partial ideea): daca luam doi motociclisti la fel de priceputi, dam unuia un supersport modern iar celuilalt un monocilindru enduro-touring stock mai vechi (cu roata de 21" pe fata, frane subdimensionate si amortizoare moi) si ii punem sa se dea pe Cheia, unul dintre ei va ajunge in Sacele dupa ce celalalt a mancat o ciorba si a fumat o tigara. Parerea mea...

Noah, eu l-am remarcat doar pe "ala negru de respira greu". Foarte elegant!

Clipul e pe pagina 2 a acestui topic: /index.php?/topic/719316-golaneala-deo-zi-pe-transalpina/?p=3856791 A doua afirmatie nu o comentez.