cicloburu Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Acesta este un fragment dintr-o carte scrisă de unul dintre foștii mari alpiniști români, IONEL COMAN (1920-2008). Cartea se numește „Am îndrăgit munții” și a fost publicată în anul 1963. În această carte despre munți, Ionel Coman face o pledoarie pentru motocicletă, de aceea m-am gîndit să vă redau un capitol în care este descrisă zona Parîngului (așa-zisa Transalpina din zilele noastre), traversat cu motocicleta în anii '50-'60. Cele cîteva fotografii atașate aparțin autorului și sînt din această carte minunată. Lectură plăcută! Cu motocicleta peste munte Dintre toate mijloacele de transport terestru există unul care are cei mai mulți prieteni Âşi duÂşmani. El nu inspiră respect ca un automobil, nu trece neobservat ca o bicicletă, nu se integrează în peisajul rural ca un car cu boi, nu zguduie zările ca un tren accelerat. Mereu prăfuit Âşi murdar, stîrneÂşte cîinii cu zgomotul eÂşapamentului, se vîră ca un spiriduÂş printre maÂşini Âşi pietoni. Mai degrabă la el ar fi trebuit să se refere Topîrceanu în amenințătoarele versuri: Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vîjîie ca vîntul ÂŞi dacă n-ai urechi normale Te face una cu pămîntul! Ați ghicit că vorbim despre motocicletă. Lipsită de siguranță Âşi confort, asemenea unui armăsar nărăvaÂş gata să te lepede în Âşanț, această încurcă-circulație, cu toate păcatele sale, se potriveÂşte cu elanul tinereții. Ei îi datorăm multe dintre drumurile noastre de munte Âşi îi sîntem recunoscători pentru adevăratele „expediții" organizate în concediu. Motocicleta mea a depăÂşit vîrsta... majoratului, Âşi-a pierdut lustrul, are tobele turtite de bolovani Âşi aripile sudate, dar sufletul său continuă să bată... în patru timpi cu aceeaÂşi vigoare. I-am făcut un ataÂş încăpător, anume să poată înghiți cort, saltele pneumatice Âşi saci de dormit, frînghii Âşi pitoane, primus Âşi aparate fotografice, echipamentul de vînătoare subacvatică, ba chiar o barcă de cauciuc. Anii Âşi drumurile făcute împreună cu noi îi acordă dreptul să se laude mai abitir ca pescarii amatori. ÂŞi cîte nu are de povestit! Odată a luat foc, într-o zi de februarie a remorcat unsprezece schiori pe drumul înzăpezit de la Babarunca la Săcele, altădată a trecut dealurile dobrogene prin porumburi... dar mai mult decît pățaniile sale, povesteÂşte cu patimă despre frumusețile pe care le-a întîlnit Âşi le-a îndrăgit. CunoaÂşte Dobrogea, îndrăgostită de stepă, de codrul Babadagului, de piramida Vîrfului Ăuțuiat Âşi de largile priveliÂşti peste Razelm. CunoaÂşte nordul Olteniei Âşi platoul carstic al Mehedinților, de parcă ar fi fost fabricată în... Gorj. A cutreierat Banatul prin păduri, a trecut peste Munții Semenicului, a urmărit învolburarea apelor MiniÂşului Âşi încătuÂşarea Dunării la Cazane. În munții Apuseni se laudă cu drumuri istovitoare, ca Âşi cu fermecătoare priveliÂşti. A trecut toate pasurile Carpaților, a îndrăgit imensitatea Bistriței stăvilite la Bicaz, eleganța barajului de la Sadu, căpățîna albă a Pietrei Unice, ne-a însoțit în nenumărate zile de schi Âşi în multe regiuni, din Bucegi Âşi pînă în Gutin, nu rareori a aÂşteptat pitită în tufe să ne înapoiem din ascensiuni. Peste Parîng ÂŞi acum, invitîndu-vă să părăsiți marile Âşosele asfaltate, în căutarea frumuseților mai puțin accesibile, să parcurgem în treacăt cel mai înalt, lung Âşi greu drum alpin din țara noastră, traversarea peste Masivul Parîng. Ca altitudine maximă atinge 2150 metri pe Muntele Urdele, ceea ce îl recomandă suficient. Ca lungime, biruie aproape o sută de kilometri peste Carpați. Ca dificultate însă nu se împacă nicicum cu turiÂştii iubitori de asfalt, dar răsplăteÂşte din plin pe călătorul îndrăgostit de peisajul crestelor sure, de liniÂştea căldărilor alpine Âşi de orizontul care întinde o punte albastră peste munți. Pentru prima dată am trecut Parîngul în anul cînd am cumpărat prima motocicletă: un AJS de 275 cmc vechi Âşi murdar, fără claxon Âşi lumină, fără suspensia atît de apreciată astăzi, dar cu un motor excepțional de simplu Âşi... uÂşor de demontat. Se strica atît de des, încît, după două luni de ucenicie, îi cunoÂşteam toate piesele Âşi toate leacurile. În dimineața plecării în concediu am descoperit o crăpătură în rezervor Âşi l-am dus la sudor. DeÂşi interiorul fusese umplut cu apă rece, gazele degajate s-au aprins, lăsîndu-mă pe loc fără gene Âşi sprîncene. Bandajat pînă peste ochi, amărît Âşi vesel în acelaÂşi timp, ani plecat acum cincisprezece ani la primul drum lung cu motocicleta. Pînă la Sibiu am făcut 6 ore, deoarece avansul se deregla fără să aflu cum. Zorii zilei următoare m-au surprins pe trotuar în fața hotelului, confecționînd din daltă Âşi ciocan o pană pentru magnetou. Pînă pe Valea SebeÂşului mi s-a rupt frînă de mînă, pînă la OaÂşa mi s-a întins lanțul, sărind de paisprezece ori de pe roată, pe Tărtărău am aprins foc în mijlocul Âşoselei pentru a-mi cositori cablul de ambreiaj, iar la cabana Rînca am căutat cuie Âşi sîrmă pentru a-mi repara Âşaua ruptă. Nu voi mai pomeni alte detalii tehnice, legate inerent de vremurile cînd cei mai mulți dintre noi aveam dorințe modeste. Oamenii noÂştri consideră astăzi normal să posede cu relativă uÂşurință un vehicul modern. Mai puțin decît pățaniile care acordau călătoriei un caracter aventuros, mi-au rămas întipărite în memorie imagini pline de pitoresc. Prima impresie puternică s-a născut în fața vertiginosului coborîÂş de pe înălțimile Jinei, către căsuțele cătunului Dobra, ascunse în golul celor cinci sute de metri adîncime. Am rămas peste noapte în satul ÂŞugag, iar în dimineața următoare am pornit în sus pe Valea SebeÂşului. Cale de cincisprezece kilometri, pînă la confluența cu Pîrîul Bistra, urmezi partea cea mai frumoasă a rîului, frămîntîndu-se năvalnic peste stînci, întovărăÂşit de ceața uÂşoară a dimineții. Valea are caracter de defileu, cu maluri stîncoase, împădurite. După zece kilometri, pe stînga, albia ocoleÂşte un pinten de optzeci de metri înălțime, acoperit cu lespedea ciudată a Mesei Jidovului. În sus de confluența Bistrei, valea descrie un larg ocol pînă La Tău, loc deschis, cu priveliÂştea căsuțelor risipite pe boturi de deal. În sfîrÂşit, la kilometrul 39, rîul SebeÂş ne surprinde cu oglinda tăului ascuns între barajul de lemn Âşi tivul întunecos al codrului. De acum am intrat în creierul munților. Peste nouă kilometri vom părăsi valea, pornind în serpentine către Culmea Tărtărăului, dincolo de care ajungem la ObîrÂşie, odată cu pîrîiaÂşul venit să se întîlnească la sfat cu Lotrul. Cabana se află într-o poiană largă Âşi îmbietoare, înconjurată de brazi Âşi culmi. Apele abia sosite din Zănoagele Parîngului freamătă peste prundiÂşul mărunt. În sus de ObîrÂşie, Âşoseluța seamănă cu o alee, de-a lungul Lotrului. După aproximativ cinci kilometri trece apa, acolo unde altădată am traversat de două ori fără pod Âşi se avîntă prin pădure, în serpentine strînse, pînă pe Muntele ÂŞtefanul, la gol. Era atunci la mijloc de septembrie, în ziua sorocită pentru plecarea turmelor. Pe scurtăturile Âşoselei coborau pîlcuri de oi Âşi ciobani înfăÂşurați friguros în sarici. Arii de fluier, fără început Âşi fără sfîrÂşit, dădeau un farmec trist culmilor pustii. Treptat pădurea se răreÂşte, iar orizontul se deschide larg către vîrfurile Iezer Âşi Setea, unde ochiul urmăreÂşte pînă în jnepeniÂşul căldărilor firul argintiu al Lotrului izvorît de sub Lacul Cîlcescu. Deasupra Muntelui ÂŞtefanul, pe loc Âşes, la răscruce cu panglica cenuÂşie a căii de legătură cu Brezoi, Âşoseaua se avîntă către Muntele Cărbunele Âşi printr-un mare ocol pe deasupra căldărilor Lotriței, soseÂşte pe un platou întins, făcînd parte din culmea principală a Parîngului. Ar fi de prisos să încerci a descrie în toate amănuntele ceea ce vezi Âşi simți ca drumeț, străbătînd acest ținut carpatin, greu accesibil cu piciorul. Ocolul vastei căldări a Urdelor, urcuÂşul nesfîrÂşit al curbelor pietroase, popasul la 2150 metri altitudine, toate acestea se întipăresc adînc în amintire, fără comparație cu alte călătorii în Carpați. Trecînd de punctul culminant, drumul continuă pe sub Vîrful PăpuÂşa către ÂŞaua Dengheru, înainte de a coborî spre satul Novaci, ne aÂşteaptă popas la cabana Rînca. În ziua aceea de septembrie, o dată cu apusul soarelui, am sorbit de la fereastra cabanei una dintre cele mai frumoase imagini ale Parîngului: culmi îmbujorate de ultimele licăriri, deasupra văilor întunecate ale Gilortului. Pe trupul mistuit de umbre al PăpuÂşii abia se mai desluÂşeau serpentinele, cusute cu fir subțire. După doi ani am repetat traversarea, din Oltenia spre SebeÂş. Am admirat arta meÂşterilor de la Horezul, am intrat în peÂştera cu lilieci de la Bistrița, în PeÂştera Muierii Âşi în peÂştera de la Polovraci, deasupra Oltețului amețitor ascuns în funduri de văgăună. Peste Urdele Âşi Cărbunele am întîlnit căruțe lungi trase de boi, încărcate cu putini de brînză, mînate de oameni cu privirea deschisă Âşi chef de vorbă. În Valea Lotrului am găsit podul rupt de puhoaie Âşi am trecut cu motocicleta prin undele repezi, apoi, la ObîrÂşie, l-am revăzut pe badea GhiÂşe. Nu l-ați cunoscut? Era aspru la vorbă Âşi nu ne ospăta... decît cu păstrăvi împănați cu slănină. Din tinerețe, trăia vară Âşi iarnă la ObîrÂşie, unde nu călca picior de om pe vremea zăpezilor. În prima iarnă cînd feciorii lui l-au convins să locuiască în sat, s-a stins fără să se Âştie de ce... În Âşaua largă a Muntelui ÂŞtefanul am întîlnit firul unui drum care, făcînd ocol prelung pe deasupra Lotriței, se pierde alb Âşi aproape drept, pe sub o coastă care, după cum vom afla, se numeÂşte Coasta Benghii. Călătorul dornic de noi priveliÂşti nu va fi dezamăgit venind din acea direcție la întîlnire cu Parîngul. Să părăsim la podul Gura Lotrului asfaltul proaspăt din defileul Oltului, elegant împodobit cu balustrade. Ne vom abate prin localitatea Brezoi, angajîndu-ne de-a lungul rîului, cale de peste 20 kilometri. ÂŞoseluța se împleteÂşte cu linia căii ferate forestiere, împărțindu-Âşi spațiul restrîns. Hotar între satele Malaia Âşi Voineasa este podul peste apa Lotriței. Va trebui să fim atenți, deoarece îndată, dincolo de Âşipotul Âşi stația căii ferate, se desface aproape neobservat la stînga începutul urcuÂşului către Parîng. Primele serpentine ne aduc imediat la picioare fundul văii. Oricît ți s-ar părea coasta de abruptă Âşi priveliÂştea de ispititoare, să nu repeți, călătorule, greÂşeala de a te opri deseori pentru fotografii! Urmează aproape 40 kilometri de drum necunoscut, al cărui farmec abia începe. Drumeagul depăÂşeÂşte limita pădurii de fag, ÂşerpuieÂşte printre fînețe presărate cu mesteceni picturali, trece pe sub Vîrful CireÂşu, apoi coboară uÂşor pe lîngă prima stînă, pregătindu-se pentru culmea care începe să devină parțial vizibilă. În stînga, dedesubt, apare ultima aÂşezare pe Lotrița. cătunul Ciunget. Motocicleta urcă Âşi coboară peste Plaiul Haiturile, ținînd uneori făgaÂşul îngust de-a curmeziÂşul coastelor amețitoare, alteori alei umbrite cu mesteceni. Creasta împădurită părăseÂşte orizontul Âşi se apropie. La Dosul Mînilesii intrăm în tăieturi Âşi zmeuriÂş, începînd urcuÂşul anevoios al ÂŞteviei. Serpentinele sînt părăginite Âşi bolovănoase, iar temperatura motorului creÂşte, pe măsură ce ne apropiem de culme. Apoi, efortul scade, depăÂşim culmea, întîlnim o plantație Âşi ne potolim setea la primul Âşipot. Fără să bănuim, ne-am abătut mult de la cursul Lotriței. IeÂşim îndată la gol, în dreptul cantonului pastoral Plaiul Poienii. Sub el se adînceÂşte Valea Rudăreasa, iar dincolo de ea se ridică peste păduri Vîrful Repezi, amestecînd verdele ienuperilor cu roÂşieticul tufelor trecute de rododendron. Sîntem aproape de jumătatea drumului, contorul vitezometrului indică 22 kilometri de la Malaia. Drept în față se zăresc vîrfuri însemnate cu balize: FlotoÂşteanu Âşi Curmătura Noptesei, piramide întunecate pe cerul asfințitului. Pe drumul rareori umblat creÂşte iarba. Pădurea rămîne sub FlotoÂşteanu, în schimb răsar stîncile, care mai departe fac parte din peisaj, ca maluri, pereți sau căpățîni albe. Culmi albastre ne înconjură cît vezi cu ochii. ÂŞoseaua urcă Âşi coboară, strecurîndu-se printre culmi golaÂşe: Turcinu, Părăginosul, MogoÂşul, BoarneÂşul, apoi Pietrile. La stîna din Pietrile ne-a întîmpinat baciul Ion „Benzină", om zdravăn Âşi vesel, mîndru de burdufele sale de brînză în guÂşă de curcan. Ne-a invitat să dormim la camera „oficială", o încăpere de Âşindrilă cu laviță, înaintea noastră dormise neoficial... numai un porc. La cină am fost ospătați cu lapte, mămăligă Âşi urdă, apoi am mers la culcare, vecini în ograda strîmtă cu berbecii Âşi măgarii. Se lăsa noaptea, cu cer senin, Âşi boarea călduță purta aroma brazilor peste stîna cu miros de fum, brînză Âşi lut frămîntat de copite. Dimineața următoare, cu senin nepătat, ne-a poftit să grăbim la drum, pe urcuÂşul Vîrfului Puru. Din Âşa se deschide grandioasa priveliÂşte a Parîngului. Pe sub Zănoaga Âşi Coasta Benghii, drumul îngust lasă de partea stîngă ultima căldare largă Âşi primitoare a Lotriței, cu pîlcuri de brădet Âşi stîne împrăÂştiate. La o oră depărtare de stînă, traversînd pante înierbate, sosim în Âşaua Muntelui ÂŞtefanul la răscrucea cu Âşoseaua Novaci-SebeÂş. Dacă am face o ultimă propunere? Ceva mai jos, pe Coasta ÂŞtefanului, înainte de pădurea Lotrului, se află o căÂşărie. Cerem voie să lăsăm aici motocicleta, cu gînd să mergem la Lacul Cîlcescu. Valea largă a Lotrului se întinde la picioare, de la ObîrÂşie Âşi pînă la orizont, unde matahala sură-albastră a Vîrfului Setea adăposteÂşte lacul alpin. În jnepeniÂşul povîrniÂşurilor depărtate zărim adesea sclipind la soare firul pîrîiaÂşului izvorît din lac. Nici nu crezi că pînă acolo este cale de numai două ceasuri cu piciorul! Marcajul „roÂşu vertical" se desprinde din Âşosea, cam cu două serpentine în jos de căÂşărie. Noi vom prinde însă una dintre „lăsători", cum sînt acolo denumite potecile Âşi, ținînd aproximativ aceeaÂşi curbă de nivel, pe deasupra stînelor din Cărbunele, vom regăsi marcajul într-o Âşa însemnată de sub Coasta Petresii. Curînd intrăm în taina pădurii bătrîne, semnele aproape dispar în terenul umed, cu bolovani Âşi izvoare furiÂşate pe sub iarbă, pentru a se înfrăți cu pîrîul care vine de sub Vîrful Iezer. Marcajul traversează valea către apus, pătrunde într-o căldare prelungă, printre ultimele pîlcuri de brazi Âşi primele desiÂşuri de jnepeni, apoi urcă spre lacul ascuns deasupra noastră, pe terasa copleÂşită de vegetație. Lacul Cîlcescu apare în ultima clipă, răsărind pe neaÂşteptate, cu oglinda uÂşor încrețită de briză, dominat de neorînduiala bolovanilor prăvăliți de sub peretele sur. Am ocolit lacul, pînă am găsit un loc romantic, pentru bivuac, într-o mică poiană, cu izvor Âşi vatră de lespezi. În dimineața următoare, deschizînd uÂşa cortului, nu am zărit nimic în afară de neguri. Apoi, ceața a prins să se destrame în fuioare, iar netezimea adormită a iezerului să tremure de adierea vîntului Âşi cerculețele păstrăvilor vînători. Pînă ce soarele ajunsese la cort, ceaiul de afine clocotea pe vatră. Apoi am părăsit gospodăria noastră vremelnică, fără teamă de musafiri Âşi am hoinărit ziua întreagă, numărînd alte Âşase lacuri alpine, stîrnind fără voie un ciopor de nouă capre negre, cățărîndu-ne pe stînci, pînă la culmea rotunjită Âşi pietroasă a Parîngului. Socotim îndeajuns aceste invitații la drumeție. Prea numeroase sînt minunatele meleaguri ale patriei noastre, totul ne stă la dispoziție, afară de... inițiativă Âşi voie bună, care desigur nu ne lipsesc! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 foarte, foarte frumos scris. multumim, cicloburu! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
redhair Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 foarte frumos! am citit cu pielea de gaina pe mine, de placere! iar pozele... sa se odihneasca in pace! un gand bun pentru sufletul lui Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cicloburu Postat Iulie 20, 2012 Autor Share Postat Iulie 20, 2012 Zău că nu e meritul meu, eu doar am găsit cartea din care am dat cu copy-paste! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
lil debul Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Bai frate , bai. Iar fac depresie , parca ceva ma intristeaza , nu stiu sigur de unde vine , e doar un dor nedefinit dupa niste vremuri de mult duse , parca sint aici , dar trebuie sa fiu acolo. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
chopperman Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Cum? Se poate si fara GoreTex si GPS? Fara ESA? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
incognito Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 foarte frumos! am citit cu pielea de gaina pe mine, de placere! iar pozele... sa se odihneasca in pace! un gand bun pentru sufletul lui Impresionant. Aceeasi piele de gaina si pe mine. Daca mai sunt capitole in carte care descriu plimbari cu motocicleta, poate intr-o zi cu ploaie iti mai faci timp sa le imparti cu noi Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Grigore Dolghin Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Incredibil. mmmmmm.... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator MosRahao Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Bai frate , bai. Iar fac depresie , parca ceva ma intristeaza , nu stiu sigur de unde vine , e doar un dor nedefinit dupa niste vremuri de mult duse , parca sint aici , dar trebuie sa fiu acolo. pai ia-ti odata comunista, asa cum cochetai candva cu aceasta idee sau macar hai la o ieseala cu deauvilu`... intr-adevar, parfumul povestirii este al anilor aceia. nu mai putem obtine noi asta, acum si astazi, oricat ne-am stradui. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cicloburu Postat Iulie 20, 2012 Autor Share Postat Iulie 20, 2012 Mai este un descris un concediu întreg, dar trebuie să-mi fac timp să corectez puțin textul, deformat în urma scanării și transformării în format .doc, iar acum nu stau tocmai bine cu timpul. Dar... promit să revin. E prea frumoasă cartea ca să n-o fac! Auzisem multe povești de acest gen, spuse de bătrîni motocicliști (dintre care mulți au plecat dintre noi), dar acest capitol mi s-a părut cel mai frumos. Acesta e motociclismul pe care încerc și eu să-l practic, de la așa ceva mi-a intrat microbul în sînge! Toate bune! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Jean_Taxi Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Ce vremuri! Timpul trecea mai incet, iar oamenii erau altfel. Stiu, suna a cliseu, insa asa este. Acum mai importante sunt virajele si adrenalina, decat peisajul si regasirea de sine. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
pedros Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 promit să revin. E prea frumoasă cartea ca să n-o fac! Asa sa faci.nu-mi aduc aminte cind am mai citit ceva asa de frumos. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Viorel Balmez Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Super! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Alident Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Superb......... Felicitari Cicloburu La urma urmei nu conteaza nici mobra nici societatea de azi, conteaza drumul. Cred ca asta am uitat Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ioneld Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Foaret frumoasa povestirea ...... acum vad ca nu sunt singurul nebun care a mers cu IJul cu atas pe acolo unde se avanta azi doar KTM urile si enduroaicele .... si vorba cuiva "acolo si masinile mai tusesc " , chiar eu am trecut linistit cu 12 Km la ora pe langa vre-o doua oprite si cu capotele saltate . Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
mpc Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Foaret frumoasa povestirea ...... acum vad ca nu sunt singurul nebun care a mers cu IJul cu atas pe acolo unde se avanta azi doar KTM urile si enduroaicele .... si vorba cuiva "acolo si masinile mai tusesc " , chiar eu am trecut linistit cu 12 Km la ora pe langa vre-o doua oprite si cu capotele saltate . Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
LONEWOLF Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Super, super, super... si daca nu ai meritul de a fi scris aceste randuri,ai cu siguranta meritul de a aprecia si de a ne fi impartasit aceste randuri...astept cu nerabdare si alte povestiri asemanatoare si de ce nu poate se mai gasesc si altii sa impartaseasca amintiri ale acelor vremuri,cand motociclismul avea cu totul alta valoare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
robertkiran Postat Iulie 20, 2012 Share Postat Iulie 20, 2012 Cand am citit acest topic si am vazut titlul cartii (Am indragit muntii), mi-am adus aminte ca am mai vazut-o undeva. Si da, nu ma inselam, o vazusem ... la mine in calculator. Intamplator am aceasta carte in format electronic. Nu am citit-o niciodata, dar acum dupa ce am citit acest topic o voi citi cu siguranta. Pentru cine doreste aceasta carte in format electronic sa imi lase pe PM adresa de mail si i-o trimit. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lolo_ID Postat Iulie 21, 2012 Share Postat Iulie 21, 2012 Super, super, super... si daca nu ai meritul de a fi scris aceste randuri,ai cu siguranta meritul de a aprecia si de a ne fi impartasit aceste randuri...astept cu nerabdare si alte povestiri asemanatoare si de ce nu poate se mai gasesc si altii sa impartaseasca amintiri ale acelor vremuri,cand motociclismul avea cu totul alta valoare. ......pacat ca "motociclistii" au uitat ce inseamna sa te aventurezi intr-o expeditie fara harta si fara zeci sau sute de cai putere sau cine-stie-ce gadget-uri pentru a ajunge la destinatia dorita..... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cicloburu Postat Iulie 26, 2012 Autor Share Postat Iulie 26, 2012 ÎNTRECERE CU MĂGARUL Fiind mari amatori de drumuri alpine, să examinăm cu atenție ghidul automobiliÂştilor: între Satulung Âşi Valea Doftanei vom descoperi pe hartă o linie roÂşie, traversînd Carpații cam acolo unde Âştim că se află Pasul PredeluÂş. Curiozitatea ne poate convinge să-i rezervăm cîteva ore libere, poate trei sau patru, avînd în vedere că lungimea sa, din Satulung Âşi pînă la Comarnic, nu pare să depăÂşească patruzeci de kilometri. Plimbarea începe într-adevăr minunat! Pornim din BraÂşov pe bulevardul larg, proaspăt asfaltat, cu linii de troleibuz. Trecem încîntați printre elegante blocuri muncitoreÂşti, înconjurate cu răzoare de flori, încununate cu pădurea antenelor de televiziune, înveselite de joaca Âşi forfota copiilor. Primim parada celor două Âşiruri zvelte de plopi, apoi ne abatem de pe asfalt Âşi, traversînd cele „Âşapte sate" devenite oraÂş, ajungem la Valea Tărlungului. Chiar în curba asfaltată de la ÂŞanțuri se desface panglica prăfuită a presupusei Âşosele peste Carpați. Iată-ne cu zece ani în urmă, într-o dimineață friguroasă de octombrie, opriți la răscruce în aÂşteptarea primului trecător. Tocmai se apropia un moÂşneag, trăgînd de căpăstru măgarul încărcat cu desage. — Neața, moÂşule! CunoÂşti drumul pînă dincolo? — Păi... tot înainte! Iaca Âşi eu mă duc la TeÂşila. — Mergi sănătos! Da' noi o luăm degrabă, că măgarii noÂştri au băut benzină. Noroc! Bătrînul Âşi-a tras nemulțumit căciula pe ochi, fără să mai spună ceva, iar noi am plecat într-un nor de colb. După cîțiva kilometri, Âşoseluța părăseÂşte valea, avîntîndu-se pe coastă printre bolovani. Am descălecat Âşi cu motocicletele de coarne am pornit la asalt, pînă ce ne-au părăsit puterile. S-a spart un far, s-a vărsat un acumulator, mă rog... ca la drum! Am oprit să facem ordine, tocmai cît i-a trebuit moÂşului să ne ajungă Âşi să ne arate calea. Pasul PredeluÂş este o Âşa prea puțin răsărită peste codrii de fag, între culmile ierboase ale Gîrbovei Âşi Muntele Bobul Mare. Acest pas fiind total lipsit de importanță ca poartă de circulație, în mod normal drumeagul s-a părăginit. Pîrtia îngustă, transversal pardosită cu lemne putrede, urcă în serpentine la pasul anonim, apoi coboară de cealaltă parte, împletindu-se de-a lungul pîrîului, prin apă sau peste podețe de buÂşteni. Hărțuiți de gropi Âşi noroaie, pierzînd timp prețios cu reparația ambreiajului defectat de prea numeroase solicitări, o dată cu seara am sosit în sfîrÂşit în satul Trestieni, gîndind că am scăpat de greutăți. Cînd colo, podul fusese rupt de puhoaie cu cîteva zile mai înainte. Lumea se aduna în jurul nostru. Unii afirmau că apa în vad ajunge la osia căruței. Să încercăm? Să nu încercăm? Ne-am învîrtit pe mal, pînă ce... a sosit moÂşul. Mieros Âşi satisfăcut, s-a oprit lîngă noi Âşi ne-a apostrofat în auzul tuturor: — Va să zică măgarii dumneavoastră fac mofturi? Acu să-l vedeți p-al meu! Încălecînd tacticos pe desage a intrat în rîu. Noi, după el, dar la jumătatea vadului apa ajunsese la bujii, oprind motoarele. MoÂşul s-a tot dus, iar noi am descălecat îmbrăcați Âşi încălțați, am împins cu chiu cu vai motocicletele pe celălalt mal, apoi am pornit să ne dezbrăcăm Âşi să ne stoarcem pantalonii Âşi ciorapii. Prin satele TeÂşila Âşi Secăria, peste dealuri la Comarnic, revedeam asfaltul în puterea nopții, socotind fără mîndrie proaspătul nostru record: 43 kilometri în unsprezece ore! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Speedy.K Postat Iulie 26, 2012 Share Postat Iulie 26, 2012 Bai frate , bai. Iar fac depresie , parca ceva ma intristeaza , nu stiu sigur de unde vine , e doar un dor nedefinit dupa niste vremuri de mult duse , parca sint aici , dar trebuie sa fiu acolo. Ii zice batranete, bre... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Endo_ro Postat Iulie 27, 2012 Share Postat Iulie 27, 2012 Cam la asta ma refeream eu cand am spus ca mi-e dor de motociclismul pe care l-au trait tatii si unchii nostri. Mi-aduc aminte cand venea tatal meu de la serviciu cu MZ-ul de 2 jumate si "ma facea" o tura printre blocuri. Iar eu stateam pe rezervor, tinandu-ma de incheieturile mainilor lui. Nu stiu daca gandea cineva atunci "uite si la inconstientul asta, cum isi duce copilul", oricum grija mea era sa claxonez uneori si sa ma uit la vitezometru. Desigur, alte vremuri, mai putina aglomeratie, nebunie, agitatie, graba... Probabil ca vibratiile motorului si sunetul placut au ramas intiparite si inevitabil mai tarziu avea sa se manifeste in mine pofta de motociclism. Parca si Jawa pe care am avut-o prima data, mi-a oferit mai multa placere decat traiesc acum pe vitezana. Poate ca tineretea era de vina. Am trait momente frumoase langa ea, mult mai apropiate de ceea ce a insemnat motociclismul clasic, daca pot sa-l numesc asa. Mi-au ramas apusurile de soare de pe malul marii, acea senzatie de libertate care nu isi gaseste echivalent la volanul unei masini. Astazi, daca stau sa ma gandesc, cred ca cel mai mult imi place cand am unde sa ma inclin in viraje, pe un drum liber, cu un peisaj frumos. In rest, in oras, motociclismul mi se pare mai mult o grija in plus, atat pentru mine cat si pentru cei apropiati mie. Probabil ca performantele crescute ale motocicletelor de astazi ne tenteaza sa le alergam uneori mult prea tare. De aici si evenimente multe, neplacute, triste, dramatice. Echipamentul este foarte util, dar uneori insuficient pentru a compensa lipsa prea mare de minte. De aceea incerc uneori sa aduc la un numitor comun motociclismul clasic si cel modern (deja le-am clasificat cumva ) Oare in zilele noastre nu mai este posibil sa calatorim, cald fiind... canicula... "echipati" mai sumar in ceea ce priveste hainele si mai temeinic in ceea ce priveste gandirea si responsabilitatea? Nu se mai poate circula intr-o plimbare cu 80-90 km/h? Trebuie neaparat sa scoatem toti caii de sub sa si sa ne marim sansela de a trai ultimele secunde din viata? Poate ca ar fi bine sa ne bucuram de performanta motocicletelor de astazi prin prisma faptului ca nu se mai defecteaza atat de des, ori ca au faruri bune, ori ca nu mai stai sa amesteci benzina cu uleiul la alimentare... Si am sa mai dau un exemplu: Eram un sofer sportiv, ba chiar am avut o masina sportiva... In momentul in care am experimentat aceleratia unei motociclete, m-am linistit cu masinile. Senzatia nu se compara, cel putin in cazul masinilor comune, caci nu am avut ocazia de a conduce o Lamborghini... Ma gandesc ca ar fi bine ca atunci cand avem chef de alergat motoarele sa mergem la circuitele pe care le avem la dispozitie in tara si pe care ni le putem permite, daca sunt in afara tarii. Poate ca mai apoi se constientizeaza mai usor ca fie in oras, fie afara este absolut nepotrivit sa ne punem in valoare abilitatile de pilot. Poate se mai tempereaza acea imagine care din subconstient explodeaza in inceietura mainii nrepte, conform careia "motocicleta=putere, curaj, popularitate, invidie din partea altora, fete frumoase care te admira" si nu mai ramane decat "datoria" de a dovedi ca esti demn de aceasta imagine... esti curajos, poti stapani caii putere in fel si chip... Si unde se poate face acest lucru mai bine, daca nu acolo unde te vad cat mai multi, adica in miezul orasului??? Imi pare rau sa vad ca cei care sunt deranjati de aceasta realitate sunt exact cei care se comporta in acest fel... Imi pare rau sa stiu ca majoritatea celor ce ne vor parasi sunt cei care gandesc asa despre motociclism. Fie constient, fie inconstient... Desigur, sunt destule cazuri in care se intampla nenorociri fara vina noastra, dar in majoritatea cazurilor din pacate nu suntem in afara culpei. De aceea voi prefera intotdeauna sa ma plimb cu "incepatorii", cu fetele si cu veteranii motociclismului... Asfalt uscat si minte treaza ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
PinkHelmet Postat Iulie 27, 2012 Share Postat Iulie 27, 2012 Cam la asta ma refeream eu cand am spus ca mi-e dor de motociclismul pe care l-au trait tatii si unchii nostri. Mi-aduc aminte cand venea tatal meu de la serviciu cu MZ-ul de 2 jumate si "ma facea" o tura printre blocuri. Iar eu stateam pe rezervor, tinandu-ma de incheieturile mainilor lui. Same here dar Mz-ul era un Simson. Super povestirile si vremurile... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cicloburu Postat August 1, 2012 Autor Share Postat August 1, 2012 SPRE CIUCAÂŞ Zăganul, CiucaÂşul Âşi modestul lor vecin de apus, Muntele Bobul Mare, alcătuiesc un adevărat paradis pentru drumeți. Numai sărăcia mijloacelor de transport face ca acest paradis să fie atît de puțin umblat, cu deosebire de toamna tîrziu pînă prin aprilie, cînd doar căruțele Âşi săniile cu boi se încumetă să facă pîrtie peste Trecătoarea Bratocei. Îmi aduc aminte o dimineața rece, dar însorită, de primăvară, cînd am luat schiurile scurte în bandulieră Âşi am pornit motorul către CiucaÂş. În sus de cabana Babarunca se vedea Âşoseluța parțial eliberată de ultimele zăpezi, iar ghioceii se îngrămădeau printre tulpinile fagilor. Cam la jumătatea urcuÂşului, la jgheabul de piatră cu izvor, începea însă granița iernii, cu gheață Âşi făgaÂşe tot mai adînci în zăpadă. Intrînd cu roțile pe o urmă de sanie, nu am reuÂşit să o părăsesc pînă pe înălțimea trecătorii. Am oprit motorul încins. De jur împrejur nu se simțea țipenie de om. Soarele poleia culmile ninse Âşi stîncile golaÂşe din CiucaÂş Âşi Zăgan. Am depărtat motocicleta de făgaÂşele drumului, împingînd-o anevoie în zăpada adîncă, Âşi am pornit către Bobul Mare, ascuns vederii, în capătul unui drum nu prea lung, pe firul crestei carpatine. Muchia împădurită este tăiată de o alee umbroasă, pe care la tot pasul se încruciÂşează urme de vulpi Âşi căprioare. După jumătate de oră, ajungînd în creÂştetul unui vîrfuleț anonim, vederea se deschide către Bobul Mare, rotunjindu-Âşi spinarea golaÂşă peste versanții îmbrăcați cu făget. Schiurile taie drum în continuare prin poieni, ținînd firul muchiei adîncite într-o Âşa prelungă. Am hoinărit atunci ore întregi pe înălțimea culmii unde vîntul înghețat răscolea pojghițe sticloase de zăpadă, apoi am coborît în slalom printre fagi bătrîni, la adăpostul pădurii încinse de soarele arzător. Am regăsit motocicleta tîrziu după-amiază Âşi am pornit iarăÂşi motorul către vale, înotînd pe urme de sanie. Odată cu seara soseam în oraÂş, prăfuiți Âşi bronzați, cu buchete de ghiocei legate în vîrful schiurilor, înfruntînd privirea curioÂşilor care nu bănuiau ce drum frumos am făcut într-o scurtă Âşi minunată zi de primăvară. CunoaÂşterea CiucaÂşului o datorăm în întregime motocicletei. Unul dintre cele mai atrăgătoare este drumul pe lîngă Vîrful Tesla, Âşi nu este primăvară să nu ne bucurăm de farmecul său. Sosim de obicei într-o sîmbătă seara Âşi lăsăm motocicletele la Babarunca; încărcați cu schiuri Âşi ranițe grele traversăm pajiÂştea din fața cabanei Âşi pîrîul, apoi intrăm în pădurea deasă de fag, care te cuprinde îndată după perdeaua trunchiurilor înalte Âşi drepte. Poteca înecată sub frunziÂşul ruginit urcă alene, întîlneÂşte pîlcuri de ghiocei Âşi brebenei Âşi cîÂştigă pe nesimțite înălțime, pînă pe creasta unde regăsim marcajul. Urmînd Âşirul poienilor către dreapta, zărim în curînd printre ramuri desfrunzite o căpățînă ciudat alcătuită din coaste repezi, presărate cu stînci ascuțite Âşi brădet, într-o simetrie aproape perfectă: Vîrful Tesla. Pe măsură ce ne apropiem de el, urcuÂşul devine pieptiÂş, iar stratul de zăpadă creÂşte la rădăcina fagilor. Cam pe aici ne prinde noaptea, silindu-ne să aprindem lămpile. Marcajul ne scoate apoi sub Tesla pe un plai întins, traversează firul unui pîrîu Âşi se îndreaptă în coborîÂş lin, printre brazi Âşi jnepeni, către Stînca Ursului. Vom poposi cel mai bine la adăpostul peretelui său boltit Âşi afumat de focuri ciobăneÂşti. Cărarea continuă prin pădure, se pierde pentru cîteva clipe în ultima Âşa, ÂşerpuieÂşte iarăÂşi pieptiÂş printre brazi, apoi iese la gol, pe sub stînci ciudate de conglomerat. Fermecătoare este singurătatea acestui drum în faptul primăverii, dar dacă traversezi la stînga, pe sub stînci, pînă în valea vecină, afli un peisaj mai sălbatic Âşi locuri neumblate. Cu schiurile în spate ne vom deschide pîrtie printre țancurile Âşi vîlcelele unei spinări prăpăstioase. Piramida CiucaÂşului răsare în ultima clipă, încununînd arcul crestei împodobite de corniÂşe modeste. Atrăgătoare este priveliÂştea de pe acest pisc izolat deasupra adîncului proaspăt înverzit al văilor. Minunat este, de asemenea, coborîÂşul cu schiurile pe sub piramidele Tigăilor sau prin hornurile Âşi vîlcelele dinspre sud-vest. Acolo vom găsi de fiecare dată adăpost de vînt, pante lungi Âşi zăpadă uniformă. La înapoiere tăiem făgaÂşe în trepte peste coaste sclipitoare, traversînd la marcajul din șaua crestei principale. Din această Âşa sau, mai bine, din creÂştetul vîrfului următor, scapă spre nord o pantă netedă, pe care schiurile alunecă vertiginos. Urma se strecoară peste coaste repezi, ocoleÂşte jnepeni Âşi brăduți, apoi este nevoită să pătrundă pe firul îngust al văii. În șusuri lungi, trepte Âşi mici sărituri, coborîrea ține Âşiragul poienilor, pînă ce regăseÂşte marcajul înainte de Stînca Ursului. Întinsa pajiÂşte de sub Tesla ne prilejuieÂşte, la sfîrÂşit de aprilie, desfătarea ultimului popas. Aici înfloresc, mai multe ca în oricare alt loc, minunate flori alpine, adevărate orhidee, cu petale sîngerii răsfrînte Âşi frunze prelungi, împestrițate cu pete cafenii. O ultimă privire se adresează CiucaÂşului, paralel desfăÂşurat, cu văi tăinuite Âşi stînci golaÂşe. .................................................. În acest capitolaș se vorbește mai puțin de motociclism și mai mult de munte. Pentru mine e o împletire a pasiunilor. Rețineți, la momentul scrierii aceste cărți, nu exista drum asfaltat către Cheia. Tatăl meu a fost printre cei care au lucrat la construcția acelui drum. A lucrat și la drumul de Poiană, așa-zisul Drum Nou. A lucrat și la asfaltarea zonei Moieciu - Fundata - Rucăr. Tatăl meu a fost și el motociclist. A făcut turul țării cu Mobra 50. Deși era considerată motoretă și permisul pentru ea era de categoria „G”, eu tot motociclist consider că era! Toate bune! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
thorus_2003 Postat August 1, 2012 Share Postat August 1, 2012 Cam la asta ma refeream eu cand am spus ca mi-e dor de motociclismul pe care l-au trait tatii si unchii nostri. ... Asfalt uscat si minte treaza ! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.