Sari la conținut

Lucian_M

Moderatori
  • Număr conținut

    7.919
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

Orice postat de Lucian_M

  1. Curățare PROFI e atunci când vine unul acasă la tine (sau duci moto la el), ți-o suie pe stander, îți spală lanțul (și ce e prin jurul lui, că ție îți este lene), îi dai minim 100 lei și vii la el peste 1-2 săptămâni să repeți operațiunia, că ești leneș. Și uite așa, într-un an ai plătit kitul de lanț, dar măcar nu ai stat în genunchi și se vede haurul (lanț hauriu). Domnia/boieria costă, înțelegi acum? Cine face curățați de lanț este profesionist, deci curățare PROFI. Poate fi și detailing, în funcție de preferințe, dar n-am ajuns la nivelul la care pretențiile mele presupun așa ceva, atâta timp cât am consumabile, scule și două mâini.
  2. Băieți, dați o tură prin județul Suceava și vă convingeți. Ce ați văzut până acum e pistol cu apă. Parol!
  3. Păi îmi povesteai cum treceai prin noroaie de un metru, săreai de poduri în apă și acum zici că nu? Cu Dakarul ai dreptate, și eu am vrut să merg, dar era sub demnitatea mea
  4. Nu cred că depășește cineva Suceava. Nu concep așa ceva, ăștia sunt catastrofe ambulante, accidente grave se produc zilnic.
  5. Neața! Frig și ploaie, o senzație absolut deosebită.
  6. Subscriu. Dpmdv, ce contează la ei e doar să meargă și să fie ieftin. Am un prieten "aitist", face softuri și ocazional trebuie să repare altele de la diverși clienți, când descoperă softuri indiene, preferă să facă el altul, cică e tare greu de umblat după indieni. Aceștia au însă avantajul de a fi ieftini, iar lumea îi preferă, până se ard unii.
  7. Blatul metalic e sfânt! Nu folosi altceva, că nu-i ce trebuie, toate strungurile văzute de mine aveau așa ceva.
  8. Sper că nu vreun miar, așteptăm topicul la secțiunea "Motocicleta mea".
  9. Ok, înainte să închid topicul, ce ai decis?
  10. Ce să zic 130 cp la prima motocicletă e ceva de vis. Mult succes, deși ți-aș recomanda ceva de maaaaaaxim 75 cp.
  11. Știam eu ceva, dar nu foarte exact: https://share.google/images/4UMnqHT850ZKmfr01
  12. Corect, are sens, totuși se mai întâmplă să am de răspuns la curieri și e aiurea să opresc și să-i sun înapoi. In plus, dacă mă sună părinții, musai răspund. Na, știi cum e de la o vârstă.
  13. Vezi că la "scutece", pe lângă curea, mai are variator (fulii care se uzează, merg rectificate până la o limită, role). Pe lângă asta, dacă intră ulei la role (am mai văzut), adio tracțiune. Și eu prefer lanțul (folosesc ungător, deci întreținere minimă), însă aș fi curios de invenția minune, care ține 100k km. Mai era inventat un lanț minune, cu ceva material Diamond, care ține dublu sau triplu față de lanțurile uzuale, cu zero întreținere. Care v-ați pus?
  14. Mulțumesc! Pentru răspuns la telefon mi-ar conveni, ca să nu mai opresc sau să las omul să sune aiurea. Mă gândeam la ceva clasic, gen discutat cu soția, ca să nu mai sucesc gâtul la spate. Dar la banii ăia nu se poate discuta de inconveniente.
  15. Subscriu, deși mare lucru nu pățește, in maxim un an e din nou la volan. Sau îl arunca peste parapet.
  16. Singura variantă e să merg și să măsor eu. O cheie e minim 100 lei și nu ar fi o problemă, dacă nu ar trebui să țin una de muzeu, că mult nu umblu eu la avioane, încă niște piese la colecția de scule care adună praful. Am mai căutat și am găsit că ar fi 45 mm, totuși prefer să măsor, ca să știu ce cumpăr.
  17. Salutăm! Știți cumva ce dimensiune au capacele de furcă de la Zx-10r 2016? Omul zice că sunt de 45, eu am găsit prin alte părți de 46 mm... Mă poate lamuri cineva? Vreau să cumpăr cheie octogonală.
  18. Stupid accident, condoleanțe familiei... Am pățit ceva oarecum similar, dar cu pagube minime la 650, cu posibilitatea de consecințe dezastruoase. Mergeam într-o excursie, abia făcusem 240 km de când ieșisem din curte, 80/h in afara localității, drum drept, câțiva copaci pe margini. Nu știu cum naiba, un fel de porumbel, cioară sau ceva închis la culoare, dimensiuni apreciabile, zboară din copac direct in parbrizul mobrei, care se crapă destul de urât (era montat înainte să plecăm, deci nou, țiplă). Înjur, opresc, constat pagubele, înjur din nou, dau să-i sun pe ai mei, îmi răspund într-un final, le spun să-mi trimită parbrizul vechi la Drobeta Turnu Severin. Ăștia cică nu au cum, că nu-s acasă, iar până ajung se închide la fancurier. Așa că am scos un cui de la cort, l-am înroșit cu arzătorul, găurit parbrizul și prins cu soricei de plastic. Așa a mers aproape 5000 km in excursia respectivă plus încă jumătate de an, până am găsit alt parbriz (cel vechi avea fisuri). Putea să se termine nasol, aveam viziera ridicată (așa merg de obicei), am luat o vrabie in cască și m-am speriat groaznic. Acum, că avea viteză, că ar fi mers încet, regretele sunt tardive, când te sperie ceva e posibil să reacționezi ciudat. Păcat de el...
  19. Logic, e urs născut și crescut în România. Strict la clip: l-am văzut acum câteva zile și mi s-a părut că motociclistul nu-i în deplinătatea facultăților mintale. Adică nu te uiți în jur, mai ales că știi despre existența urșilor in zona respectivă, mi se pare fantastic. Am zero compasiune pentru elementele de genul ăsta. Cât despre urs, sper să-l lase în pace. Fără mișto, acolo e casa lui, oamenii sunt musafiri.
  20. N-am cum, că albanezii multe nu știu. Era în clădirea de alaturi, dar se simțea de parcă demolau hotelul.
  21. Cauți la vecinii chinezi un capăt de pedală rabatabil, dai o gaură în pedală și aia e. Dacă nu vrei să aștepți, gaură de 6 mm, un șurub lung cu piuliță și un furtun de cauciuc. Nu ar fi rău să dai gaură filetată în pedală, infiletezi prin spate șurubul, apoi poți pune o piuliță lungă, peste care pui un furtun de cauciuc. Dai o bere prin curier! Edit: am văzut că ai pus deja șurub, încearcă cu ce ți-am zis eu, că iese bine.
  22. Neața! Dă unul cu pickhameru' în hotel de îmi vine să-l împușc. Bine, la ei e deja 8:28...
  23. Categoric, și eu comand multe de la el, trimit certificat și îmi caută piesele, pune la curier, achit și basta! Ultima comandă a fost de peste 2200 lei (am comandat pentru 3 mobre diverse piese). Încă nu știu pentru cine e kitul de lanț. Dar ori mă uit în conversația cu Alex, ori aștept să mă sune proprietarul mobrei: au ajuns piesele?
×
×
  • Creează nouă...