Pelerinajul nostru la Ierusalim

[Castravete]

Acum am vazut si eu topicul , jos cu palaria pentru naratiune

 

Cele bune

 

.. black snakeeee

[calinbac]

frumos

citind povestea excursiei voastre si a altora

incet, incet incepe sa prinda contur si traseul meu de anul viitor

intrebare: pt a intra in turcia de ce acte ai nevoie pt om si pt motocicleta, vize, taxe . asigurari; cat costa si de unde se pot obtine

mersi

[Castravete]

@calinbac - pentru TR ai nevoie de pasaport, moto daca e pe firma leasing sau firma iti trebuie imputernicire si copie dupa imputernicire, viza se ia in granita, dar se poate opta si pentru o viza din timp luata de la consulat, dar nu prea merita efortul. Cartea verde , sa specifice TR acolo , in rest , bani pentru benzina mai multi ...

 

 

Cele bune

[bizoo_n]

La mine, desi motocicleta e pe firma, nu m-a intrebat nimeni de sanatate. E drept ca situatia e tricky, numele firmei fiind acelasi cu numele meu plus inca un cuvant. Pe langa multii bani pentru benzina, recomand si o punga in plus de rabdare pentru vama.

[calinbac]

La mine, desi motocicleta e pe firma, nu m-a intrebat nimeni de sanatate. E drept ca situatia e tricky, numele firmei fiind acelasi cu numele meu plus inca un cuvant. Pe langa multii bani pentru benzina, recomand si o punga in plus de rabdare pentru vama.

 

ce inseamna multi bani pt benzina? cat costa 1 litru in turcia? cat costa viza?

anu viitor vreau sa plec un pic mai documentat la drum, nu ca anul acesta cand am mers dupa cum a batut vantul

[Xomin]

ce inseamna multi bani pt benzina? cat costa 1 litru in turcia? cat costa viza?

anu viitor vreau sa plec un pic mai documentat la drum, nu ca anul acesta cand am mers dupa cum a batut vantul

 

 

benzina = 1,2 -1,4 $ USD

viza = 12 $ USD

[Patrick_M]

si un cost total de motor/pers aprox ?

[samolapraga]

@Castravete: multumesc si sa stii ca adaugiri "din interior" sunt oricand binevenite. Mai ales ca pe mine constat ca ma cam lasa memoria...

 

@Petrica, multumesc, inseamna foarte mult aceste incurajari

 

@calinbac, p.c. greseste putin . Benzina pe care o cumparam noi costa de obicei 3.25 lire ceea ce inseamna in lei cam 6 . Da, este foarte scumpa, cea mai scumpa din europa se pare.

 

@muresanp un cost total e greu de estimat corect pentru ca, din pacate, nu am tinut o evidenta prea stricta iar eu de exemplu am fost jumatate de drum cu prietena, deci am avut alte costuri. Pe langa asta, am mai platit vasulul pana la Atena, care a fost exorbitant de mult. Overall pe mine m-a costat aproximativ 2500euro cu totul, neluand in calcul pregatirile anterioare cu vize, vaccinari si echipamente diverse.

 

Noi, niste motociclisti prin excelenta, ignoranti prin nastere, oarecum plictisiti de atatea ruine, istorie si civilizatii stravechi, am plecat in ziua urmatoare spre urmatorul sit recomandat de Unesco ca fiind cam foarte tare, Pamukkale. Si aici, ca mai dealtfel peste tot, aveau dreptate. Desi ne-am nimerit sa ajungem acolo dupa o zi in care ne plouase jumatate din drum si la momentul cand soarele tocmai apunsese, noi gresind intrarea si mergand in echipamentul moto vreo 3 kilometri pe jos, cu toate astea pot spune ca acest "castel de bumbac", asa cum s-ar traduce din turca denumirea locului, ne-a impresionat. Chiar daca terasele sunt luminate intr-un verde deloc reaxant, sa stai seara pe o terasa de calcar naturala, cu picioarele in apa calda, dupa o zi de mers prin ploaie si sa privesti micul oras de sus, e o senzatie cam faina. Entuziasmat de potential, a doua zi ma trezeam la o ora care pentru mie mi se parea matinala - 7:30 - si inarmat cu aparatul foto, mai plateam odata intrarea de aproximativ 10 euro ca sa vad din nou terasele, pe lumina. Acelasi plan cu mine l-au avut si vreo doua autocare de rusi, care spre surprinderea mea, venisera sa faca baie si erau chiar in costume de baie cu care defilau entuziasti prin apa de cam 7cm adancime.Totusi, poate ca erau doar in drum spre piscina de la capatul teraselor.

Nu am scapat insa asa usor de ruine, pentru ca tot la capatul teraselor se afla ce a mai ramas din orasul roman Hierapolis, dar care, vazand inainte Efes si Bergama a cam palit prin comparatie. Majoritatea turistilor ne impartaseau opinia si mai toti se opreau din circuitul de vizitat la piscina artificiala de langa. Cand ma documentam pentru excursie, citind acasa despre locul asta, am aflat ca pana sa fie declarat prin '94 ca facand parte din patrimoniu mondial, nu era protejat de nici un fel si se cam ruinase, lumea intra cu masinile si motocicletele pe terasele de calcar, isi faceau oamenii picnic aici, era distractie. Acum insa, sunt vreo 20 paznici care au grija sa te fluiere insistent la orice fault pe care-l faci: intri incaltat, mergi pe unde e riscant, vorbesti prea tare, n-ai sapca, etc. paznici care seara, normal, au si ei liber desi situl este in continuare deschis si de asta este o placere sa-l vizitezi atunci.

Dar nu e cazul sa stam mult aici asa ca o luam din nou din loc, pentru ca, nu-i asa, calatorului ii sade bine cu drumul, iar drumul nostru din acea zi era cam lung. Ma rog, nu se compara cu drumul lui Andrei care ne parasise in acea zi la 5 dimineata cu directia Grecia, dar oricum tot erau 350km. Nu plecam insa inainte de a manca un gozleme cu spanac pe care si acum amintindu-mi-l imi lasa gura apa, facut de o baba si servit de nepoata.

 

 

 

 

 

 

 

 

[Castravete]

mdap .. 5 dimineata

 

[kiru650gs]

FRATILOR VA FELICIT PENTRU CALATORIA VOASTRA SI CA A-TI AVUT RABDAREA SA NE O RELATATI SI'' NOUA ''CELOR MAI PUTIN NOROCOSI SAU CEI CU MAI PUTIN NOROC SAU LOVELE.BRAVO SI ASFALT USCAT IN CONTINUARE.VA SALUT!!

[nox1300]

frumos, mi-a placut tot ce am vazut in topicul asta. pacat ca politica te face sa-ti culegi nerviii de pe jos la granite.....

[exores]

Splendid...imaginile spun totul.Felicitari

[dumig007]

Superba excursie!!! Iar pozele... Omul asta e inspirat, pe cuvantul meu. Inspirat! Una peste alta, naratiunea + pozele te fac sa iei in mana o harta, o foaie si un pix si sa treci la planificari.

[uzunu]

Hai Samo, treci si scrie. Sa ne eliberam fetisurile... adventuristice

[samolapraga]

In primul rand imi cer scuze ca am ajuns sa fiu asa laconic pe topic si trebuie sa ma roage lumea sa mai pun o poza-doua, dar din pacate la serviciu nu prea am timp de postat, si cand am timp, am un laptop pe care nici macar selectia pozelor nu o pot face cum trebuie. Asa ca prefer sa astept seara sa ajung acasa ca sa mai scriu cate ceva.

 

Revening la excursie, s-a dovedit ca cu cat avansam mai inspre est si apoi mai inspre sud, lucrurile deveneau mai interesante. Asa a fost cazul si in Turcia, cand am parasit linia coastei ca sa mergem in inima tarii, in Cappadocia. Dar pana acolo de la Pamukkale distanta este apreciabila si noi am impartit-o pe doua zile pentru ca harta ne arata ca sunt si ceva lucruri de vazut pe drum. Primul a fost Egirdir Golu, cea mai mare intindere cu apa dulce din Turcia, lac care ar trebui sa fie foarte interesant de vreme ce noi cu greu, cu noroc si cu ajutor am gasit cazare ok intr-un oras maricel ca Egirdir. E drept ca era ultima zi de Eid dar am avut noroc cu ajutorul care a venit din partea unor motociclisti care probabil ne-au vazut venind, au venit pe jos dupa noi si ne-au chemat sa stam cu ei la acelasi hotel. Oameni foarte draguti, dar putin vorbitori de engleza, am sarbatorit impreuna ultima din cele 3 zile de petrecere de la sfarsitul Ramadanului, Eid, cu peste, baclavale, raki si cantari. Ce mai conteaza ca a doua zi, la momentul platii, am aflat ca masa a fost mai scumpa decat cazarea, important e "sa ne simtem bine".

Ziua urmatoare am incercat sa o luam din loc devreme si aproape ca am reusit. Nu stiu daca altii sunt mai adaptabili, dar eu, in sfarsit, dupa aproape o saptamana pe drum, simteam ca intram in ritm. Trezitul devreme nu mai era o povara, facutul bagajelor dura sub 15 minute, incarcatul lor era un fleac. Lucruri mici dar care la inceput erau complicate si durau o vesnicie. In fine, dupa ce cu o zi inainte drumul ne dusese pe niste serpentine spectaculoase, admirasem lacuri in apus si vazusem "tara" de la inaltime, in ziua a noua aveam sa bagam kilometri seriosi, vreo 400, printr-o zona desertica dar pentru noi spectaculoasa, pe un drum drept cat vedeam cu ochii, intr-o depasire aproape continua de camioane cu sfecla. O sfeclim si noi cand in Konya, un pic dupa jumatatea drumului, casca lui Marius cade de pe sa si isi lasa cozorocul pe jos, impreuna cu unul dintre suruburile de plastic care prinde si viziera. Nu prea are de ales si merge restul zilei in stil streetfighter, cu ochelarii de cross, fara viziera si cozoroc. Noaptea ajungem la Goreme, facem o curba la stanga, una la dreapta si ne oprim. Avem in fata o imagine de poveste, niste formatiuni ca niste seminee luminate, ce ies din pamant, cu usi ferestre si balcoane, sunt chiar casele oamenilor. Goreme este un sat in inima Cappadociei, foarte turistic, desi aici este o zona rurala, locuita de foarte multa vreme de trogloditi, niste oameni care s-au prins repede ca in zona e mai usor sa sapi decat sa construiesti din cauza rocii vulcanice care e foarte friabila. Motiv pentru care este si sculptata de vant, ploaie si alte elemente naturale in niste forme spectaculoase. Tot din cauza posibilitatilor de constructie ieftine, pe la anul 350 au venit in zona crestini, care prigoniti fiind si vrand sa se apere, s-au apucat de sapat, adanc. N-au ajuns in China, dar au facut niste orase intregi subterane, cu pana la 8 nivele, au umplut zona de case in formele de hornuri, dar mai ales au sapat si pictat o serie de biserici in stanca. Biserici care se pastreaza pana azi si care sunt acum subiectul muzeului in aer deschis Goreme si care bineinteles, este in patrimoniul Unesco. Zona este foarte spectaculoasa si ne-am bucurat ca planul prevedea 3 zile de pauza pe care sa le petrecem aici.

Pauza activa bineinteles, cum sade bine unor adventuristi. Intr-una din zile am facut o alegere foarte inspirata, am reusit sa-mi infrang zgarcenia si am luat bilete la un zbor cu balonul. Se zice ca cele mai bun moment de zburat este dimineata, la rasarit, cand curentii de aer nu sunt foarte puternici. Am avut norocul sa zburam in primul grup si am asistat la toata manevra de despaturire a balonului, de umflare si de incarcare, toate astea la 6 dimineata cand afara erau cam tot atatea grade. Dar merita. Si nu pentru ca vezi Cappadoccia de foarte de sus in lumina de rasarit, nu pentru ca zbori la 2000 metri sau ca primesti sampanie si diploma de zbor cu balonul. Ci pentru ca te ridici si plutesti, si asta mie mi-a dat o senzatie deosebit de placuta. Eram in aer si nu simteam, nu era nimic care sa bruscheze sau sa te faca sa te simti nesigur, nici chiar cand treceam la jumatate de metru de coltul unei stanci, totul se intampla asa de lin incat nimic nu pare periculos, desi nu exista alte controale in afara de butonul de gaz. Dar asta am vazut la aterizare cand nacela s-a facut intai cuib intr-un pom si abia apoi s-a asezat pe plaforma tractabila.

In afara de excursii cu balonul, in zona sunt zeci de posibilitati de plimbare, cu piciorul, bicicleta, atv sau motor, pe multe dintre vaile inguste, foarte pitoresti si pline de vegetatie, de case sapate in cele mai ciudate si inaccesibile locuri, de biserici in stanca, de drumuri si poteci intortocheate numai bune de explorat. "Vacation park" - asa cum este prezentata zona - in toata regula. Dar ca sa inchei apoteotic aceasta publicitate turca desantata, aici am avut noroc si iarasi am dat peste o pensiune ok, curata, cool si foarte hippy, unde ne-am simtit foarte bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Editat Noiembrie 21, 2008 de samolapraga

[passion_islife]

Felicitari. La mai multe!!!

[Barbarossa]

cred ca se prefigureaza castigatorul la excursia anului 2008, asta daca se mai face concursul.

brava man, totul de exceptie!

[BogdanSHA]

Clar mi se pare cea mai tare excursie dintre cele detaliate aici Felicitari!

Editat Noiembrie 22, 2008 de BogdanSHA

[suzukilifeanddanger]

Super frumoasa calatoria , am salvat cateva fotografii , sunt prea frumoase ! BRAVO 10 + !!!!

[tau]

Salut!

 

Poti te rog sa-mi spui unde ati facut poza asta?

 

 

 

 

 

 

 

Multumesc,

 

Aurelian

[Jean_Taxi]

Tare curios as fi sa stiu cum arata o locuinta din aceea sapata in stanca, in interior! Chiar, nu ati facut nici-o poza in interiorul vreuneia?!

[Castravete]

@tau - pe faleza la Eforie Sud

[tau]

@tau - pe faleza la Eforie Sud

 

 

 

Multumesc!

[Kirk]

Ba! Eu nu ma mai satur de pozele astea

 

SUPERBE!

 

Daca ajungeti prin Cluj, da-ti de stire sa va fac cinste cu o bere.

[samolapraga]

@Jean_Taxi, din pacate n-am intrat in niciuna locuita, nu erau "vizitabile" iar cele nelocuite erau pustii, aratau exact ca si cladirile anexe bisericilor din muzeul in aer liber.

 

Dupa 3 zile de huzureala a trebuit sa o luam din loc. Oarecum fara entuziasm pentru ca stiam ca ne asteapta o portiune de "forja", fara lucruri interesante de vazut si avand de acoperit o distanta insemnata. Dar iarasi s-a dovedit ca ne-am inselat si am descoperit ca drumul ne poarta pe un platou pe la 2000m, pe langa munti cu varfuri de 3900, intr-o zona care pare pustie dar foarte spectaculoasa. Ne minunam din nou de cat de vasta si variata este Turcia si ne continuam drumul, vrand sa acoperim o distanta cat mai mare, pentru ca vroiam ca ziua urmatoare sa intram in Siria. Lucru care banuind ca ne va lua mult timp, insemna sa ne apropiem de granita pe cat de mult posibil. Asa am trecut de Adana si am ajuns la Iskenderun, de unde am mers mai in sud pe malul marii, in cautare de cazare, stiind ca este o zona turistica. Oarecum turistica, pentru ca hotelurile putine pe care le zaream de pe drum erau inchise, curtile pustii, iar noi eram nevoiti sa mergem si mai in sud. Suntem indrumati pe la Arsuz unde reusim sa gasim un hotel chiar pe malul marii, unde dam peste o romanca, nevasta patronului locului. Bucurie mare, e semn clar, ramanem aici. Bucuria tine insa pana vedem camerele, dar nu avem de ales asa ca le luam fara macar sa aruncam un ochi in baie. De frica.

"Welcome to Syria!" scrie mare dupa ce treci de granita si tot asa ni s-a repetat cu orice ocazie am vorbit cu sirieni, fiind cuvinetele care cred ca le-am auzit cel mai des. Nu sunt foarte multi care stiu engleza, dar pana si cei care nu stiu, iti spun toti urarea asta. Dar pana sa ajungi sa auzi lucrurile astea, e mai greu. In vama turca am stat o ora jumatate ca sa iesim. Nu ca am fi vrut neaparat, ca doar tocmai ce mancasem cel mai bun kebab si cunoscusem niste elevi de scoala foarte haiosi, dar aveam o destinatie de atins. Ghisee multe, tir-isti, un obicei foarte dubios de a nu sta la coada, ci de a se buluci si de a pune doar actele unele peste altele in ordinea sosirii, cu cineva mai responsabil care le manevreaza si supravegheaza. Doua stampile si o hartie mai departe, iesim in zona libera, pe un drum in lucrari, prost semnalizat, la capatul caruia se afla o bariera si zeci de masini rasturnate, arse si indoite peste tot. Vama Siriana. Oprim in fata, ne ia in primire un tip roscovan, durduliu si foarte agitat. Vorbeste repede si cam prost engleza iar la fiecare 2 fraze repeta cate un "Welcome to Syria". Din primele 3 minute ale conversatiei aflam ca suntem inconjurati de hoti, ca sa nu avem incredere si sa nu vorbim cu nimeni. Le lasam pe fete sa pazeasca motoretele si bagajele si intram intr-o cladire mare, cu multe ghisee inalte, multa lume, vreo 2-3 se plimba cu samovar si cu tava cu pahare, vand ceai. Este cald, iar inauntru e zapuseala si multe muste. Omul nostru ne explica ce avem de facut, nu intelegem, asa ca ne plimbam dupa el pe la ghisee si dam toate actele de cate ori ni se cere orice. Luam un prim rand de stampile, dupa care il urmam in biroul a ceea ce parea oficiul de turism. Ne explica cat ne costa si unde avem de platit si negociem o mica atentie - 20euro si ceva marunt lire turcesti. Ne facem asigurare si un fel de passing permit pentru motociclete care tine loc de carnet de passage, in total 115$. Dureaza destul pe la ghisee, ne plimba si pe afara dupa alte stampile, ne intoarcem, ne spune de bani, ii dam 50 lire adica mai mult decat cei 20euro negociati, dar omu nu e multumit. "Mister, my small tips, please, 10$". Nu ii dam, intre timp se sesizeaza seful sau colegul lui care acum se plimba cu noi si sta cu ochii pe el. Dam gata si ultimele formalitati, alti 15$, de data asta pentru vames, si trecem. Prietenul nostru vine dupa noi incearca repede sa ne spuna sa zicem ca nu i-am dat nici un ban, vine si al doilea, seful, incep sa se certe, ne implica si pe noi "Mister, it is ok, yes, no money for me, yes?" ne intreaba roscovanul in timp ce ne face stangaci cu ochiul. II lasam sa se certe si profitam de moment ca sa iesim. Dar nu chiar atat de repede, mai este un ultim control al politiei ca avem motocicletele trecute in pasaport.

"Welcome to Syria!" spune pancarta de la iesirea din vama dar noi nu prea ne simtim asa. Suntem relativ speriati de atata necunoscut si de prejudecati de acasa asa ca mergem incet, cu grija. Peisajul e neobisnuit pentru noi, dealuri mici pe care cresc pietre, foarte arid. Oamenii in schimb, ne claxoneaza, ne fac cu mana si cu farurile, la inceput credeam ca e ceva in neregula cu noi, apoi ca e radar (din astea n-am vazut niciunul in toata Siria), dar de fapt oamenii sunt foarte curiosi si bucurosi sa ne vada. Atat de tare incat se lasa depasiti, ne depasesc din nou, se apropie periculos de tare apoi iarasi se lasa depasiti. Tot asa am tinut-o pana la Aleppo, pe un drum pe care ne-am convins ca regulile de circulatie aici sunt relative in functie de gabarit si necesitati. Principiul de obicei e ca cel mai mic se da la o parte sau are prioritate cine da flash-uri. Sensurile de mers sunt relative chiar si cand exista drum de 4 benzi separate cu scuar, unde trebuie sa te feresti de masinile care vin din sens invers pe sensul tau, si in consecinta nici prima banda nu e deloc sigura. Dar mergand incet n-am avut probleme. Asta pana am intrat in Aleppo unde am dat de un haos de claxoane, frane, esapament, mirosuri, taxiuri, microbuze, masini, animale, biciclete, triciclete, pietoni, scutere, toate fara a avea o traiectorie precisa ci intretesandu-se intr-o nebunie de trafic de unde am zis ca daca ajungem la destinatie fara sa ne tranteasca vreunul pe jos, trebuie sa ne consideram norocosi. Si am fost, pana in momentul cand am ajuns la hotelul recomandat unde neavand rezervare, am constatat ca avea toate camerele ocupate, lucru care a declansat o perindare printr-o multime de alte hoteluri, care mai de care mai "atragator".

Am gasit unul decent pana la urma, dar mai ales am gasit sau am fost gasiti, spre uimirea noastra, de cativa sirieni vorbitori foarte buni de limba romana. Se pare ca nu am exportat numai dacii acolo (pentru ca da, masina noastra nationala e peste tot pe acolo) ci si educatie, foarte multi sirieni venind la studii in Romania, in special inainte de '89. Sirieni care au o parere foarte buna despre romani si Romania in general, care au nostalgii legate de tara, de mici, bere, manele si alte produse de calitate romanesti. Doctorul Khalil, pe care l-am cunoscut in prima seara in Aleppo si care ne-a scos la restaurant, cetatean englez si sirian, petrece cate 2 saptamani in fiecare an in Romania. Doar asa, pentru ca ii place lui. Sau Aref, stomatolog, intors in Siria ca sa-si ajute tatal, are un mare regret ca nu mai poate veni aici fara viza si chemare. Iar pentru el, care a stat 7 ani in Romania, sa ii trebuiasca chemare i se pare innacceptabil asa ca nu mai vine. Am iesit cu ei in oras doua seri la rand si a fost foarte interesant ca la 3000km de tara sa povestim despre bucurestiul de dinainte de 89, despre regie, pantelimon si balta alba, despre mamaia, despre poiana si sinaia, despre fete si cum era atunci sa fii student strain, si cum erau nevoiti sa relationeze cu prietenii romani, despre cat de mult le-a placut si despre ce amintiri misto au legate de Romania si perioada respectiva. Pentru noi a fost o introducere extraordinara intr-asa o tara ca Siria si ne-a facut sa renuntam la orice prejudecata sau retinere cu care venisem de acasa. Toate astea au fost ajutate la masa de acea bautura care si-a croit drum spre mintea noastra foarte repede, arak. Arak-ul e o chestie asemanatoare ouzo-ului, se indoaie cu apa si are un gust ingrozitor de sampon, dar care, dupa 2-3 pahare, nu mai conteaza.

Asta a fost o alta prejudecata spulberata, ca am baut alcool in restaurant in prima seara in Siria, in orasul despre care stiam ca este cel mai traditionalist si este si un mare centru al islamului, Aleppo. Aici am vazut prima data femeile acoperite complet in negru, am stat pe jos in curtea moscheii si am vorbit cu oamenii asezati langa noi, am facut prieteni pe zidurile citadelei, am baut suc complet natural facut in fata noastra la 1$ litrul, ne-am plimbat prin suq si am cumparat covoare, per total am fost complet cuceriti din primele zile. Dar nu atat de locuri ci mai mult de oameni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Editat Noiembrie 23, 2008 de samolapraga